duminică, aprilie 14, 2024

N-a fost să fie, Nikki Haley, dar este pierderea lor…

„Donald Trump a spus răspicat că nu își dorește susținătorii lui Nikki Haley. Vreau să fiu clar: există un loc pentru ei în campania mea. Știu că sunt multe chestiuni asupra cărora nu vom cădea de acord. Dar cu privire la probleme fundamentale ca apărarea democrației americane, susținerea statului de drept, a tratării reciproce cu decență, demnitate și respect, cu privire la păstrarea NATO și la înfruntarea adversarilor Americii, sper și cred că putem găsi un teren comun.”Joe Biden

Scriu despre Nikki Haley pentru că, după părerea mea, republicanii americani au ratat o uriașă oportunitate să revigoreze politica partinică din Statele Unite, orbiți fiind de ideea de răzbunare; și ar fi putut-o avea, au ținut în mână oportunitatea acestei revanșe cum nici n-au visat asupra democraților, dar au ratat-o pentru că de patru ani încoace s-a osificat în mintea multora dintre ei ideea stupidă că doar Donald Trump le poate livra o răfuială adevărată, ceva în genul filmelor cu Arnold Schwarzenegger.

S-ar putea ca în decembrie anul ăsta să fie crunt dezamăgiți. Foarte bine, se mai întâmplă. Joe Biden, așa ramolit cum pare, îl poate învinge încă o dată pe Donald Trump, dar n-ar fi putut sub nicio formă să o învingă pe Nikki Haley, dacă votanții republicani și-ar fi dat la o parte vălul de pe ochi și i-ar fi dat ocazia să ajungă în iulie ac. în Wisconsin, la Convenție. „Dar cine este această Nikki Haley?” Pun pariu că s-au întrebat mulți dintre votanții GOP, dacă s-au întrebat.

Nikki Haley (Wikimedia Commons)

Și noi ne întrebăm și este firesc. Eu unul m-am întrebat încă la sfârșitul anului trecut, crezând că văd o rază de speranță pentru America, pentru liderul Occidentului, deci pentru noi toți, acum când miza este atât de mare la nivel global și dramatică pentru România, aflată pe frontiera dintre libertate și dictatura sălbatică fluturată de agresiva Rusie.

Nimarata Nikki Haley, născută Randhawa, a împlinit recent – în ianuarie ac. – vârsta de 52 de ani. Știm despre ea, în afară de faptul că este om politic și membră a „Marelui și Bătrânului Partid” (GOP) Republican, că a fost al 116-lea guvernator al Carolinei de Sud (între anii 2011 și 2017) și al 29-lea ambasador al SUA la Națiunile Unite. Nikki Haley este prima femeie americană de origine indiană în echipa unei administrații de la Casa Albă. A fost, de asemenea, și prima femeie care s-a impus într-o rundă de alegeri primare, după ce a obținut victoria în alegerile republicane din Washington, D.C., pe 3 martie 2024.

Nikki Haley s-a născut în Bamberg, Carolina de Sud, din părinți imigranți de origine sikh din Amritsar, Punjab, India. Tatăl ei, Ajit Singh Randhawa, a fost profesor la Universitatea de Agronomie din Punjab, iar mama ei, Raj Kaur Randhawa, a absolvit cursurile Universității din Delhi. Mai are doi frați și o soră. A absolvit la Universitatea Clemson în 1994, cu o licență în domeniul finanțe și contabilitate. Ca un amănunt simpatic, prenumele mijlociu „Nikki” pe care-l folosește înseamnă ceva de genul „mititel” – în cazul său „mititică” în limba punjabi.

În anul 2004, Nikki Haley a candidat pentru Camera Reprezentanților din Carolina de Sud pentru a reprezenta Districtul 87 din Lexington County. Haley a devenit primul (de fapt prima) american care a emigrat din India ce a dobândit un mandat în Carolina de Sud. Nu a avut un oponent când a candidat să fie realeasă pentru al doilea mandat, în anul 2006. În anul 2008, a obținut 83% din voturi, învingându-l pe democratul Edgar Gomez, și a fost din nou realeasă.

Pe 14 mai 2009, Nikki Haley a anunțat că va candida pentru nominalizarea republicană la funcția de guvernator al Carolinei de Sud la alegerile din 2010. A câștigat preliminariile în turul doi și apoi a fost aleasă guvernator pe 2 noiembrie 2010, învingându-l pe candidatul democrat Vincent Sheheen, cu 51% din voturi față de 47%. A candidat și pentru al doilea mandat, în 2014, învingându-l din nou pe Sheheen cu 55.9%.

La 23 noiembrie 2016, președintele Donald Trump și-a anunțat intenția de a o desemna pe Nikki Haley pentru funcția de ambasador la Națiunile Unite. La preluarea mandatului, pe 20 ianuarie 2017, Trump a transmis Senatului Statelor Unite nominalizarea lui Haley, unde a fost confirmată două zile mai târziu cu un vot de 96 la 4.

Într-un interviu pentru NBC News, Nikki Haley a declarat că a fost inspirată de Hillary Clinton să candideze pentru Casa Albă: „Motivul pentru care am candidat pentru funcție este Hillary Clinton… Ea a spus că atunci când vine vorba de femeile care candidează pentru această funcție, toată lumea va avea grijă să-i spună de ce nu ar trebui să o facă, dar exact din aceste motive este nevoie să o facă, iar eu am plecat de acolo gândindu-mă: «Asta am să fac. Am să candidez.»”

REVELAȚIA NIKKI HALEY

Cariera politică a lui Haley a început în 2004. În 2010, a învins un congresmen, procurorul general al statului și vice-guvernatorul, apoi și-a învins clar și adversarul democrat la alegerile generale. La acea vreme, Niki Haley a fost văzută ca o stea în ascensiune în GOP, potențial candidată la poziția de vicepreședinte atât în 2012, cât și 2016. A fost aleasă de republicani să-i dea replica lui Barack Obama în 2016, după discursul din Congres privind starea Uniunii.

Cum am mai scris, de la finele anului trecut am început să urmăresc cu atenție evoluția în competiție a lui Nikki Haley în mass media de peste ocean scrisă sau vorbită – CNN, Associated Press, The New York Times, The Washington Post sau The Hill (așa am redescoperit The Hill), Reuters, The Wall Street Journal – ca să-mi fac o imagine asupra ei, ca om politic, deși credeam că singurul capabil să se lupte cu Donald Trump pentru mandatul republicanilor era Ron DeSantis (Ronald Dion DeSantis), guvernatorul statului Florida.

Pe măsură ce ceilalți au renunțat unul câte unul, iar Nikki a perseverat, anunțând că nu se teme să-i țină piept lui Trump cel puțin până la „Super Marți”, interesul mi-a crescut și mai mult, la fel și admirația.

Unul dintre momentele dificile (dar și definitorii) ale guvernoratului său din Carolina de Sud s-a petrecut în anul 2015, când un suprematist a ucis cu o armă nouă credincioși negri la biserica „Mama Emanuel AME” din Charleston. Nikki Haley și-a asumat atunci o decizie nepopulară, îndepărtând din locurile publice steagul confederat, la câteva zile după carnagiul din Charleston.

Nikki Haley a petrecut șase ani în fotoliul de guvernator, înainte de a fi desemnată ambasadorul Statelor Unite la ONU, în 2017. În timpul campaniei preliminariilor a vorbit mereu despre cei doi ani de mandat la ONU și despre cât de mult au însemnat ei pentru experiența sa de om politic în general și pentru dezvoltarea expertizei în dosarele de politică externă.

După ce a părăsit administrația, a petrecut aproape un an în consiliul de administrație al Boeing, de unde a demisionat în martie 2020, în dezacord cu managementul companiei care a solicitat guvernului federal ajutoare pentru a-și compensa pierderile datorate pandemiei Covid-19.

În ceea ce-l privește pe Donald Trump, Nikki Haley a avut o poziție asemănătoare cu aceea a lui Mike Pence în urma atacului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, opinând că fostul președinte nu mai are ce căuta în politică și cu atât mai puțin într-o viitoare competiție pentru Casa Albă: „Nu cred că va mai fi în tablou”, a spus ea pentru Politico în februarie 2021. „Nu cred că mai poate. A coborât mult prea jos [în politică, n.m.].”

Câteva luni mai târziu după acel interviu, întrebată din nou despre intenția lui Donlad Trump de a candida pentru Casa Albă în 2024, pentru a-și „lua revanșa”, Nikki a declarat că în principiu i-ar susține campania și că nu are [deocamdată, n.m.] intenția să intre într-o cursă preliminară concurându-l.

Erau momente în care spera încă, probabil, în decența lui Trump și, în aceeași măsură, analiza dacă ideea sa mai veche privind candidatura pentru Biroul Oval ar putea fi susținută de cineva din GOP: „Este ceva despre care vom discuta la un moment dat, dacă această decizie trebuie luată”, a conchis pentru The Associated Press.

Evident, când la finele anului 2022 Nikki Haley a anunțat că va participa la preliminariile republicane, Donald Trump a ținut să declare că totul i se datorează: „Chiar dacă Nikki Haley a spus: «Nu aș candida niciodată împotriva președintelui meu, a fost un mare președinte, cel mai bun președinte din viața mea», i-am spus că ar trebui să-și urmeze inima și să facă ceea ce vrea să facă. Îi urez noroc!”

O CAMPANIE DURĂ

Nikki Haley a intrat în cursa prezidențială preliminară din GOP în februarie 2023. În primele șase luni de campanie sondajele au creditat-o cu foarte puține șanse; campania sa a luat avânt după prima dezbatere a primarelor din august 2023, când a cerut un „consens” cu privire la avort și s-a remarcat prin claritatea ideilor privind politica externă a Statelor Unite. Doar că, se știe, nu câștigi niciunde alegeri interne doar dovedind măiestrie în abordarea subiectelor de politică externă. Dar prestațiile sale din dezbateri au stimulat clar interesul presei, a alegătorilor și în cele din urmă și al donatorilor.

Până la sfârșitul toamnei 2023, mulți republicani cu stare, ba chiar și unii democrați au început să creadă în „Nikki Haley alternativa la Trump”, să facă donații pentru a-i sprijini candidatura, să o susțină în cadrul partidului. În trimestrul al treilea al anului trecut strânsese din donații circa 24 de milioane de dolari. Și dacă campania sa s-a dezmorțit, imediat au urmat reacțiile competitorilor.

Momentul a atras atenția rivalilor ei, care au început să o atace, să o portretizeze ca pe o candidată „îndatorată” față de donatori. Ron DeSantis și aliații săi au încercat să o submineze  afirmând că poziția dură pe care o afișează față de regimul din China ar fi de fațadă, pentru că în perioada în care a fost guvernator s-a străduit de fapt să atragă investiții ale mai multor companii chineze în Carolina de Sud. Haley i-a răspuns că guvernatorii din toată țara îi ofertau pe chinezi la acel moment, dar că acum Statele Unite în general au o mai bună înțelegere asupra provocării pe care o reprezintă regimul de la Beijing și o poziționare diferită în relația cu China.

Momentul de cumpănă al campaniei s-a petrecut undeva la sfârșitul anului 2023, când a fost întrebată despre cauzele Războiului Civil în timpul unui eveniment din New Hampshire. Nikki Haley a omis să menționeze și sclavia în răspunsul ei, ceea ce a provocat un val de critici din partea democraților și republicanilor. În zilele care au urmat, a recunoscut public că a greșit când a lăsat deoparte referirile la sclavie și și-a evidențiat propriile experiențe cu rasismul, ca fiică a imigranților indieni care au crescut în zona rurală din Carolina de Sud.

Și-a expus din nou opiniile, comentând asupra chestiunilor legate de politicile rasiale, într-o emisiune la „Fox News” în ianuarie ac., când a declarat reporterului care a găzduit dialogul că Statele Unite „…nu au fost niciodată o țară rasistă”, în ciuda unei lungi istorii a discriminării; ca fiică de emigranți care a experimentat pe propria piele discriminarea, depune mărturie că țara sa nu a fost fondată cu intenția de a baza pe rasism ori pentru a perpetua rasismul.

Nikki Haley s-a mai făcut remarcată și pentru că nu „întoarce și celălalt obraz”, preferând să răspundă atacurilor adversarilor politici cu contraatacuri pe măsură, țintindu-și rivalii cu replici memorabile. L-a criticat frecvent pe Vivek G. Ramaswamy pentru pozițiile sale hazardate în materie de politică externă, l-a acuzat pe Ron DeSantis că minte cu privire la victoriile sale electorale și l-a luat în râs pe Donald Trump că „face spume” când îi vede victoriile.

După ce s-a clasat pe locul trei în Iowa, Haley a declarat competiția pentru preliminare ca fiind „o cursă între mine și Trump”, o predicție care s-a împlinit pentru că DeSantis și-a încheiat campania cu câteva zile înainte de alegerile din New Hampshire. Într-adevăr, cursa în doi dintre Nikki Haley și Donald Trump s-a aprins imediat.

Fostul președinte a postat un mesaj în care susținea în mod fals că Haley nu era eligibilă pentru Casa Albă, pentru că părinții ei nu erau cetățeni americani atunci când ea s-a născut în Carolina de Sud [un mesaj similar celui cu care l-a atacat cândva și pe fostul președinte Barack Obama, n.m.]. De asemenea, Trump a început să-i scrie greșit primul prenume – „Nimarata” [îl scria în derâdere „Nimara”, n.m.], doar ca să-și bată joc (de altfel Trump este bine cunoscut pentru bădărănie).

Nikki nu s-a lăsat mai prejos, punând la îndoială integritatea mentală a lui Donald Trump, după ce fostul președinte a confundat-o cu fosta președinte al Camerei, Nancy Pelosi, în timpul unui miting de campanie: „Realitatea este că a fost confuz”, a spus ea în timpul unui eveniment de campanie din 21 ianuarie. „A fost confuz în același mod în care a spus că Joe Biden va începe al Doilea Război Mondial.”

Criticile lui Nikki Haley la adresa lui Trump au devenit și mai intense după ce acesta a luat în derâdere serviciul militar al soțului ei (deși pare greu de crezut, în condițiile în care Donald Trump însuși a fugit cât a putut de satisfacerea serviciului militar), după care a cerut ca donatorii campaniei Haley să fie „interziși definitiv în tabăra MAGA”: „În acel moment, el [Trump] a arătat că, cu acest tip de lipsă de respect față de armată, nu este calificat să fie președintele Statelor Unite, pentru că nu am încredere în el să îi protejeze pe cei ce servesc țara”, a spus Haley la mijlocul lunii februarie ac..

A promis că va rămâne în cursă cel puțin până la competiția din „Super Marți” și a sperat că o va susține o victorie în Carolina de Sud. Doar că în statul pe care l-a guvernat a avut parte de a patra înfrângere consecutivă în 2024 – cel mai probabil a costat-o decizia cu steagurile confederate din 2015 – după care a venit înfrângerea la primarele din Nevada, unde Trump nu a concurat și nu erau delegați în joc.

Ce rămâne? În campania sa, Nikki Haley a devenit prima femeie din GOP care a câștigat două alegeri primare, în Vermont și în Districtul Columbia. Aceste succese l-au împiedicat pe Donald Trump să pretindă că a avut victorii pe linie împotriva lui Haley; pe de altă parte, aceste victorii nu au fost suficiente pentru a aduna un număr semnificativ de delegați, ca să aibă sens rămânerea în competiție. Haley a încheiat cursa cu doar 89 de delegați, față de cei 1031 pe care și i-a asigurat Donald Trump după „Super Marți”.

DISCURSUL DE RETRAGERE ȚINUT DE NIKKI HALEY

6 martie 2024

Bună dimineața!

Cu mai puțin de un an în urmă, mi-am lansat campania pentru Casa Albă. Când am început, am spus că campania se bazează pe dragostea mea pentru țara noastră. Chiar săptămâna trecută, mama mea, o imigrantă din prima generație, a putut să-și voteze fiica pentru președinte.

Doar în America este posibil.

Sunt plină de recunoștință pentru sprijinul susținut pe care l-am primit peste tot în țară. Dar acum a sosit momentul să-mi suspend campania. Am spus că vreau ca americanii să își facă auzite vocile. Am făcut asta. Nu am nici un regret. Și deși nu voi mai fi candidat, nu voi înceta să-mi folosesc vocea pentru a susține ceea ce cred.

Uriașa datoria națională ne va zdrobi în cele din urmă economia. Un guvern federal mai mic nu este necesar doar pentru libertatea noastră, ci este necesar pentru supraviețuirea noastră. Drumul către socialism este drumul spre ruină pentru America. Congresul nostru este disfuncțional și situația se înrăutățește. Este plin de executanți, nu de lideri. Limitarea mandatelor pentru politicienii de la Washington este necesară acum mai mult ca oricând.

Lumea noastră a luat foc din cauză că America a făcut pasul în spate. A fi alături de aliații noștri din Ucraina, Israel și Taiwan este un imperativ moral. De fapt este chiar mai mult decât atât. Dacă vom continua să ne retragem, va fi mai mult război, nu mai puțin. La fel de important, în timp ce susținem ferm cauza libertății, trebuie să ne fim și uniți ca americani. Trebuie să ne îndepărtăm de întunericul urii și al divizării.

Voi continua să promovez toate aceste valori, așa cum este dreptul fiecărui american. Mi-am dorit onoarea de a fi președintele vostru. Dar în marea noastră țară, și a fi un cetățean privat este un privilegiu în sine. Și acesta este un privilegiu de care aștept cu nerăbdare să mă bucur.

După toate probabilitățile, Donald Trump va fi candidatul republican atunci când convenția partidului nostru se va reuni în iulie. Îl felicit și îi doresc numai bine. Îi doresc bine oricui care ar fi președintele Americii. Țara noastră este prea prețioasă pentru a lăsa diferențele dintre noi să ne despartă.

Am fost întotdeauna un republican conservator și l-am susținut întotdeauna pe candidatul republican. Dar în situația dată, așa cum a făcut cu multe altele, Margaret Thatcher a oferit un sfat excelent atunci când a spus, citez: Nu urmați niciodată mulțimea. Luați întotdeauna deciziile folosindu-vă mintea!

De acum îi revine lui Donald Trump sarcina să câștige voturile celor din partidul nostru, inclusiv ale celor care nu l-au susținut. Și sper să facă asta. În cel mai bun caz, politica înseamnă să aduci oameni alături de cauza ta, nu să-i îndepărtezi. Și cauza noastră conservatoare are mare nevoie de mai mulți oameni. Acum este timpul lui să facă alegerile potrivite.

Îmi închei campania cu aceleași cuvinte în care am început-o, din Cartea lui Iosua. Le îndrept către toți americanii, dar mai ales către atât de multe dintre femeile și fetele de acolo care și-au pus încrederea în campania noastră: Fii puternic și curajos. Nu-ți fie frică. Nu te descuraja. Căci Dumnezeu va fi cu tine oriunde vei merge.

În această campanie am văzut măreția țării noastre. Din suflet, îți mulțumesc, America. Fii binecuvântată![1]

S-a comentat îndelung despre faptul că Nikki Haley a refuzat să declare explicit la retragerea din cursă că îl susține pe Donald Trump în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Dar de ce ar fi făcut-o? În primul rând că Nikki Haley nu vede firesc ca un fost președinte care a refuzat să își accepte înfrângerea în alegeri și și-a îndemnat susținătorii la revoltă pentru a împiedica Congresul să voteze mandatul noului președinte să revină la Casa Albă. Poziția sa din 6 ianuarie 2021 reprezintă o vulnerabilitate pentru viitorul Statelor Unite.

În al doilea rând, diferențele de abordare în politica externă între cei doi sunt imposibil de conciliat și, în plus, mai sunt o sumă de diferențe de opinie și în privința modului în care ar trebui rezolvate unele probleme de politică internă. În fine, dar nu în ultimul rând, Donald Trump a jignit-o profund și sistematic în campania pentru preliminare și a declarat sentențios că susținătorii săi nu au ce căuta în „cercul MAGA”.

Așadar Nikki Haley, care oricum nu crede la nivel personal în victoria lui Donald Trump, nu are de ce să își calce pe inimă și să-l susțină, preferând să se profileze, pe măsura crezului său, într-o alternativă conservatoare tradițională, într-un GOP făcut prizonier de Donald Trump, cel care călărește într-o retorică caraghioasă „armăsarul revanșei”, încasând „gloanțe și săgeți” pentru poporul american.

DOAR DOUĂ VORBE DESPRE VIITOR

Analiștii și comentatorii internaționali consideră că programul și cursa lui Nikki Haley au ajuns să confirme, ironic, cât de fermă a devenit strânsoarea lui Donald Trump asupra GOP. Campania ei a reușit, totuși, să dea glas anxietăților multor republicani. „Există o oarecare neliniște în cercurile republicane de elită că Trump aduce cu sine un bagaj nociv și că ar fi mult mai de dorit un alt candidat”, a declarat Osita Nwanevu, un comentator al politicii americane, pentru Al Jazeera[2]. „Haley a fost candidatul care a dat chip acestei preocupări, că Trump va aduce în cele din urmă daune partidului”. Dar acel mesaj nu a reușit să rezoneze dincolo de „buzunarele” moderaților.

Echipa lui Trump a lăsat clar să se înțeleagă că interesul era să o îndepărteze pe Haley din cursă cât mai devreme înainte de Convenția Națională Republicană din iulie ac.. Scopul ar fi ca partidul să fie unit în jurul favoritului – Donald Trump – înainte ca primului său proces penal să debuteze, în 25 martie ac.. Unii analiști consideră că Nikki Haley își construiește un profil pentru nominalizarea din 2028 și că este pregătită să reia competiția în cazul în care problemele legale sau de sănătate îl scot pe Donald Trump din cursă. O alegătoare republicană, Julie Taylor, a declarat jurnaliștilor: „Nikki Haley este un model incredibil. Ea nu renunță, dă dovadă de putere, grație și curaj.”[3]

Interviurile de pe stradă arată – iar sondajele măsoară – un procent ridicat de americani care nu sunt deloc împăcați cu ideea că alegerile pentru Casa Albă s-au transformat într-o competiție a revanșei între doi octogenari: Joe Biden și Donald Trump; ambii având o listă întreagă de vulnerabilități cu care intră în cursă, pe lângă vârsta înaintată. Cu toate acestea, ambii se îndreaptă spre victorii în preliminarii și spre desemnarea ca finaliști în convențiile din iulie (republicani) și august (democrați).

Pentru „Cercul MAGA”, care domină acum în plin avânt GOP, Nikki Haley a devenit paria, dar își păstrează profilul și verticalitatea în ochii republicanilor care nu-i văd cu ochi buni pe extremiștii din jurul lui Donald Trump. Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senat, a acceptat (cu jumătate de gură) să-l susțină pe Donald Trump pentru Casa Albă după „Super Marți”, dar zilele-i sunt numărate și se cere din partea trumpiștilor un vot în partid pentru a fi schimbat din poziția pe care o deține în Senat.

Donald Trump este obsedat de trădări și de competiție: niciun colaborator care nu-i cântă în strună nu este acceptat și devine automat „trădător”, niciun republican care intră în competiție cu el nu poate fi tolerat. În această logică, Nikki Haley sau Mitch McConnell sunt acum pe o listă neagră. Ca să înțelegem cum trebuie să arate politicianul republican agreat de Donald Trump, trebuie să privim în urmă la momentul în care Nikki Haley a fost agreată de administrația sa pentru poziția de ambasador la ONU și unde anume s-a rupt relația aparent bună dintre cei doi.

Katie Elizabeth Britt, senator Alabama (Wikipedia)

După care, venind în actualitate, să observăm cum o altă „speranță” a republicanilor, senatorul de Alabama Katie Britt este văzută acum la fel cum se întâmpla cu Nikki Haley în urmă cu 10 – 12 ani: posibil viitor vicepreședinte al Statelor Unite. Prin urmare, Katie Britt a fost selectată să-i dea replica președintelui Joe Biden după discursul de acum câteva zile privind starea Uniunii.

Problema este că după discursul pe care l-a susținut, Katie Britt a dezamăgit repetând idei plate din arsenalul MAGA într-o succesiune complet ruptă de realitatea pe care o crease Joe Biden în Congres după ce s-a adresat Uniunii. Iar comentatorii s-au întrebat pe bună dreptate de ce un politician atât de inteligent cum s-a arătat până acum Katie Britt s-ar preta la un discurs plin de platitudini, singura explicație găsită fiind că a devenit o victimă (totuși ambițioasă) a controlului sufocant al trumpiștilor asupra partidului.

Katie Britt a văzut cum Nikki Haley a devenit din posibil candidat la poziția vicepreședinte o paria în fața facțiunii care domină acum partidul și nu vrea să-i repete „eroarea”, ci vrea să reușească; prin urmare, discursul său de răspuns nu a avut ca țintă alegătorul american, ci pe Donald Trump și facțiunea trumpistă din partid, în general și din Congres în particular. Rămâne de văzut dacă va și reuși în demersul său.

Întorcându-mă la Nikki Haley, observ că rămânând verticală în crezul său, nu a pierdut nimic. Trumpismul nu poate rezista în America decât dacă democrația va fi îngenuncheată printr-un fel de lovitură de stat autoritaristă. Cum tot mai mulți înțeleg acest lucru, mă aștept ca febra revanșei să se consume și rațiunea să învingă din nou. Democrația americană este făcută pentru oameni integri ca Nikki Haley. Și atât timp cât democrația are un viitor în Statele Unite, și Nikki mai are un cuvânt de spus în marea politică de peste ocean.


Note:

[1] https://www.nytimes.com/2024/03/06/us/politics/haley-out-speech-transcript.html

[2] https://www.aljazeera.com/news/2024/3/7/what-does-the-end-of-nikki-haleys-campaign-mean-for-the-republican-party

[3] https://www.wionews.com/world/us-presidential-elections-2024-whats-next-for-nikki-haley-697291

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. „N-a fost să fie, Nikki Haley, dar este pierderea lor”

    S-ar putea sa ne usture rau de tot pe noi, cei din estul Europei, pierderea asta care ar fi „a lor”, adica a americanilor…

  2. Democrația americană de tip Biden și Fauci în pandemie? Democrația americană în care locurile de muncă pierdute în pandemie au fost ocupate de cei orice altceva decât albi, bărbați născuți în state. Sau cea în care angajarile se fac prepoderent LGBT, negri, mulsulmani și nu prin competență -vezi cazul Boeing.

  3. Nu știu ce să zic…..
    Am văzut-o și eu pa Haley și parcă nu-mi rezultă cele din art. Dar in fine…..
    Nu-mi plac d-rele/d-nele/cucoanele degrabă alergătoare la război/les va-t-en-guerre care bat toba adunării la tv. Mi se par fake și doar paradă dăunătoare într-o competiție cu bărbații.
    Povestea steagurilor confederate din South Carolina înlăturate de Haley i-a cauzat. O decizie emoțională „de ieșire în față” a cuiva care a părut că doar mimează intelegerea&atașamentul față de statul care o alesese guvernator. Sigur, avea motivele ei, a făcut cum i-a dictat inima/mintea. E ok, dar a dovedit că nu înțelegea simbolistica steagurilor confederate la Fort Sumter.
    Când nu a pomenit sclavia ca rațiune ptr.răzb.de secesiune (cum corect e denumit la noi și in Fr) a încercat să dreagă busuiocul. Riscant! Mi-a plăcut curajul ei, dar nu a ținut la alegătorii rep.care probabil că au interpretat gestul ca oportunism electoral. E relevant, totuși, că a pierdut rău in statul natal.

    Dar subiectul e, până la urmă, Trump.
    Consider că, pe termen mediu și lung, el ar fi un stimulent major ptr. autonomia strategică europeană. Prea capricios, prea imprevizibil, nestatornic și chiar lipsit de caracter.
    Dar, cum îmi spunea un american f.moderat pe care il apreciez mult, He’s the best we have now! Poate greșesc dar am impresia că așa este atât ptr.ei cât și ptr.noi aici în UE.
    Pe fond nu am cum să-i reproșez izolaționismul abia mascat și politica anti-CHN. US are grave probleme socio-economice&de competitivitate iar CHN e un competitor de talia US. Dar îi reproșez comportamentul urât/inacceptabil față de aliați, dar să sperăm că asta ne va folosi nouă europenilor.
    We’ll see.
    Ptr.America sper, in caz că Trump ia puterea, ca el să fi învățat că nu se pot duce războaie pe toate fronturile deodată.

    • cred ca e bine sa nu se ajunga sa se spere ca un candidat in cazul in care invinge nu va implementa ce spune in campanie; pentru ca desi multi politicieni nu sunt seriosi sau nu reusesc sa faca ce isi propun, sunt exemple de luat in calcul de-a lungul istoriei care au si facut ce au spus …vezi Hitler de exemplu

    • Ce, pacea e mai buna?

      La ce ne va folosi pacea lui Trump daca pacifistul va scoate SUA din NATO?
      Cum ne descurcam cu vecinii de la Est?
      Ce raspuns au diplomatii si strategii din SIE?
      Ne-am pus toate ouale in cosul militar american, iar ei o sa plece din Europa cum au plecat din Afghanistan? Cu cos cu tot.

      Ne ocupa rusii in 3 zile si dau Transilvania ungurilor.

      Mai bine i-am ruga pe turci sa ne ocupe din nou

      • @Horia C. C.
        „La ce ne va folosi pacea lui Trump daca pacifistul va scoate SUA din NATO?” Pai ce stimulent mai bun poate fi ptr. Noi (UE) ptr.a decide necesitatea/stringenta autonomiei strategice europene ?!? Chiar si acest dubiu/dilema exprimata de dvs.este/ar fi indeajuns ptr.inetelegerea necesitatii taierii cordonului ombilical/life support ce ne leaga de US. NU am spus indepartarea de US, nu asta e ideea.

        „Cum ne descurcam cu vecinii de la Est?” Pai DOAR impreuna cu vecinii de la vest/de pana la Atlantic. Este singura noastra sansa.

        Da, e posibil ca o plecare/retragere Vietnam/Afghanistan style e posibila. Si sincer spun, e si greu sa le reprosezi asta raportandu-ne la provocarile statregice&socio-economice, rasiale&culturale la care fac fata. Deja o parte incredibil de mare a bugetului federal merge exclusiv la nevoi ce tin de securitate/millitary. De deficit nu mai vorbim ca e….catastrofal.

        „Ne ocupa rusii in 3 zile si dau Transilvania ungurilor.” Nu stiu ce sa zic. Motivele ramanerii (dupa ww2) in Ro.a Transilvaniei, in integralitatea ei, sunt in continuare valabile.
        Ratiunile ptr.care Stalin a luat. singur, aceasta decizie (netinand seama de avizul, repetatm al comisiei infiintata chiar de el) e greu sa nu fie impartasite de conducerea de astazi a RUS.
        Aceasta dovedeste, cu cinismul, raceala&determinarea de rigoare, ca e decisa ptr.interese perene/pe termen lung ale RUS si planuri in consecinta.

        „Mai bine i-am ruga pe turci sa ne ocupe din nou”. OMG!! Va dati seama cam ce ar zice inaintasii nostri despre o asemenea idee ?!? Nici nu vreau sa ma gandesc !!

  4. Asa este Nikki Halley si Katie Britt par a fi mai degraba „cuiul lui Pepelea ”.Amindoua au mai batut doua piroane la pierderea alegerilor de catre Trump .N.Halley nu a renuntat la a-si decide sfirsitul campaniilor electorale decit la momentul potrivit adica cu putin timp inaintea discursului Presedintelui Biden iar doamna Britt nu numai ca a fost nominalizata sa raspunda Presedentelui in functie dar raspunsul a fost dezamagitor si infunda si mai mult candidatura lui Trump .Acum ne pare ca J.R.Biden are in fata pe singurul candidat Republican care poate fi infrint .Trump pierde votantii lui Halley si dupa extraordinara performanta oratorica a lui J.R.Biden (o ora intreaga „tinarul ” J.R.Biden fara a citi dupa foaie si lovind teribil in cei care sperau sa greseasca si sa se impiedice la propriu sau la figurat, a distrus campania electorala a lui Trump ce se trezeste fara obiectul muncii ) vazuta , la o ora de virf, pe intreg Mapamondul schimba trendul si il pozitioneaza pe Biden ca si cistigator .Ultimile cinci sondaje deja il aratau pe J.R.Biden invingator .Halley si Britt si-au facut datoria .Trump preia exact formula necistigatoare de care era acuzat Biden mai ales o data cu suprapunerea confuziei facuta recent de Trump intre Obama si Biden .Influenta UE in SUA este acum extrem de vizibila .Planul Occidentului consuma mari energii politice peste tot in lume .In Romania Rosia Montana produce Opozitiei (Kelemen ,Barna ,Drula ,Ciolos ,Orban,Simion si Tomac )mari pierderi electorale si materiale )au pariat pe „calul ” gresit .AUR pierde si el dupa mitingul unde au venit doar ciitiva oameni si unde au fost identificati niste agitatori sovietici.

    • Fara a citi dupa foaie? A vorbit liber? E performanta “exceptionala”? Pai a citit dupa teleprompter, daca stiti ce-i asta. Da cate ori “a bagat de la el” s-a balbait.

      • Esti necajit vad . Iti trece pina in alegeri .Oricum Trump a pierdut partida in momentul stinjenitor al confuziei din Virginia .

        • Biden este, din păcate pentru US, asemenea moșului senil ținut de nepoți pentru pensia lui babană.
          Oricâte șuturi ar primi Trump, la momentul actual e pe val, asta nu o poate contesta nimeni. I-a ras pe toți, ăsta-i adevărul indiferent de cât am spumega noi!
          În finala din noiembrie e evident că dacă se păstrează condițiile actuale, Biden poate câștiga doar ca în scena din Biblie în care Moise doar stând cu mâinile ridicate la cer asigura victoria lui Israel în lupta cu amaleciții.

          Cât despre Trump, el este orice numai politician sadea nu este, dar poate că acum e ceea ce trebuie. Pentru binele tuturor, sper că a învățat multe din greșelile primului mandat.

    • Citez: ” Ultimile cinci sondaje deja il aratau pe J.R.Biden invingator ….”

      Stimata Doamna nu stiu ce sondaje de opinie privitor la Donald Trump aveti Dvs dar daca le aveti dati un link. Pana atunci insa am am sa va dau eu doua linkuri ca sa vedeti cum sta intr-adevar D.Trump in sondaje in ultimile zile :

      1 ) 2024 Election Map Based On Newest Poll From ALL 50 STATES! https://www.youtube.com/watch?v=7RAKBpjaCu0
      2 ) 2024 Election Map Based On the Latest Poll Taken in ALL 50 STATES! https://www.youtube.com/watch?v=fx2tcX9xzaQ

      Un sondaj este de acum 2 zile iar celalalt de acum 8 zile. Din cate se observa culoarea rosie domina pe harta Americii ,culoarea rosie fiind culoarea Partidului Republican deci culoarea lui Trump .

      E bine ca atunci cand facem declaratii sa le sustinem cu niste dovezi credibile, altfel ele pot fi interpretate ca wishfull thinking sau ca dorinta de modificare a realitatii in scopul influentarii cititorilor !!

  5. posibil sa ai dreptate, dar nu putem jeli decat daca Trump va castiga SI va calca in strachini, in politica externa; pina atunci, orice parere este admisa;
    vedem!

  6. ganditi-va la urmatorul scenariu: Trump pierde din nou alegerile anul asta, dar ramane in viata si relativ in forma inca 4 ani. dupa care inca o data candideaza la alegerile primare republicane. cine credeti ca ii va putea sta in cale? asta am zis si acum 4 ani, cand diversi cunoscatori de aici de pe forum spuneau ca Trump era deja „oale si ulcele” din punct de vedere politic. povesti nemuritoare. legatura dintre Trump si membrii cultui MAGA e ceva din alt film. nu are legatura cu argumentele si cu calculele politice. chiar daca ar fi stiut 100% ca Nikki Haley il va bate pe Joe Biden, tot pe Trump l-ar fi ales. uitati-o pe Nikki. nici macar Reagan n-ar fi avut vreo sansa in primarele republicane din 2024.

    • Bingo! E acapararea aparatului de putere, e din manualul din Orban Erdogan si Putin. Acum in comitetul republican sunt numai oameni alesi de el plus acum cateva zile nora-sa in conducere si desigur au si spus ca vor plati cheltuielile de judecata ale maretului Oropsit de Sistemul din Pizzerie. Prostia umana pare fara de sfarsit indiferent de latitudine si longitudine. Poate sa candideze si Ronald Reagan clonat la varsta 50 de ani si tot nu ar primi nominalizarea. Intrun al doilea mandat deja ar sti unde sunt toate butoanele , ar epura tot aparatul de aparare si justitie si apoi la conducere ar urma (ca la sectorul 5) un Trump junior.

  7. Pentru mine este paradoxal ce se întâmplă în SUA. Țara este în fruntea statelor Lumii din punct de vedere economic, tehnologic și militar, nu înțeleg aceste derapaje de la mecanismele democratice. Eu încă sper, SUA au știut întotdeauna să se reinventeze.
    Pentru Europa de Est, SUA este singura speranță. Europa de Vest și Rusia, prima disperată și revanșardă, a doua agresivă și la rândul ei revanșardă, pot constitui un al treilea mare conflict european, cu Europa de Est marele perdant.
    Ție-ti vorbesc Americă: trezește-te că altfel dispărem toți din Istoria Lumii!

  8. Trumpismul nu poate rezista în America decât dacă democrația va fi îngenuncheată printr-un fel de lovitură de stat autoritaristă.

    Peste tot unde nu iese cine vrem noi se vorbeste de distrugerea democratiei. Si cind te gindesti ca Trump a fost cel care a lansat primul asa ceva, stia el ce stia :)

    Articolul e in sfintul spirit european, Trump e rau si absolut oricine altul, sau mai bine alta, ar fi muuult mai bun.
    Desigur se atinge si sindromul Elena Udrea, zina frumoasa, desteapta si buna, la romani era musai sa fie blonda, la altii trebuie sa fie bruneta, cit mai bruneta. La amis a mai fost una, din Alaska, dar nu era suficient de bruneta, chiar daca avea mitraliera. Si nemtii au trimis-o in cursa pe Baerbock, desi e bruneta si a reusit sa infringa, infringere care a propulsat-o in functia de min de externe, ca asa e in tenis! La italieni, desi zina era rea a reusit, la ucrainieni avea chiar codite blonde, dar si la moldoveni si altii au reusit!

    Iata ca acest adevarat asalt al zinelor ne da garantia ca se cladeste o lume mai buna, cum spunea o adevarata zina chiar pe aceasta platforma „Noi suntem gardienii comunității și noi conturăm o lume…. ” , „Urcăm pas cu pas pentru că noi construim societatea.”

  9. Mie Nikki nu mi-a atras atenția prin nimic deosebit. S-a remarcat doar prin faptul că i se opune lui Trump din ambiție personală, că simpatizează cu Hilary și cu presa de extremă stângă (vezi interviul din Politico), prin faptul că a refuzat să promită că-l va susține pe nominalizatul republican, indiferent care ar fi acesta (lucru pe care toți ceilalți candidați l-au făcut) și că e cel puțin la fel de narcisistă și răzbunătoare ca Trump. Nimic de substanță, nici o idee proprie, bună – rea. A atras atenția – inclusiv autorului articolului – doar prin încapațânarea de a se retrage dintr-o cursă în care era clar că n-are nici o șansă. Candidați mai bine plasați decât ea s-au retras cu mult înaintea ei, în timp ce ea a insistat nebunește, chiar și după înfrângeri umilitoare precum Carolina de Sud, statul unde a deținut două mandate de guvernator, deci se presupune că oamenii ar trebui să o aprecieze. Ne place sau nu ne place de Trump, e cert că acum e momentul lui în GOP, iar cine nu e suficient de perspicace să sesizeze asta se scoate singur din joc pentru atunci când altcineva va trebui să preia ștacheta. N-am nici o îndoială că asemenea politicieni există în GOP, i-am și văzut în acțiune. Nikki nu se află printre ei.

  10. Un articol foarte interesant menit sa atraga atentia asupra greselii facute de votantul american pro-republican care nu a inteles cat de potrivita este Nikky Haley pentru postura de candidat la presedintia Americii. Are multe calitati,este femeie in primul rand si femeile trebuie promovate , este descendenta dintr-o familie de indieni emigrata in State, fapt care i-ar atrage simpatia milioanelor de emigranti recenti ( vezi mexicanii ) cu care Trump se razboieste, este o femeie curajoasa care raspunde dur si direct celor care o ataca si mai mult l-a criticat chiar si pe Donald Trump in persoana. A exprimat si adevaruri evidente,citez :
    ” Uriașa datoria națională ne va zdrobi în cele din urmă economia. Un guvern federal mai mic nu este necesar doar pentru libertatea noastră, ci este necesar pentru supraviețuirea noastră.” fapt care denota o intelegere a situatiei delicate in care se afla economia americana. BTW , Seful FED Jerome Powell, la o audienta ,saptamana trecuta, in Congres a subliniat ca exista riscul unei crize economice iminente caracterizata prin aceea ca Bancile Americane mici si mijlocii sunt amenintate sa intre in faliment fapt care ar putea duce la o situatie asemanatoare celei din 1929.
    In mod evident electoratului pro-republican american trebuie sa i se dea sfaturi cum sa voteze pentru a indrepta situatia curenta din America, sfaturi venite din toata lumea ,inclusiv din Romania. Aceste sfaturi trebuie intelese ca fiind menite sa ajute la alegerea lui Joe Biden pentru al doilea mandat intrucat Nikky Haley a ratat sansa de a castiga primaries deschizandu-i lui Trump un drum larg pentru nominalizarea la presedintia Americii. Interesant este faptul ca si in statul in care a fost guvernator N.Haley nu a reusit sa-l invinga pe Trump dar asta nu se pune. Un fapt demn de mentionat ,stiut de mai putina lume, este acela ca Nikky Haley a primit sponsorizari de milioane de dolari pentru campania ei si daca nu i-a cheltuit pe toti pana in momentul retragerii nu este obligata de vreo lege americana sa-i restituie sponsorilor astfel incat ar putea sa se consoleze cu niste bani castigati cinstit in urma acestei campanii.
    In ceea ce priveste Partidul Republican chiar daca exista unii care nu sunt de acord cu Trump, el ,ca Partid, are tot interesul sa mizeze pe un un candidat cu sansa maxima sa-l reprezinte !
    In privinta rezultatului final al alegerilor vom vedea cine va primi votul majoritar si sa tinem minte ca,intr-o democratie poporul are intotdeauna dreptate !!

  11. Articol scris ca pentru prosti, care habar nu au de politica Americana si cred ca daca un articol e lung are si valoare.

    Nikki Haley e doar o incercare disperata a establishment-ului american sa isi pun o marioneta la Casa Alba pe traseul Republican.
    Cel mai probabil va castiga adversarul lui Trump? Da, sanse mici sa fie lasat Trump sa ajunga la batoane… au facut prea multe magarii in ultimii ani sa permita schimbare de garda.

  12. 2.”Joe Biden, așa ramolit cum pare, îl poate învinge încă o dată pe Donald Trump, …”,Din pacate, niciun argument care sa sprijine afirmatia, in conditiile in care diferenta dintre optiuni se tot mareste, conform sondajelor.
    3. Un portret fara de pata a unei candidate ce a pierdut , totusi, la scor, competitia- democratica- pentru nominalizare. O fi asa „defect” electoratul republican?

  13. Cum va prevala totusi democratia in fata propensiunii pentru autocratie? Va fi de ajuns infringerea lui Trump sperata de sustinatorii democratiei sau disparitia lui din peisaj din cauza virstei? Ce se va intimpla cu politicienii MAGA? Vor continua, cum pare probabil, sa se orienteze dupa soare, sau o vor tine langa cu ideile trumpismului? Probabil ca va depinde de evolutia natiunii MAGA: vor incepe sa se trezeasca din vraja aruncata asupra lor de Trump sau se vor cufunda si mai mult intr-o lume configurata de conspirationism, izolationism, si idei anti-democratice?

  14. Păcat, am votat pentru ea. Aș fi votat cu ea pe bune intr-o confruntare cu Biden. Așa, din alegătorii ei foarte puțini o să voteze cu Trump. Alegerea lor e să stea acasă sau să voteze cu Biden. Nu îl acceptă pe Trump în ruptul capului.

  15. „Nikki Haley s-a născut în Bamberg, Carolina de Sud”
    „Haley a devenit primul (de fapt prima) american care a emigrat din India ce a dobândit un mandat în Carolina de Sud.”

    evident nu pot fi amindoua propozitiile corecte: daca s-a nascut in SC atunci nu ar fi putut emigra din india – doar sub forma de ADN

  16. Pierderea lor??? Nicidecum! Nimarata e versiunea „GOPista” a Kamalei. A castigat in Washington DC si Vermont pt ca votantii democrati au votat pt ea (open primaries). In rest a pierdut peste tot inclusiv in statul unde a fost guvernator. Asta ar tb sa va spuna ceva.
    Ce se intampla acum in USA e mai rau ca in Venezuela.
    Presedintele foloseste aparatul guvernamental sa scoata din cursa candidatul partidului de opozitie.
    In toate sondajele de saptamana asta Trump e dat castigator.

  17. Democratii o plang pe Nikki Haley, ultima lor speranta ca Trump nu va ajunge in ring cu Biden. Acum ca aceasta speranta s-a dus, a aparut in media naratiunea ca Biden este surprinzator de tanar si viguros si ca lungul sir de cazaturi in nas n-ar fi decat niste pozne de strengar batran si neastamparat. Totusi jalea dupa sansa pierduta numita Nikki Haley este intensa, colajul ei de idei pseudo-conservatoare imbibate de progresism suna bine pentru urechile democrate si ii consola in vederea caderii finale probabile a lui Biden. Fara Nikki Haley cel mai probabil ca media va difuza la paroxism in lipsa de altceva lozincile deja stiute despre ”Trump omul rusilor” si ”Trump mascariciul dictator”, cu care sa mentina coeziunea in tabara democrata si sa intretina inflacararea trupelor. Desi tocite, par ultimele arme disponibile, asta fireste daca nu va lovi o noua calamitate gen Covid/Dominion.

    • Cine a spus aceste vorbe nemuritoare ? “My people came to me — [Director of National Intelligence] Dan Coats came to me and some others. They said they think it’s Russia. I have President Putin — he just said it’s not Russia. I will say this, I don’t see any reason why it would be,” President said Monday, when asked whether he believed U.S. intelligence officials over Putin and whether he would denounce the Russian interference.”

  18. Nikki Haley n-ar fi avut nici o sansa in lupta cu Biden, one on one, pentru presedentie. Ar fi mancat-o Democratii, in special extrema stanga, care au si pus-o la zid invocand motive nu prea clar documentate de infidelitate conjugala, dar inceputul era pregatit. Trump e mai bine antrenat pentru batalia cu Biden, are pielea groasa, gura mare, trage din toate pozitiile si … e “nebun.” Il bate pe Biden in sondajele recente pentru ca multi americani il prefera din trei motive: pe timpul lui economia americana a mers bine (pana cand chinezii au dat drumul la covid), invazia ilegalistilor a fost blocata in mare masura la granita cu Mexicul si, pe plan extern, nu au fost razboaie, Trump fiind singurul presedinte care n-a bagat America in nici un conflict militar. Daca Haley si-ar fi respectat promisiunea de nu se lua la tranta cu Trump stiind ca are putine sanse de victorie, ar fi putut fi candidata lui principala la vice presedentie, mai ales ca DeSantis declarase ca nu-l intereseaza pozitia asta.

  19. Mitch McConnell a anuntat ca se retrage din politica , asadar republicanii au inceput sa-i caute un inlocuitor.In acest sens are zilele numarate.
    Katie Britt a avut un discurs plin de platitudini?
    Cresterea preturilor la energie,mancare, benzina, cresterea criminalitatii,indocrinarea copiilor din gradinite si scoli sunt realitati cu care se confrunta familile americane .Nu sunt platitudini.
    A raspuns punct cu punct discursului lui Biden care s-a laudat ca politicile lui au scazut inflatia,iar criminalitatea a scazut cu 30%…
    Tonul cu care a abordat raspunsul a fost prea emotional.Poate asa vorbeste ea in mod obisnuit,e prima data cand am auzit-o.
    Nikki Haley a promis la inceputul campaniei electorale ca v-a sustine candidatul republican la prezidentiale oricare ar fi el, iar acum a nuntat ca nu mai isi tine cuvantul dat.Asa da, om integru.
    De ce ii numiti extremisti pe sustinatorii lui D.J.Trump?
    Daca pe sustinatorii lui Trump ii numiti trumpisti pe cei ai lui Biden ii numiti bidenisti?

  20. Am incercat sa imi dau seama caror categorii de americani se adreseaza, pe cine vrea sa reprezinte. Si nimic. Hillary Clinton, ca tot ii e model a incercat sa dezvolte un mit din grija ei in toata cariera politica pentru drepturile afroamericanilor, desi aici probabil Obama a ajutat-o sa obtina voturile. Si a pedalat mult mai mult pe reprezentarea femeilor. Haley – politica externa si finantatori/donatori, cam sunt legate astea, mai ales in SUA. Dar astea nu voteaza, Haley nu a fost capabila sa dezvolte un grassroots movement cum au facut-o Clintonii, Obama, Sanders, Trump, chiar De Santis. E chestia aia cu prosti dar multi.

  21. Bineinteles ca iesirea din cursa a unei psihopate care solicita fara sa clipeasca bombardarea Iranului reprezinta o „uriasa” pierdere(nemaivorbind ca a pierdut votul in South Carolina). Nu ca Trump ar fi un mare castig pentru republicani(personal, cred ca exista atat congresmeni cat si senatori care ar reprezenta mult mai bine GOP) dar se pare ca el reprezinta in acest moment cel mai bine interesele electoratului republican si cu siguranta, desi relativ apropiat ca varsta de Biden, pare infinit mai in forma decat batranelul dezorientat si supus abuzurilor de la Casa Alba.

    Referitor la preferintele electorale, ar merita poate mai mult atentie studiul recent scos de Rasmussen in care se arata deconectarea totala dintre elite si electoratul american. Acest lucru explica atat MAGA cat si suportul obtinut de Donald Trump, acesta obtinand aproape toate voturile de care are nevoie pentru nominalizare in mai putin de jumatate din statele americane.

    Nimic nu e sigur atunci cand e vorba de votul din noiembrie dar este destul de putin probabil ca acei 5% adusi de imigratia ilegala in statele democrate sa reprezinte acel factor decisiv pe care miza DNC. Popcorn sa avem ca de circ vom avea parte din belsug la toamna.

  22. Situatia din US e ingrijoratoare nu pentru ca ar putea castiga Trump (Trump mai are doar un mandat), ci pentru ca e posibil ca in US sa ajunga la putere Partidul Unic. Deja vedem (doar cine nu vrea nu vede) ca Democratii si extrema stanga conduc toate institutiile de forta federale din US. Partidul Democrat a depasit liniile democratiei punand sub acuzare adversarii politici, aducand imigranti pentru a modifica numarul de delegati in anumite state, condamnand pe oricine se indoieste de corectitudinea alegerilor din 2020 (pana si la noi, in Romania, e legal sa pui la indoiala rezultatul unor alegeri, e o chestiune cat se poate de normala). Au transformat „J6” intr-un circ ingrozitor de penibil si folosesc acel protest ca o maciuca politica si legala impotriva oricui are o alta opinie. Eu nu afirm ca sunt detinatorul adevarului, dar sunt crescut in Epoca de Aur, niciodata si sub niciun motiv n-o sa fiu de partea Partidului-Stat. Niciodata.

  23. Diversitatea, egalitatea, incluziunea şi dezvoltarea durabilă sunt ameninţări la adresa statu quo-ului si reprezinta regresul societatilor occidentale. Practic, astfel de idei totalitare nu au ce cauta intr-o lume bazata pe progres stiintific si tehnologic. Daca Brexitul nu a speriat UE, atunci cu siguranta o vor speria alegerile de anul acesta. Daca prin Brexit nu s-a reusit reformarea UE, atunci dupa aceste alegeri sigur UE va trebui reformata. Ceva nu merge bine, merge foarte, foarte prost, iar noi nu mai avem rabdare. Nimeni nu mai are nevoie de politicieni incompetenti la conducere, oameni care habar nu au cum sa rezolve actualele probleme si care persista precum niste autisti in ideile lor neo-comuniste.

  24. Cred ca retragerea lui Nikki Haley din cursa pentru candidatura republicana in alegerile prezidentiale si posibilitatea confruntarii lui Donald Trump pentru a doua oara cu Joe Biden sunt mai mult decizii ale elitei si mai putin ale votului. Chiar daca Trump este considerat cu anticipatie drept candidat republican si castigator al competitiei pentru Casa Alba, ramane sa vedem in ambele cazuri daca aceste lucruri se vor si intampla in realitate. Pana la scrutin, candidatura lui Trump ar putea fi blocata, motivul nu este o problema, iar Haley ar putea fi scoasa din nou in fata, sa nu ramana gol locul candidatului republican.

    Daca totusi Trump va reveni la Casa Alba, Haley are toate sansele sa fie numita secretar de stat in adminstratia Trump. In aceasta calitate o recomanda cel putin doua lucruri. Pe de o parte, pentru ca ea este o clona ideologica perfecta a lui Trump, care a promovat-o ambasador al SUA la ONU, unde a avut un discurs la fel de unilateralist ca al mentorului si protectorului ei politic. Pe de alta parte, pentru ca insusi acest stagiu diplomatic la Națiunile Unite este in sine un atu foarte puternic. Nikki Haley este, in oglinda bipartizana, un fel de Madeleine Albright, decedata in 2022, care si ea a fost ambasadoare la ONU inainte de a fi secretar de stat in administratia Clinton (Partidul Democrat). Ca sefa a diplomatiei, care fundamenteaza politica externa a SUA si-i indica tintele, inclusiv pe cele militare, Albright a fost responsabila de multe intrigi atentatoare si acte de forta si agresiune (blocarea lui Ghali pentru al doilea mandat la sefia ONU, bombardarea Iugoslaviei etc) , proprii de regula sexului “tare”, exceptiile date de sexul slab fiind rare. De aceea in scenariul “Haley presedine” ceea ce conteaza este mai degraba schimbarea de varsta, dinspre gerontocratie spre juventocratie, si mai putin una de fond, de doctrina a politicii externe a SUA.

    O schimbare reformatoare a SUA ar fi un presedinte din afara celor doua partide, democrat si republican. Un al treilea candidat ar putea fi anuntat saptamana viitoare din partea organizaţiei de centru numită “No Labels”/“Fără etichete”, care are drept slogan “Nu la stânga. Nu la dreapta. Înainte”. Desi acest NL are legaturi cu Partidul Democrat, iar acest “Inainte“ nu pare sa insemne “centru“, ci stanga, din al carei joben ar putea sa iasa tot Biden, care nu poate fi considerat un perdant, pana la proba contrarie. Biden ar putea sa profite spectaculos de doua greseli politice ale republicanilor, care practic desfiinteaza Tratatul NATO de la Washington. Tributul pe care Trump il cere de la NATO sub forma celor 2,5% din PIB-urile membrilor aliantei nu este prevazut in Tratatul NATO de la Washington. De asemenea, retragerea de catre Trump a SUA din NATO pe motiv ca unii dintre “ceilalti” nu platesc, nu este prevazuta in Tratatul de la Washington.

    • Daca Trump va fi blocat, ceea ce nu cred pentru ca SUA nu e totusi Pakistan, tot Trump va decide pe cine vor vota delegatii pe care i-a obtinut. Nu stiu cine va fi acea persoana dar sigur Haley nu va fi.

  25. Nikki H nu a avut sansa in fata lui Trump datorita faptului ca Trump un individ incult si grobian, este exponentul unei revolte latente cu substrat rasial a cetatenilor americani cu origini europene. USA se afla ora scadentei pacatelor primordiale ale colonistilor sec XVI- XVII. Urmasii robilor africani, integrati dar atentie, marginalizati, neasimilati de catre comunitatile de cetateni cu origini europenem arcati de frustrari si resentimente, sunt manipulati in scopuri politice de grupuri interesate in obtinerea puterii. Cazul scoala al acestui mod de actiune a fost acel hidos BLM de care au beneficiat democratii pentru a-l alege pe Biden.
    Cei cativa romani cu cetatenie americana pe care-i cunosc, acuza revoltati discriminarea pozitiva a grupurilor respective si neputinta statului in fata unei insolente vadite a acestora. Trump este persoana pe care o percep ca fiind capabila sa rezolve doleantele lor. Se cuvine a se mentiona faptul ca desi Biden a beneficiat de dramaticele evenimente BLM, declansand o anumita aversiune in randurile simpatizantilor GOP din Europa, trebuie sa recunoastem ca destinul a lucrat astfel ca omul potrivit sa fie azi la locul potrivit.

  26. Citind textul dumneavostra, domnule Felea, mi-am amintit de o carte scrisa intr-o nota satirica Christopher Buckley’s ‘Make Russia Great Again’, pe care ma grabesc sa v-o recomand, daca, nu cumva, ati citit-o deja! Nikki Haley (Cricket Singh) este evocata de mai multe ori in paginile acestei carti, pe vremea aceea Trump era foarte incantat de ea (si probabil si ea de el?). Veti regasi multe alte caractere cum ar fi Jared si Ivanka (Jored and Ivunka), Kellyanne Conway (Katie Borgia-O’Reilly), Sean Hannity (Seamus Colonnity), Steven Miller (Stefan Nacht von Nebel), Senator Lindsay Graham (Squiggly Lee Biskitt of South Carolina), presedintele turc Erdogan (President Attajurk) participand la un dineu si multi multi altii care erau parte a acelui microcosmos (Cuckoo Land).
    E surprinzator sa constati cat de multi il venereaza inca pe acest criminal narcisist. Ei probabil regreta ratarea unui al doilea mandat Trump, care, mai mult ca sigur, ar fi insemnat, disparatia Ukrainei de pe harta lumii si, pentru Romania, o granita comuna cu Rusia lui Putin. Sau poate unii asta-si doresc?
    P.S. In timp ce scriu acest comentariu, cu coada ochiului citesc pa ecranul alaturat un titlu al zilei: “Ex-Trump adviser Peter Navarro ordered to federal prison on March 19”. Pe tuse se incalzesc urmatorii, Steve Bannon si Mark Meadows… Unu si unu, cine se aseamana se aduna … la racoare ca vine vara!

  27. Bine ar fi daca europenii si-ar rezolva problemele lor fara America. Si daca Rusia va castiga, sa multumeasca Germaniei, si in primul rand lui Scholz.

  28. Daca am ajuns si noi, romanii, sa criticam alegerile/preferintele americanilor si sa le dam sfaturi, nu stiu daca „ne racim gura de pomana” dar asta inseamna ca inca exista democratie si libertatea cuvantului. Sau nu?

    • Ronald Reagan spunea în anii ’80 un banc de genul ăsta: într-o discuție cu un rus, un american se lăuda că în Statele Unite există o mare libertate politică. El, ca simplu cetățean, se poate duce la o întâlnire cu președintele, poate bate cu pumnul în masă și poate spune: ”domnule președinte Reagan, nu-mi place politica dvs!”

      La care rusul îi explică senin: ”păi, libertatea asta există și în Uniunea Sovietică. Mă pot duce la o întâlnire cu Mihail Gorbaciov, pot să bat cu pumnul în masă și pot să-i spun: tovarășe secretar-general, nu-mi place politica președintelui Reagan!” 😀

      E ușor să ne dăm cu părerea despre politica americană, dar în timpul ăsta alegerile de la București se desfășoară tot pe liste de partid și tot sub controlul serviciilor secrete.

  29. A spune „nu” atunci cand esti convins ca te opui nedreptatii, cand majoritatea unui colectiv fie pleaca capul in fata puterii, fie sustine abuzul, reprezinta un act de mare curaj, tarie de caracter si chiar spirit de sacrificiu. De foarte multe ori adoptarea unei atitudini contrare actiunilor puterii individuale sau colective, este insotita de riscul izolarii si al sanctiunilor cu implicatii pe termen nedefinit in viata personala . Decizia de a spune „nu” apartine fiecarui individ in parte si depinde de valorile morale in care a fost educat. Istoria Romaniei din ultimii 80 de ani abunda de exemple ale unor oameni curajosi, care au platit cu libertatea si chiar cu viata refuzul acceptarii ticalosiei. Cimitirele inchisorilor din Sighet si Aiud sunt pline de morminte ale celor ce au spus”nu”. Rasplata colectivului pentru ei este ignorarea, in timp ce miturile si falsurile istorice triumfaliste, contribuie si azi in mod esential la pervertirea constiintelor . Educatia tineretului in spiritul respectului fata de adevar, trebuie inceputa prin reabilitarea totala si consecventa a eroilor morti pentru libertate incepand din 1945.

  30. „Nu în momentul creării lor suferă imperiile de lipsa unui scop, ci mai
    tîrziu, cînd sînt ferm stabilite şi cînd obiectivele sînt date uitării şi înlocuite
    de ritualuri lipsite de orice temei.
    Fragment din Spusele lui Muad’Dib de Prinţesa Irulan”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro