La doua decenii de la lovitura de stat esuata de la Moscova este bine sa ne reamintim ce a insemnat proiectul leninist si care au fost consecintele prabusirii sale. A fost o tentativa de a institui o ordine inspirata de precepte utopice, de convingerea ca proprietatea privata este diabolica si trebuie distrusa, ca drepturile umane sunt o fictiune burgheza, ca pluralismul este o lozinca a „liberalismului putred”. Paradigma istorica leninista, o reincarnare a maximalismului iacobin contopit cu vulgata marxista, a fost motivata de visul revolutionarii nu doar a economiei si societatii, dar si a conditiei umane in genere. Marxist convins, Lenin a dispretuit democratia liberala si moralitatea traditionala. A scris in repetate randuri impotriva „cretinismului parlamentar”. Nu cred ca gresesc numind leninismul drept apoteoza relativismului etic, ori, mai direct, o forma extrema de amoralitate. Era o ipostaza de demonism politic infasurat in inselatoarea hlamida a umanismului revolutionar. In numele unei iubiri pentru o umanitate abstracta s-a procedat la anihilarea a milioane de fiinte considerate „superflue”. Cand Lenin decidea expulzarea unor respectati filosofi si sociologi precum Nikolai Berdiaev, Semion Frank si Pitirim Sorokin, el dadea un semnal clar privind intentia de distrugere sistematica a valorilor. Am numit aceasta morbida propensiune axiofobia comunista. La fel, executarea in timpul lui Lenin a poetului Nikolai Gumiliov, primul sot al Annei Ahmatova, sub acuzatia falsa de particpare la un complot monarhist, era preludiul aneantizarii inteligentsiei in anii ce aveau sa urmeze. In experienta comunista, liberticidul si eliticidul sunt inseparabile (termenul de eliticid il preiau de la profesorul Virgil Nemoianu).
Paradoxal si deconcertant, sunt inca unii intelectuali care sustin necesitatea de a revaloriza, ba chiar de a pune din nou in practica ceea ce ei privesc drept „evenimentul” bolsevic, curajul de a depasi un orizont presupus inchis al imaginatiei istorice. Se afirma ca liberalismul ar fi un demers descarnat,atomizant, fara suflet, incapabil sa tina cont de individ, ceea ce, sa recunoastem, este o expresie a hubris-ului filosofic al stangii radicale. In aceasta viziune stramba, nu totalitarismul, nu despotismul striveste individul, ci liberalismul. Ma intreb daca acesti oameni au urmarit „Primavara Araba”, revoltele civice impotriva unor sisteme sultanist-autocratice. Nu mai vorbesc despre semnificatiile revolutiilor din 1989, ale revolutiilor colorate s.a.m.d. Pentru ei, capitalismul liberal este vinovat de toate anomaliile, opresiunile si injustitiile lumii. Sa nu uitam, Lenin si suporterii sai nu au abolit autocratia tarista, ci incipienta democratie liberala din Rusia. Au utilizat slabiciunile acesteia pentru a o inmormanta.
O reconsiderare, chiar si a leninismului, este utila cata vreme se respecta adevarul istoric si nu se aluneca pe panta hagiografiilor partizane si a distorsiunilor mitopoetice. Cum observa ziarista rusa Masha Lipman intr-un articol din „Washington Post” din 18 august 2011, nici macar organizatorii puciului din august (birocratul de partid Ghenadi Ianaev, presedintele KGB Viktor Kriucikov, ministrul apararii maresalul Iazov, seful Statului Major maresalul Ahromeiev, seful Cancelariei CC al PCUS Valeri Boldin si acolitii lor) nu au mai simtit nevoia sa invoce, in jalnicul lor comunicat, umbra lui Lenin. Decrepitul slogan, „Lenin a trait, Lenin traieste, Lenin va trai”, nu mai spunea nimic nimanui. Spre a ma exprima heideggerian (ori zizekian), „grandoarea istorica a bolsevismului” era definitiv compromisa si iremediabil epuizata. Sigur, au existat si exista inca nostalgicii vechiului sistem, dar patosul ideologic de-odinioara s-a evaporat definitiv din cauza coruptiei, cinismului si clientelismului care au devorat din interior comunismul. URSS, scria Ken Jowitt, insemna de fapt Uniunea Republicilor Siciliene Sovietice. Imi amintesc de profesorul Alvin Z. Rubinstein, regretatul meu mentor de la University of Pennsylvania, care ma indemna sa recomand studentilor mei de la cursul de „Communist Political Systems” lectura cartii lui Mario Puzo,”The Godfather”. Mitocratia fusese de fapt inlocuita de profitocratie. Concernul Gazprom s-a substituit Sectiei de Propaganda.
Stim astazi cu precizie ca stalinismul a fost urmasul direct al leninismului, copilul legitim al culturii politice bolsevice. Nu a fost asadar, cum sustin unii, un bastard politic si ideologic. Toate institutiile staliniste, inclusiv lagarele de concentrare, au fost intemeiate in timpul vietii lui Lenin. Evident, a fost vorba de o radicalizare a bolsevismului, dar la capitolul persecutarii inamicilor reali si, cel mai adesea imaginari, nu a existat o diferenta esentiala intre Stalin si rivalul sau Lev Trotki. Trotki nu a regretat niciodata ordinul de a-i masacra pe marinarii revoltati de la Kronstadt, in martie 1921. A crezut pana la sfarsitul vietii in mitul infailibilitatii dogmelor leniniste. Hrusciov si hrusciovismul au semnificat o despartire de trasaturile cele mai scandaloase ale stalinismului, nu o ruptura cu traditia bolsevica. Faimosul „Raport Secret” din februarie 1956 continua sa venereze „normele leniniste ale vietii de partid”. Nici vorba sa se recunoasca natura genocidara a stalinismului, sa se admita ororile colectivizarii si ale Gulagului. Noul contract oferit de Hrusciov se limita la asigurarea activistilor de partid ca nu vor mai risca sa piara in malaxorul dementei unui tiran sociopat. In rest, statul de drept ramanea o aspiratie intangibila in parametrii ilegitimitatii funciare a „dictaturii proletariatului”.
Nu voi nega semnificatia istorica mondiala a reformelor gorbacioviste. As accentua aici, mai presus de orice, eforturile de reconstituire a legalitatii dupa sapte decenii de violenta, crime si samavolnicii. Incercand asadar sa reabiliteze persoana juridica si pe aceea morala, Gorbaciov declansa un ireversibil proces de de-totalitarizare a societatii sovietice. Dar voi spune ca aceste straduinte au fost blocate nu doar de rezistenta indarjita a nomenklaturii, ci si de inconsecventele naucitoare ale ultimului presedinte al statului creat de Lenin. De-radicalizarea sistemica nu s-a convertit in transcenderea categorica a pattern-urilor institutionale si a ceea ce se poate numi bolsevismul rezidual. Gorbaciov a incercat sa impace leninismul cu democratia, ceea ce s-a dovedit o imposibilitate. In egala masura, lumea de dupa moartea URSS este, oricum am privi lucrurile, una mai putin primejdioasa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista suficiente motive de ingrijorare, inclusiv cele legate de autoritarismul putinist, de eforturile de reconstituire a sferei de influenta ruse in Europa de Est si in alte zone, de agresarea constanta a societatii civile si a jurnalismului independent din Rusia. Spunea Vaclav Havel acum cativa ani: „Prefer o Rusie bolnava unei Uniuni Sovietice sanatoase”. Nu cred ca URSS a fost vreodata sanatoasa, dar inteleg perfect sensul afirmatiei lui Havel. Tocmai de aceea a spus Putin ca disparitia Uniunii Sovietice in decembrie 1991 a fost „cea mai grava catastrofa geopolitica a secolului XX”. Din punctul de vedere al KGB, chiar asa a fost.
„Sfarsitul istoriei” s-a dovedit o iluzie, mai cu seama in lumina razboaielor de secesiune din fosta Iugoslavie si a resurectiei fundamentalismelor religioase, a exclusivismelor etnocentrice si a tribalismelor hipertrofiate in atatea puncte fierbinti ale planetei. Au proliferat in ultimele doua decenii acele conficte pe care scriitorul german Hans Magnus Enzensberger le numeste razboaie civile moleculare. Ceea ce Freud diagnostica drept „narcisismul micilor diferente” continua sa faca ravagii. Trumfalismul este intodeauna inadecvat, oculteaza realitatile empirice si impiedica analizele lucide. Va apare in curand in romaneste la editura Curtea Veche cartea profesorului Ken Jowitt „Noua dezordine mondiala”, una dintre cele mai profunde analize ale univerului global post-leninist. O recomand aici cu caldura.
Ii sunt indatorat lui Cristian Patrasconiu pentru postarea pe blogul sau a unor scurte discutii despre cartile mele direct legate de subiectul acestui articol. De mai bine trei decenii ma ocup de natura, dinamica si consecintele totalitarismelor, de tensiunile, pasiunile si polarizarile ideologice ale secolului al XX-lea, de istoria politica a comunismului si fascismului (a se vedea si recentele articole apatute aici, pe Contributors, despre comunismul din Spania si despre cel din Grecia). Cristi mi-a solicitat aceste micro-sinteze cand eram in iulie la Bucuresti si am acceptat cu bucurie invitatia sa. Cred ca prietenia veritabila se probeaza prin dialog onest, prin efortul loial de a gandi impreuna despre lucrurile cu adevarat importante, deci nu prin admonestari grabite, perdafuri semete si afirmatii apodictice. Sunt adeptul dialogului, inclusiv cu cei care se situeaza pe alte pozitii ideologice, cata vreme el se deruleaza in termenii decentei, civilitatii si respectului mutual.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Săracu popor rus,toată istoria ei a fost catasrofală,de unde și poporul săracul popor rus a ajuns în majoritate alcoolică,popor manipulat,prostit în față,dus de nas cu militarismul aiurit creând permanent dușmani pe toate granițele.Cred că suferă de sindromul țării izolate scosă din mecanismul evoluției mondiale prin poziția ei geografice,căutând permanent să evadeze din aceea lumr rece,geroasă.Nici ei săraci nu mai știu ce să facă și caută permanent soluții politice,regimuri care să-i ducă pe mari culmi a i unei Rusii nemărginite,în suprafață teritorială,pentru că atât știu ei,o mare suprafață teritorială și atât,civilizația după aceea,cum o vrea Dumnezeu,cu Doamne Ajută.
DA ! Un singur comentariu: asa cum imi spunea cineva mai demult, tragedia KGB a fost ca URSS s-a prabusit exact cand, dupa 50 de ani KGB castigase Razboiul Rece. Tot Socialismul si Euro stangismul de astazi nu este decat o victorie asupra mintilor a KGB. De la Joshka Fischer la Michelle Obama, aceasta ideologie a subminat constant si cu mult succes liberalismul democratic, capitalismul competitiv si libertatea individuala ( atacul „politically correct” – ismului asupra dreptului la opinie). Noii lideri de opinie de astazi sunt cea mai buna coloana din Madrid. Si sa nu uitam incredibilele comentarii ale Ambasadorului Norvegiei in Israel !