NATO: zenit, nadir sau crepuscul?

Cu cateva zile inainte de inceperea summitului sefilor de state NATO de la Lisabona, a declarat Secretarul General al Aliantei, dl Anders Fogh Rasmussen, ca acest summit va fi una dintre cele mai importante intalniri de varf pana acum. Formula cunoscuta si declamata cu convingere, si la Bucuresti, cu ocazia summitului din 2-4 aprilie 2008. Adevarat, in acesti doi ani s-au schimbat multe lucruri: lumea a intrat intr-o criza cu un singur precedent major, acum aproape 80 de ani, cu un presedinte mult mai impaciutor pe malul de Vest al Atlanticului si cu un razboi fara multa glorie in Afganistan.

Dl Rasmussen considera ca NATO se afla la zenitul capabilitatilor sale: Deciziile asteptate la sfarsitul acestei saptamani in Portugalia trebuie sa asigure ca NATO sa devina mai eficace, mai angajata si mai eficienta.  [“The decisions that Allies are expected to take at the end of this week in Portugal will ensure that NATO is more effective, more engaged and more efficient than ever before”] (Sursa)

Sunt altii care considera ca NATO trebuie sa fie absolut altceva, poate diametral opus de ceea ce a fost. Sfarsitul “Razboiului Rece”, desfintarea “Pactului de la Varsovia” si alaturarea unor state din Estul Europei, foste membre ale acelui tratat, au schimbat fata lucrurilor, impunand alte atitudini si noi strategii. Pe cei care sustin aceste lucruri i-am denumit metaforic “sustinatorii nadir”, adica alianta da! Dar o altfel de alianta, poate diametral diferita.

Din nefericire, “Raportul Albright” nu si-a gasit suficientul ecou, desi   Madeleine Albright şi Ronald Asmus sunt de facto “arhitecţii” primei extinderi a NATO spre est. Trebuie mentionat ca Raportul Albright propunea elevarea Articolului 4 (care dă posibilitatea membrilor să ceară consultări privind ameninţările de securitate) la aproape aceeaşi importanţă ca şi cea a Articolului 5 (Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor). De fapt, unii membri doresc  blocarea unor situaţii în care să fie invocat Articolul 5. De aici multe probleme care pot sa trezeasca multe ambiguitati si dificultati.  Pe de alta parte, Statele Unite insista pentru o reafirmare a articolului 5 al contractului de alianta. Insistenta SUA in acest sens vine în directa contradictie cu opiniile unor  aliati europeni care ar prefera mai degrabă o reîntoarcere la sensul clasic al articolului 5 – în perspectiva  unor sentimente ca  Europa deja nu mai constituie centrul interesului strategic al SUA si bineinteles lucrurile ar fi trebuit sa fie si viceversa. (Tratatul de Alianta – Text)

O ultima grupa de politicieni, specialisti si bineinteles analisti, sustine ca NATO si-a implinit functiile si de fapt se afla in perioada de crepuscul, devenind mai mult for de dialog în domeniul securitatii decat alianta militara. Este mai mult decat clar si poate conflictul afgan dovedeste asta cu prisosinta – ca alianta suferă de un deficit al onorării deciziilor şi politicilor asumate de unii membri, chiar unii proeminenti.

Dificil de uitat spusele dlui Pierre Lellouche (acelasi personaj care avea pareri despre aderarea Romaniei in spatiul Schengen) de acum aproape un an: “rolul SUA în Europa suferă schimbări radicale. O evidenţă pare să inunde toată Europa: tutorele american nu mai există. Nici pentru Germania, nici pentru restul continentului“. Radosław Sikorski, ministru Afacerilor Externe al Poloniei,  parcă îi răspundea oficialului de pe Quai d’Orsay: „prezenţa politică şi militară a SUA rămâne elementul cheie pentru securitatea acestei părţi din Europa“. (Sursa)

Fara dubiu ca Alianta Nord-Atlantica este cea mai de succes alianta politico-militara din istorie in primul rand pentru ca nu a fost testata niciodata in istoria ei si pentru ca nici un stat membru nu a trebuit sa-si revendice drepturile prin invocarea Articolului 5 al acestui tratat

In viitoarea postare voi aduce scenariile diferite la care adera fiecare din grupele mentionate mai sus.

Mic Indreptar NATO

Istoria Aliantei

17 martie 1948 – Are loc semnarea Tratatului de la Bruxelles de catre reprezentantii Marii Britanii, Frantei, Luxemburgului, Belgiei si Regatului tarilor de Jos. Tratatul consfintea aparitia unui sistem de aparare colectiva in care membrii sai se angajau sa-si ofere intreaga asistenta in caz de agresiune.

11 iunie 1948 – Printr-un vot istoric, Congresul S.U.A. a adoptat Rezolutia Vandenberg, propusa de senatorul Arthur Vandenberg, care permitea Statelor Unite sa se implice, pe timp de pace, intr-o alianta defensiva de aparare colectiva.

4 aprilie 1949 – A fost semnat in capitala S.U.A. Tratatul Nord-Atlantic, cunoscut si sub numele de Tratatul de la Washington, in virtutea articolului 51 din Carta ONU, Belgia, Canada, Danemarca, Statele Unite, Franta, Islanda, Italia, Luxemburgul, Regatul tarilor de Jos, Norvegia, Portugalia si Marea Britanie se angajau sa-si asigure reciproc libertatea si securitatea. Tratatul de la Washington a intrat in vigoare la 24 august, iar la 17 septembrie 1949, la Washington, a avut prima reuniune a Consiliului Nord-Atlantic.

18 februarie 1952 – Grecia si Turcia au aderat la NATO, numarul membrilor Aliantei crescand la 14.

23 octombrie 1954 – Republica Federala Germania a fost invitata sa se alature Aliantei Nord-Atlantice, iar la 6 mai 1955 a devenit membru de drept al NATO.

In 1958, Charles de Gaulle contesta printr-un memoriu rolul de lider pe care il are SUA in Alianta Nord-Atlantica, precum si relatiile cordiale si speciale (termenii francezi) pe care le are SUA cu Marea Britanie. Neprimind un raspuns care sa-l satisfaca,   Charles de Gaulle decide sa revoce participarea franceza in alianta militară (1966) pentru a-şi dezvolta propriul program  nuclear, lucru care a necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Franţa, la Bruxelles. Pe cand centrala politică este amplasată în Bruxelles, centrala militară şi cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE) sunt localizate la sud de Bruxelles în oraşul Mons.

30 mai 1982 – Spania a devenit stat membru al Aliantei Nord-Atlantice.

12 martie 1999 – Republica Ceha, Ungaria si Polonia au depus instrumentele de aderare la Tratatul de la Washington, devenind oficial membre ale NATO.

Pe 13 septembrie 2001, NATO a invocat, pentru prima dată în istoria sa, un articol din carta sa, prin care se înţelege că orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac împotriva întregii alianţe. Asta a venit ca un răspuns la Atacul terorist de la 11 septembrie 2001.

26 martie 2003 – Cele sapte state candidate au semnat Protocoalele de Aderare, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic.

26-27 aprilie 2007 – Reuniunea informala a ministrilor de externe ai NATO, desfasurata la Oslo, în cadrul careia secretarul general Jaap de Hoop Scheffer a anunţat public decizia privind organizarea reuniunii la nivel inalt a organizaţiei, din 2008, la Bucuresti.

Romania – NATO

Iulie 1990 – Primul-ministru al Romaniei, Petre Roman, adreseaza, in scris, Secretarului General al NATO, Manfred Wörner, invitatia de a vizita Romania. In scrisoare, propune si acreditarea unui ambasador roman la NATO -4-5 iulie 1991 – Vizita in Romania a secretarului general al NATO, Manfred Wörner.

21 februarie 1992 – Vizita secretarului general al NATO, Manfred Wörner, in Romania. Cu acest prilej inaugureaza, la Bucuresti, Centrul Euro-Atlantic.

26 ianuarie 1994 – Vizita ministrului roman al afacerilor externe, Teodor Melescanu, la Bruxelles. Semneaza la Cartierul General al NATO Documentul Cadru al Parteneriatului pentru Pace. Romania este primul stat Partener care semneaza acest document. 14 septembrie 1994 – Este acceptat Programul Individual de Parteneriat pentru Pace al Romaniei. Romania este prima tara sud-est europeana care se alatura PpP.

8-9 iulie 1997 – Vizita presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu, la Madrid, unde participa la intalnirea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. Republica Ceha, Ungaria si Polonia primesc invitatia de a se alatura Aliantei. Comunicatul final confirma continuarea procesului de largire; textul nominalizeaza Romania printre statele candidate care au realizat progrese semnificative in indeplinirea criteriilor de aderare.

23-25 aprilie 1999 – Summit-ul NATO de la Washington; NATO prezinta MAP (Membership Action Plan), care pune bazele unui mecanism de pregatire si evaluare individuala a tarilor candidate. Romania si Slovenia sunt nominalizate in fruntea listei statelor candidate pentru admitere.

25-26 martie 2002 – La Bucuresti, se desfasoara intalnirea prim-ministrilor celor 10 tari candidate la aderarea NATO – summit-ul „Primavara noilor aliati”.

16 aprilie 2002 – La Bruxelles se desfasoara reuniunea NATO-Romania (in format 19+1, vizand evaluarea pregatirii Romaniei pentru aderarea la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord.

21 noiembrie 2002 – Summit-ul NATO de la Praga – Romania este invitata sa inceapa convorbirile de aderare .

26 martie 2003 – Ministrul roman al afacerilor externe, Mircea Geoana participa la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare.

28-29 iunie 2004 – Romania participa pentru prima data in calitate de stat membru NATO la reuniunea la nivel inalt a organizatiei.

28 martie 2007 – Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles adopta decizia privind gazduirea de catre Romania a Summit-ului NATO din 2008.

31 ianuarie 2008 – Presedintele Traian Basescu efectueaza o vizita oficiala la cartierul general al Aliantei Nord-Atlantice de la Bruxelles, in cadrul careia prezinta logo-ul summit-ului de la Bucuresti – „Aripile Libertatii”.

P.S. Raportul Expertilor – Raport Albright