Motto: “ Niciodată nu vom găsi o radieră să ștergem trecutul, dar întotdeauna vom avea un creion să scriem viitorul ”
La începutul lunii aprilie, anul acesta, miniștrii de externe ai țărilor membre NATO s-au întâlnit la Washington să marcheze împlinirea a 70 de existentă, într-un moment de schimbări globale fără precedent. De la înființare, timp de 40 de ani, NATO a asigurat unitatea, forța și voința între democrațiile occidentale, ceea ce a condus la menținerea păcii în Europa și a contribuit la colapsul URSS. Apoi, au urmat alți 30 de ani, în care numărul membrilor s-a extins de la 16 la 29, iar misiunile în care a fost implicată Alianța au depășit cu mult “aria de responsabilitate”, ceea ce a determinat pe unii analiști să concluzioneze că s-ar putea să fie vorba de “senilitate instituțională” și nu de “vitalitate”.
NATO, în ciuda activităților dinamice și a reformelor de revitalizare, trece astăzi printr-o perioadă de controverse, dispute și incertitudini care conduc la întrebări legate de viabilitatea pe termen lung a Alianței.
În ultimii 10 ani au apărut articole și cărți ale căror titluri generează nu doar nedumeriri printre euroatlantiștii cu vocație, dar alimentează scepticismul celor care prevăd un viitor sumbru pentru NATO. Iată câteva titluri: “The death of NATO”{1}, “NATO în crisis”, “NATO after 9/11, “An Alliance în continuing decline”, “Războiul care a făcut praf imaginea și reputația NATO”, “NATO: Repurpose it or Dies”, “Reparing NATO’s motors” etc.
Mai recent, la începutul lunii noiembrie, președintele Franței spunea că: “NATO este în moarte cerebrală”, apoi a adăugat:„Am înțeles că o putere NATO (Turcia) a decis să îi atace pe cei care erau parteneri ai coaliției internaționale pe teren pentru a lupta împotriva ISIS. Așadar, consider că ceea ce s-a întâmplat de câteva zile este o greșeală mare a Occidentului și a NATO în regiune”{2}. In context, merită mentionată și reacția Rusiei, prin purtătoarea Ministerului rus de Externe, citez: „Cuvinte de aur… O definiție exactă a stării actuale a NATO”. Din cele menționate rezultă întrebarea: Aceasta este cartea de vizită a NATO?
Nu este scopul acestor rânduri de a modera între cei care sunt pro sau contra NATO, între optimiști și pesimiști dar este important, însă, să înțelegem în ce măsură Alianța este adecvată la o realitate extrem de dinamică la nivel global, inclusiv din perspectiva declarațiilor a doi oficiali americani.
Iată ce spunea Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA: “…coalițiile pot funcționa atunci când fiecare membru își asumă partea care îi revine, și așa au funcționat pentru foarte mult timp, numai că, din păcate, unele țări au luat o vacanță de 20 de ani”. Generalul Breedlove, fost SACEUR, afirma: „…În istoria Alianței au fost multe asemenea perturbări, când am avut diferiți membri care au făcut diverse lucruri, am avut păreri diferite…, dar ceea ce nu am avut în trecut, în opinia mea, este un adversar dedicat care are toate instrumentele și dorința de a submina și de a ataca în moduri foarte elaborate…, un adversar care știe cum să acționeze într-o manieră sofisticată, organizată, dedicată și robustă, care reușește să exacerbeze aceste falii și să ne dezbine”{3}. Pe scurt, aceasta este percepția privind starea de monolit a Alianței, iar concluzia este că Rusia profită de această situație confuză.
Manfred Woerner, secretarul general al NATO, între 1988-1994, a generat adaptarea instituțională a NATO la sfârșitul Războiului Rece. El a orientat constructiv și revoluționar Alianța în raport cu URSS și mai târziu cu Rusia și a direcționat formularea noilor misiuni militare ale NATO, dincolo de teritoriul Alianței. O mare parte din transformările NATO își au originea în viziunea sa asupra unei alianțe militare puternice, capabile să-și asume responsabilități noi.
Din păcate, NATO, prin modul în care a finalizat unele din deciziile strategice, i-au fost afectate credibilitatea, imaginea, forța și puterea care au făcut-o de temut în anii de dinainte de 1990.
Iată câteva considerații în legătură cu aserțiunile de mai sus.
Controversele legate de lărgirea NATO, inclusiv eșecul previzibil al admiterii în Alianța a Georgiei și Ucrainei {14}, au produs dezamăgiri si au afectat coeziunea și scopul lărgirii Alianței.{5} În anul 1995, la Colegiul NATO de la Roma, printre cursanți erau și ofițeri ruși. Aceștia afirmau ironic că sunt de acord cu lărgirea NATO pentru că, spuneau ei, “cu cât umfli un balon mai mult se va sparge mai repede” și că, până la urmă, “NATO, se va transforma într-un fel de OSCE”. Decizia lărgirii NATO a fost în primul rând politică, iar angajamentele candidaților în legătură cu îndeplinirea criteriilor militare, inclusiv bugete sustenabile, s-au dovedit a fi promisiuni deșarte. Panoul angajamentelor aspiranților la calitatea de membru era plin de luminițe și speranțe, dar în spatele panoului firele nu duceau nicăieri.
S-a dovedit ulterior că o parte din țările primite în Alianța nu au asigurat finanțarea corespunzătoare a proiectelor la care s-au angajat, unele au participat simbolic în teatrele de operații, altele au amânat proiecte importante de achiziții de tehnică militară, astfel că au ajuns să li se facă poliție aeriană de către alte state NATO, inclusiv României, ceea ce a generat critici în legătură cu performanțele militare ale noilor veniți.
Faptul că, în 2004, statele baltice au devenit membri ai Alianței a determinat Rusia, deși i s-a promis în 1990 că Alianța nu se va extinde nici măcar “cu un inch” spre est, să-și reconsidere strategiile în legătură cu foștii sateliți, inclusiv participarea la Consiliul NATO-Rusia. Ca urmare, au apărut controverse și acuzații din partea Rusiei, legate de intențiile reale ale NATO {6}. Mai mult, rușii, ca să demonstreze că s-a ajuns la o limită în ceea ce privește acceptarea acțiunilor Alianței, au folosit momentul bombardării în 1999 de către NATO a Serbiei, pentru a se implica în conflict și a arăta că Moscova redevine un jucător de care Alianța trebuie să țină cont. Totul a culminat cu ocuparea Peninsulei Crimeea în 2014, surprinzând comunitatea euroatlatică, și demonstrand ca „puterea” lui Putin este doar o consecinţă a „oboselii” Occidentului{15}.
Așa se face că, după 5 ani, NATO nu are soluții politice pentru a convinge Rusia să revină la masa negocierilor, sancțiunile economice nu și-au atins scopul, iar Alianța dovedește slăbiciuni și inconsecvență si prin faptul că președintele SUA pune sub semnul întrebării Articolul 5, atunci când se întreabă dacă merită activat pentru a apăra un stat mic din Balcani, cum ar fi Muntenegru.
Decizia administrației Trump de a se retrage din Tratatul INF a generat critici din partea unor aliați importanți, chiar dacă americanii au spus că Moscova este cea responsabilă de încălcarea acordului. De asemenea, oficialii NATO recunosc că focalizarea pe Rusia, oricât de necesară, a împiedicat Alianța să abordeze alte provocări, cum ar fi creșterea Chinei.
Dezordinea lăsată în Orientul Mijlociu după retragerea SUA, împărțirea inechitabilă a cheltuielilor între aliații, faptul că doar 6 țări au asigurat 2 la sută din buget pentru apărare, chestiunile nerezolvate privind structura de comandă și repartiția comandamentelor, toate demonstrează că fără o evaluare a riscurilor, pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților nu se poate ajunge la un consens privind politicile si principiile care ar trebui să genereze misiunile și să demonstreze rațiunea de a fi a Alianței.
Eforturile SUA de a redesena harta lumii au deviat și împuținat resursele pentru misiunile de bază ale Alianței. Ca urmare, SUA, ca principal contributor al Alianței, a neglijat cercetarea alocând de la 1,2 la sută din PIB la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, la doar 0,7% când Donald Trump a preluat mandatul. Consecința este că China și Rusia sunt mult mai avansate în câteva domenii cheie menționate în Strategia de Securitate a SUA din 2018. Ca urmare, unele priorități cum ar fi răspunsul la atacurile hibride și cibernetice, vehiculele fără pilot pentru mediile aer și apă și forțele speciale nu s-au bucurat de finanțare adecvată.
Despre armata europeană se vorbește mult și se face puțin. NATO îi încurcă pe mulți din cei care vor armata europeană. Politica a ceea ce cândva se spera că va fi soluția, adică o diviziune a responsabilitățilorîntre NATO si UE, dupa principiul ”separabile, dar nu separate” s-a dovedit că nu a funcționat. O armată a Europei va duplica eforturile, va deschide competiția și va elimina complementaritatea. Este evident că Europa a profitat de pe urmă americanilor, n-au mai investit în apărare și rezultatul este dezastruos pentru armatele unor state europene{7}. Conferința anuală de la Munchen, la care a fost și președintele Romaniei, s-a desfășurat în anonimat pentru că au lipsit tocmai cei care ar fi trebuit să spună unde suntem și ce trebuie făcut. Din păcate, în Europa nu sunt lideri care să ducă discuțiile dincolo de frontierele țărilor lor. Oricum, umbrela americană nu mai este o certitudine, iar, fără americani, umbrela nucleară franceză ar trebui extinsă. Pe banii cui? Capacitățile Europei sunt supraestimate, iar aliații cu greutate au investit în infrastructură și servicii publice, dar au neglijat apărarea{4}. Nu este cazul să discutăm despre țările recent intrate în Alianță, care, la adăpostul Articolului 5, au renunțat la promisiunile din perioada de preaderare. Dacă se dorește armată europeană, atunci 4 la sută pentru bugetul militar ar fi o cifră pesimistă. Asta nu realizează mulți. În plus, americanii nu vor armată europeană pentru că ar fi excluși contractorii americani iar mulți văd armata europeană ca pe un vehicul de protecționism.
O altă problemă este: va fi Europa mai bine apărată?
Pe de altă parte, o ostilitate față de americani ar arăta slăbiciuni de care ar profita rușii.
Retragerea americanilor din acordul nuclear iranian este un alt aspect care îi sperie pe europeni și îi face mai reticenți la armata europeană. Își imaginează cineva că Franța și Germania vor iniția discuții cu Rusia pentru a proteja Europa? Cred că parteneriatul strategic transatlantic este cheia securității europene, iar NATO trebuie să se transforme profund printr-o abordare transparență și robustă în domenii cheie cum ar fi: principiile, funcționalitatea și procesul decizional, eficacitatea misiunilor de menținere și impunere a păcii, politica de extindere, consolidarea apărării NATO în Europa de Est, repartiția echitabilă a funcțiilor de general la comandamentele importante, etc.
Cu referire la cele de mai sus, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că Alianța nu se opune unei mai mari integrări militare a UE: “Pentru mine nu există nicio contradicție între eforturile UE de apărare și un NATO puternic. De fapt, acest lucru funcționează perfect mână în mână, atâta timp cât eforturile UE sunt făcute în mod corect, adică: nu concurează, nu se dublează eforturile NATO, ci se completează. Apoi, aceste eforturi ale UE vor consolida pilonul european în NATO”{8}. În context, mai trebuie menționat că Brexitul va schimba doar relația Marii Britanii cu UE, dar nu și pe cea cu NATO, iar suprapunerile și intenția de a înlocui NATO nu servesc interesele de securitate, apărarea colectivă și protejarea Europei. Tot aici trebuie să menționez că Macron a cerut UE să-și dezvolte “…o autonomie in privința capacitaților strategice militare”. În caz contrar, ea ar putea “dispărea”. Cu privire la acest aspect, Jens Stoltenberg a amintit o cifră: “…atunci când Regatul Unit a acceptat în sfârșit condițiile de ieșire din Uniunea Europeană (Brexit), 80% din cheltuielile cu apărarea ale NATO vor proveni de la aliați non-membri UE”{9}.
NATO nu poate fi separat nici pe viitor de Europa, dar pe măsură ce politicile militare americane se adâncesc pe principiul America first, europenii au obligația să compenseze gradual această delimitare fără însă a răci relațiile cu SUA. Ca urmare, dacă americanii acționează astfel, și europenii sunt îndreptățiți să adopte măsuri pe principiul Europa first.
Este evident că sunt subiecte care nu întrunesc unanimitatea aliaților și necesită abordări nuanțate pentru găsirea celor mai convenabile și acceptabile soluții pentru a obține consensul tuturor membrilor NATO, indiferent de interesele actuale ale acestora.
În context, este interesantă declarația generalului James Jones, fost SACEUR, care spunea că este dezamăgit de “reticența Alianței de a continua transformarea acesteia la nivel politic”.
De altfel, evoluțiile evenimentelor în care NATO a fost implicată au adus deseori în discuție aspecte legate de metodele și obiectivele reformei politice ale NATO. Cu toate acestea, viitorul NATO după Afganistan depinde în mare măsură de o dezbatere politică necesară și inevitabilă între statele sale membre cu privire la misiunea sa principală și noul său concept strategic. Asta nu înseamnă că NATO își va înceta rolul militar, coordonarea politico-militară, de securitate și apărare în interesul celor 29 de țări membre.
NATO va avea următorul summit la Londra, între 3 și 4 decembrie, anul acesta, într-o atmosferă de neliniște și incertitudine. Acest lucru nu se datorează doar faptului că se vor pune întrebări despre Afganistan, Ucraina, Rusia, securitatea în zona Mării Negre, transformare, capabilități, împărțirea echitabilă a cheltuielilor, dar și despre principiile referitoare la scopul și funcțiile Alianței{10}{11}{12}. Faptul că unele principii s-au erodat nu înseamnă că NATO se va destrama pentru că are puncte forte care fac acest lucru improbabil{13}. În plus, nu trebuie uitat că NATO trebuie să se pregătească “să trăiască într-o lume fără un tratat de dezarmare nucleară” în Europa şi “cu o Rusie care continuă să desfăşoare rachete” capabile să lovească oraşe europene, așa cum a avertizat Secretarul general al NATO.
Și mai e ceva. Summitul va trebui să dea răspuns, nu doar pesimiştilor, la întrebarea: Are Macron dreptate când afirmă că NATO este în moarte cerebrală? Daca raspunsul nu va fi satisfacator, atunci le recomand politicienilor romani, să recitească articolul 3 din Tratatul de la Washington: “Pentru atingerea într-un mod cât mai eficient a obiectivelor acestui tratat, părțile, acționând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace și prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu și eficace, își vor menține și vor dezvolta capacitatea individuală și pe cea colectivă de a rezista unui atac armat”{16}.
Concluzie: o organizație credibilă presupune reînnoire și o agendă de consolidare în care imaginația și renunțarea la conservatorism trebuie să fie răspunsul la cei care prevestesc sfârșitul Alianței.
NOTE_____________
{1} https://www.stabroeknews.com/2008/features/12/01/the-death-of-nato/
{2} https://evz.ro/nato-ue-nu-poate-apară-europa-puțîn-și-freacă-mâinile.html
{3} https://www.politico.eu/article/nato-aims-for-more-birthday-less-bash-în-trumps-washington/
https://www.realcleardefense.com/2019/04/11/nato_repurpose_it_or_it_dies_307514.html
{4} https://www.politico.eu/article/europe-nato-problem-defense-procurement-training-research/
{5}https://www.cato.org/publications/commentary/poking-russian-bear-nato-umbrella
{6} https://www.lawliberty.org/liberty-forum/nato-at-three-score-and-ten-an-anticipatory-elegy/
{7}https://www.politico.eu/article/germany-biggest-enemy-threadbare-army-bundeswehr/
{9}https://www.politico.eu/article/europe-nato-problem-defense-procurement-training-research/
{10}https://www.politico.eu/article/nato-at-70-where-next/
{12}https://www.foreignaffairs.com/articles/2019-11-19/case-national-security-budget
{13}https://www.chathamhouse.org/publication/ia/repairing-nato-s-motors/90_4_WebberHallamsSmith.pdf
{14}https://www.foreignaffairs.com/articles/ukraine/2019-11-21/how-end-war-ukraine
{16}https://lege5.ro/Gratuit/g42dmojv/tratatul-atlanticului-de-nord-din-04041949
https://academic.oup.com/ia/article-abstract/90/4/773/2503189?redirectedFrom=fulltext
https://www.vrede.be/nieuws/call-actions-nato-summit-2019
https://www.politico.eu/article/nato-donald-trump-defense-spending-give-due-europe-must-spend-more/
https://www.politico.eu/article/donald-trump-nato-defense-make-nato-obsolete/
https://www.aa.com.tr/en/politics/nato-în-crisis-report/1393971
https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_publications/20190314_sgar18-en.pdf#page=7
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_165254.htm
https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_20526.htm?selectedLocale=en https://www.palgrave.com/gp/book/9781403971883
https://www.barnesandnoble.com/w/nato-after-9-11-r-rupp/1123497982
http://www.ziare.com/internațional/nato/rolul-strategic-al-româniei-în-flancul-estic-al-nato-1559086
https://www.mondialisation.ca/otan-versus-ocs-un-bras-de-fer-feutre-mais-reel/5637757
http://www.ziare.com/international/nato/franta-trebuie-sa-stam-de-vorba-1586571
NATO 70: Un trecut cert, un prezent agitat și … un viitor incert
Motto: “ Niciodată nu vom găsi o radieră să ștergem trecutul, dar întotdeauna vom avea un creion să scriem viitorul ” Anonim
La începutul lunii aprilie, anul acesta, miniștrii de externe ai țărilor membre NATO s-au întâlnit la Washington să marcheze împlinirea a 70 de existentă, într-un moment de schimbări globale fără precedent. De la înființare, timp de 40 de ani, NATO a asigurat unitatea, forța și voința între democrațiile occidentale, ceea ce a condus la menținerea păcii în Europa și a contribuit la colapsul URSS. Apoi, au urmat alți 30 de ani, în care numărul membrilor s-a extins de la 16 la 29, iar misiunile în care a fost implicată Alianța au depășit cu mult “aria de responsabilitate”, ceea ce a determinat pe unii analiști să concluzioneze că s-ar putea să fie vorba de “senilitate instituțională” și nu de “vitalitate”.
NATO, în ciuda activităților dinamice și a reformelor de revitalizare, trece astăzi printr-o perioadă de controverse, dispute și incertitudini care conduc la întrebări legate de viabilitatea pe termen lung a Alianței.
În ultimii 10 ani au apărut articole și cărți ale căror titluri generează nu doar nedumeriri printre euroatlantiștii cu vocație, dar alimentează scepticismul celor care prevăd un viitor sumbru pentru NATO. Iată câteva titluri: “The death of NATO”{1}, “NATO în crisis”, “NATO after 9/11, “An Alliance în continuing decline”, “Războiul care a făcut praf imaginea și reputația NATO”, “NATO: Repurpose it or Dies”, “Reparing NATO’s motors” etc.
Mai recent, la începutul lunii noiembrie, președintele Franței spunea că: “NATO este în moarte cerebrală”, apoi a adăugat:„Am înțeles că o putere NATO (Turcia) a decis să îi atace pe cei care erau parteneri ai coaliției internaționale pe teren pentru a lupta împotriva ISIS. Așadar, consider că ceea ce s-a întâmplat de câteva zile este o greșeală mare a Occidentului și a NATO în regiune”{2}. In context, merită mentionată și reacția Rusiei, prin purtătoarea Ministerului rus de Externe, citez: „Cuvinte de aur… O definiție exactă a stării actuale a NATO”. Din cele menționate rezultă întrebarea: Aceasta este cartea de vizită a NATO?
Nu este scopul acestor rânduri de a modera între cei care sunt pro sau contra NATO, între optimiști și pesimiști dar este important, însă, să înțelegem în ce măsură Alianța este adecvată la o realitate extrem de dinamică la nivel global, inclusiv din perspectiva declarațiilor a doi oficiali americani.
Iată ce spunea Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA: “…coalițiile pot funcționa atunci când fiecare membru își asumă partea care îi revine, și așa au funcționat pentru foarte mult timp, numai că, din păcate, unele țări au luat o vacanță de 20 de ani”. Generalul Breedlove, fost SACEUR, afirma: „…În istoria Alianței au fost multe asemenea perturbări, când am avut diferiți membri care au făcut diverse lucruri, am avut păreri diferite…, dar ceea ce nu am avut în trecut, în opinia mea, este un adversar dedicat care are toate instrumentele și dorința de a submina și de a ataca în moduri foarte elaborate…, un adversar care știe cum să acționeze într-o manieră sofisticată, organizată, dedicată și robustă, care reușește să exacerbeze aceste falii și să ne dezbine”{3}. Pe scurt, aceasta este percepția privind starea de monolit a Alianței, iar concluzia este că Rusia profită de această situație confuză.
