Planurile cadru: câteva observaţii Partea a doua.
Argumentul că actuala propunere de planuri cadru va submina calitatea formării culturii generale, de bază, a elevilor este un argument puternic (pentru mine, cel mai puternic) şi merită luat serios ȋn considerare, deşi, din punctul meu de vedere, este adus acum ȋn spaţiul public cu o doză groasă de ipocrizie (câte voci au reclamat până acum sistematic precaritatea sistemului ȋn formarea culturii generale solide?).
S-o spunem limpede. Nici ȋn acest moment, cu actualele planuri cadru, formarea fundamentală solidă nu se ȋntâmplă şi nici nu reprezintă grija cea mai importantă a vreunuia dintre actorii sistemului.
Intreb principial şi ȋncerc să răspund concret: ce trebuie să se ȋntâmple ca un elev să consimtă la idealul formal al unei educaţii bazale solide şi fără compromisuri?
Multe, iar factorii sunt reperabili la mai multe niveluri. Unii stau ȋn puterea noastră, alţii nu. Dintre aceşti factori, unii sunt impliciţi, iar alţii expliciţi.
Ii voi aminti pe rând, lăsându-vă pe dumneavoastră să apreciaţi cât de bine sau rău stăm la fiecare nivel.
1. In sala de clasă.
Profesori care să explice elevilor importanţa unei culturi generale şi a unor deprinderi solide de gândire, dar, mai ales, care să ȋntrupeze asta, zi de zi, minut de minut. Profesori care citesc, manifestă curiozitate, problematizează, majoritar şi continuu.
Profesori care cer elevilor să memoreze, dar şi să gândească la nivel ȋnalt oră de oră. Conform tuturor cercetărilor respectabile, gândirea de nivel ȋnalt (multidimensională, relaţional-abstractă) poate fi practicată de şi cu orice elev şi nu depinde ȋn mod critic de nivelul intelectual (atât timp cât acesta rămâne ȋn zona funcţională, desigur).
Profesori care să practice o etică a investigaţiei, profesori care să elaboreze bareme şi modalităţi de evaluare corecte pedagogic, transparente şi forme de evaluare de care să nu se poată trece ȋn mod mincinos.
Profesori care să fie activi ȋn şcoala lor pentru ca un astfel de ideal educaţional să nu fie un simplu slogan.
Profesori conştienţi că trebuie să lucreze (şi) la nivelul deprinderilor şi atitudinilor fundamentale ale elevului faţă de ȋnvăţare şi educaţie şi nu doar la nivelul transmiterii unor cunoştinţe declarative şi, mai rar, operaţionale.
Profesori care ȋnţeleg că responsabilitatea lor este faţă de ȋntreg viitorul elevului şi abia apoi faţă de examenele şi concursurile la care acesta participă.
2. Şcoala
O şcoală care să sprijine idealul educaţional al formării ȋn baza unei culturi generale solide şi a respectului faţă de gândire, valori şi oameni.
O şcoală care să nu fie o simplă maşinărie de procesat birocraţie.
O şcoală pentru care misiunea şi viziunea să nu fie anacoluturi ilizibile, incomprehensibile şi ireproductibile.
O şcoală care să se asigure că toţi profesorii ei ȋnţeleg ce este important, colaborează, se ajută, ȋnvaţă unii de la alţii.
O şcoală care să-şi protejeze elevii şi profesorii şi care face totul ca aceştia să aibă un scop comun pe care să ȋl pună ȋn practică.
O şcoală riguroasă, cu principii clare, coerente şi transparente de funcţionare.
3. Familiile
O familie conştientă că e locul primordial al formării şi cultivării atitudinilor fundamentale despre lume şi relaţiilor cu ceilalţi oameni.
O familie care să satisfacă nevoile de bază ale copiilor.
O familie care să fie aproape, cu dragoste, ȋnţelegere şi fermitate, lângă copiii ei.
O familie care să cultive, la rândul ei, valori, inclusiv respectul faţă de ȋnvăţătură şi cunoaştere.
4. Instituţiile superioare ierarhic (inspectorate, minister etc)
Instituţii conştiente că rolul lor nu este acela al unor chibiţi nevrotici şi crescuţi ȋn cultul birocraţiei.
Conştiente că rolul lor este de nivel superior, că ȋn mâna lor stă cultivarea şi ȋntreţinerea unui anumit spirit şi a unor valori ȋn interiorul sistemului de educaţie, şi nu de gardieni severi ai unor forme goale.
Conştiente că ele stabilesc tipul de profesor şi tipul de elev pe care sistemul ȋi va premia.
Conştiente de rolul lor de mediator.
5. Societatea ȋn ansamblu
Până la urmă, locul ȋn care actualii elevi ȋşi vor duce vieţile, locul unde să fie ȋn cel mai ȋnalt grad testate valorile, cunoştinţele şi atitudinile cultivate ȋn şcoală.
6. Societatea globală
Depozitar al unor tendinţe profunde care se viralizează rapid prin reţele de socializare şi Internet ȋn ansamblu şi care modelează cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile copiilor.
Un copil absent, epuizat, dezinteresat, demotivat este rezultatul jocului complex şi neliniar dintre aceste niveluri.
Motivul paraliziei neputincioase ȋn care ne zbatem de atâta vreme este că lucrurile nu sunt abordate sistemic, coerent şi realist. Nu suntem o societate a educatorilor si educabililor, ci un grup eterogen ȋn care, fiecare individ, ȋntr-o situaţie clară de responsabilitate fragmentată şi asimetrică, decide mereu, zi de zi, că vina (principală) e ȋn altă parte.
Din astfel de constrângeri sistemice nu se poate ieşi doar cu motivaţionale şi ceartă generalizată. Profesorii sunt constrânşi psihic, legal, formal, instituţional să fie mai degrabă executanţi cuminţi şi previzibili decât intelectuali asumaţi, cu statură morală şi profesională. Şi nu e realist să ne aşteptăm la un sistem format din eroi romantici şi campioni ai dizidenţei.
Prin urmare, cred că este interesant şi salutar efortul de a regândi planul cadru ȋntr-un manieră mai radicală, care să ȋncerce şi să forţeze o schimbare de paradigmă sistemică.
Insă, la fel ca o manevră riscantă aplicată unui muribund, schimbarea de paradigmă ar putea ȋnsemna ȋnceputul drumului către un sistem de educaţie mai sănătos, dar şi lovitura fatală aplicată unui bolnav terminal.
Şi, sunt cât se poate de sincer, varianta fericită mi se pare mai puţin probabilă.
Dacă lucrurile merg bine, dacă noile planuri cadru vor fi urmate de măsuri care să crească efectiv calitatea muncii la clasă, de reforma sistemului de evaluare şi de formare, de politici de sprijin ȋn punctele nevralgice, poate că vom ȋncepe să zărim puţin lumina.
Dacă ȋnsă lucrurile se opresc aici ȋn vreme ce toate celelalte trenează sau sunt stopate, noile planuri cadru nu vor face decât să accentueze tendinţa autodistructivă de concentrare unidirecţională pe examene, ȋn vreme ce formarea de bază va fi doar o sperietoare de păsări ȋntr-un deşert.
Rămâne de văzut.
Vezi aici prima parte a articolului:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
”Conform tuturor cercetărilor respectabile,”
Ăsta ar trebui să fie primul mare semn de întrebare. Ce înseamnă ”tuturor”? Cine are altă părere decât Bertrand Russell este exclus automat din rândul ”cercetărilor respectabile”?
”gândirea de nivel ȋnalt (multidimensională, relaţional-abstractă) poate fi practicată de şi cu orice elev şi nu depinde ȋn mod critic de nivelul intelectual (atât timp cât acesta rămâne ȋn zona funcţională, desigur).”
Nu. O persoană cu IQ sub 65 nu e capabilă să învețe să citească. Știe vreun diriginte câți elevi cu IQ sub 65 are în clasă? Individul cu IQ sub 65 este funcțional, însă trebuie să-i arate cineva ce are de făcut. Și să-i explice prin viu grai. Un asemenea individ înțelege ce vede în imaginile, desenele și clipurile de pe YT, dar nu citește un text scris. Poate recunoaște diverse indicatoare cu text scris, dar acelea sunt pentru el etichete, sunt tot imagini, din punctul lui de vedere.
Mai departe: o persoană cu IQ sub 83 e capabilă să învețe să citească, dar nu poate extrage ideile dintr-un text scris. Asta e în realitate analfabetismul funcțional, pentru care e blamată gratuit școala românească. Școala nu poate crește IQ-ul elevului. Îl poate face să memoreze texte și manuale întregi, dar elevul nu va înțelege mai nimic din ce memorează. Iar în viitor, nu va înțelege alte texte, pe care nu le-a memorat în școală. Le poate citi, le poate recita, dar nu poate extrage ideile din ele.
În România, IQ mediu e 87. Știe vreun diriginte câți elevi cu IQ sub 83 are?
„În România, IQ mediu e 87.”
Am mai auzit gogorita asta, chiar a devenit o adevarat teza.
1. Cine a determinat aceasta cifra, pe ce baza, cum, exista vreun studiu serios?
2. Prin definitie IQ 100 e media inteligentei unui grup, deci daca ne raportam doar la Romania, media ar trebui sa fie 100. Dar se pare ca „cercetatorii” s-ar raporta la alt grup. Care e acela, Europa, Rusia, Lumea intreaga?
Dupa parerea mea e imposibil sa determi inteligenta cuiva, omul, mintea omeneasca e atit de complexa incit nu pot exista criterii cit de cit obiective. Cred ca aceia care insista cu IQ, au un IQ f mic. :)
”e imposibil sa determi inteligenta cuiva”
OK, să pornim de la ideea ta. Să presupunem că ai o colecție de 10.000 de întrebări, din care extragi aleator seturi de câte 100, pe care le folosești la teste. La un moment dat, descoperi că participanții la teste ajung să ocupe mereu același loc în clasamentul dintre ei, indiferent câte teste le dai. Nu e clar că ai determinat ceva? Indiferent ce-o fi aceea, simte-te liber să o numești cum vrei.
”Prin definitie IQ 100 e media inteligentei unui grup”
Nu. Media din UK e 100 (99 după alte surse). În Singapore, Hong Kong și Japonia e peste 100. În unele țări din Africa e 45 (Sierra Leone). În anii ’90, România era la același nivel cu Grecia și cu Bulgaria, media era 91.
Magnus Carlsen a refuzat să dea vreodată vreun test de IQ, dar pe baza performanțelor lui din copilărie și adolescență, se estimează că ar avea 190. Testele sunt necesare doar pentru a prezenta într-o manieră obiectivă rezultatele. Dacă stau o jumătate de oră de vorbă cu tine, într-o discuție liberă, știu ce IQ ai. Nu e nevoie de teste decât pentru a argumenta cifra și în fața altora.
Last but not least: nu e nevoie să crezi tu în existența IQ, el există chiar dacă tu nu crezi în existența lui. Armata Statelor Unite crede în IQ, face înrolări pe bază de IQ și respinge candidații sub un anumit nivel, pentru că nu vor fi capabili să înțeleagă ordinele scrise. Indiferent dacă ești tu de-acord cu asta sau nu 😀
Corect! Asta e o problema de esenta! Dar daca s-ar face eforturi, diriguitorii educatiei ar putea testa IQ-ul elevilor, ar putea institutionaliza un sistem educational in care fiecare sa faca la scoala lucruri utile care pot fi asimilate in limita IQ-ului pe care-l are. Ar fi o adecvare la realitate care ar pune omul potrivit la locul potrivit !
Intrebarea ar fi daca societatea romaneasca este capabila sa accepte un astfel de sistem, dupa atatia ani de populism si egalitarism, ani in care cei cu IQ mic, care sunt cei mai multi, au fost bombardati cu populisme prin care li s-a spus sau uneori doar li s-a sugerat ca dumnealor sunt varful societatii, reprezinta clasa conducatoare( nu era clasa muncitoare clasa de varf a societatii comuniste, clasa care continea in proportie de peste 90% pe cei care nu erau in stare sa ajunga la un liceu, multi nefiind in stare sa promoveze nici macar un examen de admitere la o scoala profesionala ??).
Sunt pe deplin de acord cu initierea unei legi care sa restrictioneze dreptul de a fi ales al cetatenilor cu IQ sub IQ mediu macar, daca mai sus nu se poate!
PS Referitor la Russell, nu a tinut nimeni cont de opiniile sale politice astfel incat acestea sa inspire ceva pe undeva, ba mai mult, fiind cu „aplecari” comuniste, a fost in multe situatii respins in comunitati academice care nu acceptau propovaduitori ai comunismului in randurile comunitatilor respective. Dar asta nu inseamna ca studiile sale privind fundamentele matematicii sunt lipsite de valoare! Din contra, a avut un aport considerabil in lamurirea unor notiuni fundamentale.
Ca una care am predat in sistemul preuniversitar, problema de baza este aceea a continutului si grosimii manualelor. Daca am
de predat doua ore pe saptamana, conform programei ministeriale trebuie sa predau doua lectii. Dar ar trebui doar o lectie in prima ora de predare si a doua de discutii si interpretari. Treaba este valabila pt toate disciplinele de liceu. Discutiile si repetitiile sunt cheia formarii unei culturi generale solide. Prin urmare, dincolo de enunturile filozofice si teoretice ale autorului acestui eseu, esentiale raman numarul de lectii si numarul de elevi la o clasa. Discutii bune nu se fac cu 24- 26 de elevi ci cu maxim 14-16 elevi. Unii nici nu deschid gura, decat scosi la lectie. Plus ca si profesorii trebuie sa mai citeasca in plus.
La universitate ai 12-13 saptamini de predare, pe un semestru, tot atatea cursuri predate, dar
mai sunt seminariile si laboratoarele unde se mai pot face discutii si analize logice. La gimnaziu si liceu lipseste asa ceva. De aceia, elevii merg pe toceala, ceva extemporale, teste, teze si asa se impusca notele. Logica si gandirea critica este zero. Ministrul actual al educatiei trebuie sa ia problema de la firul ierbii…..
Asa numita cultura generala e un fel de nice to have, nici nu ajuta, dar nici nu strica. Eu am descoperit cultura generala de abia cind am iesit la pensie, pina atunci nu am avut nici putere, nici motivatie sa-mi pierd timpul cu asa ceva.
Sunt absolut socat ca-n seria asta de articole cu tema educatie nu se spune nici un cuvint despre sport. Dupa parerea mea sportul ar trebui sa fie mult mai cultivat in educatia tinerilor. Nu numai conditia fizica, ci ambitia de a atinge un anumit nivel, disciplina. Nu mai spun ca sporturile pe echipe intaresc spiritul de colectivitate de zeci de ori mai mult decit studiul istoriei. In loc de 170 de ore de religie as baga doar vreo 30 si-n rest as baga sport.
Excelent text!
Din pacate este un deziderat nerealist ca majoritatea profesorilor sa aiba atitudinea dumneavoastra.
Dar poate gasim o solutie sa va multiplicam cu A.I. :)
Afirmațiile dumneavoastră și problemele pe care le scoateți în evidență sunt foarte corecte. Există însă o piedică majoră și aceasta are rădăcini politice, din păcate. Atâta timp cât corpul didactic nu este plătit corespunzător iar meritocrația nu este metoda principală, progres nu vom vedea. Pentru a avea cadre didactice care să aibă ele însele perspectiva corectă asupra a ceea ce se discută și se face la clasă avem nevoie de oameni bine pregătiți și cu o cultură solidă, nu numai strict de specialitate, iar acești oameni, care au calitățile necesare, nu vor intra în sistemul de învățământ în condițiile actuale. Ne cam învârtim în jurul cozii, din păcate.
Din cate am gasit pe net, sunt 170.000 de cadre didactice in Romania.
Cat de realist este ca toate (sau majoritatea) sa fie „oameni bine pregătiți și cu o cultură solidă, nu numai strict de specialitate”?
Mie mi se pare complet nerealist din motive obiective.
Este ca si cum in fabrici am vrea sa avem zeci de mii de doctor-ingineri (de-aia cu doctorate pe bune) in loc de muncitori calificati.
Observ ca iar se aduce vorba de salarii pentru a justifica esecul sistemului de educatie. Gresit! Orice salariu ar primi unii profesori si oricat de mare ar fi, acestia nu vor fi in stare sa-si schimbe modul de predare, pentru ca au fost scoliti in comunism si considera ca metodele lor de predare sunt ideale. Cunosc profesori cu salarii mici, dar care au metode extraordinare de predare si pun pasiune in procesul de predare. Apoi, mai exista profesorii care sunt buni si predau bine, dar care nu sunt convins ca ar trece un examen psihologic. Recomand Ministerului Educatiei sa organizeze teste psihologice serioase pentru toti profesorii din mediul preuniversitar. Atunci vom vedea cine si cati vor mai ramane in invatamant. De asemenea, conferintele si formarea profesionala lipseste cu desavarsire. In scolile vestice, profesorii au de doua-trei ori pe an cateva zile pentru formare profesionala, atat in vederea abordarii din punct de vedere psihologic a predarii, cat si tehnic. Exista asa ceva in Romania? Au idee profesorii romani cum sa abordeze predarea la clase mai mici in comparatie cu clasele mai mari, de exemplu? Conceptul de teme pentru acasa nici nu exista in vest pana la varsta de 10-11 ani parca sau, daca exista teme timpul necesar lucrului acasa nu trebuie sa depaseasca 20 de minute. Astea sunt stabilite de psihiatrii pediatrii.
Cu sportul cum stam? Nimic despre sport? Sportul este vital la varsta adolescentei! Disciplina sportiva, rezilienta, dezvoltarea psihica si fizica sunt chiar mai importante decat stiintele. In timpul jocului sau orei de sport de desprinzi de stresul zilnic, de presiunea testelor si astfel poti deveni mai competitiv.