În presa românească a începutului de an 2017, nerușinarea și onoarea se află într-un dezechilibru malign. Infractorii se află pe pagina întâi și în prime time, nu doar pe televiziunile de știri afliate lor, ci și pe televiziunea publică. Ei sunt citați ca surse ale adevărului incontestabil, comentați furibund, căinați cu suspine. Înainte de a se face nevăzut, Sebastian Ghiță a lăsat televiziunii proprii, RTV, înregistrări cu baliverne fără dovezi, pe care Parchetul se grăbește să le cerceteze in rem. Balivernele îl incriminează în plus pe fugar care se autodenunță ca autor al unor lovituri date fostei Realitatea TV. Scopul final este dărâmarea ”sistemului instituțiilor de forță” sau ”binomului”, denumiri ambigui și spăimoase date de cei incriminați stategiei anticorupție, vizată spre anulare de actuala majoritate PSD-ALDE. Pentru aceasta, e nevoie (și) de pretexte mediatice oferite noii puteri care abia apucă să sară cu picioarele pe șefa DNA și pe instituțiile aliate în acțiunea anticorupție, pe ambasadele occidentale, pe justiție. Ca să aibă mercenariatul presei ce rumega, Ghiță a băgat în oală cam toți mogulii condamnați, prezentați ca victime ale DNA și SRI. Dealtfel, o lege a amnistiei e gata pregătită, iar victimele anticorupției stau cu bocceaua în ușă. Înregistrări suspecte cu fostul președinte și afirmații neverosimile ale unor politicieni eșuați sunt răcnite pe tonuri isterice de niște individe și indivizi de la RTV, Antene, B1 TV, TVR prin altoiul de la Antena 3 și, mai nou, Realitatea TV. Acest din urmă canal s-a repliat degrabă, din mare susținător al liberalilor și al președintelui Iohannis, în închinător de ode lui Dragnea cum s-a întâmplat miercuri, 4 ianuarie, într-un duo aiuritor al indigestului Hoandră cu invitatul Vasile Dâncu. Mai ceva ca psalmodierea de către Preafericitul și corul de popi a cântării ”Vrednic este” lui Dragnea, în 2014. Expiratul Cristoiu, dornic să fie apelat ”maestre” în direct, participă la toate aceste orori, citând jurnale fictive și revărsând arsenalul de hiperbole penibile care au făcut istorie la Evenimentul zilei pe când găina năștea pui vii. În acord cu burtierele galbene ale televiziunilor amintite, Cristoiu vine și el ”exclusiv” cu ”dezvăluiri cutremurătoare” despre ”sfărâmarea” trusturilor de presă și cu îndemnurile pesediste justificate de ”votul zdrobitor” pentru înlăturarea ”democrației stâlcite” de tehnocrați etc. Între timp, Ghiță lipsește de la portiță, unde, în fiecare zi, bate timid un polițist. Vor bate mai mulți, fiindcă instanța tocmai a admis executoriu cererea procurorilor de arestare prezentivă în lipsă.
În acest vacarm mediatic, acomodările curg, fiindcă, așa cum am aflat pe parcursul acestor ani deznădăjduiți ai presei, jurnaliștii noștri sunt flexibili și ieftini. Onoarea profesiei stă să dispară. Tocmai de aceea demisia Ramonei Ursu, editorialistă la”Adevărul” și coordonatoare a corespondenților ziarului, este un gest rar, fiindcă apără libertatea de exprimare în fața cenzurii patronale. Și apără implicit onoarea unei meserii terfelite de politicieni, de moguli, de lașitatea breslei. Aflăm de pe pagina de Facebook a jurnalistei ce s-a întâmplat:”După aproape nouă ani petrecuți în redacția Adevărul, mi-am dat, astăzi (4 ianuarie 2017), demisia de la ziar. Concret, redactorul-șef mi-a transmis că patronul ziarului, Cristian Burci, face tot felul de presiuni asupra lui, presiuni cărora, până acum, le-a făcut față. Însă discuția a început cu faptul că”ne-am întors la epoca Nastase”. Asta mi-a spus Dan Marinescu, concluzionând că îngrijorările mele referitoare la soarta ziarului, la direcția lui editorială, au baze reale… Aceste presiuni, mi s-a mai spus, s-au accentuat după alegerile parlamentare, având în vedere rezultatul acestor alegeri. Mi s-a explicat că scriu materiale de opinie prea dure și mi s-au oferit două exemple… Însa niciodată, în nouă ani la Adevarul, nu am trăit o situație ca cea de astăzi, în care să mi se explice, cu subiect și predicat, că ziarul va avea o altă direcție, un alt ton, și că propriile mele gânduri, care deranjează anumite cercuri, ar trebui modelate, altă varianta nefiind, oricum. Nu regret, însă, niciun moment decizia pe care am luat-o și care mi se pare unica pe care o puteam lua. Când este vorba despre libertatea de gândire, nu cred că există, și nici nu ar trebui să existe, negocieri”, scrie Ramona Ursu. În manuale aceasta se numește ”clauză de conștiință”, rar invocată la noi. Va urma o perioadă grea pentru Ramona în Epoca Dragnea, fiindcă blogul și rețelele sociale nu dau de mâncare. În astfel de situații se relevă slăbiciunile breslei jurnalistice, destructurate prin pierderea eticii sale și fără soluții de apărare a profesioniștilor: nu mai are Contract Colectiv de Muncă valabil unde era inclusă clauza de conștiință și dreptul de a obține daune de la patron, contractele de muncă sunt abuzive sau inexistente, organizațiile profesionale sunt mute, iar solidaritatea simplă între jurnaliști s-a diminuat. Dar onoarea, în acest caz rar, e reperată. Și asta e ceva.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nici un comentar…Si asta spuine mult…Chiar foarte mult din partea ,,breslei”…Este o dovada clara,presa noastra face ,,sluj” puterii si banilor.Si la urma urmei,cum,si din ce sa traiasca un ziarist?Este necesar ca politicul sa legalizeze prin remunerare din bugetul statului independenta organelor de presa,precum in Anglia BBC.ul.Aude cine trebue sa auda?
Si cine doriti sa auda dle. Stoian?
Cei care trateaza toata Romania (inclusiv canalele media) ca pe propria lor feuda?
Si ce sa faca statul, sa dea fonduri unor institutii la modul „romanesc”: „Dati-ne voi banii ca stim noi ce sa facem cu ei”?
Mi-e teama ca schimbarea trebuie sa vina si aici in media din interior. Sint din ce in ce mai putini cei care pun onoarea profesionala inaintea cistigurilor si autoarea articolului e un bun exemplu in acest sens.
Trebuie sa fim naivi sa credem ca cenzura de la Adevarul se intampla doar la Bucuresti.
Majoritatea media din intreaga lume este supusa cenzurii sau manipularii, inclusiv bunica mass-media pe care ati mentionat-o mai sus, BBC.
Cat depre presa scrisa aici lucrurile stau mult mai rau. Mai peste tot se petrece o cumparare a ziarelor de oligarhi, nu doar rusi, care apoi dicteaza politica editoriala. Ziele cand doi jurnalisti puteau da jos un presedinte al USA sunt de lung apuse. Azi ar fi fost someri si proscrisi.
Robert Fisk, un ziarist premiat de multe ori pentru activitatea sa, povesteste in cartea sa The Great War for Civilisation de ce a parasit The Times, ziar cu peste 225 ani de istorie. Ziarul a fost cumparat de un miliardar fara tara, R Murdoch, si de atunci o cenzura editoriala a fost impusa si Fisk a plecat la The Independent unde a putut sa-si mentina cat de cat independenta jurnalistica. Asta se intampla acum 30 ani! R Murdoch controleaza azi si The Sun (ziarul de scandal cere face campanie anti-romanesaca in UK), Wall Street Journat, The Australian, canale de TV, studiouri de cinematografie, etc.
Asta nu justifica de loc ceea ce s-a intamplat la Adevarul, care era un ziar bunisor, cel putin in peisajul jurnalsiticii romanesti.
Multumesc, doamna Brandusa !
Nu, zau? Redactia „prestigioasa” de la Ziua? Un alt articol care acuza lipsa de dovezi din argumentatiile altora, dar nu aduce niciun argument in sprijinul afirmatiilor/ sentintelor incluse in articol.
Cerc inchis: ne-am intors la anul `90 cind se spunea raspicat si indreptatit „Adevarul minte!”
NB,
o ziarista/un ziarist de felul Ramonei Ursu ar trebui sa existe si pe unele platforme de stiri, gen HN.
Poate se mai trezesc si Tapalaga si Pantazi si realizeaza ca nu sint detinatorii adevarului absolut, si ca cine nu e de parerea lor, e dusmanul tarisoarei.
E vorba cumva de o ziarista care s-a apucat sa-l injure si sa-l blesteme pe Ponta pe sleau in articole?
Solidar?Solitar? Destinul unei prezente si al unei voci jurnalistice atit de recognoscibile si, vai, atit de necesare (cum sint acestea ale Ramonei Ursu), nu ne misca in vacarmul de mizerie si de ersatz existential? Giving voice to the voiceless nu e doar act de constanta igiena sociala, e un sacerdotiu. Dar mai e loc azi de cele sfinte?
Chapeau, Doamna Ramona Ursu. O sa va fie greu si nu e doar o vorba de complezentza. . Stiu cum e pentru ca eu insumi am trecut prin astfel de clipe. Subjugarea mass media nu a inceput acum, ci cu multzi ani in urma. Am avut onoarea sa fac presa in timpuri in care am putut scrie ce era de scris, chiar daca si atunci aveam impresia ca luptam cu morile de vant. Dar cel putzin eu si colegii mei nu aveam presiuni si directive patronale de tipul celor actuale. Am activat in presa cand ancheta era ancheta, reportajul reportaj, stirea stire, analiza analiza, nu manipulari, minciuni, executzii publice…..Si era mare lucru, stiu ce spun! Evident, am avut parte de amenintzari, de procese unii dintre noi, dar era presa, cred eu, adevarata, cu toate presiunile si durerile de cap! Ca nu era simplu nici atunci, pentru ca mare si tare era un partid cu initzialele PDSR…Sincer, nici cei ce au venit dupa nu s-au dovedit mai de isprava. In (prea) multe cazuri, cei din politica si-au schimbat doar culoarea. Alte masti, aceeasi piesa…
Dar cand au aparut „patronii”, vechilii care clamau racnind: „Scrii ce ti se spune!”, s-a daramat acea lume. Personal, am plecat din mediul care se intoxica tot mai mult. Nu as fi rezistat la „directive”, oricat de bine platite ar fi fost. Si ma doare cumplit sa vad ce au ajuns jurnalisti buni din acele zile…. Lachei, lingai sau poate simpli muritori cu grija zilei de maine. Care s-au vandut, au devenit simple slugi…. Pacat!
De aceea spun ca nu va fi usor. Dar gestul Dvs. ramane de o nobletze rara, prea putzin apreciata si intzeleasa. Mult curaj pe mai departe!
Jurnalismul este una dintre meseriile care nu se pot face fara o constiinta permanent treaza.
Pe de alta parte, „jurnalismul” se poate face oricum, de catre oricine. Cata vreme exista un public care consuma orice si, prin aceasta, furnizeaza suport (material) pentru orice, se va putea face orice, in jurnalism. Cum educatia si invatamantul aluneca pe o panta descendenta (si iau viteza), as zice ca „jurnalismul” n-are moarte. Adicatelea, e o meserie de viitor.
s/denumiri ambigui/denumiri ambigue/
Intreb: oare dna Ramona Ursu cu care ma consider de aceias parte a baricadei , nu a uitat oare dusa poate de un entuziasm exagerat ca este ziarista si nu comentatoare pe un blog sau realizatoare intro emisiune de tip pamflet precum dl Radu Banciu cand a intitulat unele articole foarte importante de altfel, asa cum le-a intitulat? Asemenea tituri nu ar fi fost acceptate pe aceasta platforma.
Daca chiar noi dam gloante dusmanului cu care sa ne loveasca cum se cheama ca suntem?
Eu cred ca d-na Ursu nu a uitat. Mai degraba cred nu a stiut niciodata sau nu i-a pasat. La fel ca cei care termina facultatea de jurnalism si declara ca il au ca idol pe Badea sau pe Banciu. Lipsa bunului simt e fara leac. Problema nu e a d-nei Ursu, ci a noastra, pentru ca i-am accepatat derapajele doar pentru ca ne aflam de aceiasi parte a baricadei. Eu nu am reusit niciodata sa citesc vreun articol cap coada al doamnei Ursu. Mi s-au parut a fi simple productii scolaresti, lipsite de rigurozitate logica, pline de santaje emotionale ieftine. Dar se pare ca a avut succes. Combatea cu entuziasm, sigurul lucru care se pare ca conteaza.
cred ca nu a stiut, acceptat, aceasi parte.. cred ca ora tarzie si tastatura nu se prea impaca.
Multumesc pentru raspuns . :)
nimeni n a fost vinovat, fiecare trebuia sa execute ordinul sefului, asa ca n final a fost impuscat doar tiranul (singurul responsabil). astazi orice neica nimeni are guri de hranit si imprumuturi bancare. cine primeaza asadar, moralitatea sau matul ce trebuie umplut ? cam asta a fost romania de ieri si cam tot asa i si astazi. trebuie sa fii viclean, smecher de smecher si descurcaret, altfel pici de prost si te ntind ciinii. cine s mai bazati ? trogloditii ce mint in prime time si botoxatele nerusinate ce fac audienta sau prostii ce se ncapatineaza sa ramina oameni / sa si pastreze coloana vertebrala ? Dna Ramona Ursu ar trebui sa reprezinte regula si nu exceptia
dragă ramona,
nu sunt decât câteva zile de când,răspunzându-ți la urările de sărbători,
îți spuneam să rămâi la fel de dârză cum ai fost,
nu bănuiam atunci că nu vor trece decât câteva zile și o să fii nevoită să-ți dai demisia după 9 ani la acel ziar.
o decizie f.grea,dar tu ai luat-o fără să eziți,deși nu cred că-ți va fi ușor,
nu pot să spun decăt:JOS PĂLĂRIA!
stere gulea.
iar….aceeasi parte.. ma duc la culcare.
:) Dle Ventidius, eu pe primele nici ca le-am observat (chiar m-am chinuit cu erata sa vad ce corecteaza de fapt) cum nici pe ale mele nu le observ cand scriu la tastatura cu un deget(de 20 de ani cu unul singur scriu) s-au daca citesc inca odata si imediat. Iar ca sa las textul la macerat , murat, dospit, sa creasca sau oricum s-ar spune in tratatele de bucatareala zau ca nu mai am rabdare. :)
Sunt oripilat de credulitatea incredibila expusa cu o naivitate mandra de multe personae cu care am de a face – chiar si incidental.
Oripilarea nu ma face insa sa neglijez acest feonomen al credintei neabatute in ceea ce apare pe micul ecran.
De la sfaturi privind necesitatea (!) de a inghiti diverse medicamente (total inutile oricum iar unele de-a dreptul periculoase, chiar daca sunt etichetate „supliment alimentar” !) pana la bazaconiile lansate in campania electorala – cetateanul adult al Romaniei inghite – vad – orice.
===
Oferta de tampenii exista pentru ca exista o cerere. Pseudo-jurnalistii arunca in eter caraghisclacuri infioratoare si acuzatii fara nici un temei pur si simplu pentru ca exista oameni care cred neabatut.
In unele situatii am constatat ce de fapt credului spectator dorea ca aiurelile prezentate sa fie adevarate. Le placea pentru ca ii conveneau.
Daca ii convine ce vede, specatatorul nostru face toate eforturile sa creada. Ratiunea sa functioneaza invers: nu cauta sa vada DACA este adevarat, ci cauta toate motivele posibile, oricat de incredibile ar I, pentru a-si „demonstra” siesi ca ESTE adevarat.
==
Am vazut ca nu doar cei cu 4 clase primare cad victima unor asemenea auto-amagiri. Chiar dimpotriva, acestia isi declara neintelegerea si, daca insist, imi arunca doua vorbe in doi peri ca sa ma multumeasca…
Cei cu scoala, pe care toate criteriile lumii ii recomanda ca fiind intelectuali, ei bine, acestia par sa creada orice. Presupun ca mintea lor exersata functioneaza perfect cu mecansmul ratiunii inversate descris mai sus.
Asa ca sunt perfect de accord cu unii dintre comentatorii de pe aici care spun ca traim, unii dintre noi, intr-o bula digitala.
===
Din nenorocire, o persoana care se indoieste de ceea ce aude daca pare sa fie nedovedit sau imposibil, este categorisita drept „nebuna”, „lipsita de ratiune”, demna de mila pentru ca nu itnelege macar atata lucru ca daca e la TV, e cu necessitate adevarat („Ca doar nu vorbesc aia de acolo de nebuni, asa! Or fi stiind ei ceva!”).
Ei, si efectul acestei inversari a sanatatii mintale e ca mai bine te prefaci si tu ca esti de accord cu adevarul celor de la TV, sa ramai macar in categoria privilegiata a celor care „stiu ca daca e la TV e adevarat”.
Si uite asa, o aiureala fara sens ajunge sa capete stralucirea unui adevat minunat, absolut, care exista doar pentru ca e afirmat. Sarcina probei ramane doare pentru cei slabi e ingeri, o incercare a bietilor saraci cu duhul credintei absolute in TV.
Este ciudat, pentru ca inainte de 89; nu cred sa fi fost prea multi cei care credeau cu adevarat propaganda comunista.
Acum, cei ce cred propaganda psotdecemnbrista cresc an de an in progresie geometrica, daca judeci dupa inmultirea emisiunilor si afirnatiilor rovambolesti de la televiziuni.
Asa ce de fapt a aparut o noua meserie, pe ruinele celei de journalist: „zicatorul de povesti” – cel care are (sau macar se chinuie sa aiba) talentul innascut de a nascoci formidabile tiribombe pe baza unui minuscul adevar, care se retrage (amaratul…) cu coada intre picioare cand pocestea se exapndeaza, se dilate, se ramifica, atinge cu tentaculele ei intreaga societate, intr-o expozie de genialitate a unsului cu darul aprehensiunii totale, a celui care se trezeste in zori luminat de duhul (oarecum) sfant ce I-a soptit, cine ce a facut in intimidate, cine ce spaga a dat si cui, ce extratersetri au lovit redactia cu lasere galactice.
dragă ventidius,
în chestiunea în cauză era vorba despre un gest de conștiință,
și,nicidecum de păreri despre cât de bună sau mai puțin bună jurnalistă este ramona ursu,
nu stiu despre ce parte a baricadei vorbești ptr că nu-ți stiu identitatea,
eu am semnat cu numele meu,
pe curând,
stere gulea.
Stimate d-nule Stere Gulea,
Eu nu vad despre ce gest de constiinta e vorba. Doamna in cauza sustine ca a fost fortata sa plece din cauza a doua articole. Ca i s-ar fi cerut mai multa moderatie si ca nu a putut accepta acest lucru. De aici banuiesc ca d-voastra trageti concluzia ca e vorba de rectitudine morala. Eu cred insa ca e vorba doar de pragmatism. Nu putea accepta nici un compromis asupra atacului la persoana. Cine citeste pamflete moderate? Va imaginati un Vadim sau un Badea respectand deontologia jurnalistica?
Atitudinea conducerii Adevarul mi se pare dubioasa, dar doar pentru ca asteptat victoria PSD in alegeri ca sa se desparta de doamana Ursu. Eu am asteptat acesta decizie cu o luna in urma, atunci cand a scris articolele respective, as fi considerat ca au luat o masura de bun simt. Daca nu au ales ei momentul despertirii ci i-au permis doamnei Ursu sa il aleaga, nu le pot reprosa decat lipsa de hotarare si de abilitate.
Nu pot sa apreciez pamfletele gen Puie Monta, nici sa idealizez jurnalistii care scriu asa ceva, doar pentru ca imi este antipatic personajul in cauza.
Iar aberații precum „ne-am întors la epoca Năstase”… atât a putut spune ratatul de redactor șef.
Văd că nimeni nu comentează adevărata esență a materialului. Nu reacția blogăriței de la Adevărul. Uitați-vă peste ocean, la plecările ziariștilor care nu sunt de acord cu schimbarea liniei editoriale… sunt numeroase și nu se dă nimeni cu fesele de pământ.
Povestea esențială este că Burci, patronul, vrea să intre la cașcaval. Atât. Iar dacă aveți ceva de criticat, începeți și terminați cu Burci. Burci nu este victima ci călăul. Dacă Burci ar dori să aibă un ziar de opoziție, l-ar avea fără nicio problemă din partea statului. Și aici dăm de două posibilități:
1) Burci este necurat. Ca în povestea Sârbu/Mediafax/ProTV, Burci și holdingurile lui ar putea ascunde multe schelete. Era frumos să ataci PSD când PNL te proteja de la butoane și îți tolera mizeriile economice. Asta, fie ….
2) … Burci crede că dacă se va gudura pe lângă noua putere, va obține ceva în plus. Se repoziționează la masa negocierilor.
În orice caz, personajul care trebuie comentat este Burci. Nu „epoca Năstase”.
Burci e un ardelean ca toti erdelyenii lui ceausescu.
Am admirat mult articolele doamnei Ramona Ursu.Este o doamna curajoasa si plina de talent, dar in timp ce-i admiram articolele ma gandeam ca se va intampla ceea ce s-a si intamplat. Dupa ce a reusit sa-si adjudece in continuare puterea, caracatita rosie isi intinde tentaculele si strange de gat pe oricine denunta abuzurile ei. Si dumneavoastra sunteti o doamna ziarista foarte curajoasa si talentata,ma gandesc ca sunteti si mai cunoscuta in aceasta profesie. Imi pare tare rau de doamna Ramona, insa stiu ca cei care au castigat alegerile au mentalitatea bolsevicilor si nu admit nici impotrivirea, nici spiritul liber. Nu le plac decat servitorii, fara conditii. Iar daca dumnealor sunt multumiti, sa le arunce acolo un ciolan ca recompensa. Va urma o perioada grea nu numai pentru doamna Ramona, ci si pentru orice initiativa de spirit liber.Am citit articolul dvs. si pot spune ca ati prezentat corect situatia