joi, martie 28, 2024

…Neculai Constantin Munteanu despre cazul Grosan: A fost sau nu a fost?

Neculai Constantin Munteanu nu are nevoie de nici o introducere. Cand m-a rugat sa ii „gazduiesc” un text despre cazul Grosan am acceptat cu toata placerea. Din cate am inteles, NCM mai pregateste doua „episoade”, unul despre Breban si altul despre Emil Hurezeanu. A consemnat pentru dumneavoastra, Alin Fumurescu.

CAZUL IOAN GROSAN: A FOST SAU NU A FOST ?

Motto:

Te rog, te rog, te rog – citeste si reciteste analiza lui Agopian din Catavencu. Esti sigur ca ai citit ceea ce ai citit?

Florin Iaru

… rahatul e asa de mare, ca nu mai stii in ce parte sa NU te uiti.

Dorin Tudoran

Da, am citit, am recitit, am citit, am recitit, am citit, am recitit… cum m-a rugat Florin Iaru. Dar nu doar pe Stefan Agopian. I-am citit/recitit pe Nicolae Manolescu, pe Mihai Pelin („Operatiunea Melita si Eterul, istoria Europei libere prin documente de Securitate” si „Cartea Alba a Securitatii, Istorii literare si artistice”), pe Dorin Tudoran („Eu, fiul lor”, plus blogul lui), „Romania Literara”, numerele 9 si 10, mi-am consultat fisele (intr-o vreme am cumparat toate cartile cu dosare si documente de la Securitate si am reusit sa fac oarecum potretul robot al emisarului securitatii trimis sa scaneze exilul in general, Europa libera in special). Si am mai citit toate interviurile si declaratiile lui Ioan Grosan, date la cald, indata dupa deconspirarea lui, dar si altele mai vechi, risipite in presa vremii post decembriste. Ah, am mai citit si cartea „Cum sa devii informator al securitatii fara sa stii, in zece lectii”. Glumesc. Cartea asta nu exista. Dar exista alta despre modalitatile de recrutare din care se pot deduce si tipuri sumare, dar diverse de informatori.

Si, da, am stat de vorba si cu Emil Hurezeanu!

Din cauza unui tufis, Agopian nu vede padurea de fapte

Nu, demonstratia lui Stefan Agopian nu m-a convins. Are in ea ceva din indeminarea scriitorului de romane politiste care focalizeaza interesul cititorului pe citeva piste la vedere, estopind sau bagatelizind altele, pentru a-i abate atentia de la adevaratul asasin. Mr. TOADER CORNEL face pe 16 octombrie un „raport de luare in studiu“ a lui Grosan pentru a fi folosit ca informator in strainatate, in vreme ce candidatul la recrutare Ion Grosan era deja la Paris, unde a stat in perioada in perioda 10 oct. – 11 nov. 1989. Concluzia: „nu putea fi expediat in Germania si in Franta ca sa culeaga informatii despre emigratie”, cum a afirmat Nicolae Manolescu, de vreme ce inca nu fusese recrutat pentru asa ceva!

Asta este demonstratia lui SA si ea nu este nici edificatoare, nici convingatoare. In plus, SA isi asuma, concomitent sau pe rind rolurile de avocat, procuror si judecator. Si, lucru uimitor la un prozator, nu are dubii. Nici o urma de indoiala asupra „adevarului” sau, de fapt un verdict care nu admite replica. In istoria scurta a securitati, cea scrisa, exista multe cazuri de informatori sirguinciosi care n-au semnat un angajament si n-au stiut ca au nume conspirative. In cartea lui Dorin Tudoran, „Eu, fiul lor”, exista o informare banala, aparent nu prea utila securitatii, devenita pretioasa prin adnotarea unui sef: „Fiind PRIMA NOTA SCRISA a sursei noastre Dorin, apreciez ca e utila, mai ales ca L-AM DETERMINAT SA SCRIE”. Fara sa fi semnat vreun angajament, omul statea la taclale cu securistii, dar nu scria! Ei il vroiau „legat” nu numai oral, ci si in scris. Verba volant scripta manent.

Necondordanta de date pe care Stefan Agopian isi construieste pledoaria nu inseamna mare lucru fata de cele patru note informative  rezultate din convorbirea pe care Ioan Grosan a avut-o cu Securitatea la inceputul luni decembrie 89. Intors de la Paris, Grosan si-a desertat sacul cu informatii in fata ofiterilor de la U.M. 0225. Informatiile, pretioase, multe, si utile pentru unitatea care se ocupa cu „infiltrarea organizatiilor emigratiei anticomuniste si combaterea emisiunilor posturilor de radio straine care emiteau in limba româna” , l-au plasat pe Grosan aproape automat in rolul de „sursa”, fara sa fie intrebat si fara sa semneze un angajement. Dar cu acceptul lui binevoitor, de vreme ce a pus si o conditie: nu doreste sa fie numit “informator”. Sursa avea potential. A fost primita amical de mai toata emigratia pariziana si mai ales, se intilnise si fusese realtiv bine primita de Emil Hurezeanu, pe atunci un obiectiv importat al unitatii 0255. Atit de imporant, incit a fost singura, din cele patru note rezulatate dupa intilnire, care a primit apostila „Datele vor fi exploatate intr-o nota la conducerea C.I.E”.

Stefan Agopian accepta, totusi, ca „Ioan Grosan a gresit cind a acceptat, dupa intoarcerea din strainatate, sa se intilneasca si sa discute cu doi ofitieri de Securitate”. Dar considera, ca „greseala poate fi insa trecuta usor cu vederea daca ne gindim ca multii altii scriitori au acceptat asemenea intilniri si nimeni nu s-a gindit sa-i invinuiasca pentru asta”. Posibil. Dar nici unul nu adusese dintr-un foc atit de multe si atit de pretioase informatii exact cind securitatea avea nevoie de ele. Şi n-a fost singura eroare a lui Ioan Grosan, a facut si altele. Dar aceasta, facută cu mai putin de doua saptamini inainte de caderea comunismul, pare cea mai, sa zicem, penibila!

Pe scurt, din cauza unui tufis, SA nu vede padurea de fapte si intimplari anterioare plecarii la Paris si evita multimea contradictiilor din declaratiile publice facute de Ioan Grosan dupa deconspirarea lui.

Şi nici macar ca noi nu stim totul.

Ceea ce a publicat Romania literara este o selectie din dosararele lui IG, „o nota de constatare” a Directiei Investigare pentru dosarul pe care CNSAS urma sa-l inainteze Tribunalului care va stabili daca Ioan Grosan a fost sau nu informator. Au fost selectate doar documentele pe care CNSAS le-a considerat edificatoare pentru ceea ce si-a propus. E un puzzle din care lipsesc foarte multe piese. De exemplu, exista putine urme despre activitatea lui IG, ca sursa, la revista „Echinox”,  desi din documentele publicate reiese clar ca „a fost dirijat pe linia controlului operativ al redactiei revistei «Echinox» unde detinea functia de secretar general adjunct de redactie. Nu a deconspirat legatura, manifestând corectitudine in relatia cu organele noastre”.

Si mai lipsesc multe documente cu intilnirile şi infruntările lui Iona Grosan din vara anului 1989 si din timpul obtinerii pasaportului, fara de care concluziile peremptorii care sa-l incrimineze, sau sa-l disculpe, devin riscante..

In fapt, de plecarea si de aprobarea plecarii lui IG la Paris s-a ocupat securitatea interna, care il avea in atentie inca din vara anului 1989, cind primise de la Nicolae Breban, aflat la Paris, o scrisoare si un chestionar pe care urma sa-l raspindeasca printre scriitorii din tara, operatiune ratata, insa, din varii cauze. In timpul formalitatilor de aprobare a pasaportului securitatea interna a aflat un detaliu pe care a trebuit sa-l comunice confratilor de UM 0544 (Centrul de Informatii Externe). IG fusese in relatii foarte apropiate cu Emil Hurezeanu, de la Europa libera, aflat in atentia CIE si care cauta o persoana susceptibila să fie primita cu bratele deschise de redactorul Europei Libere. Din precizia informatiilor bine tintite, se poate presupune ca CIE, via securitatea interna, ii va fi transmis un set de instructiuni minime, si a fost lasat sa plece. Cazuri similare mai exista in istoria scurta si scrisa a securitatii. Posibilitatea de a ajunge aproape de Emil H. era atit de importanta, incit cei care i-au dat pasaportul si-au asumat chiar si riscul ca IG sa nu se mai intoarca. Spre usurarea lor s-a intors.

„Micile” amnezii ale lui Grosan

Dupa ce parti din dosarul lui au devenit publice, IG a incercat sa se explice, in scris sau in interviuri sumare, dar moale, neconvingator, cu generaliatati despre raul numit Securitate, resemnat in laitmotivul, „Asta a fost. Am fost „supt vremi”. N-a fost mai convingator nici cind un prieten bun, un osan de-al lui, l-a implorat sa spuna ce si cum s-a intimplat. N-a trecut de generalitati. In schimb, a inceput să se incurce in explicatii. Au iesit la iveala nepotriveli in marturii, mici amnezii, sa le zicem asa, pe care putini au fost dispusi sa le vada, in orice caz nu si Stefan Agopian! Mai mult, comparate cu declaraţii si interviuri mai vechi, ghemul de contradictii s-a incilcit si mai mult.

Intr-un interviu din in 2007, intitulat vesel, „Am trait perioada comunista la modul ludic, adica rideam tot timpul”, la intrebarea „Ati avut mai multe „contacte” cu Securitatea. Ce s-a intimplat de fapt?”, Ioan Grosan se plaseaza straniu: „Ce-a avut de fapt Securitatea, nu numai cu mine, ci cu toti cei din generatia mea. Si aici trebuie sa spun ca eu sint alaturi de Sorin Antohi, de Carol Sebastian sau de Cornel Ivanciuc”!!! Se plaseaza intr-o suita atunci hulita, dar abandoneaza si pista si marturia. Era alaturi din solidaritate? Se plasa intr-o suita? Nu stim. Nu merge mai departe, dupa care afirma senin. „Primul contact cu Securitatea l-am avut in ’78, cind am venit in Bucuresti, nu stiu ce maior nu era interesat ca eram profesor, ci ca am contacte cu Casa Scriitorilor”. Si asta e tot. Nimic despre recrutarea din 1974, nimic despre notele informative date pina in 1978, nimic despre faimoasa si rodnica intilnire cu Securitatea din decembrie 1989, acum dovedite si in buna parte recunoscute de Ioan Grosan. Interviul poate fi citit aici:

http://wdp.ablog.ro/2007-06-08/am-trait-perioada-comunista-la-modul-ludic-adica-rideam-tot-timpulam-trait-perioada-comunista-la-modul-ludic-adica-rideam-tot-timpul.html

Mici amnezii, multe, greu inteles. Si mai greu de acceptat.

Intrebat daca mai stie cam cite informari a dat, Ion Grosan a spus ca ar fi fost „vreo şase-şapte file, în patru ani”. In realitate au fost mai multe. Vreo 38, probabil. Si nu le stim pe toate. Ce s-a publicat in Romania literara a fost un florilegiu. Olografe sau relatate? Una, poate doua scrise de el. In realiate au fost mai multe. Cu o exceptie, toate semnate cu numele de cod Radu Greceanu. Nu-si aducea aminte numele, ba nici de existenta cadrului didactic despre care a dat prima informare, destul de urita. Si totusi omul a existat, fosti colegi de studenţie l-au tinut minte, a avut de suferit din cauza informatiilor date de sursa Radu Greceanu, dupa cum reiese din documente.

Nu e totul. Dupa primele informatii despre colaborare apărute în presa, in inclusiv cu speculatia ca ar fi fost trimis la Paris pentru a-i incadra informativ pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, informatie falsa, tinta lui era alta, Ioan Grosan şi-a relatat povestea colaborarii intr-un interviu siblinic dat ziarului, Adevarul din 26 ianuarie a.c. Intrebat daca a fost contactat dupa reintoarcerea de la Paris, Grosan raspunde cu o seninatate dezarmanta: „Nu, n-au apucat”, deşi stia bine, nu putea sa uite, ca fusese contactat de doi ofiteri de securitate, carora le relatase cu lux de amanunte şi cu singe rece toate intilnirile avute la Paris, cu un accent deosebit pe intilnirea cu Emil Hurezeanu, la Munchen. Lapsus ? Altceva? Mai grav?

O zi mai tirziu, tot din Adevarul, in editorialul de rams bun, intitulat fatalist „Supt vremi”, Iona Grosan continua sa danseze pe vulcan. A vorbit despre despre recurtarea din 1973 – 1974, trecuta la pacatele tineretii inocente, si despre refuzul de a mai colabora din 1978. Din nou, nimic despre faimoasa intilnire din decembrie 1989. E drept, probabil ca la ora aceea nu stia nimic documentele ce urmau sa apara citeva saptamini mai tirziu in Romania literara, numerele 9 si 10, care aveau sa zdruncine esafodajul explicatiilor lui Ioan Grosan. Si sa-l puna in alta lumina pe scriitorul devenit sursa a Securitatii.

( va urma)

.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Alin,

    Au fost mai multi decat ne puteam inchipui in ’89, este mai mult decat puteam suporta ca natie. O sa vina vremea cand ne vom putea uita iar in oglinda…

    Una este sa-ti inseli sotia/sotul, alta este sa-ti inseli constiinta.

    Sper ca Grosanu poate trai cu el insusi.

  2. O mică observație în atenția maestrului N.C. Munteanu. În cazul Groșan nu se mai pune problema dacă „a fost sau n-a fost?”. Lupta se duce pe un nivel superior – a făcut doar “poliție politică” în studenție sau a făcut și “interpol politic” la maturitate?

    Prietenii lui încearcă să acrediteze ideea că a fost doar un turnător mărunt, de provincie, când colo el era un ditamai pionul otrăvit pe Piticotul de operațiuni al maestrului-artificier Nicolae Pleșiță.

  3. Mai putin vocabula „maestre”, de acord cu dvs. Nu cred ca cineva se mai indoieste daca Ioan Grosan a fost sau nu tur… in fine, „sursa”. Cred ca nici el nu mai are aceasta problema. Intrebarea care ma framinta, relativ, este daca la Paris a plecat insarcinat, poate chiar s-a lasat violat de baietii cu ochi albastri, dupa care a depus plodul in poala tatalui colectiv.
    Insa am lasat chestia in suspenie ca nu stric bunatate de referinta la filmul lui Cornel Porumboiu.
    Mai departe ‘om vidé. Pare sa fie interesant.
    Ginduri bune

      • „… și să auzim numai de bine” suna bune, aproape suversiv, pe vremea aia, in orice caz, noi incercam ca oferim o geana de speranta.
        Acuma am avea nevoie si de ginduri, de gindire, de idei, de indrazneli si tot asa.
        Cele bune

  4. ptr mine „al dvs neculai constantin munteanu” a fost cel care m-a determinat sa ies in noaptea de 17 dec 89, sa scriu jos ceausescu pe un zid si sa imprastii poze cu ceausescu in care scriam ce se intampla la timisoara si slogane anticomuniste.
    sunt atatia securisti bogati,atatia turnatori infiltrati peste tot…as fi acordat o amnistie celor care se „deconspirau”,morala si penala.poate am fi scapat macar de santaje.
    in ceea ce-l priveste pe i.g. daca a plecat insarcinat ..a avut o gestatie lunga iar acum va naste..ce?el stie..si bineinteles ..’ceilalti”.

  5. Sa dai informatii la securitate era indatorire de servici, sa scrii lucruri serioase in informarile alea era cu adevarat o porcarie. Tin minte ca si eu am primit un formular tip de la seful de laborator (care nu era membru de partid, fusese numit dintr-un accident) prin ’88 sau ’89 si mi s-a cerut sa-mi dau cu parerea daca un anume coleg de al nostru e serios si daca va pleca in strainatate va reveni de acolo. Tin minte ca eu am dus hartoagele la seful si din curiozitate am citit ce a scris colegul de birou (un arivist care era seful de UTC pe institut): surpriza, a scris exact ca mine ca respectivul e un element de nadejde si un cadru de baza al institutului bla.bal. si sa-i dea aia voie (evident ca nu i-au dat). De fapt amandoi stiam ca el are o matusa la Viena dar poate el stia si ca are un frate fugit in Canada (ca eu nu stiam atunci) asa ca nu stiu daca a fost ipocrit si a scris-o in bascalie sau era om de treaba. Ce stiu sigue e ca baiatul impricinat a plecat la fatele sau in Canada dupa ce s-a lamurit ca nici din manifestatia din Piata Universitatii nu s-a ales nimic. Treaba e uneori tulbure si uneori declaratiile astea se dadeau la gramada (prostia asta e singura pe care am semnat-o eu de care stiam ca o sa ajunga acolo, dar altfel as fi avut probleme si la vrema aia nu vedeam ce probleme as fi putut avea sa semnez o hartie in care laud un coleg).

  6. Cred că Groşan poate trăi cu el însuşi aşa cum a făcut-o şi pînă acum. Începuse să „îşi”/ne explice ce s-a întîmplat atunci pe site-ul corect.news al lui S R Stănescu, dar după două episoade scurte în care nu a spus chiar nimic a renunţat. Poate şi pentru că virulenţa cu care a fost preluată ştafeta de către prieteni se vrea mai convingătoare.
    Vă mulţumesc, domnule Neculai Constantin Munteanu, şi nu numai pentru acest articol. Aştept cu foarte mare interes continuările.

        • Eh, fata moshului, chiar ma bucur. Pentru ca ori pe unde va intilnesc imi place cum ginditi si stiu cine sinteti chiar si numai dupa prenume.

          Despre Gorbei am aflat cu vreo patru ore inainte ca presa si site-urile romanesti sa se agite. Chiar i-am dat un mail alertat lui El Cucui, crezind ca vind un pont.

          L-am cunoscut si pe Nicolae. In casa la Emil H. Pe atunci il consideram doar un agent de influienta, in buna parte al propriei megalomanii. Pe urma m-am lamurit ceva mai mult, dar probe nu aveam.

          Si cind l-am cunoscut prima data, la acea agapa, Nicolae face, in abstract, apologia despotului. Si termina cu nevoia romanilor de despotul Nicolae Ceausescu. Si aici, un viitor premiu Nobel, Herta M., pe atunci doar proaspat emigranta, a trecut la, scuzati vorba proasta, PIZDUIREA Brebeanului cu o violenta care m-a bagat in sperieti.

          Am povesti si cu el.

          Iar in cartea lui Dorin Tudoran exista o nota de toata frumusetea cu Brebanul.

          Sa asteptam sa vedem cine v-a publica primul documentele revelatoare, daca Baltag are angajament scris, daca a dat note olografe, etc

          Mai vedem, ne mai citim,

          Ginduri bune,

          ncm

  7. Ce te faci daca ai 11 frati,13 din familia ta plecata in America, tu lucezi in presa romana (ma refer la ani 1981) nu esti mebru de partid si de ani de zile vin tovarasi la tien, sa iti propuna plecari afara, avantaje incredibile, numai sa le spui ce fac si ce vorbesc colegii tai?
    Am spus NU, m-am luat de ei chiar in redactia ultimei reviste, la care am lucrat si eu ma refuzat. Nu am terminat nici filozofia, nu am citit nici toate cartile lui Kafka, m-a impresionat Pitigrilii si Cioran, dar am avut frica de Dumnezeu. Eu am inteles si descoperit filozofia de la Iov, din Biblie, care spune ca:” Frica de Domnul este intelepciune” Cine ne baga scuze pe gat ,sa vorbeasca cu mine,care am spus Nu ani destui si nu mi-am pierdut DEMNITATEA. Le pot spune eu ca securistii care vroiau sa te racoleze, te stimau daca spunei Nu.

    • Ceea ce spui este foarte interesant şi nu aud prima dată, cum că securiştii îi respectau pe cei care refuzau colaborarea. Mecanisme psihologice şi sociale îi determinau să nutrească, în acelaşi timp, şi respect inaccesibilităţii persoanei dar şi frustrare din cauza imposibilităţii lor de a beneficia de libertatea pe care o avea, da, în acele condiţii, cel care refuza colaborarea. Bine, asta se manifesta funcţie de gradul de inteligenţă şi cultură al ofiţerilor, nu a fost, în nici un caz, o situaţie general întîlnită. Dar din acel „Uite, al dracu’, nu vrea!” răzbătea mai degrabă admiraţie decît ciuda că nu-l pot racola.
      Şi Manu, eu, care ştiu povestea familiei tale, cred că ar trebui cunoscută de mai mulţi. E un model de rezistenţă în acele vremuri.

    • talharii securisti,nu numai ca probabil pe langa ura ce o aveau pe aceia care nu raspundeau la racolarile lor,dar fata de turnatori aveau in fond un dispret total si o ura si mai mare ,dupa cum am vazut o data la tv,cand sri-istul acoperit CTP,l-a convocat pe Dan AMEDEO Lazarescu la un interviu,in care a „latrat”la acesta din toti bojocii si l-a injurat cum i-a venit la gura,simtindu-se foarte bine,ca poate injura un fost informator de-al lor,considerandu-se mult superior turnatorilor.

  8. Dupa razboi, multi viteji se arata! Asa e viata! Comunistii i-au mancat-o unchiului meu doar pentru vina ca a fost ofiter in armata regala. Acum a venit randul lor sa dea socoteala. Miine . . .

  9. Agopian a gasit inca un prilej de a-i da o copita lui Manolescu. Poate rescrie Istoria.. si il nemureste ca genial.
    Si, e atit de orbit de viziunea criticului, incit e dispus la tot felul de fictiuni de proasta calitate, pentru a-l spala pe Grosan si a lansa mizeria ca e posibil ca si Manolescu sa fi fost marturisitor la Secu din moment ce insusi recunoaste, si chiar in scris.
    Cu asemenea fictiuni nici nu merita sa fie mentionat ca prozator.
    Iar Grosan a intrat prea adinc in noroi incit nici sinceritatea nu il mai poate curata; de peste 20 de ani sta nespalat.

  10. Spunea recent Agopian in AC „am 64 de ani si la varsta asta te prostesti”( citat din memorie).Asa-i , dar una e sa scri interminabilul „Scriitor in comunism” care n-are nicio legatura cu scriitorismul iar alta e sa ti cu tot dinadinsul sa fi penibil transformandu-te in avocatul lui IG (doar din solidaritate de redactie ?) si sa-i ceri lui Manolescu sa prezinte scuze turnatorului ! Pe cand o suita de luari de pozitii din parte lui Antohi,Sebastian si Ivanciuc intru apararea celui care a fost alaturi de ei „la greu” ?

    • Nu, nu cred ca-i vorba de afinitati, nici macar elective. Cred ca e vorba, sa-i zicem asa, de pragmatism. Iar pragamatismul e ca aspirina. Iti ia cu mina durerile de cap. Si indoielile.

      • Mai ales ca a fost o vreme cand, chiar la acelasi microfon, Hurezeanu inghitea cu pumnul aspirine cu stema violet. Alea faceau bine la caracter, dar daunau la mucoasele intestinale, se pare … si a trecut pe antidot!

          • Adevarul e ca nu ma asteptam sa-mi fie nici macar citite randurile, daramite sa mai primesc un raspuns! Va multumesc cu deosebita stima.
            In vremea cand Realitatea inca era ce si-ar dori cei potentati inca sa mai fie, domnul Hurezeanu era un critic fervent al tariceanului si infocat sustinator al cotrocenilor … multi dintre cei ce-l critica azi, au uitat! Oh, tempora …

            Si o gluma – probabil o stiti- e veche, dar mereu de actualitate. Mie-mi pare a fi chiar o recunoastere, altfel n-as indrazni!
            cica Ceasca merea cu bibiul printre munti … cu sirene, cu motociclei in fata si-n dos, cu sofer in stanga si cu elena in dreapta. Si deodata vazu un cioban care, rezemat in ghioaga, statea cu spatele la soseaua innobilata de trecerea prezidentiala. Furios, opri limuzina si, apropiindu-se de baci, il intreba de ce nu-l aclama. Ciobanul, tot cioban, ii spune neaos ca nu-l cunoaste.
            _Pai nu ma vezi zilnic la televizor?
            _Eu n-am televizor, spuse smerit (precum Boc) ciobanul.
            _Dar radio ai?
            _Am! declara ritos oierul.
            _Eu sunt ala de vorbeste cel mai mult acolo …
            _Tu esti, Neiculeee?
            _Eu, zise Ceasca, bucuros de atitudinea, brusc prietenoasa, a ciobanului.
            Ciobanul il imbratiseaza, il saruta, lacrameaza de bucurie, ofteaza indelung si, intorcandu-se spre tovarasul sau, striga:
            _Bre, Gheo, vino, bre, sa-l vezi, bre, pe Neculai Constantin Munteanu!

  11. Ramin la ideea ca fara deconspirarea securistilor care au lucrat cu informatorii si a faptelor(documentelor intocmite de acestia), tabloul e incomplet si manipulant. Are ceva de agronom fara ploaie.O zi buna !

  12. As putea spune ca nu ma mai mira. As vrea sa devin insensibil la asemenea cazuri. Dar zecile de mii de copaci taiati pt ca astfel de specimene sa aiba pe ce da cu subsemnatul parca nu ma lasa. Ceea ce este insa si mai intristator este tocmai atitudinea celor in cauza care ba invoca senilitatea, ba invoca anumite greutati materiale care i/le-ar fi determinat, ca si cum noi, ceilalti si celelalte, n-am fi „beneficiat” de aceleasi privatiuni/nedreptati. Date fiind dimensiunile apoteotice ale arhivelor fostei secu sunt aproape convins ca „ceilalti” am fost in minoritate. Pana la urma si formarea acestei natii s-a bazat pe tradare.

    • Nu, nu, cred ca exagerati. Au fost mase enorme de oameni carora frica le intrase in oase inca din anii ’50. Iar cei care nu protestau, nu indrazneu, nu puteau, nu stiau, nu vroiau, au fost lasati in pace. Au fost lasati in pace si cei care aplaudau de buna voie si nesiliti de nimeni
      Problema Partidului & Securitati erau mediile in care se putea articula un protest coerent, capabil sa mobilizeze, sa fie exemplar, sa fie urmat. Si acolo unde supravegherea era maxima era nevoie si de ciripitori, acolo au fost (mai) multi care au dat cu subsemnatul, poate mai multi decit media pe tara.

      Nu, nu cred ca cei care n-au dat cu subsemnatul a fost o minoritate. Dimpotriva.

      • bunicului meu ii era frica sa spuna si ce a patit in inchisoare.a facut sapte ani fara condamnare si de cate ori il intreba bunica cum a fost.spunea ca mai bine sa nu stie si ca nici dusmanilor lui nu le dorea asa ceva.
        ideea e ca si acum la unii le este frica.nu credeam ca o sa traiesc sa mai vad frica de abuzurile autoritatilor.le este frica sa vorbeasca la telefon,sa-si spuna deschis parerea despre cei de la putere in public..

      • With all due respect mr. Munteanu
        V-as sugera sa depasiti hotarul administrativ al municipiului buhuresti
        romania reala, recte, rss tzigania va va surprinde intr-un mod, poate, neplacut sau neanticipat, cel putin.
        In dec 89 majoritatea nu dorea schimbarea sistemului, Voia, cel mult, inlaturarea cuplului de la parghiile decidente. Din pacate, raportul de azi dintre votantii declarati ai unor partide retrograde vs cele progreiste e mai mare decat in mai 9o. E drept ca nici n-au de unde s-aleaga. Fatuit mediatic si declarativ „de dreapta” actualul pdl a dat in petecu’ ciorii vopsite inca de la inscaunare „Liberalii” au fost consecventi si s-au „afigliat” rosului precum in 47. Am folosit termenul „intristator” tocmai pt a evita mai lipsitul de speranta „deprimant”. Insa, in conditiile date, chiar si ala mi se pare de-a dreptu’ optimist. Iar optimismul, dupa cum se stie, este trasatura care creste pretul locurilor de veci.

        • Intre 1990 si 2002 am strabatut Romania in lung si in lat, de la sud, la nord, de la est, la vest. Si am fost si la mine casa, la tara. Stiu cita dreptate aveti in privinta comunismului rezidual din capul oamenilor si din institutiile rezistente si foarte rezistente la schimbare. Iar la pacatele noastre din strabuni s-au mai adaugat si cele aduse de capitalismul de cumetrie din estul salbatic.
          Sunt si motive de ceva optimism, dar este si va fi greu de tot.
          In ce ma priveste, fara a deborda de optimism, mi-am luat din timp masurile de rigoare pentru a contracara cresterea pretului locurilor de veci. Al lasat vorba sa fiu incinerat. Glumesc, dar nu prea.
          Ginduri bune, totusi!

          • D-le Munteanu
            Va auzeam in copilarie, pe furis desigur, cum incercati sa saditi vlastare de speranta in sufletele romanilor obiditi. As fi ipocrit daca n-as recunoaste ca, in timp, acel vlastar nu s-a uscat. Pana acum, n-am avut ocazia sa va multumesc. Ma bucur sa constat ca spiritul va este la fel de sprinten. Va doresc impliniri si sanatate.

          • Domnule NC Munteanu,
            V-am iubit si stimat, va iubesc si va stimez. Totdeauna v-am simtit ca facand parte din familia mea (restransa). Pentru felul (cel putin ingrat) in care
            s-au purtat rromanii cu dvs., va consider un fel de „unitate” de masura a calitatii neamului
            nostru. Va doresc multa, multa sanatate. Despre domnia voastra mi-as dori sa „aud numai de bine”.
            Un profesor universitar prapadit si ne-comunist

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro