Deplâng, de ceva vreme, gemetele competente ale „analiştilor” de toate soiurile. Multilateral dezvoltaţi şi multicultural instruiţi, unici dar ubicuui, ei minunează naţiunea cu priceperi enciclopedice şi abilităţi abisale: politologia şi fotbalul, ştiinţa şi religia, sociologia şi show-bizz-ul, economia şi starea vremii, sunt doar câteva exemple de domenii care n-au nici o taină pentru tălmacii noştri.
De curând, în aria lor de măiastră acoperire a apărut un nou domeniu: dreptul cu toate ramurile lui, de la constituţional la procedură civilă, de la penal la proprietate intelectuală. Dreptul pare să fie noua pasiune a analiştilor, mândri nevoie mare de producţia de raţionamente juridice pe hectar de talk-show.
Ca jurist, am fost adesea surprins şi indignat de tonele de prostii debitate ca analize de drept în studiourile TV şi în diverse jurnale. Iritat şi contrariat, mi-am vărsat năduful în discuţii cu prietenii şi-n câteva intervenţii de gazetă şi m-am bucurat uneori că protestele mele nu-s singulare[1]. N-am sperat, evident, că asemenea intervenţii vor avea ca efect reducerea din canale a numărului de braconieri de silogisme: deh, datul cu părerea în prime time pare să fie un ingredient obligatoriu al ratingului de presă. Şi-apoi, indigesta logică de tabloid n-are nimic în comun cu logica juridică. Dacă însă de la diverse antene şi ziare de scandal nu am aşteptări pe subiect, de la publicaţiile cu ştaif cred că putem pretinde, totuşi, un dram suplimentar de consideraţie pentru ştiinţa dreptului şi logica lui.
Convins de rezonabilitatea unei asemenea exigenţe, mă declar în continuare contrariat de anumite interpretări pe teme juridice dezvoltate în catedre serioase şi de ţinută. Bunăoară, articolul lui Cristian Ghinea, „Dreptul constituţional la hârtie igienică groasă”, Dilema veche, numărul 475 din 21-27 martie 2013. În articolul cu pricina, domnul Ghinea anlizează Constituţia României şi se arată extrem de dezamăgit de calitatea pretins jalnică a legii noastre fundamentale. Convins că, în general, „constituţiile sînt unele dintre cele mai enervante documente produse de oameni”, iar „cantitatea de prostii conţinute de constituţii este deprimantă”, reputatul eseist al Dilemei se apleacă asupra Constituţiei noastre cu un diagnostic tranşant: această lege „începe prost”, cu „o colecţie de baliverne inutile, plus minciuni, plus prostii” şi continuă la fel de stupid, fiind „o pălăvrăgeală curată” şi o „logoree fără relevanţă”. După judecata distinsului interpret, normele de principiu care definesc valori precum „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic” reprezintă „baliverne mizerabile”, textele normative referitoare la altceva decât „funcţionarea puterii” sunt „balast inutil”, iar Constituţia „e o pierdere de vreme (sic!) atunci cînd promite chestiuni generale, chiar dacă promisiunile sînt OK în sine.” Sunt motivele pentru care jurisconsultul Ghinea înfăşoară Constituţia într-o groasă hârtie igienică pe care adnotează: „singurele articole chiar necesare sînt cele cu referire la drepturi şi instituţii” (chiar dacă „şi acelea sînt tarate de prostii pretenţionase”), motiv pentru care „putem renunţa lejer la 90% din text, fără nici o urmare practică”.
Pamfletul contondent anti-constituţional al domnului Ghinea mă indispune. Întâi de toate, pentru că vine de la un intelectual de înaltă ţinută[2] şi e publicat nu oriunde, ci într-o revistă culturală selectă. Separat de asta, găsesc că respectivul rechizitoriu suferă de vicii care ţin de metodologia abordării (1) şi că este anchilozat de pseudo-raţionamente şi concluzii strâmbe (2).
1. Până să ajungem la fondul chestiunilor analizate, primii viruşi care afectează din start textul în discuţie vin din zona metodologiei şi-a unei anume atitudini interpretative, inchizitoriale şi dogmatice, exact autosuficienţa enciclopedic-emfatică de care mă plângeam în introducerea acestei intervenţii.
Întâi de toate, deşi atacă o tematică de drept constituţional (de fapt, biblia acestei ramuri de drept, obiectul ei de studiu) eseul împricinat nu conţine nici o trimitere, nici măcar sumară, la opinia vreunui constituţionalist. Şi când spun „trimitere”, nu am neapărat în vedere o eventuală referinţă ştiinţifică ori invocarea unui doct argument de autoritate, ci minima concesie făcută specialiştilor în drept prin recunoaşterea plusului lor de pricepere pe subiect. Or, dimpotrivă, impresia generală lăsată de respectivul articol este că orice eventuale păreri contrare ale constituţionaliştilor ar fi, şi ele, cepe degerate. Mesajul subtextual (probabil negândit până la capăt) este că, dacă însăşi Constituţia e o balivernă, dreptul constituţional e balivernissim: un fel de vorbe despre discuţii, ducă-se pe pustii.
În al doilea rând, deşi publicat în Dilema, textul suferă de o acută lipsă a dilemelor. E un rechizitoriu plin de „adevăruri” ferme, emfatice, infailibile şi inconturnabile. Deasupra lor, pumni în masă care resping, cu viscerală iritare, posibilitatea ca o normă de drept să spună ceva mai mult decât silabele primului ei cuvânt. Nici o umbră de îndoială că lucrurile ar putea sta altfel, nici un dubiu, fie el şi complezent. Totul e limpede, crystal-clear, beton armat. Un fel de-a vitupera că mărul cade din copac în baza gravitaţiei, iar legea care explică fenomenul este inutilă.
În fine, separat de lipsa dilemelor, un al treilea păcat metodologic al analizei este, în opinia mea, lipsa nuanţelor şi tăria hiperbolică a diagnosticului: Constituţia este, în opinia autorului, un text legal „enervant”, „prost”, „plin de baliverne mizerabile”, „minciuni”, „balast inutil” şi „palavre”, o dureroasă „pierdere de vreme”. Nici o speranţă, doctore?…Îmi zici că plămânii mei sunt praştie, creierul-muci şi inima-varză, dar nu-mi explici eu cum de mai respir, gândesc şi vorbesc în condiţiile date. A te năpusti în felul ăsta asupra unei teme (indiferent de domeniu), a abandona nuanţele şi a folosi doar tuşe extreme şi triviale echivalează cu o auto-dinamitare a propriei credibilităţi. Din păcate, un asemenea mod de abordare pune sub semnul întrebării rigoarea întregului demers analitic.
2. Nu-mi propun s-o fac pe avocatul Constituţiei României sau să pretind că ea este o lege impecabilă sau măcar foarte bună. Nu sunt specialist în drept constituţional şi-apoi, chiar de-aş fi, tema e mult prea vastă pentru a fi epuizată în două pagini (de altfel, doctrina şi jurisprudenţa de drept constituţional ocupă biblioteci masive în toate jurisdicţiile lumii). Cu toate acestea, îmi permit să resping întregul rechizitoriu al domnului Ghinea ca vădit nefondat. El ignoră valoarea de principiu a normei constituţionale, rolul ei de ghid al politicii de legiferare a unui stat, statutul de fundament al întregului sistem juridic naţional. Pe rând…
a) Potrivit domnului Ghinea, Constituţia americană „are cele mai puţine prostii. Ca o regulă generală, cu cît o ţară are o constituţie mai scurtă şi cu mai puţin zorzoane (sic!), cu atît cetăţenii ei sînt mai liberi şi mai bogaţi. Constituţia americană este scurtă şi cu puţine zorzoane”. Nu ştiu pe ce se bazează domnul Ghinea când afirmă asemenea „adevăruri” tranşante. Ce înseamnă Constituţie „scurtă” ? Care-s acele „puţine prostii” ale legii fundamentale americane ? De unde şi până unde conexinea dintre „dimensiunea” Constituţiei şi libertatea ori bunăstarea cetăţenilor ? (Autorul n-o afirmă explicit, dar sugerează implicit concluzia că americanii sunt „cei mai liberi şi mai bogaţi” cetăţeni ai lumii, teză infirmată de statisticile oficiale din domeniile drepturilor omului[3] şi nivelului de trai[4]). Ar fi multe de obiectat aici…Mă rezum doar să zic că „zorzoanele” Constituţiei americane au făcut o mare istorie, fiind obiect de serioasă analiză şi de savuroase controverse într-o doctină juridică de mii de pagini.[5]
b) În viziunea lui Cristian Ghinea, „ moda asta, de a umple constituţia cu brizbizuri (sic !), în loc de chestiuni practice, a plecat de la francezi. Şi de-acolo, s-a răspîndit ca o molimă, pe tot continentul”. Nu prea pricep cum ar trebui definite „brizbrizurile” normative, dar ţin să fac câteva precizări legate de provocatoarea adnotare: pe de o parte, este adevărat, Constituţia franceză a fost utilizată ca sursă de inspiraţie de alte state, în special în ceea ce priveşte „molima” drepturilor omului[6], dar există numeroase ţări europene care, pe de altă parte, văd altfel decât Franţa organizarea statală şi n-au folosit legea fundamentală franceză ca model de croială normativă (monarhiile europene sunt cel mai la îndemână exemplu în acest sens).
c) În opinia thin-tanker-ului specialist în instituţii europene, „o constituţie trebuie să fie simplă şi să se refere numai la cum funcţionează puterea. Cine pe cine alege, cît durează, cum scăpăm de conducători, cine ne apără de ei şi cam atît. Astea sînt chestiile (sic !) care fac un stat funcţional cu adevărat. Orice altceva pus în constituţie e balast inutil”. Şi, continuă eseistul Dilemei, „nu mă înţelegeţi greşit, nu zic, de pildă, că nu e bine să protejăm minorităţile. Dar vi se pare că le protejăm pentru că scrie în Constituţie? Şi dacă nu ar scrie în Constituţie, ne-am apuca să vînăm unguri prin Bucureşti? ”Mi-aş permite să răspund că nu, nu am vâna unguri prin Bucureşti dar, în lipsa protecţiei constituţionale a drepturilor minorităţilor, ar exista riscul ca ei să fie „vânaţi” mâine de o lege adoptată cu susţinerea unei majorități parlamentare naţionaliste. E chiar de neconceput ?…
d) Cristian Ghinea contestă utilitatea reglementării în Constituţie a principiului că România este stat naţional : „Ce înseamnă asta?”, se întreabă reputatul comentator. „Că e un stat al românilor? Că e un stat unde românii sînt şefi şi ceilalţi ascultă? Sau nu înseamnă nimic, dar ne place să fie acolo? De ce ne place să fie acolo? Pentru că îi enervează pe unguri, presupun”. Nu, principiul constituţional al statului naţional este reglementat nu ca să irite minorităţile, ci tocmai ca să se ştie că ele nu-şi pot face, de capul lor, prin nu ştiu ce lege viitoare, stat în stat.
e) Potrivit domnului Ghinea, definirea în Constituţie a principiilor de organizare statală (stat independent, naţional şi unitar) este “ pălăvrăgeală curată“. Nu, nu-s palavre, nici măcar curate. Sunt necesare principii de arhitectură legislativă ale unui stat, sunt norme de ghidaj pe care trebuie să le respecte nu ruşii sau americanii, ci parlamentarii români chemaţi să facă legi în ţara asta.
Mă opresc aici…În speranţa că, după ce a fost supusă la o asemenea inchizitorială schingiure ex officio, eretica şi infama Constituţie românească o să fie, totuşi, dezlegată de stâlpul excomunicării. Asta pentru ca pietre în ea să arunce doar aceia care pot şi care au îndreptăţire să o facă.
[1] Cu titlu de exemplu, o lăudabilă şi rezonabilă intervenţie pe subiect a lui Ion Cristoiu în articolul „Un habarnist de talk-show: politicianul român”, Evenimentul Zilei, 15 februarie 2013. (www.evz.ro/…romania-lui-cristoiu-un-habarnist-de-talk-show) .
[2] Cristian Ghinea este directorul Centrului Român de Politici Europene, printre ariile sale de expertiză figurând structura instituţională a Uniunii Europene (www.wikipedia.org/wiki/Cristian_Ghinea).
[3] A se vedea, de exemplu, World Report 2012-USA, Human Rights Watch: http://www.hrw.org/world-report-2012/world-report-2012-united-states.
[4] Potrivit indexului Gini, care măsoară echitatea distribuirii veniturilor în jurisdicţiile lumii, Statele Unite ale Americii ocupă un dezonorant loc 41 în clasamentul celor mai inechitabile state (cu o poziţionare mai slabă decât Iran, Senegal, Nigeria sau Burundi, de exemplu. A se vedea chiar site-ul Central Intelligence Agency http://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2172.rank.html). Un top potrivit căruia cel mai just regim social îl are Suedia (locul 136, ultimul pe scara inegalităţilor sociale), stat a cărui constituţie nu e deloc „scurtă”, ci e formată din 4 legi fundamentale! („The Swedish Constitution”, www.government.se/sb/d/2707/a/15187).
[5] Cu titlu de exemplu, “Troubling clauses in the US Constitution”, http://www.resontofreedom.com/troubling_clauses_u_s_constitution.html. Sau, despre interpretarea Constituţiei SUA, http://loc.gov/law/help/usconlaw/.
[6] A se vedea, de exemplu, Declaraţia universală a drepturilor omului, inspirată din principiile Revoluţiei franceze, fundamentul actual al legislaţiei comunitare relevante (www.un.org/fr/documents/udhr/ ).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Florentin Tuca,
articolele d-voastra sunt intotdeauna o placere, indiferent de tematica abordata.
Personal, desi consider ca orice este perfectibil, incluzand deci si Constitutia Romaniei, nu cred ca legea noastra fundamentala este una proasta. Desigur, multi suntem tentati sa gasim intr-o lege acele stipulari (si numai acelea), care sa permita proceduri ale caror efecte sa fie in concordanta cu asteptarile noastre de profani in drept, cladite pe morala si cunostintele de etica dobandite. Insa mi-e greu sa cred ca un text de lege, chiar si unul constitutional, poate prevedea suficiente articole, fie pentru a exclude toate interpretarile rauvoitoare fie pentru a le singulariza pe cele de bunacredinta.
De aici rezulta nedumerirea mea: dincolo de litera bruta a paragrafelor constitutionale, exista si un spirit constitutional? Daca da, cum poate fi el identificat? Cat de mult ne putem baza pe acest spirit cand opiniile sunt divergente?
Si inca ceva: credeti ca, aplicand rezultatul referendumului din 2009 si reducand nr camerelor si al parlamentarilor, am evita asertiuni de genul celor citate de dumneavoastra in articolul de fata?
In eventualitatea unui raspuns, fie si telegrafic, va multumesc anticipat!
Dragă Hantzy,
Mulţumesc mult pentru aprecieri şi pentru provocare. Pe rând :
1. De acord, nu cred nici eu că există legi neinterpretabile. Gravă este nu existenţa normelor susceptibile de analize doctrinare şi jurisprudenţiale (chiar şi opinile contrare pe subiectele de drept sunt fireşti până la un punct); grave sunt incoerenţa şi lipsa de rigoare a unor norme legale, contrarietatea unor reglementări, maltratarea limbii române în anumite cazuri, lipsa de sens a unor prevederi ş.a.m.d.
2. Da, şi Constituţia şi celelalte legi au, fiecare, « spiritul » lor, identificabil prin analiza nu doar a « literelor », ci şi a răspunsurilor la întrebări despre raţiunea regulilor, a principiilor care au stat la baza lor, a « voinţei legiuitorului ». Când interpretul unei legi nu poate desprinde sensul unei norme din analiza ei literală, va trebui să facă apel la spiritul de care vorbiţi.
3. Da, personal cred în nevoia revizuirii Constituţiei şi, da, cred în ideea de parlament unicameral.
Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi raspunde.
Cateva din indoielile mele s-au risipit, altele si-au facut loc – un indiciu al evolutiei, al parcurgerii unor etape, nu?!
Problema Constitutiei Romaniei este tocmai lipsa acelor principii fundamentale pe baza carora sa fie creata legislatia si pe baza carora sa fie interpretate „dilemele legislative”. Autorul are mare dreptate cand cere un discurs profesionist in materie de Constitutie, dar, nu e mai putin adevarat, ca este o problema prea importanta pentru a lasa doar specialistii sa decida. Problema esentiala este lipsa de viziune (leadership ar spune corporatistii) privind directiile Sattului Roman in context European si International. Constitutia a fost, la noi, pana acum, un instrument politic al celor vremelnic la putere pentru a-si proteja functiile nu, asa cum ar fi trebuit, un instrument de dezvoltare a statului Roman (economic, social, drepturi individuale, integrare EU, etc). Motiv pentru care, cred eu, ne-specialistii sunt esentiali in a da directii, principiile, fundatia, apoi specialistii „pun in opera” aceste date. Motiv pentru care salut (nu sunt si in acord cu ideile) articole precum cel infierat (cu o taioasa bibliografie – uneori discutabila (EVZ, Wikipedia, ONG-uri ce prefera teza realitatii)) si astept cat mai multe. Mi-e frica de o Constitutie „de specialisti” in fata careia sa fim pusi fara drept de apel.
Hmmm, fara a lua partea cuiva, tin sa amintesc ca cei care acum sunt la putere si vor sa schimbe constitutia au mai facut-o odata prin anii ’90 si o vedem cat de proasta si gaunoasa este si cu cata dedicatie a fost gandita.
dle Tuca. Poate/trebuie o constitutie a RO sa ignore UE? daca „Lisabona” o quasi Constitutia UE prevede ca cei cu par vopsit au drepturi, trebuie inserata neaparat o astfel de prevedere in Constitutia RO (doamne fereste de o dispozitie contrarie)??? Daca PE isi capata mereu mai multe puteri si incepe sa legifereze mai strans si mai detaliat, ignoram asta? Sau scriem orice text si apoi zicem ca devin caduce in momentul in care contrazic „zicerile europene”? Nu cumva -ORICUM- daca se iese din UE si din NATO va trebui o noua Constitutie? PS. pe o nota mai pamfletara mai urlam mult despre suveranitate totala in timp ce directivele europene au prioritate peste ce voteaza parlamentul nostru? si cu aceasta ocazie intra toata justitia romana in ceata totala?
Nu stiu daca-si mai aminteste cineva, dar inainte de adoptarea noii constitutii, a circulat un mail in care era comparata constitutia noastra cu constitutia Germaniei.
Erau acolo multe fragmente din care reiesea clar ca ceea ce e reglementat clar (si scurt) la ei, la noi se transforma intr-o insiruire de termeni avocatesti si, mai rau, interpretabili. Din punctul asta de vedere, o constitutie mai scurta e clar preferabila uneia stufoase.
Legea fundamentala a RFG nu este chiar „scurta”, are 141 de articole, unele dintre acestea fiind chiar larg elaborate.
http://www.bundestag.de/htdocs_f/documents/cadre/loi_fondamentale.pdf
Constitutia Romaniei are 156 de articole, deci nu este deloc „stufoasa”.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Domnul Tucă are deplină dreptate în ceea ce afirmă şi-i multumesc mult pentru articolul său. Aştept cu speranţă să-i citesc opiniile referitoare la viitoarele modificări constitutionale, atunci când acestea vor fi făcute publice.
Domnule F.Tuca,va impartasesc indignarea (eu sunt revoltata!) cu privire la multilateralitatea gaunoasa,adica mediocritatea clara,a prea numeroaselor personalitati care se exprima abundent pe scena romanesca!
Ma intreb si va intreb:ce e mai grav pentru o societate?
Sa aiba specialisti performanti itr-un domeniu precis si ignoranti in restul,sau a-tot-stiutori care nu stapanesc nimic perfect dar au o idee despre tot?
Din experienta mea multi-culturala,am ajuns la concluzia ca „incuiatii” care nu vad altceva decat domeniul lor sunt plictisitori ca interlocutori dar utili societatii,pe cata vreme „multilateralii” sunt deseori de buna companie la chefuri (pana cand acapareaza orice discutie si o transforma in monolog!),dar absolut incompetenti in orice domeniu!
O spoiala de cultura si de cunostiinte,este ceea ce caracterizeaza majoritatea celor pe care-i vad exprimandu-se pe scena romaneasca…
Avem libertatea sa nu-i bagam in seama,stiu,doar ca acest gest curajos(?) nu are nicio incidenta asupra esentialului:modelul societatii continua sa fie dat de cel care se afla in lumina reflectoarelor,nu de spectatorul anonim…
Si cand prostul este si fudul,el nu mai are nici o limita,nu se mai poate auto-cenzura:se ia chiar si de Constitutie,critica tot ce misca,taie si spanzura…si multimea aplauda!
Personal,mi se pare(?) ca am depasit stadiul indignarii,am fost apoi revoltata, dar am obosit repede,si acum incep sa devin indiferenta…ori asta nu are nimic constructiv,le semnez parca un cec in alb…!?
Tocmai de aceea,rolul celor ca dumneavoastra mi se pare esential:continuati sa denuntati incompetenta,faceti-o mereu si cu orice prilej,chiar daca deocamdata sunteti minoritari!
Majoritatea determina normalitatea,e stiut,dar o minciuna repetata in cor si sub lumina reflectoarelor,sau in palatele Romaniei,nu se va transforma brusc in adevar doar din motiv de respectabilitate presupusa(???) a majoritatii care o sustine,nu?
Dana: „O spoiala de cultura si de cunostiinte,este ceea ce caracterizeaza majoritatea celor pe care-i vad exprimandu-se pe scena romaneasca…”
Si da si nu! E absurd sa astepti de la un politician, care nu e decat un om, sa fie specialist in toater specialitatile unui domeniu ata de complex cum e constitutia si administrarea unui stat. Hai sa nu cerem unui politician nimic mai mult decat sa fie specialist in politica. Nu exclud si existenta unor specialisti deveniti politicieni, insa sa recunoastem ca politicianul nu e doar raul necesar dpdv decizional, ci mai ales cel care propaga si (tr)aduce informatia prelucrata de specialist la urechile publicului profan. Dezbaterile serioase nu se fac la televizor. Acolo e locul telenovelelor, cele atat de amendate de Cristoiu. Alegoriile, hiperbolizarea excesiva a actiunilor din asemenea seriale are un dublu rol: de a justifica cat mai credibil sentimentul de transmis, dar si de nu lasa nici un dubiu asupra mesajului regiei, al specialistului invizibil. Cred ca un talk-show in care specialisti constitutionalisti ar fi chemati sa-si expuna, intr-o chineza de specialitate si intr-un timp limitat, opiniile despre paragrafele constitutionale ar fi indigerabil pentru majoritate si orice televizioman ar muta canalul inca si mai convins ca „astia nu se pricep la nimic”.
Pe de alta parte, dincolo de rolul asta de mesager necizelat, cu o spoiala de cultura, al politicianului, respectivul mai are inca o atributie ingrata: incaseaza primul si medaliile, dar mai ales suturile in dos ale opiniei publice, insa conserva credibilitatea specialistului, oferindu-i o buna protectie pentru a-si sustine teoriile si a continua dezbaterile in cadru specializat. Nu stiu daca la noi chestia asta e functionala, dar imi inchipui ca, in mod normal, ar trebui sa fie.
Domnule Tuca,
Nu am pretentia ca sunt specialist in drept constitutional (si nici macar specialist in vreun alt domeniu al dreptului), deci nu pot emite opinii calificate privind continutul Constitutiei.
In schimb pot ridica o pretentie de bun-simt, aceea ca respectivul continut sa fie redactat in mod clar si necontradictoriu, facand aftfel inutila existenta unei Curti Constitutionale. Si asta pentru ca o Constitutie moderna nu ar trebui sa necesite „oracole” pentru a-i revela semnificatia: acesata ar trebui sa rezulte clar din text.
Desigur, pasiunea pentru complicatii si sofisticare (inutila?) nu este apanajul constitutiei, ea se regaseste in toata legislatia, redactata astfel incat omul de rand sa nu fie capabil sa se prevaleze de litera legii. Iar rezultatele sunt de multe ori aberante, ducand la situatii in care justitia se aplica in detrimentul dreptatii.
Desigur, nu fac aceste afirmatii de dragul controversei ci pe baza unor exemple concrete, doar ca prazentarea acestora depaseste cadrul comentariilor pe platforma contributors.ro.
Trebuie neapărat să-i citiţi articolele „pe parte economică”. Acolo să vedeţi, nişte modelări foarte interesante, „de dreapta”, în jurul entităţii economice de bază numite „atelier de reparaţii biciclete”.
Laud initiativa dojenitoare la adresa parvenitismului pseudointelectual si a nevoii de exprimare la gazeta in detrimentul nevoilor fiziologice. Cu toate astea consider ca nu ati atins filamentul abscons care se intrevede in pamfletul domnului Ghinea. Domnul Ghinea este mai alunecos decat un sarpe de apa primavara. Domnul Ghinea insamanteaza indoiala, domnul Ghinea este platit sa fie un analist constitutional. Prin urmare, nu aparenta lipsa de cunoastere juridica din analiza ar trebui sa va revolte, ci scopul profund obscur al unei atare analize. V-as ruga domnule avocat, ca, pe viitor, sa surprindeti in articolele dumneavoastra nu valoarea juridica a comentariului ci coruptia umana. Un exercitiu pe care il consider de departe mai valoros decat o simpla analiza tehnica.
Am ramas impietrit la citirea acestor consideratii. Nu exista superlativ. Tocmai l-ati spulberat. Constitutia e vie ca o nevastuica. Iar nevastuicile sunt ocrotite si nu pot fi vanate. Intrevad un viitor constitutional stiintifico-fantastic. Sunteti purtatorul de cuvant al acestui viitor.
Domnul Tuca n-a priceput o iota din „razvratirea” domnului Ghinea …
si asta pentru ca a luat articolul respectiv „mot-a-mot” cu o perseverenta avocateasca, as zice.
habar nu are sa citeasca „printre randuri”, si nici sa vada „dincolo” de litere, adicatele REALITATEA.
vedeti, domnule Tuca, asa cum dl Ghinea nu se pricepe la Drept, da’ isi da cu parerea,
dvs nu va pricepeti la jurnalism, da’ va dati cu parerea.
Pai haideti sa va ajut putin:
scrie in onor Constitutie ca poporul isi exercita suveranitatea prin referendum? scrie.
am avut referendum validat, si totusi folosit, vorba d-lui Ghinea,
pe post de hartie igienica de catre celelalte institutii ale statului? am avut.
Si-atunci, dl. Tuca, cu ce ne-ncalzeste ca avem „baliverne” in constitutie?
Daca nu v-ati convins, va mai intind o mana de ajutor:
scrie in constitutie ca presedintele este suspendat pentru incalcari grave ale Constitutiei? scrie.
fuse suspendat presedintele desi CCR a emis un aviz NEGATIV? fuse.
Despre ce vorbim, domnul Tuca?
La ce folosesc acele prevederi in Constitutie daca cei care trebuie sa le respecte se sterg la fund cu ele?
Pai aveti raspunsul exact in articolul d-lui Ghinea.
Ba chiar nici nu-i nevoie sa-l cititi in intregime (N.B. oricum nu l-ati inteles),
va puteti rezuma la titlu.
De remarcat ca pana si eu, tot nespecialist in Drept de nici un fel, remarc o eroare „grava”. Nu exista incalcari „grave” sau mai „putin grave” ale Constitutiei – toate incalcarile Constitutiei sunt la fel de grave. Paragraful respectiv din Constitutie (primul din art 95) zice asa:
„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”
Asadar faptele prin care se incalca Constitutia sunt grave, nu incalcarile acesteia… Eu unul as adauga in Constitutie ceva de genul ca daca Parlamentul insista sa suspende Presedintele in ciuda avizului negativ al CCR (care acum e doar consultativ) si referendumul nu ii da dreptate, sa fie dizolvat automat. Si, gandindu-ma la dl Antonescu, pentru candidatii la presedentie as adauga si obligativitatea unui aviz psihiatric (obtinut in afara Romaniei): mi se pare anormal ca un cadru didactic sa fie obligat sa fie evaluat psihiatric si un candidat la presedentie nu…
Faptul ca unii nu respecta Constitutia si/sau legile, e o cu totul alta problema; in acceptiunea dvs ar trebui sa nu avem legi deloc, fiindca, nu-i asa, sunt doar „baliverne”, tot nu le respecta nimeni…
n-ati inteles nimic.
faptul ca dl Ghinea „se sterge ” undeva cu constitutia n-are nici o relevanta.
nici macar daca jurnalistul respectiv are sau nu dreptate nu conteaza.
in schimb, faptul ca dl Voiculescu, scuzati adica Felix, sau parlamentul sau guvernul sau presedintele, fac acelasi lucru, asta e grav, pentru ca actiunila acestora din urma „produc efecte”, ca sa folosim limbajul d-lui Tuca.
ori d-lui Tuca nu-i sar in ochi acestea, ci doar un biet pamflet al unui jurnalist oarecare,
care sesizeaza exact din acest punct de vedere „inutilitatea” unor pasaje constitutionale.
s-a inversat oare ordinea fireasca a lucrurilor, nu mai stim ce e important si ce nu?
Bun simt si profesionalism, ca de obicei ,domnule Tuca ! Multumesc ,felicitari si mai astept si alte articole.
a) Constitutia unei tari sta la baza legilor acelei tari la fel precum axiomele stau la baza teoremelor unei discipline matematice. Asta este motivul pentru care articolele unei constitutii trebuie sa fie minimale, consistente, independente si complete.
b) In general se pare ca anglo-saxonii sunt mai rigurosi iar „sudistii” si in particular „popoarele de geanta latina” :) sunt amatoare de „zorzoane”. Una din marile probleme ale legislatiei romane este adaugarea de „exceptii” aproape la fiecare lege. Ne cam place sa facem legi stufoase cat mai greu de descalcit.
c) De acord :)
d) A cam trecut moda statelor „nationale”. Suna „ca dracu” ca sa citez un clasic in viata :) Asta era perfect OK acum vreo suta de ani, dupa destramarea imperiilor si formarea statelor nationale. Statele actuale sunt ale cetatenilor. Definirea Romaniei ca „stat national” transforma cetatenii de alta nationalitate in cetateni de rangul al II-lea iritandu-i si arunca in carca romanilor o mare responsabilitate (pe care nu sunt tocmai sigur ca o pot duce).
e) Definirea ca stat unitar, suveran si independent e normala dar si mai normal ar fi sa punem coroana vulturului pe cap. Stemele Rusiei, Ungarie, Serbiei, Bulgariei au toate coroana la locul ei ceea ce simbolizeaza tocmai unitatea, independenta si suveranitatea. Pana nu pricepem acest lucru simplu … degeaba mai vorbim.
Ma opresc aici in speranta ca am fost macar un pic de folos.
Din startul intervenţiei mele în acest articol, precizez că nu sunt specialist practicant în Drept în sensul juristului sau a avocatului, dar prin prisma studiilor am avut de-a face într-un context multidisciplinar cu cursuri de drept constituţional şi penal la o universitate nord-americana.
Să o luăm sistematic.
Constituţia diferă de la o societate la alta, poate fi o lege scrisă fundamentală, poate fi în alte cazuri un ansamblu de mai multe legi incorporate într-o denumire generică de Constituţie cu o raportare la scară istorică.
