miercuri, martie 3, 2021

Nici o diferență între doamna Firea și domnul Dragnea

Nimic mai relevant pentru eșecul Gabrielei Firea în funcția de primar general al Capitalei decât incapacitatea sau poate lipsa de voință a respectivei doamne de a rezolva problema taximetriei în București.
Mărturisesc că, ori de câte ori, mă aflu în situația de a veni în orașul pe care doamna Firea se face că îl administrează de doi ani încoace simt fiori reci pe șira spinării numai la gândul caznelor ce mă așteaptă în fața Gării de Nord în încercarea de a identifica un taximetrist care să aibă bunăvoința de efectua, în condiții normale și respectând măcar în linii esențiale tarifele afișate la loc vizibil, pe portiera mașinii sale, cursa de care am nevoie. Năzuroși din cale afară, taximetriștii cu pricina, chiar dacă sunt, cum se zice, „de firmă”, refuză din principiu, categoric și cu nonșalanță, cursele scurte. În cazul de față „nonșalanța” fiind cuvântul „tandru” la care recurg spre a le desemna obrăznicia, proasta creștere, mitocănia, încălcarea oricăror reguli. Ori cer să li se plătească cel puțin dublul sumei pe care o arată ceasul. Nici urmă în zona Gării de Nord de oameni de ordine, de angajați ai poliției locale, adică de reprezentanți ai unor organisme și organizații aflate în directa subordine a Primăriei generale.
Nu am nici cea mai mică îndoială că doamnei Gabriela Firea nu îi este deloc străină problema cu pricina, la urma urmei o formă de terorism cu forme legale. Însă cu toate acestea nu depune nici cel mai mic efort spre a-i găsi soluționarea. În fond de ce să își dea silința doamna Firea să rezolve o problemă a cuiva care oricum, nici dacă ar vrea, nu va putea să o voteze? Altele sunt prioritățile fostei angajate a familiei Voiculescu. În primul rând, cumpărarea voturilor bucureștenilor prin tot felul de hotărâri ale Consiliului general care ascund noian de pomeni electorale.
Nu cred ca în cei doi ani și mai bine de când ocupă funcția de primar general al Capitalei doamna Firea să se fi dovedit capabilă să soluționeze măcar o singură mare problemă de interes public. Iar atunci când se află la ananghie primărița generală găsește foarte repede vinovații. În iunie 2017 culpabil era fostul premier Sorin Grindeanu , în septembrie 2018 acesta se identifică cu persoana președintelui PSD, Liviu Nicolae Dragnea. Piedicile puse de acesta, prin controlul total pe care îl exercită asupra Guvernului, a fost unul dintre primele motive invocate de doamna Firea drept cauză a revoltei sale. Desigur au mai fost și altele. De la suspiciunea patologică a președintelui PSD, care vede peste tot comploturi, la eliminarea oricărei urme de democrație din viața internă de partid. De la totala concentrare a deciziei în mâinile d-lui Dragnea și a camarilei sale (Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda și, desigur, Carmen Dan) la transformarea parlamentarilor partidului într-un adevărat comando învestit cu misiunea de a modifica în folosul personal al aceluiași domn Liviu Nicolae Dragnea a legilor privind amnistia și grațierea. De la refuzul președintelui partidului și a ministrului de interne, d-na Carmen Dan, de a-și asuma consecințele politice ale reprimării violente a celor care au manifestat pașnic în seara zilei de 10 august la tot mai evidentă izolare în partid de care are parte doamna Firea însăși. Și aceasta ca urmare a ordinelor clare date de nimeni altul decât de dl. Liviu Dragnea.
Să fie limpede. Nu eșecul clar al guvernării PSD-ALDE, nu scăderea nivelului de trai al populației, nu catastrofala politică de personal a d-lui Liviu Nicolae Dragnea care a avut drept rezultat propulsarea în funcții de conducere a agramaților și semidocților, nu scăderea în sondaje a partidului, nu tot mai evidentele încercări ale conducerii la vârf a PSD de a scoate România din zona de influență vestică, de a orienta țara nu spre Bruxelles ci spre Turcia, Ungaria și Rusia se află la originea rebeliunii doamnei Firea. Ci propriile ei interese care, din ianuarie încoace, se află în tot mai evident pericol. Iată de ce cred că a aduce elogii curajului, principialității și „eroismului” primarului general al Capitalei reprezintă o greșeală majoră.
Chiar dacă doamna Firea va ajunge să preia conducerea partidului, fapt care la ora actuală mi se pare extrem de puțin probabil, PSD nu se va schimba în bine cu nimic. Pentru simplul motiv că diferențele reale dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea sunt cvasi-inexistente. Ambii sunt niște profitori politici. Amândurora le lipsește anvergura politică. Ca să nu vorbim despre absența cronică a bunului simț.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. … diferențele reale dintre Gabriela Firea* și Liviu Dragnea** sunt cvasi-inexistente. Ambii sunt niște profitori politici. Amândurora le lipsește anvergura politică. Ca să nu vorbim despre absența cronică a bunului simț.

    Puteti inlocui * si/sau ** cu oricare alt „nume” din p*litica damboviteanca. Singurele exceptii de la regula au fost taranistii. Care, la sf anilor 90 chiar si-au spalat pacatele unor decizii discutabile de la inceputul sec XX. In rest… in absenta unei educatii reale, potrivite si adecvate rumunii si rumuncele ridica statui celor care au legiferat sclavagismul si se-nchina la chipuri cioplite ale unor sifilitici frustrati considerandu-i genii. Efect direct al unei „scoli” tarata de o filosofie cretina (stocheaza-reproduce) din care „invata” povesti nemuritoare (te contra-salut musiu felea) pe post de adevaruri stiintifice. Si-n care domina umerase de sutana. Aferim.

  2. Sincer nici nu cred ca isi doreste FiReasa sa preia conducerea partidului.

    Momentan se executa un joc de glezne in care Dragnea, numit si Prea Neferictul Neindreptatit, a cedat pozitia de candidat la Presedintie tovarasului Tariceanu si atunci FiRea a atacat pentru mentinerea fericirii in randul membrlor de partid, caci numai dansii si partidul lor pot sa fie acolo si isi doresc atat de mult…

    Inclusiv cearta cu cine a facut mai mult rau in 10 August 2018 este desarta.

    Pai aia de este Prefect in Bucuresti nu stia sa SCRIE NU SUNT DE ACORD pe hartie???
    Va spui io ca atunci cand am scris pe o hartie oficiala si am si semnat ca nu sunt de acord s-a produs un adevarat cutremur! Deci dna aparata de FiRea sa raspunda pentru ceea ce a semnat dar evident ca ora la care s-a semnat ordinul are mare importanta. Asta este viata!

    Totul este un joc mediatic –
    P$D-ul vrea sa ne arata ei ca este democratie pana si la ei in curte, sau mai ales la ei…

    Absolut plictisitor si nerelevant pentru bucuresteni care stiu mai bine ce inseamna sa ai un Premar ca Dansa.

    Acum nu stiu cum se face dar de fiecare data cand cineva din P$D isi doreste sa ajunga pana unde nu a ajuns decat Nea Nelu brusc se imbarliga in afaceri care nu duc decat pe aleea penalilor – si aici ma gandesc cu toata dragostea din lume cum Premaritza Capitalei ne aduce noua, bucurestenilor, autocare tocmai din… si ce mai autocare…Este ceva cu iz urat mirositor, cu miros de beci, in aceea licitatie si dansa stie…Asta asa numai la o mica aruncare cu privirea in curtea Dansei…

    PS – pare ca se afla scris de doua ori acelasti text in articol.

  3. „Nici o diferență între doamna Firea și domnul Dragnea”.
    Am retineri asupra formularii: intre o doamna si un domn nu se poa` sa nu existe diferente. Indiferent cum se numeste doamna ori domnul.
    Da, intre politicianul Firea si politicianul Dragnea, din perspectiva noastra, a opozantilor, nu exista nicio diferenta. Vorba populara: tot un drac, ce mi-e Tanda ce mi-e Manda.
    Ca ei se cearta in famiglie, problema lor. Nu trebuie sa devenim avocatul niciunuia. Asta i-ar determina, la fel ca o haita de ciini ce se rup intre ei, pe care incerci s-o sperii, sa se repeada toti asupra ta cu dintii rinjiti.
    Cearta-i, drace!

  4. Nu credeam ca mai exista taximetriști care refuza curse si cer pret dublu ca acum 10 ani. Acesta este un exemplu clar de stagnare in evolutia societatii romanesti, in care domina ciubucurile ieftine si afacerile efemere. Este trist si ii inteleg pe cei care pleaca pentru a scapa de mizerie.

Lasă un răspuns la George Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.