Şase săptămâni. Doar atât a trecut de la discursul Secretarului de Stat al Apărării Pete Hegseth de la Bruxelles în care anunţa o nouă abordare a Administraţiei Trump referitor la legătura transatlantică, precum şi implicarea SUA în cadrul NATO şi în războiul din Ucraina. Sase săptămâni care par a egala opt decenii scurse din momentul în care Occidentul lua decizia de a forma un parteneriat transatlantic bazat pe garantarea reciprocă a securităţii, în faţa unui adversar comun. Cu timpul, NATO şi-a schimbat adversarul unic într-o multitudine de adversarri, al căror punct comun este negarea democraţiei. Se pare că lucrurile nu mai stau aşa, o dată cu adâncirea disputelor între SUA şi majoritatea ţărilor europene.
SUA a dat un semnal foarte puternic: actuala Administraţie Trump nu mai doreşte să ofere sprijin Europei în caz de agresiune. Domnul Hegseth a fost extrem de limpede: cine nu investeşte minim 5% din PIB pentru apărare nu mai poate solicita activarea automată a articolului 5 din Tratatul NATO în cazul în care ar fi victima unei agresiuni. Ne aducem aminte că fostul Secretar General NATO Stoltenberg declara, imediat după invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, că, din punct de vedere al războiului hibrid, articolul 5 este deja activat. Mai este valabilă această afirmaţie? Se pare că nu, mai mult, SUA şi-a redus ea însăşi protecţia împotriva unor măsuri de război hibrid, vulnerabilizându-se fără motiv. Europa a fost astfel obligată să se transforme rapid dintr-o soft power într-o hard power, pentru a confrunta o epocă în care dreptul internaţional este repudiat în detrimentul forţei şi a tranzacţionalismului.
Pentru a face această transformare care este una de substanţă şi extrem de dificilă, Europa are nevoie de a accelera propria reflecţie pe marginea a două subiecte, simultan: războiul din Ucraina şi crearea unor instrumente de descurajare în materie de securitate care să poată înlocui rapid umbrela de securitate (inclusiv nucleară) oferită de SUA. Cele două aspecte sunt intrinsec legate şi totuşi este vorba de două tipuri de reflecţie diferite. Apariţia unei descurajări credibile a făcut paşi semnificativi în ultimele şase săptămâni, Europa a luat decizii istorice pentru a permite o mai bună înarmare prin mijloace proprii dar nu acesta este obiectul analizei noastre. Dat fiind că în Arabia Saudită negocieri de pace între SUA şi Ucraina sunt în plină desfăşurare, ne vom concentra atenţia pe felul în care poate fi obţinută o pace durabilă în Ucraian şi care sunt riscurile actualelor convorbiri – acestea pot duce doar la o efemeră încetare a conflictului pe o perioadă limitată, pentru a izbucni mai intens ulterior.
Donald Trump doreşte să înceteze un război pe care l-a denumit „ridicol” dar pentru care nu are niciun plan. Iniţial a părut că înţelege necesitatea unor garanţii de securitate ce trebuie acordate neapărat Ucrainei, chiar şi în forma minimală a unui acord pentru extragerea metalelor rare din Ucraina. Acordul în formă de proiect era atât de înjositor pentru Ucraina, încât a fost nevoie să fie negociat şi să fie redactat practic din nou. Am văzut furia dezlănţuită la Casa Albă atunci când Zelenski nu a semnat necondiţionat acest acord. După ce Ucraina a declarat că doreşte să îl semneze, în lipsă de orice alte garanţii, Administraţia Trump nu s-a grăbit să îl semneze, nu a mai făcut presiuni în acest sens. S-a dovedit, chiar şi pentru cel mai superficial observator al procesului de pace, că Federaţia Rusă nu este deloc impresionată de un asemenea acord şi nici chiar de prezenţa eventuală a unor investitori înarmaţi americani în estul Ucrainei. Sunt mai multe motive pentru care la Moscova decidenţii s-au amuzat copios atunci când au înţeles propunerea americană. Harta prospecţiunilor geologice în Ucraina nu a mai fost actualizată din anii 1960 şi nu se poate face din satelit, ci doar prin observaţii pe teren. Această hartă, chiar într-o formă depăşită, se află la îndemâna Federaţiei Ruse, ca moştenitoare a URSS, nu a Ucrainei, cu atât mai puţin a SUA. Altfel spus, ceea ce se află în subsolul Ucrainei dar şi în partea de Donbas aflată sub stăpânirea Federaţiei Ruse ca urmare a războiului este o informaţie la îndemâna lui Putin, nu a lui Trump sau a lui Zelenski. Moscova a propus ca investiţia americană să se extindă şi asupra regiunilor din Ucraina pe care le controlează şi, de ce nu, şi asupra unor alte părţi din teritoriul rus, în regiunea arctică. Evident, în acest caz poate fi vorba de orice, numai de garanţii de securitate pentru Ucraina – nu. Negocierile ruso – americane pe marginea exploatării resurselor naturale vor continua, de altfel acesta este un proiect mai vechi al lui Donald Trump, încă din vremea când în primul său mandat îl nominaliza pe Rex Tillerson la conducerea Departamentului de Stat – un om afaceri specilizat tocmai în extragerea de resurse naturale în parteneriat cu Federaţia Rusă.
Din moment ce ideea punerii la dispoziţie a metalelor rare a intrat pe plan secund în materie de negocieri de pace (nefiind abandonată integral, desigur), Administraţia Trump caută cu disperare o modalitate prin care să convingă Federaţia Rusă şi Ucraina să se aşeze la masa negocierilor. O variantă foarte bună care trebuie luată în calcul este în continuare desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii pe linia frontului în Ucraina. Administraţia Trump a eliminat din start această idee, cu care nici Moscova nu se simte deloc confortabilă. Europenii insistă însă, pe bună dreptate, pentru această soluţie. Desigur, există şi o soluţie mai bună, recunoaşterea, din partea SUA şi a Marii Britanii, a angajamentelor luate în vederea asigurării integrităţii Ucrianei prin Memorandumul de la Budapesta din 1994. Dacă partea britanică recunoaşte constant acest adevăr simplu – reiterat şi în acordul de securitate bilateral Marea Britanie – Ucraina, SUA neagă total importanţa şi aplicabilitatea acestui document. Recent, ambasadorul Richard Grenell declara că Memorandumul de la Budapesta este doar un şerveţel de hârtie semnat de Bill Clinton, fără nicio valoare. Soluţia optimă ar fi extinderea garanţilor de securitate din articolul 5 Ucrainei, ceea ce ar ţine la distanţă orice atac al Federaţiei Ruse. Este ceea ce Georgia Meloni a propus constant dar din păcate nici măcar liderii europenui nu iau în calcul o asemenea propunere, în timp ce negociatorii americani o elimină din start.
Administraţia Trump nu doreşte aderarea Ucrainei la NATO, ceea ce ar constitui cea mai bună garanţie de securitate care poate fi acordată Ucrainei. Nu doreşte nici aplicarea articolului 5, ceaea ce ar fi o garanţie foarte serioasă. Nici ideea unei forţe de menţinere a păcii nu este agreată. Federaţia Rusă are exact aceeaşi poziţie, excluzând toate cele trei variante. Ideea unui acord SUA – Ucraina în materie de exploatare resurse naturale cu implicare americană pare a stagna şi chiar a fi abandonată.
În acest caz, ce anume s-ar putea negocia pentru a încheia războiul din Ucraina?
După cum s-a văzut din convorbirea telefonică Trump – Putin, nu se poate negocia mai nimic – doar câteva aspecte secundare care devin importante mai ales prin nerespectarea lor, decât prin respectarea lor.
Nu pot exista negocieri veritabile în actualul format: SUA discută cu Federaţia Rusă, apoi cu Ucraina, Ucraina acceptă tot, iar Federaţia Rusă, imediat ce observă că SUA şi Ucraina au acceptat condiţiile sale, este prima care nu le respectă pentru a arăta că are întâietate în aceste discuţii. Putem vorbi mai degrabă de discuţii de tatonare care favorizează Federaţia Rusă.
În primul rând, aceste discuţii sunt văzute total diferit. Donald Trump vrea discuţii pentru a încheia un război, Vladimir Putin vrea discuţii pentru a vedea cât de pregătiţi sunt adversarii săi pentru un nou război. Putin nu are “cărţi”, pentru a folosi una din expresiile favorite ale lui Trump dar vrea să creeze iluzia că are. Sfârşitul războiului din Ucraina ar crea complicaţii imense la Kremlin dar Putin prezintă situaţia ca şi cum ar fi o uşurare. În realitate, regimul autoritar al lui Putin şi-ar pierde esenţa de a fi dacă nu ar mai fi angrenat în acest război. Sute de mii de soldaţi s-ar întoarce acasă, fără a avea garanţia unui loc de muncă. Cercul său intim îi va reproşa lui Putin că a cedat prea mult şi că trebuia ocupată toată Ucraina. Consecinţele pot fi dramatice. Actuala situaţie îi convine foarte mult liderului de la Kremlin: continuarea războiului întăreşte baza ideologică a regimului său. Ideologia russky mir este bazată pe acapararea de teritorii, paşnic, prin impunerea unor regimuri prietenoase, ori prin forţă, ca în cazul Ucrainei. Ceea ce Administraţia Trump nu a înţeles până acum este că războiul din Ucraina nu este considerat de Federaţia Rusă un factor extern, de poziţionare faţă de alte state sau în ansamblul relaţiilor internaţionale, ci factorul decisiv pentru a consolida singura ideologie care poate susţine un regim politic corupt şi autoritar. Nu este vorba de teritorii. Este vorba de o ideologie aflată în erxpansiune.
În momentul de faţă, Federaţia Rusă controlează 19,2% din teritoriul Ucrainei, doreşte extinderea ofensivei pentru a cuceri oraşul Pokrovsk şi are ca obiectiv principal “eliberarea” celor patru regiuni pe care le-a anexat prin false referendumuri: Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. Nici măcar jumătate din acest obiectiv nu a fost îndeplinit. Oficial, poziţia Moscovei este că aceste regiuni fac parte din Federaţia Rusă, doar că unii ucraineni se încăpăţînează să rămână, ajutaţi de forţe armate ucraniene, ajutate la rândul lor masiv de NATO. Războiul din Ucraina este înfăţişat de propaganda rusă drept o eliberare a unor teritorii ruse de ocupantul nelegitim care nu este Ucraina, ci chiar NATO. Din păcate, partea americană a căzut perfect în capcana ideologică a lui Putin. Steve Witkoff declara recent că aceste regiuni fac parte din Federaţia Rusă, din moment ce au avut loc consultări populare. Desigur, în această viziune şi comunismul a fost instaurat prin alegeri “libere” în Europa de Est în perioada 1946 – 1948. Domnul Witkoff ar putea consulta arhivele americane pentru a vedea că în acea perioadă diplomaţii americani au înţeles foarte bine cum funcţionează acest truc al unor consultări la vot sub ameninţarea armelor.
Ce doreşte de fapt Federaţia Rusă de la aceste discuţii pregătitoare intitulate fastuos “negocieri”? Ar trebui să i se reamintească delegaţiei SUA că obiectivele lui Vladimir Putin nu s-au schimbat un centimetru din data de 24 februarie 2022: denazificarea Ucrainei – înlăturarea de la putere a unor lideri occidentali şi înlocuirea lor cu adepţi ai apropierii de Federaţia Rusă; demilitarizarea Ucrainei – reducerea semnificativă a forţelor armate ucrainene, distrugerea tuturor echipamentelor militare primite de Ucraina din partea Occidentului, o declaraţie neechivocă de renunţare pe vecie la obiectivul aderării la NATO şi ceea ce am putea numi ”destatalizarea” Ucrainei – împârţirea sa în trei zone, estul în posesia Federaţiei Ruse, centrul – un stat marionetă condus de politicieni pro-ruşi şi vestul care poate fi cedat statelor ce doresc să îşi satisfacă revendicări istorice, în special Ungaria. Acestea sunt condiţiile non-negociabile ale Federaţiei Ruse. Care sunt condiţiile, “liniile roşii” ale administraţiei Trump în aceste negocieri nu am aflat deocamdată. S-ar putea ca, paradoxal, să nu existe.
Din perspectiva dinamicii evenimentelor pe plan militar, momentul actual este cel mai prost ales pentru a oferi concesii Federaţiei Ruse. Totuşi, Administraţia Trump merge înainte – ori are liuzia că merge înainte, când de fapt stagnează. Federaţia Rusă are vulnerabilităţi enorme în ceea ce priveşte sancţiunile care i-au fost impuse şi care au efect în timp. Să ne imaginăm o pace în Ucraina care nu este urmată imediat de ridicarea acestor sancţiuni. Abia atunci ele îşi vor dovedi eficienţa. Secretul negocierilor de pace cu Federaţia Rusă este acordarea de garanţii de securitae Ucrainei, în paralel cu menţinerea sau ridicarea sancţiunilor. Pentru garanţii de securitate maxime, se pot acorda concesii în materie de ridicare sancţiuni. Pentru garanţii de securitate mai puţin decât maxim, se pot acorda concesii sub forma unor sancţiuni mai puţin importante la care să se renunţe. Aşadar, ecuaţia este: negocieri = maxim garanţii de securitate/minim sancţiuni + minim garanţii de securitate/maxim sancţiuni. Interdependenţa celor trei factori a fost înţeleasă foarte bine la Bruxelles, Paris, Londra. Nu şi la Washington. Trump nu a vorbit mai deloc despre sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse, dacă intenţionează să le menţină sau să le reducă gradual. A ameninţat verbal cu sancţiuni imense – o declaraţie care nu a fost urmată de nimic concret la adresa Federaţiei Ruse.
Garanţiile de securitate sub forma unei forţe de menţinere a păcii pe linia frontului pot fi însă discutate. Federaţia Rusă a declarat că se opune unor trupe occidentale, lăsând deschisă posibilitatea unor trupe non-occidentale. Chiar şi Administraţia Trump pare a fi favorabilă unui plan care implică unor astfel de forţe din R.P. Chineză sau Brazilia. Marea problemă pentru alcătuirea unei astfel de forţe este că Federaţia Rusă are pe linia frontului în prezent în jur de 600.000 de militari. O forţă de menţinere a păcii în Ucraina ar trebui să implice un număr cel puţin similiar de militari, potrivit estimării RUSI. Zelenski a enunţat o asemenea cifră dar imediat, la impactul în opinia publică occidentală, a revenit asupra necesităţii unei forţe de 20 de ori mai redusă. Dacă cifra de 600.000 ar fi alocată potrivit ponderii forţelor armate ale ţărilor NATO, Marea Britanie ar trebui de exemplu să aloce în Ucraina o brigadă şi să îşi respecte simultan aagajamentele de staţionar eîn state NATO (Estonia), ceea ce ar fi imposibil în acest moment. Dacă pentru Marea Britanie ar fi imposibil, să ne imaginăm ce ar însemna în cazul altor state, cu o armată mult mai redusă. Formarea unei “coaliţii de voinţă” este un aspect extrem de pozitiv pentru care Keir Starmer şi Emmanuel Macron merită tot respectul şi întreaga consideraţie dar realităţile de pe teren nu prea corespund cu ceea ce pot oferi statele europene în prezent. O forţă de menţinere a păcii de 20 – 30.000 de militari ar fi ridicolă în viziunea Federaţiei Ruse şi ar constitui un îndemn la continuarea agresiunii. Recent, ziarul german Welt relata că R.P. Chineză ar fi dispusă să participe la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina, ceea ce ar face ca Federaţia Rusă să fie mai flexibilă la o astfel de propunere. O asemenea posibilitate nu numai că nu ar trebui respinsă de plano, ci chiar ar trebui încurajată la Bruxelles – fie şi doar pentru a arăta Administraţiei Trump că Europa are soluţii concrete şi merită a participa activ la negocierile de pace.
Într-un articol recent publicat în Foreign Affairs, intitulat How not to end the war in Ukraine, Tetiana Kyselova şi Yuna Potomkina atrăgeau atenţia asupra riscurilor repetării unui acord de pace de tip “Minsk 3”, foarte asemănător Acordurilor de la Minsk care au creat doar iluzia unei păci durabile între Ucraina şi Federaţia Rusă. Cele două autoare ucrainene, după o descriere exhaustivă a motivelor care au dus la eşecul Acordurilor de la Minsk, atrăgeau atenţia asupra a ceea ce consideră cel mai sensibil aspect: alcătuirea şi amplasarea pe teren a forţelor de menţinere a păcii. În cazul Minsk, a revenit OSCE această sarcină dar forţele sale au fost dislocate de pe teren chiar înainte de începutul invaziei din februarie 2022, odată ce Federaţia Rusă a anunţat că se retrage din aceste acorduri. La fel se poate întâmpla şi acum. O forţă de menţinere a păcii care să fie sub-dimensionată nu ar avea niciun rol de dezangajare a Federaţiei Ruse. Generalul Kellogg, iniţial desemnat negociator al Administraţiei Trump pentru Ucraina, a susţinut necesitatea unei asemenea forţe de menţinere a păcii, la care SUA să nu participe deloc. Chiar şi această idee a fost considerată ultra-nocivă de Federaţia Rusă. La indicaţia Moscovei, generalul Kellogg a fost retras din procesul de negocieri, fiind plasat de Administraţia Trump la Kyiv într-o poziţie din care nu mai are nicio putere în procesul de pace. Locul său a fost preluat de Steve Witkoff, oficial trimis special al Adminstraţiei Trump pentru Orientul Mijlociu dar care se pare este preferat de Vladimir Putin. Cum să nu dai credit unei persoane care acceptă umilinţa de a aştepta opt ore la uşa stăpânului de la Kremlin, iar ulterior îl laudă pe Putin şi declară că refendumurile din Ucraina au fost de fapt exprimarea voinţei populare de care trebuie să se ţină cont?!
În aceste condiţii, care este obiectivul negocierilor în curs? Administraţia Trump ar dori măcar o încetare a focului, fie şi doar parţială şi pe termen limitat, după ce s-a văzut foarte clar că Federaţia Rusă, chiar atunci când promite aşa ceva, continuă agresiunea asupra Ucrainei.
Un asemenea obiectiv minimal ar putea fi atins în urma acestor discuţii preliminare dar ar fi vorba de un “măr otrăvit”.
“Încetarea focului” reprezintă o expresie folosită mai ales după al Doilea Război Mondial, în locul termenului consacrat în dreptul internaţional de “armistiţiu”. Un acord de armistiţiu înseamnă că beligeranţii nu mai au dreptul de a se angaja în operaţiuni militare, revenirea la starea de ostilitate armată nemaifiind o opţiune pentru niciuna dintre părţi. Rezoluţia 2625 (XXV) a ONU impune statelor “obligaţia de a nu folosi ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei pentru a viola liniile internaţionale de demarcaţie, cum ar fi liniile de armistiţiu”.
Evident, Federaţia Rusă nu doreşte un armistiţiu, ci eventual o “încetare a focului”. Încetarea focului este de fapt o promisiune reciprocă de nu folosi forţa armată dar violarea unei încetări a focului nu are nicio consecinţă, din moment ce părţile sunt încă formal angajate în acte de război. Tocmai de aceea Vladimir Putin promite încetarea focului şi apoi o încalcă – ştie că asemenea promisiuni nu au de fapt consecinţe practice.
Războiul din Ucraina este comparat de foarte multe ori cu alte agresiuni ale Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic: Transnistria. Abhazia, Osetia de Sud, etc. În realitate, situaţia războiului ruso-ucrainean nu se poate compara cu ceea ce a fost în trecut, întrucât este vorba de un război între două state. Vladimir Putin ştie foarte bine acest aspect şi de aceea a evitat întotdeauna folosirea cuvântului “război”, vorbind despre o “operaţiune militară specială”. Prima condiţie care ar trebui pusă de negociatorii SUA ar trebui să fie recunoaşterea formală de către Federaţia Rusă că este vorba de un război. Atâta timp cât Federaţia Rusă consideră că războiul din Ucraina este de fapt un conflict în interiorul russky mir, orice negociere de pace este sortită eşecului.
Steve Witkoff a fost, aşa cum am amintit, preferat de ambele părţi în locul experimentatului general Kellogg. Nu cumva mai ales datorită faptului că a negociat un acord de încetare a focului în Gaza? Israelul consideră Gaza ca parte a teritoriului său – ceea ce de fapt şi este – şi din acest motiv nu putea încheia un ”armistiţiu” cu Hamas, ci doar un acord de încetare a focului. Witkoff a fost lăudat de propaganda rusă, ridicat în slăvi, aclamat pentru succesul său în Gaza. Totul a fost o parte a operaţiunii “mărului otrăvit” care este prezentarea unui acord de încetare a focului ca fiind singura condiţie pentru o pace durabilă în Ucraina. Ucraina nu este însă Gaza.
Dacă Ucraina ar agrea o încetare a focului, neurmată de nimic altceva, ar însemna că recunoaşte de fapt posesia nu numai de facto dar şi de jure a regiunilor ucrainene despre care Federaţia Rusă afirmă că le-a anexat legal.
Dacă însă s-ar semna un armistiţiu, Federaţia Rusă ar deveni “putere de ocupaţie” în sensul Convenţiilor de la Geneva, o putere ce adminstrează temporar un teritoriu în care are obligaţii faţă de cei care locuiesc pe acel teritoriu. Ori Federaţia Rusă nu doreşte să îşi asume obligaţii faţă de ucrainenii din teritoriile ocupate, ci să îi supună în continuare deportărilor masive, lipsindu-i de cele mai elementare drepturi. Ne amintim ce s-a întâmplat atunci când s-au produs inundaţii catastrofale ca urmare a distrugerii digului Kahovka din zona Herson în iunie 2023: ucrainenii din zonele ocupate au fost lăsaţi fătă niciun ajutor din partea autorităţilor ruse. Aşa ar dori să îi trateze în continuare ruşii pe ucrainenii din teritoriile ocupate.
Se va formula probabil argumentul: Federaţia Rusă este obligată să respecte drepturile omului chiar şi în regiunile ocupate dar unde ocupaţia nu este recunoscută. De exemplu, CEDO în cazul Ilaşcu şi alţii c. Moldova şi Rusia (2004) a concluzionat că Transnistria “râmăne sub autoritatea efectivă sau cel puţin sub o influenţă decisivă a Federaţiei Ruse” care a devenit astfel responsabilă de nerespectarea Convenţiei. Nu autorităţile transnistrene au fost considerate vinovate, ci cele de la Moscova. Problema este însă că, între timp, Federaţia Rusă a fost suspendată din Consiliul Europei şi nu mai participă la mecanismul CEDO. În opinia noastră, supunerea Federaţiei Ruse din nou la mecanismul de protecţie a drepturilor omului european ar trebui să fie o precondiţie sine qua non a oricărei negocieri, o “linie roşie” la care să nu se renunţe în nicio circumstanţă.
Totuşi chiar şi în absenţa mecanismului CEDO, Federaţia Rusă este din punct de vedere legal, responsabilă pentru populaţia din teritoriile ocupate. În 2022, tribunalele franceze şi olandeze au examinat o dispută privind validitatea unui tratat de investiţii bilateral între Ucraina şi Federaţia Rusă, încheiat în 1998. Despre Crimeea s-a recunoscut că este un teritoriu aflat aflat sub “controlul exclusiv şi posesia Federaţiei Ruse”. Din moment ce Federaţia Rusă este considerată “putere de ocupaţie” în Crimeea, de ce nu ar fi considerată şi în cele patru regiuni din Ucraina revendicate de Federaţia Rusă?
Cei care participă la negocierile cu Federaţia Rusă ar trebui să impună mai multe condiţii fără de care nu se poate începe nicio discuţie cu reprezentanţii Kremlinului:
Recunoaşterea unei stări de război între Ucraina şi Federaţia Rusă începând cu 24 februarie 2022;
Negocierea unei încetări a focului, urmată de un armistiţiu, urmată de un acord de pace, cu un calendar clar în acest sens;
Recunoaşterea statutului de “putere de ocupaţie” pentru Federaţia Rusă în regiunile ocupate din Ucraina, cu acordarea tuturor drepturilor care derivă din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului locuitorilor din aceste regiuni, indiferent de etnie sau cetăţenie;
Formarea şi dizlocarea pe teren a unei forţe de menţinere a păcii, compusă dintr-un număr de militari cel puţin egal cu numărul de militari ai Federaţiei Ruse aflaţi pe linia frontului.
Ulterior, se pot discuta şi alte aspecte, cum ar fi: desfăşurarea de alegeri în Ucraina, statutul prizonierilor de război, garanţiile de securitate acordate Ucrainei, etc.
Pare că discuţiile în curs merg în această direcţie? Deloc. Premisele sunt greşite din partea Administraţiei Trump. Vom avea, previzibil, un deznodământ temporar în termenii Federaţiei Ruse, nimic mai mult. Drumul spre pace durabilă în Ucraina este la fel de lung ca şi până acum.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Premisele sunt greşite din partea Administraţiei Trump.
Da, aud peste tot in mass media, mai ales romaneasca, parca nemtii sunt ceva mai rezervati, ca Trump face numai prostii. Tare mult imi plac solutiile propuse de specialisti, desi pe undeva s-au mai linistit, pina acum se vorbea ca rusii sa se predea, sa mearga de buna voie la Haga, sa plateasca despagubiri, sa predea Crimea, etc.
Emotionant e cind se vorbeste de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Si mai amuzanta e „Formarea şi dizlocarea pe teren a unei forţe de menţinere a păcii, compusă dintr-un număr de militari cel puţin egal cu numărul de militari ai Federaţiei Ruse aflaţi pe linia frontului.”
se spune ca rusii au cca 150000 de militari angajati in razboiul din Ucraina. Germania are 180000 de militari, deci pt a mentine pacea ar trebui dislocata aproape intreaga armata germana.
Este reactia similara cu a serviciilor care l-au lasat pe G.S. sa candideze la presedentia Romaniei. In popor se numeste „cu fundul in doua luntrii”.
Bine ! Si care e solutia ta neamtule? Cert e ca Trump si clica sa de papagali reprezinta cel mai de jos nivel atins de USA de la paraliticul Roosevelt incoace. Nu-l vad bine pe Trump, nici pe idiotul J.D.Vance, nici pe oligofrenul de Musk. Nu apuca sa faca purici prea mult timp! O sa o ia in barba dur cat de curand, cu instabilitatile de rigoare atat in USA, cat si everywhere. Asta e! Daca „poporul” american asa a vrut si s-a comportat la vot precum oligofrenii din Romania care voteaza de 35 de ani majoritar impotriva propriului interes ! Nu doresc nici pe departe sa apar politica WOKE sau rahaturile ecologiste si alte bazaconii stangiste care, pe buna dreptate, au enervat pe multi, nu numai in USA. Dar sa inlocuiesti asta cu gasca Trump, mi se pare o dovada de inconstienta si prostie crunta.
Sa iti pun acum o intrebare de baraj, neamtule! Crezi ca spiritul german din perioada aia in care Deutschland ueber alles se concretiza in mod armat a murit complet? Crezi ca familiile germane au uitat ce au facut bestiile bolsevice in World War II si dupa, cand au incarcerat ani multi in lagare de munca in Rusia, in conditii inumane, sute de mii de etnici germani si i-au masacrat fara mila? Asculta-ma bine neamtule! E suficienta o scanteie si cateva minti luminate si spiritul de stergere de pe fata pamantului a ramasitelor comunismului si bolsevismului va renaste cu si mai mare forta decat in timpul lui Adolf! Caci „imperialismul” lui Putin este de cea mai pura esenta comunista si comportamentul agentului sau Trump miroase a populism la fel de rosu ca si tot ceea ce-si zice azi „dreapta suveranista” sau nu mai stiu ce altceva! Tot raul din acesti ani e consecinta faptului ca occidentul nu a inteles imediat in 1990 ca trebuie sa calce in picioare, sa reduca la zero, sa sterga de pe fata pamantului, tot ceea ce a insemnat comunism si comunisti. Spre binele umanitatii trebuiau impuscati fara mila, cu milioanele, cu sutele de milioane daca era necesar! Cu bestiile nu te poti comporta uman si democratic! Daca o faci, vine timpul sa suporti consecintele.
„Bine ! Si care e solutia ta neamtule? ”
Solutia mea e sa avem incredere in Trump, ca oricum nu avem alta varianta. Europenii nu sunt capabili de nimic, nu cred ca ar putea exista o intelegere directa intre rusi si ucrainieni fara arbitrajul cuiva, deci ramine doar Trump!
Cit despre Germania, situatia e incurcata rau, poporul german e mai dezbinat ca niciodata, cind unul precum Gysi, comunist comvins inca dupa vremea DDR, devine Alterspräsidenten in Parlament, pai atunci totul este posibil.
Chestia cu Gysi este PENIBILA ! Ca e Alterspräsidenten e o chestie ce tine de varsta, cu toate ca ar fi fost normal ca macar crestin-democratii sa protesteze si sa nu accepte asa ceva pentru o fosta jigodie comunista….sa se faca derogare de la regula de varsta atunci cand e vorba de o scursura aflata in trecut ( si de ce nu, chiar si astazi) in slujba unui regim criminal. Penibilul tine insa de faptul ca un partid care l-a avut pe Gysi pe liste a ajuns in parlament. Asta inseamna ignoranta sau lipsa de moralitate sau amandoua.
O extrema dreapta autentica l-ar fi executat pe Gysi rapid, ca pe timpul lui tataia Adolf!
Tataia Adolf ar fi fost bun sa fie la putere peste estul comunist in 1990, cam 6 luni…era suficient pentru a fi exterminata orice urma de comunism.
Comparația Roosevelt cu Trump este oportună. Roosevelt i-a cedat lui Stalin TOATĂ Europa Centrală și de Est, Trump poate face la fel cedându-i lui Putin, din nou, mari părți din Europa, poate chiar toată. Toată magaoaia numită MAGA urăște Europa.
Perfect de acord cu cele spuse.
Si pe mine m-a amuzat afirmatia cu numarul de trupe necesare pentru mentinerea pacii. Avand in vedere ca rusii au in jur de un milion de soldati pe linia frontului ma intreb : 1) de unde or sa scoata atatia militari Occidentul cand se stie cat de ridicol de mici sunt armatele tarilor din UE si 2) cum o sa admita rusii orice numar de soldati ( NATO, in fapt ), oricat de mic sau de mare ar fi el la granita Ruso-Ucraineana !
Am citit ceva si despre o propunere a Occidentalilor ca aceste forte de mentinerea pacii sa fie situate de fapt la o distanta de 400 km de granita comuna pentru a nu starni reactii foarte adverse ale Rusiei . Naivitati de neimaginat !!
Daca rusii aveau 1 milion de soldati pe linia frontului de ce au avunt nevoie de aia 12000 de nord-coreeni? Si 2- pe cine
Chapeau, Domnule Profesor!
Administrația lui Donald face din bastionul libertății și democrației de odinioară, SUA, aliat al Rusiei, adică în linie cu regimurile detestabile din China, Coreea de Nord, Belarus. Team Donald merge și mai adânc pe plan intern, unde elimină presa incomodă de la informări și pe cei care nu corespund liniei dictate de sus din aparatul de stat.
În paralel apar tot mai mulți lingăi în diverse poziții și propun zeificarea mărețului conducător prin diverse metode, toate amintind de cultul personalității din țările aliate cu Rusia.
Și toate astea în nici trei luni!
Cât de slabă a fost democrația SUA și cât de puțin le-a trebuit atacatorilor ei s-o demoleze!
Numai timpenii pe la Riad.
Dar nu cred ca trebuie sa discutam inainte de final.
Pentru ca ei nu tin cont de ce zicem noi. Ne risipim energiile de poamana. Pe de alta parte, finit coranat opus. Abia la sfarsit putem trage linia si face socotelile.
Teoretic textul este foarte bun, numai că avem de-a face nu cu forța dreptului ci cu dreptul forței. Așa că problema trebuie pusă în termenii Dreptului Forței. În acești termeni consider că:
– Rusia vrea război deoarece numai așa poate exista în continuare ca mare putere. Fără război Rusia ar deveni o putere de rangul al doilea, ceea ce nu poate accepta.
– Obiectivele de Forță ale SUA nu sunt bine cunoscute. Se crede că SUA vrea alianță cu Rusia contra Chinei, dar mie mi se pare insuficient. Dar dacă cele două mari puteri nucleare vor o altă Ordine Mondială impusă de ele cum au făcut-o după WW2?
– UE a fost prinsă în offside și este, din punct de vedere al Forței, incapabilă să-și impună propriile obiective, respectiv extinderea în Est
– Ucraina este într-o situație imposibilă, practic poate fi sacrificată de Occident în favoarea Rusiei.
În definitiv, problema este: CE VREA SUA?
Si daca SUA vrea sa reimparta lumea o face cu Rusia? economic Rusia este aproape o relicva a anilor2000 ,inca un an de sanctiuni si fac implozie. Mult mai logic era sa discute cu China care a ajuns egala SUA. Daca Trump se comporta ca o conserva ruseasca atunci asta este chiar daca nu vom afla niciodata cu ce l-au priponit. De aproape 3 luni orice masura a luat a fost in beneficiul Rusiei si deloc pentru Ucraina.
”Si daca SUA vrea sa reimparta lumea o face cu Rusia? ”
Evident. ”După cum se știe”, Statele Unite au obligat Germania să construiască Nord Stream, ca să devină dependentă de gazul rusesc. Și tot Statele Unite au obligat Germania să-și desființeze centralele nucleare 😀
Ce parere aveti!
Mi se pare ca Trump seamana a emfaza..si galagie cu Mussolini!?
Si acela era tot asa..gura mare..doar ca acesta..are armata si industrie mondiala..si vad ca si americanii sunt ..tot oameni..devin lingai..supusi si ipocriti!
Ce negocieri de pace sunt alea, in care rusii doar trag de timp, iar americanii nu pun nicio presiune (decat pe Ucraina); e doar un „balet”, nu au nici cea mai mica dorinta de a face pace, nu ii intereseaza cati soldati mor, si nici cate orase ucrainene mai sunt distruse. Ce ii intereseaza e ca Ucraina sa nu fie un exemplu de democratie integrata in Vest care sa dea „idei” rusilor de rand.. si vor sa ocupe cat mai mult teritoriu posibil.
Războiul este boal fără antidot a Colosului cu picioare de lut, care nu a făcut niciodată casă bună cu vecinii. Astăzi, creatura abominabilă vrea o Ucraina suverană doar cu numele, o America perisabilă, o Europa bolnavă, o planetă dezordonata. Însă spune că vrea…pace, in timp ce lansează lovituri dure asupra orașelor ucrainene. „Nu este nevoie să ne justificăm, zice Colosul cu picioare de lut. Avem dreptul moral și firman de la Casa Alba-Neagra de a nimici acest popor (ucrainean) pus pe intimidarea noastră!”. Va fi pace când toate armele vor cădea din mâinile agresorului care a declanșat focul. Va fi pace justă și durabilă când criminalii de război vor fi judecați, condamnați, pedepsiți. Însă pacea fluturată pe la nas e un fruct stricat. Întrebarea care se pune este: De ce americanii sunt orbi? Sau poate văd, sau poate sunt complici? Europenilor li s-au luat ceata de pe ochi. Americanii de sub Trump cochetează cu cea mai canceroasă țară din lume. Cred că americanilor le lipsesc judecătorii care să despartă apele tulburi de ceea ce a mai rămas limpede și să vadă nu numai erorile proprii, dar și față hidoasă a Lucifericului Dictator. Constatăm, cu stupoare, că tot ce se petrece astăzi cu/in America, atitudinea ei față de Ucraina, fața de aliați, fața de statele nePutincioase, este una schizofrenică. O asemenea atitudine n-are cum sa nu aibă că efect o catastrofă. Orice politețe, orice reverență diplomatică fața de Russia criminalului de război Putin înseamnă complicitate pură. Orice popor care se întovărășește cu Russia criminală devine în mod propriu-zis națiune care pune în pericol evoluția lucrurilor. E clar și chiar mai mult decât clar: MAG(A)nificul „porumbac al păcii”, Donald, este privit de Puțin ca un „leu de hârtie”. Ca un Sancho Panda a lui Don Coiote! Ca un fanfaron de anvergură al „lumii barbare ruse” fără Dumnezeu și fără sfârșit. Nemuritorul dictator tiranic absolut nu se va opri decât la Atlantida, sau chiar în coastele Americii…Sau poate acolo unde va fi oprită.
„Care sunt condiţiile, “liniile roşii” ale administraţiei Trump în aceste negocieri nu am aflat deocamdată. S-ar putea ca, paradoxal, să nu existe.”
Dacă nu privim situația cu ceva mai mult realism riscăm ca România pur și simplu să nu mai exiiste.
SUA dovedesc că nu se opun intenției Rusiei de a ocupa [în etape] întreaga Ucraină.
După Ucraina urmează să intre în sfera de influență a Rusiei alte state, inclusiv membre UE și NATO.
Așa privesc lucrurile, realist, statele nordice, care se pregătesc exact pentru asta.
În ceea ce ne privește, un exemplu…
România tocmai a fost respinsă de la Visa Waiver. România este cel mai nesemnificativ și statul cu cei mai săraci cetățeni din UE. SUA privesc alături de Rusia cum anume reacționează Europa la această situație.
Cum? În nici un fel.
Și, dacă ar fi atacată de Rusia, cum ar reacționa? Foarte probabil, similar. În niciun fel.
Este un test pentru Europa. O Europa care nu este unită. Iar teste de acest fel vor fi tot mai multe și mai importante.
”În ceea ce ne privește, un exemplu…
România tocmai a fost respinsă de la Visa Waiver. ”
Foarte bun exemplu. Includerea României în Visa Waiver fusese obținută prin fraudă. Guvernul lui Ciolacu a trasat ca sarcină de serviciu funcțonarilor publici să aplice pentru vize americane și le-a decontat cheltuielile, astfel încât rata de respingere să scadă sub prag. Faptul că administrația Biden a acceptat frauda nu înseamnă că administrația Trump trebuie să o accepte în continuare.
Toată mass-media românească a devenit un cor anti-Trump, iar bugetarii români se ocupă și ei cu mesaje și comentarii anti-Trump. O asemenea înregimentare a bugetarilor români este inadmisibilă. Guvernul român este responsabil pentru comportamentul angajaților pe care-i plătește și a venit vremea să înceapă să-și asume responsabilitatea.
Ceva dovezi in sprijinul acestor alegatii despre ocupatiile bugetarilor romani in viziunea pensionarilor americani de origine romana care evolueaza pe aceasta platforma cu sarg si fantezie?
@un observator. Nu stiati ca numitul harald are pareri si e atoatestiutor cu copy-paste in orice domeniu, pornind de la informatica, inginerie, matematica, fizica, istorie, geopolitica, politica interna, etc, unde isi da cu parerea aiurea in sute de comentarii penibile? Ataca fara discernamant guvernul roman si bugetarii romani care sunt asa o masa diforma in „viziunea” sa. Cica includerea Romaniei in visa a fost obtinuta „prin frauda”, enormitati cu carul la acest ipochimen. Chiar ambasada sfatuia romanii cu vize sa isi prelungeasca vizele. E clar ca horald nu are notiunea termenilor, vorbeste sa se afle in treaba, viseaza „fraude”, conspiratii si neomarxisti.
Ești tu ”obsevator neimplicat” la fel cum erai recent ”arbitru”, dar erai de partea lui @Hantzy. Există câteva șabloane folosite de activiștii neomarxiști, unele sunt mai stridente, altele sunt mai subtile. Atât timp le folosești, fie și doar pe cele subtile, nu avem ce discuta.