Sursele istorice ale sistemului actual constituţional din România se află în dreptul francez. La bază o codificare a unor reguli şi principii de convieţuire în societate, care asigură la nivel general, gestionarea relaţiilor între cetăţenii unui stat, dar şi a instituţiilor. Conceptualizarea lor sub formă de articole de lege, paragrafe. Mai pe scurt ce este acceptat, ce nu ar trebui acceptat de individul cetăţean, adică de noi toţi.
În opinia mea personală, având rădăcinile în sistemul f constituţional şi penal francez (filozofiile aferente construcţiei Republicii, Libertate , Egalitate, Fraternitate) există avantaje dar şi dezavantaje majore.
Aş menţiona dezavantajele care îmi pare evidente.
În primul rând, codificarea criterială a unor principii definite, nu includ neapărat interpretarea clară a situaţiilor noi, datorate evoluţiei societale. Prevederile constituţionale scrise în sens francez pe liste nu includ în sine, referinţa anticipativă la schimbările datorate evoluţiei naturale ale societăţii. Să spunem cele datorate evoluţiei tehnologice cât şi schimbării relaţiilor societale la un moment dat.
Aş exemplifica cu două exemple. E ste frumos să afirmăm repetat sintagma de stat naţional (care include la baza conceptualizării legilor, Naţiunea) .Dar este desuet oarecum într-un context de liberalizare şi difuzie a graniţelor statale definite anterior prin sintagma Stat Naţiune, la noua sintagmă Uniune de Naţiuni.. Cum definim Uniunea? O cultură monolit mai largă în cadrul cărora trebuie nivelate şi înglobate obligatoriu diferenţele şi devianţele culturale naţionale( de la microculturi care apar în jurul unui criteriu, lingvistic, de practică a diferenţelor) sau o cultură a diversităţii în care diferenţele sunt tolerate şi considerate ca fiind parte din normalitate?. Cum pot coexista identităţi naţionale foarte puternice într-o Uniune. Care cultură este mai bună decât alta, deci la care ar trebui să referim ca model ? Prin ce prismă, una a exitului economic, a stabilităţii sau a exitului justiţial social? Şi societăţile autoritare pot fi judecate stabil, în lipsă impusă de alternative oamenii funcţionează o perioadă într-un sistem extrem de restrictiv. Este o problemă sociologică în sine, de acolo vin şi problemele de drept asociat constituţional.
Pe care dreptul anglo-saxon a rezolvat-o altcumva la nivel juridic , alocând drepturilor individuale prioritatea numărul 1 în conceptualizare.
Interpretarea legilor în această abordare anglo-saxonă, vine cu practica societală, la nivelul celor mai mici grupuri sociale, în comunităţi, procesele cu juraţi pe lângă faptul că reduc probabilitatea strict matematică a erorilor judiciare, aduc şi o formă de implicare a societăţii şi senzaţia de echitate socială. Avem pe lângă alocarea unui caracter formativ a judecătorilor şi puterea gândirii colective implicată în noţiunea de drept, reactualizarea deciziilor ţin seama de gândirea populară în definirea normalităţii. Un sistem care se autoregenerează din timp în timp. Există provocări desigur, asigurarea neutralităţii judecătorilor civici-cetăţeni este din ce în ce mai dificilă de realizat, datorită schimbării culturii de informare în masă, contaminarea cu ideile majoritare ale societăţii care circulă în spaţiul public la un moment dat relativizează practica proceselor. Dacă societatea tinde să fie mai sensibilă de exemplu la probleme de depresie individuală..se ajunge la contrariul sensului dreptului, anumite gesturi care cultural şi uman ar fi fost pedepsite prin prisma consecinţelor (morţi umane inexiplicabile) ajung să aibă o raţionalitate pe care avocaţii o caută pentru o scăpa clienţii şi a manipula juraţii. Mă refer la un exemplu celebru mediatic, de exemplu cardiologul Guy Turcotte în Quebec şi suprinzătoarea decizie de eliberare a lui câţiva ani mai târziu , după ce şi-a ucis bestial copii…un sistem interpretativ tolerant a ajuns să provoace o reacţie de indignare socială generalizată …un gest care a ajuns să fie explicat de avocaţi ca un semn de nebunie temporară, rezultat a unei depresii…însă rămâne faptic faptul că două vieţi de copii nevinovaţi au fost distruse , că o viaţă de mamă a fost ruinată şi că în faptul că acel cardiolog poate relua funcţia de tată în societate după 3 ani pare de o injustiţie profundă şi iraţională la scara funcţionării societăţii. Nu este normală o asemenea abordare, de justificare a ceea ce nu este injustificabil, omicidul…în afara cazurilor de autoapărare unde intenţia nu exista în prealabil şi morţile survin ca urmare a unor accidente în sensul strict al cuvântului .
Întrând într-un context penal-criminal, acum câţiva ani un cetăţean din România a utilizat arma descărcând încărcătorul într-un hoţ care a intrat în locuinţă cu intenţia să fure. De acolo o întreagă discuţie de societate. Ce e mai important, dreptul la proprietate sau dreptul la viaţă, în contextul când hoţul a întors spatele şi nu mai reprezenta o ameninţare obiectivă la viaţa celor pe care vroia să-i prădeze(anticipând prost prezenţa locatarilor acasă). Bineînţeles aceste aspecte sunt de ordin mai mult penal criminal, unde abordarea interpretativă a celor care judecă îi poartă printr-un mecanism de demonstrare a Intenţiei şi a Consecinţelor Faptice.
În drept constituţional, în opinia mea ca şi observator al realităţilor prin prisma evenimentelor ce se produc zilnici în România, reflectate în media, cea mai mare provocare la ora actuală în România ar fi definirea relaţiei Individ -Instituţii şi a relaţiei individ-individ printr-o abordare mai puţin strictă …criterială adică o listă închisă de consecinţe a unor comportamente…ci o abordare mai mult principială. Minorităţile etnice sunt în permanenţă ţinta unor atacuri la nivelare culturală( că ne referim la minorităţile române din Covasna, sau la Minoritatea Maghiară în România) este acelaşi mecanism de abordare-îngrădire a unor libertăţi..paradigma comună ar fi respectarea dreptului la exprimare individual…în sine..are rezolva multe probleme. Încrâncenarea pe simboluri şi concepţii de superioritate criterială(etnică, lingvistică, sexuală, politică), nivelarea birocrativă şi impunerea tuturor a unor reguli din pix …fără dreptul măcar de a gândi şi acţiona diferit …în loc de a se insista mai mult pe consecinţele la protecţia individuală a cetăţenilor în faţa unor abuzuri…
Ar mai fi de asemeni, în relaţia Instituţii-Individ…cetăţenii par victimele sigure a autorităţilor. Problema e cu mai acută atunci când aceste autorităţi devin de fapt grupuri controlate de minorităţi construite pe interese personale…o decizie cu caracter economic specific, într-un grup înfluenţează în mare parte toată colectivităţile….elite care impun sclavie bugetară într-un sens, individul îşi vede ameninţat direct potenţialul să spunem la nivel economic direct fără să aibă alternative.
Cum altcumva se poate justifica într-o ordine naturală de exemplu un fapt simplu, creşterea taxelor municipale. De exemplu la colectatul gunoaielor , care afectează viaţa individuală. 7 lei în plus la buget, 7 lei în minus de la bucatele de pe masă simplificat.
În primul rând, trebuie remarcat că conceptul de gunoaie, nu fost existent în trecutul imediat apropiat. Într-un context de economie locală, sustenabilă, de exemplu a străbunicilor mei ţărani, deşeurile erau în mare parte ecologice, dezintegrarea lor nu era un proces ecologic care să ameninţe funcţionarea neapărată a mediului înconjurător. Nu exista taxă şi serviciu administrativ necesar pentru gestiune.
Statutul de consumator şi inventarea materialelor (progres tehnologic) a creat o problemă. Deşeurile sunt mai numeroase, materialele nu îşi aveau locul într-un ciclu natural de regenerare, iar impactul lor evident vizibil. S-a trecut la o instituţionalizare a deşeurilor…în sensul că statul a preluat gestiunea lor…pentru a proteja biodiversitatea. Însă mai nou s-a trecut la o fază ulterioară… o externalizare privată a gestiunii acestor gunoaie şi taxare individuală a acestora…dar de aici la construirea unor mecanisme foarte subtile de taxare şi exploatare sigură a colectivităţii în interesul unor minorităţi. În primul rând, atunci când impui ca monopol colectarea acestora doar de anumită instiuţie cu riscul pedepsei pentru individ(simplificat, Statul pedepseşte atunci când individul-cetăţean nu plăteşte unor entităţi bazate pe interese minoritare de acţionarat- este inechitabil să ne înţelegem). Variaţiile de preţ de colectare a gunoaielor sunt arbitrare nu sunt justificate economic pe tot lanţul de prelucrare. Şi de aici ,inechitabilităţi evidente.. un cetăţean care consumă doar mere, şi aruncă cocenii e taxat în aceiaşi măsură de către Stat ca unul care are camera plină de PET-uri a căror rată de descompunere e mult mai lungă. Iar operatorii care fac transportul prelucrarea gunoaielor, care corup să spunem un inginer de la municipalitate , pot avea dublu profit…de la valorificarea directă în cont unei taxe total nejustificate pe transport la revalorificarea unor produse sub o formă sau alta. Parteneriatul Public-Privat lucră doar în direcţia privatului.
1. O reglementare excesivă nu e eficientă, întradevăr. Mai multe legi şi reguli care nu sunt respectate sau aplicabile, care necesită resurse financiare disproporţionate în raport cu capacitatea reală a societăţii de a le susţine, sunt mai degrabă piedici în favoarea echităţii sociale decât facilitatori ale acelei echităţi.
2. O reglementare care nu ţine cont de evoluţia constantă a contextului socio-tehno-economic şi care pune accent pe o interpretare strictă a textului unei legi mai mult decât a sensului ei(accent pe termeni şi nu pe principii generale) de asemeni nue eficientă.
3. O reglementare care are ca şi efect social ,prin implementarea anevoioasă un efect contrar intenţiei…e de asemeni o reglementare proastă.
Inclin sa va dau dreptate in ceea ce priveste descrierea starii de fapt de la noi :
” cea mai mare provocare la ora actuală în România ar fi definirea relaţiei Individ -Instituţii şi a relaţiei individ-individ … relaţia Instituţii-Individ…cetăţenii par victimele sigure a autorităţilor. Problema e cu mai acută atunci când aceste autorităţi devin de fapt grupuri controlate de minorităţi construite pe interese personale…o decizie cu caracter economic specific, într-un grup înfluenţează în mare parte toată colectivităţile….elite care impun sclavie bugetară într-un sens, individul îşi vede ameninţat direct potenţialul să spunem la nivel economic direct fără să aibă alternative.”
As completa acest tablou cu mentionarea relatiei deficitare existente chiar intre institutii si, cel mai grav aspect , cu netransparenta din activitatea lor pentru ca nimeni nu a reusit vreodata sa ne explice clar ce este de fapt secret in activitatea unei institutii publice si platita din bani publici dar ale carei victime sunt intotdeauna cetatenii care le finanteaza .
Mai exact , prin ineficienta lor ( inclusiv a Constitutiei sacrosancte si atat de aparata de domnul Tuca ) ca mijloc ( sau chiar ca scop ) aduce cei mai multi dintre indivizii supusi legilor , in mod inevitabil si in mod permanent , in situatii de imposibilitate politica, sociala, economica,etc. (http://sergiusimion.blogspot.ro/2008/01/situatiile-de-imposibilitate.html) ceea ce explica multe din dramele societatii romanesti.
De la „ nedrept constitutional”, la dreptul la opinie
Domnule Tuca,
Cu tot respectul fata de pregatirea si competentele dvs , punctul de vedere pe care il sustineti in acest articol se rezuma la urmatoarele silogisme :
a) Despre Constitutie ar trebui sa vorbeasca „doar aceia care pot si au indreptatire sa o faca ” sau in exprimarea domnului Cristoiu pe care l-ati citat in calitate de analist probabil:
„ Pentru că în studiouri au fost invitaţi habarnamişti în locul specialiştilor în Drept.
Principiul, deja faimos în redacţiile televiziunilor de Ştiri, să-l chemăm pe X, că vine şi, în plus, vorbeşte de unul singur, a funcţionat din plin.
De ce n-au fost invitaţi specialiştii?”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-un-habarnamist-de-talk-show-politicianul-roman-1023857.html
b) In loc sa se intample asa , tot dvs constati ca in spatiul public se intampla cu totul si cu totul altceva :
„ Deplâng, de ceva vreme, gemetele competente ale „analiştilor” de toate soiurile. Multilateral dezvoltaţi şi multicultural instruiţi, unici dar ubicuui, ei minunează naţiunea cu priceperi enciclopedice şi abilităţi abisale: politologia şi fotbalul, ştiinţa şi religia, sociologia şi show-bizz-ul, economia şi starea vremii, sunt doar câteva exemple de domenii care n-au nici o taină pentru tălmacii noştri.”
Nu stim ce inseamna din punctul de vedere al stiintei dreptului „ gemete competente ” , dar in mod evident aveti dreptate deoarece arena publica, in speta mass-media, este plina inca din anii `90 si pana in prezent de tot soiul de personaje mai mult decat pitoresti ( in linii mari cam tot aceleasi ) care au zburat din floare-n floare, respectiv dintr-un partid in altul , dintr-un guvern in altul ,etc. iar in final de pe un ecran TV pe altul ( domnul Robert Turcescu, estima odata cifra abonatilor permanenti ai posturilor noastre TV cam la 100 de persoane ) .
c) In sfarsit , opiniile avansate de catre domnul Cristian Ghinea va provoaca o anumita stare emotionala :
„ Pamfletul contondent anti-constituţional al domnului Ghinea mă indispune.”
Din nefericire, opiniile dvs de specialist intra intr-o oarecare contondenta chiar cu Constitutia pe care o aparati in acest articol. Pe de o parte, este foarte adevarat ca in orice tara democrata, Constitutia este un act fundamental care trebuie respectat, dar exista o mare diferenta intre a incalca acest act fundamental , si intre a discuta textul lui sau chiar de a propune revizuirea lui.
Pentru dvs , a discuta in spatiul public despre textul Constitutiei , echivaleaza de fapt cu „a da cu pietre in ea” , pentru ca despre ea ar trebuie sa discute probabil numai cei care au facut-o :
„ Asta pentru ca pietre în ea să arunce doar aceia care pot şi care au îndreptăţire să o facă.”
Ca (simplu) cetatean, cred ca nici cei care au facut-o nu au dreptul „sa dea cu pietre in ea”, dar despre revizuirea constitutiei pot discuta in mod legal nu numai presedintele, guvernul , parlamentarii, expertii care au conceput-o , ci inclusiv cetatenii ordinari ( = supusi legilor ) , care , atentie , pot initia chiar ei revizuirea acestui act fundamental ( TITLUL VII ,Revizuirea Constitutiei, Art. 150-http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339).
Cu alte cuvinte, cetatenii au dreptul sa initieze revizuirea Constitutiei ( art. 150) , dar dupa dvs ar rezulta ca asupra textului acesteia nu se pot pronunta decat cei care au facut-o ( !) .
In realitate , aici nu este vorba despre „aruncarea cu pietre” ( adica un fel de blasfemie, hulire sau a lua in desert numele Domnului… ) ci despre exprimarea libera a unor opinii iar acest drept il da chiar Constitutia facuta de catre specialistii aparati de dvs :
Art.29 ( Libertatea constiintei )
Art.30 ( Libertatea de exprimare )
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Aceste drepturi sunt prevazute pentru toti cetatenii care nu defaimeaza tara, natiunea, nu indeamna la razboi ,etc.etc., deci si pentru cetatenii ale caror opinii va indispun sau ne indispun.
In spiritul fair-play-ului social , Constitutia noastra, buna sau rea ( cu ceva timp in urma parca prevedea ca „( orice) averea dobandita se prezuma a fi licita” , nu ?!) , ne da totusi dreptul sa ne exprimam opiniile in mod civilizat si decent si aici avem un model exemplar , culmea , un om politic adevarat , poate singurul de pana acum de la noi ( l-am numit pe Ion Ratiu ) care a formulat cea mai eleganta definitie a democratiei :
„ Ma voi lupta pentru dreptul dvs de a nu fi de acord cu mine” .
Deocamdata , acest drept exista inca pentru toti cetatenii Romaniei, nu numai pentru experti.
Domnule Tuca , dupa 22 de ani , sper ca nu vreti sa ne luati ( sau sa va luati) si acest drept fundamental : )).
D-le Simion, spre deosebire de dvs. – care intr-adevar DISCUTATI despre articolul de fata – dl. Ghinea nu discuta despre Constitutia Romaniei (si nu discuta in general, dar asta-i alta poveste). Domnia sa SCUIPA pe ea, asta ca sa folosesc un termen elegant si minimalist.
Nu vreau sa merg mai departe, speculand despre motivatia d-lui Ghinea, dar mi se pare limpede ca o invitatie de genul „eu sunt destept, tu esti un bou, hai sa dezbatem” poate fi calificata cel mult ca provocare, nicidecum ca opinie sau dorinta sincera de dialog.
In „romanul meu”, ca sa zic asa, dl. Ghinea face parte dintr-o generatie de tineri intelectuali pe care eu ii admir (si, recunosc, chiar ii invidiez) pentru implicare si activism. Din pacate, multi dintre ei par sa fi facut pactul cu diavolul si sa fi uitat, daca l-or fi stiut vreodata, sensul acelui concept antic in care adevarul si binele se suprapuneau pana la a deveni indiscernabile.
Am discutat numai despre articolul de fata , este adevarat, dar voi citi cu atentie si articolul domnului Ghinea pentru ca nu l-am citit inca si mi-a trezit interesul. Daca am inteles bine , si dvs pledati pentru o discutie bazata pe argumente si nu pe elemente emotionale sau pe etichete pentru ca , sincer sa fiu, sunt dezamagit de modul in care sunt scrise unele articole si de modul cum se poarta de multe ori un dialog in spatiul nostru public. Nu reusesc sa inteleg cum un autor cu pregatire juridica ca domnul Tuca da dreptul la cuvant numai expertilor , nu inteleg cum un expert poate trata un subiect sensibil in maniera domnului Sorin Ionita de exemplu care scrie despre „Razboiul celor doua carpe” si insulta un copil , si nu inteleg de ce nu putem pune in discutie chiar un lucru fundamental cum este Constitututia nici chiar atunci cand avem dreptul legal sa o facem prin chiar textul ei. In sfarsit , sunt revoltat si dezamagit ca in spatiul nostru public , si in dezbaterile dintre intelectuali, se folosesc de multe ori etichetele , invectivele si atacul la persoana cand regulile unei polemici civilizate au fost scrise de fapt inca din 1860 de catre englezi ( http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/03/regulile-polemicii-civilizate-oxford.html) care erau preocupati de asa ceva inca de atunci. Ma intreb oare ce ii impiedica pe autorii unor articole foarte interesante de altfel , sa poarte dezbateri civilizate atat intre ei cat si cu cititorii lor ( respectul pentru sine si pentru ceilalti este fundamental pentru o societate civilizata ) pentru ca toti am avea de catigat si in primul rand ei, dar daca ma intreb nu inseamna ca am si raspunsul. :))
Domnule Tuca,
Aceasta Constitutie este corect acompaniata de hartia igienica pentru simplul fapt ca drepturile individuale inscrise acolo sunt complet anulate ca principiu de „Romania este un stat social”. Dreptul la proprietate si la munca sunt inexistente atata timp cat in numele statului social in Romania nu se poate munci si nu se poate beneficia de rodul muncii decat cu furtul de catre stat a unui procent si urias in numele socialismului.
Si tot aceasta Constitutie a pus cetateanul in rolul de simplu supus al legiuitorului si executivului, fara nici o sansa reala de a decide. Lipseste consultarea directa, este un prag excesiv pentru infiintarea unui noi partid sau candidatura la orice forma de pozitie aleasa, alegerile pentru parlament sunt simple formalitati de a alege dintr-o lista predefinita de persoane uzual indezirabile, nu exista nici o modalitate practica de a retrage reprezentarea unui „ales”, iar „alesii” au posibilitatea de a-si vota singuri drepturi si imunitati (nu e conflict de interese?).
Fara a fi specialist in nimic, ci un simplu cetatean ce traieste in republica bananiera constitutionala Romania, acel document este asociat in mod just cu hartia igienica.
„Mă rezum doar să zic că „zorzoanele” Constituţiei americane au făcut o mare istorie, fiind obiect de serioasă analiză şi de savuroase controverse într-o doctină juridică de mii de pagini.”
Imi permit sa va contrazic. Tocmai lipsa zorzoanelor a dus la dezvoltarea unor doctrine stufoase post-ratificare. Ca asta a venit pe fondul genetic al common-law, nu a facut decat sa ajute la amplificarea stufoseniei.
Sa ne uitam si la un exemplu rapid. Primul amendament spune doar atat:
„Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.”
Eu personal nu vad zorzoane aici. Dar cat s-a scris in jurul acestui paragraf, de catre curti si comentatori laolalta, nu avem timp sa citim noi intr-o viata intreaga :)
Domnule Tuca,
Mersi pentru semnalarea articolului lui Ghinea. Eu nu am vazut ca ar cere invelirea Constitutiei in hirtie igienica. Cred ca cere ca inainte sa fie imbracata in fraze solemne si pline de piosenie pentru tot felul de concepte minunate in teorie dar uitate in practica, in constitutia asta sa-si faca loc ce este cu adevarat util si important: incurajarea si respectarea contractelor intre indivizi, intre indivizi si stat, limitarea si definirea clara a puterilor statului, garantarea libertatilor individuale.
Articolul dv. are o lunga introducere (si se tot lungea) in genul „ageamii, atentie la mine cum se face” incit nu stiam ce poate sa urmeze ; imi ziceam ba „stai sa vezi ca, la cit este pornit autorul, acum iese Constitutia gata”, ba „daca nu-l trimite pe Ghinea sa repete gimnaziala, n-a facut nimic”.
In ce priveste metodologia, acolo sufera Ghinea cel mai mult; ia subiectul de ceafa fara menajamente, il scarmana, il zgiltie, nu tu concesii, nu tu dubii, nu tu nuante, nu tu dileme. E clar un impostor acolo la Dilema, fara dilema in singe. Asta e cusurul lui, parol.
Recunoasteti ca „c) În opinia thin-tanker-ului” ati scapat-o involuntar. Pacatele ortografiei asteia.
Dar, daca tot am intrat in vorba, profit sa las aici o propunere d-nului Ghinea pt. constitutie; sa mi se ierte, nu ma simt destul de demn sa ma afisez pe site-ul serios al revistei. Cum stim, un motiv pt.care s-a pornit modificarea constitutiei este definirea mai clara a prerogativelor celor 2 sefi ai executivului, presedinte si premier. Inteleg ca se va merge tot pe ideea asta, de 2 sefi, asa ca vin cu o propunere oportuna. Au fost mai multe ocazii in care persoanele alese sau desemnate in cele 2 functii nu s-au inteles pe una sau alta din atributiile pe care le impart, desi au jurat ca vor servi poporul, ca nu vor precupeti… Fiecare cu duzinele lui de consilieri, cu cancelaria sa, ajung uneori sa aiba un motiv de gilceava pe o atributie sau alta. Cum a fost, de exemplu, reprezentarea la Consiliul Europei de anul trecut, cind s-a dezbatut cu patos in presa, cind s-a adunat Parlamentul, cind s-a exprimat Curtea Constitutionala, cind Ponta a furat startul in timp ce Marga n-a pus la posta invitatia lui Basescu. De fapt, din zel de a-si servi tara (asa cum jurasera) s-au ciondanit care sa fie acolo la CE. Dar nu discutam motivul, discutam ca se ivesc diferendele astea in care iata cita lume participa, din pasiune sau din obligatie. In proiectata constitutie se vor pune cu stiinta savanta articole si alineate in care sa fie descris mai in amanunt teritoriul fiecaruia, prevederi ezoterice accesibile doar initiatilor. Parca il vad pe d-ul Tuca savurind o constringere la o exceptie expert dosita. Dar va tin de vorba, aduc propunerea.
Articolul tzishpe: in situatia in care apar dispute intre cei 2 sefi ai statului, se va folosi urmatoarea cale de rezolvare: duelul cu pistoale. Argumentul care ramine in picioare este declarat constitutional corect. Simplu, clar, eficient si mai ales ieftin.
Alin. 2 la Articolul tzishpe: orice disputa intre alte 2 institutii ale statului se rezolva prin duel cu pistolul intre sefii celor 2 institutii. Rapid, fara consultanti judiciari platiti cu tarif de operatie pe creier. Un articol care aduce intelegerea intre sefi si pacea in studiourile tv.
Semnez, un ageamiu.
Domnilor, doamnelor si domnisoarelor: Constitutia Romaniei incepe cu definitia statului… ce popor, ce drepturi individuale, ce alte alea-alea menite sa vrajeasca prostimea? Nu dom’le, sec si la obiect:
„(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.”
Asa, sa se stie!
Vreti sa deschidem si amarata aia de Constitutie a SUA? Pai sa purcedem cu preambulul:
„We the People of the United States, in Order to form a more perfect Union, establish Justice, insure domestic Tranquility, provide for the common defence, promote the general Welfare, and secure the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America.”
O fi vreo diferenta intre „Romania este…”, decretat prin autoritatea suprema a celor care au scris varza aceea (cu sanse de transformare in varza de Bruxelles) si „We the People”?
Sau intre implicitul „c-asa vrea muschii mei” si motivatia clara „in order to form a more perfect Union, establish justice,” etc.?
Eu cred ca da!
IosiP,
exista si o expunere de motive pentru reizuirea Constitutiei.
daca in cazul USA incepi cu preambulul, atunci uite aici:
http://www.cdep.ro/proiecte/2003/200/20/7/em227.pdf
Vei gasi si similitudini.
La recomandarea dumneavoastra, am citit!
Recunosc, n-am prea gasit similitudii… Oare sa ma fi orbit diferentele?
Desigur, poate nu inteleg eu ca „toate fortele politice responsabile ale societatii” e acelasi lucru cu „We the People” iar „legiferarea integrarii” se traduce prin „form a more perfect Union”.
Cat despre claritatea exprimarii, va rog sa comparati:
“Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.”
cu vrajeala privind Avocatul Poporului, modernizarea CSM, desfiintarea atributiilor jurisdictionale ale Curtii de Conturi samd.
nu strica discutia iscata de Domnul Tuca chiar acum cind USLamistii se vinzolesc sa umble la Constitutie, cind si-au trimis-o pe ilustra intelectuala MP in CCR, cu Valer Dorneanu pe post de vulpoi si catel credinicios si ticalos, si cine stie ce suprize nasoale ne pregatesc. Cred ca e bine ca Dl. Tuca ii atrage atentia d-lui Ghinea ca si-a ales prost momentul.
Domnule avocat, nu credeti ca Romania ar trebui sa parcurga o perioada de catharsis constitutional?
Ba da. Tre’ să vedem însă cum îl moşim.
///
Nu am vazut unde „se sterge la fund” cu constitutia dl Ghinea.
In esenta, articolul d-lui Ghinea se plange de lipsa aplicabilitatii unor norme constitutionale.
Iata: „De fapt, Constituţia nu înseamnă nimic fără o lege expresă pe care să o aplice instituţiile. ”
Acest rand, in jurul caruia se aduna intreaga constructie a d-lui Ghinea,
presupun ca nu l-ati vazut.
Ca n-o sa-mi spuneti acum ca premiza d-lui Ghinea, perfect logica, indreptatita si de bun simt,
nu se aliniaza unei abstracte logici juridice a dreptului, constitutional sau nu.
In plus, dl Ghinea aduce EXEMPLE clare , faptice, in sprijinul afirmatiilor sale,
si pe care dl Tzuca nu se oboseste nici macar sa le citeze ,
daramite sa le contra-argumenteze.
Dl Tzuca a scos concluziile punctuale ale d-lui Ghinea din contextul in care au fost enuntate,
dupa care a facut kk pe ele, desigur nu fara aroganta tipica juristilor mioritici.
Pai, e frumos, domnule chestor?
Desigur, pentru unele domenii constitutionale, acolo unde se incearca supra-reglementarea, dereglementarea sau anti-reglementarea pe calea legii, controlul de constitutionalitate este un instrument relativ eficient.
Dar, pentru celelalte, domnule Tzuca?
Este evident ceea ce argumenteaza si dl. Ghinea, constitutia ne poate apara de unele legi, insa nu ne apara de actiuni si decizii ale factorilor umani, institutionali etc…
Si asta datorita in general lipsei sau incoerentei legilor care ar trebui sa implementeze preceptele si enunturile constitutionale , precum si lacunelor constitutiei insasi.
Despre asta este articolul d-lui Ghinea, nu-i asa?
Va mai amintiti vara trecuta, cand in urma invalidarii de catre CCR a referendumului de demitere a presedintelui , parlamentul a fost la un pas de a nu tine seama de decizia CCR, si doar in urma presiunii unor institutii europene?
Si asta pentru ca prevederile constitutionale se opresc la organizarea referendumului,
si nu la interpretarea rezultatelor si finalizarea procesului, asa cum ar fi fost firesc.
Iar legea referendumului da posibilitatea parlamentului sa treaca peste decizia CCR de validare sau invalidare a acestuia?
(decizia CCR se transmite parlamentului, care decide pasii de urmat …)
Mai apoi, aveti idee cate prevederi din regulamentele camerelor parlamentului au fost declarate neconstitutionale de catre CCR, fara ca parlamentul sa le modifice in consecinta, ba chiar actionand impotriva deciziilor CCR (cazul debarcarii d-lui Blaga de la Senat, desi ultima decizie, in vigoare, a CCR a fost ca presedintele Senatului nu poate fi revocat decat la propunerea grupului parlamentar care l-a numit, decizie aplicata in cazul d-lui Geoana dealtfel)?
Dvs, d-le Tzuca, puteti raspunde la intrebarea: la ce foloseste teza constitutionala privind obligativitatea deciziilor CCR atunci cand unele institutii le ignora doar in virtutea faptului ca POT sa o faca, fie la adapostul imunitatii votului fie datorita lipsei sanctiunilor directe pentru acest lucru?
Si, in general, la ce folosesc tezele constitutionale daca cei care ar trebui sa le implementeze fac ceva pe ele?
Sau atunci cand exact aceeasi situatie (ma refer la debarcarea presedintelui Senatului) este interpretata diferit pentru doua persoane, in functie de componenta CCR?
D-le Tzuca, pe cat sunteti dvs de indignat de indrazneala avutului de opinie a unor multilateral dezvoltati, pe atat sunt eu de indignat de atitudinea de superioritate nefireasca a posesorilor de logica juridica dobandita institutional.
Pentru ca atunci cand logica asta juridica da la picioare oricarei urme de bun simt (vedeti exemplele din comentariu, si mai pot sa va dau o gramada), unde-i buba, d-le Tzuca?
In nici un caz nu la multilateral dezvoltati, nu-i asa?
Inchei prin a afirma cu tarie, si nu in prezenta tariei, ca articolul d-lui Ghinea musteste de dileme, d-le Tzuca, pentru ca in mintea oricarui multilateral dezvoltat naste aceleasi intrebari, si probabil multe altele, pe care le-am exprimat si eu in acest comentariu.
extrem de necolegiala introducerea acestui articol. sa nu mai vorbim de faptul ca pare ca dl Tuca are foarte multe frustrari legate de intelectul dl Ghinea. in plus, face pe elegantul, dar este mai grobian decat daca ar fi injurat de mama.
autorul are ca referinte Ion Cristoiu? come on.. s-a dus dracului toata credibilitatea, daca era pe undeva.