marți, ianuarie 25, 2022

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha… și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe, dar în fiecare seară îi aud pomeniți în debriefing-ul pe care mi-l face fiică-mea, după ce o iau de la grădiniță. Vă garantez că, la copiii de cinci anișori, luptele pentru putere din interiorul grupului sunt foarte asemănătoare cu cele din Game of Thrones. Orice armă psihologică este bună, orice lovitură este permisă, orice alianță este utilă, orice trădare este posibilă. Simțind că în ultima vreme pierde puncte (se apropie Moș Nicolae!), Neyla a deschis un alt front de atac: „Dumnezeul vostru e mai prost decât al nostru!”. Copiii au adus argumentul cadourilor de Sărbători (aici în Belgia Saint Nicholas e mai important decât Moș Crăciun, nu știu de ce) și au „încuiat-o” pe moment, dar Neyla a revenit a doua zi, cu forțe proaspete: „Și ce dacă, tot e mai prost! Așa mi-a zis Tati”. Copiii au tăcut, n-au mai răspuns nimic, pentru că Tăticii sunt entități foarte respectate atunci când ai cinci ani, dar eu m-am pomenit în fața unei probleme grave: „Auzi”, m-a întrebat fiică-mea, „e așa cum spune Neyla?”.

Ce era să zic? Pactul nostru e să nu ne mințim unul pe altul. I-am spus că voi studia chestiunea și voi veni cu un răspuns. A fost mulțumită, pentru moment, așa că a trecut la un subiect mult mai interesant, și anume iubirea ei pentru Suleymen.

De întrebat, nu am pe cine să întreb: eu nu vorbesc franceza, iar Tăticii nu vorbesc engleza. Ceilalți părinți români sunt la fel de tămâie ca mine, că nimeni nu ne-a învățat teologie și cu atât mai puțin teologie islamică. Iar de grupurile de pe internet mi-e frică ca de dracul, pentru că sunt pline de vânători de eretici, adică de incorecți politic; așa că studiez singur, din cărți. O să-i dau eu de capăt, că vorba ceea, orice lucru are-un capăt, doar cârnatul are două. Și, dacă tot sunt băgat în treaba asta, mi-am zis să scriu și-un articol, cât mai pot. Cât mă mai pot exprima necezurat, asta vreau să zic: am pus în titlu trei erezii, să văd ce iese.

„Neamț”. Cuvânt incorect politic: vine din slavonă și înseamnă aproximativ „mut”, dar mai degrabă „barbar” în sens grecesc, adică „cel care nu poate emite decât sunete primitive, care nu poate vorbi pe limba oamenilor” (așa le sunau slavilor limbile germanice, ca niște lătrături de câini). Să-i spui cuiva „neamț” este evident jignitor, dar mie pot să-mi spun așa: eu sunt cel care nu vorbește aici limba oamenilor, adică franceza. Mârâi și eu pe engleză… ce altceva să fac?

„Țigan”. Cuvânt incorect politic: indiferent din ce limbă vine (unii zic că tot din slavonă, alții propun o origine grecească), este considerat un etnonim profund ofensator, dintr-o mulțime de motive pe care nu trebuie să le desfășor aici, doar mă adresez unui public românofon. Dar mie pot să-mi spun „țigan”, dacă am chef, și nu ofensez pe nimeni: am un job aici, în țara asta? N-am. Mă ocup de gospodărie, aș putea chiar să mă descriu ca „țigan vătraș”. Tot peiorativ și ăsta!

„citește Coranul”. Exprimare incorectă politic, ceea ce habar n-aveam până de curând. Ulema susțin că nicio traducere a Coranului nu este Coranul. Deci, numai un arabofon, chiar nemusulman fiind, are dreptul să folosească expresia „Eu citesc Coranul”, pe când restul oamenilor trebuie să zică „Eu citesc o traducere a Coranului în limba X”. Altfel e de rău, zic acești ulema (acesta este un plural, aproximativ „învățații”, ceea ce la noi ar fi „teologii”. Cică nici asta nu e corect politic, să zici că ulema sunt teologi, dar nu am înțeles încă motivele acestei interdicții).

Vreau să spun că timpul nu e în favoarea noastră. Timpul istoric. Civilizația europeană se află în defensivă. Un miliard de oameni disperați, dar bine înarmați ideologic, se uită spre Casa noastră (Europa) cum se uita Fetița la flăcăruile Chibritelor. Nu trebuie să fii un geniu ca să te prinzi că actuala situație n-o să țină prea mult (eu totuși sper să mai țină o vreme, că doar nu-s nebun). Am sub nas și precedentul istoric: din 1922 până în 1939, Europa cea bogată și mioapă a fost vecină cu vreo 150 de milioane de oameni disperați, bine înarmați ideologic… dar și militar. Nici nu i-a băgat în seamă. S-a ținut de fleacuri, de râci prostești, de dihonii vechi, de vrajbe infantile – și-a urmat ce-a urmat (e adevărat că numai jumătate de Casă a avut parte de „musafiri”). Nu că spun ceva nou. Nici n-am ce.

Luați articolul acesta drept ceea ce și este: un raport de front. O informare de pe linia de contact. Nu există no man’s land. Neyla și fiică-mea sunt acum la joacă, probabil că prin curte, dar nu vor avea cinci ani toată viața. Interbelicii noștri, la care ne uităm ca la zei, au fost orbi ca niște cârtițe. Să nu le călcăm pe urme, zic.

Distribuie acest articol

92 COMENTARII

  1. „Neamț”. Cuvânt incorect politic… What the f***??

    Am cam luat-o razna daca gasim cuvinte „incorect politic” pe oriunde… Si aici, prin „noi” ma refer la autor.
    „Neamt” ii spun unuia din Germania, si n-am vazut niciodata vreo nuanta jignitoare sau peiorativa. Asa cum romanii sunt valahi de exemplu, ungurii sunt maghiari sau polonezii sunt lesi.
    Iar „tiganii” sunt „tigani” cam in orice limba, mai putin in romana lui Roman, care-a venit cu termenul aiuritor de „rrom”.

    Lasati-ma cu sensibilitatile de budoar. Eu sunt responsabil doar pentru ce zic, nu pentru ce inteleg altii. Sau ce cred acei altii c-as fi zis.

  2. Nu vreau sa pierd timpul cautand detalii dar acum vreo 3000 de ani doi imparati mari din Asia Mica se pregateau de razboi – reciproc.
    Unul din ei a trimis o delagatie la oracolul din Delphi si a intrebat cine va castiga razboiul.
    Raspunsul a fost :”acel imparat care ca fi mai credincios zeilor”.
    Asa e si acum. In lupta dintre musulmani si atei din occident vor castiga cei mai credinciosi. In occident crestinii sunt o minoritate aflati pe muchia intre tolerati si persecutati. De mult nu mai este o lupta intre crestini si musulmani.
    In maxim 20 de ani crestinii care au mai ramas in europa vor chema musulmanii ca sa ii protejeze de persecutia ateilor. Credeti ca am innebunit? V-om vedea.
    Deja cuvantul „Christmas” sau Paste – sunt cuvinte murdare si interzise de UE. Ca si cuvintele tata si mama.
    Urmeaza si prabusire economica lenta a UE. Austria tocmai a renuntat sa mai construiasca autostrazi ca sa combata incalzirea globala – nebunia a devenit o banalitate.

  3. Dacă nu ai fi menționat în prezentarea bio că ai o carte numită „Paralel” aș fi început atingând „paralelismul” abordării sau percepției tale. Sper că (1) înafară de spaime (inutile) ai și umor, și (2) că poți să-mi iei rândurile drept cât se poate de binevoitoare și calde, colegiale, deci camaraderești. Așadar:

    Temerile tale sunt „specifice vârstei” (= lipsei de experiență socio-psihologică aplicată, nu teoretică sau informațională, că asta din urmp poate fi, adesea, neajutătoare), fiecare din noi uitând cum eram la 5 ani, ignorând principiul după care ontogeneza repetă filogeneza (și invers), asta-nsemnănd că fiecare generație e exact ca antecedenta. Dacă tot n-ai job, e excelent să te documentezi un pic mai bine despre realitatea țării/orașului în care ești. De-ai fi făcut-o din vreme, ți-era ușor să-i spui copilei fleacuri cum că nu exista mai mulți sau diferiți dumnezei, ci doar Unul. Deci, „al lor” e exact același cu „al vostru”, numai că musulmanii îi zic respectivului pe limba arabă. După cum și ungurii, sașii și românii din Ardeal au un singur și-același Dumnezeu, doar că fiece limbă îi zice altfel, pe-un nume specific limbii respective. Pe de altă parte trebuia să știi că islamul provine din și se înrudește foarte direct cu mozaismul și cu creștinismul, având descendenți biblici cât se poate de identici și direcți. Astea-s chestii elementare, pe care (actualmente!) absolut oricine ar merita să le știe. După cum și faptul că Coranul e un poem, o carte în versuri identificabile/comunicabile în formă CÂNTATĂ (normal că nu se „citește”, căci se „cântă”) ar trebui știut. Precis și tu (toute proportion gardée) ai zice ceva similar, nemulțumit, dacă ți-ai auzi Luceafărul lui Eminescu povestit în proză. Iar fiica ta spune prostii (cum fac absolut toți ceilalți copii) exact cum și tu spuneai, la 5 ani, și cum și bunicii și străbunicii tăi spuneau, la aceeași vârstă. Deci nu te îngrijora; istoria precis se va repeta, dar precis NU cum crezi/previi/îți amintești tu, ci în forme mult mai subtile/perverse, pe care nici tu nici copiii tăi (sau al vecinilor) nu le vor controla. Deci smile. Și fă-ți treaba (învață franceză, un pic de sociologie și antropologie și religiologie adevărată, adică locală/vicinală, cât mai fără a stârni praf de Cassandră)!

      • Eu nu l-am cantat si nici recitat, l-am citit, o carte foarte interesanta care arata de fapt ca exista diferentele intre crestin-iudaism dar exista si multe lucruri comune care din pacate nu sunt deloc folosite pt mai buna intelegere si convietuire a acestor religii.
        Adevarat, este bine as fie citite forme comentate, valabil si pt biblie.

    • Poate că n-ar fi fost rău să faceți ceva mai multă școală la momentul potrivit… Însă niciodată nu-i prea târziu.

      Ați fi avut ocazia să aflați că Islamul e mai degrabă o doctrină politică decât o religie. O ideologie ce impune supunerea totală și irațională, care laudă uciderea „necredincioșilor” (practicată cu mult zel pe und ajung bunii dreptcredincioși) și sclavia. „Profetul” e un personaj exotic, analfabet, care trăiește o vreme din comerț și apoi din jefuirea caravanelor, după care se însoară cu o vădană bătrână și bogată.

      Revelarea noi sale religii pune în pericol business-ul politeist al Meccăi – centru religios al vremii. Fuge de frica inamicilor săi de la Mecca la Medina, unde e primit ca un refugiat. În câțiva ani, pe măsură ce câștigă tot mai mulți adepți a noi sale „religii” ajunge la conflict cu localnicii ce nu vor să se convertească și să i se supună așa că pune la cale o „lovitură de stat”. Bărbații triburilor „nesupuse” sunt capturați executați unul câte unul în prezența „profetului”, (Să fie asta o alegorie la primirea refugiaților musulmani în Europa?) Execuțiile sunt datorate faptului că universul islamic se împarte în „dar al islam” (lumea islamului, a supunerii) și „dar al harb” (lumea războiului, a distrugerii), adică tot ce e în afara lumii islamice și care trebuie fie supus fie distrus.

      „Profetul” e un personaj deosebit de pitoresc ce are emoții foarte puternice și e impulsiv. Nu ezită să-l junghie pe loc pe ăla care-l face cu nervii, sau dacă n-are curajul sau puterea să o facă le cere adepților să rezolve problema pentru el. Toți cei ce asasinează la ordin sau participă la jefuirea caravanelor au intrare garantată în paradis + 72 de fecioare numai pentru ei. De aici moda atentatelor kamikaze ale zilelor noastre. . Nu e foarte ce se întâmplă cu femile kamikaze. Primesc și ele câte 72 de feciori? Sau iau țeapă și devin doar una din fecioarele martirilor bărbați :) .

      Cât despre impulsivitatea sa, o vede accidental fără văl pe tânăra soție a fiului său adoptiv. O place și-i cere acestuia să i-o dea imediat. Ăla înțelegând cât e ceasul, se execută fără crâcneală și se arată chiar fericit :). Apoi la peste 50 de primăveri o vede pe o fetiță de 6 ani , Aișa, jucându-se în fața cortului părintesc. O cere pe loc de soție părinților ei, cere evident că nu au tupeul să nu i-o dea. Însă de data asta e mult mai stăpânit. În primii 3 ani după căsătorie, conform „scrierilor sacre” ale Aișei, el doar „se joacă„ cu ea, deflorând-o abia după ce ea face 9 ani. Experții ne asigură că așa ceva nu e nici pe departe pedofilie :)

      Bag seama că vă identificați fără probleme cu aceste exemple înalte de moralitate & omenie…

    • Cred ca e o mare diferenta intre dvs si autor. Conform unei celebre zicale, dansul stie doar o parte din intrebari, pe cand dvs aveti deja toate raspunsurile, si umor pe masura.

    • De-ai fi făcut-o din vreme, ți-era ușor să-i spui copilei fleacuri cum că nu exista mai mulți sau diferiți dumnezei, ci doar Unul. Deci, „al lor” e exact același cu „al vostru”, numai că musulmanii îi zic respectivului pe limba arabă.
      Cum sa fie vorba despre acelasi , cand Dumnezeu mantuieste lumea prin Fiul Sau Isus Cristos, iar celalalt (Alah) o face prin profetul Mahommed?

    • De fapt asta era replica cea mai la indemana, fie ca esti sau nu „credincios”, fie ca ai studiat Cartea viata intreaga sau doar ai auzit despre… :
      Pentru cele trei religii dominante si concurente Dumnezeu este „Unul”, adica Acelasi. Nu exista mai bun sau mai rau, al nostru sau al vostru. Punct. (Ma rog, profetii si profetiile difera)
      Ma asteptam la mai mult de la Mihai Buzea ale carui articole – despre viata – le savurez de fiecare data.
      Dar, pana la urma asa putem sa intelegem … de ce nu ne intelegem.
      Un intelept spunea ceva cam asa: chiar daca nu „crezi” e mai bine sa traiesti (conform unei conduite morale) ca si cum ai crede. Poti sa pui mainile pe piept mai linistit.

  4. Foarte bun articolul ! Felicitări autorului ! Ca să-l înţelegeţi mai bine uitati-vă la Bosforul turcesc în apa căruia văd strigătele şi disperarea constantinopolitanilor asediaţi , cuceriţi…

  5. Când am citit titlul, am crezut ca articolul este un atac la persoana împotriva unui cunoscut comentac de pe Contributors! LOL

  6. Azi se retrage Merkel. Va fi o ceremonie la care va cinta o fanfara militara. Cintecele au fost alese de Merkel. Unul dintre ele este Großer Gott, wir loben dich” ,

    Un cintec potrivit la retragere, dar nu cred ca ar indrazni cineva sa-l puna la inaugurare.

    PS stimatul Sorin Ionita mi-a scris privat ca nickul meu e profund rasist.

    • Vina mea! Sa mor daca am simtit vreun moment ca e ceva rasist in nickul tau! Bine..nu mereu am fost de acord cu tine..dar tocmai aici e shpilul.

  7. Titlul „Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’” m-a facut extrem de curios. S-a intimplat ceva cu @ neamtu tiganu, un activ si inteligent comentatot pe Contributors?
    Deocamdata autorul a facut o gafa.

  8. ??!

    Adica matale chiar ai facut istorie in scoala?!

    Carol Martel la Poitiers iti suna cunoscut?
    Pepin cel Scurt la Narbonne ?!
    Ca astia 2 erau si in cartile de istorie medievala din RSR…

    Da acu fiind matale in Europa ai auzit de Guillaume d’Orange ? A nu se scufunda cu Wilhelmii din casa de Orania (flamanzi) … Chanson de Guillaume ?!!
    Da de unu Ruy de Bivar zis Cid Campeador si a sa minunata Tizona ?!
    Da de Las Navas de Tolosa ?!
    Da stii cine cui si in ce imprejurari a zis „Nu plange ca o femeie cetatea pe care nu ai aparat-o ca un barbat” ? Locul se numeste, azi, Popasul Maurului ….

    Front zici ?!

    Dar stitt cum se traduce Iehova ? Dumnezeul Armatelor!!
    Ai auzit de vechiul cantec
    Lignum Crucis,
    Signum ducis,
    Sequitur exercitus,
    Quod non cessit,
    Sed praecessit,
    In vi Sancti Spiritus.
    ” ?

    Care front ca voi „europenii” ati dezertat deja!

  9. Uniunea Europeana nu recunoaste religia crestina ca factor intrinsec in Europa, din 2004, mi se pare. Din pt ei de vedere, o Europa musulmana este ok.
    Saraci si refugiati de razboi din Asia si Africa au fost tot timpul in istorie dar nu au intrat in Europa. Ajutorul in caz de refugiati de razboi se facea prin taberele de refugiati ONU si exista ajutorul pt tarile sarace.
    Ce s-a intamplat in ultimele decenii si a permis stabilirea milioanelor de imigranti ilegali este ideologia UE – a desfiintat termenul de „casa noastra”, „istoria si religia noastra”. In momentul in care nu ai titlu de proprietate, nu iti poti apara casa.
    Asa cum comunistii au desfiintat peste noapte proprietatea privata, au adus muncitori sa locuiasca efectiv in casele particulare si i-au trimis pe proprietari in lagare sau intr-o camera si li s-a parut o idee excelenta. Aceeasi ideologie dar duala. Au adus milioane de straini legali si milioane ilegali, in detrimentul localnicilor. Au adus si ultrabogatii globali care au ridicat preturile si chiriile la apartamente in marile orase, in detrimentul localnicilor, care nu mai pot cumpara sau inchiria in orasul in care s-au nascut ( londra , de ex). Lozincile UE sunt mincinoase datorita faptului ca neaga realitatea ( in procesul de a crea o noua realitate). Sa spui ca Europa nu este crestina este pur si simplu o minciuna dovedita de fiecare biserica din fiecare localitate locuita. Negarea istoriei si a realitatii, ca si la comunisti. Diferenta dintre UE si regimurile comuniste pe care le-am trait este o aparenta de profesionalism si incoruptibilitate si lipsa represiunii fizice a opozitiei. Este adevarat ca au fost capete extrem de inteligente care au format UE dar profesionalismul ulterior este limitat – dovada intrarea Greciei si falimentul ei ulterior, intrarea milioanelor de imigranti ilegali, distrugerea fortei de munca si a capitalului de inteligenta din Romania. Represiune exista in UE- nu ai voie cu steagul national si iti iau microfonul daca vorbesti impotriva lor. Altminteri elita politica si administratia UE nu dau socoteala nimanui , exact ca si tovarasii de partid care conduceau Romania. Iar despre coruptia mare nu putem sa stim, pt ca nu dau socoteala nimanui si nu sunt transparenti. Elita globalismului – cea care este impotriva granitelor si a statelor, este formata din milionari. Ei sunt interesati in libera circulatie a afacerilor si banilor si a fortei de munca ieftina in detrimentul populatiei locale. „Populatia locala trebuie sa se adapteze” este raspunsul elitelor care au imbogatit China. . In democratie, guvernantii lucreaza pt interesele celor care i-au votat, nu invers. Cand Angela Merkel spune ca a semnat cu Rusia tratatul Nord stream 2 pt ca nu a putut rezista presiunii din partea oamenilor de afaceri, iti vine sa vomiti. La toate cele scrise, insa, trebuie adaugat clar, ca pt Romania , UE a fost in cea mai mare parte un mare avantaj – in lupta aticoruptie, banii primiti, avantajele personale are Romanilor plecati din Romania. Dar conceptul este defect in mod fatal.
    Franta, nu se dezminte in aroganta impotenta, cand nu este in stare sau nu vrea sa blocheze fuga imigrantilor din Franta in Anglia.

  10. Interesant articol. Baiatul meu are 14 ani si din fericire teologie am invatat singur (de aici si calitatea cu siguranta nu tocmai buna:)) Nu vreau cumva sa ciritic autorul articolului, pentru ca oameni suntem toti, ba chiar vreau sa-l multumesc pentru ca (desi dupa multi ani) imi da un raspuns la neputinta mea de a intelege radicalizarea unui fost coleg care si-a intemeiat familia la Burexelles, dar i-am spus fiului meu (de cate ori apare in discutie ideea de a locui in alta tara) sa nu creada ca exista vre-un loc in lume in care umbla caini cu covrigi in coada. Da, e normal ca toti sa cautam „mai binele” in viata dar la fel de normal este ca de fapt urmarim o Fata Morgana. E crucea pe care toti o purtam, indiferent de religie. Si pentru ca aici vroiam sa revin, la faptul (stiu, sincretismul e mult criticat si nu sunt neaparat apologetul lui) ca problemele (si mai ales neputintele) noastre sunt deseori aceleasi, indiferent de religie. La asta incerc sa ma rezum de fiecare data cand ii dau fiului mei citate din ortodoxie, budism, hinduism, etc (nu, stati linistiti, nu e vorba de mare lucru, ci deobicei sunt legate de lucrurile si intamplarile pe care le intalnim in cotidian). Evident ca am fost socat de faptul ca „Vă garantez că, la copiii de cinci anișori, luptele pentru putere din interiorul grupului sunt foarte asemănătoare cu cele din Game of Thrones” chiar si in situatia in care nu am luat asta ad literam, dar am citit acest articol dupa unul referitor la adolescentul de 15 ani din State care a ucis 4 colegi cu arma cumparata de tatal sau de Vinerea neagra (nu m-am putut abtine de la o astfel de „treducere”). Si ii mai spun ceva fiului meu: nu are rost sa spargi termometrul doar pentru ca iti arata ca ai temepratura! Polarizarea din societatea de azi e un fapt, dar eu sincer cred ca fiecare din noi putem face ceva important: sa ne abtinem sa cautam vinovati (intreprindere prea „costisitoare” si riscanta – ca de fiecare data cand incepem sa „judecam aproapele”) si sa credem/stim ca o mana intinsa celui de alaturi este un dar nu doar pentru el ci si pentru noi :).

  11. O anume Helena Dalli, cam grasa dupa gustul meu, care vorbeste cu gurita mica, statea asa la biroul ei din Bruxelles si se plictisea. Se gindea ea ce sa mai faca, sa mai auda lumea de ea, cum sa salveze ea planeta si uitindu-se la TV a aflat ca vine Craciunul si Mos Niculaie. A apucat-o o frenezie sarbatoreasca, s-a pus pe elaborat documente. In definitiv asta e sarcina ei, sa elibereze documente de cum trebe lumea sa se comporte. Indignata de sot, care era plecat probabil cu alta, s-a hotarit sa interzica, intern, adica la ea acasa si la EU, folosirea cuvintelor denigratoare Craciun, Pavel etc. Noi romanii eram pregatiti, il aveam deja pe Mos Gerila, care nu mai e asa de Gerila din motive de incalzire globala, am putea sa-i spunem Mos Incalzire, dar s-au trezit altii. Ce sa vezi, s-a ajuns si la Vatican, s-au facut congrese cu Cardinali si fete bisericiesti. Duamna Helena, nu stiu cum draq se face dar numele asta e un pic blestemat, a fost fericita, a scos documentul si se apuca sa faca altul.
    Intre timp un adevarat cavaler, de scoala veche si proasta, unu Alin Mituța, europarlamentar roman, s-a trezit sa ne spuna ca suntem noi timpiti, ca documentul de fapt e doar asa de pus pe hol la EU, ca sa nu se mai injure europarlamentarii, ca sunt atit de timpiti ca nu stiu sa vorbeasca si trebuie cineva sa-i invete.
    Ma intreb daca ar fi fost duamna Helena angajata la o firma privata in cit timp ar fi fost aruncata pe strazi si ce sanse ar fi avut sa gaseasca un post la pizerie? Dar asa, sta linistita pe miile de euroi de sefa la comisie, la fel ca si Alin Miluta si ride de prostia noastra.

    Merkel se va retrage zilele astea. La retragere va avea loc si o ceremonie cu muzica. Traditional cinta, un fel de fanfara militara, bucati pe care si le-a dorit Merkel. Printre ele e si „Großer Gott, wir loben dich”.
    Puneti-va cizmele in fereastra, inca mai avem sanse.

    • „Sezonul de craciun poate fi stresant” Mai bine , recomanda comisia europeana sa se scrie: ” Perioada de vacanta poate fi stresanta”
      Pentru neutralitatea religioasa se mai cere sa nu se foloseasca doar nume crestine sau nume tipice unei religii precum ” Maria si Ioan” „Malaika si Julio” ar fi de preferat.
      Dintr-un document al Comisiei Europene, fara cuvinte !!!
      Se apropie iar , a cata oara ? craciunul si incep acelasi discutii.

    • Nu știam de Madam Dalli și de recomandările dumneaei. Dar cam toate marile companii – de concerne și multinaționale nu mai vorbesc – au regulamente interioare de conduită, de tip dresscode, speech code și câte or mai fi. Anual, în preajma Crăciunului sau a Paștelui, Biroul Personal le reamintește angajaților cum trebuie să se comporte. Urările de Crăciun nu sunt interzise, așa cum cred mulți, ci trebuie transmise personal celor care le apreciază.
      As fi preferat să nu existe astfel de reguli, dar când vreun Fritz intra la prânz în cantină și declamă în gura mare „Crăciun fericit!“ sau „Hristos a înviat!” rotindu-și ochii pentru a-i surprinde pe cei care par că se simt deranjați, înțeleg utilitatea regulilor de conduită. De ce nu le-aș înțelege deci și la nivel de Comisie Europeană? Au și ăia friții lor doar.

  12. Draga MB,

    Uneori scriiturile tare sint amuzante, alteori nu prea. Cea de azi se incadreaza in ultima categorie. In general citindu-te imi pare rau pentru tine – un roman educat dar ajuns intr-o tara in care nu cunoaste limba si in consecinta se simte strain, si care generalizeaza plecind de la un singur exemplu (de fapt generalizarile, ori reducerile la clisee, sint comune printre articolele altor scriitori de pe aici). Nu ca dispretul sau ura unor musulmani fata de vest n-ar fi adevarate. Eu le-am auzit chiar de la un prieten musulman care, poate ca si tine, ajunsese sa lucreze sub nivelul lui de inginer (educat in Romania si vorbitor de romana ca mine si ca tine) intr-o fabrica unde pakistanezii injurau continuu civilizatia europeana, lucru care pe el vorbitor fluent de romana si franceza si admirator al culturii franceze il deranja in cel mai inalt grad (nu, nu era in Franta ori vreo tara francofona). Le-am mai si trait din cind in cind, foarte rar, eu insumi. Insa am intilnit, des, si opusul sentimentelor respective si dovezi de prietenie adevarata si generozitate din partea musulmanilor din occident. De fapt si in Romania cunosc musulmani perfect integrati de la care mai aflu de tarele administratiei romane si spagile cerute de autoritati pentru a da un pasaport unora care vorbesc cit se poate de bine romaneste si au mai mult ca dublul anilor necesari pentru primirea pasaportului (scuze pt divagatie).

    M-as intreba in primul rind cum s-a exprimat cea de la care a pornit ideea articolului tau. Am mari dubii ca micuta musulmana ar fi zis „Ton dieu est plus bête que le notre!”, in ipoteza ca la scoala se invata franceza si nu flamanda. „Notre dieu est meilleur que le tien” ar fi mai plauzibil.

    Altfel imigratia necontrolata prin azil politic in Europa e o problema cam insurmontabila atit timp cit nu se schimba ceva in definitia azilului politic sau in modul de aplicare la scara globala. Dar asta tre’ s-o faceti voi, astia de la Bruxelles:)

    • A invata limba țării im care locuim și inevitabil este o dovadă de minimă responsabilitate și maturitate. Nu poti critica lipsa de integrare a musulmanilor in Europa cand avem milioane de romani sau bulgari mai mult sau mai puțin enclavizati care se descurcă cu ceva engleza sau dand din mâini. Mi se pare bizar sa ne ducem la ședința cu părinții si sa vorbim cu profesorii in engleza. Putem corecta temele copiilor? Cum vede un copil un părinte care stie limba mai puțin decât colegii emigranti de la scoala?
      Am intalnit in diaspora romani care trăiesc în afara țării de peste 35 ani si nu vorbesc nici o alta limba decât romana. Erau însă oameni needucati, fugiti înainte de 1990 trecând Dunărea.

  13. coranul a fost tradus in romana – carti publicate.

    Am avut oarece curiozitate sa incerc sa descifrez oarece pe fuga intr-o librarie. Si am vazut ca erau doua carti in romana, ambele presupuse traduceri ale coranului. Una dintre catre era tradusa de un tip Dragomir daca nu ma insel care isi luase si doctoratul in teme islamice, deci citise ceva – apreciez eu optimist. Cea de a doua traducere nu mi-a inspirat asa de mare incredere asa ca am frunzarit numai prima carte.

    din joaca copiilor va redau doua episoade cam vechishoare – vreo 25-30 de ani in urma.
    copilul se juca in spatele blocului unde erau cateii abandonati de vechii stapani ai caselor care fusesera demolate si peste care s-au construit mandrete blocuri … Iubea cateii si cateii iubeau copiii, numai ca intr-o zi a venit o familie numeroasa islamica cu un baiet extrem de agresiv iar unul dintre catei, neinvatat cu agresorii, s-a dus catre copil sa se joace, sa fie mangaiat si in loc a primit niste picioare in burta, pline de rautate – catelul a plecat scheunand dar nu a muscat copilul.

    Al doilea episod – un copil al unei americance a alergat sa hraneasca cu iarba statuia de bronz din parcul Herastrau – stia ca era doar o statuie, dar magia de a fi aproape de statueta caprioara respectiva, de a o hrani…

    Avem adultii pe care ii crestem,

    Si o ultima istorie – Brasov este orasul care a modelat numerosi oameni (moldoveni) pentru ca locuitorilor (cumva nemti ramasi pe acele locuri, panain 89) le pasa de oamenii alaturi de care traiau.

  14. Un articol pe un subiect sensibil dar care arata un adevăr. Îmi spunea la un moment dat un amic, aveți noroc voi, ca în Romania comunitatea musulmana este una educata iar prin asta se face respectabila, si m-am gândit ca are dreptate, nu auzi in Romania de musulman radicalizat, iar comunitatea trăiește in pace si armonie cu ai noștri con-patrioti romani. Dar nu la fel as putea spune despre vestul Europei unde felul nostru european de a fi tolerant, deschiși, multiculturali si primitori generează situația din prezent, iar intr-o buna zi, nu prea îndepărtata ii vom resimți efectele. Imi aduc aminte povestind cu un coleg german de situația din europa, politica si in particular de cea a efervescentei musulmanilor in manifestările lor, acesta imi spunea: poate uiți pre repede cine suntem noi germanii si de ce am fost si am fi in stare, doar, doar sa vina clipa potrivita, recunosc in sinea mea părtaș, ca vorbele colegului german mi-au căzut oarecum bine.

  15. „Neamț” vine într-adevăr de la „nemeț” ce conform lui Henri Troyat (Lev Tarasov scriitor rus de limbă franceză, membru al Academiei franceze și autor al multor cărți de popularizare de mare succes despre istoria Rusiei) însemna însemna în slavona veche „mut” – adică un individ ce nu vorbea slavona. Cât despre „țigani” vin în mod aproape cert de la grecescul „Aθίγγανος” (Ațiganos) care desemna de fapt inițial niște călugări fanatici ce considerau orice atingere un păcat și de aia erau de „neatins” precum casta indiană din care cică ar proveni țiganii.

    Întra-devăr imigrația musulmană e un pericol mortal pentru Europa. Hispanicii care sar gardul în America doresc cu disperare să devină americani. Și de regulă o reușesc dacă nu la prima generație, măcar la a doua sau a treia. Ei își educă copii cu mare grijă, le dau nume anglo-saxone sau germanice (pe o prietena din școală a băiatului meu mai mare o cheamă „Gudrun” – fata e dintr-o familie de venezuelani), se convertesc la protestanism, și refuză cu îndârjire să mai vorbească spaniola pe care o văd ca un soi de chestie jenantă. Chiar între ei îi auzi chinuindu-se cu o engleză stricată :)

    Faza cea mai amuzantă a fost acum vreo 6-7 ani. Ambasada Spaniei oferă premiile Cervantes copiilor ce învață bine limba spaniolă. Copii mei mai mari au luat clase de limbă spaniolă și probabil că s-au descurcat cât de cât – sunt însă amândoi departe de a o vorbi cursiv. Am fost la ceremonia de premiere unde ambasadorul Spaniei a oferit unul câte unul premiile Cervantes tuturor copiilor din sală. Erau sute de copii veniți din tot statul + părinții într-o sală imensă de baschet, deci standardele de acordare trebuie să fi fost foarte jos. Ambasadorul a ținut un scurt discurs în spaniolă pe care l-a tradus apoi în engleză „spre beneficiul părinților” – cu toată că mă îndoiesc că copii chiar înțeleseseră mare lucru :) Am stat până la sfârșitul ceremoniei. Soția mea a remarcat că nu a reținut niciun nume hispanic printre sutele de premiați. Și așa era. Sunt totuși destul de mulți hispanici în zona. Am aflat apoi de la copii mei că în clasele de limbă spaniolă nu aveau niciun coleg hispanic :) cu toate că sunt copii hispanici în școală. Nu cred că extremismul ăsta și negarea originilor sunt bune, dar ele exprimă totuși dorința disperată de integrare cea ce e în mod cer mult mai bine ca segregarea & ghetto-izarea.

    La musulmanii veniți în Europa nu vezi asta. Hispanicii urăsc, invidiază, înjură America și fac bancuri cu „gringoșii”. Însă odată ajunși la fața locului doresc foarte mult să fie ei înșiși americani și reușesc asta. Musulmanii din Europa urăsc Europa cu pasiune. o disprețuiesc, dar ei nu vor să devină europeni. Vor să trăiască bine de pe urma ei dar în același timp fac tot ce le stă în putere să o transforme exact în infernurile din care au scăpat. De aia ei reprezintă un pericol imens.

    Și mai grav e că politica de stânga ce domină Europa a găsit un aliat excelent în ei. Nu e vorba de niciun fel de umanism, ci de calcul rece pentru preluarea puterii. Musulmanii au o puternică conștiință a supunerii, iar valorile libertății cuvântului și ale libertății individuale sunt ceva straniu și absurd pentru ei. Spre deosebire de creștinism, ce promovează liberul arbitru, individualitate și a astfel putut zidi civilizația europeană a libertății, islamul e o religie a supunerii a îndobitocirii. Dovada e exact ceea ce se întâmplă azi în lumea musulmană. E imposibilă crearea acolo a unei societăți libere și democrate. De acolo și marea dragoste + alianța naturală (chair dacă e aparent stranie) dintre progresiști și musulmanii fanatici. Progresiștii își imaginează în infantilismul lor că musulmanii sunt material perfect pentru destructurarea democrației și libertății și instalarea tiraniei de tip platonician pe care se chinuie să o instaleze. Ei nu realizează că odată ce islamul devine destul de puternic ei vor fi primii striviți ca gândacii. Pentru că stăpânirea islamica n-are nevoie de talentele lor ca să-și impună propria tiranie…

    • „…Hispanicii care sar gardul în America doresc cu disperare să devină americani. Și de regulă o reușesc dacă nu la prima generație, măcar la a doua sau a treia. Ei își educă copii cu mare grijă, le dau nume anglo-saxone sau germanic…”

      va contrazic, situatia nu e chiar asa cum o descrieti, ba chiar dimpotriva, exista un clivaj serios in societatea americana intre anglo (gringos) si hispanici. Sunt nenumarate districte scolare unde educatia se desfasoara in limba spaniola deoarece majoritatea elevilor nu vorbesc engleza fluent pentru a putea fi scolarizati. Asta spre deznadejdea parintilor care nefiind hispanici dar in minoritate, sunt obligati de realitatea din scoli sa accepte compromisul. Poate in unele situatii, hispanici mai educati apeleaza la trucurile pe care le descrieti pentru a le oferi copiilor sansa de a fi oarecum normali, insa in societatea americana este absolut inutil, conteaza foarte putin cum te numesti cand stii sa faci ce trebuie. Fara suparare, pentru un vorbitor nativ de engleza, nu e nicio diferenta intre Gudrun si Mariluz sau Maritza…

      Hispanicii care fug din Mexico, Guatemala, El Salvador, Nicaragua, nu sunt intelectuali, sunt lucratori agricoli in marea majoritate pentru care scoala n-a fost nicodata o prioritate. Se aduna in congregatii mari in zone (state democrat votante) unde exista toleranta pentru ilegali si duc o existenta la limita, dar care e mult superioara existentei din tarile de origine. Sunt o masa de manevra, relativ usor de exploatat, dar cultural destul de impenetrabila. Daca vrei sa comunici cu ei, e bine sa inveti spaniola…generatiile tinere vorbesc engleza fluent, sunt nativi deja, dar sunt totusi captivi in cultura din care provin. Convertire la protestantism??? Exclus!

      Apropos, in clasele de spaniola din scolile americani nu esti acceptat daca esti vorbitor nativ de spaniola, e clasa de foreign languages, asta e cauza pentru care copiii n-au avut colegi vorbitori nativi in clasele de limba spaniola. Cum in clasele de limba mandarina nu vei intalni copii de origine chineza. Este elementar, si logic, Josef Svejk!

      • Nu știu de unde le scoateți.

        Mă-am uitat de curiozitate la Chicago, unde am locuit câțiva ani până-n 2008. Zona metropolitană are 9,5 milioane de suflete. Am găsit vreo 7 sau 8 școli care oferă ceva clase în „dual education” în spaniolă. Nu-i clar câte clase și ce anume e „dual”. Toate exclusiv în ghetto-uri. Conform statisticii vreo 2.5 milioane de locuitori ai Chicago afirmă că ar fi de origine hispanică. E nesemnificativ la o asemenea populație.

        Evident că hispanicii care sar gardul din Mexic sunt în special oameni săraci și needucați. Ăia care au ceva educație sau avere intră pe ușa din față. Ei știu că odată intrați pe ușa din dos rămân toată viața să facă munci umile la negru. Și nu pentru asta vor să ajungă în America.

        Săraci și needucați au fost irlandezii, polonezii, rușii, italienii, evreii, etc. sau românii veniți în secolul XIX și început de secol XX. Însă de pe la a doua generație încolo s-au integrat foarte bine. Exact cum fac hispanicii săraci azi. „Viziunea” dumneavoastră e una cert din auzite, și tarte mă tem că nici nu auziți prea bine :)

        În ce privește chestia aia cu clasele de spaniolă în care n-ar fi primiți cei de origine hispanică, e clar că vorbiți după ureche și înțelegeți sistemul de educație american cam cum îl pricepeți pe al eschimoșilor. Ați văzut țara doar în poze și vorbiți exclusiv după ureche.

        Așa ca să vă luminez un pic, aici nu există un sistem unitar ca în România. Copii trebuie să poată trece niște examene standard de engleză și matematică la sfârșitul liceului, ca să l-i se le recunoscută școala. Unele state mai au cerințe suplimentare peste cele federale. În rest districtele școlare decid ce și cum. Cred că în jur 90% din districtele școlare sunt comunitare, confesionale sau private. Statul are control asupra celor vreo 10% rămase care sunt de regulă în ghetto-uri, ți unde într-adevăr „educația” e consistentă: Cam 70% din „absolvenții” școlilor de stat nu pot trece testele armatei de citire și aritmetică elementară care-i identifică pe recruții analfabeți :) De altfel districtul școlar de stat din NYC a decis că profesorii să nu mai fie obligați să dea testele (considerate „traumatizante” sau așa ceva) care să dovedească că știu să scrie și să citească :)

        În cele 90% necontrolate de stat programa școlară, structura anului școlar, lefurile profesorilor, angajările și concedierile sunt dispuse exclusiv de consiliile școlare ce în cele comunitare sunt alcătuite din plătitorii de taxe pe proprietate de pe raza districtului. De regulă 2-5 târgușoare. Ca un exemplu cei din districtul meu anul școlar e împărțit în 4 cuadranți. În cel in târgușorul vecin sunt 3 trimestre ca-n România. În altul mai la nord sunt două semestre. La noi școala elementară e clasele I-VI. Clasele VII-IX sunt așa numitul „liceu junior”, iar clasele X-XII sunt așa numitul liceu senior. Raționamentul e că după clasa a X-a copii vin cu mașinile lor la școală, deci trebuie să ai parcări mari care nu sunt necesare pentru clasele I-IX. Însă în târgul vecin e după model românesc cu 4-4-4. E un număr enorm de clase opționale începând de regulă de prin clasa a V-a și a Vi-a cam peste tot. În districtul nostru de prin clasa a VIII-a cred că doar matematica engleza sportul și religia sunt obligatorii. Restul sunt toate opționale – deci copii trebuie să-și aleagă un număr de opționale pentru a putea trece clasa.

        • Raspuns tipic de român expert…am sa renunt la politete ca n-am cu cine…

          „…A Dual Language (DL) program is a Illinois state-approved program of instruction for language development when a school has 20+ identified English Learner (EL) students who speak the same non-English language at home. In a DL program, non-Spanish speaking students have the opportunity to participate in the DL program as an enrichment to general education learning.
          In a DL program, instruction and assessment occur in English and Spanish with the goal of developing language and literacy proficiency in both languages. The goal of a Dual language program is for students to develop bilingualism, biliteracy, and multicultural proficiencies that will enable a pathway of success in college, career, and life.
          The DL provides rigorous instruction and assessment to support literacy and language development in English and Spanish.

          How much time is spent on the partner language?

          Full immersion, or 90/10, programs teach in the partner language 90% of the time in the primary grades (usually kindergarten and first grade) and 10% in English, and gradually adjust the ratio each year until the partner language is used 50% and English is used 50% by third or fourth grade (sometimes later if the program extends through eighth grade or beyond). 50/50, programs teach 50% of the day in English and 50% of the day in the partner language at all grade levels.

          Partial Immersion teaches less than 50% of the time and usually focuses on one content area, either language arts, math or science.

          How are the languages divided?

          Language division by schedule: Within any dual language program, students speak and study in one language at a time, and the times for each language are explicitly defined. There is great variation, however, in the specifics. In some programs, language alternates by day, by week, or by several week periods. In other schools, students speak one language in the morning and the other language after lunch. After a designated amount of time, one, two, or more weeks, the morning and afternoon languages switch. Further variation includes programs where particular subjects are always taught in one language, due to resource availability…”

          Bāi nene, las-o naibii cu „targusoare” si alte sintagme d-astea de doua parale! Oi fi locuit in Chicago câtiva ani, dar din 2008 pânā in 2021 situatia s-a schimbat in mod dramatic!!!

          Numai in CPS ( Chicago Public School) system sunt 40 de scoli Dual Language (https://www.wbez.org/stories/as-cps-expands-gold-standard-bilingual-program-questions-are-raised-about-who-benefits/e6c10006-fba9-4617-9ef2-fa7435dd3c09) iar suburbiile Chicago, pe care le numesti ghetouri ca orice românas rasist si respectabil, sunt pline de hispanici.

          • Ce ar fi să mai încercați și pe al alte mese?

            Chicago Public School District e districtul școlar de stat din Chicago. Adică din ghetto. Cea mai mare parte a orașului în sine (Tje Loop) e un imens ghetto. Sunt exit-url pe I-55 spre South Chicago sau Cicero unde scrie că poliția nu-ți recomandă să intri pe ele :) Iar când intră poliția o face doar cu un soi de TAB-uri. Anul ăsta au trecut de cifra de 1000 de inși lichidați în asasinate.

            Adică districtul ăla din ghetto ce produce 74% din absolvenți analfabeți:

            https://wirepoints.org/how-can-84-of-chicago-public-schools-students-graduate-when-only-26-of-11th-graders-are-proficient-in-reading-math-wirepoints-quickpoint/

            E drept că nu-i așa de rău ca-n 2012-2019 când au fost constant peste 80% analfabeți. Probabil că acum au făcut definiția analfabetului mai „elastică”

            În orice caz nici acolo nu am găsit mai mult 7 sau 8 școli care să ofere ceva „dual education” în spaniolă. Dacă găsiți dumneavoastră mai mult de 8 dați-mi și mie lista și adresele de web să mă minunez. Oricum la rata lor de alfabetizare pot avea și educația în limba bulgară că tot aia e :)

            În suburbiile unde sunt școli bune, comunitare, private sau confesionale, unde părinții decid curriculum-ul nu am găsit nici măcar una de sămânță la 2.5 milioane de rezidenți hispanici.

            În Floria la 5.6 milioane de hispanici am găsit exact 9 școli ce oferă ceva în limba spaniolă. Toate de stat după cum zic site-urile lor:

            https://duallanguageschools.org/schools/fl/

            • Bāi nene,

              Daca esti un alb rasist, de sorginte est-europeana, ai filme in cap cu exit-uri pe I-55 unde politia nu iti recomanda sa iesi si TAb-uri! Findca e posibil ca alti albi rasisti ca tine sa te ia in serios, arata-ne unde ai vazut tu vreun exit pe o autostrada americana, in care politia sa iti recomande sa nu intri pe ele…imi e o greata suprema de oameni ca tine, care dezinformeaza copios si fara nici o responsabilitate!

              Ce sa iti gasesc, daca nu stii sa citesti? Ti-am postat un articol in care scrie clar ca in CPS sunt 40 de programe dual language. Ce sa fac, sa ti-l traduc? Ai auzit de Aurora, Illinois? Al doilea oras ca marime din statul Illinois…uite aici brosura lor despre dual language programs. ( https://www.d131.org/wp-content/uploads/2019/09/Dual-Language-Handbook_English_W.pdf)

              Cicero, Illinois:
              https://resources.finalsite.net/images/v1584725299/cicero/wsx1niavyhxwqdorusmi/4EnglishELProgramDescriptions.pdf

              Mundelein, Illinois:
              https://www.dist76.org/content.aspx?id=84652

              Evanston, Illinois:
              https://www.district65.net/Page/528

              Alege ce oras vrei din vecinatatea Chicago, din Lake, Cook, McHenry, DuPage counties si o sa aiba dual language prorgams!!!

            • @RMR
              Domnu’ hai să lăsăm poveștile nemuritoare cu „rasiști” și cu alte celea.

              Până una alta ghetto-urile din Chicago au depășit anul ăsta 1000 de omucideri. Uite aici ce zice media de stânga:

              https://abc7chicago.com/cook-county-murders-crime-homicide/11286930/

              Cook County e județul ce se suprapune practic peste Chicago. Dacă veți primi vreodată viza de State vă recomand cu căldură să nu călcați prin locurile alea pitorești precum Cicero., South Chicago, etc. Asta desigur dacă chiar țineți la pielea dumneavoastră. Alde Bagdad sau Kabul sunt ceva mai sigure :)

              În rest rămâne exact așa cum am stabilit: Dați-mi link-urile de la 9 școli din Illinois ce oferă în curriculum-ul lor mai mult de o oră obligatorie de limba spaniolă pe săptămână în fiecare an de studiu. Eu am găsit 7 care oferă între 1 și 2 ore pe săptămână spaniolă în fiecare an și a 8-a ce oferă o oră opțional în fiecare an. Toate în ghetto-uri ce produc cel puțin 70% analfabeți la absolvirea liceului. După cum spuneam alea pot oferi foarte bine și ore în limba bulgară sau ciuvașă că tot aia e.

              Haideți! Băgați mare!

              P.S.: Să vă spun un mic secret :„Moscova nu crede în lacrimi” . Faptul că gargarisiți politic-corect pe forum-uri nu vă ajută deloc să primiți o viză. Ca să vă creadă, trebuie să puteți dovedi că aveți suficienți bani ca să nu rămâneți ilegal. Viața e uneori tare crudă…

              Succes în continuare!

    • @Soldat Sveik ceva mai bine astazi desi de la un moment dat tot ai ajuns sa bati cimpii (ce sa-i faci si omul cel mai citit poate s-o dea in bara de la un anumit nivel gindirea se blocheaza mai ales atunci cind de prea multa carte doar in anumite domenii nu mai vezi padurea din cauza copacilor;deci pe linga limitele gindirii fiecaruia dintre noi unii mai sus altii mai jos ca deh,NU sintem egali, paradoxal prea multa carte chiar te poate prosti cind e vorba de anumite subiecte;da’ vorba dumitale nu-i nici o suparare, nu-i asa?!)
      Citez din prea putzul gindirii:

      „Musulmanii au o puternică conștiință a supunerii, iar valorile libertății cuvântului și ale libertății individuale sunt ceva straniu și absurd pentru ei. Spre deosebire de creștinism, ce promovează liberul arbitru, individualitate și a astfel putut zidi civilizația europeană a libertății, islamul e o religie a supunerii a îndobitocirii.”
      Ei NA iaras o dadusi in bara, domnule: daca scriai PROTESTANTII care da, de la un anumit nivel au promovat un oarecare nivel de libertate (SI NU pe baza liberului arbitru monsher, ci tocmai pe baza conceptului predestinarii transformat de Calvin in dogma, dat fiind ca majoritatea protestantilor clasici erau calvini initial pina cind rapid au aparut sectele si sectuletzele care au facut prozeliti unele contrazinci intr-adevar dogma lui Calvin;sa nu uit de anglicanii britanici);altfel nu se lauda taica M Weber cu radacinile protestante ale capitalismului modern…
      Ca o parte a catolicilor au reusit mai bine sau mai rau sa se adapteze noilor mentalitati protestante (dupa n razboaie) aplicate cu succes in primul rind de olandezi asta-i o cu totul alta discutie.Da’ asa-i cind generalizezi…
      Individualitate,liber arbitru bla,bla,bla cuvinte mari..despre asa poti eventual sa vorbesti despre epoca de dupa pacea de la Westfalia care a pus capat razboiului de 30 de ani;cind ieuropenii astia destepti au ajuns la un acord:adica sa se bata doar cind e vorba de conflicte de interese si s-o lase cu alea de ordin religios mai moale….adica destul de tirziu pe axa timpului.
      Cit despre mareata Gradina A Ortodoxiei (adica cea mai tare religie din parcare) aici o dai iarasi in bara;I.P.CULIANU demonstrase fara drept de apel in a sa biografie a lui Mircea Eliade (vezi ref. la poezia lui Alexandr Block printre altele) ca ortodoxia traditionala a ramas de fapt PROFUND ostila capitalismului (mai ales a celui de sorginte protestanta dar de fapt a capitalismului in general) si explica f bine;pacat ca o astfel de minte cu adev stralucita si erudita nu a intrat in si mai multe detalii;oricum Culianu dovedeste ca ortodoxia (adica deh dreapta credinta prin definitie) si mentalitatile generate de ea au avut o contributie suprinzator de mare la victoria temporara si instaurarea (culmea, paradoxal aparent) noii religii atee marxist-leniniste si de asemenea explica DE CE comunismul in numai 70 de ani a lasat urme atit de adinci care se vad si astazi,comparativ cu alte tari cu deosebire in Romania,Bulgaria sau Rusia de astazi,in spatiul ortodox est-european prin excelenta.
      Deci, pune mina pe carte si citeste.
      Liberul arbitru si individualitatea proslavite de crestinism… unde domnule in Evul Mediu ?!? in iepoca societatii tripartite atit de laudate de fraierul ala de Dumezil?!?hai sa fim seriosi!!!!!!!!!!! au incercat katarii (atit de dragi sufletului meu) si altii da’ au fost repede pusi la punct ca pe ceielalti eretici si pagini in secolele de gratie IV-VI cind varianta niceeana a iudeo-crestinismului a invins in Europa celor 2 imperii romane(unul prabusit evident,celalalt relativ ok) si astfel „ISTORIA E SCRISA DE INVIGATORI”.;adica daca te nasteai serb puteai deveni nobil, ha ha ha…
      Am mai abordat aici subiectul (nu are rost sa-l dezvolt) adica comparatia,faptul ca cel putin in Imperiul de Vest (dar in buna masura si in cel de Est-vezi „Agora”) iudeo crestinismul niceean a facut ravagii in sec. IV-VI mai ales in sec. V asemanatoare bolsevismului in Rusia si in Europa de Est, a sec. XX( si nu doar barbarii,dintre care o parte erau si ei crestini,dar eretici au contribuit la catastrofele succesive) alfel nu am mai vorbi despre the dark ages ale evului mediu timpuriu;desigur ca exista destui iexperti apologeti de-ai lui peste gata sa contrazica,sustinind faptul ca crestinismul niceean s-a impus pasnic, treptat, ca de fapt dark ages din secolele VI XIII n-au fost atit de dark,etc etc etc adica balloonies.
      Nici nu ma mir daca analizez mai ales similaritatile ortodoxiei est europene a sec. XX-XXI (mai ales mereu oportunista) cu cele ale crestinismului primar de tip niceean.(„ortodoxia” adevarata).
      Cit despre ortodoxia de astazi, cel putin cea de la noi:da, ma rog exista destui iexperti de-ai lui peste gata sa demonstreze ca si-a schimbat naravurile,dar cel putin faptul ca in esenta a ramas aceeasi institutie oportunista(aia de la putere conteaza) dovedeste ca „lupul isi schimba paru’ da’ naravu’ ba….”.
      Cit despre iudeo-crestinism in esenta:vezi sa nu uiti avind in vedere ca nu prea iti plac teoriile conspiratiei faptul ca iudeo-crestinismul in esenta e o forma PARTICULARA A TEORIEI CONSPIRATIEI.

      Cit despre asa zisa suprematie a moralei iudeo-crestine (iarasi monopol) argumente vax;sofisme;ei na; daca analizezi mai in profuzime mai ales ortodoxia cit si crestinismul sectar(deloc de ignorat) vei vedea (cu-i nu-i place deh,adevarul doare) ca au mai multe in comun (mai ales ortodoxia talibana,cea veritabila) cu islamul jihadist decit cu democratia; crestin-democratia naivitati asa pt mainstream-ul societatii ca si convertirea papilor recenti in mari aparatori ai democratiei (exista inclusiv printre catolici destui care-i acuza pe ultimii 2 papi ca fiind tradatori si unelte ale Satanei;asa,sa fie in armonie cu neo-protestantii care se razboiesc permanent cu papalitatea catolica acuzind-o de toate relele,sa nu mai vorbesc de ortodocsi.).Ce mai dom’le in sinul lumii crestine e o „concordie” (vorba lui zimbareatza Ilici) de mai mare dragul;numai „iubire” si „dragoste” „frateasca” si „crestina” (sa nu uit ortodocsii jihadisti care-i acuza pe unii de-ai lor de tradare ecumenica).
      Nu prea se vorbeste despre faptul ca atit crestinismul cit si islamismul au mostenit spiritul nociv al iudaismului radical;dar ar fi prea politically incorect” putind fi acuzat usor si rapid de „antisemitism”.
      Cit despre „imposibilitatea crearii unei societati libere si democrate” (asa ca USA?! ha ha ha ha..) ar trebui sa faci o vizita mai lunga prin vestul si centrul Turciei;nu de alta dar cu tot cu Erdogan al lor vei vedea ca exista inca destui turci (si musulmani) care isi doresc o societate libera, prospera si democratica;inca nu da in cap mai nimeni acolo fetelor si femeilor care nu suporta burka;si nici nu halesc crestini la cina.
      Si NU numai in Turcia;trebuie totusi ajutati si nu doar tratati asa,GENERALIZIND ca toti ar fi niste capcauni gata sa inghita toti crestinii..Turcia e intr-adevar o tara extraordinara, cel putin din ce am vazut.
      Cit despre islamul radical: ghici ciupercutza CINE,CE si CUM a contribuit esential la renasterea islamismului radical jihadist in a doua jumatate a sec. XX?!?!ti-am mai dat niste sugestii, niste dots pe care nu ai fost in stare sa le conectezi(nici nu ma mir).Sau cind esti prea „politically corect” si ignori (voit sau nu) rolul crucial jucat de aparitia unui nou(da’vechi cica) stat in Orientul Mijlociu asa cam pe la jum. secolului trecut..adica selectia observationala, observam doar ce ne place si ignoram acele adevaruri care nu ne convin…..Da’ ma abtin ca chetia cu „antisemitismul” e la moda…
      Cit despre sofismele cu „progresistii” la gramada….ei na de parca ar avea putere; cit despre invaziile de imigranti musulmani mai ales in Europa cam CINE SI CUM le-au stirnit si cum au contribuit la ele?! cine si-au virit coada si au contribuit la aparitia viesparului din Siria, Afganistan,Iraq?!(inclusiv Novo Rusia ortodoxa).
      Hindusii si budistii se refera la roata Karmei-what goes around comes around-aici sint magistrali asa zisii „conservatori” conservati in borcane prin ipocrizia lor „DE CE sa fie vinovate generatiile prezente pt greselile celor anterioare:?!”
      Una la mina: pacatul originar concept esential al crestinismului afirma ca toti prin faptul ca ne nastem mostenim pacatul originar prin faptul ca sintem urmasii lui Adam si Eva.;deci pt greselile celor din generatiile anterioare vor suferi si cei din generatiile prezente si viitoare; altfel NU faceti decit sa va contraziceti.
      Doi la mina: valabil pt Anglia, Franta, Belgia,Germania Spania: odata le-ai ocupat teritoriile(ca ati facut si lucruri bine asta-i altceva) acum vin ei la voi deh ce sa-i faci daca capitalismul adev. nu merge la ei(sau nu se doreste sa mearga);asa ca spalati-va pe cap cu ei si dati-i afara pe cei radicali.
      „Pentru că stăpânirea islamica n-are nevoie de talentele lor ca să-și impună propria tiranie…”
      Da,da,da..bineeee Mama Omida jenial, jenial.;altfel, bine sanatos soldatule?Si-au facut vreo aparitie aia rai si uriti prin cartierul dumitale?stii matale care…
      Have a nice week-end!!!!!

      • Dedicatie pentru tablagii Secu scosi la pensie mai jos.

        „Cit despre islamul radical: ghici ciupercutza CINE,CE si CUM a contribuit esential la renasterea islamismului radical jihadist in a doua jumatate a sec. XX?!?!ti-am mai dat niste sugestii, niste dots pe care nu ai fost in stare sa le conectezi(nici nu ma mir).Sau cind esti prea „politically corect” si ignori (voit sau nu) rolul crucial jucat de aparitia unui nou(da’vechi cica) stat in Orientul Mijlociu asa cam pe la jum. secolului trecut..adica selectia observationala, observam doar ce ne place si ignoram acele adevaruri care nu ne convin…..Da’ ma abtin ca chetia cu „antisemitismul” e la moda…”

        Asta este direct din manualul micului KGB-ist si stangist si evident pentru uzul PLO.
        Si pe calapodul antisemitismului deghizat sau nu in antisionism derivat din lipsa de legitimitate morala ateista.
        Sunt curios daca doar Zemmour (ce cosmar pt. d-voastra!) daca ajunge sa fie ales o sa limiteze imigratia sau si Macron la runda 2.
        Presupun si chiar pariez ca duceti dorul lui Arafat/Gadaffi si ca jubilati ca Gadaffi junior a fost acceptat drept candidat.

        • PS: dupa mintea aia din capu’ dumitale, Culianu era bolsevic?!aha ai sarit ca ars pt.ca am punctat :CE anume a dus la renasterea islamului radical jihadist in a doua jumatate a sec. XX?!
          De altfel n-are rost sa ma obosesc sa scriu un raspuns mai pe masura unui troll….

          • @Adrian N.
            „CE anume a dus la renasterea islamului radical jihadist in a doua jumatate a sec. XX?”
            _____
            Adevarul este ca lumea musulmana nu a tinut pasul cu revolutia industriala… pe romaneste zis „au pierdut trenul”. Traditionalistii au castigat upper hand… si evident, nu a durat mult pana au aparut si „frustrarile”. Statul Israel, evreii, occidentalii, Churchill, etc (intr-un cuvant zis „strainii”) sunt de vina, nu? De parca Palestina (locuita de crescatori de capre pe acea vreme) ar fi fost buricul Pamantului, motorul economic si financiar al intregii lumi musulmane. Pentru a intelege fenomenul, va recomand si filmul „The Last Samurai” regizat de Edward Zwick in 2003. Pentru o mare parte a populatiei, adaptarea la noua ordine (aparuta pe fondalul revolutiei industriale) a fost brutala „heartbreaking”. Spre deosebire de invatatii Chinei, sau de invatatii lumii musulmane, Imparatul Japoniei a inteles consecintele pierderii trenului (a fost mai destept).

            P.S. In ultimile decenii, Dubaiul (cu toate ca este un emirat musulman si nu este asezat pe balti de petrol) a inceput s infloreasca in desert, tocmai datorita faptului ca au renuntat la traditionalism in favoarea evolutiei si a prosperitatii (au un Emir destept). Iata ca incep si musulmanii sa isi deschida ochii, niciodata nu este prea tarziu.

            https://www.youtube.com/watch?v=qSEdbAC-Ceo

            https://www.youtube.com/watch?v=LyLyHAlM9S8

        • @Durak
          Daca studiati cu atentie fenomenul, veti oberva ca o mare parte a antisemitilor de odinioara sunt islamofobii de astazi (au fost substituiti doar subiectii?) Caci profilarea populistilor (stanga, dreapta si viceversa) cu ajutorul „stereotipurilor” si al manipularilor la nivel emotional, exploatarea temerilor, etc, functioneaza la fel de bine si in zilele noastre, pretutindeni in lume – incepand cu lumea islamica, crestina, ebraica, hinduista, samd.

          Speranta este noua generatia, in randul lor domneste deja „meritocratia”, indivizii fiind apreciati in functie de nivelul educatiei, al expertizei, al bunului simt… si evident aspectul joaca in continuare un rol (originea sau confesiunea isi pierd tot mai mult din relevanta).

          https://www.youtube.com/watch?v=vVPo8jgyIfc

          https://www.youtube.com/watch?v=v9Ic8u_V3Mo

          https://www.youtube.com/watch?v=0PTQFzNAwjY

          P.S. Religiile, respectiv credinta omului se incadreaza la capitolul „sfera privata”. Majoritatea tineretului se indeparteaza de vechile traditii (rugaciunile de 3 ori pe zi catre Mecca, matanii, bataturi in frunte, pupatul inelelor la cardinali si la popi auriti, moaste, etc). Atentie insa, asta nu inseamna neaparat ca in randul noilor generatii exista (sau vor exista) mai multi pagani sau mai multi atei, ponderea oamenilor care cred in divinitate va ramane vesnic neschimbata. Se vor ruga si ei normal, atunci cand vor simti nevoia, si de cate ori vor simti nevoia. Citisem undeva ca practicarea credintei in mod excesiv ingradeste gandirea libera, creativitatea si oricum nu este neaparat un mod sanatos de viata (poate duce la afectiuni psihologice pana la pierderea simtului realitatii, psihoze, etc). Lasati tineretul sa se miste liber, nu le mai spalati creierele cu stereotipuri, sentimente urate, ura, xenofobie (noi vs ei si viceversa) si totul va fi bine.

          https://www.youtube.com/watch?v=0-BNU1VpE5A

          https://www.youtube.com/watch?v=x9VYKrtziSg

          https://www.youtube.com/watch?v=o8Vi-iwVdJM

          https://www.youtube.com/watch?v=i-eNy9BhsgE

          • Suprinzator, dar aveti dreptate!
            Antisemitii europeni au devenit antisemiti in sensul extins al cuvantului deci si musulmanii sunt inclusi acum.
            Constanta europeana de-a lungul secolelor a fost si a ramas antisemitismul, xenofobia si rasismul.

            • Cum am mentionat si in alte postari, in randul noilor generatii de europeni, confesiunea, originea joaca un rol tot mai putin semnificativ (marea lor majoritate subscriu la meritocratie). Nici in randul noilor generatii de musulmani nu sunt toti antisemiti. Asadar, mai usor cu „stereotipurile”. Shalom

  16. Corectutidinea politica inseamna daca renunti la propria opinie si pareri in favoarea unui numar restrans de oameni cu alte concepte.

  17. Eu nu ma consider „corect politic” si cred ca aceasta corectitudine politica este cea care va ditruge valorile occidentale prin limitele pe care le impune. Daca cineva ma face „comunist din est” nu ma supar, ci dimpotriva trezeste in mine o dorinta de a dialoga, de a justifica afirmatia respectiva.
    Din pacate, UE este condusa astazi de niste indivizi „obtuzi”, fara pic de viziune, care adopta uneori politici ce amintesc de perioade negre din istoria Europei. Insa asta este alta poveste ce ar trebui discutata serios alta data.
    Din pacate, traiesc in acelasi oras cu autorul si cunosc bine mediul social si politic, fata de care uneori Romania pare un fel de Las Vegas. Uneori, doar. Culmea, cea mai buna pritena a fiicei mele este o fetita din Turcia, ea invatand la o scoala multinationala. Asadar, un copil musulman, insa destul de diferit fata de alti musulmani din alte state, Turcia fiind un stat cu o abordare mult mai „liberala” vizavi de islam. Sper sa nu apuc ziua in care fiica-mea sa-i spuna prietenei ei ca Erdogan este un prost fiindca a cumparat de la rusi sisteme S400 si ca tradeaza NATO. Mi-as dori ca prietenia lor sa nu se termine niciodata, iar mai tarziu sa-si aduca aminte amandoua de perioada copilariei. Pentru ca este foarte, foarte greu astazi sa iti faci prieteni adevarati.

    • Turcia a avut „noroc” cu Ataturk – care a modernizat tara. Inainte de a vizita Turcia – copilandru fiind , am avut norocul sa citesc Le Petit Prince care are – chiar la inceput – mica istorie cu astronomul turc ce descoperise o stea neascultat – ignorat la congresul de astronomie , unde se dusese cu salvari si fes. Dupa venirea lui Ataturk – imbracat europeneste a fost ascultat si aplaudat > Vorba lui Nastratin : Haina face pe om ! Dar sa lasam gluma – In 1972 am avut ocazia sa strabat ca 3 saptamani Turcia – cu Trabantul ! – si sa cunosc tara si oamenii – I-am cunoscut pe oameni pentru ca n-am gasit sat in care sa nu fie – cel putin cativa, care fusesera la munca in Germania si vorbeau limba germana . N-am vazut femei cu fata acoperita – nici la tara Iar orasele erau ca in Europa ! Nu mai stiu cum e azi cu Erdogan – dar inteleg ca s-a facut un mare pas inapoi . Armata – care era CHEZASA – democratiei in Turcia a fost inlocuita cu un partid politic …. Tot ce v-am scris va poate lamuri ca prietena turcoaica a ficei Dv. poate fi un suflet neinregimentat intolerantei religioase si politice musulmane (cam merg impreuna !) Din pacate Europa este in descompunere si sub asaltul lumii musulmane – asalt mult mai grav decat cel din secl ViiI -IX – dupa care au trebuit cam sase secole de lupte pentru izgonirea musulmanilor in Africa. Islamismul este o religie a intolerantei – ca baza – dar poate sa fie si adaptata la zilele si cultura actuala – Am o buna parere despre musulmanii – originari (turci sau tatari) din Romania si numai despre unii din noii veniti – de care pana si muftiul din Romania se plange. Scuze – dar din 1990 si pana prin 2013 am trait si muncit numai in tari musulmane si am inteles firea, filozofia si dorintele lor.

    • Palermo , curtea lui Barba Rosie din casa Hohenstaufen.
      Are loc un cutremur , destul de important incat sa sperie curtenii care incep sa se roage catre Dumnezu (in dialect local si greaca) , catre Adonai in ebraica si catre Allah in araba!!

      Ca la curtea lui Barba Rosie erau „recepte” toate religiile abrahamice , caci asa cum zicea Freddie „mintile care se roaga nu au timp de comploturi!”… asa ca catolici, ortodocsi, muslamani si arabi se simteau bine impreuna .

    • @Mike,domnule NU numai Turcia e o tara cu o abordare mai liberala a islamului, ci si Malayezia,Indonezia (tari insemnate din punct de vedere numeric, al populatiei).
      Generalizind si tratind la fel toti musulmanii e o chestie la fel de extremista ca si mizeriile jihadiste;de fapt am facut mai jos o analiza asa mai sumara referitoare la cauzele renasterii islamismului jihadist din a doua jumatate a sec. XX (si evident continuind in prezent).
      Si da, Turcia dincolo de Erdogan e o tara superba cu oameni minunati(si uscaturi la fel ca peste tot);sper sa o revad (si mai ales sa scape de pacostea numita Erdogan).
      Numai bine, week-end placut.

  18. Citiți pe Mircea Eliade cu lucrarea „Traité d’histoire des religions”.
    A fost tipărită și în RSR. Doar că nu a mai ajuns in librării fiind blocată cu ordin de distrugere.
    Nu au reușit să ardă tot tirajul. 😀😀

  19. ´Civilizatia Europeana´ ( strigate, aplauze … )
    e o chestie subiectiva, depinde de unde si cum te uiti. Un occidental adevarat, un flamand sau un gascon, i-ar pune granita la portile Europei, la Viena, dincolo fiind populatiile pestrite, levantine, barbarii ( de tirani, vorba imnului sovin ). Unul de dincoace i-ar putea vedea in schimb pe cei mai de la vale, pe cei o suta cincizeci de milioane de ´bolsevici´, sa zicem ( macar ca pravoslavnici ) , ca straini, neamurile lui Gog si Magog. Granitele sunt incetosate, mai ales daca se iau in discutie faliile confesionale, mult mai adanci. Cu totii s-au batut cu Civiliztia Europeana ( si cu Crucea, simpla sau divers incarligata ) pe bat.
    Emigrantii au uneori obiceiul de a se inradacina-insuruba rapid, devenind ´conservatori´ zelosi, mai americani decat americanii, chiar daca ii mai tradeaza fizicul. Bine, isi au bagajele, ghidurile lor, de ex., cum au citit ei din Noica sau Patapievici, vad lumea asa cum sunt ei ( formati). E si lupta pt. supravietuire, ca in Titanic : odata ce ai prins loc in barca ii impingi pe ceilalti, pe ´barbari´, dar de pe o barca mai mare se vede altfel ( sau la fel, dupa perspectiva ).
    Accentul nu ar trebui sa cada mai degraba pe ´civilizatie´, pe uman, pe ceea ce uneste ? Dar din ´linia de front´ se transmite altcumva, cu trompete, pt. mobilizarea publicului indolent.
    Si apropos de Europa interbelica, cine era mai precis, pe atunci, inamicul principalul care o ameninta, sarmana fecioara dalba, cu degenerarea !? Inamicul etern, deghizat dupa mode, cuibarit in sufletele noastre ? …

  20. Mi-as dori ca macar cititorii de pe contributors.ro sa inteleaga ca nu toti musulmanii sint la fel. In functie de tara si uneori si de educatie sint mai mult sau mai putin religiosi. De exemplu, fiindca mike a pomenit de Turcia, turcii din occident sint in general, macar la generatiile venite in anii ’70-’80, in majoritate din Anatolia si mai conservatori. Asta nu-i face neaparat fundamentalisti ci doar nationalisti si pro-Erdogan. Cei de la ei de-acasa sint cam 50%-50% impartiti intre erdoganisti si kemalisti. Ismailitii din Tadjikistan sint tot atit de musulmani pe cit sint si romanii crestini sau chiar mai putin. Si alevitii turci sint cit se poate de liberali (avem in Romania multi dintre acestia, ceea ce explica de ce la alegerile anterioare turcii germani l-au votat pe Erdogan in proportie de peste 65% in timp ce turcii din Romania l-au votat cam 15%). Samd.

    Oamenilor, si mai ales filosofilor, le plac generalizarile insa adesea sint facute fara a avea destule cunostinte despre subiect, asa dupa ureche si dupa cite o experienta singulara. Scrieti, oameni buni, despre lucruri la care va pricepeti si lasati-i pe musulmani in plata lui Allah.

    PS Poate cea mai amuzanta seara din ultimii 20 ani am petrecut-o intr-un local in compania unui tunisian, a unui marocan, a unui algerian nascut in Franta, a unei libaneze de la Londra. Am ris cu lacrimi toata seara de parca as fi povestit intimplari din armata cu colegii de facultate. E drept ca erau cu totii integrati, aveau joburi bune si nu faceau parte din vreun lumpenproletariat din banlieurile bruxelleze ori franceze.

  21. totuși, cred că cineva așteaptă un răspuns. eu zic așa: da, este adevărat că dumnezeul nostru este mai prost ca al lor (și este luat de prost dacă ne gândim câți creștini respectă măcar 10% din decalog), dar pe de altă parte este mai simpatic, mai prietenos, mai iertător (inclusiv cu copiii ce iau note mici). poate fi mâzgălit, poate fi cântat, poate fi cioplit, poate fi fotografiat și filmat. ba chiar poate fi și întâlnit aproape de oricine. așa cam ca Marele Buscemi din Miracle Workers. ..:) Dumnezeul nostru nu se supără și nu taie capul nici măcar necredincioșilor care-și bat joc de el (de vreo 2-300 de ani). Dumnezeul nostru este tolerant. sau Toleranța.

  22. „Un miliard de oameni disperați, dar bine înarmați ideologic, se uită spre Casa noastră (Europa) cum se uita Fetița la flăcăruile Chibritelor. ”

    1. Mai mult de un miliard. Mai sunt și alții. Mi s-a întipărit în memorie o notiță din ”Caiete”, Cioran, probabil de prin anii 1960-70: ”Cu ochii lui mijiți, asiaticul se uită spre Europa.”

    2. „Dégénération” e un cântec tradițional din Québec. Interpretat de grupul folk Mes Aïeux (Strămoșii mei), acest cântec rememorează degenerarea culturii tradiționale catolice franceze din Québec în ultimele cinci generații. Deși se referă în mod special la Québec, mesajul cântecului va rezona cu majoritatea naționaliștilor europeni.

    === „Dégénération” ===
    https://www.youtube.com/watch?v=eF92-uSiVZQ
    (subtitrare în franceză și engleză)

    Pun și o traducere (aproape mot-à-mot, fără rimă, fără interpretări personale) pentru cazul în care cineva care trece pe aici nu înțelege suficient de bine nici franceza, nici engleza.

    Stră-străbunicul tău a defrișat pământul,
    Străbunicul tău a lucrat pământul,
    Apoi bunicul tău a rentabilizat pământul,
    Iar apoi tatăl tău l-a vândut pentru a deveni funcționar.

    Iar tu, băiatul meu, nu mai știi ce-o să faci
    În micul tău apartament cu două camere, prea scump și rece iarna.
    Ai vrea să ai casa ta,
    Iar noaptea visezi să ai bucățică ta de pământ.

    Stră-străbunica ta a avut 14 copii.
    Străbunica ta a avut cam tot atâția.
    Apoi, bunica ta a avut trei, i-a fost de ajuns.
    Mama ta nu a vrut niciunul, tu ai fost un accident.

    Iar tu, fetița mea, îți tot schimbi partenerii.
    Când faci prostii, te salvezi avortând.
    Dar sunt dimineți în care te trezești plângând
    După ce ai visat o masă mare înconjurată de copii.

    Stră-străbunicul tău a trăit în mare sărăcie
    Străbunicul tău culegea monedele de 1 cent de pe jos.
    Dar bunicul tău, miracol, a devenit milionar.
    Tatăl tău l-a moștenit și a pus totul în fondul de pensii.

    Iar tu, ”tinerețe”, ești dator vândut guvernului.
    Nici o șansă să obții un împrumut de la o instituție bancară.
    Ca să-ți reprimi dorințele de a jefui o bancă,
    Citești cărți despre sărăcia voluntară.

    Stră-străbunicii tăi știau cum să petreacă.
    Străbunicii tăi dansau toată noaptea.
    Apoi, bunicii tăi au trăit în epoca Yé-Yé.
    Pe vremea părinților tăi au apărut discotecile; acolo s-au întâlnit.

    Iar tu, prietene, ce vrei să faci în seara asta?
    Stinge televizorul, nu trebuie să rămâi închis în casă.
    Din fericire, unele lucruri în viață nu se schimbă niciodată.
    Pune-ți ce ai mai bun pe tine, în seara asta mergem să dansăm.

  23. Eu iau compunerea asta drept ceea ce este: o fotografie in alb-negru, cu rezoluție extrem de mică a unui colț de lume. Trei-patru pixeli, chiar și umflați să spargă rama, nu pot face cât un tablou.
    Fiecare are corectitudinea sa politica: albă, neagră, roșie, verde și-și închipuie idealul monocromatic corespunzător. Chiar și incorecții au corectitudinea lor, ca o înmulțire cu minus. Cu minus unu, cu minus doi, cu minus cât vor ei, dar cu minus. Și le dă cu minus. Dar tot uniformizare visează și ei. Nu înseamnă că e rău! Petele de culoare pe care le sesizează ei e bine sa fie cunoscute. Tabloul nu rămâne gol, precum cel cu vacile care au păscut iarba și au plecat in alt peisaj. Esențial este sa știm ce avem. Ce trebuie făcut când știm, e mai complicat. Sa întoarcem creștinește și celălalt obraz, să pornim o noua cruciada, sa ne facem colivie, fie și de aur sau chiar să ignoram? Sau e bine sa avem închisori CIA, un Guantanamo de rezerva, vreun organism nedemocratic și incorect care să ne apere corectitudinea și confortul nepăsării?

    Mihai Buzea i-ar putea spune fiicei adevarul pe care îl știe: exista doar un Dumnezeu și este bun. Doar că unii îl numesc Tatăl Nostru, alții ii spun Alah și fiecare îl prețuiește in felul lui. Dacă Neyla se va juca in continuare cu fiica lui, Mihai a câștigat. Dacă nu, a pierdut tatăl Neylei. Căci in inima copilei se va strecura îndoiala că Dumnezeul tatălui ei poate fi bun cât timp ii interzice să se joace cu alți copii.

    Minusurile se resping de la sine și ajung inevitabil pe margine. Fotografia devine tot mai clară cu miile de nuanțe neutre care se tolerează reciproc oricât de aproape ar fi pictate de pensula Creatorului.

  24. Revin cu o precizare.
    Toate nebunia woke ne-a spalatpe creier si rezultatul surprinzator este ca avem in sfarsit o natiune de neo-crestini atei.
    Crestini in sensul ca in sfarsit acceptam ca toti suntem oameni si toti suntem egali: albi, negri, metisi, femei, barbati, gay, transexuali, imigranti si emigranti etc. etc. etc. Ceea ce crestinismul a spus de la bun inceput.
    Dar in acelasi timp suntem NEO-crestini pentru ca la un crestin adevarat conteaza daca esti hot, lenes, criminal, mincinos etc. La neo-crestini toate se iarta daca esti minoritar. Si acum mai toti sunt membrii vreunei minoritati cu exceptia minoritatii barbatilor albi hetero crestini. Asta e singura minoritate careia nu i se iarta nimic. Asa ca unii iarta tot minoritatii de imigranti musulmani si nu iarta nimic vecinului de langa ei.
    Problema e ca desi ne tragem cu totii din Adam si Evan nu suntem cu totii la fel.
    Un milion de refugiati chinezi budisti sunt cu totul diferiti de un milion de refugiati nigerieni musulmani. Din pacate sau din fericire acesta e adevarul.
    Si adevarul rezultat din experienta altor tari ne arata ca:
    – cand minoritatea musulmana este sub 25% din populatie este deobicei foarte pasnica
    – cand este intre 25% si 50% incepe militantismul, radicalizarea si apar atentatele
    – cand depaseste 50% se declaseaza razboiul civil pe fata. Vezi cazul Liban.
    Vezi Franta unde musulmanii se apropie de 10% dar in zonele/cartierele in care devin majoritari deja se agita si fac legea.
    Dumnezeu a separat lumina de intuneric.
    Si noi trebuie sa separam adevarul de minciuna si oamenii rai de oamenii buni sau vom fi napaditi de intuneric.

  25. Toate bune. Cu o condiție: să nu sărim la concluzii, ca tatăl bigot al Neylei.
    Sau putem să o facem, caz în care suntem la fel de bigoți; doar că suntem bigoți creștini la noi acasă în Europa, să zicem.
    Apoi, să ne gândim că nu degeaba o fi scris Creangă povestea cu drobul de sare.
    În fine, în loc de concluzie, să vin și cu o soluție: să avem grijă să ne educăm corect și bine copiii, indiferent ce aflăm sau vedem că fac alții. Buna educație le va da forță în viitor, așa cum le-a dat celor care peste tot și în toate timpurile au rezistat regimurilor arbitrare.
    Pentru că, nu-i așa, în final oameni suntem cu toții, europeni sau de aiurea, creștini sau de altă avramică denominație.
    Să auzim de bine! Sărbători fericite! De Sfântul Nicolae, pentru început.

    • Chiar asa sa fi spus acel tata? Eu ma cam indoiesc. La varsta lor copiii din generatia de azi au ca teme de discutii srailele de pe Netflix, brandurile de imbracaminte la moda, jocurile digitale si gadgeturile electronice de top, care mai de care mai fitoase, nicidecum religia. Exemplul autorului este atat de frumos, parca e spus de sectantii care incearca sa te atraga in grupul lor si iti demonstreaza ca doar argumentele lor sunt cele pertinente…iar ceilalati sunt niste satanisti, demoni. Parca era o vorba: Prostul crede, jurnalistul verifica! Oricum, inteligenta si/sau buna-credinta a pseudostiristului ramane la stadiul de presupunere!

  26. ..frumos eseul, mai ales primul paragraf. Mai încercați ..! :))
    Nu vă luați după mizantropii răutăcioși, pe care nu-i mai „atinge” nimic din ce e omenesc și efemer.. Avantajul zeilor, că văd lucrurile de Sus.. Apropo, cică politicienii care contează ar trebui trimiși să vadă planeta albastră din spațiu, ca să revină cu picioarele pe pământ..

    Și pentru că (de când lumea și pământul) fiecare pasăre pre limba ei piere (dar și cântă..), haideți să (re)citim prima strofă din geniala „Rugăciunea unui dac”.
    Mai întâi așa cum a scris-o Mihai Eminescu, după care minunata versiunea în engleză, oferită de Adysanu (în spaniolă, sau poloneză poate cu altă ocazie..) https://lyricstranslate.com/ro/translator/adysanu

    „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viață dătător,
    Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
    Căci unul erau toate și totul era una.
    Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
    – Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi ?”

    „When death did not exist, nor yet eternity,
    Before the seed of life had first set living free,
    When yesterday was nothing, and time had not begun,
    And one included all things, and all was less than one,
    When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
    Were still part of the things that had not come to birth,
    And You quite lonely stood… I ask myself with awe:
    – Who is this mighty God we bow ourselves before ?”

    Pentru original s-a găsit un Raper care le zice pe stilul lor, „Aho-aho ! copii și frați..”
    Pe limba lui Shakespeare l-aș vedea pe David Coverdale, cu vocea lui amplă, deși la 70 de ani..

  27. Well…. domnule Buzea, se pare ca ati inceput sa gustati din deliciile vestului.
    Eu zic sa va bucurati acum de virsata minunata pe care o are micuta. Si sa va pregatiti. Pentru ca lucrurile evolueaza de la discutii din astea nevinovate, generate de prelungirea in spatiul public a ceea ce aud si vad acasa.
    De exemplu, in „primara” apar multe nedumeriri din partea celorlalti, cind vad ca odraslele de romani, de exemplu, sint mai bune la invatatura. Si nu ca fibra neamului nostru ar fi una extraordinara ci fiindca, in general, cei care emigreaza au o sensibilitate vizavi de educatia copiilor lor. Si asa apar geloziile: „cum adica, astia care sint veniti aici peste noi indraznesc sa fie mai buni? (ei se considera a fi get-beget).
    Apoi, mai tirziu, Azra, Neyla, Dzina, Aisha, etc. vor fi foarte nemultumite ca fetita dvs. nu purta broboada, ca ele.
    Vine si vremea in care Akif, Suleymen, etc. isi vor etala frizurile linse de vaca si se vor simti jigniti ca fetele de alta confesiune nu se supun si nu-i admira cu capul plecat, cum vad ei ca se intimpla treburile in familie.
    Am o cunostinta care a locuit in Schaerbeek. Fata lor era singura ne-musulmana din clasa. Pe linga tot felul de distractii zilnice, aniversarile erau o mare sursa de stress. Nu mai spun ca trebuia de fiecare data sa o intrebe discret cu cine iese in oras.
    Cind au strins ceva bani s-au mutat in Flandra profunda. Era pe vremea cind se mai putea cumpara o casa.
    E drept ca, acolo fata a venit acasa cu ideea fixa ca trebuie sa-si puna cite un cercel in fiecare nara si unul pe limba, ca „asa se poarta acum”.
    In fine, sa stiti ca nu degeaba sint la mare cautare liceul german sau cel francez, aflate in afara orasului. Sau ca degeaba si numai de snobi se baricadeaza aia in Uccle sau Woluwe.

  28. Nu mă pot abţine de la un comentariu „rău” : dacă se referă la reprezentaţii Dumnezeului nostru, fetiţa şi tatăl ei au cu siguranţă dreptate.. de ce nu vreţi să vedeţi adevărul? Ce ştie tatăl fetiţei despre Dumnezeul creştin ? Nimic. Dar despre cei care Îl reprezintă şi se dau mari şi tari? Eh !?

  29. Recomandarile UE (retrase acum) de a evita „doamnelor si domnilor” sau „Craciun” nu sunt condamnabile pentru ca „sunt o incercare de a fi mai incluzivi”. Nu pare sa fie nimic rau in a combate raisismul cu rasism si lipsa de „incluziune” cu prevederi nonincluzive. Victimele atentatelor sunt in mod limpede vinovate pentru alienarea atentatorilor. In US se desfiinteaza toaletele pentru fete si baieti din scoli pentru ca au mai aparut 130 de genuri care au nevoie de intimitate si nimeni nu-si permite sa faca 130 de tipuri diferite de toalete. Femeile sunt „persoane care au menstruatie”, mamele sunt „persoane care au dat nastere” si „persoane care alapteaza”. Marxismul ESTE o religie din moment ce e gelos pe oricare alta credinta si-ti interzice orice ti-ar putea face placere (Craciun, doamne si domni, femei frumoase, barbati aratosi, carne, fumat, calatoriile cu automobilul personal, zborurile cu avionul, multe dintre carti, filme, benzi desenate si desene animate). Toate stiintele exacte sunt rasiste, performanta este nonincluziva. A inceput ca o veselie si s-a transformat intr-o frenezie. Nu stiu cum se vor descurca copiii nostri cu toate astea, e cert ca eu nu prea reusesc sa ma descurc. Recunosc ca sunt depasit si devin din ce in ce mai reactiv.

  30. Aș vrea și eu să contribui cu ceva. Se spune despre musulmani că sunt inadaptabili normelor europene. Cu o excepție: TURCII! De ce? Pentru că spre deosebire de ceilalți musulmani sunt și europeni! Istanbulul este în Europa, noi am fost sub turci sute de ani și nu numai noi: toată Peninsula Balcanică și Ungaria. Turcii spre deosebire de ceilalți musulmani pe care i-au supus în Orient sunt un popor imperial, au fost stăpânii Europei de sud-est. Ei nu se ocupă cu atentate, doar kurzii. Din acest motiv adaptabilitatea în Germania cu mari fotbaliști și cercetătorii care ne-au dat vaccinul anti Covid. Plus că au mai islamizat niște albanezi și niște bosnieci.

    • Fenomenala contributie , absolut pe invers; exact turcii enclavizati refuza normele europene , traiesc numai intre ei intinsi in cartiere – parintii care au adus bunicii plus cei X frati si surori . Ies numai intre ei, vorbesc limba tarii de adoptie intr-adevar pentru ca s-au nascut aici dar aici se opreste filmul.
      Spre surprinderea mea sirienii veniti in 2015 chiar daca nu sunt integrati economic sunt mult mai deschisi .
      Faza cu kurzii e low,low de tot …ma abtin .
      O curiozitate ,stiti cine da cu petarde intre 22- 4 dimineata de 2 ani? Eu stiu,toti vecinii stiu dar ne temem sa zicem ceva si wijkagentul e bineinteles complet inutil . De cand m-am pus in pat cu laptopul in brate au tremurat geamurile de 3 ori ,pisica s-a obisnuit .

      • În completarea celor spuse de dumneavoastră merită amintit că referendumul constituțional din 2017 ce i-a conferit puteri cvasi absolute lui Erdogan a trecut cu un chinuit 51.4% datorită votului milioanelor de turci din UE ce au votat în proporție de 60% pentru sugrumarea ultimelor resturi de democrație din țara lor. Asta arată mai bine ca orice cât de tare a eșuat integrarea lor.

        • Intr-adevar , nativii in presa se aratau socati de asta , turcii olandezi sunt mai pro-Erdogan decat turcii din Turcia , la tv toti Erdogan in sus si in jos , cu siguranta asta inseamna ceva .
          Propaganda turca este singura mai puternica decat cea olandeza ( nu mai elaborata sau mai inteligenta ) , are clisee cvasirepetate – este aici pe undeva un comentariu fraza cu fraza : turcii sunt europeni , statul turc reprezinta democratia,economia turca duduie , tot ce e rau e facut de kurzi – culmea e ca au dreptate la o chestie : imperiul otoman nu s-a implicat in religie si drepturi cum au facut {autocenzurat} acum . Pe bune ,asa este !
          O chestia la care inca rad desi s-a intamplat acum vreo 10 ani , veneam din parc si ne-am oprit la vorba cu vecinii aflati in fata casei ( ambii turci nascuti local) ,apare un plod cretuliu de nicaieri ,vecina zice „uite la el ce murdar e,sigur e marocan ,numai ei isi lasa asa copii singuri si murdari ” – era un nepot de-al ei venit la niste rude de pe alta strada .

  31. Problema nu e „crestini vs musulmani” sau „Europa care nu mai e crestina”. Toate astea sunt perdele de fum, nu teme reale. Secularizarea Europei e vazuta de unii ca o consecinta fireasca a crestinismului, nu poate fi o problema decat pentru bigotii religiosi si cei cativa xenofobi mascati in conservatori. Acelasi fenomen de secularizare exista cam peste tot in lume, de ex. in Israel, unde nu se poate invoca imigratia ( ciudat mod de a spune, Israel este eminamente o tara de imigranti, dar toti primiti pe baza de apartenenta la aceeasi religie ) sau corectitudinea politica a progresismului, deci trebuie sa fie altceva.
    Poate ca religia esueaza cam peste tot sa tina omul in frau cu pupat de cruci si afumatura de cadelnita. Poate bisericile s-au compromis cu secole in urma in lacomia lor dupa putere si bani, iar abia acum oamenii au gasit puterea sa se scuture de ele. Ce punem in loc? Aceasta e adavarata intrebare pentru al carui raspuns presimt ca va mai curge apa multa pe garla. Sper ca doar apa, nu si sange.
    Azi, problemele sunt intr-adevar grave, dar raspunsul nu e in vreo doctrina sau religie. E in oameni. Daca oamenii vor reusi sa traiasca impreuna, vaccinati si nevaccinati, conservatori si progresisti, musulmani si crestini, gay si straights fara sa isi dea in cap unul altuia. Uitati-va la pandemie: ambele tabere, vaccinati si nevaccinati se dispretuiesc profund, desi au ambele „dreptatea lor”.
    Uitandu-se la ce avem acum in societate, la cum sunt polarizate canalele de sitiri stiri si retoricile editorialiste, eu cred ca nu vom scapa usor. Ne trebuie rapid alte valori sau ne vom incaiera cat de curand. E simplu. De unde sa vina valorile? De la conservatori sau progresisti si in general de la extreme, in niciun caz. Eu sper ca de la cei „de mijloc”, huliti din ambele extreme, ca sunt prosti care nu vad dezastrul… Ca regula generala, cand ti se baga pumnul in gura la modul „ori vezi lucrurile ca mine, ori esti prost/ignorant/incult/etc”, ai de-a face cel mai probabil cu un dereglat mintal.
    Da, eu sper ca cei „de mijloc” chiar daca nevazuti, sa fie majoritari. Sunt multe variabile si multe depind de social media si alte canale de informare/propaganda.
    Eu unul, dupa cateva luni de pandemie, am renuntat sa ma mai uit la stiri. Azi e una din putinele exceptii cand mai deschid pe un astfel de site. Nu cred ca am pierdut nimic.

    • În primele săptămâni de pandemie am renunţat la vizionarea ştirilor catastrofice difuzate la televiziunile poloneze. Din momentul în care au mutat bombardamentul mediatic la posturile de radio – eram fan al „Radio Pogoda” („Radio Vremea”, un fel de Radio Romantic de la Bucureşti) – şi au inclus calupuri de publicitate în care vaccinarea este prezentată ca o soluţie miracol – am renunţat complet la acestea. De atunci ascult muzică doar pe internet sau înregistrări de pe casete audio şi CD-uri. Aşa i-am redescoperit pe Bobby Darin, Sammy Davis Jr., Dean Martin, Frank Sinatra, Tom Jones, Sheena Easton şi pe mulţi alţi artişti.

      • Puteti asculta ce doriti. Ralitatea din teren insa (vezi statisticile spitaliazatilor si a cazurilor letale cu covid) evidentiaza ca vaccinarea este totusi o masura foarte efectiva de protectie. In prezent, pentru foarte multi oameni poate chiar cea mai efectiva.

        • Vă rog frumos, nu îmi povestiţi cum arată statisticile făcute de autorităţile politice. Stalin ştia foarte bine că nu contează ce este în interiorul urnei de vot. Mult mai important este cine numără voturile, spitalizările, vaccinările şi, de ce nu, profitul companiilor farmaceutice.

          • Mda, cei 2-3 producatori de vaccinuri au cumparat camerele medicilor, spitalele, consiliile institutelor de cercetare in domeniu (in frunte cu RKI, Pasteur, etc), intreaga clasa politica, toate cadrele medicale din spitale si societatea civila din intreaga lume (si-au vandut toti sufletul pentru un pumn de arginti?) Nici chiar asa….

            P.S. ca fapt divers, actiunile companiilor Johnson & Jonson, Pfizer au performat mai slab decat indexul S&P. https://www.boerse-frankfurt.de/equity/johnson-johnson

  32. Sunt de cinci ani in Belgia.
    Desi spuneam oridecateori venea vorba, oricui, ca nu ma intereseaza sa plec niciodata din Romania, ca nu sunt curios in mod deosebit sa vizitez lucruri, am plecat pentru ca nu s-a mai putut altfel.
    Ce m-a frapat odata ajuns in Belgia, in Flandra de vest,a fost ca ma simteam de parca as fi extins Romania pana aici.
    Nu aveam deloc sentimentul ca as fi plecat. Totul era familiar. Era de parca ma intorsesem in timp cand mergeam de mana cu fratele meu, impreuna cu parintii, de o parte mama, de o parte tata, la cumparaturi de sarbatori. Era o atmosfera identica, plina de siguranta, fara griji, relaxata, plina de bunadispozitie. A fost de necrezut pentru mine.
    Maica-mea a venit cu noi, mai de gura noastra, mai de gura la aia mica cu care mai statea, dar hotarata sa se intoarca cat mai repede.
    Acum o saptamana, la un control medical de rutina, i s-a gasit o tumora pe pancreas.
    Au operat-o repede, la un spital absolut SF, din Bruge. Comisia medicala intrunita dupa operatie, a stabilit din fericire ca nu are nevoie de chimioterapie. Saptamana viitoare e acasa cu prognosticul ca in 3-4 luni se va recupera complet. Azi 3 dec a implinit 75 de ani. Inainte de a pleca aici, liesing-ul ne-a luat masina, banca ne-a luat casa, iar tatal meu s-a stins dupa aproape doi ani de suferinta atroce cu gastrostoma, traheostoma, din cauza unui cancer la esofag. Si nimeni nu ne-a putut ajuta cu nimic.
    Nu ma simt absolut deloc plecat, desi vorbesc doar franceza. Sunt uimit de toata simplitatea unor lucruri normale, in care frumusetea izvoraste la tot pasul, din functionalitatea lucrurilor, din adecvare, din civilitate si dintr-un firesc ireal.
    Lucrez doar doua zile pe saptamana, avem timp de copii si de noi, ma duc doar in vizita la spital, fara sa ma agit, sau sa insist, sau sa-mi fie frica de ceva.
    In curtile oamenilor vad stejar, carpen, fag, frasin, ceea ce pusesem si noi in casa noastra din Romania.Copaci din padure. Care cresc singuri in voie, fara sa ai grija lor. Si care au o frumusete si o liniste, in care te simti absorbit. Ca niste rude dragi, care te asteapta si te intampina urandu-ti bine-ai venit.

  33. In urma cu treizeci de ani, langa bradul din Grande Place era instalata o Iesle in care trei oi vii motaiau linistite alaturi de Sfanta Familie si Regii Magi, sub privirea incantata a copiilor adusi la Targul de Craciun.
    Era absolut feeric.
    Interzicerea Creşelor prin care se evoca nasterea pruncului Iisus, in pietele primariilor din Belgia si Franta a fost impusa de Laicat si de de asociatiile care luptau impotriva discrimarii minoritatilor sexuale.
    Nu musulmanilor le-a devenit insuporatabila reprezentarea Mariei si a lui Iosif langa pruncul Isus, ci cuplurilor de homosexuali si lesbiene (este denumirea lor oficiala) care obtinusera dreptul de a infia si de a nega filiatia materna si paterna a fiintei umane.
    Va asigur ca in momentul in care in mod violent In Franta si Belgia simbolurile de Craciun au fost atacate de catre autoritatile locale, automat sefii ierarhici ai cultelor abrahamice s-au solidarizat.
    Trebuie sa fim foarte atenti la manipularile politice si sa admitem ca este dificil de descalcit itele tesute de merkelieni.
    In acest moment, in Europa traiesc cateva zeci de mii de refugiati sirieni si irakieni crestini, contrariati de starea de descompunere morala a acesteia.
    Un comentator remarca faptul ca in Romania suntem mai putin afactati de pretentiile musulmanilor. Foarte adevarat insa incepem sa observam nefiresti manipulari ale pretins conservatoarei minoritati germane care a decis ca sarbatoarea Craciunului incepe la Sibiu pe 26 decembrie .

    • Puține cuvinte, multe minciuni.
      https://youtu.be/KBXQpVb_0ro

      Le Conseil d’État rend sa décision le 9 novembre 2016 sur la base de l’article 28 de la loi de 1905, qui met en œuvre le « principe de neutralité, interdit l’installation, par des personnes publiques, de signes ou emblèmes qui manifestent la reconnaissance d’un culte ou marquent une préférence religieuse
      Sous réserve de certaines conditions, l’installation d’une crèche par une personne publique peut être licite : celle-ci doit avoir un caractère temporaire, pendant les fêtes de fin d’année; elle doit présenter « un caractère culturel, artistique ou festif » et ne pas exprimer « la reconnaissance d’un culte ou une préférence religieuse », a fortiori éviter tout prosélytisme religieux.

      • .. :)) Bine punctat.
        Dar mistificarea „realității” nu cunoaște limite. Radio Erevan e de mult depășit.
        Și dacă se poate spune orice despre orice, niște xenofobi pot pretinde că filmulețul a fost derulat invers și că am asistat de fapt la demolarea scenografiei biblice.. Dur-dur d’être bébé..

        La pachet și frumosul târg de Crăciun de la Sibiu atentează la tradițiile neamului.. Nu vreau să mă gândesc ce frici le provoacă renumitul festivalul de teatru..

        „Răsădește Doamne, dragostea și crinul
        În ogorul năpădit de ură.
        Și așterne peste munți de zgură
        Liniștea, iertarea și seninul” (Corneliu Coposu)
        https://www.youtube.com/watch?v=aNYfWImnrHc

        Mai am mult de căutat până să aflu (poate, într-o zi..) de ce-a creat Dumnezeu omul și (mai cu seamă) de ce-a simțit nevoia să-l facă păcătos ..?

      • Consiliul de Stat (al Franței, al Belgiei?!) a pronunțat hotărârea la 9 noiembrie 2016 în temeiul articolului 28 din legea din 1905, care pune în aplicare „principiul neutralității, interzice instalarea, de către persoanele publice, de semne sau embleme care să arate recunoașterea unui cult sau indică o preferință religioasă
        În anumite condiții, instalarea unei creșe („pătuț de copil”, sensul larg, dar, aici, sensul restrâns: „iesle în care a fost așezat Iisus la naștere, în grajdul din Betleem, conform tradiției de Crăciun.” ) de către un organism public poate fi legală: trebuie să fie cu caracter temporar, în timpul sărbătorilor de sfârșit de an; trebuie să aibă „un caracter cultural, artistic sau festiv” și să nu exprime „recunoașterea unui cult sau a unei preferințe religioase”, a fortiori pentru a evita orice prozelitism religios.

        • In primul rând, mulțumesc pentru adăugarea traducerii.
          E vorba de Consiliul de Stat al Franței. Clement este cel care a adus in discuție ambele țări.

  34. Merci mult petru referinta la Mes Aïeux ! Deși, trebuie să recunosc că unele chestii sunt prea specifice Quebec-ului ca să poată fi pe deplin înțelese de cineva care n-a trăit aici cel puțin 20 de ani.

    Autorului: m-ați pierdut aici : „(aici în Belgia Saint Nicholas e mai important decât Moș Crăciun, nu știu de ce).”…
    Înțeleg ca locuiți în Belgia, întrebați un prieten flamand cineva este și ce face Sinterklaas. Sau Wiki, dacă nu aveți prieteni :p

  35. Toate comentariile foarte, foarte interesante, majoritatea covârșitoare în spiritul libertății de exprimare și a respectului față de punctul de vedere contrar, ori parțial identic. Și multe, multe informații, de toate tipurile, mai ales despre profilul cultural al preopinenților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Paralel” (2021)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro