duminică, noiembrie 27, 2022

Ne facem de cap pe Facebook?

Aflaţi printre „prieteni”, aşa cum sună convenţia reţelei, participanţii la socializare se pot simţi liberi de constrângere, se pot prezenta sub propriul nume, cu familie, odrasle, căţei şi pisici, sau își pot ticlui nume, identităţi ascunse, care le dau şi mai mult ghes să se manifeste, să îşi etaleze ideile, concepţiile de viaţă, sau pur şi simplu să reacţioneze la un stimul. Facebook cunoaşte o miraculoasă expansiune, peste aşteptările creatorului ei, atingând în România peste 5,8 milioane de utilizatori în prezent, cf. Facebrands.ro, adică 27% din populaţie, din care tinerii sunt cei mai activi, ei ocupând peste 60% din totalul de utilizatori. În echilibru, adică fifty-fifty, se află procentul de femei şi bărbaţi care se regăsesc pe Facebook.

Sunt ani de când pe glob se pune problema unor reglementări sau autoreglementări etice pentru reţelele de socializare ca FB, MySpace, Twitter sau mai recent, YouTube, toate acestea schimbând fundamental paradigma relaţiilor interpersonale, a socializării şi chiar sensul conceptului de „privacy”, a ideii de intimitate, aşa cum apare el în codurile etice clasice, ca să nu mai vorbim despre resorturile diferite ale valorilor „prieteniei”, într-o versiune globalizată, virtuală şi obeză ca număr. Una dintre problemele pe care teoreticienii şi-o pun este natura publică sau privată a reţelei. Mai mult, se discută tot mai mult despre influenţa psiho-socială şi politică a serviciilor acestor reţele: Este cazul ca intimitatea, identitatea, comunitatea şi prietenia pe reţelele de socializare să devină subiecte de dezbatere etică fiindcă ele au impact asupra discursului civic, asupra libertăţii şi democraţiei în sfera publică, cu extensie asupra implicaţiilor politice ale Internetului”, se sublinia în articolul din Stanford Enciclopedia of  Philosophy. Urban Dictionary dă câteva exemple de încălcare a deontologiei pe FB cum ar fi postarea de fotografii inadecvate, comentarii licenţioase, monopolizarea unui “wall” al altuia, dar şi stimularea unor controverse neprincipiale pe subiecte religioase, sexiste, rasiste sau extremiste.

“Unde să tragem linia?”, se întreabă Sharlyn Lauby într-un studiu postat pe mashable.com. Ea aminteşte de scepticii ideii de etică, în sensul vechi, atunci când vine vorba despre FB, Twitter sau YouTube, dar notează că, paradoxal, fiind atât de accesibile, reţelele de socializare sunt mai expuse criticii şi evaluarilor deschise dacât orice altă formă de relaţionare. Unde tragem linia? La regulile care guvernează Facebook sau alte reţele. Ele trebuie citite. Cine le încalcă, poate fi moderat și chiar exclus. Regula funcționează pe forumuri, unde agresivitatea replicilor, obiceiul de a bate câmpii și agramatismele sunt la ordinea zilei. De astea nici Facebook  nu duce lipsă, fenomen amplificat de facilitatea postării unor imagini foto sau video. YouTube, această nouă și prodigioasă jucărie a lumii noastre cotropite de vizual, este spațiul cacofoniei perfecte, asociind opere de prestigiu cu tembelisme la minut.

Recent, în România s-a tranşat în instanţă o dispută care testează limite și răspunde întrebării ”până unde mergem cu libertatea pe Facebook?”. Mircea Munteanu Nicolae, director de cabinet al prefectului de Mureş, a postat pe FB  propoziţia făcută celebră de nazişti “Arbeit Macht Frei”, pentru care a fost sancţionat de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării care a considerat că “Fapta constituie o propagandă naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane si creează o atmosfera degradantă, umilitoare şi ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”. Contestaţia lui Munteanu în instanţă avea ca argument faptul că pagina sa de Facebook este un spaţiu privat, deci nu are de ce să fie amendat. Curtea de Apel Târgu-Mureş i-a respins contestaţia: Rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuţă poştală electronică. Profilul său personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre <<prieteni>> putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, a motivat instanţa de contencios căreia i se adresase. Dealtfel, simpla citire a instrucţiuilor de folosire a reţelei, ar trebui să stăvilească o prea mare descătuşare: „A-ţi face publice informaţiile înseamnă exact ce pare a însemna: acestea vor fi vizibile pentru oricine, inclusiv pentru persoane care nu se află pe Facebook” , afli la primul contact, înainte de a-ţi decide ID-ul. Puţină prudenţă şi un plus de etică face bine şi în lumea virtuală.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Exista si setari de siguranta pentru a nu face publice (i.e. oricine, chiar daca nu sunt pe FB) toate prostiile.

    Sunt trei premise care duc la situatii penibile:
    (1) Lipsa de neuron inainte de a apasa Send/Publish;
    (2) Inaptitudinea tehnica de a intra in setarile retelei;
    (3) Ignoranta/Lenea de a citi Terms of Reference si Privacy Policy.

    Restul e gargara!

    • Cum se poate face legatura intre contul de pe FB si persoana reala? Oricine ar putea sa creeze un cont, cu orice nume vrea, si sa puna ce poze vrea el acolo.

      Apoi, cred ca sunt o gramada de utilizatori care au parole simple, usor de spart. In cazul asta ce se intimpla? Scrie cineva dintr-un cont pe care l-a spart, si gata, se considera ca proprietarul este vinovat?

      Motivarea ca oricare dintre prieteni poate distribui altor prieteni ceea ce ai scris in contul personal, in zona privata, este iar aiurea. Adica eu in casa mea, la un chef spun ceva, anti (tigani/evrei/americani/comunisti/capitalist/etc), un prieten a doua zi zice altuia, din afara, sau la radio ce am spus, si se considera ca am spus ceea ce am spus in public?

      Cind Basescu a bagat chestia cu „tiganca imputita” in masina lui, iar inregistrarea a fost facuta ulterior publica cum s-a finalizat treaba? Si-a luat pina la urma amenda sau nu? Era masina lui spatiu privat sau nu? Faptul ca a fost inregistrat in spatiul sau privat, fara acord, si apoi facuta publica inregistrarea a contat sau nu? Ca mie mi se pare ca cele 2 cazuri seamana.

  2. M.M.N. a greşit contestănd decizia CNCD pe un motiv aiurea. Trebuia să-i pună să explice în instanţă cum au ajuns ei(CNCD-ul) la concluzia că, în contextul dat, prin abuz de libertate de exprimare, “Arbeit Macht Frei”, se constituie în „… propagandă naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane si creează o atmosfera degradantă, umilitoare şi ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”
    Că dacă comparăm cu scandările protestatarilor „de ocazie” de la acea vreme, expresia de mai sus, în sensul ei literar, devine poezie de Eminescu…

  3. Este puerila motivarea cu prietenii care fac share la mesaje. La fel de bine pot sa faca si fwd. la un e-mail primit. Exista mesaje email care se trimit catre mai multi destinatari simultan. Daca fiecare dintre ei trimite mai departe mesajul numai la 2, 3 prieteni efectul este identic cu al unui share pe FB. E privat sau e public? Intotdeauna este o reala placere sa vezi perlele cu care ne delecteaza instantele de judecata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro