vineri, octombrie 23, 2020

Nici morțile nu ne sunt la fel

Bomboana este spaima locului pentru că apare la porți, uși, ferestre, răspântii, fericită și cerșind grațios, mai mult decât bani sau lucruri atenția și bunăvoința tuturor. Ori de atenții nu prea are nimeni chef, oricum nu cu Bomboana atât de diafan răspândită prin sat încât devine o amenințare. Așa că, de multă vreme, femeia veșnic gravidă sau cu un plod în brațe, e cunoscută ca piaza rea a satului, deși preotul le spune sătenilor să o vadă ca pe o ocazie de a fi milostivi. În pandemie Bomboana a fost prima diagnosticată cu Covid, a fugit din spital, a umblat exact ca înainte prin sat pretinzând că a fost luată cu izoleta ca urmare a unei bătăi, de data asta ceva mai exagerată, pe care o primea ritmic de la soț. În sfârșit, din gratuit enervantă și prezumtiv aducătoare de rele, Bomboana a ajuns să fie realmente periculoasă, spaima concretă și consistentă a tuturor.

Zilele trecute, Traian, căruia eu îi spuneam bărbatul Bomboanei, dar restul îl știau drept Traian/Inimă de țigan, după beția cotidiană a încurcat drumurile și a ajuns pe șosea la o oră aglomerată. Acolo făcea zigzag-uri cu o bicicletă de pe vremea întemeierii roților, când l-a călcat mașina unui personaj local admirat intens de romi. Absurd, știu, dar măcar a murit la fel cum a trăit. De fapt, continuarea se ridică la înălțimea aceluiași absurd, în sensul că, fiind vorba de accident, corpul lui a ajuns la morgă. Acolo, Traian, materializat în cadavru, a rămas, pentru diverse și dubioase proceduri, mai multe zile decât se cuvine să rămână un mort printre cei vii. Ceea ce în mod normal ar fi fost doar amânarea cu câteva zile a unei înmormântări, era de fapt o adevărată încercare pentru comunitatea romilor din cartierul numit Rândul doi. Din clipa în care au aflat de cumplita veste romii au început să facă pregătiri care nu țineau cont deloc unde e decedatul, dimpotrivă, asta părea să fie un amănunt care le era favorabil. Mai întâi au comandat mâncare, multă mâncare, pentru toți romii din sat și pentru prietenii lor români, apoi au comandat un sicriu pe care l-au pus în mijlocul unicei încăperi din casa mortului și, bineînțeles, în jurul sicriului au organizat priveghi zi și noapte. Vecinii mortului s-au asigurat temeinic că sunt îndeplinite operațiunile de doliu cu tot ce presupune ritualul de jelire. Toate demersurile de până acum, priveghiul, jalea, doliul, erau firești, până la urmă era firesc chiar și faptul că totul se adresa unei meta absențe, unui sicriu gol. În mod obișnuit ritualul de înmormântare are în centru o absență sau transformarea unei persoane într-o prezență doar materială, de ordinul obiectelor, prin separarea sufletului de corp. În cazul lui Traian era absența absenței – cel plecat, absentul, era absent si din sicriu, iar râvna cu care era jelită dubla absență dădea de gândit. Te puteai gândi, ca localnic și spectator, că are legătură cu Bomboana, dar ea era spaima și piaza rea doar printre etnicii români. Ca simplu spectator, mai rămânea doar bănuiala că mortul era temut printre romii de la Rândul doi, căci inima de țigan cu care rimează Traian era o metonimie a forței, nu a iubirii. Și, într-adevăr, romii chiar îl socoteau un fel de bulibașă neînscăunat și se temeau de accesele lui de tiranie și violență exercitate nu numai asupra Bomboanei. Este de înțeles că nu se puteau pune într-o așteptare neutră, impasibilă, până când urma să le fie restituit corpul decedatului.

Există încă o variantă care explică jelirea meta absenței decedatului cu atâta patos în acele zile până la înmormântare considerate cruciale. Este varianta la care se poate ajunge numai când renunți să faci presupuneri sau să fii simplu spectator, varianta din interiorul comunității romilor de la Rândul doi. Romii au făcut în cazul lui Traian/Inimă de țigan ce fac de fiecare dată când moare unul de-al lor, adică s-au asigurat că plecarea sa va fi definitivă. Nu era acest mort mai special, situația de a fi dublu absent era absurdă, dar ei se comportau firesc. Absența de prim ordin, aceea prin care Traian s-a materializat în cadavru, iar sufletul a urcat la ceruri, nu înainte de a-i bântui pe unii dintre ei, aceea e adevărata problemă. Pe această despărțire se concentrează romii cu tot ritualul de priveghi, jelire, doliu, pentru că trebuie să se asigure că absentul rămâne o absență. Deci problema lor nu e deloc sicriul gol peste care plâng, absența absenței e un detaliu, adevărata provocare este posibila prezență a celui absent. Cu asta se confruntă romii la fiecare înmormântare: oare am făcut tot ce trebuia ca plecarea mortului să fie ireversibilă? Spaime de oameni naivi care cred că morții revin ca să le aducă boli, necazuri și dezastre, vor spune unii dintre noi. Nevoia disperată a unor oameni care trăiesc în nesiguranță ca tot ceea ce e eveniment radical, cum e limita morții, să fie absolut și să rămână așa, vor spune alții. Sau luciditatea simplă, morții cu morții pentru totdeauna, care-i împiedică să asculte promisiunile învierii de la slujba de înmormântare.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Tot articolul este tesut in jurul ultimei fraze „Sau luciditatea simplă, morții cu morții pentru totdeauna, care-i împiedică să asculte promisiunile învierii de la slujba de înmormântare.”.

    Interesanta abordare a intrebarii supreme a umanitatii. Luciditatea simpla, dincolo de spaimele unor oameni naivi, duce si pe cei mai educati oameni sa puna la indoiala promisiunile invierii. Iata cum cele doua extreme ale umanitatii se unesc in fata intrebarii supreme. Shakespeare la randul sau se intreba prin personajul Hamlet „to be or not to be”, e oare moartea biologica o moarte permanenta, o incetare totala si definitiva a constiintei si identitatii personale? Oamenii naivi par uneori sa abordeze probelemele fundamentale mult mai lucid si pragmatic (material ?) decat intelectualii. Lumea lui Platon, imateriala si eterna, exista doar in imaginatia noastra sau chiar este o lume in ea insasi?

  2. O noua , dar interesant scrisa, povestioara , despre BOMBOANA cea napastuita de soarta si despre Traian (dar nu imparatul roman ) doar o inima de tigan, vorba textierului , ce moare nu calcat de impresionabilul vehicul, ci mai ales calcat de soarta de a minui fara de zabava bicicleta, cea cu roata, doar vadit intemeietoare a acidentelor produse nu atit de zig-zagul cauciucului deteriorat cit de zig – zagul puterii de intelegere a romului Traian / inima de tigan . Cita naturalete trebuie sa existe in plinsetul , uneori adevarat ,uneori vadit falsificat , in fata goliciunii (dar nu a omului ) ci a lipsei lui, din cosciugul pregatit cu atita minutiozitate si cita nevoie de smerenie o fi fost nevoie in momentul ascultarii promisiunii abia asteptate de nefericirea multor asemeni lor , oameni fiind cu totii .

  3. tare-mi plac aceste povesti… mai ales pt ca e vorba de o comunitate care exista, traieste, sufera, respira, se distreaza, iubeste, se cearta, se omoara.

    Nu de putine ori auzim, in lumea „civilizata” de cadavre descoperite in propriile lor locuinte dupa multe saptamini..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Elvira Groza
Elvira Groza
Elvira Groza este profesor de filosofie.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Producţia românească de medicamente şi interdicţiile dictate de Nicolae Ceauşescu (1969)

În perioada Războiului Rece, autorităţile comuniste de la Bucureşti au aplicat în economie principiul „Pe unii îi obligăm să fabrice, iar pe...

Povestea unei dispariții

Aici toamna vine devreme și stă mult. Spre jumătatea lui august, vântul începe să se rostogolească de pe munții din apropiere, timid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.