joi, martie 28, 2024

Ne-a trecut “junk-ul” pe la ureche…

Agentiile de stiri ne aduc, care mai de care, vesti ingrijoratoare.

Printre ultimele: „Ungaria a fost coborâtă la junk şi de Fitch, ultima agenţie de la care avea rating pentru investiţii”, „Der Spiegel: Oficialii germani lucreaza la planul iesirii Greciei din Eurozona” , Prognoză ŞOC: Italia şi Grecia vor intra în incapacitate de plată anul acesta”.

Pe de alta parte, Romania a ajuns sa fie data exemplu de oficialii UE si presa straina, pentru prudenta si modul inteligent si responsabil in care si-a reglat stabilitatea financiara. (Financial Times: „Spre deosebire de Ungaria, Romania a acceptat nevoia de a ramane in relatii bune cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana, care au aranjat o linie de credit de precautie de 5 miliarde de dolari”).  Stabilitate financiara relativa, care nu garanteaza crestere economica in 2012, in contextul in care cererea de produse romanesti pe pietele europene s-ar putea  reduce din cauza recesiunii din Unuinea Europeana.

Trebuie sa recunoastem contributia presedintelui Traian Basescu si a coalitiei de guvernare din 2010 si 2011, pentru aceasta relativa stare de siguranta in domeniul financiar.

In contrast cu ex-premierul Tariceanu care si acum o tine langa: „fara FMI si cu deficite oricat de mari, ca sa ne dezvoltam economia”. Vedem cat se dezvolta economiile dupa astfel de teorii. Grecia este in coma economica, iar Ungaria ii calca pe urme. Italia tot pe acolo.

Victor Ponta canta si el aceiasi partitura: „Papandreu a ascultat de FMI si uite unde a ajuns”. Baiatul asta nu intelege nimic din ce se intampla in lumea asta.

Revin la ai nostri. S-au trezit tarziu, dar s-au trezit. Traian Basescu si-a asumat cu un curaj sinucigas sa anunte ce era de neanuntat: taierea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%. O evaluare realista a ce-si putea permite economia.

In reluarile anuntului se pot simti in glasul presedintelui presiunea si tensiunea extraordinare ale momentului. Chiar si seful Erste Bank a declarat ca asa ceva  era de neimaginat in alta tara europeana. Ca ar fi declansat uragane de proteste. La noi a functionat.

De unde a stiut presedintele Basescu ca a doua zi nu va fi luat pe sus de milioane de romani? N-a stiut. A sperat. In intelepciunea, bunul simt si credibilitatea castigata in ochii si mintea romanilor. Si in faptul ca explicatiile sale vor fi intelese. In ciuda propagandei adversarilor.

Si romanii au inteles ca nu poti avea la infinit masini moderne, vile, vacante, carucioare pline in supermarketuri, daca nu produci bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata mare. Ca poate nici salariile reduse nu aveau justificare in competitivitatea si productivitatea economiei romanesti. Au inteles, au strans din dinti si au mers mai departe. O palma pe obrazul propagandei televizate: va pierdeti timpul si banii!

Daca anuntul ar fi fost facut de Emil Boc, poate n-ar fi avut acelasi impact. Calculul a fost corect.

Guvernul n-a avut curajul sa mearga pana la capat si a crescut TVA-ul la 24%. Cu consecintele cunoscute. Unde am fi fost astazi daca si coalitia dovedea curajul presedintelui? Greu de evaluat.

Asta nu inseamna ca nu se puteau face mai multe.

Nu sunt adeptul celor care acuza guvernul ca nu lanseaza sau relanseaza economia. Ce, este racheta, sa-i aprinzi  fitilul si gata? Ar fi simplu!

Atunci cand nu ai in proprietate mijloace de productie (sau ai, dar sunt falimentare), cand nu ai CSP (Consiliul de Stat al Planificarii), cand depinzi de piete globalizate, in primul rand financiare, cand depinzi de multinationale dirijate de „mamele” lor, din strainatate, poti lansa sau relansa cel mult bile la  popice. Nu economia.

Instrumentele guvernului, scaderea fiscalitatii, investitii in infrastructura, stipendii acordate unor companii, sunt posibile doar daca ai bani disponibili. Dar de unde bani, daca se duc pe ajutoare sociale, pensii si salarii bugetare, intr-o redistribuire tipic comunista: ia de la cei care au si da la cei care stau.

Ce se putea face mai mult si mai bine, dar nu s-a facut:

  • Privatizarea ultimelor active economice. Nu s-ar fi luat bani multi pe ele, dar  s-ar fi eliminat gaurile negre din bugetul de stat. Ca se pierdeau vaci de muls pentru clientele, e adevarat. Dar nu asta ma intereseaza pe mine, cetateanul x.
  • Se puteau reduce cheltuielile cu functionarea statului. Ce face Ministerul Muncii? Gestioneaza nemunca, adica ajutoarele sociale, fondul de somaj, fondul de pensii si altele asemenea. Sa-l fi numit Ministerul Nemuncii, sa stim o socoteala. Nu este necesar un minister pentru nemunca.  Nici pentru munca.
  • Dar ministerul Comunicatiilor si Informaticii? Gestioneaza Posta Romana, care desi are monopol in piata lucreaza in pierdere, isi face publicitate si o gaseste Curtea de Conturi cu nereguli in valoare de 20 milioane euro. Dar sa inlocuiasca functionarii corupti cu computere nu este in stare. Pentru orice caziere, fiscal, judiciar, adeverinte si informatii de orice fel, te duci la coada, in loc sa le obtii online, cum se intampla in lumea civilizata. (Am intrebat la un oficiu postal important din Bucuresti daca in comuna x de langa capitala au internet. Raspunsul a fost: „faceti o cerere”!) Ministerul Economiei ce face? In afara faptului ca gestioneaza unitati economice care in loc sa produca,  absorb banii, oricum putini, de la bugetul de stat si da gaze la preturi preferentiale unor afaceristi verosi. Dar ministerul Transporturilor? Tot raportul Curtii de  Conturi pe 2010 gaseste nereguli de 120 milioane euro la CFR, gestionata de minister. De cat asa gestiune, mai bine lipsa!
  • Cate agentii mai pot fi desfiintate? Dar Camerele Agricole Judetene ce rol mai au? Cati functionari de la Cadastru „freaca menta”, dupa explicatia sefei lor, Elena Udrea? In 2004 Romania functiona, bine mersi, cu 800.000 de bugetari. A urmat explozia informaticii si numarul lor ar fi trebuit sa scada. De unde. I-a inmultit premierul Tariceanu pana la 1,4 milioane.
  • De ce nu se absorb fonduri europene? Pentru ca guvernul Boc nu este in stare sa priceapa un lucru elementar: bugetarii trebuie platiti dupa performanta si rezultate. La fel ca in privat. Nu dupa grile facute din birou, pentru care s-au chinuit cu sindicatele vreo doi ani. Mai ales dupa o lunga perioada in care s-a pervertit cultul muncii si al lucrului bine facut. Ca si la bugetari trebuie sa functioneze principiul sfant al privatilor: mai putini salariati, munca mai multa, salarii mai mari. Nu pricepe si gata. Are mintea formatata de comunism. Nu absorbim banii europeni, avem o educatie coada Europei, o sanatate la fel, pentru ca nu stim sa ne platim salariatii bugetari dupa merite. Asa va fi pana o sa priceapa. Ei sau altii.
  • Guvernul Boc putea reprofesionaliza administratia centrala si locala prin depolitizarea si declientelizarea functiilor publice. N-a facut-o. A ales sa mearga pe logica de partid. Contracte cu statul si functii ca rasplata pentru clientela si sponsori. Sa vedem la alegeri „rasplata” pentru astfel de politici.

Una peste alta stam mai bine decat altii. Chiar si decat Italia, care nu stie de unde sa scoata vreo 450 miliarde euro, datoriile scadente anul acesta. Am fi stat si mai bine daca se luau masuri precum cele de mai sus.

Cert este ca am scapat ca prin urechile acului. Daca ramanea la guvernare USL-ul demo, din 2007-2008, sau daca Mircea Geoana castiga alegerile din 2009,  „junk” scria acum pe noi.

Cum scrie pe Ungaria si Grecia.

UPDATE: Intre timp am citit ca Germania, cat este ea de Germanie, a marit salariile cu 21% in 20 de ani. Noi am dublat salariile bugetarilor, pensiile si ajutoarele sociale in doi ani, 2007-2008. Pe care urma sa le plateasca guvernul Boc.  Si le-a si platit. Din imprumuturi.

UPDATE 2.  http://economie.hotnews.ro/stiri-it-11144209-raport-dur-curtii-conturi-despre-banii-cheltuiti-stat-informatizare-sisteme-paralele-ineficiente-strategii-incoerente-superficiale-nerespectarea-legii.htm

UPDATE 3 http://www.mediafax.ro/economic/bugetul-prejudiciat-in-2010-cu-peste-3-miliarde-de-lei-prin-nereguli-comise-chiar-de-institutii-publice-9135145

PS. Avertizez inca odata comentatorii si cititorii ca nu sunt: portocaliu, basescian, inrolat, platit, indoctrinat, postac de serviciu, etc. Judec cu propria dotare si ma raportez la propria cultura. Atata cata am. Daca altii au alte evaluari, foarte bine, sanatate si La Multi Ani! Le respect si doresc sa-mi fie respectate si evaluarile mele.

Distribuie acest articol

89 COMENTARII

    • E adevarat ca punctual se putea mai bine. Dar Basescu si Boc ne-au scos dintr-un faliment deja anuntat de Guvernul Psd-Pnl Tariceanu cand economia crescuse doar pe consum si nu consum din bani existenti ci din credite pe 30 de ani. O economie ca un balon fierbinte a luat PD si Boc in momentul in care criza mondiala s-a declansat adica circulau sageti in toate directiile cautand victime.

      Daca nu aveam acea reducere de 25% a salariilor, 25% din bugetari trebuiau concediati intr-o piata a muncii care nu numai ca nu angaja dar disponibiliza ea insusi. Deci Basescu si Boc au fost intr-un fel cei responsabili si corecti, care au avut grija in timpul asta sa reduca evaziunea fiscala (vami, piata muncii) cat si coruptia (zecile de primari si functionari care au ajuns la inchisoare).

      Fata de jaful national practicat de Psd si Pnl vre-o 15 ani de zile in Romania, noi ca romani am avut pentru prima data un Guvern responsabil. Si da exceptii, putem gasi ca nimic nu e perfect pe pamant dar ei au facut ce trebuiau sa faca si au fost corecti.

  1. D-le Vlaston, românii au înțeles că au de-a face cu un Guvern impotent care nu e în stare să astupe adevăratele găuri prin care se scurg resursele țării. Din păcate lucrul ăsta se întâmplă de 20 de ani încoace, așa că lumea s-a resemnat de mult. În plus mai există portițele din economia gri/neagră prin care se mai descurcă fiecare. Așa se explică lipsa protestelor, nu pentru că, vezi Doamne, poporul a înțeles sacrificiul și a acceptat să-l facă.

    • Eu cred ca romanii nu mai sunt asa prosti cum erau cand Iliescu, Voiculescu si Adrian Nastase erau la putere si furau in liniste si pace. Romanii acum au inteles ce s-a intamplat in intreaga lume si faptul ca toti au strans cureaua nu numai ei.

      Apoi, Guvernul Boc a ajutat afacerile cinstite prin lupta cu evaziunea fiscala si coruptia. Ceea ce inseamna ca cei 20% care furau la greu au suferit, dar cei 80% care muncesc cinstit la privat au fost incurajati sa o faca mai bine in continuare.

      Referitor la cei cei care au avut scaderi de salarii, au fost cei de la buget. Dar sa ne intelegem, a fi bugetar nu inseamna ca esti la inchisoare. Daca esti dispus sa renunti la programul fix, la lipsa stresului, etc poti sa te angajezi la privat, poti sa-ti deschizi o mica afacere cu familia. Fiecare evalueaza riscul, timpul, banii si decide pentru el..

      Important e ca societatea sa nu fie pline de coruptie cum era in timpul PSD si PNL pentru ca atunci nici cei care vor sa munceasca cinstit si bine nu gasesc unde pentru ca restul fura, fac evaziune si nu ai cum sa concurezi cu ei!

      • nu cred ca intre guvernul Boc si Basescu se poate face o comparatie, pentru ca Boc se subordoneaza lui Basescu, asa ca acuzele dumneabvoastra impotriva lui guvernului Boc trebuie adresate lui Basescu; nu uitati ca ministerele mentionate au fost conduse de apropiati ai lui Basescu…. Videanu, Berceanu… si nu in cele din urma Udrea

  2. iata solutiile, mereu la indemana:
    1. lichidarea economiei negre, chiar daca asta ar insemna suspendarea temporara a unor drepturi (oricum prea multe raportat la gradul de indeplinire a obligatiilor cetatenesti)
    2. strivirea coruptiei, tot prin suspendarea temporara a unor drepturi (cu pierderi catastrofice suferite de propriul partid, fireste, ca doar pedelistii n-or fi intrat in politica pentru principii, ci tot pentru furt din avutul public)
    3. intelegerea faptului ca s-a ajuns la momentul in care e nevoie de sabie, nodul neputand fi desfacut cu blandete.

      • aveti cumva impresia ca ne-ar mai pasa de parerea marii finante daca am produce tot ceea ce (cu adevarat) avem nevoie? ma lipsesc oricand de IBM si BMW daca, in rest, am ordine, cinste si prosperitate creata de noi, prin forte proprii! globalizarea iti aduce doar produse de care, de fapt, te poti lipsi, si iti ia exact marfa vitala, stimate domn!

  3. Cum „de unde bani” ?
    – din nesubventionarea cu gaze naturale ieftine a lui Ioan Nicolae, de ex.;
    – sau din nesubventionarea cu energie electrica ieftina a lui Mittal sau a rusilor de la ALRO;
    – sau din privatizarea veritabilelor gauri negre (termocentralele vechi, neperformante), nu a companiilor profitabile (distributiile de energie electrica si gaze);
    – ba chiar (sau mai ales) din neprelungirea contractelor Hidroelectrica cu baietii destepti din energie;
    – sau, mai stii, din inchiderea robinetului risipei (bani aruncati de ministerul „dezvoltarii” pe parcuri, patinoare sau sali polivalente amplasate in locuri nepotrivite).
    Interesant e ca domnul Vlaston il aplauda pe presedinte si il critica pe Boc, ca si cum PM n-ar fi executantul fidel al dispozitiilor primului.

    • N-a executat niciun ordin, a ridicat TVA la 24%, desi presedintele oferise solutia impozitarii pensiilor, solutie constitutionala. Cu TVA 24%, pensionarii si intreaga economie au iesit mai prost.

      • adica Boc a actionat de capul lui, impotriva presedintelui ?
        sa fim seriosi, chiar nu e in stare.
        in plus, va amintesc de interventia publica a presedintelui pt. vinderea de energie ieftina catre Mittal (anul trecut).
        sau de interventia lui draga Stolo pt. energie ieftina catre Alro.
        toate astea ne costa.

          • sa zicem ca ar fi asa.
            ramane o exceptie, restul celor amintite de mine mai sus sunt clocite la cel mai inalt nivel, in laboratorul de la Cotroceni.
            si ne-au privat de sume colosale, din care se puteau plati si pensiile si salariile.

          • conteaza.
            pt. ca deciziile gresite ne-au costat enorm, privand bugetul de sume foarte mari.
            in plus, responsabilitatea deciziilor e disipata, desi avem un guvern si un PM care ar trebui sa raspunda pt. deciziile luate.
            deci cine ia deciziile si cine raspunde in Romania ?

            • In principal guvernul si parlamentul. Presedintele nu are prerogative in executia bugetara. daca vor il asculta, daca nu, nu. Cum s-a intamplat de mai multe ori. Drept e ca uneori l-au mai ascultat. Atunci cand a dat afara din guvern tripleta BVB.

      • Cu tot respectul, bateti campii cu „Guvernul n-a avut curajul sa mearga pana la capat si a crescut TVA-ul la 24%”.

        Nu mai spuneti ca n-a avut curajul. Si-a asumat raspunderea pe legea privind reducerea pensiilor, deci a avut curajul.

        Pensiile nu au putut fi reduse pentru ca PNL-istii, PSD-istii si UDMR-istul din Curtea Constitutionala nu au permis acest lucru:

        http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7483564-valentin-zoltan-puskas-judecatorul-care-inclinat-balanta-curtea-constitutionala-nu-simtit-nici-fel-influenta-politica-din-partea-nimanui.htm

        „Doua articole din legile prin care se reduc salariile bugetarilor si pensiile au fost declarate neconstitutionale, vineri, de catre magistratii CCR. Cele doua articole se refereau, printre altele, la taierea pensiilor cu 15% si la recalcularea pensiilor magistratilor.

        In schimb, CCR a stabilit ca reducerea salariilor bugetarilor cu 25% nu incalca Constitutia.”

        D-aia avem TVA 24%.

        http://www.ziare.com/articole/neconstitutionalitate+lege+reducere+pensii

        „Legile austerităţii – adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului – sunt blocate în acest moment chiar dacă Curtea Constituţională nu le-a declarat neconstituţionale în integralitate.”

        http://www.gandul.info/news/special-cum-si-au-aparat-judecatorii-curtii-constitutionale-propriile-pensii-vezi-aici-cat-castiga-6443832

        Probabil ati uitat acest episod. Uitarea asta nu ne face bine deloc. Mai ales cand uitam atentate grave la viitorul acestei tari, desi n-au trecut nici doi ani de atunci. Pe urma ne mai miram ca unii zic ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu.

          • Eu unul nu am deloc incredere in obiectivitatea deciziilor Curtii Constitutionale, in opinia mea deciziile acesteia sunt luate fie in beneficiul partidelor care i-au numit pe judecatori, fie in beneficiul direct al acestora, si abia in ultimul rand pe baza constitutionalitatii.

            In aceste conditii, nu are nicio relevanta daca era sau nu era constitutionala impozitarea pensiilor. In acel moment in Curtea Constitutionala, datorita compozitiei ei, era ostila oricarei masuri care care putea sa duca la scaderea pensiilor, mai ales ca judecatorii erau si ei pensionari.

            Prin urmare exista riscul ca o ordonanta de urgenta privind impozitarea pensiilor sa fie declarata imediat neconstitutionala, in conditiile in care tara era pe marginea prapastiei, cu FMI-ul si UE care ne tineau fiecare de cate un deget sa nu cadem, cu conditia sa luam masurile necesare.

            De altfel, era foarte posibil ca FMI si UE sa refuze sa mai accepte solutii bazate pe reduceri directe sau indirecte de pensii, avand in vedere precedentul decizei Curtii Constitutionale.

            Oricum, zvonurile de la vremea respectiva spun ca Boc a insistat sa se mearga pe varianta impozitarii pensilor, dar in coalitie s-a decis ca nu e cazul sa se mearga pe aceasta varianta, datorita riscului sa fie declarata neconstitutionala, ocazie cu care coalitia si-ar fi luat o portie sanatoasa de injuraturi de la pensionari, urmata imediat de o portie de injuraturi generala dupa ce TVA-ul ar fi ajuns in final tot la 24%

            http://www.mediafax.ro/politic/boc-a-cerut-coalitiei-impozitarea-pensiilor-pentru-tva-mai-mica-propunere-respinsa-de-teama-cc-6456352/

            In acest caz, orice eventuala lipsa de curaj poate fi atribuita coalitiei, nu guvernului. Sa nu uitam ca din coalitie facea parte si UDMR-ul, al carui reprezentant la CC tocmai votase contra reducerii pensiilor.

            Legat de afirmatia dvs. ca s-a dovedit ca era constitutionala impozitarea pensiilor. Puteti argumenta aceasta afirmatie? Eventual cu link-uri catre articole pe aceasta tema, cum am facut si eu. Nu spun ca nu aveti dreptate, dar nici nu vreau sa va cred pe cuvant.

  4. Risipa banilor e incredibila in tara noastra.

    Uite recent, la TV, apare Elena Udrea sa raporteze partii de schi cu zapada artificiala.

    Tone de bani investiti la Brasov. Doar ca ….a secat lacul de unde luau apa pentru zapada artificiala.

    Reactia unui turist strain a fost comica: man…is scarry . Partiile erau in mare parte fara zapada si cu bolovani si pamant. Schiuri rupte etc.

    Doctorita in Arme si Munitii, conferentiar la Dunarea de Jos. Sa dea examen in direct la TV din teza ei de doctorat!! Cum si-a trecut examenele de mate, fizica etc?

    Economii vreti? Sa fie imediat dati afara cei care au trecut-o la examene si conducatorul de doctorat.

    Si mai vreti economii? Sa fie trecuti prin Examenul de abilitare toti conducatorii de doctorate din tara, de la tineri care vor sa devina pana la batranii care inca mai scot pe banda doctori in toate domeniile.

    La UVT Timisoara au cumparat un supercomputer de un milion de euro care sta intr-o camera de luni de zile si un soft de un milion opt sute de mii de euro care cica va face treburile de birocratie inclusiv. Aici e economia.

    8 centre universitare e suficient in tara asta, statul pierde tone de bani cu toti impostorii care se dau drept profi universitari .

    • Nu a secat lacul din Poiana Brasov, nu a avut timp sa se umple, ca abia in toamna l-au terminat, sa nu exageram cu negativismul!

      Nici la Azuga nu s-a schiat bine desi ei au raul Azuga si suprafata schiabila mult mai mica, pur si simplu nu a nins suficient.

    • La Brasov nu erau conditii de schi pentru ca vremea a fost complet defavorabila si nu a inventat Udrea incalzirea globala. Totusi nu va repeziti sa dati sentinte caci se vde ca nu va pricepeti. Investitia de la Brasov este o minune, e ceva ce nu s-a facut in 20 de ani. Acum a si nins iar Poiana Brasov este un splendid paradis hibernal cu partii europene pentru care romanii mergeau in alte tari. Nu credeti? Mergeti si vedeti si nu mai credeti toate prostiile. La Brasov s-a facut treaba buna, sa-i dea Dumnezeu sanatate cui a facut-o.

      Nu am inteles reactia „turistului strain”, si apropo, de ce strain? Opinia lui face mai mult cumva?

      • Reactia turismului, man …it’s scary,…e importanta. Va merge acasa si va povesti ca a facut schi pe pamant printre bolovani.

        Din ancheta facuta la Tv reiese ca s-au topit bani multi acolo. Lacul nu a fost bine construit, s-a spart barajul. Acelasi lucru s-a intamplat in Anina, caras-Severin, un baraj nou nout s-a spart si lacul care aprivizioneaza cu apa orasul a secat. Tot PDL si acolo e.

        Acolo a fost Frunzaverde, doctor in stiinte economice in numai 3 luni la FEAA Universitatea de Vest Timisoara. Aici e Elena Udrea, doctor in Arme si Munitii !!!! si cadru universitar la Dunarea de Jos.

        Asa ca, propun urgent, anularea doctoratelor celor 2 si sa dea examen din propriile teze de doctorat. Iar indrumatorii de doctorate respectivi sa fie dati afara imediat!!!! E bne asa?

  5. Felicitari pentru articol, aveti perfecta dreptate!!
    Guvernul(de fapt Dl Basescu cu spijinul FMI, al CE si al BM, pe Dl Boc il exclud din start ca ar fi avut vreo contributie, Dumnealui este figurant si atat pe acel post de Prim Ministru) a facut ce-a trebuit cum spuneti Dvs, eu ii spun altfel: a facut ce-a stiut, adica sa taie salarii si pensii si sa creasca TVA!!!! Foarte simplu, nici nu trebuie mare stiinta!!!
    Marea stiinta de a guverna ar fi avut-o daca le facea pe celelalte mentionate de Dvs la capitolul final, alea lipsa din pacate pentru ca alea erau cele care PRODUCEAU BANI!!!!!
    Dl Basescu a luat masurile care au taiat din cheltuielile statului, desi mai erau cheltuielile guvernului legate de achizitii publice sau de alte invarteli unde nu s-a atins si unde se duc cei mai multi bani catre clientela PDLista..
    Si la fel NU s-a atins de companiile de stat, care in ultimii 3 ani si-au DUBLAT pierderile aduse bugetului de stat fie prin pierderile facute an de an fie prin restantele la plata contributiilor sociale !!!!
    Politizarea excesiva a adminsitratiei publice in guvernarea Boc ne-a adus in situatia de a avea un aparat de stat plin de clientela politica incompetenta iar situatia dupa 3 ani la absorbtia fondurilor europene e dezastruoasa, cum au spus oficialii europeni nu o data!!
    Cum explicat ca Guvernul a stiut sa taie, dar nu stie sa aduca bani la bugetul Romaniei(evaziunea fiscala este estimata la vreo 30% din PIBul Romaniei, cum spunea Dl Ionut Dumitru de la Consiliul Fiscal !!!)!!
    Si nimeni nu raspunde, nimeni nu e vinovat sau macar responsabil cu functia!!!!
    Ma opresc aici, guvernarea Basescu-Boc in care multi romani si-au pus o ultima speranta de schimbare a fost o dezamagire mai mare decat perioada Iliescu…
    Macar atunci habar nu aveau romanii..
    Acum, la anul 2012 din pacate, se estimeaza ca in 2012 inca vreun milion de romani urmeaza sa plece spre cele 4 zari…
    Nu am intrat in faliment datorita FMIului care a fost la timp alaturi de Romania, dar pentru milioane de romani nu aceasta este viata pe care si-au dorit-o in Romania anului 2012….
    Dezamagirea si lipsa de speranta si mai ales lehamitea generala legata de clasa politica actuala romaneasca nu-i face deloc pe romani sa se simta mai bine pentru ca asa cum spuneti Dvs „stam mai bine decat altii”…
    Or sta mai rau grecii la capitolul MACRO, dar la ce salarii si pensii au inca…. greu sa convingeti pe cineva ca „stam bine”….

      • Al 13-lea…. al 14-lea…. cred ca glumiti…. chiar fara astea, salariile grecilor sunt la un nivel la care majoritatea romanilor nu vor ajunge niciodata….salariul lor mediu e……inaccesibil vreodata pentru romani…
        Glumiti, sper….

          • Dle Vlaston, mi-e teama ca Grecia va fi ajutata sa treaca si va trece peste momentul asta(altfel, statele europene cad si ele odata cu Grecia), Grecia isi va reveni, nu vor mai avea ei grecii al 13-lea salariu cum spuneti Dvs, dar vor fi mereu inaintea Romaniei ca nivel de trai….
            Retineti asta…
            Romania din pacate va ramane inca muuuulti ani la coada Europei, chiar cu salvatori-eroi de genul Traian Basescu, cum vreti a spune Dvs….
            In opinia mea Traian Basescu nu a fost si nu este deloc eroul-salvator al Romaniei, dimpotriva a bagat Romnania intr-o fundatura din care eu chiar nu vad cum va iesi…
            Din 2012 trebui dati inapoi banii la FMI, de unde Dle Vlaston ??!!!!!!!!!!!!!
            Ca Romania si azi se imprumuta luna de luna, altfel nu ar avea bani pentru cheltuielile curente… aceste imprumuturi genereaza permanent dobanzi care trebuie platiute…
            De unde bani?!!!!!!!!!!
            Situatia Romaniei e azi ca-m zicala aia:
            „2 olteni sapau o groapa
            Unul puse-o intrebare:
            Ce sa faca cu pamantul care
            Se strangea-n gramada mare?
            O sa faca-o alta groapa
            Tot pamantul sa incapa”!!!!

            • grecia are nevoie de 120 mld euro sa-si achite datoriile. Nu-i mai da nimeni banii astia, ca e sac fara fund. Se duc ca apa in nisip. Sa ajungem in martie, acu le-a dat vreo 8 mld…

            • V-ati intrebat de ce e nevoie sa ne imprumutam? Sa platim pensiile si salariile „duduite” de Tariceanu. Germania a crescut salariile cu vreo 21% in 10 ani.

          • Pensiile si salariile duduite de Tariceanu?!!

            Ati uitat, domnule Vlaston ce ziceau pe atunci pedeleii? Ca, de vor veni ei la guvernare, vor mari si pensia si salariul minim. Parlamentarii PDL au votat cumva impotriva maririlor respective?

            Ultima marire a pensiilor a fost facuta de Boc si Basescu in octombrie 2009. Desi era doar de 2% cu aceasta marire s-au cautionat toate cele anterioare, ca si cum n-ar fi fost suficiente.

      • @Vlaston: „Ultima stire de azi: guvernul le taie grecilor al 13,14-lea salariu.”
        :)
        Asta-i „umor portocaliu”?! Iata si o stire veche: din 2010: guvernul le-a taiat romanilor din toate cele 12 salarii ale anului. Ca al 13-lea si al 14-lea orcium nu se acorda.

  6. Alo, domnu’, daca hotii din tara asta ( si ma refer la cei aflati in gasca politicienilor ) erau la puscarie – unde le este locul – nu aveam ce sa ne povestim cu FMI, BM sau altii. Asa ca mai scuteste-ne cu cat de breaz e marinarul, prost ponta. Toti sunt numai buni de Jilava. Daca inca nu ai priceput nici macar atat – ai imbatranit degeaba.

  7. Stimate domnule Vlaston,
    Cu certitudine putem spune ca masurile de „taiere” erau necesare.Insa acest lucru putea fi facut de oricine.Necesita doar un anumit tip de viziune sa-i zicem.Si o postura de fost securist care cam stie ce fel d mamaliga pastoreste.Chestiile inteligente gen solutii pentru dezvoltarea economiei deci implicit cresterea veniturilor la buget precum si eradicarea coruptiei la nivel de stat, ei asta necesita o alta pozitionare atat geografica cat si in gandire.Si sunt FERM CONVINS ca aveti habar la ce ma refer.Traiasca secu’…

  8. Doamne iarta-ma, dar romanii n-au inteles nimic. Sentimentalismul asta, precum ca presedintele ar fi sperat sa nu iasa romanii in strada atunci cand a taiat 25% din salarii, e cel putin amuzant. Romania nu are o societate civila care sa isi apere drepturile. Pe de alta parte, salariatii abia daca isi respecta obligatiile, iar in ceea ce priveste angajatii de la stat, sunt cu mult prea multi pentru cata treaba este in mod real, deci de unde atata tupeu sa ceara drepturi? Nu au atata incredere in sine.

  9. Fara sa vreti domnule Vlaston, alunecati spre ridicol.

    In mai toata lumea civilizata Opozitia injura FMI (pentru ca poate) iar guvernele coopereaza (pentru ca trebuie). Ungaria fiind o exceptie temporara.

    Daca la guvernare ar fi USL ar face ei un acord iar PDL/ T Basescu ar critica de pe bara (aminitit-va episodul de crestere a slariilor profesorilor).

    Ca al nostru a fost mai ascultator decat altele, sa zicem. Dar Romania se supune de regula directivelor de la Washigton/Bruxelles etc indiferent cine e presedinte.

    Scuze pentru cuvantul ridicol, dar a personaliza gestul presedintelui este excesiv. Daca ar fi avut astfel de puseuri cand nu era PDL la guvernare, da, altfel am fi vorbit.

  10. Inscriptie pe un perete din Sevilla…..

    Societatea este astfel:
    Cel sărac munceşte
    Cel bogat îl exploatează
    Militarul îi apară pe amândoi
    Contribuabilul plăteşte pentru toţi trei
    Vagabondul se odihneşte pentru toţi patru
    Beţivul bea pentru toţi cinci
    Bancherul îi escrochează pe toţi şase
    Avocatul îi înşeală pe toţi şapte
    Doctorul îi omoară pe toţi opt
    Cioclul îi îngroapă pe toţi nouă
    Politicianul trăieşte de pe urma tuturor celor zece…

  11. d-le Vlaston ,va urmaresc scrierile cu interes si simpatie ! cred ca Romania a fost intr-un pericol real in perioada 2005-2008-in timpul guvernarii Tariceanu cand companiile statului si-au inzecit numarul de directori=cunosc un caz de firma de stat cu organigrama din 2004 -7 directori si vreo 4 consilieri -organigrama Tariceanu -2007 = 21 de directori ,zeci de directori de proiect (functie nou inventata)si 15 -20 consilieri toti pnlisti ,-trai nineaca pe banii babachii!-Interesant este ca organigrama e neatinsa de atunci ,ceea ce probabil explica succesul economic si al guvernarii PDL!
    dar cel mai mare pericol a fost posibilitatea accesului candidatului Geoana la putere ,ceea ce ar fi condus la transformarea Romaniei intrun satelit filorus, mafiot , construit pe caste(casta magistratilor,casta militarilor ,casta revolutionarilor de ziua a 7-a , casta borfasilor si casta restului fraierilor) si in care faradelegea ar fi fost la ordinea zilei!
    cu toate lipsurile ,guvernarea PDL -Basescu a ancorat Romania adanc in Europa , a indepartat pericolul crizei si a mai curatit jegul post 1989!
    sper ca domnul Boc -daca si cand -va continua opera de reconstructie a statului sa nu mai repete greselile lui Basescu privind familia si femeile din anturaj-ma refer la Eba aceasta Indira Ghandi autohtona si la Blonda ca Zapada ,care e orice ,mai putin ministru)!
    Cu stima,
    Eneas

    • Si atunci ne-a trecut un glonte pe la ureche. Daca il lasa pe Antonescu in finala cu Basescu, probabil ar fi castigat Antonescu. Un milion de voturi ale liberalilor s-au dus la Basescu, ca doar nu erau sa voteze cu Geoana. Geoana ar fi ajuns probabil premier. Vai de mama noastra…

      • Sunt sincer curios cam ce credeţi dvs. că s-ar fi întâmplat dacă ar fi ieşit Antonescu preşedinte? Vă spun eu, necredinciosu’: ar fi făcut guvern cu PDL.
        „Crin Antonescu nu e de făcătură, atâta cât e el” scria colega dvs. de la Romaniacurata, Alina Mungiu, în excelentul „Cum să contrafaci un lider” de acum 3 zile.

  12. Draga Domnule Vlaston,
    De ce nu pomenitzi numele lui Mugur Isarescu in cadrul acestui ARTICOL ODA dedicat „marelui carmaci”… Orice om cu scaun la cap stie ca echipa de la BNR conduce Romania … poate asta e singurul merit al marinarului pierzator de nopti pe altarul zeului Bachus …..
    Suntem o natie penibila: acum e plin de „papagali” care isi dau cu presupusul, dar unde ai fost Dl. Vlaston atunci cand era nevoie de societate civila in tara asta .. in anii 70, 80 … tot ode ati cantat …
    Vreau sa va vad biografia, sa va ce studii aveti, aveti cum „Academia” Stefan Gheorghiu … cei mai tineri ca Vlad Mixich nu cred ca stiu despre ce e vorba … sper ca nu aveti dosar la CNSAS …..
    RUSHINE!!!!!

  13. Am reusit sa citesc articolul dvs. pana la acest paragraf „De unde a stiut presedintele Basescu ca a doua zi nu va fi luat pe sus de milioane de romani? N-a stiut. A sperat. In intelepciunea, bunul simt si credibilitatea castigata in ochii si mintea romanilor. Si in faptul ca explicatiile sale vor fi intelese. In ciuda propagandei adversarilor.”. ……intelepciunea, bunul simt si credibilitatea castigata………………ptiu drace. Daca citeam asta prin 2008 eram de acord cu dvs., dar azi in 8 Ianuarie 2012, experienta ultimilor ani nu imi permite sa cred acelasi lucru. Poate ca dvs. va merge bine, sunt convins ca sunt si destui romani stabili financiar din cvasi-motive. Uni din condei ca dvs. Sa traiti bine stimabile domn.

  14. Ministerul „Nemuncii „ar trebui dupa D-l Vlaston sa inceteze sa mai existe pentru ca fondurile gestionate de aceasta institutie(ajutoarele sociale, fondul de somaj, fondul de pensii si altele asemenea) sunt de fapt fonduri destinate nemuncii!!!!
    Cred ca aceasta viziune acadabradanta a D-lui este de fapt o incercare de a da substanta noii legi a sanatatii:pensionarii,cei bolnavi si neajutorati ,oameni aflati la nevoie pentru ca dupa ce au fost pusi pe liber de tavalugul restructurarilor nu-ai mai gasesc de lucru in intinse regiuni monoindustriale,toti acestia vor trebui cumva evacuati din peisaj si atunci iata cum cele 15-20 de Smurd-uri noi ,viitoare creatie a altui Domn bineintentionat vor dudui de lucru.
    Sunteti(sau ati fost daca nu mai profesati)un real pericol social pentru tinerii pe care pretindeti ca ii indrumati atat prin nocivitatea ideilor expuse cat si prin brambureala ideologica de care faceti dovada;cine va da dreptul sa calificati pensionarii care o viata intreaga au cotizat unui stat care acum ar trebui sa renunte cu totul la functia sa sociala potrivit ideilor d-voastra si a altora de teapa d-voastra , ca fiind beneficiari de nemunca?Credeti ca generalizand aiurea(asemeni D-nei ministru de resort care batea campii economic vorbind dupa corectarea cu 1,5 mil a bugetului social al Brasovului,in dispretul oricarei referire la faptul ca bugetul institutiei este de milioane de ori mai mare..)veti putea ascunde neputinta institutionala a guvernantilor care incearca sa-si camufleze escul politic atacand categoriile sociale care nu se pot apara?De asemenea teorii nocive credeam ca am scapat odata cu infragerea celor doua ciume:cea bruna si cea rosie !D-voastra ce parere aveti,D-le Vlaston?

    • Nu este nevoie de un minister care sa dea pensii, pe langa Casa de Pensii. Ca inseamna nu stiu cate salarii bugetare in plus. Si nu e de unde. Ca n-avem autostrazi si lasam la copii datorii peste datorii. Acum e mai clar?

  15. Greu, greu, greu. Este tare greu in tara asta. Este cel mai greu. Aproape insuportabil de greu. Este si rau. Foarte rau. Niciodata nu este bine, pentru ca este rau. Maine va fi si mai rau. Si nu avem. Am avut odata, dar acum nu mai avem. Nu mai avem absolut nimic. Este multa saracie si mizerie. Mai multa decat oriunde altundeva. Este dezastruos. Singura sansa este sa fugim dupa ceilalti 4 milioane de fugari. Sa ne salvam. Sa ne fie in sfarsit bine.

    P.S. Numai sa nu ne strangem laolalta in alt colt de lume. Ca atunci va fi greu. Greu de tot.

  16. Romania e deja in categoria JUNK… cel putin asa crede Standard and Poor’s.

    Nu inteleg titlul articolului, este fantezist… suntem deja in categoria junk din 2008 (cam din toamna asa, de la faza cu salariile profesorilor…), mai cititi, va mai informati, apoi ne dam cu parerea…

  17. Coalitia a facut exact atat cat a fost nevoie ca sa poata fura si ei, dar sa nu falimenteze tara. Un fel de ‘mai bine’, dar tot rau. Daca erau intr-adevar pusi pe treaba era suficient sa inchida/privatizeze tot ce a mai ramas de stat, eventual cu pastrarea unui procent lejer de 30-40% in zonele de monopl. Se putea face acest lucru chiar si in plina criza.. oricum banii aia in plus ar fi insemnat imprumuturi la fmi mai mici sau investitii mai mari si eliminarea pierderilor in anii urmatori. Au preferat sa paraziteze, la fel ca predecesorii lor, tot ce s-a putut parazita.
    Pentru asta vom plati cu totii. Cel mai trist este ca pretul final s-ar putea sa includa o guvernare USL…. un Catalin Voicu la interne..

  18. „In intelepciunea, bunul simt …a romanilor”. Haideţi domnule profesor, unde aţi găsit vrăjelile astea? Ziceţi mai bine de mămăliga aia care nu explodează, de naţia asta distrusă de experimentul comunist. Distrusă, nu abrutizată.

    • Ei da, si daca exploda mamaliga, cadeau banii din cer. Sa fim seriosi. Romanii asta au inteles. Ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate da. Si sa nu ma luati cu posetele lui Udrea, ca n-ajungeau. Nici cu patinoarele. N-ajungeau, ca am imprumutat vreo 13 mld euro anul 2011

  19. Judecand dupa statisticile BNR, se pare ca in perioada guvernului Boc datoria publica a Romaniei a crescut in continuu, iar datoria publica pe termen scurt (cea mai periculoasa) a crescut la 25% din total datorie publica.
    Tot ce ati afirmat in articol este, din pacate, contrazis de realitatea mecanismelor macroeconomice, sunt vore de claca. Romania, ca stat, a fost prost administrata, dovada fiind data de indatorarea care a crescut exponential si sustinut in ultimii trei ani.

    • Pai cum sa nu creasca daca s-au platit pensii, salarii si ajutoare „duduite” de Tariceanu. Ce-i asa greu? Cum spuneam, Germania a marit salariile cu 21% in 10 ani. Si Tariceanu cu 80% in doi ani. Bani pe care i-a platit guvernul Boc. Sesizati diferenta?

  20. @Vlaston: Va spun sincer ca sunt surprinsa de intrebarea Dvs: de ce trebuie sa imprumutam, iar raspunsul Dvs vorbeste despre efectul imprumutului banilor(sa platim salarii si pensii) si nicidecum despre CAUZA acestui imprumut!!
    Adica imprumutam bani pentru ca Romania nu are banii necesari, dar nu are nu pentru ca nu-i produce ci pentru ca NU este in stare sa-i administreze pe aia pe care-i are!!!
    Uitati-va numai la Rapoartele CC a Romaniei facute publice zilele astea in paginile HotNews!!
    Ce arata ele altceva decat ca putinii bani pe care-i avem se duc pe apa sambetei..
    Nu mai vorbesc despre :
    – evaziunea fiscala de proportii
    – evaziunea din vamile romanesti
    (ambele ating proportii insemnate din PIBul Romaniei dupa cum a spus de fiecare data Dl Ionut Dumitru)
    Iar evaziunea exista intr-un stat atat cat ii permit autoritatile sa existe, ori asta arata clar cat de corupta este Romania, cat este nivelul evaziunii….
    – contractele baietilor destepti, habar nu avem cati bani pierde Romania, ceva ceva se vede acum la afacerea lui Niculaie cu gaz ieftin
    – pierderile uraise an de an ale companiilor de stat, care sunt TOTDEAUNA finantate de la buget ca altfel de unde ?!
    – investitiile aiurea(parcuri la sate, telegondole si alte dracovenii de care si Premierul Boc s-a aratat nemultumit), desi investitii=multiplicare in economie, ce multiplicare au adus investitiile Guvernului in care s-au bagat bani muuulti(in fapt in buzunarele clientelei PDListe!!)
    Ma opresc, sunt convinsa ca Dvs le stiti bine, va rog numai sa vi le reamintiti asa cum trebuie…

  21. Dle Vlaston: Nu mai plangeti Dvs Grecia aia !!!
    Ia cititi acum pe DW pe HotNews un articol intitulat:

    „Ascensiunea remarcabilă a Argentinei, la zece ani de la falimentul de stat

    Fostul președinte argentinian Nestor Kirchner și soția sa Cristina, actual șef de stat, la deschiderea unei centrale nucleare în Argentina
    În Argentina imposibilul a devenit posibil. Cu 10 ani în urmă ţara era în insolvenţă, astăzi este prosperă. Să fie oare acesta un exemplu de urmat pentru Grecia?”

    Ce ziceti ?!
    Eu sunt convinsa si am scris mai sus ca in cativa ani grei e-adevarat, Grecia va depasi momentul asta isi va reveni, numai ca Romania noastra care „sta mai bine” cum spuneti Dvs va ramane mereu la coada Europei la nivelul de trai al oamenilor care vor continua sa plece spre cele 4 zari…
    In opinia mea, Romania nu va ajunge niciodata la nivelul de trai al Greciei….

    • Aia nu stiu ce vorbesc…. Si imi pot inchipui extrem de bine, ca e auto reclama.
      Am afaceri cu Argentina.
      Le-a trebuit , ultima oara, 2,5 sapatamani sa vireze 885 USD, ba sa mai scriu pe factura asta, ba ailalata, tot descopereau banii opriti pe ei stiu unde.
      De la un cultivator de soia marisor, si partener de afaceri, adica el cumpara de la mine, am vrut sa cumpar soia. Mi-a zis ca nu isi asuma riscul, pt ca legislatia si procedurile de export sunt la cheremul guvernului… Alte piese i-am trimis, 650 valoarea, a platit 1000 vama si procedura vamala… Zici acum sa ii trimit piesele peste balta, in Uruguay…

      Vorbiti sa va aflati in treaba, cu scopul de a denigra tot. In loc sa apreciem partea buna, si sa ne concentram pe ce trebuie inca schimbat si imbunatatit.
      Sa aveti aprte doar de raul, pe care il vedeti peste tot.

  22. Bănuiesc că dvs. domnule Vlaston nu vă faceți probleme că nu aveți ce să puneți î farfurie copiiilor,(dacă aveți),cănd mult iubiții și mult stimații ,,domni” au hotărît să ne ia 25% din salariu ne-au întrebat și pe noi ???????????????

  23. Foarte de acord pe ultima parte. Nu platesti oamenii, nu-ti dau rezultate.Cata frustrare trebuie sa cumuleze cativa functionari care au ajutat la absortia a 100 mil de euro sa zicem, pe cand ei abia isi platesc facturile de bloc? In loc sa le dai cate 100.000 sa zicem de fiecare ca sa-ti mai absoarba inca 200-500mil?:)
    Apoi , taxarea PFA-urilor mai nou loveste fix in clasa mijlocie.Ar fi interesant un articol despre PFA-urile/freelancerri/Contractorii din Europa ca sa ne dam seama ca is taxe mai mari decat in „mama model a socialism-ului cu actuale/foste colonii” Franta. Calcul simplu: marirea impozitelor la PFA a lovit clasa mijlocie:votantii lor, adica si eu! Cum poti sa taxezi LA FEL un angajat care o freaca la birou protejat de codul muncii si un mic afacerist care poate azi are de lucru , maine nu, are contract comercial deci e foarte greu sa ramana in firma in caz ca face greseli ? si astia se tin a fi liberali…nu prea cred!

  24. Cand a fost Tariceanu la putere, Basescu a vrut cresterea salariilor functionarilor publici, desi Tariceanu a spus ca nu este de unde.

    Apoi, cand PDL-ul a ajuns la putere, s-a „descoperit” ca nu mai sunt bani pentru salarii.

  25. Vin cu o intrebare in afara subiectului: stiti ceva despre o propunere legislativa privind prelungirea varstei de pensionare a profesorilor universitari, trecuta tacit prin Camera deputatilor si in asteptarea la Senat unde exista, se pare, un suport transpartinic? In foarte multe universitati alegerile au fost blocate in asteptarea acestei legi.
    Bineinteles, legea a fost propusa de d-na Andronescu.

  26. Stimate,
    d-le Vlaston,
    1.) Junk-ul inca n-a trecut pentru Romania.El sta de 21 de ani,atirnat in faza de „pupa”,la fel ca insectele si intr-o buna zi se transforma in faliment general national. „Acumularile „economice ” in acest sens sint continue si semnificative,incit totul este doar o problema de timp.
    2.Sint de acord cu ceeace ati spus despre Basescu si taierile din 2009,dar trebuie sa fiti de acord ca,daca Opozitia nu afirma ceeace aratati dvs.,partidele sale ar fi devenit simpli „postaci” al Guvernului si PDL !
    Cu alte cuvinte,intre taietorii de salarii si pensii si cei critici,fara nici o solutie alternativa,nu-i nici o diferenta.
    3.Pe masura ce criza s-a adincit in Romania,datorita lipsei a 5 milioane de locuri de munca,a disparitiei intreprinderilor romanesti si a „axei economice principale”,a falimentului intreprinderilor de stat,etc.a aparut si s-a dezvoltat o pleiada de analisti,constatatori,evaluatori,critici,etc. ai falimentului national.
    Ma simt uluit de faptul ca,afara de mine,nimeni si nicaieri n-a „anuntat” si propus evaluarea si implementarea unui „program national: de dezvoltare economica”,prin reindustrializarea tarii ! Adica ceva si constructiv,iar nu doar critic-constatator !
    Acest program prevede o dezvoltare economica decisa „programatic”,de minim 4 la suta pe an,peste media tarilor UE,pentru ajungerea din urma a tarior foste comuniste,in 8-10 ani si a tarilor dezvoltate,in 25 de ani.
    Fundamentele sustinerii acestei dezvoltari economice sint constituite de:
    a.Aducerea „competitivitatii economice natinale”,la un indice apropiat de cel al tarilor dezvoltate,respectiv 1-10,in locul indicelui actual nefavorabil,57.
    b.Utilzarea unor :tehnici si metode” de accelerare a dezvoltarii economice,folosite de „tigrii asiatici”,fostele tari comuniste si tarile dezvoltate,in :istoria dezvoltarii” lor economce;
    c.Restructurarea generala a institutiilor rominesti,pentru a deveni la fel de functionale si performante ca cele Vestice,in crearea unui mediu economic prietenos si functional,pentru investitori;
    d.Utilizarea unor masuri fiscale si financiare,de :reglare economica: fina,a proceselor dezvoltarii;
    Programul economic este finalizat si operational,fiind rezultatul a 4 deceni de studiu a unicei problematici economice,constituita de tema „dezvoltarii economice accelerate” a natiunilor;
    Programul nu are corespondent „programatic: in Romania,el prelucrind si preluind intreaga experienta mondiala in domeniu – concretizata intr-un „proiect politic,economic si social” national de schimbare din temelii a viziunii,instrumentarului si modului actual de actiune nationala in domeniul administrarii „dezvoltarii” economiei nationale.
    In cazul incare va intereseaza si doriti sa sprijinti promovarea acestui program,la tel. 0761/196940 puteti sa-mi comunicati (prin mesaj) un E-mail (mai personal) prin care sa va transmit citeva date program.
    La numele meu(Caliman Eugen) gasiti pe Net mii de pagini,cu comentarii politice si economice,cit si Blogul personal,prin care incerc sa fac cunoscute pentru electorat,analizale politice si economice,dar si componentele programului economic.
    Nefiind cadru universtar sau academic,nu-mi pot permite „popularizarea”,programului in folosul „carierei stiintifice”,ci doar in mod direct,catre Guvern sau Presedentie.
    Pina acum,nu am primit nici un raspuns la aceste oferte de la P.Ministru sau Presedentie,motiv pentru care v-as ruga,sa ma sprijiniti in gasirea unei cai sau a unui „vehicol” (politic,institutional sau media) care sa promoveze programul catre evaluare si aplicarea sa in economie,lucru pe care nu l-am reusit de 2 ani,de cind l-am finalizat.
    In speranta unui sprijin si colaborari in vederea evaluarii si promovarii programului,va asigur de intreg respectul.
    Caliman Eugen – „analist de provincie”.
    .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro