luni, martie 8, 2021

Neconflictuala Viorica Dăncilă în etern conflict cu limba română

Legea 53/2013, adoptată de Parlamentul României, a decis ca data de 31 august să fie declarată Ziua Limbii Române.
Ca să dovedească încă o dată cu puțin îi pasă de lege, de bun simț, de morală, de tot ceea ce înseamnă stilistica apariției publice, adică de un întreg set de norme de care un adevărat prim-ministru este obligat să țină seama pentru simplul motiv că ele reprezintă obligațiile specifice fișei postului, doamna Viorica Vasilica Dăncilă s-a găsit ca tocmai în ziua de 31 ausgust să polemizeze cu toți cei care o critică pentru felul în care siluiește sistematic limba română.
Aflată la Mamaia, la reuniunea anuală a femeilor pesediste, d-na Dăncilă s-a găsit să se dea bărbată și, voind să arate că poate fi combativă, s-a luat la harță cu cei care, pe bună dreptate, îi bat obrazul fiindcă are neobrazarea să se agațe pe mai departe de o demnitate pentru care nimic nu o recomandă. Căci greșelile de exprimare comise cu ocazia fiecărei apariții publice de insa care numai grație faptului că este vidă și lucrul acesta este pe placul șefului său de partid, dl. Liviu Nicolae Dragnea, a ajuns să fie premierul României îi trădează slaba pregătire, gândirea precară, logica debilă. Adică toate acele minusuri care – fatalitate!- ar trebui să o țină departe de orice demnitate publică. Și care, într-o țară guvernată normal, de abia dacă i-ar îngădui să ocupe un post minuscul într-o primărie de comună.
Or, nu. Doamna Dăncilă crede că ajunge că a țintuit-o în post partidul, adică penalul Liviu Dragnea, și asta îi îngăduie să facă orice. Să ducă spre dezastru economic țara, să comită greșeli diplomatice în cascadă, să se facă de râsul lumii cu ocazia fiecărei ieșiri în străinătate, făcând deopotrivă de râs România. Și să mai și spună că are convingerea că toate acestea ar fi in favoarea României și a românilor.

Este însă oare neconfllictuala doamnă Viorica Vasilica Dăncilă singurul membru din actualul guvern al României aflat în conflict deschis cu limba română? Nici vorbă. Disciplina de partid, incompetența, proasta selecție a cadrelor și – cine știe?- poate chiar solidaritatea guvernamentală greșit înțeleasă au făcut ca, din acest punct de vedere, doamnei Dăncilă să îi stea alături alte câteva pretinse “excelențe”. Așa cum sunt ministrul Educației, dl. Valentin Popa-Pamblică, cel care a ajuns să ocupe această demnitate cu sprijinul a vreo 40 de rectori fără coloană vertebrală, fapt ce spune multe despre calitatea inșilor în cauză, ministrul Economiei, dl. Dănuț Andrușca, ministrul Transporturilor, dl. Lucian Șova, ministrul de Interne, torționara Carmen Dan, ministrul Muncii și Justiției Sociale, d-na Lia Olguța Vasilescu căreia Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova i-a emis o diplomă de licențiat în filologie, dar și ministrul Justiției, dl. prof.univ. dr. Tudorel Toader, rector suspendat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și membru al Comisiei de la Veneția.
Alături de sus-numiții stau, cu aceeași impertinență de care nu fac dovadă decât ipochimenii cu minte puțină, prost-crescuții, ambuscații, alte “mândrii” ale PSD și ale Coaliției guvernamentale. Așa cum sunt dl. Liviu Pop-Genunche, președintele Comisiei de învățământ din Senatul României, dl. Daniel Breaz, senator și rector al Universității “ 1 Decembrie” din Alba Iulia, dl. Dumitru Buzatu, președintele Organizației PSD Vaslui. Și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE și președintele Senatului României.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Cu cat sta mai mult Dancila in postul de prim ministru cu atat se duce mai la vale PSD. Deocamdata au mai ramas niste porci scapati de PPA dar cand se vor fi terminat, atunci sa vezi manifestaie.

Lasă un răspuns la andrei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cu (relativă) onestitate despre educație: Despre reguli și rațiunea lor

Motto: „Love means never having to say you’re sorry.”Love Story (1970) Am ezitat până acum...

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu - cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar...

Cum măsurăm egalitatea de gen și de șanse?

Cum este început de martie inevitabil observăm afluxul de evenimente, statistici și știri care au în centru femeia. Excepțional, în ultimul an...

În căutarea unui nou echilibru

Autori: Aurelian Crăiuțu și Constantine Vassiliou „Suntem cu toții făcuți doar din frânturi, cu o alcătuire atât de neîmplinită...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.