…va prezint astazi ultima parte a materialului NC Munteanu despre cazul Grosan. Ca tot e Vinerea Mare din Saptamana Patimilor. Nu-i nimic. Urmeaza Saptamana Luminata. (AF)
Motto:
Te rog, te rog, te rog – citeşte si reciteşte analiza lui Agopian din Catavencu. Eşti sigur că ai citit ceea ce ai citit?
Florin Iaru
… rahatul e aşa de mare, că nu mai ştii în ce parte să NU te uiţi.
Dorin Tudoran
Dupa ce a confirmat că la întoarcerea de la Paris, cu escala la München, s-a văzut fata cu părul cărunt, securista UAP, Ioan Groșan face un pas înainte și confirmă și a doua întâlnire, cea din 4 decembrie 1989, cu doi securiști de la UM 0225, unitate a Centrului de Informații Externe destinată infiltrării organizațiile anticomuniste ale emigrației și combaterii emisiunilor posturilor de radio străine în limba română. Ar fi fost o prostioară sa continue cu amnezia, după punerea cap la cap a unor declarații mai vechi și dupa filele de dosar publicate de Romania Literă.
http://old.cotidianul.ro/ioan_grosan_rendez_vous_cu_secu-14009.html.
http://www.romlit.ro/din_dosarul_de_securitate_al_lui_ioan_groan_ii
A venit, însă vremea nunațelor…
„…a doua mea “recrutare” s-a făcut fără ca eu să ştiu c-am fost “recrutat”, iar “discuţiile” la care am fost silit să particip şi pe care, la întoarcerea mea din Franţa, le-am evitat cît am putut, au fost mai degrabă interogatorii (Martor îmi este Ioan Hidegcuti de la UAP, care m-a protejat şi el cît a putut). Toate acele texte nu sunt decît rezumate făcute de securişti după bunul lor plac, după ce le-ar fi plăcut lor să audă, lor, care de fapt ştiau totul: şi cum am fost cu Romoşan la cenaclul lui Mămăligă, şi cu cine m-am văzut la Paris etc.etc.”
I.G. nu este primul caz de recrutare, cu atribuirea unui nume de cod, fără știrea celui în cauză. Cu sau fără voia lui, „recrutarea” începuse cam din momentul în care a amenințat că dacă nu primește pașaportul va apela la Emil Hurezeanu, prietenul de la Europa liberă. Informația a ajuns la UM 0225, tocmai aflată în căutarea de noi căi de penetrare a obiectivului de la München. Și-a încercat norocul și cu Ioan Groșan. Rezultatele au depășit cele mai optimiste așteptări.
Astăzi, IG susține că la întoarcerea de la Paris & München, după ce le-a evitat „cât am putut”, „am fost silit să particip” la discuțiile din 16.12.1989, care „au fost mai degrabă interogatorii”. Însă este cam exagerat să iei drept interogatorii, eventual cu lampa în ochi și un milițian în spate, cu statul la un pahar de vorbă cu doi ofițeri de securitate, într-o braserie și într-un restaurant.
Adevărat, paginile din dosar publicate în România literară sunt „rezumate făcute de securişti după bunul lor plac”. Dar asta era meseria lor, informația, nu impresiile turistice ale scriitorului. Discutabilă este și sugestia că Ioan Groșan a spus tot ce a făcut la Paris și la München pentru că ei „de fapt, ştiau totul”. Securiștii atoateștiutori e un mit creat de securitate. Știau multe, dar niciodată totul. De asta au și stat de vorbă, peste cinci ore, cu Ioan Groșan pentru că mai aveau ceva de aflat. În schimb, aveau o tehnică simplă și eficientă de a sugera interlocutorului că știu mai mult pentru a-i stimula mărturia și e de mirare ca un ficționar talentat ca Ioan Groșan nu a sesizat capcana.
In realitate, o adevărată plasă de păianjen s-a țesut în jurul lui Ion
Groșan chiar mai înainte de i se da pașaportul. A discutat cu securista UAP, căpitanul Dobre, fata cu părul cărunt, care i-a sugerat cu cine să se vadă. Este posibil ca instructajul să fi fost mai detaliat decât își amintește azi Ioan Groșan. Iar plecare a fost condiționată de ceva.
Plecat fiind, a fost luat în studiu de UM 0225 deoarece „a fost identificat ca veche legătură din timpul studenţiei a lui E.H.”, „în scopul recrutării sale ca informator şi stabilirii posibilităţilor de a fi folosit în acţiunea deschisă asupra lui E.H.”. Totodată s-a reconstituit traseul lui de informator din timpul studenției, dar și refuzul de a mai colabora la inchierea studiilor, pentru cazul că ar refuza și a doua oară.
Înarmați cu aceste informații, plus cele primite, probabil, de la „fata cu părul cărunt”, securista UAP, care a stat prima de vorba cu Ioan Groșan după reîntoarcerea de la Paris, maiorul Cornel Toader, de la UM 0255, a purces la contactarea viitoarei surse. Un poem.
„GAVRILA a fost luat în studiu în scopul recrutării la data de 31.10.1989, având în vedere datele ce le deţinem cu privire la legătura care a avut-o în ţară cu E.H. (sublinierea ofiţerului), nivelul relaţiilor cu acesta. La data de 04.12. a.c. s-a organizat primul contact cu GAVRILA, discuţiile fiind purtate între orele 13.30-19.00 la braseria TURIST şi restaurantul BUCIUM. Ofiţerul şi-a declinat calitatea şi s-a legitimat (la solicitarea elementului). Cu aprobarea conducerii profesionale, la discuţii a luat parte şi cpt. MODESCU FLORIN, prezentat elementului sub numele de F., coleg al ofiţerului”.
Regia contactării nu era menită frăgezirii „elementului”, era deja frăgezit. Însă băieții știau că lui Groșan îi place taifasul în cârciumă și un vin bun pe masă. Și, probabil, au vrut să-l facă să se simtă în largul lui întru cadru potrivit. Și poate să-i inculce și ideea saltului calitativ de la informatorul pe probleme interne care înmâna informările ofițerului de legătură sau rezidentului prin birouri sordide sau case conspirative cu ora, la informatorul pe probleme externe, cu perspectiva unor mai dese ieșiri în occident.
De regula, contactarea și recrutarea se făcea de către un singur ofițer pentru pentru a-i induce informatorului ideea ca va fi pe deplin conspirat. În cazul Groșan, „cu aprobarea conducerii profesionale, la discuţii a luat parte şi cpt. MODESCU FLORIN, prezentat elementului sub numele de F., coleg al ofiţerului”. Era vorba probabil de cineva capabil să evalueze nu calitatea informației, ci personalitatea și potențialul candidatului la recrutare. Și, la nevoie, să asigure și înregistarea discuțiilor, pentru că erau policalificați. Discuțiile dintre Groșan și cei doi ofițeri de securitate par să fi fost înregistrate, numai așa se explica mulțimea detaliilor din rapoarte și acuratețea textelor.
In acest context, Ioan Groșan a fost extrem de comunicativ, a impus prin mulțimea „obiectivelor” contactate, de la primele pînă la ultimile generații de exilați anticomuniști. Surprinși de sinceritatea interlocutorului, de abundența și de calitatea informației, din care va rezulta nu mai puțin de patru rapoarte, ofițerii au prelungit ședința de contactare și recrutare. Au întrerupt discuția doar pentru a se muta de la braseria Turist la restaurantul Bucium, unde probabil se găsea și ceva de mâncare, atmosfera era mai intimă și vinul mai bun și mai rece.
Și au continuat să-l asculte pe Ioan Groșan deșertându-și sacul cu vești, povești și noutăți din emigrație. În acest context aproape că nu s-a mai pus problema recrutării ca atare. Prin informațiile date, cu sau fără angajament scris, era deja un informator, și încă unul de calibru. Noroc că, spre surprinderea ofițerilor, Groșan însuși a adus de două ori chestiunea în discuție.
„În continuare, fără ca ofiţerul să fi făcut vreo aluzie, Gavrilă a ţinut să adauge că a mai avut anterior în timpul facultăţii contacte cu organele de Securitate, dar că după absolvire şi repartizarea în București a întrerupt aceste legături. Nu doreşte să fie numit informator, (sublinierea ofiţerului), dar doreşte şi acceptă în continuare un dialog cu organele de securitate, fiind convins că în acest mod s-ar putea rezolva multe probleme arzătoare din sfera oamenilor de litere”.
Și pentru a fi și mai convingător în accepatarea noului rol.
„De menţionat este faptul că GAVRILĂ la sfârşitul discuţiilor a făcut o remarcă, că cunoaşte faptul că nu trebuie să relateze nimănui cele discutate cu ofiţerul.”
Un superior al ofițerului care a intocmit raportul l-a adnotat astfel: „GAVRILĂ este cu adevărat un element interesant de care ar trebui să ne ocupăm, mai ales pentru angrenarea sa în cazul H.”
CAZUL H. ERA EMIL HUREZEANU. EL ERA ȚINTA.
Din cele patru rapoarte întocmite în urma convorbirilor lui Ioan Groșan cu cei doi ofițeri de la UM 0225, unul singur poarta mențiunea
„Datele vor fi exploatate într-o notă la conducerea C.I.E.”, cel dedicat lui Emil Hurezeanu.
Ioan Groșan l-a contactat telefonic din Paris urmând ca la reîntoarcerea lui în țară să facă un popas München. S-au înâlnit și, după un tur al orașului, „am fost cu el la berăria aleasă de el, unde am mâncat şi am băut până la miezul nopţii”. Potretul pe care Groșan il face este în general pozitiv, anticomunist și mai ales anticeaușist rezolut, cu aprecieri la adresa pregătirii și ascensiunii lui profesionale, cu mici și inerente fricțiuni redacționale între generații, bine informat asupra situației din țară, dar și cu detalii referitoare la automobilul și la situația lui matrimonială, etc, etc.
Ofițerul care i-a ascultat relatarea a presupus ca Emil Hurezeanu l-a „exploatat informativ” pe Groșan. N-a fost cazul. Hurezeanu în schimb s-a folosit de Groșan pentru a transmite băieților de la București că știe că în spatele scrisorilor și telefoanelor nocturne de amenințare cu moartea se află Securitatea, precizând că astfel de metode nu-i influenţează activitatea de la post, dimpotrivă îl determină să fie mai dur. Și Groșan a transmis cu exactitate mesajul.
Un singur fapt a întunecat tabloul idilic al revederii din punctul de vedere al lui Ioan Groșan: „deşi s-a comportat foarte prieteneşte cu mine, în contextul celor de mai sus a avut totuşi unele reţineri, puse în evidenţă de faptul că nu m-a invitat la domiciliul său şi nici nu mi-a dat numărul de telefon de la domiciliu”. Un reproș pentru un gest neprietenesc sau un regret pentru ratarea în parte a unei misiunii?
Ceea ce nu știa Groșan atunci și de fapt n-au știut mulți, este că vara lui 1989 a fost o vara fierbinte pentru Emil Hurezeanu. În luna iunie a fost anunțat că s-au primit informții de s-ar putea să fie ținta unui comando de asasini. M-am aflat în aceeași barcă cu el și am primit o mulțime de consemne care se cereau respectate. Am primit un număr de telefon la care puteam semnala și noapte orice ni se părea suspect și ni s-a recomandat insistent să fim atenți la oamenii pe care-i primim în casă, mai ales dacă vin din România. Alerta a fost de actualitate până la Revoluție. Acesta a fost motivul pentru care Emil nu l-a primit acasă pe Groșan.
L-am intrebat pe Emil ce l-a făcut să procedeze astfel cu un prieten bun din tinerețe. Mi-a spus că de la primul contact telefonic a avut sentimentul difuz că este trimis, era febril, fals, în căutare de indicii.
A FOST SAU NU A FOST?
Indiscutabil, informator a fost. Dar în octombrie – noiembrie 89 a fost sa nu a fost trimis în misiune printre exilații anticomuniști de la Paris și München? Răspunsul îl știe doar Ioan Groșan, iar adevărul zace poate în dosarele și în foile volante care mucezesc în pivnițele SIE.
De comportat însa s-a comporatat ca și cum ar fi fost!
Deși pe una din fiele dosarului facut public scrie că „până la sfârşitul lunii decembrie 89 se va organiza o nouă întâlnire cu Gavrilă”, revoluția l-a salvat de la alte aventuri pilotate de Securitate. Insă Ioan Groșan are dreptul să se simtă discriminat. N-a făcut și n-a mai apucat să facă răul la care l-a impins Securitatea. Rău pe care l-a făcut cu vârf și îndesat, timp de opt ani informatorul „Someșan”, deși identitatea lui e știută de toată luma, inclusiv la România literară.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De remarcat: elementul nu vorbea, nu bea şi nu mînca aşa, cu oricine, i-a cerut ofiţerului să se legitimeze; ţinea să fie considerat un om discret, care nu vorbeşte decît într-un singur sens şi de încredere, nu? – doar dovedise asta anterior. N-a fost un fitecine, asta-i clar.
Şi azi, regizorul:
http://www.adevarul.ro/actualitate/Regizorul_Andrei_Blaier-Brates-_la_Securitate_0_467353859.html
Sărbători fericite şi să ne citim cu bine!
Citisem inainte tot ce ati adunat aici, dar e bine ca ati facut sinteza asta, ca prea erau imprastiate peste tot.
Citeva vorbe si de la mine:
Sint nascut in 1954. La fel ca si Grosan.
Am facut facultatea la Cluj si armata inainte de facultate. La fel ca si Grosan.
In aceeasi perioada si tot la infanterie. E drept ca la o alta UM. Eram primul leat „beneficiar” al Legii 14, aia cu armata inainte de facultate.
Dar, ce zice el intr-un interviu:
Ameninţarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria” cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofiţerilor, trecuţi oricând la stagiu „normal”, de un an şi patru luni, pierzând admiterea. Asta era şi spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenţi.
e o minciuna tare gogonata. Acolo unde mi-am pierdut eu 9 luni din viata spaima asta nu era cunoscuta. Faceam parte dintr-o grupa de 10 insi, dintr-un pluton cu 4 grupe, dintr-o companie cu 3 plutoane si dintr-un batalion TR cu 3 companii. Eram, adica, 10×4×3×3=360 in batalionul TR daca imi amintesc bine. O fi fost amenintarea asta in Legea 14, n-o fi fost, nu mai stiu. Ce stiu e ca nici macar unul singur din cei 360 de militari TR nu a fost trecut la „un an si patru luni”.
Nu am vorbit cu CI-istul niciodata. Dintre cei din jur stiu ca unul singur a fost chemat la CI-ist si amenintat cu batalionul disciplinar fiindca la o ora de invatamint politic, intr-un moment de sictir, i-a zis unui locotenent idiot care mormaia monoton ceva despre Ceausescu si maretele impliniri ca moare de plictiseala cind trebuie sa-l asculte si ca ar adormi si un magnetofon daca ar fi prin preajma. Am ramas toti cu gurile cascate. Asa o vorba adresata unui politruc putea sa-ti aduca uriase neplaceri chiar si in civilie, darmite in armata. Dar, fara sa stiu cum au decurs negocierile, pina la urma tot n-a fost trimis la batalionul disciplinar cum se zvonise si nici macar la „un an si patru luni”. Altceva despre activitatea CI-istului respectiv nu am auzit. Nici vorba sa fi fost chemati toti, pe rind, in biroul omului ca sa ne faca propuneri indecente, cum pretinde Grosan ca mergeau lucrurile.
Nu exclud, totusi, ca filologii sa fi prezentat mai mult interes decit altii ca potentiali turnatori, dar nici chiar in halul in care Grosan incearca sa rescrie istoria serviciului militar obligatoriu din Romania anilor 1973-74. Ce naiba, am fost si eu pe-acolo, chiar daca nu in aceeasi cazarma.
P.S. Sigur ca e nasol ce a facut Grosan in secret, dar si ce a facut si face Hurezeanu, victima lui, in vazul lumii de cind s-a intors in Romania – dupa ce luptase in linia intii impotriva comunismului (sau, poate, cum insinueaza unii, doar impotriva ceausismului?) – e deceptionant. Cel putin.
Vinerea Mare. Cold was the ground
http://giorno24.blogspot.com/2011/04/vinerea-mare.html
Da, stiu ca e un pic intarziata.
Fostul consilier prezidential pe probleme politice, sociolog de profesie, a fost numit noul ministru al muncii. Locul este vacant de mai multe saptamani, odata cu demisia fostului ministru Ioan Nelu Botis pe fondul unui scandal de conflict de interese.http://felixilie.sufx.net/ Asadar, noul ministru al Muncii este Sebastian Lazaroiu care a depus deja juramantul in fata presedintelui Traian Basesescu. Liderul de la Cotroceni si-a exprimat speranta ca Sebastian Lazaroiu va aplica, in mandatul de ministru al Muncii, ideile discutate impreuna la Palatul Cotroceni, alaturi de ceilalti consilieri. „Nu va ascund ca imi fac iluzii ca veti ramane un promotor al ideilor pe care le-am impartasit amandoi cat ati lucrat in functia de consilier prezidential”, a spus Traian Basescu, referindu-se inclusiv la modificarile vizate in proiectul de revizuire a Constitutiei.
Felix ilie-Seful Departamentului de Comunicare