Manfred Woerner, secretarul general al NATO, între 1988-1994, a generat adaptarea instituțională a NATO la sfârșitul Războiului Rece. El a orientat constructiv și revoluționar Alianța în raport cu URSS și mai târziu cu Rusia și a direcționat formularea noilor misiuni militare ale NATO, dincolo de teritoriul Alianței. O mare parte din transformările NATO își au originea în viziunea sa asupra unei alianțe militare puternice, capabile să-și asume responsabilități noi.
Din păcate, NATO, prin modul în care a finalizat unele din deciziile strategice, i-au fost afectate credibilitatea, imaginea, forța și puterea care au făcut-o de temut în anii de dinainte de 1990.
Iată câteva considerații în legătură cu aserțiunile de mai sus.
Controversele legate de lărgirea NATO, inclusiv eșecul previzibil al admiterii în Alianța a Georgiei și Ucrainei {14}, au produs dezamăgiri si au afectat coeziunea și scopul lărgirii Alianței.{5} În anul 1995, la Colegiul NATO de la Roma, printre cursanți erau și ofițeri ruși. Aceștia afirmau ironic că sunt de acord cu lărgirea NATO pentru că, spuneau ei, “cu cât umfli un balon mai mult se va sparge mai repede” și că, până la urmă, “NATO, se va transforma într-un fel de OSCE”. Decizia lărgirii NATO a fost în primul rând politică, iar angajamentele candidaților în legătură cu îndeplinirea criteriilor militare, inclusiv bugete sustenabile, s-au dovedit a fi promisiuni deșarte. Panoul angajamentelor aspiranților la calitatea de membru era plin de luminițe și speranțe, dar în spatele panoului firele nu duceau nicăieri.
S-a dovedit ulterior că o parte din țările primite în Alianța nu au asigurat finanțarea corespunzătoare a proiectelor la care s-au angajat, unele au participat simbolic în teatrele de operații, altele au amânat proiecte importante de achiziții de tehnică militară, astfel că au ajuns să li se facă poliție aeriană de către alte state NATO, inclusiv României, ceea ce a generat critici în legătură cu performanțele militare ale noilor veniți.
Faptul că, în 2004, statele baltice au devenit membri ai Alianței a determinat Rusia, deși i s-a promis în 1990 că Alianța nu se va extinde nici măcar “cu un inch” spre est, să-și reconsidere strategiile în legătură cu foștii sateliți, inclusiv participarea la Consiliul NATO-Rusia. Ca urmare, au apărut controverse și acuzații din partea Rusiei, legate de intențiile reale ale NATO {6}. Mai mult, rușii, ca să demonstreze că s-a ajuns la o limită în ceea ce privește acceptarea acțiunilor Alianței, au folosit momentul bombardării în 1999 de către NATO a Serbiei, pentru a se implica în conflict și a arăta că Moscova redevine un jucător de care Alianța trebuie să țină cont. Totul a culminat cu ocuparea Peninsulei Crimeea în 2014, surprinzând comunitatea euroatlatică, și demonstrand ca „puterea” lui Putin este doar o consecinţă a „oboselii” Occidentului{15}.
Așa se face că, după 5 ani, NATO nu are soluții politice pentru a convinge Rusia să revină la masa negocierilor, sancțiunile economice nu și-au atins scopul, iar Alianța dovedește slăbiciuni și inconsecvență si prin faptul că președintele SUA pune sub semnul întrebării Articolul 5, atunci când se întreabă dacă merită activat pentru a apăra un stat mic din Balcani, cum ar fi Muntenegru.
Decizia administrației Trump de a se retrage din Tratatul INF a generat critici din partea unor aliați importanți, chiar dacă americanii au spus că Moscova este cea responsabilă de încălcarea acordului. De asemenea, oficialii NATO recunosc că focalizarea pe Rusia, oricât de necesară, a împiedicat Alianța să abordeze alte provocări, cum ar fi creșterea Chinei.
Dezordinea lăsată în Orientul Mijlociu după retragerea SUA, împărțirea inechitabilă a cheltuielilor între aliații, faptul că doar 6 țări au asigurat 2 la sută din buget pentru apărare, chestiunile nerezolvate privind structura de comandă și repartiția comandamentelor, toate demonstrează că fără o evaluare a riscurilor, pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților nu se poate ajunge la un consens privind politicile si principiile care ar trebui să genereze misiunile și să demonstreze rațiunea de a fi a Alianței.
Eforturile SUA de a redesena harta lumii au deviat și împuținat resursele pentru misiunile de bază ale Alianței. Ca urmare, SUA, ca principal contributor al Alianței, a neglijat cercetarea alocând de la 1,2 la sută din PIB la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, la doar 0,7% când Donald Trump a preluat mandatul. Consecința este că China și Rusia sunt mult mai avansate în câteva domenii cheie menționate în Strategia de Securitate a SUA din 2018. Ca urmare, unele priorități cum ar fi răspunsul la atacurile hibride și cibernetice, vehiculele fără pilot pentru mediile aer și apă și forțele speciale nu s-au bucurat de finanțare adecvată.
Despre armata europeană se vorbește mult și se face puțin. NATO îi încurcă pe mulți din cei care vor armata europeană. Politica a ceea ce cândva se spera că va fi soluția, adică o diviziune a responsabilitățilorîntre NATO si UE, dupa principiul ”separabile, dar nu separate” s-a dovedit că nu a funcționat. O armată a Europei va duplica eforturile, va deschide competiția și va elimina complementaritatea. Este evident că Europa a profitat de pe urmă americanilor, n-au mai investit în apărare și rezultatul este dezastruos pentru armatele unor state europene{7}. Conferința anuală de la Munchen, la care a fost și președintele Romaniei, s-a desfășurat în anonimat pentru că au lipsit tocmai cei care ar fi trebuit să spună unde suntem și ce trebuie făcut. Din păcate, în Europa nu sunt lideri care să ducă discuțiile dincolo de frontierele țărilor lor. Oricum, umbrela americană nu mai este o certitudine, iar, fără americani, umbrela nucleară franceză ar trebui extinsă. Pe banii cui? Capacitățile Europei sunt supraestimate, iar aliații cu greutate au investit în infrastructură și servicii publice, dar au neglijat apărarea{4}. Nu este cazul să discutăm despre țările recent intrate în Alianță, care, la adăpostul Articolului 5, au renunțat la promisiunile din perioada de preaderare. Dacă se dorește armată europeană, atunci 4 la sută pentru bugetul militar ar fi o cifră pesimistă. Asta nu realizează mulți. În plus, americanii nu vor armată europeană pentru că ar fi excluși contractorii americani iar mulți văd armata europeană ca pe un vehicul de protecționism.
O altă problemă este: va fi Europa mai bine apărată?
Pe de altă parte, o ostilitate față de americani ar arăta slăbiciuni de care ar profita rușii.
Retragerea americanilor din acordul nuclear iranian este un alt aspect care îi sperie pe europeni și îi face mai reticenți la armata europeană. Își imaginează cineva că Franța și Germania vor iniția discuții cu Rusia pentru a proteja Europa? Cred că parteneriatul strategic transatlantic este cheia securității europene, iar NATO trebuie să se transforme profund printr-o abordare transparență și robustă în domenii cheie cum ar fi: principiile, funcționalitatea și procesul decizional, eficacitatea misiunilor de menținere și impunere a păcii, politica de extindere, consolidarea apărării NATO în Europa de Est, repartiția echitabilă a funcțiilor de general la comandamentele importante, etc.
Cu referire la cele de mai sus, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că Alianța nu se opune unei mai mari integrări militare a UE: “Pentru mine nu există nicio contradicție între eforturile UE de apărare și un NATO puternic. De fapt, acest lucru funcționează perfect mână în mână, atâta timp cât eforturile UE sunt făcute în mod corect, adică: nu concurează, nu se dublează eforturile NATO, ci se completează. Apoi, aceste eforturi ale UE vor consolida pilonul european în NATO”{8}. În context, mai trebuie menționat că Brexitul va schimba doar relația Marii Britanii cu UE, dar nu și pe cea cu NATO, iar suprapunerile și intenția de a înlocui NATO nu servesc interesele de securitate, apărarea colectivă și protejarea Europei. Tot aici trebuie să menționez că Macron a cerut UE să-și dezvolte “…o autonomie in privința capacitaților strategice militare”. În caz contrar, ea ar putea “dispărea”. Cu privire la acest aspect, Jens Stoltenberg a amintit o cifră: “…atunci când Regatul Unit a acceptat în sfârșit condițiile de ieșire din Uniunea Europeană (Brexit), 80% din cheltuielile cu apărarea ale NATO vor proveni de la aliați non-membri UE”{9}.
NATO nu poate fi separat nici pe viitor de Europa, dar pe măsură ce politicile militare americane se adâncesc pe principiul America first, europenii au obligația să compenseze gradual această delimitare fără însă a răci relațiile cu SUA. Ca urmare, dacă americanii acționează astfel, și europenii sunt îndreptățiți să adopte măsuri pe principiul Europa first.
Este evident că sunt subiecte care nu întrunesc unanimitatea aliaților și necesită abordări nuanțate pentru găsirea celor mai convenabile și acceptabile soluții pentru a obține consensul tuturor membrilor NATO, indiferent de interesele actuale ale acestora.
În context, este interesantă declarația generalului James Jones, fost SACEUR, care spunea că este dezamăgit de “reticența Alianței de a continua transformarea acesteia la nivel politic”.
De altfel, evoluțiile evenimentelor în care NATO a fost implicată au adus deseori în discuție aspecte legate de metodele și obiectivele reformei politice ale NATO. Cu toate acestea, viitorul NATO după Afganistan depinde în mare măsură de o dezbatere politică necesară și inevitabilă între statele sale membre cu privire la misiunea sa principală și noul său concept strategic. Asta nu înseamnă că NATO își va înceta rolul militar, coordonarea politico-militară, de securitate și apărare în interesul celor 29 de țări membre.
NATO va avea următorul summit la Londra, între 3 și 4 decembrie, anul acesta, într-o atmosferă de neliniște și incertitudine. Acest lucru nu se datorează doar faptului că se vor pune întrebări despre Afganistan, Ucraina, Rusia, securitatea în zona Mării Negre, transformare, capabilități, împărțirea echitabilă a cheltuielilor, dar și despre principiile referitoare la scopul și funcțiile Alianței{10}{11}{12}. Faptul că unele principii s-au erodat nu înseamnă că NATO se va destrama pentru că are puncte forte care fac acest lucru improbabil{13}. În plus, nu trebuie uitat că NATO trebuie să se pregătească “să trăiască într-o lume fără un tratat de dezarmare nucleară” în Europa şi “cu o Rusie care continuă să desfăşoare rachete” capabile să lovească oraşe europene, așa cum a avertizat Secretarul general al NATO.
Și mai e ceva. Summitul va trebui să dea răspuns, nu doar pesimiştilor, la întrebarea: Are Macron dreptate când afirmă că NATO este în moarte cerebrală? Daca raspunsul nu va fi satisfacator, atunci le recomand politicienilor romani, să recitească articolul 3 din Tratatul de la Washington: “Pentru atingerea într-un mod cât mai eficient a obiectivelor acestui tratat, părțile, acționând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace și prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu și eficace, își vor menține și vor dezvolta capacitatea individuală și pe cea colectivă de a rezista unui atac armat”{16}.
Concluzie: o organizație credibilă presupune reînnoire și o agendă de consolidare în care imaginația și renunțarea la conservatorism trebuie să fie răspunsul la cei care prevestesc sfârșitul Alianței.
{1} https://www.stabroeknews.com/2008/features/12/01/the-death-of-nato/
{2} https://evz.ro/nato-ue-nu-poate-apară-europa-puțîn-și-freacă-mâinile.html
{3} https://www.politico.eu/article/nato-aims-for-more-birthday-less-bash-în-trumps-washington/
https://www.realcleardefense.com/2019/04/11/nato_repurpose_it_or_it_dies_307514.html
{4} https://www.politico.eu/article/europe-nato-problem-defense-procurement-training-research/
{5}https://www.cato.org/publications/commentary/poking-russian-bear-nato-umbrella
{6} https://www.lawliberty.org/liberty-forum/nato-at-three-score-and-ten-an-anticipatory-elegy/
{7}https://www.politico.eu/article/germany-biggest-enemy-threadbare-army-bundeswehr/
{9}https://www.politico.eu/article/europe-nato-problem-defense-procurement-training-research/
{10}https://www.politico.eu/article/nato-at-70-where-next/
{12}https://www.foreignaffairs.com/articles/2019-11-19/case-national-security-budget
{13}https://www.chathamhouse.org/publication/ia/repairing-nato-s-motors/90_4_WebberHallamsSmith.pdf
{14}https://www.foreignaffairs.com/articles/ukraine/2019-11-21/how-end-war-ukraine
{16}https://lege5.ro/Gratuit/g42dmojv/tratatul-atlanticului-de-nord-din-04041949
https://academic.oup.com/ia/article-abstract/90/4/773/2503189?redirectedFrom=fulltext
https://www.vrede.be/nieuws/call-actions-nato-summit-2019
https://www.politico.eu/article/nato-donald-trump-defense-spending-give-due-europe-must-spend-more/
https://www.politico.eu/article/donald-trump-nato-defense-make-nato-obsolete/
https://www.aa.com.tr/en/politics/nato-în-crisis-report/1393971
https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_publications/20190314_sgar18-en.pdf#page=7
https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_165254.htm
https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_20526.htm?selectedLocale=en https://www.palgrave.com/gp/book/9781403971883
https://www.barnesandnoble.com/w/nato-after-9-11-r-rupp/1123497982
http://www.ziare.com/internațional/nato/rolul-strategic-al-româniei-în-flancul-estic-al-nato-1559086
https://www.mondialisation.ca/otan-versus-ocs-un-bras-de-fer-feutre-mais-reel/5637757
http://www.ziare.com/international/nato/franta-trebuie-sa-stam-de-vorba-1586571
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In Decembrie 2019 se va discuta la Londra reorientarea NATO.
Răboiul rece, confruntarea est- vest până 1990 (Rusia s-a retras din RDG-DDR în anul 1994, armata rusă-sovietică a părăsit 1994 Germania de est) nu mai e pericolul NR 1. Franța ține în mod traditional distanță mai mare de NATO/SUA. RFG are „Westbindung” ( in RFG sunt peste 55.000 militari americani, cu spitalele, aeroporturi, centralele de comandă americane) ca tel politic strategic. Relația cu NATO are pentru RFG aceiași pondere ca și relația cu EWG/ UE/ Franța. Nord-vestul UE se orientează militar spre NATO, în nici un caz spre Paris.
….”…. viitorul NATO după Afganistan depinde în mare măsură de o dezbatere politică necesară și inevitabilă între statele sale membre cu privire la misiunea sa principală și noul său concept strategic. Asta nu înseamnă că NATO își va înceta rolul militar,… „……
NATO e necesară pentru europeni, pentru UE.27. NATO apără estul UE. O apărare proprie UE nu se va realiza în viitorii 15 ani. După un al doilea mandat posibil cu D. Trump ca Președinte SUA interesele americane vor fi la fel ca azi, îndreptate spre Pacific. UE e azi un vierme militar fără politică exterioară proprie comunitară (veto în consiliul ministerial al sefilor de state). Primul pas în UE 2019-2022 va fi probabil înlocuirea principiului de „unanimitate de voturi” cu „majoritate dublă calificată”.
Cum va vota Bucureștiul în această problemă?
” într-un moment de schimbări globale fără precedent. „
Nu mi se pare ca schimbariile globale ar fi deosebite, de bine de rau e oarecum pace pe pamint, o pace fara precedent, deci e liniste.
Dar pacea se apara cu arama in mina, cum se spune, si e vorba de bani.
Germania si-a planificat budgetul pe 2020. Pt aparare sunt alocati 1,42% din PIB, asta inseamna ca. 45 miliarde, cica e o crestere insemnata, fata de 43,23 in 2019. Cica aceasta crestere e pe linia atingerii de 1,5% pina in 2024.
De mentionat ca USA are un budget de aparare de 738 miliarde pt 2020. In acest context nu inteleg remarca: Ca urmare, SUA, ca principal contributor al Alianței, a neglijat cercetarea alocând de la 1,2 la sută din PIB la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, la doar 0,7% când Donald Trump a preluat mandatul.
De ce fel de cercetare e vorba?
Se pune deci intrebarea cum pot fi parteneri doi, unu care cheltuie in prostie si altul care se lasa intretinut? E ca si cum mergem regulat la restaurant si eu platesc fripturile si vinurile, iar tu doar cafeaua!?
Curat murdar
După I.L Caragiale.
Aşa e în finanțarea NATO. RFG (nu a existat ca stat patru ani 1945- 1949) a fost acceptată ca membru din cauza războiului rece est- vest şi a războiului din Coreea, nu e membru fondator NATO.
Desi aprobarile bugetare pentru 2017 si 2018 au fost de 2 la suta din PIB, executia a fost de 1, 81, respectiv 1,87.
Detalii privind bugetul Ministerului Apararii Nationale pentru 2017 si 2018.
1. execuția bugetară din 2017 (1,81% din PIB). Detalii aici: https://www.mediafax.ro/politic/mapn-ii-raspunde-unui-deputat-pmp-romania-a-cheltuit-1-81-din-pib-pentru-aparare-in-anul-2017-17351357
2. Executia bugetara din 2018. Detalii aici: https://www.rumaniamilitary.ro/executia-bugetara-a-ministerului-apararii-in-2018
Pe scurt, pentru cei care nu au timp sa deschida linkurile propuse :
“… La fel ca și pe execuția bugetară din 2017 (1,81% din PIB), armata n-a cheltuit toți bani nici în 2018, când a ajuns la un procent de execuție de 93,6% (1,87% din PIB), trimițând înapoi către buget 1,157 miliarde de lei, adică aproximativ 246 milioane euro și aici nu vorbim doar de cele două programe (corvete+rachete de coastă) amânate, suma este prea mare, ci și de alte programe, achiziții, investiții nerealizate. În programul corvetelor, în primul an de la semnare, sumă de plată este de sub 100 de milioane de euro, iar în cazul rachetelor nu poate fi foarte mare, tot programul costă 137 milioane de euro extins fiind pe câțiva ani buni.”
NATO a functionat cind legea nescrisa a fost aplicata: sa tinem America inauntru, Germania jos, si Rusia afara.
NB,
si De Gaulle a vazut NATO intr-un fel de moarte si a facut din Franta razvratitul de serviciu. Iar Germania profita: zidul nu mai e la Berlin, ci departe, in tarile Baltice, Polonia si Romania.
NATO rămâne scutul nuclear al UE încă 15- 20 de ani. Polițistul global SUA are azi mai multe interese în Pacific decât în Atlantic. Europenii trebuie să se aocieze mai puternic în NATO şi în UE.
1) NATO a fost creat de cea mai mare putere pentru menținerea statu quo-ului. N-a fost niciodată o organizație democratică în care membrii au avut greutate egală, în care deciziile s-au luat prin consens bla-bla-bla.
2) SUA au blocat sistematic în trecut eforturile statelor occidentale de a-și constitui armate naționale și (mai ales) industrii de apărare competitive.
3) SUA s-a asigurat mereu că are un mare avans tehnologic față de alte state, inclusiv față de aliați. Se numește disrupție și este o elegantă manieră e a-ți ține adversarii în inferioritate. Când sovieticii creau gulaguri pentru geniile lor, americanii creau orașe ale științei, deschise geniilor de oriunde.
4) Viitorul NATO nu depinde de Macron, ci de atitudinea SUA care nu vede cu ochi buni apropierea Germaniei de Rusia. The GI-s n-au murit pe solul european ca nemții s-o comită a treia oară. Viitorul NATO mai depinde de transformarea acestei organizații din instrument al mondializării nivelatoare și distrugătoare (a mediului, a identităților culturale etc.) într-o adevărată alianță.
5) Nu vă bazați prea mult pe tratate: ați văzut ce face cu ele Trump!
4= Invers: E. Macron declară acum în public o apropiere politică strategică mai mare a Franței de Rusia lui Putin. E. Macron a criticat în continuare NATO la întâlnirea de la Paris cu Stoltenberg/NATO.
Nu au fost întâlniri între cancelara A. Merkel și Putin. Urmează sumitul pentru Ucraina în Franța cu Rusia, Ucraina, Franța, RFG inițiat de E. Macron. Cancelara A. Merkel a „moștenit” contractul economic de livrare de gaz „Nordstream2”.
Cancelara Merkel sprijină NATO și va prelua 16,35 % din budgetul de la Bruxelles, egal cu cel al SUA care va scade de la 22% la 16,35 %.
Biserica ortodoxă rusă sprijină oficial expansiunea militară în domeniul armelor nucleare ale lui Putin (Papa Francisc a condamnat armele nucleare acum la Hiroshima).
Documentul cu cheltuielile militare ale tarilor membre NATO, pentru perioada 2013-2019, a fost publicat astazi, 29 noiembrie 2019, si poate fi citit aici:
https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2019_11/20191129_pr-2019-123-en.pdf?utm_medium=email&utm_campaign=NATO+Press+Release2019123&utm_content=NATO+Press+Release2019123+CID_444ffc470715529a8d37458fc81d10e6&utm_source=Email+marketing+software&utm_term=Download+the+full+&fbclid=IwAR2bgg1jmsmkwN0wfI7U51jnYHyvJw
Tratate, hartii … functioneaza pe timp de pace. Cand insa se intampla nu se stie. Sa ne aducem aminte de ditamai amiralul din crimea care a fost bun doar pe timp de pace, cum a aparut un pericol s-a topit.
1. Deocamdata, ponderea efortului de aparare a celei mai amenintate zone a UE – frontiera de Est, scade, in ordine, in seria NATO-US-UK-Polonia-Ro-UE. As spune ca rolul lui Stefan-cel-Mare la granita Europei este jucat, azi, de Stoltenberg&Geoana.
2. In perspectiva, sigur ca o umbrela nucleara a Frantei este o alegere de luat in seama. In prealabil, insa, Macron trebuie sa se hotarasca (si sa le spuna si celor direct afectati) asupra acoperirii: de la Lisabona pana la Berlin, pana la Urali, sau pana la Vladivostok. Aria acoperirii schimba fundamental proiectul, nu-i asa?
Este Romania un membru SERIOS al NATO, pe care poti sa te bazezi ORICAND?
Ce parere aveti de vizita recenta a premierului bulgar in SUA, cererile sale si acordurile semnate cu americanii dupa intalnirea cu Trump? De ce credeti ca nu a primit si el vreo shapcaLie, ori de ce noi nu cerem si altceva decat ASTEA…?
(cand noi pana si praful de pusca il importam de fapt din Rusia prin Serbia, zburam pe niste F-16 complet depasite trecute binisor de jumatatea vietii lor, care inca nici macar nu sunt complet operationale!, nu mai avem nave desi francezii se zice ca ne vor constru corvete militare, poate doar asambla, intr-un port civil cu ajutorul muncitorilor vietnamezi in timp ce santierul militar din Mangalia shomeaza….
„De ce avioanele F-16 ale României nu sunt încă operaționale. Și când vor intercepta piloţii români avioane ruseşti la Marea Neagră” este titlul unui articol in care piloti de pe F16 prezinta detalii convingatoare. Va rog sa cititi aici:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/de-ce-avioanele-f-16-ale-romaniei-nu-sunt-inca-operationale-si-cand-vor-intercepta-pilotii-romani-avioane-rusesti-la-marea-neagra-1217315
Articol interesant,aproapem echidistant in ceea ce priveste expunerea modului in care Rusia a fost repusa in joc, cu referire la temerile ei in ceea ce priveste intentiile reale ale NATO, cat si a modului in care Statele Unite, prin politica dusa de Trump si administratia sa, au reusit sa starneasca indoieli si nemultumiri in randul aliatilor europeni,lucru care a condus la ” prezentul agitat „.
Cand zic aproape nu pot sa nu observ o usoara aplecare catre sprijinirea ideii de unitate in cadrul NATO,asa cum ii sta bine unei tari membra NATO, si asta in contextul in care se stie ca exista o vorba inteleapta care zice ca remediul impotriva unei mari puteri este alianta cu o alta mare putere.
In legatura cu articolul 3 din Tratatul de la Washington ma intreb ce a fost in capul politicienilor romani atunci cand s-au facut ca nu vad distrugerea industriei Romaniei inclusiv a industriei de aparare.
Industria de aparare si cercetarea in domeniul creerii de mijloace de aparare are doua laturi importante de care trebuie sa se tina seama in egala masura:
1) Este consumatoare de mijloace financiare dar asigura confortul ,daca vreti,din punct de vederii al capabilitatii de riposta la o eventuala agresiune,in subsidiar si prin efectul de descurajare. Si vis pacem para bellum
2) Istoria arata ca multe tehnologii dezvoltate initial in scopuri militare au ajuns apoi in viata civila compensand ,intrun fel ,cheltuielile initiale.
Tot istoria ne mai arata insa si un lucru trist si anume ca politicienii au cautat intotdeauna potentiali dusmani care sa le justifice uneori actiunile mai mult sau mai putin intelepte doar din dorinta de a crea o stare de ” emulatie ” in randul cetatenilor obisnuiti in legatura cu un anumit subiect.Exemple sunt destule iar acest lucru duce la un sentiment de neincredere in randul unora in ceea ce priveste capacitatea acestora,ale politicienilor, de a aprecia corect urmarile actiunilor lor.
Si in final zic ca ar trebui sa se accepte existanta unei lumii multipolare in care interesele tuturor ar trebui intelese si armonizate spre binele tuturor !
Dupa ce presedintele MACRON a rostit acele vorbe ce contin -moartea cerebrala a NATO- ,viitorul aliantei, asa cum o cunoasteam cu totii, trebuie schimbat .Tot asa si regulile de functionare ale Uniunii Europene trebuie modificate . Nu se mai poate lasa decizia ca forma de unanimitate ,forma ce permite oricarui stat sa se opuna la orisice decizie comuna . Democratia arata clar ca doar majoritatea decide si este momentul ca majoritatea sa decida si in UE si in NATO ,mai ales acum dupa ce contributia la NATO va fi marita de toate tarile componente .America fara Europa nu poate fi decidentul absolut si nici Europa fara America nu poate exista asa cum este ea azi .Din nefericire planeta s-a transformat intr-o lupta nu atit de idei , ci mai degraba intr-o lupta asociata cu sentimentalisme formate in timp ,intr-o lupta religioasa si poate chiar intr-una etnica . NATO nu se poate dezmembra, nimeni nu poate acum sa riste asta . Pina la urma orisice confruntare intre membri este benefica NATO si produce dincolo de orisice diferenta ,in ultima instanta , o mai mare apropiere .
Fără excepție comentariile la acest articol au fost punctuale și constructive. De asemenea,au rezultat multe idei care sunt valoare adăugată la cele menționate in textul propus. Va mulțumesc.
Ieri, Macron, s-a întâlnit la Paris cu secretarul general al NATO. În discursul pe care l-a avut cu această ocazie, președintele Franței si-a asumat afirmațiile anterioare. Intervenția poate fi ascultată aici: https://www.youtube.com/watch?v=GX5L4R3r9LY
Din enumerarea problemelor pe care le prezintă Macron, rezultă că acesta dorește mai multă interacțiune la nivel politic, inclusiv cu alte organizații internaționale. Este evident că, imediat după 1990, NATO avea de ales între “go out of area or go out of business”. Simplu și pragmatic dacă NATO dorea să rămână relevant, trebuia să regândească problemele strategice centrale și provocările zilei, inclusiv originile acestora.
Deși timid, cei care cunosc Alianța din interior, afirmă că dincolo de rolul de a formula strategii globale, ea trebuie să urmărească și dezvoltarea unei identități politice mult mai puternice și mai distincte. Ca urmare, noul mediu de securitate cere imperativ aliaților să dezvolte o viziune mai clară și să caute să-și asigure o influență mai mare asupra contextului politic în care NATO operează.
Dacă Alianța dorește să-și mențină rolul esențial de coordonare transatlantică și acțiune comună, are nevoie de a complementa transformarea militară printr-o dezbatere politică mai frecvența și mai deschisă. Și asta pentru că, așa cum a spus Joseph Jouber acum 200 de ani, “sfârșitul unui argument sau al unei discuții nu trebuie să fie Victoria, ci Iluminarea”.
Pai, nu. ‘ NATO nu poate fi separat nici pe viitor de Europa, dar pe măsură ce politicile militare americane se adâncesc pe principiul America first, europenii au obligația să compenseze gradual această delimitare fără însă a răci relațiile cu SUA. Ca urmare, dacă americanii acționează astfel, și europenii sunt îndreptățiți să adopte măsuri pe principiul Europa first.’
E o cauzalitate inversata, principiul America first a fost lansat ca raspuns la ambitiile europene, care sub umbrela de aparare americana in principal au scazut bugetele de aparare, intrucat nevoile lor de aparare erau oricum acoperite de NATO. Smecherii balcanice, as spune. UK e out, iar dintre statele cate raman in UE numai Franta e putere nucleara. Acceptand, prin absurd, ca francezii ar fi de acord sa-si extinda ‘umbrela’, ceea ce e greu de crezut, good luck cu compensarea. Nu vad alta garantie viabila decat un NATO puternic, in formula actuala, cu zgarciobii gen Germania reducandu-si fondurile pentru programe de integrare a imigrantilor pe care ei i-au chemat si cresterea pana la 2pc a cheltuielilor de aparare.
„…în 2004, statele baltice au devenit membri ai Alianței a determinat Rusia, deși i s-a promis în 1990 că Alianța nu se va extinde nici măcar “cu un inch” spre est, să-și reconsidere strategiile în legătură cu foștii sateliți, inclusiv participarea la Consiliul NATO-Rusia. Ca urmare, au apărut controverse și acuzații din partea Rusiei, legate de intențiile reale ale NATO”.
Oarecum surprinzatoare prezenta acestei fraze-argument, in corpul excelentului articol de mai sus, fraza care…nu ar fi trebuit sa apara!! Cand Gorbaciov i-a cerut lui Bush Sr., la Malta, in 1989, sa formalizeze intr-un document bilateral promisiunea non-extinderii, Bush s-a codit, doar Baker afirmand ca este o intelegere verbala, care insa va fi respectata. Cand ulterior, in mai multe randuri, conducerea Rusiei, prin diferiti oficiali, a criticat extinderea NATO, acuzand SUA ca nu si-a respectat promisiunea, partea americana a raspuns, in mod repetat, ca nu s-a promis nimic, ci a fost o cerere unilaterala de partea sovietica, cu caracter marginal, neangajant, implicit ignorabila…
In prezent, cu un presedinte greu respectabil si o administratie bizara, SUA risca sa vulnerabilizeze masiv obiectivele, legitimitatea si etica NATO pe termen lung, riscand reconsiderarea NATO, de la organizatie aparatoare a democratiei, securitatii si pacii, la o structura controversata, predispusa la actiuni armate discutabile, riscante chiar, bazate pe mituri si conspiratii convenabile …
Bravo Olarule! Tot artileria, prin vârfurile promoțiilor din anii 1970-1980, a fost în frunte! Păcat că ulterior a fost neglijată. Nu înțeleg de ce ai fost pensionat în 2009 la numai 55 de ani? La ce consilieri avem azi pe la CSAT, Adm.Prezidențială, Parlament sau Guvern nu înțeleg de ce nu ai oferte de angajare chiar și la 65 de ani? Oare acești politicieni îți citesc articolele? Mă îndoiesc.
Analiza este una bazată pe ”fapte concrete” ale apărării. Ea nu poate fi contestată, dar poate fi potențată. Cred că am putea să avansăm propunând și alte domenii ale securității. Consider că unele dintre probleme provin de la insuficientă analiză (nu în articolul de față, ci în instrumentele de planificare de securitate ale țărilor NATO) a contribuției mediului de afaceri și mai ales a mediului cultural și al celui instructiv-educativ la creșterea securității.
Se uită frecvent că războiul nu este numai cinetic! Partea non cinetică a luptei a evoluat mai mult și mai repede.
Cât despre comportamentul politicienilor … ”Cu așa prieteni, nu ne mai trebuie dușmani!”
1. Nu putem să nu luam articolul dlui general (rtrg) ca un element de inventar, dar a ne apuca sa-l diseca cred ca este prematur, deoarece el pune aici o înșiruire de puncte de vedere, de evaluări, lăsând la latitudinea noastră să apreciem cât vad în NATO viitorul securității UE și câți sunt alături de ideea celor care cred ca UE va fi in masura sa dețină o forță militară capabilă sa-i asigure apărarea. Motivele și cauzele sunt foarte variate, iar înșiruirea de citate ne baga in cea dilema ă informațiilor oferite: SUFOCAREA. De aceea, opinez că a discuta ce și cum privind capacitatea UE de avea o forță militară proprie este un vis încă, iar realitatea ni se va releva cam peste vreo 15-20 de ani (asa cum ne sugerează unul din cei ce comentează articolul). Si cred ca asta evita să spuna (cu subiect și predicat, asa cum îi place dlui gl. Olaru) autorul. Cred ca, în curând, autorul va adauga un comentariu clar la acest articol, spunandu-ne ce, cum si cand crede el ca apararea UE independenta de SUA va fi o realitatea sau ca acest eveniment este unul imposibil, iar discutiile actuale fiind doar o mascarada facuta de niste lideri ipotenti politic, speriați de imposibilitatea de a se dovedi eficienți, utili.
Dl general, astept sa vad clar și răspicat spus de dvs ca politica de apărarea UE o poveste proasta, care trebuie uitată rapidă.