vineri, august 19, 2022

N-am înţeles deloc ce vrea să schimbe Nicuşor Dan cu parcarea în Bucureşti

Mai sunt zece zile până la marea revoluţie a parcării în Bucureşti, măsură de presupus să afecteze sute de mii de şoferi, schimbându-le decisiv comportamentul, şi vă spun sincer că eu n-am priceput o iotă despre ce e vorba, deşi am urmărit cu interes subiectul. Nu că n-ar fi nevoie de revoluţie: dacă mă întrebaţi pe mine, sunt ani de zile de când trebuia să avem măsuri restrictive severe privind parcatul, ori chiar circulaţia auto în centrul Capitalei. Indolenţa şi laşitatea politică a precedentelor administraţii nu mai trebuie comentate, şi nu ştiu nici de ce trebuia să se aştepte jumătatea actualului mandat pentru a face ceva; mais, passons. Problema e însă, cum spuneam, că nu înţeleg ce anume se face acum.

1. Majoritatea titlurilor-bombă, care reiau declaraţii ale primarului Nicuşor Dan şi viceprimarului Stelian Bujduveanu, anunţă introducerea “taxării obligatorii de la 15 august”. Apoi respectivii se lansează în lungi explicaţii legate de locurile de parcare marcate cu albastru, adică alea gestionate de PMB. Or, plata era şi până acum obligatorie pe locurile marcate cu tarif. Înţeleg că ele se vor înmulţi, însă treptat, într-un răgaz de luni şi ani, nu brusc la 15 august. Deci ce anume se schimbă?

2. Cumva PMB vrea să ne spună că de la 15 august se taxează parcarea nu doar pe locurile marcate cu albastru, dar peste tot în zona 0, atunci când maşinile sunt lăsate pe carosabil? Că se modifică limitele zonelor tarifare? Sau vrea să spună doar că se majorează semnificativ actualele tarife de pe locurile albastre? Prima variantă nu mi se pare fezabilă, oricum nu peste noapte, ci doar printr-un proces bine pregătit şi eşalonat în timp. Ultima variantă pică, deoarece nu văd modificări majore în tarife; iar pentru varianta doi nu înţeleg ce atâta tevatură. Şi oricum e ridicol să pui lumea pe foc cu super-anunţul că în două săptămâni vine marea reformă, iar apoi să explici că nu te-ai decis nici cât e de fapt tariful, nici care e zona 0, chestiunile încă se discută, staţi pe recepţie că revenim noi cu detalii, eventual cu două zile înainte de data limită.

3. Dar poate că nu o schimbare de zonare sau tarif au vrut să anunţe cei doi şefi ai PMB, ci o aplicare mai riguroasă a legii existente. Câteva remarci ale lor erau în sensul ăsta: regulamentul e în vigoare de nu ştiu când, dar iată că acum chiar îl punem în practică fără excepţii etc. Bun, poate, numai că trebuiau să facă asta clar din secunda doi, ca să n-avem 90% din titluri în presă pe tiparul “de la 15 august se va plăti obligatoriu parcarea..” etc, spre deruta populaţiei, care ştie că şi până acum era obligatorie. Anunţul trebuia să fie aşa: “Iată, am cumpărat in premieră câteva zeci de mii de blocatoare de roţi şi parbrize, am contractat 20 noi de firme de ridicare şi avem capacitatea de a transporta şi depozita 3000 maşini pe zi din cele parcate ilegal şi care încurcă traficul”. Cu filmări ale primarului pe lângă această nouă logistică de dimensiuni impresionante, explicarea procedurilor de avertizare, interviuri cu ridicătorii ca să ştim cum se va proceda, şi reportaje la locurile unde vor fi duse maşinile penalizate. Aşa se face când începi o operaţiune de dimensiunea Desert Storm, care foarte previzibil îţi va pune lumea în cap şi va genera bulibăşeală în primele etape: e în interesul tău ca autoritate să explici cât mai bine ca să reduci şocul iniţial. N-am văzut nimic din toate astea.

4. Important, n-am înţeles dacă toate cele de mai sus, că e vorba de tarife noi sau ridicare/blocare mai agresivă, se referă la (a) locurile de parcare ale PMB marcate cu albastru; (b) în general la străzile mari administrate de PMB în centru; (c) la toate străduţele mici din centru, inclusiv cele administrate de Sectoare. Adică otozbirul cu blocarea vine peste tine doar dacă eşti pe loc albastru şi nu l-ai plătit, dar nu şi dacă ai parcat 50 metri mai în colo sub semnul de interdicţie, dar nu pe vopseaua albastră? In ultimul caz, e clar ce o să se întâmple, nu? Iar dacă se blochează/ridică tot, revenim la punctul 3 de mai sus: cumva au vrut să ne anunţe indirect că de la 15 august începe ridicarea în masă a tuturor maşinilor parcate ilegal în centrul Bucureştiului, indiferent de stradă? Le urez succes şi admir faptul că au pus la cale logistica unei asemenea operaţiuni militare monumentale în condiţii de secret maxim, de n-a aflat nimeni nimic.

5. Cum rămâne cu maşinile parcate pe trotuare, că nici despre asta n-am auzit decât nişte bălmăjeli în treacăt? Se blochează / ridică, sau nu? Dacă nu, revenim la punctul 4: vă e clar ce o să se întâmple, cred. Dacă din 15 august începe Marea Ridicare a Maşinilor de pe Trotuare, abia ăsta era subiect de titluri-bombă şi dezbateri, nu detalii obscure despre cum o să fie cu nu ştiu ce abonament de riverani în parcări, lucruri care există şi acum. Din nou, admir faptul că PMB şi-a pus la punct logistica de ridicare, ştiut fiind că de multe ori e mai greu să extragi o maşină de pe trotuar dintre tonete decât s-o iei de pe carosabil. Dar mai există şi aspectele procedurale: reamintesc conversaţia de cascadorii râsului pe care am publicat-o anul trecut, reluată şi de media, în care un poliţist rutier îmi spunea că nu poate face nimic cu maşinile parcate pe trotuar deoarece “nu are aparat de fotografiat omologat”, noi aflându-ne la 100 metri de maşina pozată de mine in link (cu mobilul neomologat, desigur). Cu alte cuvinte, că organul n-are instrument, legea nu permite să amendeze decât “în flagrant”, adică în scurtul moment de când omul deschide portiera şi până demarează în trombă. Întrebare pentru PMB, Sectoare şi Poliţia Rutieră: între timp s-a schimbat legea şi organul a dobândit instrument, acuma se poate interveni pe trotuare? S-au “omologat” smartfonurile poliţiştilor locali, suntem ok?

6. Şi dacă tot s-a discutat de aplicarea legii fără excepţii din 15 august, inclusiv pentru instituţiile şi companiile care au pus stăpânire pe bucăţi de stradă, unde îşi lasă maşinile în baza dreptului cutumiar, am o întrebare ţintită pentru Nicuşor Dan şi Stelian Bujduveanu. Se vor debloca cu ocazia asta şi reda circulaţiei publice străzile centrale Mihai Vodă, Lipscani şi Piaţa Revoluţiei, blocate ilegal cu bariere inestetice pentru a fi folosite ca parcare gratis exclusiv de angajaţii Ministerului de Interne, diverselor Inspectorate şi Corpuri ale Poliţiei, aşa cum se vede în poze? Sau Poliţia rămâne în continuare desupra legii, demonstrativ, deoarece pentru MAI n-avem instrument / organ?

Distribuie acest articol

144 COMENTARII

  1. In Suedia procentul de parcari incorecte e sub 5%. Asta se realizeaza fara ridicari, fara blocari, fara stilpisori, fara paznici, doar cu un biletel pus pe parbriz, cu indicatoare clare si digitalizare. Functioneaza in draci de decenii. Probabil ca asta e si cauza pentru care nu-i copiem.

    • Da, asa este si in Norvegia. In Romania insa am vedea contestatii la Curtea Constitutionala, aceasta in cazul in care statul roman chiar ar reusi sa incerce sa isi colecteze amenzile.

    • Depinde de densitatea locuitorilor și de numărul de mașinilor. Bucureștiul are cartiere cu densitate tip Jakarta, la fel cum are și Londra. E greu de crezut că în Suedia există astfel de cartiere.

      • @Harald, depinde, dar conceptul ramine valabil, cu adaptarile de rigoare. Daca nu ma insel, Suedia avea cam 1,5 automobile de locuitor.
        Daca stai in centru, vei fi nevoit sa inchiriezi un loc de parcare intr-o casa de parcare la 15-20 minute mers pe jos de piciorul blocului, cu 50-100 euro lunar. In fata scarii opresti doar pentru incarcare-descarcare.
        Sistemul functioneaza in centrul Stockholmului care are ceva densitate si de locuitori si de masini. Dar, bineinteles, e de facut un studiu concret.

      • In orasul meu natal romanesc, mic fiind, numaram pe degetele unei maini masinile parcate pe o stradela, in zona centrala. Era in 1990. Cartier de blocuri turn. Revenind peste 30 de ani in acea zona, din intamplare, nu aveai loc nici pe trotuar, nici pe drum, nici pe alei. Fiecare cetatean, bun de la nastere evident, crede de cuviinta sa se afiseze inaintea celorlalti. Crede ca daca are copii, musai sa aiba toti masina, poate chiar doua. Asa vede el reusita sociala – calcand pe altii, facand cum vrea el, fara vreo norma, fara vreo regula. Ce mai conteaza ca nu-ti poti plimba landoul pe trotuarele pe care le impartim cu totii. Ïti zambeste à la ilici si-ti spune sec ca te poti plimba in alta parte, intr-un organ genital de pilda. „Bangladeshizarea” României vine de la faptul ca locuitorii ei au, in marea lor majoritate, o mentalitate de Bangladesh dublata de o îngâmfare iesita din comun: fiecare stie mai bine decât celalalt, de la strânsul surubului la felul in care se tine lopata.

        • @crs _ „nu aveai loc nici pe trotuar, nici pe drum, nici pe alei…”

          Nu știu cum este la Dacca, dar România are cea mai mică rată de motorizare din UE.

          În București nu mașinile sunt multe, ci străzile și locurile de parcare sunt puține. Și lipsește un transport public adecvat nevoilor cetățenilor. Investițiile în infrastructură sunt modeste, în primul rând din pricina faptului că banii publici au fost folosiți [ineficient] pentru cheltuieli și din motive de corupție.

          • Sa va uitati in jur sa vedeti ca pe toate terenurile libere au fost ridicate mall uri si blocuri fara parcari sau cu cateva parcari. Asa ca primarii de dupa 1990 toti sun vinovat. Ce cauta mall Veranda in zona Obor sau Kaufland in zona Floreasca locul lor era la periferie!

    • In Bruxelles, nu prea mai lasa nici biletel, vine amenda acasa, prin posta. Le ridica doar daca incurca. Le poate ridica si daca e parcata legal, daca e nevoie. Functioneaza ca ceasul.

        • Nu ești cumva „john70”, cel care postează comentarii putiniste pe „Hotnews”? Ce cauți și pe „Contributors”?
          Nu sunt de ajuns postacii proruși cu pretenții de intelectuali de pe această platformă? Vreți cumva să păreți mai mulți?

        • Parcarea aeroportului e in subsol, sau la suprafata, totul cu plata, nu mai e nimic gratis, 2euro parca era intrarea, dupa nu mai stiu cat pe 30 min.

          Au facut si parcari pe termen lung, unde poti lasa masina pe cateva zile si mergi pe jos pana la terminal intre 10-20 min distanta sau cu o naveta. Dar si aici costa cam ~9 euro/zi cel mai ieftin

          Zona unde a fost atentatul a fost reparata.

    • Nicusor Dan nu vrea nimic.
      Probabil ca l-au pacalit consilieri psd si pnl sa impuna niste taxe aberante, pentru a-si putea mari ei salariile, si asa nesimtit de mari, sau pentru achizitionarea de lucruri inutile, din care sa incaseze comision.
      Ce legatura are parcarea civilizata, despre care se tot aminteste, cu plata unei taxe aberante ?
      O parcare civilizata inseamna sa nu deranjezi circulatia sau pietonii, sa nu parchezi pe banda 2, sa nu parchezi pe trotuar.
      Sa-ti parchezi masina in apropierea casei trebuie sa fie un drept si nu trebuie platit nimic, sau, in cel mai rau caz, o taxa de maximum 1 leu pe zi.
      Primaria trebuie sa tina cont de situatia locatarilor, care nu vor mai avea unde sa parcheze, daca pe toate strazile se va impune o taxa de parcare.
      Se poate imagina introducerea unui semn care sa se lipeasca pe geamul masinilor, care sa indice zona unde locuieste proprietarul masinii, iar in apropierea locuintei sa nu fie obligat sa plateasca nicio taxa.
      Nu este nimic necivilizat sa-ti parchezi masina in apropierea locuintei.
      Daca se doreste limitarea numarului autovehicolelor care parcheaza in alte zone, doar pentru acele autovehicole, sa se impuna plata unei taxe.
      S-a anuntat ca impozitul pe cladiri se va dubla sau chiar se va tripla. De ce sa mai
      plateasca locatarii din Zona 0 o taxa de parcare aberanta ?
      Cum sa mai impui si o taxa aberanta de parcare, pentru locuitorii din Zona 0,
      care isi parcheaza masinile in apropierea locuintei ?
      Daca este matematician, Nicusor trebuie sa inteleaga ca impunand o taxa aberanta pentru locuitorii din zona zero, nu se va reduce aglomeratia din centru, pentru ca riveranii oricum vor fi obligati sa-si parcheze masina in apropierea locuintei.

      Se impun urmatoarele masuri :
      1. Amanarea punerii in aplicare a acestei taxe
      2. Identificarea de catre Primarie a tuturor autovehicolelor din fiecare zona
      3. Rezervarea in fiecare zona a unui numar de parcari, pentru locatarii din zona (fara plata sau cu o plata rationala, de maximum 1 leu/zi)
      4. Gasirea unei solutii rationale pentru parcarea masinilor locuitorilor din Zona 0

      • E încă prea ieftin 700 pe an. Când ar fi 5000 poate s-ar mai gândi românul daca ii trebuie mașina. Și nu pentru parcare, ci impozit. Și dacă ai mașina dn alt județ, taxa 50 lei pe zi intrat în oraș.
        Imediat se rezolvă.

        • Într-o zi, scoțienii au ieșit cu bâte de baseball în mijlocul autostrăzii, la frontiera lor de sud, opreau mașinile și îi trimiteau pe englezi înapoi de unde veneau. Dacă vrei din nou frontieră la Predeal, spune, nu te sfii, că se rezolvă! 😀

          • Cateva întrebări:
            Bâte de baseball în Scoția? Are fiecare McLeod câte una in castelul cu stafii? Sau in Loch Ness?
            Și cum ii opreau doar pe englezi in mijlocul autostrăzii? Îi puneau să întoarcă și să conducă pe contrasens? Prin ambuteiajul astfel creat?
            Si in fine, cum se împacă justițiarii de ocazie cu statul de drept?

            • NU e vorba de justițiari, e vorba de independență. Atât timp cât ești pe M6, ești în Anglia. Când vezi că M6 a devenit A74(M) înseamnă că ai trecut în Scoția. E singura autostradă dintre Anglia și Scoția. La punctul respectiv există o ieșire, ieșirea 45.

              Dacă nu poți continua drumul că nu te lasă scoțienii, acolo ieși în stânga pe slip road, faci dreapta pe podul de pe A6071 care traversează autostrada, după care mai faci încă o dată dreapta și intri pe celălat slip road, pe sensul opus al autostrăzii, înapoi spre Carlisle și Manchester. E simplu. Iar la Predeal se poate face asta și mai simplu, dacă bucureștenii pun taxe pentru intrat în orașul lor.

              Scoțienii opreau toate mașinile, că n-aveau de unde să știe în care sunt englezi și în care nu. Numerele de înmatriculare britanice nu spun nimic despre domiciliul deținătorului, numai nemții au găsit ocazia să mai dea amenzi și pe tema asta celor care s-au mutat cu 5 km mai încolo, în același Kreis, dar într-o localitate cu rang diferit.

            • Independența de a ieși cu bâte pe drumuri publice este una prost înțeleasă. Parcă au fost ceva referendumuri privind independența in Scoția.

              Fie ai informații false, fie pui de la tine, dar in Germania nu se procedează precum scrii. Nu exista vreo clasificare a localităților după rang dpdv al înmatriculării autovehiculelor. Impozitarea este calculată la nivel federal, iar in interiorul unui Kreis (județ) numerele încep cu aceeași prescurtare, asemănător cu România. La schimbarea domiciliului trebuie făcută modificarea adresei (gratis) și in cartea mașinii, dar nu e obligatorie schimbarea numerelor de înmatriculare. Nici măcar atunci când schimbi județul nu este necesar, oricine poate locuibil München și să șofeze un automobil înmatriculat in Stuttgart. Dacă proprietarul nu anunță schimbarea domiciliului într-un termen rezonabil, dar fie vrea să vândă mașina, fie are de plătit o contravenție, atunci primește un avertisment că adresa înregistrată nu mai corespunde. Dacă nici acum nu o actualizează in termen de o lună, plătește o amendă de 10 EUR. Exorbitant, desigur, pentru deranjul inutil creat unui șir întreg de autorități.

          • @Hantzy – ba da, meștere, există Kreis-uri unde numerele de înmatriculare de ”Stadt” sunt diferite de numerele de ”Landkreis”. Ăsta e un exemplu perfect de patologizare a ordinii în Germania.

            Știu pe cineva care a plătit amendă într-un Kreis cu indicativ de două litere fiindcă nu și-a schimbat numărul la mașină atunci când s-a mutat din orașul principal (unde numerele aveau o singură literă după indicativul Kreis-ului) în satul aflat la doar 5 km, în același Kreis (unde numerele aveau două litere după indicativul Kreis-ului).

            În țările sănătoase la cap (de-obicei în monarhii ca UK, Olanda sau Suedia) numărul de înmatriculare nu are nimic de-a face cu vreo localitate sau cu vreo localizare.

            • Nu ai dreptate. Orașele mari, Cum ar fi Stuttgart, München, Berlin șamd nu sunt capitale de județ (Kreise). Exact ca și București in România. Mutarea din București la Otopeni înseamnă deci schimbarea perimetrului administrativ. Exact la fel mutarea dintr-un oraș cum ar Berlin (B) în vreo localitate aflată la câțiva km, de exemplu Bernau (BER). Satul Werneuchen aparține județului Bernau și locuitorii își vor înregistra numerele de obicei cu indicativul BER, dar dacă un berlinez se mută în acel sat își poate păstra numărul de Berlin (B).
              În cazul cunoștinței tale, Nu schimbarea numărului de înmatriculare a fost amendată, ci lipsa înregistrării adresei noi (Ummeldung). Iar asta abia după ce contravenientul a ignorat un avertisment. De cel puțin 20 ani nu mai este necesar ca la mutarea într-un alt teritoriu administrativ să se schimbe și numărul de înmatriculare, așa cum am scris mai sus. Dar noua adresă trebuie anunțată, tocmai pentru ca eventualele înștiințări oficiale să ajungă rapid la destinatar.
              De patologie ține mai ales să faci aprecieri despre lucruri pe care nu le cunoști bine.

            • @Hantzy – iar răspunzi pe-alături, ca să lași impresia că tot tu ai dreptate. Ți-am scris clar că era vorba de un Kreis cu indicativ de două litere. N-are nicio treabă cu orașele mari, care au indicativ de o singură literă.

              Kreis-ul respectiv păstrează același indicativ de două litere pentru toate mașinile, dar în oraș urmează o singură altă literă după indicativ, iar în sate sunt alte două litere după indicativ, nu una singură. După amendă, persoana respectivă chiar și-a schimbat numărul la mașină, a primit număr cu două litere după cele două ale indicativul de Kreis, fiind astfel vizibil că nu locuiește în oraș. Deci acum are 4 litere și 2 cifre pe număr, iar înainte avea 3 litere și 3 cifre. Primele 2 litere au rămas la fel, că e același Kreis.

              Sunt foarte puține Kreis-uri în situația asta, dar sunt, nu e unul singur. Te las să le găsești singur.

      • Cozmine, nu-i așa. Nu e normal fiecare să aibă loc de parcare pe lângă casă, gratis. Orașul e foarte înghesuit. Locul de parcare e foarte mare. Dacă ții musai să nu poată fi folosit lentru ceva mai util, trebuie să dai bani pentru el. Și în centru, crede-mă, metrul pătrat e cu mult, foarte mult, leste 1 RON pe zi. Ar fi bine dacă oamenii ar realiza că mașinile ocupă mult prea mult spațiu pentru un oraș și că efectiv e un lux. Care sugrumă tot restul orașului, deci e normal să plătești extra pentru asta.

        • @intreb si eu
          Cine nu locuieste in centru si nu are masina, sa nu-si mai dea cu parerea pe forum.
          Noaptea, in centru, sunt foarte multe locuri de parcare libere, semn ca supraaglomerarea din timpul zilei este datorata celor din alte zone, care vin in centru. Acestia trebuie sa fie descurajati sa vina cu masina in centru, nu locatarii din centru.
          De ce sa dai bani, pentru a parca masina in apropierea locuintei ? Ca sa se imbogateasca primarii si consilierii ? Ei nu au niciun merit si nicio contributie.
          Primaria nu este proprietarul strazilor, sa impuna taxe aberante. Este doar administrator, iar pentru a reduce aglomeratia din centru, trebuie ca cei care nu locuiesc acolo sa fie descurajati sa vina cu masinile.

          • Masina privata = cost masina + impozit proprietate + cost intretinere + cost ITP + cost RCA + cost loc de parcare pe loc privat (nu pe spatiul public). Locuitorii din centru (sau de oriunde din oras) sunt proprietari doar pe ce e proprietatea lor privata. Spatiul public este pentru toti cetatenii tarii (si acum prin extensie, cel putin pentru toti cetatenii europeni). Locuitorii din centru nu au drepturi in plus la trotuarul din centru fata de locuitorii de la periferie sau veniti din alte orase. Vrei loc de parcare, iti cumperi. Eu mi-am facut o casa mai mica, ca sa am loc sa-mi bag in curte, pe terenul meu propriu, cele 2 masini. Nu e obligata primaria si nici guvernul sa-ti dea tie loc de parcare. E masina ta privata, e treaba ta privata sa iti cumperi loc de parcare unde sa o parchezi. Nu pune in carca (cheltuiala) mea sau a celor fara masini sa iti ofere tie loc de parcare pe spatiul public. Daca nu iti permiti un loc de parcare pe un teren privat, se cheama ca nu iti permiti masina. Locurile de parcare de pe spatiul public trebuie sa fie accesibile oricui detine o masina care circula legal (cu ITP si RCA valabile), la un tarif orar nediscriminatoriu, pe principiul primul venit – primul servit. Pretul locului de parcare trebuie stabilit de primarie incat gradul mediu de ocupare al fiecarei parcari sa fie de 70-80%. Iar parcarile ilegale trebuie sanctionate.

  2. Oricum ar fi, trotuarele nu sunt amenajate de vreo primarie pentru parcare si chiar daca ar fi fost/ este elaborata vreo lege care sa interzica asta, cine s-o APLICE?

    Nu va uitati la cat de usor ar fi de ordonat tot traficul infernal din Bucale, avand atata infrastructura la dispozitie si dand amenzi cu nemiluita? Dar, cine s-o faca? Nu poti sti niciodata pe cine ai amendat de fapt, chiar daca goneste cu masina personala cu 100 la ora prin fata scolilor si gradinitelor/ pe magheru!

    Asadar, parcarile amenajate ad-hoc – in Lahovari, la Miorita, in Rosetti… – de locatari si hoinari, nu sunt adm de vreo Primarie in mod sigur, iar actuala hotarare se refera doar la ce exista momentan in adm PRIMARIEI generale pp.

    • Aveti permis de conducere? Cunoasteti codul rutier?.. Legal, nu poti parca pe spatiul public (inclusiv trotuar) decat daca este marcat ca loc de parcare.

      „Art 72. (7) Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minima a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/74028)

      Deci parchezi neregulamentar inclusiv atunci cand primaria de sector iti trage doua dungi de vopsea pe trotuar si ii zice parcare de rezidenta, daca nu lasi 1 metru pentru pietoni. Nu e ala cu bidineaua mai presus de lege.

      • Trotuarul de 1m este o porcarie. Nu pot trece doi oameni. Daca este o mama cu carut sau copil cu tricicleta, sau senior cu baston, trebuie sa cobori pe carosabil. Legea este facuta pt.cei cu masini nu pentru pietoni

          • Ro nu este Canada, poate acolo pe aceste trotuare nu merg trotinete si biciclisti si nici bordurile si parte din trotuare acoperite de boturile masinilor care opresc cu rotile exact in bordura. Mai ganditi cand vreti comparatie.

            • Așa este, România nu este Canada, însă sunt exemple în statul meu din SUA împotriva blocajelor trotuarelor, nu mai largi de un metru. Oamenii obișnuiau să pună pubelele de gunoi în ziua de colecție, blocând trotuarul și forțând lumea să meargă pe stradă. Mașinile parchează în stradă, însă nu e o problemă, în condițiile în care nici nu e există o bordură, ci doar o rigolă. Municipalitatea a instituit amenzi pentru blocarea trotuarelor, și nu sunt mici, pentru motivele chiar altele decât parcarea pe trotuar.

      • Megem oricand vreti dvs, la orice ora, si vom gasi trotuare blocate total, nu doar partial – ca soferul nici nu are ruleta la el -, chiar fara niciun indicator care sa permita acest soi de „parcare.
        Nimeni nu pateste absolut nimic – iar asta timp de ani de zile!

        (mi se pare absurd sa obligi biciclistele sa merga pe strada, cand nu au pista amenajata, iar trotinetistilor sa nu le faci absolut nimic cand se baga peste tine pe trotuar, de fata cu organu – incaltea, biciclistii, cei cu patine cu rotile…, fac si sport in timp ce se deplaseaza, spre deosebire de ciudatii de pe trotinete electrice.

        • Negoita (ala de la sectorul 3) a rezolvat problema parcarii pe trotuare: le-a desfiintat! Nu, n-ati citit gresit, a desfiintat trotuarele si le-a transformat in parcari. Vrei sa fii hipster, sa te plimbi pe jos ca ultimul sarak? Ia-ti inima in dinti si mergi pe strada, si roaga-te sa nu te loveasca vreo masina, pentru ca omuletul a decis ca din plimbarea sarakiilor nu iese banu’ asa cum iese din licitatia pentru locurile de parcare. Vezi strada Banu Udrea, de exemplu…
          Dar cum ala a fost votat de locuitorii din sector, aia n-au decat sa se spele pe cap cu el.

      • Dar ce parere aveti cind așa-zisul trotuar are 45 cm lățime,fiind de fapt un fel de bordură mai mare,iar cei de la poliția locală îți pun la parbriz amenda sau avertizarea,fiindcă ai parcat pe 20 cm din cei 45?
        Nu faci contestație?
        (Eu am pățit asta.De fapt toți vecinii,brusc,într-o zi,vreo 17 mașini în sct.6).
        Precizez că de zeci de ani s-a parcat așa.Altfel devine imposibilă iesirea din parcare a celor de pe partea opusă.
        Initial nici nu fusese asfaltată partea respectivă,de parcă ar fi urmat sa fie plantat ceva pînă-n gărduleț.🤷

        • nu cumva pe acea parte este plantat si un indicator cu Oprirea Interzisa ? Adica sa poata iesi masinile de pe partea opusă ?!

        • Civilizatia uneori se face cu amenzi. Daca ai blocat trotuarul zeci de ani, crezi ca ai primit cumva dreptul sa o mai faci inca cateva zeci de ani?

          Ce i-ai spune unuia care argumenteaza ca de zeci de ani arunca gunoiul in paraul din spatele casei, el si alti 17 vecini din sat.. deci nu poti sa-i dai amenda! face contestatie…

    • @Fugicucercu _ „avand atata infrastructura la dispozitie…”

      Infrastructura bucureșteană este mizerabilă!

      O condiție primordială pentru a renunța la mașină este existența unui transport public eficient.

      Abia apoi descurajarea prin suprataxare.

      România tocmai a renunțat la construirea unor linii de metrou cu bani de la Uniunea Europeană, spre exemplu. Dacă credeți că bucureștenilor le place să circule cu mașina proprie doar pentru încântarea de a fi blocați în ambuteiajele din trafic, vă înșelați.

      • Infrastructura de URMARIRE…
        Camere de luat vederi, radare, stalpi, electrificare, servere, sectii de politie una linga alta, politzieni obezi care nu vor la circulatie si in niciun caz sa fie trimisi prin provinciile de dincolo de Znagov.

      • transportul in comun e ok. eu il folosesc cu succes de cand toti gibonii s-au facut soferi pe ridesharing. te sfatuiesc sa incerci si tu. toate mijloacele stb si cele din ilfov au gps si le poti vedea pe harta.

        • Îmi povestea recent un taximetrist din București că el se duce cu metroul la contabil. Face vreo 35 de minute, în timp ce cu mașina i-ar lua o oră și jumătate.

          Când e cu client, n-are nicio problemă să stea în trafic. Însă de unul singur, ar fi curat masochism.

        • Pentru cei care lucrează la Primărie – și in mod firesc locuiesc in apropiere – nu e greu sa ajungă la serviciu. Chiar cu transportul public dacă nu au o funcție mai importantă .

          Dacă se pornește dini Colentina sau Pantelimon epopeea cu tramvaiele 21, sau 14, iar locul de munca este platforma Titan sau platforma Militari, nu poți ajunge in mai puțin de o ora și jumătate, spre doua și schimbi trei mijloace de transport .

          In acestea, telefonul este folosit preponderent pentru a asculta manele, nu a urmării tramvaiele, care “vine când vrea ele”. Ca doar nu-s la Berlin sau la Barcelona!

    • Acum câțiva ani, pe str. Scheiul de Sus, la fel ca si acum, toate trotuarele erau ocupate de mașinile angajaților de la Direcția Naționala a Penitenciarelor. Pe parbrizul unei mașini, parcate la intersecția cu str. Maria Ghiculeasa era lipit in interior un mic abțibild (îmi pare rău ca nu mai am poza pe care am făcut-o atunci). Pe acest abțibild scria așa: “ma doare in cur de pietoni, sunt o vita”
      Am trimis poza primăriei S2. A doua zi acea mașina nu mai era parcata acolo, dar i-a luat repede locul o alta.
      Sănătate si virtute.

  3. Eu am înțeles că:
    – se dă drumul la făcut bani pentru hingherii de mașini care cotizează la partid.
    – milițienii locali au ocazia să-și arate iar mușchii.
    – Nicușor Dan mai iese primar cînd o ieși și Pake Protopopescu.
    -Viaţa a devenit mai veselă, tovarăși. Viața a devenit mai bună.

    • Relax că, oricât de rău ar deveni, tot e mai distractiv sa votam PSD și PNL pe bară, sa stea fără șpagă și să se usuce alca pestele pe uscat. Nu mai pupați niciodată primărie.

    • exact așa! Dar așa șoferii prigoniți peste tot in București de actualele administrații vor merge la vot și nu vor mai crede vrăjeli de tipul ”de luni vine apa caldă” cântate de PNL și USR! Nu îi va mai crede nimeni! Mai e puțin și scăpăm de ei!

  4. Capitala ca retea stradala si blocuri-case este de secol 19. Multe strazi si bulevarde nu se pot largi caci nu se pot muta fronturile de case. Dupa 2000, numarul proprietarilor rupti in fund dar cu masini rable si poluante a explodat. Au existat zeci de terenuri libere/maidane, sau din demolari unde se puteau face parcari supraetajate. Dar toti primarii de sectoare au dat mana libera mafiei imobiliare caci de acolo vine spaga. De cativa ani se taie la jumate trotuarele si copacii sunt pe carosabil pentru asa zise parcari. Ori au mai taiat din parcuri si spatii verzi. Majoritatea masinilor sunt inmatriculate in Ilfov si din alte judete semn ca tot mai multi bucuresteni sunt venetici. Solutia propusa de primarie nu aduce nicio rezolvare ci se vrea doar bani caci trebuie platite datoriile lui Constanda si ale altora pe care nu ii stim. In cartierul Floreasca, Tei, Obor, Dorobanti, Colentina nu exista nicio parcare etajata.

      • Nu exista solutie , domnule Ionita . Este modul de a gandi si a vedea viata ale acestui Nicusor Dan ( pe care l-am votat si l-as mai vota versus Gaby , Mama Natiunii ) . Suntem defecti , cu totii , mai mult sau mai putin . Incapabili sa ne administram , vinovati de a avea un Stat , respectiv o Capitala , vinovati de a ocupa o parte din Europa . Suna rau si nepatriotic , pentru unii , dar asta este Realitatea .
        Cand vom constientiza acest lucru si -l vom accepta , ideal ar fi sa apelam la o Administratie Internationala – delegarea de functionari straini , poate de la viceprimar in sus – pana la Presedinte – un Administrator Delegat , de UE , ONU . Aceasta Administratie ne-ar costa mai putin , ar fi infinit mai eficienta si ne-ar da , masura lucrurilor , anume : suntem incapabili si defecti . Ireversibil si iremediabil . Atavic , nu am depasit modul de gandire si comportament social al stramosilor nostri , oierii balcanici , vlahii . Nicusor Dan ? Intr-o tara normala , ara fi fost vreun savant , vreun profesor de liceu sau universitar , etc . In Romanistan insa , este Primarul neinteles si esuat al Capitalei unui Stat esuat . Sanatate .

        • ,, de la viceprimar in sus ,, – sa se inteleaga : de la viceprimar de comuna in sus si mai ales , Consiliul Local al comunei , orasului , municipiului , CGMB !

      • Soluția s-a aplicat în Germania, inclusiv în orașe cu mai puțin de 100.000 locuitori. Cam toate clădirile din zona centrală au parcări subterane, unele chiar de zeci de locuri, pe două nivele. Pe străduțe cu o singură bandă pe sens, din zone construite pe la 1800, faci dreapta sau stânga și intri în parcările subterane, deși multe clădiri vechi sunt lipite una de alta, că așa se construia pe vremea aceea.

        Mai mult decât atât, asta a dus automat la consolidarea clădirilor istorice: când se construiesc două nivele de parcare în subteran, practic e o fundație nouă pe care ajunge montată clădirea.

        • HAHA-HA!
          (cu a de la mar)
          Se pare ca individul n-a auzit de subzidiri si vrea sa surpe tot Centru, cum n-au reusit aia cu metroul prin Eroilor, de la distante mult mai mari de cladiri, decat viitorul traseu preconizat spre Universitate.

        • la zona de case se poate construi dedesubt parcare (desi casa e proprietate si trebuie sa vrea si omul sa faca asa ceva, cu ce bani, cu ce disconfort de constructie, cu ce afectare a spatiului verde din fata casei etc)….DAr la blocuri ???

          • @silviu covaci – se poate construi la fel de bine și la blocuri. Nu e nevoie de mutat clădirea din loc, se construiește sub ea, iar locatarii își văd de viața lor zilnică. Există școli sub care se pot construi parcări subterane, școlile aparțin deja Primăriei. Mai există policlinici și dispensare medicale de cartier etc. Dacă începeți cu ”nu se poate”, sigur n-o să construiți nimic.

            În Germania s-a aplicat la clădiri relativ mari, fie locuințe cu mai multe apartamente, fie clădiri cu sedii de firmă, cabinete de avocatură, clinici medicale etc. La case individuale nu e cazul de aplicat la astfel de soluții radicale, o familie are nevoie doar de 2-3 locuri de parcare, ar ocupa mai mult loc aleea de acces în subteran.

            Amenajarea de parcare subterană sub o singură scară de bloc cu 20 de apartamente ar elimina 25-30 de mașini parcate pe stradă. Nu pretinde nimeni că absolut orice clădire se pretează la așa ceva. Dar unele dintre ele se pretează, iar în București nu cred că e nicio clădire istorică la care să se fi construit parcare în subteran.

            Puteți începe cu clădirile cu bulină roșie, acelea trebuie oricum consolidate. O parcare în subteran ar fi noua fundație perfectă pentru o astfel de clădire.

            • Noi inca ne batem capul cu ei sa taxeze absolut toate locurile de parcare unde un semn nu interzice oprirea si sa bage taxa de congestie in centru, pe stradute doar, ca pe marile bulevarde e imposibil electoral. si asta la jumatatea mandatului, deeci practic daca in 2 ani in care traficul a fost mai redus nu s-a putut implementa, la revedere si de data aceasta. investitii serioase in parcari si consolidari nu se vor face niciodata pentru ca dobanzile sunt foarte mari, nu a aparut inca o initiativa similara cu ‘prima casa’ pentru astfel de investitii, cu dobanda subventionata macar pana la nivelul de 3%

            • @Costin – taxa de congestie nu a folosit la nimic la Londra, deși se aplică de aproape 20 de ani. Se circulă la fel de mizerabil în zonă, bară la bară, doar că se plătește și taxa.

              Însă 10-12% dintre mașinile filmate în zonă fără să fi plătit taxa de congestie au numere false, iar mașinile de ambasadă ale Statelor Unite, Rusiei și Japoniei au refuzat întotdeauna să plătească taxa.

      • Solutia e clara – marcate toate spatiile posibile unde se poate parca, ridicate/blocate masinile parcate neregulamentar. Abonamentul si extinderea zonelor de parcare controlata este o noutate.

        Cred ca „neclaritatea” este mai curand o problema de credibilitate. Nimeni nu isi imagineaza un primar general care chiar va pune in aplicare legea…
        Si probabil ca din acest motiv vor extinde treptat zona in care fac asta, ca sa nu se rascoale peste noapte dacii liberi.

          • Adică cum, se aplică în următoarele 2-3 luni? Sau în următorii 2-3 ani? O lege intră în vigoare la o dată nedefinită? Oricum, articolul e plin de aberații și pleacă de la ideea: avem o lege, de ce să o aplicăm? Sau de ce acum și nu peste 1 lună – două? Ați umblat prin lume, ați văzut că pe acolo este simplu: e loc liber, parchezi, nu este, mai dai o tură. Dacă nu plătești amendă.

          • Nu, necazurile noastre au început de când ”aleșii” noștri și-au dat seama că pot face orice porcărie, căci vor scăpa nepedepsiți, ba chiar ”realeși”.
            De exemplu, la ”licitațiile” organizate de fratele Negoiță pe strada Fizicienilor s-au plătit pe două locuri de parcare 15500 lei pe unul și 11000 de lei pe cel de-al doilea. Pe Hotnews s-a publicat suma de 30000 de lei plătită ptr. un loc de la numărul 18. Oare mai suntem zdraveni la cap?
            Dar, d-le Ioniță, și matale ești una dintre problemele noastre, împreună cu ceilalți ziariști îmbârligători, care, în loc să-și facă meseria cinstit, bat apa în piua articolelor fără cap și coadă, ale căror efecte se văd și în aceste comentarii ale cititorilor.
            Păi intră matale pe Google Maps, orașul Paris, și tastează în câmpul de căutare ”car parking”, ca să vezi ce găsești la ei. Eu, cu harta centrată pe Tour Eiffel, am numărat 120 de locații în lista derulată în partea stângă. Dacă se deplasează cu centrul hărții, alte și alte locații apar în fața nasului privitorului.
            Dar nu sunt, ca în București, spații verzi ”reamenajate”, ci parcări multietajate, în clădiri noi sau vechi, probabil reamenajate în acest scop. Să știți că aceste parcări oferă și numeroase locuri de muncă (pază, spălători auto, mecanică de parcare, mici magazine și alte servicii).
            Mergeți acuma pe YouTube și tastați ”ride through Paris” și dacă o să vă întrebați ”băi, dar unde-și țin ăștia mașinile?”, aflați că răspunsul este în rândurile de mai sus.
            Așa că articolul matale ar fi trebuit să se axeze nu pe întrebări idioate, ci pe cei care au părăduit și paradit taxele și impozitele locale plătite de noi, fără urmări favorabile cetățenilor. Axat pe fapte și făptuitori.

      • Exista, e simpla, dar fiind ca costa bani, nu doreste nimeni sa o aplice. Parking-ul Ciclop (fost service Ford, dacia, Deawoo, etc.) retrocedat (?!) sta la vanzare (pretul la cerere!) si nimeni nu-l cumpara. Nu ar fi mai simplu sa fie preluat de PG, renovat, iar proprietarului in afara unei sume la semnarea contractului sa-i revina un procent din pretul parcarii sau abonamentelor. Va semna contact si Lido, si Ambasador, si interzicerea parcarii pe strazile adiacente. La fel identificarea altor zone unde pot fi inlocuite „paiantele” istorice cu blocuri de parcare (la fel cum exista in toate capitalele astea dupa care ofteaza toti expertii).

      • Exista, e simpla, dar fiindca costa bani, nu doreste nimeni sa o aplice. Parking-ul Ciclop (fost service Ford, Dacia, Daewoo, etc.) retrocedat (?!) sta la vanzare (pretul la cerere!) si nimeni nu-l cumpara. Nu ar fi mai simplu sa fie preluat de PG, renovat, iar proprietarului in afara unei sume la semnarea contractului sa-i revina un procent din pretul parcarii sau abonamentelor. Va semna contact si Lido, si Ambasador, si interzicerea parcarii pe strazile adiacente. La fel identificarea altor zone unde pot fi inlocuite „paiantele” istorice cu blocuri de parcare (la fel cum exista in toate capitalele astea dupa care ofteaza toti expertii).

    • @Agora _ „Dupa 2000, numarul proprietarilor rupti in fund dar cu masini rable si poluante a explodat.”

      Nici vorbă!
      România este statul EU cu cel mai mic grad de motorizare la autoturisme…Mic de tot, cam cu 25% sub medie.

      Prin statele europene civilizate, cu mult mai multe turisme la mia de locuitori, parcările nu sunt o problemă. Cum au reușit? Prin ce magie?

      Păi, în primul rând, nicio primărie nu eliberează o autorizație de construire fără ca să fie asigurate locuri de parcare de către dezvoltatorul imobiliar. De obicei, subteran. La fel cere legea și la București.

      Ori, un nivel construit subteran – bani, beton si armături îngropate – costă cel puțin o dată și jumătate cât un nivel suprateran. Iar pe unul-două-trei locuri de parcare nu poți cere prețul unui apartament.

      Răspunsul e simplu, cauza este cleptocrația și corupția endemică din patria noastră.

      • Nivelul de dotare cu autoturisme este legat de gradul de dezvoltare economica si de nivelul de saracie existent. Multi cu masini la mana a doua nu isi vor permite ss plateasca un loc de parcare taxat la o ora.

        • Well, dacă omul renunță la mașină, bugetarii trebuie să renunțe și ei la TVA-ul și accizele pe care le percepe statul pentru carburanți. Într-o societate fără mașini, nici pensiile și nici salariile bugetarilor nu sunt de invidiat. Albania lui Enver Hodja era ceva de genul ăsta, deci metoda a fost deja testată pe oameni 😀

        • Descurajarea parcării/accesului prin suprataxare trebuie să fie precedată de construirea de alternative.

          Transportul public bucureștean este mizerabil și ineficient. Nu există legături funcționale între diverse zone.

          • folosesc stb si metrorex si e ok. zonele doar cu tramvai intr-adevar, au o problema de confort si timp, tramvaiul e vechi si lent. da macar un exemplu ce legaturi nefunctionale intre diverse zone exista, sa intelegem la ce te referi. biletul e valabil 90 de minute tocmai ca sa poti schimba

            • Nu-i mai simplu sa oferiți dumneavoastră exemple de legături funcționale, ca -s mai putine?!

              Se poate merge repede doar cu metroul, care nu e al Capitalei, ci al Ministerului Transporturilor, daca te nimerești pe putinele trasee existente. Construite in marea lor majoritate in vremea comunismului.

  5. Total de acord cu autorul articolului. E adevărat ca Nicusor nu e cel mai bun comunicator, dimpotrivă. Dar din păcate presa din Romania, intenționat sau nu, nici măcar nu încercat sa clarifice situația, isterizând populația.

    • Nicușor este ales primar general al capitalei unui stat democratic. tu spui că nu-i un bun comunicator, de parcă a-i vorbi despre un impiegat de la Simeria; ca politician (și funcția de primar este una politică), ce Dumnezeu de altă treabă are de făcut decât să comunice? că nu știe s-o facă? păi, nu-i cam târziu să mediteze acum asupra subiectului? zic și eu.

  6. „N-am înţeles deloc ce vrea să schimbe Nicuşor Dan cu parcarea în Bucureşti”

    Simplu… nivelul veniturilor la bugetul local. Asta vrea să schimbe.

    Desigur, pe spezele cetățenilor, fără a deranja instituțiile publice, care își vor parca mașinile tot cum vrea mușchii angajaților lor.

  7. Problema parcarii este abordata superficial din cate vad, vopsirea in albastru sau niste taxe mai mari nu vor rezolva nimic. Indiferent de data cand se „intampla” abureliele astea.
    Nu exista solutie „unica”, si in Timisoara e aceeasi problema, cei de la ISHO au gasit solutia
    https://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-s-a-deschis-parcareazgarie-nori-timisoara-Soferii-isi-potlasa-masina-etajul-noua-cladirii-1_5da70a18892c0bb0c6a19ace/index.html
    De ce nu se face asta la scara nationala?
    Cand se aproba un PUZ sau PUG sau ce-o mai fi se impune constructia unei parcari cu un anumit nr de locuri.
    Si la tara e la fel, ba chiar mai strict :P
    Imi aduc aminte ca atunci cand am obtinut certificatul de urbanism pentru constructia sediului de firma am avut obligatia de a asigura min 2 locuri de parcare amenajate, pe proprietatea mea, desi stau la tara si strada mea nu e aglomerata deloc.
    Am chitait ca e destul loc, ca e si umbra de la pruni :P ca aia, aia…nimic, musai 2 locuri de parcare, nu pe strada ci pe terenul meu.
    Mi s-a parut aiurea, dar acum inteleg si cred ca este o masura buna, necesara.
    O plataforma betonata a rezolvat problema, pentru ca exista spatiu disponibil.
    In zonele aglomerate nu se poate aplica metoda asta (cea mai ieftina) si trebuie reglementate alte variante (parcari subterane sau supraterane etajate), mai scumpe, dar alta solutie nu exista.
    Creste si valoarea in zona, daca ai loc de parcare legal.
    Mai sunt si alte metode, dar pana la urma tot la constructia de parcari etajate ajungem
    https://www.parking-mobility.org/2016/01/19/tpp-2013-12-urban-parking-as-economic-solution/
    Daca vrem sa rezolvam pe bune…daca nu, nu…vopsim gardu` , leopardu` si aia e!

    • Doh! Credeam ca toata lumea stie deja care este obiectivul – mai putine masini in centrul orasului. Nu-i nevoie se mergeti pana la Timisoara. E ditamai parcarea supra-etajata in spatele magazinului Unirea si inca una la Cocor. Plus cele doua mari parcari subterane de la Universitate. Ce sa mai demolam ca sa facem parcari? Universitatea? Spitalul Coltea?

      Au venit o gramada de experti de-a lungul timpului din alte capitale europene si ne-au explicat de ce este o tampenie sa incurajezi traficul cu masina personala prin centrul orasului, dar se pare ca la multi le-a intrat pe o ureche si…

      • La parcarea de la Universitate am platit 25 de lei pe vreo 2 ore. E normal dupa ce platim impozite pe masini sa platim parcare peste tot? Nu e normal sa platim parcare! Asta e normalitatea! Parcarea platita este o metoda de a face bani de la prosti. Bucurestiul nu este al lui Nicusor Dan! Si spatiul public este spatiul nostru nu al acestui individ venit din Fagaras. O sa ziceti ca banii se strang la primarie. Ca sa aibe mai multi de cheltuit cu para-indaratul

        • Autoritatile storc bani si din piatra seaca daca se poate, soferul fiind vaca de muls a natiunii si asta peste tot in Europa.

          • In Oslo este interzis accesul in downtown cu vehicule cu motoare termice. In schimb cele electrice parchează gratuit, dar numai in măsura locurilor disponibile. Mult mai comod e sa folosești MTC. Multe alte orașe mari se pregătesc sa procedeze la fel. Se construiesc multe zone Park & Ride in jurul metropolelor, legate de centru prin diverse MTC. Alte orașe, precum Stuttgart, interzic complet accesul vehiculelor poluante in zile cu încărcare atmosferică excesivă cu pulberi de eșapament. In alte orașe se dezvolta proiecte pentru centrele tradiționale exclusiv car-sharing cu automobile fără emisii, puse la dispoziție de administrațiile locale. Un exemplu de la Berlin: am ajuns cu trenul la gara centrală, am rezervat din timp un Golf E parcat in apropiere, am condus la hotel, am descărcat bagajele și apoi am pus autoturismul pe un loc de parcare cu încărcare aflat la vreo 200-300 m, dinainte rezervat și comunicat de vreun computer central. La plecare am procedat asemănător. Distracția a costat nici jumătate cât un taxi.
            Deci nu peste tot in Europa primăriile vor să jecmănească șoferii. Interesul acestora se bate cu cel al pietonilor care au cu adevărat nevoie de promenade, fără poluare atmosferică și fonică, fără vânători de mașini parcate ilegal șamd.

        • Bă e chiar normal. Dacă ți se pare scumpă 25 de lei parcarea în București, am plătit 27 de dolari pentru două ore de parcare în centrul Bostonului, în SUA, mai vreo câteva luni în urmă. Chicago e și mai scump.

      • Atunci să aștepte să ne mai plimbăm prin centru, unde dai 5 lei pe o ciotronadă și 25 lei pe parcare. Să vedem ce cîștiguri o să mai aibă primăria cînd or trage cîrciumarii obloanele și o să plătească (indirect) și ajutor de șomaj…

        • „5 lei pe o ciotronadă”? ;))
          De 5 lei poate iti dau un pahar cu apa de la robinet..

          Stii cat costa chiria pe metru patrat in centrul Bucurestiului?

  8. Primăria zice ca din 15 august trebuie sa ne plătim anticipat parcarea. Atât.

    Deși formularea de mai sus e simplă, autorul nu înțelege nici ce spune primăria și nici ce nelămuriri are el însuși. Dacă nu știi ce neclarități ai, (de) ce întrebi?

    Cititorii comentatori nu se lasă mai prejos, nici ei nu înțeleg ce vrea primăria și nici ce întreabă autorul, în schimb vin cu un noian de soluții. Ta doare mintea.

    În fine, dacă tot aveți atâtea probleme, vă propun o soluție de compromis: sa fie amendați toți care parchează pe bulevarde, prin sondaj, aleatoriu. În special ăia care au șapcă. Și mai ales ăia care nu au.

    • Problema mai grava e ca nici neicushoru’ nu-ntelege nimic din ce spune si se ia la-ntrecere cu vicele, care din ei e mai „clar”. E clar?

  9. Peste tot in Europa se doreste eliminarea masinilor private din orase viata soferilor devenind pe zi ce trece un calvar tot mai mare.
    Pe de alta parte industria auto europeana este in declin datoita altor masuri idioate despre care ar trebui sa discutam cu alta ocazie, zeci de mii de locuri de munca fiind pe cale de disparitie.
    Orasele asa cum sunt ele astazi concepute in parte cu sute de ani in urma nu mai fac fata traficului.
    Care ar fi solutiile ca aceste orase sa nu fie depopulate, ultimul recensamant aratand un trend de parasire spre periferii/suburbii si chiar distante mai mare de ele.
    Singura solutie ramane transportul in comun, civilizat cu toate ce tin de el, accesibil buzunarelor oamenilor, alta poveste.
    Pana una alta solutia, cautati sa parasiti marile aglomerari, incercati sa munciti de acasa si frecventarea oraselor sa devina doar o necesitate acuta, comandati tot ce se poate online etc.etc.
    Nu cautati libertatea in marile aglomarari, marile aglomerari sunt numai stress si boala.
    Sunt fenomene valabile marilor aglomerari de pe continent, Bucurestiul fiind una dintre ele.

    • Nu am vazut transport in comun civilizat, curat si sigur. Am fost in multe orase si pot sa spun ca e o utopie. Poate fi mai bun sau mai rau. De pret nu mai spun. De cum circuli noaptea nu mai spun.

      • Toti viseaza de smart city, digitalizare si alte tampenii, cu transportul in comun in conditii decente cum ramane ? este posibil daca se doreste, am fost la Singapur, functioneaza fara probleme, printre altele autoritatile reglementeza numarul automobilelor care pot fi inmatriculate. Este un caz aparte dar un transport civilizat se poate implementa, la noi, Brasovul este un exemplu, nu este el perfect dar se poate circula fara mari probleme peste tot in oras cu transportul in comun iar mijloacele de transport circula conform timpilor afisati pe panourile din statii in conditiile in care nu apar perturbari masive din alte motive.

        • Singapore nu e o țară, e doar un oraș-stat, de vreo 3 ori cât Bucureștiul, care ”smântânește” economia Malaeziei și parțial pe a Indoneziei. E o reminiscență a colonialismului britanic, iar mai devremea sau mai târziu va fi reîncorporat în Malaezia. La fel cum Hong Kong și Macau au fost reîncorporate în China.

          Orice promotor al autoritarismului care se respectă, dă imediat exemple din Singapore. Că acolo a văzut el dictatura perfectă.

        • dupa timpi circula si in capitalele europene, dar:
          – peridic greve
          – noaptea nu prea circula
          – la ore de varf plin
          – furturi si alte accidente, publicul foarte divers, depinde si de cartiere
          – masca pe fata, virusi, boli
          – circula incet
          – daca vreau din A in B … mai repede ajungi altfel (timpul poate fi mult mai scurt)
          – cu suburbiile sau in afara orasului … mare problema
          As putea sa mai continui.
          Nu inseamna ca nu iau transportul public cand e mai comod.

        • poti vedea mijloacele de transport stb pe harta in aplicatie si poti decide daca astepti in statie sau cauti metode alternative.

      • Incearca in Londra, de ex. In statii mai aglomerate ai inclusiv panouri cu minutul sosirilor, pe trasee. Si se si respecta. Londra bate la 9 mil. locuitori; e drept, majoritatea englezi.

  10. Ce n-ai înțeles?! Nu N. Dan schimba ceva ci P.M.B. Lumea nu prea vrea sa schimbe nimic dacă trebuie sa plătească. Parcarea la bordura trebuie plătită. Înainte sa te urci în mașină de gândești bine unde te duci, unde parchezi, cât te costa, ce opțiuni ai. Transportul public trebuie utilizat. Sorin Ioniță, ai înțeles?

  11. Intr-adevar, articolul nu problema parcarii o pune, ci pe cea a proastei comunicari. Proasta comunicare a autoritatilor este un larg si vesnic subiect. Exemplele de buna comunicare sint rare si in rest domina incompetenta aroganta a celor care emit mesajele si refuzul de a apela la specialisti adevarat pentru texte, vizual si ux.
    Singurul scop in comunicare pazit cu sfintenie e un solemn in limba de lemn de teapa Lumii a treia.

    • Colega, va admir ptr ca sunteti un expert la fel de universal ca dl expert universal Ionita de la tancul de gandire influenserista EFOR.
      Jos cascheta!
      Pup dulce si va las ca am de curatat un cos la Bruxelles.

  12. Soluția e simplă, se vede pe orice hartă a unui oraș european oricât de vechi: parcări subterane una la câteva zeci/sute de metri. Ușor, ușor le faci, dar trebuie început o dată. Dar plătești prețul parcării. Nu vrei, nu poți, nu parchezi!

  13. Majoritatea comentacilor vad altceva decat un lucru absolut normal. Bai ba handicapatilor, ce destinatie are un trotuar? Ce spun normativele pentru trotuare? Pai ba handicapatilor care va proptiti in volan si ati uitat mersul pe jos, sunt cetateni, copii, batrani, persoane cu deficiente care au nevoie sa se deplaseze in siguranta. Imi vine sa vomit pe autorul acestui articol si sa scuip cu scarba in prostii caere vad cu totul altceva decat normalitatea.

  14. Deocamdata avem in fata doar afirmatii la televizor . Se testeaza populatia Bucurestilor .Sa asteptam forma finala si poate ea va avea claritatea explicativa necesara .Sa nu uitam totul este , ca impact ,doar asupra strazilor ce sunt in pachetul decizional al Primariei Bucurestilor .In principiu cred ca este necesara o interventie pe segmentul masinilor ce vin zilnic din afara Capitalei si care segment nu doreste a lasa masina in parcarile , deja existente , la periferia Orasului , o interventie ce ar trebui sa mareasca costurile de parcare a masinilor ce nu sunt proprietatea riveranilor pe strazile din centrul orasului Bucuresti , precum si o crestere usoara a pretului in zona parcarilor detinute de riverani ce sunt inchiriate de catre Primariile de sector , dar acolo deja lucrurile sunt stabilite . Asteptam sa vedem care este impactul .

  15. Soluția parcării e simpla și anume plata adăugată la impozitul mașinii. Împărțire ar fi echitabilă, toate sectoarele au ceva din centru. Primăria gen trebuie sa administreze ceea ce deocamdată are. Orașul, in cazul de față, centrul orașului, lucuit și el, culmea de oameni cu mașini, nu va fi niciodată dezafectat. In timp, banii colectați vor fi folosiți, daca nu vor fi furați de lacomii noi așa-zisi politicieni, că vor și ei casa la Monaco, pentru construirea de parcări subterane. Altfel danutz nicu va fi înlocuit de fi rea.

  16. Din lectura postarilor inteleg ca multi romani traiesc pe o alta planeta. Toti, sint sigur, au vizitat Europa, dar ignora total lectiile de acolo.

    Nu stiu vreun loc unde parcarea in centru e gratis. Uitati de ex cum e in Muenchen: https://en.parkopedia.de/parking/innenstadt_m%C3%BCnchen/?arriving=202208071300&leaving=202208071500
    Nu mai vorbim de NY care e cu totul special. Pe de alta parte daca la Muenchen poti parca la Gasteig cu 5 EUR/2 ore, cei 10 lei pe ora la Bucuresti par excesivi tinind cont de puterea de cumparare a populatiei. Asta nu inseamna ca daca platesti taxa pe masina nu trebuie sa mai existe taxa pe parcare, dupa cum abereaza unii preopinenti. Exista insa o discrepanta clara intre taxele percepute si serviciile oferite. Tramvaiul 5 cu tabla aia veche, ondulata si vopsita peste stratul de rugina, e o rusine pt o capitala EU.

    M-am intors de citeva zile dintr-o calatorie la Copenhaga si am constatat ca berea de import (gen Leffe) ca si cea locala (in special IPA) sint mai ieftine ca la Bucuresti. Dar mai bine ma opresc …

    • Ceea ce spui se refera la ceva facut de o entitate privata sau un stat capitalist. Noi vorbim de locurile de parcare mostenite de la statul comunist. E ca si cum ar fi ca pe terenul amenajat de tine sa vina statul si sa incasese chirie si in acelasi timp mpozit! Iar cu berea las-o ca macane!!!!!! Nu esti singurul umblat si te faci de bacanie.

      • Locuri de parcare mostenite de la statul comunist? Le-ati cumparat? Faptul ca de ex ati stat la bloc cu chirie nu va da si dreptul de proprietate. Asa e si cu parcarea aia din fata blocului unde v-ati pus numarul masinii si credeti ca e a dv desi n-ati platit nimic. Ce bun era comunismul pt oameni ca dv!

        Pt mine o calatorie la Copenhaga nu e nicio scofala. Sa crezi ca cineva se da mare ca merge la Copenhaga e cam naiv dar avem cu totii alte standarde in viata …

        In Romania luarea la per tu e cam o dovada de lipsa de buna crestere.

        • Realitatea e printre rânduri… cum comentează cineva mai jos că aici sunt Balcani. Nici eu (probabil nici dumneavoastră) nu sunt de acord cu uzucapiunea, dar asta e meteahnă veche. De 170 de ani, parcă.

  17. Mda…eu am aflat abia în urmă cu cîteva ore de această inițiativă și, Bucureșteancă prin naștere(născută în Iunie 1979 și nepărăsind pînă acum vreodată Capitala, decît pt 1 scurt concediu și cîteva vacanțe de vară, pînă la vîrsta de 20 ani), nu știu ce TREBUIE să înțeleg din aceasta. Mai ales fiindcă știu aît din statisticile internaționale, cît și din cursuri și evenimente, știri etc.: Romînia a devenit de peste 2 decenii încoace, no.1. pe glob(U.N.) în materie (și) de accidente auto grave… În consecință, de 2 de cenii de cînd a început să mă intereseze inclusiv politica primăriilor din București, mărturisesc că îmi amintesc că am mai auzit de cîteva ori, despre politica taxării locurilor de parcare și îmi pare logic să fie taxate absolut toate, fără excepție(inclusiv acele nemarcate). Nu știu ce efect va avea acest lucru la micșorarea vînzărilor de mașini, într-o țară în care, deși personajelor cu handicap sau vreo dizabilitate le este interzis prin lege să dea examen(și să obțină) inclusiv permis auto, totuși văd peste tot atît șoferi și șoferițe din această categorie, cît și locuri speciale semnalizate în mod spcial pt. parcarea mașinilor(!!!) celor cu vreo dizabilitate, ori handicap !!!!!!!!!!!!!!!!!
    O contradicție imensă între legislație(ii) și multiplele feluri de realități practicate(legalizat!!), peste tot…
    Mă întreb sincer ce efect ar avea această măsură care îmi place, numai dacă se va aplica oricărui loc de parare(semnalizat sau nu, de lîngă locuință ori spațiu privat ori nu, de oriunde).
    Va împuțina tupeul cumpărătorilor, vînzătorilor, polițiștilor, administrației mafiote și muncitorești-populiste, prin excelență și țărănești-necreștine și neprotestante a primăriilor și restul care dau permis de conducere(cu sau fără loc de parcare), împotriva legislațiilor?? Deși mi-a plăcut dintotdeauna ideea, nu îmi amintesc să fi fost altceva vreodată, decît vorbe în vînt……..
    Bucureștiul și Romînia au rămas neschimbate de 2 decenii și de sute de ani încoace și puținele lucruri bune făcute vreodată de foarte-foarte puțini primari și oameni politici, au fost stricate fără jenă și teamă, de către următorii(următoarele)…

    • ” într-o țară în care, deși personajelor cu handicap sau vreo dizabilitate le este interzis prin lege să dea examen(și să obțină) inclusiv permis auto, totuși văd peste tot atît șoferi și șoferițe din această categorie, cît și locuri speciale semnalizate în mod spcial pt. parcarea mașinilor(!!!) celor cu vreo dizabilitate, ori handicap !!!!!!!!!!!!!!!!! ”

      Nu tuturor persoanelelor cu handicap sau dizabilitate le ESTE INTERZIS PRIN LEGE SA DETINA PERMIS DE CONDUCERE SI MASINA ! Informati-va inainte de a afirma asemenea aberatii. Dumneavoastra bateti campii. Pentru a putea sustine examen auto si obtine permis de conducere iar ulterior cumpararea unei masini fiecare candidat (sanatos sau cu dizabilitate ) trebuie sa treaca de un examen medical. In urma examenului medical, in functie de dizabilitatea candidatului, acesta va pleca cu o fisa medicala unde se mentioneaza tipul si gradul dizabilitatii si de asemenea codul aferent al dizabilitatii ( care va fi trecut si pe permisul de conducere). Acest cod de dizabilitate ii da dreptul persoanei sa conduca doar anumite tipuri de masini ( cutie hidramata de exemplu) cu eventuale alte adaptari necesare efectuate asupra masinii (semnalizarea trecuta pe partea drepta in cazul in care membrul superior stang este paralizat sau amputat).
      O persoana cu dizabilitati are nevoie de spatiu mai mare pentru locul de parcare deoarece sunt oameni dependenti de scaunul cu rotile pe care trebuie sa-l URCE si SA-L COBOARE SINGURI in/din masina.De asemenea trebuie sa aiba loc pentru a putea reusi transferul de la volan pe acel scaun, apoi inchiderea portierei. Si cel mai important: sa reusesca MIRACULOS SI SINGURI sa treaca de blestemata de bordura a blestematului de trotuar.
      Si sa nu uitam de cei cu dizabilitati care nu au permis sau masina dar au rude care ii pot transporta. Si ei au drepturi.
      Ceea ce sustuneti dumneavoastra in comentariu este DISCRIMINARE GRASA !
      Va doresc din tot sufletul sa va pricopsiti cu un handicap fizic de gradul 1 si apoi sa va vad daca si cum mai comentati asupra drepturilor celor cu handicap/dizabilitati !!!

    • „Bucureștiul și Romînia au rămas neschimbate de 2 decenii „. Nu chiar: Romania a trecut la „i” din „a”.

  18. D-le Ionita, l-ati contactat pe pe Nicusor Dan pentru a va manifesta nedumerirea si pentru a-i da posibilitatea sa va explice masura? Mie mi se pare ca ocuparea agresiva a orasului de catre masini este sufocanta azi. O prima si minima masura este putintica ordine la parcare pe care o propune PMB, cu urmarea probabila a scaderii densitatii de masini si eliberarea trotuarelor. Toate orasele civilizate isi asigura ordinea si venituri pentru mentinerea ei in acest fel. Apoi, S3 ar putea urma exemplul, eliberand o importanta zona turistica. Cred ca PMB are dreptate in acest caz.

  19. Doamne ce comentarii… Pe ce lume traiti? Suntem in Balcani nu in tarile nordice. Ce vedeti acolo nu va fi aici niciodata. Hai sa revenim cu picioarele pe pamant si sa gasim solutii care pot fi aplicate cutumelor locale.

    • Recomand Palma de Mallorca pentru exemplu. Sensuri unice că nu se produc ambuteiaje, locuri fără plată pe anumite străduțe centrale, locuri cu plată mică, locuri cu plată mare, la prânz câteva ore nu se plătește (lumea mai merge și la masă) etc.

      Chiar n-am înțeles de ce în Ro se plătește(unde se plătește) la orele amiezii.

  20. Nicusor este matematician? Nu se vede si nu se simte. Taxarea locurilor de parcare, unde nici o guvernare de dupa 90 nu a pus un singur spatiu in plus, pare o nesimtire greu de inteles pt. toti. Si atunci reiau. Cum poate sa dea cu plus ceva ce este constant. Nicusor nu a inteles ca orasul se largeste iar accesul in el impreuna cu pasajele trebuie sa fie esenta. Pe langa fluidizare acestea creaza si timpi de stationare mai mici pt cei care vin sau trec prin zonele centrale. Pe unele le-a oprit definitiv ia pe altele le-a inghetat. Concentrarea in zonele aglomerate ale atator factori (in special centre comerciale si institutii ale statului) este o alta idee proasta mostenita si continuata de toate administratiile de pana acum. Iata numai cateva lucruri la care matematicianul nu a lucrat. A luat rezultatul si l-a pus cu c.c.t.d(ceea ce trebuia demonstrat)

  21. Am platit parcarea, prin SMS, in Oradea, Cluj-Napoca, Resita, Herculane. Am platit, cu cash, la automat, in Sibiu si-n Piatra Neamt. Daca chiar ai nevoie sa vii cu masina in centru, platesti, asta e! In plus, fiindca platesti, nu esti tentat sa lasi masina parcata toata ziua.
    Daca se organizeaza parcarile asa cum trebuie si in Bucuresti, in mod sigur vor fi mai descongestionate zonele din centru.
    DAR MASINILE PERSONALE ALE FUNCTIONARILOR LA STAT NU AR TREBUI SA PARCHEZE GRATUIT DECAT IN CURTEA/PARCAREA INSTITUTIEI, DACA INSTITUTIA LE PERMITE. ALTFEL, PE LOCURILE PRIMARIEI, AR TREBUI SA PLATESCA, LA FEL CA ORICINE. Exista metrou, tramvai, autobuz, nu e musai sa ne fataim, toti, toata ziua, cu masina.

  22. De ce nu ați înțeles? Eu am văzut câteva știri, 2-3 la număr,referitor la acest lucru și am înțeles următoarele:
    1. De la 15 august pe toate străzile și străduțele din centru se va plăti parcare cu un anumit tarif aferent fiecărei zone, dar în orice caz un tarif mare care să descurajeze.
    2. Mașinile parcate neregulamentar pe străzile și străduțele mai sus menționate sau care nu plătesc parcarea vor fi ridicate și/sau blocate!

    Ce e atât de complicat?
    Vrei să îți spună primarul și ce înseamnă neregulamentar, vrei să se apuce să deseneze pentru p… oști cum arată semnul de parcare sau oprirea interzisa? Vrei să citeze articolele de lege din codul rutier?
    Toate astea se presupune că le știi dacă ai permis de conducere.

  23. Cei care mergeau cu mașina la serviciu se vor gândi de 10 ori înainte și probabil vor lăsa mașina acasă dacă nu-și permit 80 lei zilnic pe parcare iar cei care mergeau la distracție în centru vor constata că e mai ieftin și cu mai puține griji să iei un taxi.

  24. „Şi oricum e ridicol să pui lumea pe foc cu super-anunţul că în două săptămâni vine marea reformă,…”
    Ba, din contra! Intrucat a doua zi dupa alegerea sa in functia de PGMB am facut cu totii dus cu apa calda ( de ne-am si saturat), termenul de doua saptamani pare chiar exagerat de lung!

  25. Spațiul este finit. In orice oraș există carosabil și trotuare. Pe carosabil circula automobile, iar pe trotuar pietonii. Trotuarul NU e loc de parcare. Cum pietonii nu pot fi niciodată ‘pre multi’, mașinile însă sunt, și trebuie eliminate prin orice mijloc din locurile unde nu sunt menite să se afle. Nu ai cum sa mărești spațiul, deci că sa ne putem deplasa cu toții civilizat, unii dintre noi vor trebui să renunțe la mașina personală. Acest oraș București care are un număr de x mp finiți in centru și NU poate acomoda atâtea automobile personale.

    Cum facem, pai evident dacă cu vorba bună nu merge, iar pornirile interioare lipsesc. Atunci se impun constrângeri exterioare, cu cât mai drastice și mai rapide cu atât mai bine.

    Altfel, pot doar să presupun că unora asta le place, sa stea in trafic cu fum de eșapament, cu ochii în telefon așteptând să ajungă la locul de parcare (gratis) din fața blocului. E și asta o viață ce sa zici…

    • Excelentă concluzie. Da, chiar nu -i la mișto. De ex, pentru cineva care-a muncit pe brânci , a luat cu credit apartament („la liber”-sistemul numit mai recent Anl- nu dat „de la întreprindere” pe dosar) acum cincizeci de ani, a plătit de s-a spart treizeci de ani, a mai făcut frigul în anii optzeci și acum e la pensie și eventual mai face un ban câteva ore pe zi sau doar se plimbă cu mașina prin orașul lui(ei). Da, orașul lui, orașul ei.

  26. O schimbare certa sunt locurile de parcare cu rezervare pt rezidenti intre orele 19-7 in zona centrala. Cu parcarea rezidentiala pe care o platesc acum (200 lei/luna) nu am loc garantat, iar seara nu gasesc loc unde sa mai parchez. (Da, asa se intampla!)

    O problema va fi insa sa plec cu masina pe timpul zilei, cand locul meu va fi ocupat de alta masina, va trebui probabil sa parchez pe locul de seara al altcuiva si sa mai ies o data sa mut masina la ora 19. Asta este. Pana acum, daca gaseam loc ziua, o lasam acolo cat voiam.

    Tariful se va micsora – acum platesc 200 lei/luna, loc neasigurat, dupa noua schema voi plati 150 zi+noapte.

    Problema este insa ca mai e o saptamana pana la 15 august si nu e clar ce trebuie facut ca sa obtii locul de parcare. Compania Municipala Parking, la care am abonament din 2019, nu m-a instiintat nimic.

    Orice schimbari ar fi, cred ca data de 15 august e nerealista – e prea multa confuzie.

    • In Bruxelles, nu exista locul tau, ai permis de parcare in anumita zona, cam 1km x 1km, iti da o harta unde ai voie sa parchezi. Cateodata gasesti loc langa casa, cateodata mai departe.

      • Deocamdata in centru platind 200 lei/luna ai dreptul sa parchezi pe cele cateva locuri din fata blocului – daca e loc.

        Daca nu, poti parca alaturi cu 10 lei/ora.

        Trebuie cumva rezolvata problema asta – in orice zona rezidentiala exista batrani, bolnavi, nou-nascuti, etc.

    • Nu-i deloc nerealista, ba din contra: ne putem ruga la Sf. Maria Mare sa ne ajute, ca nu numa’ marinarii probleme, ci si automobilistii…

    • Genul ăsta de soluții robotizate merg doar la națiunile robotizate. Dar costurile cu energia electrică îi ajung chiar și pe nemți din urmă.

      În Coreea de Sud costă 10 cenți kilowatt-ul oră. Cenți de dolar, nu de euro. Sud-coreenii încă sunt sănătoși la cap, la ei n-a ajuns fiscalitatea europeană.

      În rest, la cum merg lucrurile în România, la fiecare clădire parcare or să fie în fiecare dimineață câte 30-40 de inși, furioși că nu-și pot recupera mașinile 😀

  27. Realitatea e printre rânduri… cum comentează cineva mai jos că aici sunt Balcani. Nici eu (probabil nici dumneavoastră) nu sunt de acord cu uzucapiunea, dar asta e meteahnă veche. De 170 de ani, parcă.

  28. Nimeni nu pune problema : Si daca cei din zona zero vor plati locul de parcare si aglomeratia nu va dispare ce a rezolvat domnul primar? Pentru ca romanul renunta greu la masina si atunci ce va face primaria cand aglomeratia va exista in continuare? Administratia nu isi pune niciodata problema cand percepe impozitul pe masina in ficare an. Atunci nu sunt multe masini sau cand se inmatriculeaza noi masini. Atunci banul este bun pentru bugetul local. Dar in schimbul impozitului ce oferi tu administratie? Nimic. Daca ii intrebi de ce cer sa platesti impozitul pe masina iti spun ca bani sunt folositi pentru a asigura locuri de parcare, de intretinere a strazilor. Nimeni nu spune ce bani se strang din impozitul pe masini la nivel de Bucuresti si unde sunt folositi acei bani? Vedeti noi locuri de parcare, strazi intretinute? Avem inca strazi de pamint in Bucuresti. Poate domnul primar va fii intrebat ce face cu bani din impozitul pe masini. Unde sunt bani aceia?

    • „Nimeni nu spune ce bani se strang din impozitul pe masini la nivel de Bucuresti si unde sunt folositi acei bani?” Nici n-o sa spuna, ca aia se platesc la fiecare DGITL de sector , intrand in bugetul acestora. Iar parcarile se platesc in functie de in administrarea cui se afla strada ( PMB sau P.Sectoare).

  29. Eu locuiesc la p-ta Sudului si platesc 600 lei pentru un loc de parcare (versus 120 impozit pe apartament) la o distanta de 600 m de bloc (dupa ei sunt 300 m liniari, fara sa tina cont ca este pe cealalta parte de bulevard, trecere de pietoni samd); adica tarif de zona A, le-am spus deja la colegi si prieteni, eu nu locuiesc la periferie, sunt in centru si habar nu aveam de treaba asta! Nicusor Dan este un accident, l-am votat inca de la inceput, dar este pe langa subiect si nu a livrat NIMIC! o sa revina dupa alegeri Firea cu aceeasi strategie, Companii municipale si bani cheltuiti pentru baietii de la partid… iar noi in continuare nu vom intelege ce ni se intampla!

  30. Din toate aceste comentarii, multe f. pertinente si corecte rezulta ca de fapt aceasta taxare nu rezolva parcarea si circulatia din zona centrala si semicentrala ci este o modalitate de a colecta noi bani la primarie. Un singur exemplu, cartierul Universitate-Cismigiu-Romana are nevoie de cel putin 3 parcari mari. Cu cea din spatele Muz de istorie a Buc. nu faci mare lucru. La fel cartierul Colentina, Floreasca, Iancului- Muncii, etc. Fiecare mare cartier ar trebui sa detina trei parcari mari. Densitatea de blocuri vechi si noi in Buc.este extrem de mare, de aici si proprietari de masini iar multi au 2-3 masini. ND este tare la matematica dar in probleme de urbanism si amenaj. a teritoriului are mult de citit.

  31. Parerea mea e ca vaccinurile anti Covid sunt sigure si eficiente.
    Poftim?
    Nu asta e subiectul?
    Dar cand?
    How?
    Xoxo

  32. Il admir mult de tot (enormous) pe Sorin Ionita, expert in tancul de gandire Forum.
    M-as culca cu el dar I don’t know for sure ce gender si-a ales today.
    I will try again maine.

  33. Taxa de parcare este n bir nou pentru trotuare vechi, construite de Ceausescu. Va castiga cu brio primaria Bucuresti candidatul care va promite eliminarea taxei de parcare a PMB, iar bucurestenii vor avea dreptate sa refuze aceasta lacomie fara margini a primarului actual.

    • Parcarea nu se face pe trotuare. Pe domeniul public al primariei, se pot impune taxe. Pana acum nu s-a aplicat mare lucru, pentru ca fiecare primar vroia voturi. Nu era mita cu malai si ulei, dar era o pomana data soferilor din Bucuresti care se duce la paine si tigari tot cu masina. M-am saturat de trotuare taiate, parcare pe trotuare si spatii verzi, pe treceri de pietoni, poluarea data de toate rablelele cumparate din vest, de nesimtirea soferilor romani.

  34. Eu locuiesc in una din localitatile limitrofe Bucurestiului si lucrez in zona Dorobanti. Mentionez ca sunt angajata cu contract de munca si ca programul de lucru este de 8h+1h pauza de masa. Din calculele mele parcarea ma va costa/luna aproximativ 3.000 lei/luna in zona 0. Daca mai adaug benzina, RCA, CASCO, ITP, revizie, rovigneta, etc. probabil ca ar fi mai bine sa demisionez. Actualmente timpul pe care il petrec in masina ca sa ajung de la locuinta la serviciu si inapoi este de aprox. 2,5 h/zi. Daca as lasa masina in una din parcarile cu plata de la intrarea in Bucuresti si apoi as lua STB + metrou + mersul pe jos (inclusiv carat laptop si dosare in spate) as petrece 4-5 h/zi ca sa ajung la locul de munca si apoi la domiciliu. Pentru ca sunt un cetatean onorabil si am simt civic incerc sa platesc toate darile catre bugetele de stat DAR….. Statul cum ma ajută pe mine? Ce investitii au facut Primariile pe Domeniul Public al Statului ( adica al cetatenilor ROMANIEI) pentru a putea sa solicite un tarif de 10 lei/ora pt prima ora de parcare si apoi de 20/lei/ora pentru urmatoarele ore? Au ” tras” niste dungi pe asfalt cu vopsea, au angajat parcangii care oricum iau spaga, au semnat contracte cu ”hingherii de masini” care nu au nici o responsabilitate privind modul de transport si depozitare al masinilor pe care le ridica? Cazul meu este al unui cetatean care doreste sa munceasca corect, sa plateasca dari la BUGETUL DE STAT, sa poata sa platesca parcarea dar si sa traiasca! Cand plata parcarii este aproximativ egala cu VENITUL MEU LUNAR NET atunci ESTE O MARE PROBLEMA!

    • Acest lucru inseamna ca in viitorul apropiat a detine o masina personala si a face naveta cu ea dw
      Evine un lux pe care putini si-l vor mai permite. Prin urmare, realizarea unui transport public si de calitate va fi una din solutii sau a merge cu masina cu inca 3-4 colegi si se impart cheltuielile. Nu vor fi departe timpurile cand ne vom intoarce la naveta facuta de parintii nostri, zeci de ani. La Magurele, Fundulea, Balotesti, Voluntari, etc.

  35. Acest lucru inseamna ca in viitorul apropiat a detine o masina personala si a face naveta cu ea dw
    Evine un lux pe care putini si-l vor mai permite. Prin urmare, realizarea unui transport public si de calitate va fi una din solutii sau a merge cu masina cu inca 3-4 colegi si se impart cheltuielile. Nu vor fi departe timpurile cand ne vom intoarce la naveta facuta de parintii nostri, zeci de ani. La Magurele, Fundulea, Balotesti, Voluntari, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro