joi, ianuarie 26, 2023

Nici în jurnalism nu e îngăduit orice

Presa postdecembristă s-a acoperit pe orice vreme, bună sau rea, cu umbrela libertății de exprimare. Libertatea presei și libertatea de exprimare au ținut loc de lege, fiindcă comunitatea media din România a refuzat – pe bună dreptate – ca politicienii să îi croiască o lege a presei constrângătoare, cum ar fi vrut. Libertatea presei a stat în apărarea jurnaliștilor în procesele de calomnie care, pentru câțiva ani a figurat în Codul Penal, până când ministrul Monica Macovei a reușit transferarea insultei și calomniei în Codul Civil. Cu liberatea presei au defilat jurnaliștii ori de câte ori și-au simțit amenințate drepturile. Nefiind capabili să se organizeze sindical și să aibă o voce comună, jurnaliștii români și-au dat seama devreme că libertatea presei nu ține de cald și nu dă de mâncare, așa că pentru un job numeroși gazetari au renunțat la orice libertate și independență, supunându-se politicii patronale, aflată în relație cu interesele politice ale momentului. Liberatea presei a devenit în România o păcăleală majoră, atât timp cât sub flamura ei funcționează cele mai abjecte oficine de manipulare ca Antena 3 și RTV, iar numele de jurnalist este uzurpat fără rușine de indivizi care nu (mai) au legătură cu profesia ci sunt instrumente într-o bătălie care nu e a presei ca Gâdea, Badea, Adronic, Ciutacu, Cristache, Andreea Crețulescu, Cristoiu, Sorina Matei, Chirieac, Răzvan Savaliuc, Denisa Pascu, Adrian Ursu, Oana Zamfir, Mirel Curea ș.a. „Marea performanță a acestor oameni – spune Horia Roman Patapievici în cartea sa recentăAnii urii a fost să-i convingă pe oamenii simpli că nu sunt ce sunt, adică slugi propagandistice fără nicio independență editorială, ci mari conștiințe răzvrătite ale neamului împotriva unui tiran[…]Ei au inventat un tip de jurnalism care e bazat pe sădirea, stimularea și întărâtarea emoțiilor din zona morală și intelectuală a urii. Au transformat moderatorul în instigator, informația în denunț, reportajul în militatantism și știrile în propagandă”.

Dacă autoreglementarea a eșuat, iar șansele ca însăși comunitatea media să se igienizeze din interior sunt nule, totuși ceva poate fi făcut împotriva acestei haite dezlănțuite care obturează orizontul unei relații normale dintre societate și politică, dintre cetățeni și decidenți, prin intermediul presei. Până la urmă, nici presa nu poate să spună orice, fără să fie sancționată. Cum publicul manipulat, dezinformat sau vrăjit de divertismentul facil nu discerne întodeauna corect, soluția este justiția, fiindcă nu orice este îngăduit sub acoperirea libertății presei.

Laura Codruța Kovesi a câștigat procese împotriva Antenei 3 care o transformase în ținta unei demolări de durată, instigând împotriva DNA. Monica Macovei a demontat minciunile la adresa ei tot apelând la instanță, după ce mult timp a refuzat să se judece cu presa. Recent, filosoful Gabriel Liiceanu a chemat în judecată Evenimentul zilei&Capital pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale ca „onoare, deminitate, reputație și imagine prin acuzațiile minicinoase, denigratoare și defăimătoare” publicate sub semnătura lui Victor Roncea. Sub aparența unei investigații, Roncea îl acuză pe directorul editurii Humanitas de preluare prin abuz a fostei Edituri Politice. Prima reacție a lui Roncea a fost să se autovictimizeze cu majuscule și să se acopere cu „libertatea presei” pe Facebook:„De Ziua Libertății Presei stau și scriu la Întâmpinarea față de o Cerere de trimitere în judecată absurdă, prin care Liiceanu propune îngrădirea Libertății de Exprimare și reintroducerea Cenzurii în România”. Doare tare solicitarea despăgubirilor morale în sumă de 50.000 Euro.

În 13 iunie a fost pronunțată de o instanță din Târgu-Mureș o sentință nedefinitivă împotriva lui Alin Golban, redactorul site-ului www.clujust.ro,obligându-l să șteargă un articol defăimător la adresa unei judecătoare și să publice sentința. Fostul procuror general, Augustin Lazăr, a anunțat că nu va lăsa netaxate afirmațiile murdare la adresa sa făcute în studiourile Antenei 3 și va apela la instanță. La fel, judecătoarea care l-a trimis la pușcărie pe Dan Voiculescu, Camelia Bogdan. Multe din atacurile imunde la adresa unor magistrați fac parte din strategia mai amplă a politicienilor puterii de a supune justiția, iar tactica include instrumentalizarea presei. În apelul la justiție împotriva jurnaliștilor stă ascunsă și o capcană, fiindcă de multe ori cei puternici și potenți financiar se adresează justiției – democrația le dă acest drept – pentru a intimida jurnaliștii de investigație, oamenii care spun adevăruri incomode și care dezvăluie ceea ce ticăloșii vor să țină ascuns. Denigrarea jurnaliștilor care nu acceptă zăbala continuă să fie un fenomen cotidian într-o țară intoxicată de televiziunile oligarhilor, în România „demolării în urale”, cum a formulat Patapievici în volumul amintit.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. cum e turcul si pistolul. citi au transmis live din irak sau afganistan ? citi fac audienta cu toate botoxatele si descentratele ? hai sa ridem cu rromul din las fierbinti. si cu generatia pro a securistilor de ieri si de azi (la umbra ‘divertismentului’ v au facut la buzunare}. prostul gust lansat de bollsevicii transformati in antreprenori si entertaineri a cistigat. sa ridem cu badea si ciutacu cind cei mai capabili au plecat sa nu i mai vada. astia n orice societate asezata ar fi salahori nu prezentatori !

  2. „Nici în jurnalism nu e îngăduit orice”

    Oh, din nefericire, poate! Subiectul a fost discutat îndelung în anii 1990, inclusiv cu participarea CRP.

    Într-o piață concurențială, un produs de presă de calitate proastă ar dispărea odată cu scăderea audienței. Desigur, presa de nișă are un public specializat, restrâns.

    În România guvernarea cleptocrată, care fură de 30 de ani [inclusiv] din puținul meu și al copiilor mei, finanțează instrumentele de manipulare prin mass-media. Criteriul de competitivitate lipsește în acest caz, singura condiție fiind obediența față de oligarhul finanțator. Iar printre pârghiile de comandă asupra jurnaliștilor se află elemente din „servicii” – al căror obiect de lucru este ca și pentru presă, informația – la rândul lor aflate în slujba guvernării cleptocrate.

    În acest context jurnalismul devine instrument de propagandă (varianta „soft”, cu pâine și mult circ mediatic, diferită de cea „hard” din perioada 1947-1989, caracterizată prin stereotipuri și pușcărie), căruia îi este îngăduit orice dacă este atins obiectivul manipulatoriu impus de oligarh.

    Spre elocvent exemplu, pentru slujirea cât mai eficientă a cleptocrației, jurnaliștii au fost propulsați în politică. Șirul a devenit luuung. Dacă prezența d-lui Dan Barna la postul TV A3 a fost sancționată de către publicația Newsweek, considerată onestă, cu boicotul „știrilor pozitive”, se poate oare înțelege că d-na Ramona Ursu va publica doar „știri negative” despre dl Rareș Bogdan sau Carmen Avram, care s-au aliat „spre binele României” și împotriva d-lui K Iohannis, considerat „contra” României de cleptocrație?!

    Da, în jurnalism este îngăduit orice, cum în întreaga viață socială a unui stat captiv, guvernat de cleptocrați, e îngăduit orice este pe placul oligarhilor, așa cum poate fi orice decizie irațională a Curții Constituționale a României! În Republica Moldova „bossul” de la CCR a demisionat după o hotărâre catastrofală.

    În România, mai grav decât în R Moldova, după inepția „completurilor” echivalentă cu o lovitură de stat (specialiștii în drept constituțional au explicat) CCR este mai puternică și mai stabilă ca niciodată. CCR reprezintă nivelul suprem în stat. Prin urmare, la orice nivel inferior este permis orice este în interesul oligarhilor, inclusiv în jurnalism!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro