duminică, august 9, 2020

Niciodată curmatele sfâșieri interioare: Pasiunea lui Emil Cioran (1911-1995)

Pentru Florica si Andrei

Au trecut două decenii de la stingerea din viață a lui Emil Cioran, acest Juif errant al filosofiei europene din veacul trecut. Întâmplarea a făcut să fiu la Paris și să apuc să trec, împreună cu Florica Jebeleanu și Marius Stan, chiar pe strada unde se găsea celebra mansardă. Marius a făcut poze, seara am cinat în zonă împreună cu pianistul și eseistul Andrei Vieru, soțul Floricăi, un intelectual de mare rafinament care l-a cunoscut bine pe Cioran. A fost, nu mă îndoiesc, cel mai central-european intelectual român (dar și francez) al veacului XX. A trăit o existență sub zodia utopiei, a dilemelor identitare și a nevrozelor politice. A fost un gânditor al adevărurilor neiertătoare, al interogațiilor ultime și al niciodată curmatelor sfâșieri interioare.

Născut la Răşinari în luna aprilie 1911, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. Autorul „Ispitei de a exista” a detestat orice schematism descărnat, orice formulă filosofică înghețată, s-a îndoit de toate precum și de el însuși. A trăit sub semnul disperării, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns (Deus absconditus), chiar absent, un demiurg capricios, gelos și adeseori irascibil, căruia s-a obstinat să-i azvârle mereu mănușa unui dispreț înfrigurat. A fost îndrăgostit de neant, se simțea bine doar în acel deşert al melancoliei cotropitoare căruia îi putem spune geniul inadaptării ori vocația de a fi mereu împotrivă și mereu dezrădăcinat, Emil cel fără-de-țară, Emil cel fără-de-casă (Heimatlosigkeit). A fost marele vagabond al unei metafizici îmbătrânite. Dintre filosofii francezi ai timpului său, l-aș asemui cu un Vladimir Jankélévitch ori cu Emmanuel Levinas. Unii l-au numit nihilist. Nu cred că putem vorbi de negarea valorilor, ci mai degrabă de o supremă, apăsătoare, terorizantă descumpănire. Lumea este strâmb alcătuită, suntem mereu dependenți de obligații decizionale care se dovedesc de atâtea ori nefericite, chiar dezastruoase.

Locuința lui Cioran era la mansarda acestei case din zona Odéon. Fotografie de Marius Stan

În tinerețe, cum o mărturisea chiar el, Cioran s-a contaminat cu virusul radicalismului utopic, fusese, spre a relua formula lui Czesław Miłosz, un “sclav al Istoriei”, un motiv suficient de puternic pentru a dezvolta ulterior un scepticism total în raport cu cântecele de sirenă ale ideologiilor de orice culoare. A fost așadar un intelectual atras, ori, mai precis spus, sedus de promisiunile oraculare ale fascismului (putea merge în les folles années trente, la fel de bine, ori de rău, spre comunism, nu degeaba îl admira pe Lenin). Mediocritatea burgheză proprie acelei low and dishonest decade (W. H. Auden), tihna unei democrații imperfecte, dar reale, îl plictisea, îl înfuria, îl scotea din minți. Voia another country, o Românie transfigurată, o Românie nefilistină, o Românie capabilă de delir, de salturi mortale, de autenticitate, de aventuri imperiale. Într-un text de o sinceritate unică, acea confesiune sfâșietoare care este “Mon Pays”, Cioran a spus mai multe lucruri dure despre orbirea sa juvenilă decât toți adversarii săi reuniți. La un ceas când România democratică avea o vitală nevoie de prieteni, nu de inamici, a ales să o deteste, lucru pe care avea să-l regrete o viață.

Avea o chemare spre existențialismul apocaliptic (înclinație observată de Gabriel Liiceanu). Paradoxal, era un revoluționar care iubea tradiția conservatoare. Făcea parte, ca și Ludwig Klages, dintre aceia care, în lupta dintre suflet și spirit, iau partea celui dintâi. Într-un text apărut în “Partisan Review” îl numeam un revoluționar mistic. Un revoluționar, cum se spune, fur ewige Dinge. Este vorba de acel sindrom pe care istoricul Jeffrey Herf l-a definit drept al modernismului reacționar. Îmi amintesc discuțiile purtate cu Matei Călinescu despre generația lui Cioran ca parte a unui fenomen european de respingere exasperată, dar și de asumare temerară a modernității. În eseul său clasic despre “Joseph de Maistre și originile fascismului”, marele gânditor liberal care a fost Isaiah Berlin îl citează elogios pe Cioran.

Tot astfel, după ce în tinerețe scrisese “Schimbarea la față a României”, o carte-manifest, o carte-dinamită, revelatoare pentru febra ideologică de atâtea ori distructivă a acelor timpuri, maturul Cioran a protestat împotriva oricărei forme de xenofobie. Paginile despre evrei din “La tentation d’exister” rămân un omagiu de o imensă căldură, aș spune dragoste, adus unui popor de solitari și martiri. La fel, ceea ce a scris despre maghiari, ceea ce a spus în convorbirile cu prietenii săi, între care istoricul François Fejto, ar trebui predat în școlile din România pentru a depăși viziunile primitive care încă ipotechează și împiedică analizele sincere și oneste. Cum a putut acest om de o inteligență nepereche, îndrăgostitul de Schopenhauer, Nietzsche, Simmel, Scheler și Bergson, să îmbrățișeze tezele extremiste? Ce demon îl va fi înrobit? Nu vom înțelege niciodată această opțiune intelectuală din timpurile acelea sumbre, când, cum spunea François Furet, ambele radicalisme, comunismul și fascismul, aveau un viitor tocmai pentru că democrația părea definitiv condamnată, dacă vom proceda reducționist, operând cu verdicte apriorice și apodictice.

Cred că o cheie pentru înțelegerea acestei pasiuni o oferă un text scris de Paul Nizan în 1934, care îi compara pe André Malraux și Martin Heidegger. Să nu uităm, la acea dată, Malraux era o vedetă a stângii antifasciste și pro-sovietice, iar Heidegger acceptase să devină rectorul Universității din Freiburg, numit de regimul nazist. Discursurile revoluționare ale lui Malraux sunau tulburător de asemănător cu faimosul discurs rectoral al lui Heidegger. Heidegger exalta “grandoarea istorică a nazismului”, Malraux pe aceea a bolșevismului. Observa Nizan că în opera lui Malraux, ca și în aceea a lui Heidegger, și aș spune și în gândirea lui Cioran, era vorba de angoasă, de disperare, de refuzul masificării, de “iremediabila solitudine ce caracterizează condiția umană”. Iată cuvintele criticului pe atunci comunist, intelectualul admirat de foștii săi colegi de la Ecole Normale Supérieure, Jean-Paul Sartre și Raymond Aron, omul care avea să rupă cu stânga stalinistă după Pactul Molotov-Ribbentrop și care murea pe front în 1940, la doar 35 de ani, îngrețoșat de atâtea infamii, abdicări și trădări.

Lui Nizan, așadar, Malraux îi amintea de “acel mare gânditor și filosof contemporan, Martin Heidegger, pentru care, ca și pentru Malraux, esența vieții umane se afllă în angoasă și disperare. Această apropiere este extrem de simptomatică pentru perioada istorică actuală. La acest ceas de declin al civilizației burgheze, unii mari gânditori au descoperit subit că, în confruntarea cu neantul, angoasa și disperarea reprezintă o realitate pentru om… La întrebarea fundamentală ‘Cum te poți sustrage angoasei și morții?’, cei doi oferă răspunsuri diferite. Heidegger a găsit un răspuns în acceptarea totală și necondiționată a național-socialismului. Malraux, la rândul său, a încercat să învingă această angoasă. El a aflat în acțiune, în orice fel de acțiune, forța pentru a o depăși ori măcar pentru a o putea ignora. Acțiunea îl poate proteja pe individ împotriva disperării și angoasei… ea este suprema formă de eroism revoluționar”. (Textul lui Nizan a apărut în “Literaturnaia Gazeta” înaintea sosirii lui Malraux în URSS pentru a participa la primul congres al scriitorilor sovietici, v. Curtis Cate, “André Malraux: A Biography”, New York: Fromm International Publishing Corporation, 1995, p. 202). Poate că ar merita ca unii dintre cei care scriu în grabă despre aceste destine intelectuale, cu porniri inflamat-justițiare, să mediteze la cuvintele lui Nizan.
Poate că ar merita ca unii dintre cei care scriu în grabă despre aceste destine intelectuale, cu porniri inflamat-justițiare, să mediteze la cuvintele lui Nizan. M-am ocupat de relația lui Heidegger cu nazismul într-un text apărut pe blogul meu.

http://tismaneanu.wordpress.com/?s=metapolitica

Spre deosebire de un Georg Lukács, marxistul gnostic care a rămas până în ultima clipă fidel pariului său bolșevic (“Cel mai rău socialism este superior celui mai bun capitalism”, interviu cu Franco Ferraroti, 1970), Cioran a înțeles că a greșit. Și-a asumat ceea ce Marta Petreu numește “trecutul deocheat”. A făcut pace cu valorile liberalismului democratic (din nou, opusul unui Lukács ori Carl Schmitt). Ani de zile nemesisul lui Cioran (s-au impăcat intr-un tarziu), Lucien Goldmann era expert in tanărul Lukacs. Nu-i ierta lui Cioran ceea ce parea sa-i ierte filosofului marxist. Și-a purtat crucea cu demnitate, a expiat, a agonizat, a pătimit, a sublimat supliciul în acele “silogisme ale amărăciunii” în absența cărora lumea noastră ar fi mult mai absurdă și mai mohorâtă. Pentru că din deznădejdea lui Cioran se nasc zorii unei posibile redempțiuni. Nu este disperarea sterilității, ci acel fior ce nu poate fi domolit al unei eterne neputințe, dar și al unei veșnice obligații de a găsi sens acestei lumi. Dintre cărțile lui Cioran, favorita mea rămâne “Histoire et utopie”. Acolo am aflat secretul dictaturilor totalitare dintr-un veac dominat de năluciri ideologice: “O lume fără tirani ar fi ca o grădină zoologică fără hiene”. Această carte a lui Cioran ar fi una dintre acelea pe care le-aș lua cu mine dacă ar fi să-mi petrec restul zilelor pe o insulă pustie.

Textul de mai sus a apărut intr-o primă formă pe „Contributors” în aprilie 2011. Îl reiau intr-o versiune actualizată, la două decenii de la plecarea filosofului in lumea drepților.

Articol transmis la Radio Europa Libera si publicat aici:

http://www.europalibera.org/content/blog/27117062.html

Textul poate fi ascultat aici:

http://www.europalibera.org/audio/27117058.html

Recomandări:

https://www.contributors.ro/global-europa/marxism-apocaliptic-lukacs-gramsci-%C8%99i-soteriologia-bol%C8%99evica/

https://www.contributors.ro/cultura/e-m-cioran-despre-diavol-pacatul-originar-si-istoria-universala/

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Salut initiativa de a ne reaminti de Emil Cioran astazi, la 20 de ani dupa ce a iesit din casa, uitand cheia inauntru…
    Cred insa ca acest imens om de cultura a facut mai mult, mult mai mult decat :
    „Și-a purtat crucea cu demnitate, a expiat, a agonizat, a pătimit, a sublimat supliciul în acele “silogisme ale amărăciunii”…”!
    Emil Cioran a dat dovada de un simt al umorului inegalat, pentru mine, in istoria filosofiei, motiv pentru care regret ca continua sa fie cantonat la un stadiu de irecuperabil pesimist, fapt care l-ar amuza desigur, dar care contribuie la dezinteresul multora pentru opera sa.
    In speranta reabilitarii sale ;), nu voi rezista tentatiei de a reda cateva scurte citate savuroase:
    – Daca dezgustul fata de lume ar fi un gaj de sfintenie, nu vad cum as reusi sa-mi evit canonizarea!?
    – Intr-o lume fara melancolie, privighetorile ar râgâi !
    – Daca, la 20 ani imi doream sa fie exterminati toti batranii acum – cu toate ca persist sa cred asta, si subliniez ca este urgent sa se faca! -, i-as adauga si pe tineri! De ce? Pentru ca, cu varsta, am o viziune mai globala despre viata !
    – Definitia gafei : administrarea in cantitati masive, intempestive si neapropriate, a adevarurilor pe care, o posologie civilizata le prescrie dozajul in picaturi…
    :)

  2. Locuinta lui Cioran nu era la mansarda casei din fotografie ci la nr. 21 colt cu place de L’odéon.
    E pacat sa va fi plimbat prin cartier si sa fi crézut ca acolo locuise Cioran;)
    Se mai intampla si la case mai mari

    Micul Carcotas

  3. a fost un mistican plictisitor si lipsit de esentz.sa nu vorbim de tacerea lui in timp ce sute de mii de evrei au fost trimisi la moartea , sa nu vorbim de tacerea lui in timpul lui ceasescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși....

Şapte ani de la moartea lui Silviu Olariu – fizicianul care s-a opus proiectului „marelui laser”

Silviu Olariu (1955 - 2013) a fost unul dintre cei mai dotați cercetători români care s-au afirmat din anii '70 încoace. A...

Cum să furi un interviu. Caz rușinos cu stiridiaspora.ro și Antena 3

Julia Sandra Vîrsta este o jurnalistă de origine română stabilită de douăzeci de ani în Italia. Nu și-a părăsit vocația, așadar lucrează...

Un rechizitoriu al școlii românești

Premisele educației românești sunt – ar trebui să fie – doar două, mari și late: Țările occidentale europene...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.