Nu a avut parte de noroc. O mama nevrotica, chinuita, care s-a sinucis cand Svetlana avea doar sase ani, in noiembrie 1932. Un tata despre care avea sa scrie peste ani ca a fost un monstru (care insa a iubit-o in felul sau posesiv, brutal si tiranic), un frate alcoolic si depravat. O familie devastata de efectele catastrofice ale Marii Terori. Casatorii condamnate de parintele sau. In familia lui Djugasvili nu era loc pentru evrei. Cosmosul inaltei aristocratii comuniste era unul tenebros, apasator si irespirabil. „As fi preferat sa fiu baiatul unui inginer oarecare”, a declarat la un moment dat, dupa 1990, Nicu Ceausescu. „Preferam sa fiu fiica unui tamplar”, spunea Svetlana si poate ca acelasi lucru l-au simtit Zoia Ceausescu ori Liudmila Jivkova.
A crescut intr-un univers dominat de tacere, neliniste si spaima. Voia sa studieze literatura, Stalin a obligat-o sa urmeze cursuri la Facultatea de Istorie. Multi dintre cei mai buni prieteni au fost deportati, unii au disparut in Gulag. Doi unchi ucisi: Stanislav Redens si Aliosa Svanidze. In copilarie, era atasata de Nikolai Buharin, era ca o sora cu fiica acestuia, numita tot Svetlana. Buharin a fost executat in martie 1938, Stalin a tinut pana la moarte in sertarul biroului sau scrisorile celui numit de Lenin „copilul preferat al Partidului”. Din casatoria efemera (a doua) cu Iuri Jdanov, fiul despotului ideologic, s-a nascut o fiica. Iubea poezia rusa, a fost o imensa ironie sa devina nora (chiar postuma) a celui care a atacat-o infam, in 1946,pe Anna Ahmatova. Ekaterina Jdanova traieste, se pare, in peninsula Kamceatka. Doctorul Iosif Morozov, fiul din casatoria cu Grigori Morozov, a murit acum cativa ani.
In exceptionala sa biografie a lui Stalin, aparuta la Harvard University Press in 2004, istoricul britanic Robert Service il descrie pe Stalin ca pe un personaj grobian, violent si in fond misogin. Intrebat de Svetlana cum era mama ei, Stalin n-a gasit nimic mai potrivit sa-i spuna decat ca avea meritul ca l-a iubit pe el. Cat priveste infatisarea fizica a Nadejdei, Djugasvili i-a spus fiicei socate ca „avea dinti ca de cal” si ca el ar fi putut sa se casatoreasca cu oricare din femeile neamului Alliluev. Ceea ce nu anuleaza faptul ca dictatorul a suferit cand Nadejda si-a pus capat zilelor. Asa intelegea „plaiesul urcat in Kremlin” (vorba lui Mandelstam) sa iubeasca…
Dupa moartea tiranului, a devenit persona non grata, doar Anastas Mikoian si Nikita Hrusciov isi mai aminteau ca exista. Avea amici in intelighentia rusa, intre cei numiti de istoricul Vladislav Zubok „Copiii lui Jivago”. Printre acestia, disidentul Andrei Siniavski. A fugit in Vest in 1967, a publicat „Douazeci de scrisori catre un prieten”. Era prin 1980, la Bucuresti, in apartamentul Titei Chiper de pe strada Pictor Iscovescu, cand am stat de vorba, ore indelungate, cu ziaristul David Binder de la „New York Times”. Ne-a povestit cum, in 1967, a asteptat-o pe Svetlana la Zurich cu cecul de un milion de dolari pentru manuscrisul memoriilor sale. In Statele Unite, Svetlana s-a casatorit cu asistentul celebrului arhitect Frank Lloyd Wright, au avut o fiica, a divortat. Banii s-au dus pe apa sambetei. S-a intors in URSS, a denuntat Vestul dupe ce stigmatizase coruptia si crimele comuniste. Copiii pentru care se intorsese au tratat-o glacial.
A revenit in Statele Unite, se spune ca nu rezista sa stea locului mai mult decat doi ani. A trecut prin crize religioase, a ajuns in final in statul Wisconsin, traind in solitudine ultimii ani. „Voi ramane pe veci prizoniera politica a numelui tatalui meu” (я всегда буду политическим заключенным имени моего отца), declara Svetlana. A murit uitata de lume si de istorie, s-a stins asemeni frunzelor vestede de toamna de la Cimitirul Novodevicie unde este inmormantata mama sa.
http://www.thevillager.com/villager_103/documentaryonbrutalized.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„In familia lui Djugasvili nu era loc pentru evrei” – ieftina pledoarie „pro-domo”. Roza Kaganovici i-a fost lui Koba practic sotzie timp de decenii, din sentiment nu la ordin. Primul iubit al Svetlanei era intamplator evreu, in separarea lor au contat marile diferentze dintre ei – de varsta, de educatzie plus suspiciunea tatalui ca un artist va fi neserios in casnicie, dictatorul preferand, ca orice parinte despotic cu mentalitate tzaraneasca, un ginere „serios”, din lumea pe care o cunostea.
Ar fi bine sa nu cadem in capcana fictiunilor. Nu exista absolut nicio proba ca ar fi existat o Roza (Rosa) Kaganovici, cu atat mai putin ca ar fi fost sotia lui Stalin vreme de decenii. Poate oferiti informatii din vreuna din biografiile acceptate de comunitatea stiintifica (Ulam, Tucker, Service, Volkogonov, Sebag Montefiore). Nu faceti decat sa reluati zvonuri cel putin dubioase. Iata ce scrie istoricul britanic Robert Service:”Rumours had other candidates as his lovers in the late 1930s; it was even said that he secretly married again. The person said to have been his wife was named as Rosa Kaganovich. This allegation was peddled by the German Nazi media. Supposedly Rosa was Lazar Kaganovich’s beautiful sister. It was a pack of lies. Lazar Kaganovich had only one sister, Rakhil, who died in the mid 1920s”. (Robert Service, „Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004, p. 436).
Legatura Svetlanei cu Alexei Kapler a fost interzisa de Stalin. Nu contest ca putea sa existe si motivatia pe care o evocati, pe langa cea despre care vorbesc eu. Cele doua nu se exclud. Primul sot, Grigori Morozov, a fost tatal nepotului lui Stalin, Iosif. Antisemitismul lui Koba, atent camuflat in anii 30, exacerbat dupa 1945, era notoriu si exista o intreaga literatura pe subiect. Svetlana insasi a povestit despre modul cum a aflat de asasinarea marelui actor Solomon Mikhoels, ordonata de tatal ei.
Lucrurile sunt mult mai complexe. Stalin l-a lichidat pe Mihoels mai ales pentru ca il suspiciona de a fi devenit agent USA (vezi vizita din timpul WW2), iar pe Polina Perlmutter-Molotov a trimis-o in gulag pentru legaturile sale (probabil initzial la ordin) cu unii dintre devenitzii conducatori ai statului Israel (inclusiv Golda Meir mi se pare). Acelasi Stalin a binecuvantat – vorba vine! – agentura din USA – vezi celebrul colonel Abel (nici azi nu se stie care ii era adevaratul nume) si pe organizatorul asasinarii lui Trotzki – Leonid Nahum Eitington. Nici pana azi nu sunt publice multe documente Venona, ba se spune ca descifrarea lor s-a oprit la ordin. Sigur, a existat un Mandelstam,dar a existat si un Ehrenburg. Stalin antisemitul e un cliseu destin de ieftin, paranoia fiindu-i adevarata cheie psihologica. Chair ultima sa represiune – complotul medicilor – a fost 90% paranoia si doar cam 10% antisemitism. „Dvesti let vmeste” a calcat pe multzi pe bataturi pentru ca a spus multe adevaruri incomode, iar dupa Soljenitzin NIMENI nu a mai avut acces la documentele ultra-secrete de la Lubianka si sediul GRU. Oare cine are, de exemplu, interesul sa nu se afle componentza agenturilor NKVD-GRU din tzarile Europei estice si centrale inainte de 1941? Ce surprize poate ascunde lista agenturii din Romania Mare?
Nu m-as grabi sa aplic formule gen „cliseu ieftin”. Antisemitismul lui Stalin (si al formatiunilor politice staliniste, nu doar din URSS) este subiectul unor lucrari remarcabile ce nu pot fi atat de usor minimalizate ori ignorate. Sa amintesc aici volumul „Stalin’s Last Crimes: The Plot against the Jewish Doctors, 1948-1953” de Jonathan Brent si Vladimir Naumov, Harper Collins, 2003. Ori capitolul 11, „Stalinist Antisemitism” din cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin”, aparuta la Basic Books in 2010 (o carte despre care am scris chiar aici, pe „Contributors” si care va fi publicata in 2012 in traducere romaneasca la Humanitas, in colectia „Istorie Contemporana”). Evident, subiectul este complex, dar nu mai putin legitim ca tema de cercetare. Xenofobia, rasismul si antisemitismul sunt adeseori componente ale sindromului paranoic.
Aveti dreptate cand spuneti ca „xenofobia, rasismul si antisemitismul sunt adeseori componente ale sindromului paranoic”, dar nu „adeseori”, ci intotdeauna cand ceea ce as numi „xenocratia” se suprapune unei rase sau religii. Exercitiul „xenocratiei” dezvolta inevitabil sindroame paranoice.
Ciudata instabilitate si amare preturi trebuie sa fi platit (sau sa i se fi platit?) pentru fiecare dezicere: „A fugit in Vest in 1967 (…). S-a intors in URSS, a denuntat Vestul dupe ce stigmatizase coruptia si crimele comuniste. A revenit in Statele Unite (…).” A murit la o varsta venerabila (85 de ani), dar ce e trist cu adevarat e ca locul ei de veci ar fi trebuit sa fie in „Cimitirul Novodevicie, unde este inmormantata mama sa.” Odihneasca-se in pace!
A murit uitata de lume si de istorie ca si tine… Ca si mine… Ca si noi… Cei mai multi… Ca noi toti… Ca pana la urma nu mai ramane nici istoria. Daca vrei mai vorbim… Peste o suta, doua de ani, peste o mie… Nici viermii nu-si vor aminti ca ai fost, ca am fost. Nici urme de la tine, de la noi, nu vor mai fi… Hai sa ne jucam de-a istoria, de-a shoriceii. Vladimire, mai suntem inca, dar nu prea mult. Te astept sa ne impartasim vesti din viitor.
Dumnezeu sa o ierte pentru tot ce a facut tatal ei…
All the best
Puiu
„Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami, orice-ai spune/Peste toate o lopata de tarana se depune” (Eminescu, „Scrisoarea I”) , intr-adevar. Ori, daca vreti, ceva mai reconfortant, „Din Alexandru azi dispare chipul/Ramane neatins in urma-i arhetipul” (Alexandru Philippide, „Monolog in Babilon”). Dar nu istorie ca zadarnicie, ca un cimitir al vanitatilor era tema articolului. Un subiect altminteri cat se poate de interesant. Ganduri bune.
la vremea respectiva si dupa se stia ca avea probleme cu vodka , traditionale la rusi!
faptul ca era anturata de evrei,este tipic incercariilor de a fi controlata pentru ca daca stia prea multe de la tatal sau despre asa zisa revolutie bolshevika ,si vorbea sau scrie , putea sa dauneze diverselor imagini si simboluri aruncate pe piata de comunism!
Am vazut acum cativa ani un documentar TV (impresionant) despre o serie de intalniri organizate intre copii ai inaltilor demnitari nazisti si copii de supravietuitori ai Shoah-ului, toti la varsta senectutii. Am avut insa o senzatie suprarealista: nemtii pareau a cere iertare pentru ceva ce nu facusera, iar evreii incercau sa ierte ceva ce nu ei, ci parintii lor, aveau dreptul sa faca daca ar fi fost in viata si ar fi vrut. Nu neg virtutile terapeutice ale unor astfel de intalniri, dar pana la urma impactul e strict individual. Mi-a ramas in minte figura unui neamt care se calugarise, poate pentru a rascumpara crimele parintelui sau.
Una peste alta, solutia adoptata de fiica lui Hrusciov sau de dvs. mi se pare una dintre cele mai bune. Daca parintele a fost cine a fost, a face o cariera academica din prezentarea adevarata a comunismului si a contribui consecvent la cinstirea memoriei victimelor comunismului e un raspuns elegant si eficient.
Rectific: nu fiica, ci nepoata.
NU SINT DE ACORD !
Imi pare rau dar genul defetist de abordare a istoriei asa cum incearca Dl. Puiu prea seamana cu resemnata retragere in preistorie a romanilor (precum se extazia Blaga). Pina si Babilonul a fost dezgropat din muntii de lut in care se scufundase re-inviind dupa mii de ani. Trebuie sa aruncam si sarcina asta in spinarea generatiilor viitoare ? Eu spun ca NU AVEM VOIE !
Dumnezeu ne-a dat o fărîmă din inteligenţa lui; în schimbul acestui dar avem datoria să-l folosim. Dacă ne complacem într-o ignoranţă de purcei, jignim divinitatea. Unii îşi exersează muşchii cu frenezie ridicolă, fiindcă niciodată nu vor atinge forţa gorilei sau supleţea leopardului. În schimb marea majoritate a oamenilor îşi lasă mintea să doarmă, adică exact acea parte din noi care ne ridică deasupra animalelor.
Iar Dl. Tismaneanu EXACT ASTA FACE.
Legat de tema articolului, la nivel de pure observatii se pot constata cel putin doua lucruri. Primul, ca prin viata indelungata si moartea naturala Svetlana Aliluieva Stalina a avut o gena buna, in ciuda scurtimii vietilor si mortilor accidentale ale parintilor ei. Stingerea atat de tarzie a celei al carei nume vine de la Lumina pare sa fie ca un recviem tot atat de lung pentru disparitia prematura a celor care i-au aprins flacara vietii…
Al doilea, ca anturarea de care aminteste Eneas si asaltul asupra puterii, indiferent de culoarea regimului politic si inclusiv pe filiera erotica si sexuala, nu au fost fapte izolate la un anumit spatiu geopolitic. A se vedea, in Romania, de exemplu, cine au trecut prin paturile regelui Carol al II-lea, maresalului Ion Antonescu (si chiar al tatalui sau, lucruri tinute departe de opinia publica, de dragul mitului “antisemitismului”) sau, mai aproape de noi, al fiului Valentin al ex-dictatorului comunist Nicolae Ceausescu… Nu fac alte comentarii, probabil ca istoricii si politologii au date mai multe si explicatii mai bune, dar nu voi respinge nicio opinie si niciun raspuns…