Precedentul meu articol despre unele aspecte ale pirateriei software, pare să fi suscitat oarecare interes, aşa că m-am gândit să revin puţin asupra unor puncte pe care le-am „expediat” mai sumar data trecută.
Există două tabere destul de vocale şi bine conturate care se confruntă de ceva vreme, cea a adepţilor FOSS pe de o parte, cea a partizanilor software-ului comercial, de cealaltă parte. În general, când o dispută ideologică de acest gen tinde să se prelungească mai multe decenii, înţeleptul nu poate decât să tragă concluzia că fiecare tabără are partea ei de dreptate, iar adevărul e pe undeva pe la mijloc.
Cred că e uşor de observat că majoritatea succeselor OpenSource, unele chiar răsunătoare, sunt în domeniul infrastructurii. Popularitatea kernelului linux ( cine crede că nu are măcar unul acasă e rugat să verifice mai întâi ce rulează routerul, TV-ul şi smartphone-ul din dotare ) e greu de atins. Sau un server de web ca Apache, care găzduieşte probabil jumătate din site-urile Internet ale planetei ( statisticile mai diferă, în funcţie de cine le face și ce vrea să demonstreze, dar realitatea e pe undeva pe aici).
În zona aplicaţiilor, lucrurile sunt mult mai nuanţate. Aşa cum arătau şi comentatorii mei, majoritatea preferă gradul înalt de finisare al aplicaţiilor comerciale, fie că e vorba de celebra suită Office fie de aplicaţii precum Photoshop, Autocad sau VisualStudio. Cred că Firefox şi Chrome sunt printre puţinele excepţii în această zonă.
Din punctul meu de vedere, această distincţie are o logică, aşa că merită făcută. Zona infrastructurii este o zonă care are o relaţie strânsă cu tehnologia; este o zonă de interfaţă între două sau mai multe „layere” , zone în care activează categorii diferite de tehnicieni, uneori chiar meserii diferite. Kernelul, de exemplu, e o punte între lumea proiectanţilor hardware, a echipamentelor cu microprocesoare şi cea a programatorilor. Chiar dacă fiecare e atent la ce progrese face celălalt, comunicarea e mult mai uşoară atunci când ai acces chiar la codul sursă. În plus, specificul dezvoltării OpenSource ( dezvoltatori de pe întreg mapamondul, fiecare cu viziunea lui despre tehnologie, despărţiţi de bariere geografice, lingvistice sau culturale) impune un design foarte bine structurat în care modulele să interfere cât mai puţin. Dar, mai ales, accesul la codul sursă permite experimentarea, deci inovaţia. Şi, bineînţeles, „fork-ul”, acel moment când o tabără „ îşi ia jucăriile” şi se desparte pentru a continua dezvoltarea aşa cum crede că e mai bine. Uneori are dreptate, alteori nu, dar întotdeauna din asta rămâne o lecţie de învăţat.
Cu alte cuvinte, e posibil să avem nevoie de acces la zona de „tehnologie” pentru a putea experimenta, inova şi înţelege.
În zona aplicaţiilor, lucrurile sunt ceva mai plictisitoare. Aplicaţiile sunt de cele mai multe ori într-o zonă în care nu e prea mult loc pentru tehnologie; cel puţin eu personal nu văd ce mari satisfacţii ai avea din optimizarea vitezei calculelor într-un spreadsheet. Sigur, probabil există şi oameni pentru care acest fel de muncă e o plăcere, doar că numărul lor e, se pare, mic, judecând după rezultate.
Şi cred că tocmai aici apare explicaţia celor doua excepţii de care am vorbit, browserele Firefox şi Chrome. Acestea s-au dezvoltat pe fundalul tranziţiei la ceea ce numim azi „tehnologie cloud”. Momentul dispariţiei monopolului Internet Explorer coincide cu interesul crescând pentru aplicaţiile care au nevoie de o componentă „client side”, ceea ce a adus în atenţie umilul, până atunci JavaScript. Până acum zece-cincisprezece ani, aproape toate aplicaţiile web se mulţumeau să primească informaţii. La un moment dat a devenit destul de clar că fără o comunicaţie bidirecţională reală aplicaţiile web nu au nici o şansă să le înlocuiască pe cele de desktop. Ori, Microsoft, din poziţia de monopol de atunci, dusese interpretorul de JavaScript la nivele de incompatibilitate la care nu exista site care să nu aibă funcţii separate pentru celelalte browsere.
Era deci nevoie de dezvoltarea acestei tehnologii, iar software-ul OpenSource existent era vehiculul ideal. Ambiţiile Google au fost şi mai mari (dublate şi de forţa financiară necesară) , aşa că ne-am ales cu un browser nou-nouţ, şi ulterior cu un Internet Explorer „domesticit” pentru a nu rămâne în afara noilor tendinţe. Îndrăznesc deci să cred că nevoia de a dezvolta, a experimenta noua tehnologie ( lucrurile nu s-au redus doar la JavaScript, sunt tot felul de alte tehnologii apărute în această zonă) a propulsat atunci Firefox în prim-plan. Aveam un browser funcţional – chiar dacă pierduse „războiul browserelor”, codul Netscape, donat apoi Mozilla, funcţiona – browser care putea fi modificat după gust.
De aici ar rezulta şi un corolar. În clipa în care un astfel de software încetează să mai inoveze, el devine foarte repede nerelevant. Am discutat despre Thunderbird; acesta este un client de mail perfect funcţional, ce e drept cam urâţel, părăsit de dezvoltatorii săi. Din punctul meu de vedere adevăratul motiv este tocmai acela că nu prea au mai găsit ceva de inovat: tehnologia e veche şi stabilă, tendinţa este de migrare spre web etc.
Să ne ferim de excese, aşadar ( acesta este şi sfatul medicului în aceste zile) . Avem nevoie de software plătit ( şi de firme care să ne plătească munca), avem nevoie şi de mult, mult OpenSource, şi pentru a învăţa din el, şi pentru a ne testa viziunile, sau măcar pentru a putea arăta ce ştim unui angajator. Uneori chiar îl putem folosi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Vin cu o completare: avem nevoie de software liber si de specificatii hardware libere cum sunt cele sub licenta GPL ale unui procesor SPARC.
Exista o diferenta intre liber si open source. Diferenta e data de licenta, care in cazul software-ului liber garanteaza ca utilizatorul are acces si poate modifica codul sursa in functie de nevoile proprii fara a fi preocupat de patente sau copyright. Diferenta intre software-urile libere este data de tipul licentei: cu copy left, cum e GPL si fara copy left cum este licenta BSD. Diferenta intre copy left si non copy left rezida in faptul ca software-ul cu GPL ramane GPL si nu poate fi inchis, ceea ce nu e valabil in cazul licentelor de tipul BSD. Pentru o lista cu licentele libere se poate consulta site-ul http://www.gnu.org.
Licentele libere nu sunt incompatibile cu comertul. Software-ul liber se poate comercializa singura diferenta de software-ul inchis fiind ca, cel putin in cazul licentei GPL, cel care achizitioneaza software-ul trebuie sa aiba acces si la codul sursa.
De ani buni folosesc software open source (pe lângă cel comercial). Orice pachet este o unealtă mai bine sau mai puţin bine construită. În afara softurilor cu utilizare generală există însă şi programe open source cu un înalt grad de specializare, care reuşesc să se „ia de piept” ori chiar să depăşească pachete comerciale sprijinite de marketingul puternic al companiilor producătoare. Wireshark este un exemplu de open source excelent (dau nume, cred că nu este cu supărare, nu doresc să fac nimănui reclamă). Mai am un exemplu (de aici a şi plecat dorinţa mea să comentez). În câţiva ani, Adobe a dezvoltat un soft de gestionare a fotografiilor digitale (că tot face astăzi toată lumea poze) care începe să fie utilizat de tot mai mulţi profesionişti – Photoshop Lightroom. Are bune şi rele, ca orice soft, iar succesul său se sprijină pe susţinerea puternică a colosului Adobe, dar are şi „apucături” deranjante, iar „cotizaţia” cerută pentru utlizarea lui nu prea e pe placul tuturor. Sunt puţini cei care ştiu că există o alternativă open source cu capabilităţi care pot mulţumi orice profesionist şi care are câteva calităţi potrivite pentru un mic business sau pentru un freelancer (care nu are nevoie de „creative cloud” şi nici de SaaS). Este vorba despre RawTherapee, un nume necunoscut pentru cei mai mulţi. După ce l-am încercat (apoi l-am şi pus la treabă) n-am putut să nu mă gândesc la o mică donaţie în sprijinul dezvoltatorilor. Pentru mine este un exemplu pozitiv al softului open source.
Problema(tica) este complexa.
Cateva idei:
1. este bine ca exista si open source. Astfel commercial software are „sula-n coasta”. Nu e vorba doar de software-ul insusi, ci si de ceea ce tine de software: support quality, SLA-uri, subscription models, security, compliance, lifecycle.
2. este bine ca exista si variante neplatite chiar daca featureset-ul sufera. Astfel pot porni proiecte noi. Fara open source e sigur ca Internetul ar fi fost mult mai putin dezvoltat decat este el acum.
3. nimic nu este cu adevarat free. Pentru cunoscatori – chrome e cel mai „curios” browser. Si faptul ca isi depune „ouale” tot la google e „concerning”.
4. linux a supravietuit fiindca e gratuit si in general stabil. Dar asta si fiindca ramane ascuns – pentru majoritatea utilizatorilor de „Linux de suprafata” (android, routere, TV-uri, mp3 playere, etc. etc. etc.) Windows ar fi alegerea preferata si imediata daca ar trebui sa isi toceasca coatele citind howto-uri despre cum sa configureze una-alta. La fel stau lucrurile si cu consolele de jocuri: aproape toata lumea e de acord ca un joc pe un PC puternic arata mai bine – dar pentru sute de milioane de jucatori din lume e preferabil sa se joace imediat ce au chef si sa aiba o platforma up-to-date si rezonabil de sigura in loc sa fie administratori PC (reinstaleaza OS-ul, adauga RAM, schimba placa grafica etc. etc. etc.)
5. programatorul/creatorul de Open Source are si el nevoie de bunuri materiale, atat pentru el cat si pentru familia sa. Va aprecia libertatea conferita de un proiect OS, dar tot timpul isi va dori si un salariu mare, care i-ar fi la indemana (daca e cu adevarat bun). Acest lucru genereaza riscuri mari pentru cei care folosesc open source software – chiar si numai din punct de vedere a securitatii IT un proiect „vechi dar inca functional/interesant” vine cu riscuri semnificative, greu de apreciat pentru cineva fara cunostinte temeinice.
6. IT-ul in general (sa zicem peste level 1) este o activitate complexa, nelaindemana tuturor. Si in timp ce in anii ’90 Linux mergea pe „cel mai vechi calculator”, acum treburile nu mai stau deloc asa. Si pentru a dezvolta/rula Open Source trebuie hardware serios, insotit de cunostinte serioase. De ce ar da gratuit cei care dispun de asa ceva ($/cunostinte) resursele de pe urma carora ar putea castiga bani, care bani le-ar putea inlesni cercetarea/dezvoltarea viitoare?
La ultimul punct, unul din raspunsuri ar fi ca nu le mai poti face pe toate singur. Daca inventez un nou tip de dispozitiv trebuie sa il poti accesa ca sa faca ceva util. In cel mai simplu caz trebuie sa ii scrii un driver dar n-o sa te apuci sa scrii tot sistemul de operare.
Din cate retin, in general cel care face dispozitivul face si driverul, sau?
Daca insa cineva face dispozitivul (fizic, tangibil), si altcineva driverul (logic, intangibil) folosind GPL, in multe cazuri altii vor copia dispozitivul si vor „lua” si „driverul gratuit”. E fair?
Cat priveste copyright-ul propriu-zis, discutia e complexa, complexa, complexa.
Acum cativa ani am avut prilejul sa discut cu cineva din mediul Hollywood. Am intrebat (discutia ajungand in zona drepturilor de autor) care e moralitatea legii care asigura producatorului de drepturi de autor vreo 50-100 ani de la release, indiferent de cate ori si-a „scos” banii investiti? Cu alte cuvinte, am sugerat ca filmele/muzica/arta digitala in general sa ajunga public domain dupa ce a atins un anumit treshold de profit. Evident, nimeni din cercurile respective n-a fost de acord. Argumentul lor (relativ legitim as zice) e ca in industrie exista si multe pierderi (filme esuate, formatii care nu produc niciodata vreun big hit, samd.) de care nu aude nimeni, dar care trebuie cumva amortizate – si, spun ei, daca ar fi foarte circumspecti cand ar face primele investitii in artisti/scenarii de film care suna cel mult promitator, lumea ar suferi, in ansamblu. Probabil ca la fel se pune problema si cu venture capital in domeniul IT.
Cat priveste firmele de software consacrate, ele sunt (si mai) number-oriented. Cu toate ca de pilda ptr. MS nu mai exista un cost marginal semnificativ in a „tipari” alta licenta de Windows (desi costuri exista, chiar si prin faptul ca dispozitivul respectiv va trebui updatat), este posibil ca planner-ii de acolo sa ia in calcul si dezvoltarea globala viitoare atunci cand fac un pret, cand aproba (sau nu) features, samd.
Nu, nici faptul ca altii folosesc driverul nu e neaparat fair, depinde ce a intentionat autorul. Ideea exemplului era ca e minunat ca am kernelul la indemana, pentru ca scriu numai driverul. (sigur, se pot scrie drivere si pentru windows, pentru ca primesti un API de care te poti lega, dar la un software open-source e mult mai simplu sa urmaresti interactiunea cu kernelul avand sursa.
In privinta drepturilor de autor, nu stiu ce sa zic; si mie mi se pare ca e unfair sa duci perioada pe intervale de genul 50 de ani dar discutia e mult prea ampla si argumentele sunt mai degraba politice. Ceea ce vad eu e ca o starleta de acum castiga mai mult decat a castigat Chaplin la vremea lui, sau un fotbalist mediocru ca Mutu a fost transferat pe sume duble fata de Hagi, care chiar era bun, deci banii nu se duc neaparat in acoperirea pierderilor, ci se transforma in cheltuieli. Pe de alta parte, acum nu vedem filme cu Chaplin la tv decat rar, pentru ca inca sunt protejate de drepturile de autor deci televiziunile le evita ca sa faca economie. Deci e si o pierdere in plan cultural, pe care nu o putem cuantifica in bani…
Good point (privind diferentele salariale intre generatii)!
Pe de alta parte, probabil ca Chaplin a facut mai putin (sau deloc) product placement, advertising deals, etc. etc. etc. comparativ cu generatiile actuale. Nu avea nici facebook, nici twitter, nu exista youtube, Amazon, Netflix, VCR, TV :)
Mutu vs. Hagi – din nou, e o chestiune de conjunctura, generatie, timp. Daca Mutu ar fi de varsta lui Hagi, si Hagi de varsta lui Mutu, eu cred ca Hagi ar fi castigat mai mult decat Mutu cel de-acum, fiindca Hagi pare mai disciplinat. But, who knows, poate un Hagi de varsta lui Mutu ar fi fost si el mai „modern” (booze, women, drugs), iar un Mutu de varsta lui Hagi mai serios (vazand sportul ca unica sansa de a nu fi un oarecare). Nu vom sti niciodata :)
Revenind la oile noastre – interesant e ca in zilele noastre se pot face bani frumosi (i.e., miliarde de $ daca esti owner, sau sute de mii de $ salar ca angajat, chiar tanar, plus stock options) din software Open Source + o idee buna + un venture capital usor de gasit (in special daca esti in tara unde trebuie). Asta este f. bine si e laudabil – in alte industrii (vezi cea muzicala) nu exista asa ceva. Citeam ca pana si povestea lui Justin Bieber e o facatura – nu s-a ridicat el singur si intamplator, ci a fost „crescut cu grija” de big media, dar care a stiut sa ramana ascunsa pentru a da multimii impresia ca „starul lor a crescut odata cu ei”. Povesti pentru mase…
Retoric: Ce sistem de operare iti permite out-of-the-box sa calculezi media aritmetica a 10.000 de numere? De preferinta gratuit :)
Deloc retoric: asta nu e treaba sistemului de operare. Dacă Solitaire se instala default în Windows 95, asta nu înseamnă că Solitaire face parte din sistemul de operare. Sistemul de operare face alte lucruri, de exemplu vă permite să scrieți ceva pe hard-disk, fiindcă având hard-disk-ul în mână e mai greu de presupus că ați putea-o face :P
De asta folosim termenul „distributie” pentru linux. Pentru ca sistemul de operare in teorie nu face nimic, de aceea i se adauga din start cateva utilitare ca sa poti face totusi ceva cu el.
Cam așa a fost primul meu contact cu Linux-ul :)
Un Fedora 2 instalat fără interfață grafică pe un PII la 400, despre care prietenul care-l instalase m-a asigurat:
”- Acum merge”
”- Și ce poți să faci cu el?”
”- Poți să faci orice!” :P