miercuri, mai 18, 2022

Negustorilor de arme le merge bine și în pandemie. Unele tendințe în producția și comerțul cu armament la nivel internațional

Producția și comerțul cu arme la nivel global au cunoscut mutații semnificative în ultimul deceniu chiar dacă nu s-au înregistrat creșteri importante pe segmentul cantitativ. Pandemia COVID 19 nu a condus la creșterea numerică a zonelor de criză dar nici la diminuarea pieței armamentului pe mapamond.

Nu ne propunem o analiză detaliată a raportului Institutului Internațional al Păcii de la Stockholm (SIPRI) din 2021, referitor la înarmare, dezarmare și securitate internațională ci evidențierea unor concluzii care, pornind de la schimbările survenite în cadrul scenariului strategic mondial, arată continua transformare  a unei piețe care a marcat profund întregul secol XX și primele două decade ale celui actual. Nu avem date complete privind anul trecut dar cele care există demonstrează că atât cheltuielile de apărare la nivel internațional cât și producția și comerțul cu arme urmează aceeași creștere liniară, poate cu o ușoară inflexiune datorată reducerii, în ultimele luni, a disponibilității pentru unele materii prime, inclusiv energetice, sau componente tehnologice.

Față de 2011, cheltuielile militare globale au crescut, în 2020,  cu 10% ajungând de la 1790 la 1960 miliarde dolari iar producția de armament a înregistrat o creștere de 21%  de la 439 la 531 miliarde. Ceea ce reține atenția este faptul că pe lângă pleiada marilor producători care își dispută segmentul  vânzărilor încă din vremea războiului rece – SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, Italia, chiar Germania și Spania – au apărut așa-numiții lupi tineri care, după modelul american din anii 50 – 80 ai secolului trecut – complet diferit de cel al Uniunii  Sovietice – au combinat cu succes rezultatele cercetărilor științifice din sectoarele civil și militar și au investit substanțial în ambele.

Ne aducem aminte că spre sfârșitul anului 2020, au fost 6 săptămâni de război în Caucaz, între Armenia și Azerbaijan, pentru enclava Nagorno Karabah – locuită în majoritate de armeni dar aflată în teritoriu azer – ocupată de Erevan în primii ani care au urmat independenței celor două republici foste sovietice. Cu armament turcesc și israelian și consilieri trimiși de Ankara, forțele azere s-au impus rapid reușind să reocupe o mare parte a enclavei menționate. Negocierile dintre Rusia și Turcia au condus la un gen de pax rusa care asigură, cel puțin pentru o vreme, controlul Moscovei dar un șubred echilibru al zonei. Subliniem însă faptul că victoria azeră nu ar fi fost posibilă, cel puțin în termenii categorici în care s-a produs, fără dronele Bayractar TB2 furnizate de Ankara care și-au demonstrat calitățile ofensive în fața armatei armene dotată cu armament rusesc. Faptul că acesta nu era de ultimă generație este o altă discuție dar momentul în sine, fără a fi o revoluție în materie,  a demonstrat intrarea Turciei  pe eșichierul producătorilor de armament de un anumit nivel tehnologic. China, India și Israelul se aflau deja acolo iar Coreea de Sud debutase deja în marea competiție a producătorilor de arme ca, de altfel,  și Japonia. Surprinzător, nici Iranul nu este departe mai ales pe segmentul avioanelor fără pilot. Precizăm că dronele turcești menționate mai sus au fost achiziționate ulterior de Ucraina, Qatar, Maroc și Libia. Sunt tratative în curs cu Etiopia și Polonia.

Apariția unei noi generații de producători, pe segmentele tehnologice de ultimă generație, este, în viziunea noastră, una dintre mutațiile actuale în domeniul producției și vânzării de arme pe mapamond. Conform raportului SIPRI, între primele 100 de societăți exportatoare de arme la nivel planetar, 22 provin din statele menționate mai sus: 5 sunt chineze – toate între primele 20 și 3 între primele 10 – 5 sunt japoneze, 5 din Coreea de Sud, 3 israeliane, 3 indiene și una turcească – cea cu dronele din Nagorno Karabah. Deocamdată, piața internă a acestor producători este departe de a fi saturată – Turcia, India, Japonia și Coreea de Sud sunt și mari importatori – dar pe termen mediu vor avea o influență majoră asupra competiției internaționale în materie. Precizăm că la vârf, ierarhia exportatorilor rămâne aproape neschimbată. Se schimbă doar procentele mai ales în cazul Rusiei care înregistrează o scădere de 7-8 %: SUA – 37%, Rusia – 20%, Franța – 8,2%, Germania – 5,5%, Marea Britanie – 3,3%.

Evoluția situației geopolitice din regiunea Indo-Pacific pe fondul creșterii proiecției de putere a Chinei spre est și sud  a generat o nouă generație de interese ale Washingtonului care a inclus această zonă pe primul loc în lista sa de priorități geostrategice pe termen mediu și lung. Competiția economico-comercială între Statele Unite și Beijing se extinde tot mai mult în domeniul militar și, în principal, pe segmentul naval.  Între primele consecințe: apariția proiectului AUKUS – alianța Australia- Marea Britanie – Statele Unite  – și crearea de către Washington a QUAD – Quadrilateral Security Dialogue – un cadru de dialog  cu India și Japonia în care, deocamdată, nu se face vorbire despre China.

Legat de AUKUS, discursul este mai complex și pornește de la necesitatea dotării  flotei australiene cu submarine cu propulsie nucleară utilizându-se tehnologie americană și britanică de ultimă generație. Canberra trebuie să fie în măsură să asigure, împreună cu marina americană, securitatea regiunii de sud a Pacificului, într-un domeniu – cel al protecției subacvatice – a cărui importanță justifică orice investiție sau alianță întrucât este vorba de transferul de materii prime energetice, sistemele de transporturi navale și de comunicații cu grad ridicat de vulnerabilitate.

În reevaluarea ansamblului de interese la nivel mondial, America pare să fi  renunțat la o serie de considerații privind prietenia istorică  – în cazul nostru este vorba despre Franța care obținuse inițial contractul de 55 miliarde euro pentru submarinele destinate Australiei – întrucât  este vorba, de fapt, de ceva mai mult decât o dispută comercială fiind în joc primordialitatea americană în regiunea în care a fost transferată, dinspre Atlantic, principala competiție geostrategică mondială.

Am dat exemplul regiunii Indo – Pacific pornind  de la o chestiune concretă care poate fi extrapolată și în alte zone ale globului, pentru a evidenția o altă tendință în producția și tranzacțiile cu arme: importanța crescândă a sistemelor de protecție subacvatică. Submarinele sunt în măsură să controleze spațiul din apropierea unui număr de 90 de state cu deschidere maritimă, fie în scop de protecție fie de control. Proiectarea și construcția lor reclamă un efort uman și material imens și mai mult timp decât în cazul altor sisteme dar progresul tehnologic își va spune cuvântul și în acest domeniu pentru cei care sunt capabili să investească, să utilizeze și să vândă.  

A treia tendință este legată de competiția în domeniul rachetelor hipersonice, domeniu în care Rusia și China au reușit să surprindă Statele Unite și aliații lor din NATO transferând pe segmentul militar rezultatele cercetării din sectorul spațial. Nu este un domeniu  de cercetare și producție accesibil multor state dar readuce în discuție, în subsidiar – inclusiv pentru producătorii de sisteme defensive – capacitatea de interceptare a rachetelor, dronelor și a aparatelor de zbor cu pilot. Încă nu putem vorbi de comercializarea acestor sisteme însă și aici prioritatea revine celor care își permit investițiile necesare și nu sunt mulți în această categorie.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Prostituția, consumul de droguri , vânzarea de arme .
    Trei categorii care nu cunosc criză.
    Oferta e pe măsură cererii.

    PS.
    Rachetele hipersonice sunt adevărata problema.
    Deoarece viteza lor reduce extrem de mult timpul necesar unui răspuns adecvat.
    Tendința e de a trece la sisteme de apărare complect automatizate bazate pe inteligenta artificiala. ( AI)
    Doar că atunci când mai ai doar max 1- 2 minute sa lansezi armele împotriva acestor rachete , situația devine extrem de complicată și cu mare risc.
    Adică un război pornit din greșeala unui computer poate devenii realitate.

    • Exista tari (inclusiv in țări ale UE) in care câștigurile din prostituție (taxate bineinteles) sunt incluse in PIB. More sex => higher GDP. Degeaba produci, medicamente, masini și alimente, daca n-ai fost la o prostituată împingi economia tarii in jos. Si amorul conjugal distruge economia.

  2. Nu traim intr-o lume tot mai nebuna ? Armele pt ce sa fie bune ? nu prea exista arma eficienta militara impotriva unui virus, sa fie el oare chiar arma ?
    speculam in continuare sau dam crezare americanilor.

  3. Pe 28 septembrie 2021, in perioada cea mai contestata a pandemiei, francezii au semnat la Atena cu Premierul Mirsotakis un ” pact de aparare mutuala” care prevede livrarea catre fortele armate ale statului Grec de submarine, 3 fregate +1 in optiune echipate cu rachete anti-aeriene S400, anti-navale si de croaziera. Fregatele sunt dotate si cu platforme pentru elicoptere si drone de 700 de kg.
    Tratativele s-au purtat si pentru achizitionarea de catre greci a 2000 de blindate fabricate de grupul Nexter.
    Colaborarea militar economica intre doua state membre OTAN cu scopul intimidarii Turciei, parteneŕ al acestora in Alianta de aparare comuna, ar trebui sa ii faca sa reflecteze pe ceilalti fani ai romanului de anticipatie „Seniorii Razboiului”.
    (sursa :Claude Angeli -Le Canard enchaîné 2 oct.2021)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

George Milosan
Diplomat - ministru consilier, cu misiuni externe în Italia, Franța și Argentina. Absolvent al Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului. Studii postuniversitare la Facultatea de Drept a Universității București ( criminologie) și un masterat în ,,Studii internaționale’’ la Societatea Italiană pentru Organizațiile Internaționale din Roma.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro