luni, mai 20, 2024

Niciodata nu este prea tarziu: Condamnarea tortionarului Visinescu

Condamnarea la douazeci de ani de inchisoare a calaului Visinescu dovedeste ca se poate. Sigur, fara Legea initiata de Monica Macovei si privind imprescriptibilitatea crimelor impotriva umanitatii, deci modificarea Codului Penal in acest sens, votata in martie 2012, nu s-ar fi ajuns aici. Era pe vremea conducerii Ioan Stanomir-Cristian Vasile-Bogdan C. Iacob la IICCMER, eu eram presedintele Consiliului Stiintific. Profesorul Stanomir a colaborat direct cu Monica Macovei pentru justificarea Legii. Apoi s-a schimbat guvernul, conducerea a fost demisa de premierul Victor Ponta dupa doua luni.

Judecatoarea a probat in procesul Visinescu onestitate si si-a facut datoria. Este un moment in care justitia morala se intalneste cu aceea politica si penala. Sentinta nu e definitiva, dar, simbolic, tortionarul a primit cuvenita pedeapsa. Sa speram ca lucrurile vor merge inainte si ca vor fi deferiti justitiei si alti practicanti ai samavolniciei. Asumarea trecutului, am spus-o de multe ori, este de nagandit atunci cand asasinii se plimba liber si sfidator prin Cetate.

Este un moment special pentru cei care au trecut prin infernul Gulagului romanesc si pentru familiile lor. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Este limpede ca in lupta dintre decomunizatori si anti-decomunizatori, ma situez, cu moderatie si fermitate, in prima grupare. Pentru membrii si expertii Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania care au intocmit „Raportul Final” pe baza caruia presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim si criminal, este un moment cat se poate de semnificativ.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Pacat ca bunicul nu mai traieste sa fi vazut momentul asta. Nu ar fi fost vorba de satisfactia razbunarii, ci de faptul ca in sfarsit se face dreptate.

  2. O completare importanta si bine meritata, dar va rog sa-mi explicati de ce in presa internationala nu este mentionata deloc? O constatare trista.

    “This is the most important decision ever taken by Romania’s justice system regarding accountability for the communist era,” said Andrei Muraru, who initiated the case in 2013 when he was head of the institute investigating crimes under communism. “This confirms a transformation in the justice system.”

    http://www.theguardian.com/world/2015/jul/24/romania-alexandru-visinescu-jailed-ramnicu-sarat

  3. Dle Tismaneanu, este cu adevarat un moment semnificativ si principial consider ca este incheierea unui ciclu inceput cu o revolta anticomunista, chiar daca deturnata imediat ce a reusit-dar care sunt chiar revolutiile care nu au fost deturnate in cele din urma?
    Ciclul a continuat cu „Raportul final” pe care l-ati coordonat cu deosebita competenta si determinare si unde a fost introdusa sintagma cheie pentru toata istoria acestui regim odios oriunde s-a instalat el : „regim nelegitim si criminal” prin preluarea puteri, prin pastrarea si exercitarea ei, raport asumat politic de presedintele Romaniei Traian Basescu (care si numai pentru acest lucru va ramane in Istorie) in fata si cu acceptul Parlamentului(in ciuda unor manifestari ale unor strigoi comunisti inca prea existenti in structurile noastre de stat)care a fost adus in planul realizarii efective prin calificarea ca imprescriptibile a crimelor produse si condamnarea criminalilor oriunde vor fi ei gasiti .
    Nu stiu unde in fostele tari comuniste lucrurile au auns in acest stadiu final.
    PS. Il felicit cu aceasta ocazie si pe dl prof univ Gh. Boldur Latescu fost detinut politic care si-a adus o contributie deosebita la devoalarea, descrierea si calificarea crimelor generice ale acestui odios sistem politico-economic.

  4. „Niciodata nu e prea tirziu” mi se pare si un semn al neputintei, acel neputincios „bine si atit”
    Dupa un sfert de secol, doar 1 (unu)?
    Marturisesc (desi nu sint adeptul teoriei conspiratiilor): undeva, in sistem, exista o puternica impotrivire. Se accepta, cu mari eforturi, doar pedepsirea pestisorilor.
    Dosarul Revolutiei a fost ingropat in trecerea timpului.
    Exista un Raport Final pentru condamnarea comunismului, dar ne focusam pe Visinescu si Ficior.
    Faramituri. Pentru ostoirea foamei de dreptate si adevar.
    Estimp, tov. Iliescu isi ride in barba.
    A nu se intelege, Doamne fereste, ca sint impotriva pedepsei primita de Visinescu; dezamagire se numeste ce am scris.

  5. in motivarea condamnarii apare ca visinescu nule dadea caldura??pai avea penitenciar particular?suntem penibili…asasinii lui nicolae iorga au fost prinsi vreodata??ar fi normal copiii si nepotii asasinilor sa fie prinsi si condamnati,dupa mintile judecatorilor din ziua de azi.comunistii care au facut puscarie in regimurile liberalo-taraniste nu s-au plans precum curvele liberalo-taraniste,totul pentru a mai mulge niste despagubiri din tara asta.eu n-am vazut un comunist sa ceara despaguriri in guvernele taranisto-liberale interbelice si postbelice asa ca luati un exemplu de demnitate si barbatie maimutoilor care sugeti tara k niste vampiri dintotdeauna

  6. Omul asta a trait aproape 90 de ani din viata sa in libertate, bine mersi, pe picior mare, in ambele regimuri. Acest om a ucis oameni, unii tineri, altii batrani, oameni care poate mai aveau ceva de spus pe lumea asta. Cine are impresia ca s-a facut dreptate, se-nseala amarnic. Pedeapsa asta de 20 de ani de inchisoare a venit cu 25 de ani prea tarziu. Am avut o ruda inchisa ca detinut politic (si altele deporate in Siberia), dar sincer sa fiu, ca urmas a lor, nu am putut sa vad in acest proces decat un spectacol, un joc de-a dreptatea pentru a pacali fraieri. Pana si Bjoza spunea ca s-a facut dreptate… eu zic ca s-a mimat dreptatea. Acesti criminali trebuiau sa fie condamnati imediat dupa revolutie. Acum, tot ceea ce se face e un masaj suedez, ca individul asta nu rezista nici macar 1 an in puscarie, va infunda spitalul penitenciarului pana in ziua in care isi va da ultima suflare. Cei ce au fost detinuti politici nu au avut parte de norocul astuia iar noi inca mai vorbim de dreptate.

    In viata exista anumite momente cand iti dai seama ca e pur si simplu prea tarziu sa mai faci dreptate… pentru ca nu mai ai cui. Singura dreptate pe care o putem face, si pentru care inca nu e prea tarziu, e sa ii vedem pe criminalii ce au devalizat statul roman in ultimii 25 de ani in spatele gratiilor si saraci lipiti. Asta ar fi dreptatea suprema. Dar si aici sigur vor mai trece alti 25 de ani si vom spune ca si in cazul asta ca pur si simplu e prea tarziu. Dreptatea in cazul asta n-are nici un fel de gust. Nici nu te simti mai bine, nici nu te simti mai rau… e aproape o stare de indiferenta.

  7. Vad ca exista un scepticism manifestat prin „mai de graba e prea tarziu”.
    Mie afirmatia din titlu, mi se pare extrem de optimista. Niciodata nu-i prea tarziu.
    Scepticismul meutine mai degraba de anomalia stangista (de fapt de extractie stalinista) a „politically correct”, care considera prizabila teroarea comunista, in timp ce fratele mai mic intru numere „ale groazei”, ma refer la fascism, inclusiv varianta socialist-comunista a hitlerismului, este complet neprizabil.
    Fara sa apar nazismul, dar macar executie erau scurte, condamnatii erau ucisi eficient tehnic, in timp ce lipsa de organizare si delasarea societatii comuniste, duce la torturi intinse pe decenii. Vorba cuiva, apropo daca ar fi fost o idee buna prost aplicata: bine ca a fost prost aplicat, pentru ca daca era bine aplicat, nu mai era nimeni in viata acum.
    Se pare ca gulagul, campiile lui Pol-pot, afectiunile familiale ale lui Kim nustiucum (toti dintre ei), Tiananmen si revoluti culturala chinezeasca, Pitestiul romanesc, raman in continuare prizabile intr-o cilvilizatie prostita si speriata de propriile progrese.
    Nu, domnilor, nu-i niciodata prea tarziu. Iar Visinevcuar putea fi inca (sper ca nu „prea”) devreme.

  8. Stupide o multime de proverbe romanesti. Si nelalocul lor. Prea multe lucruri s-au intamplat si se intampla. Stam ca vulpea sub copac si ni se servesc tot felul de „bucati de cascaval” imbracate frumos in staniol. De ce nu vrem sa recunoastem ca nu s-a facut nimic pentru plebeii Romaniei. Nu s-a vrut si nu se vrea sa se faca lumina. Ce-i tovarasi cu comunismul de pe la noi? Dar cu Securitatea? Sunt de ajuns doi analfabeti impuscati?! Ne-am spalat toate pacatele a patruzeci si cinci de ani de batjocura. Cand aud cum se afirma ca au fost si securisti si militieni de treaba ma apuca frigurile. Astia toti au fost zelosii cei mai cei ai lui Dej si Ceausescu. In asta consta buba. Nu suntem in stare sa condamnam. De-asta nici nu putem ierta. Cum se poate sa avem consul la Bonn un muzician? Cum a fost posibila aceasta calamitate a diplomatiei? Comunistii (uitati-va la Ponta, Dragnea, Hrebenciuc, Ilie Sarbu, Cozma, Iliescu, Mazare – lista ramane deschisa) poarta in sulete ura si dorinta vesnica de revansa. Ei nu vor fi in stare sa dezvolte sentimentul nobil al iertarii. Coposu a iertat, dar avea alta seva. Venea dintr-o alta lume. Sunt multe de comentat, dar banuiesc ca voi fi „cenzurat”. Asa ca ma opresc adresandu-va cele mai pretioase ganduri, domnule Tismaneanu.

  9. Crimele impotriva umanitatii nu au fost niciodata prescriptibile, nici chiar inainte de 1989. De aceea a putut sa si fie condamnat Visinescu acum, pentru ca ceea ce a facut el nu a fost prescris pina la aparitia modificarii Codului penal din 2012. Modificarea Codului penal din 2012 a vizat declararea ca imprescriptibile a tuturor crimelor, nu numai a celor impotriva umanitatii, dar asta nu ar fi ajutat cauza impotriva lui Visinescu, pentru ca, potrivit deciziei logice a Curtii Constitutionale, ceea ce s-a prescris inainte de 2012 raminea prescris – acesta ar fi fost cazul daca faptele lui Visinescu ar fi ramas incadrate drept simple crime, aceste fiind prescrise in perioada de 23 de ani care au trecut din 1989 pina in 2012. El insa a fost condamnat pentru tratamente neomenoase – probabil, in urma schimbarii incadrarii faptelor de catre instanta – si, cel mai probabil, va ajunge sa faca inchisoare, un rezultat foarte bun, daca avem in vedere cu cit amatorism se pornise aceasta actiune.
    Oricum ar fi, este amuzant sa constati ca victoria are intotdeauna mai multi parinti decit este natural. Daca are cineva un merit in povestea asta, in afara de cei care au insistat pentru pornirea actiunii penale, acesta apartine intr-adevar instantei de judecata, care a corectat pe parcurs erorile de incadrare a faptelor efectuate de cei de la IICCMER si, mai grav, de procurori.

  10. Felicitari dle. Tismaneanu pentru munca Dvs. inclusiv pentru Raportul Final. Era si inca este nevoie sa se spuna, in mod simplu, civilizat, „atunci a fost rau” si sa se identifice calaii.

  11. Aveti putintica rabdare!
    in primul rand, sentinta NU este finala (definitiva si irevocabila).
    Apoi, in orice moment poate sosi Amnistia, legiferata de Parlament, sau Gratierea, data de la Cotroceni!

  12. Cazul este exceptia care intareste regula.
    slugile sistemului au pastrat puterea si metodele din trecut.
    in rest democrati nu, drepturile omului incalcate chisr de cedo, frica de tot si toate, cenzura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro