joi, martie 28, 2024

Nihilistul postmodern: Ipoteze pentru o patologie a timpurilor noastre

Literatura rusa a facut din nihilist un personaj paradigmatic. Nihilistul de tip Serghei Neceaiev l-a inspirat pe Dostoievski atunci cand a creat parabola revolutiei moderne in romanul „Demonii”. Cinicul absolut Piotr Verhovenski era dublul lui Neceaiev, posedatul care a scris „Catehismul revolutionarului” si a organizat un omor doar pentru a unifica o oraganizatie terorista subterana. Sangele era liantul sacru, elementul mistic datorita caruia orice ezitare devenea o tradare. Nihilistul dostoievskian ura lumea, era omul din strafunduri, se ura de fapt pe sine cu o pasiune de nestins. Aleksandr Ulianov, fratele lui Lenin, spanzurat in mai 1887, a fost un asemenea nihilist. Asa s-a calit otelul…

Nihilistul postmodern se joaca, este ludic, ignora sau neaga crimele in masa, batjcoreste mortii, ia totul in bascau. Verhovenski si Kirillov erau totusi gata sa se sacrifice in mare incendiu revolutionar. Nihilistul clasic isi risca viata. Neceaiev, altminteri un personaj abominabil, a murit in temnita. Nihilistul postmodern nu risca nimic. El predica la televiziuni, da sfaturi Cetatii, scrie comentarii, face excursii prin campusuri, propune digresiuni despre Nietzsche, Gramsci, Lukacs, Lacan, Derrida, Baudrillard si Marcuse. Antonio Negri, creierul „Brigazilor Rosii”, este azi autor de mare succes si denunta „Imperiul”. Oriana Fallaci este insultata postum ca rasista, desi a fost una din marile voci ale antifascismului european. Timp in care un Alain Badiou, fost apologet al Khmerilor Rosii, este aplaudat ca un profet al noului Mileniu, al unei rupturi cataclismice cu execrata lume burgheza.

Nihilistii lui Dostoievski, cei despre care a scris Camus in „Omul revoltat”, erau intelectuali cu pistoale in buzunar. Multi dintre ei erau ingineri, stiau cum sa pregateasca bombe (vezi cazul Jeliabov). Traiau, asemeni fascistilor, sub semnul primejdiei. Estetizau aventura suicidara. Impuscau pentru a fi impuscati. Vestitorii despre care scria Dinu Pillat, puteau fi de extrema stanga sau de extrema dreapta, aveau in comun sentimentul apocalitpic al unei politici pe muchie de cutit. E vorba de ceea ce Pieter Viereck a numit candva metapolitica. Nihilistii postmoderni jubileaza la focuri de artificii, se complac in bufonerii si se viseaza profeti. Nu sunt, vai, decat copiile palide ale unor icoane sfaramate de vremuri.

Nihilismul este numele unei enorme lasitati, al fricii de a trai in real. Ceea ce H.-R. Patapievici defineste drept omul recent este de fapt conditia retractila, capitularda axiologic, pe care o impune masificarea moderna, teama de a apara un numar de valori fara de care ne coboram la conditia de simplu surub in Marele Mecanism. Nihilismul, cel dintai si cel de azi, este inradacinat in contestarea divinitatii, in convingerea ca o umanitate abstracta se poate substitui unui reper spiritual absolut. Nihilismul este, mai presus de orice, negarea simtului moral.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. buna ziua

    in continuarea simptomatologiei fin si elocvent descrise va rog sa vedeti si etiologia, precum si factorii care „alearga” in acea directie ..ma refer la motorul de pretinsa informare si anume media din Romania. Aceasta institutie numita mass media din Romania motivata sau nu de diversi moguli a ajuns sa creada nihilismul egal cu profesionalismul jurnalistului…de aici pana la starea patologica descrisa de Dumneavoastra e putin , foarte putin. Nici un CNA, nici vox populi nu vor putea ERADICA nihilismul..acesta e necesar a fi tratata din interior..or daca gradul de constienta (responsabilitate) este …minor….cand putem spera la eliminearea acestei panzootii ?…poate ar trebui distrusa comunicarea interumana ?….mai bine nu..uite asa cad in pacatul nihilismului

  2. „Nihilismul, cel dintai si cel de azi, este inradacinat in contestarea divinitatii, in convingerea ca o umanitate abstracta se poate substitui unui reper spiritual absolut. Nihilismul este, mai presus de orice, negarea simtului moral.” Se pare ca cei care au un reper spiritual absolut sunt capabili de aceleasi acte atroce impotriva lor insisi si a celorlalti. Cat priveste simtul moral, el este vinovat de acelasi numar de crime ca si lipsa lui. Asa ca…

    • „Simtul moral este vinovat de acelasi numar de crime ca si lipsa lui”? Aici m-ati pierdut complet. Eu cred ca simtul moral constituie un baraj impotriva crimei. „Daca Dumnezeu nu exista, totul este permis”, iata definitia perfecta a disolutiei simtului moral: totul este permis. Simtul moral ne avertizeaza ca nu totul este permis.

      • Pesemne domnul Jecu avea în gând antipodul IDEOLOGIC al nihilismului, anume, fanatismul axiologic sau religios. Știm cu toții că, în materie de delir, cecitate și patos, nihilismul (ca encomion și praxis ale vacuității) și fidelitatea sanguinară față de un idol (valoare, principiu sau zeu) stau sub aceeași, morbidă, umbrelă.

        Prin urmare, da, eticul ori sacrul, utilizate și slujite de un Tomás de Torquemada, de un inflexibil casap cu Revelația la butonieră, produc hecatombe.

        • Lucru pe care Dostoievski l-a intuit cat se poate de nelinistitor in parabola Marelui Inchizitor. Fanatismul religios este o forma de fundamentalism, o tentativa de a imanentiza eschatonul (spre a relua formulaarea lui Eric Voegelin). Nu cred ca spiritul critic este antipodul religiilor traditionale, ci al absolutismelor de orice fel. Spre a-l cita pe M. Sebastian, spiritul critic nu poarta uniforma. Este in fond ceea credea si un Lev Sestov, atat de pretuit de Fundoianu (Fondane). Ganduri bune.

          • „Nu cred ca spiritul critic este antipodul religiilor traditionale, ci al absolutismelor de orice fel.”

            ***

            Nici eu nu vad incompatibilitate între autonomia reflectiei si optiunea de a-ti aseza viata sub prestigiul unui sens care o transcende. Poti gandi „necaptivˮ, fără crispari dogmatice si, in acelasi timp, sa-l cauti asiduu pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, poti fi Guglielmo da Baskerville…

            De aceea spuneam ca atat nihilismul (= idolatria impetuoasă a Neantului), cat si eticismul crâncen / religiozitatea împietrită sunt forme de extremism, adică de gândire birocratizată și rutină demolatoare.

            Numai bine.

  3. Cei care se infasoara in dinamita sau se arunca cu avioanele in zgarie-nori o fac in numele unui D-zeu. Pentru gloria lui Dumnezeul s-au comis crime. Cum ramane cu definitia simtului moral?

    • „Cei care se infasoara in dinamita sau se arunca cu avioanele in zgarie-nori o fac in numele unui D-zeu. Pentru gloria lui Dumnezeul s-au comis crime. Cum ramane cu definitia simtului moral?”
      Cei care ucid milioane de prunci prin avort an de an nu au nici un Dumnezeu, nici o responsabilitate, la ei totul e permis spre placerea lor. Intr-adevar, cum ramane cu definirea simtului moral?
      Iar cei care se sinucid cu avioanele in zgarie nori nu o fac fara motiv cat se poate de uman – interventia guvernelor straine in politica interna a tarilor lor. De ce bunaoara afganii si talibanii nu au nimic de impartit cu Elvetia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Hong Kong, ci lovesc in SUA si Anglia? Sunt sigur, din pricina moralitatii inalte a conducerii Statelor Unite ori Angliei, care i-a tratat cu cel mai adanc respect si dragoste!
      Desigur, nu justific aici actele lor teroriste dar hai sa nu mai fim ipocriti ignorand interventiile neinspirate (eufemistic spus, neinspirate) ale statelor cu pretentii imperialiste. Eu ma indoiesc ca musulmanii se sinucid „pentru Allah”, si mai mult este foarte putin probabil ca in absenta religiei lor, sa fi ramas ca oile de junghiere sacrificate miselesc de catre sionistii internationali (si astia, o specie interesanta de nazisti moderni) sub bannere americane, englezesti sau NATO in Orientul Mijlociu.
      Orice actiune are o reactiune, este principiu fizic incontestabil; nu poti sa te porti la infinit cu altii ca si cu animalele dupa care sa-i acuzi de ce se poarta cu tine cum se poarta. In alta ordine de idei nu am auzit la chinezi de asemenea atacuri teroriste indreptate impotriva lor de catre mahomedani. Oare sa fie doar coincidenta, sau o politica externa mai pasnica, mai rationala, decat cea dusa de SUA/Anglia si tarile europene cu admiratii naziste in general?

  4. Considerandu-l pe Dostoievski drept cel mai bun ,,seismograf” al modernitatii, se poate aprecia ca sursele nihilismului, in secolele al XIX-lea, al XX-lea si al XXI-lea sunt, deopotriva, despiritualizarea neo-pagana a lumii si alienarea capitalista a omului.

  5. Buna ziua,

    Din cauza faptului ca nu am reusit sa imi dau seama la ce anume forma de nihilism va referiti in cadrul acestui articol, voi apara doar pozitia nihilistului existentialist.
    Ca prima obiectie la cele spuse de dumneavostra, un om care adopta aceasta filozofie de viata nu adopta in mod obligatoriu si celelalte forme ale nihilismului. Din acest motiv afirmatia ca nihilismul este o negare a simtului moral este fundamental falsa (exceptie facand nihilismul moral). Moralitatea este un concept independent de prezenta sau absenta vre-unui idol absolut. De aici apare o obiectie la afirmatia ” Daca Dumnezeu nu exista, totul este permis”. Experienta ne spune ca de-a lungul timpului oamenii, cu sau fara Dumnezeu, au comis toate atrocitatile la care va puteti gandi, cu o mentiunea ca cei care se inchina la diverse entitati le folosesc pe post de scuza pentru a scapa nepedepsiti chiar si in ziua de astazi (si multi reusesc). Tocmai din acest motiv, simtul critic trebuie aplicat in special religiilor traditionale, care sustin valori absolute ce permit orice.

    Cu stima.

    • Ma bucura mult ca pe acest forum se poarta o veritabila discutie de idei. Ma refer la nihilismul de tip revolutionar, din acest motiv dadeam exemplul lui Verhivenski (inspirat de Neceaiev). Cand a scris „Omul revoltat”, Camus s-a ocupat indeapropae de acest subiect, ca si in piesa „Les Justes”. Ca si Dvs, cred ca moralitatea nu este legata de vreun idol absolut, dar cred ca exista anumite comandamente morale cu valoare absoluta, deci care nu sunt relativizabile la infinit fara imense riscuri. Cred de asemenea ca spiritul critic trebui aplicat oricarei forme de credinta exacerbata, fie ea din zona religiilor traditionale ori din aceea a religiilor politice moderne si post-moderne. Eseul meu propune o distinctie intre nihilismul modern si acela post-modern, in spatiul angajamentelor politice. Ca „om recent”, nihilistul post-modern s-a despartit practic de orice valori „tari”, totul este deconstruibil si persiflabil. Vorba lui Marx, „tot ce-i solid se topeste in vazduh”. Pentru nihistul recent, totul este egal cu totul, everything goes, nothing finally matters…

    • Nihilismul existential naste victime nevinovate care sunt ignorate de apologetii moderni ai societatii lipsite de valori absolute: am dat cazul avorturilor, insa nu este deloc singurul, mai exista cazul eutanasiei pacientilor aflati in situatii grave, lipsiti de orice mijloc de comunicare verbala/scrisa, a caror soarta este decisa de catre rude/medici. Un caz care isi are obarsia in avort este folosirea ramasitelor fetusilor avortati in industria de consum, fie in produse precum Pepsi Cola, sau in cosmetice.
      Axiologia morala nu naste victime nevinovate ci victime cat se poate de vinovate: criminali, hoti, violatori, agresori diversi. Desigur, reprezinta o tragedie umana moartea oricarui om, cat de ticalos, insa permite-mi sa nu plang pe umarul socialistilor intemnitati in sistemul tarist de inchisori pentru ideile lor care presupuneau macelarirea a milioane de oameni daca erau urmate (cum au si facut dupa 1917, ajunsi la putere), ori pe seama musulmanilor care au abuzat Principatele Romanesti luandu-le cu japca odraslele romanilor spre a fi inregimentati ca ieniceri in armata lor, si care au primit raspunsuri pe masura de la voievozi precum Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul.
      Un om cu coloana vertebrala, care are un set de valori, o morala absoluta, nu inseamna ca e un pampalau care intoarce obrazul daca-i dai o palma sau sta impasibil in timp ce tu ii violezi nevasta, copiii, ori proprietatea sa. Sau care te lasa sa-ti faci de cap cum vrei tu, in paguba si pe spinarea altora.

  6. „dar cred ca exista anumite comandamente morale cu valoare absoluta”. Care or fi alea? Tabla de legi a lui Moise? Norme menite sa faca functionala o comunitate.Des incalcate si relativizate de diversele situatii de forta majora. Iubirea cristica a aproapelui?Un comandament normal in consecinta a ceea ce a demonstarat stiinta recent, ca orice ADN, al celui mai tarat individ, este susceptibil de mutatia care asigura perpetuarea speciei. Ce mai ramane din valorile absolute? Eu marsez pe definitii mai umane, nuantate, stabilite prin consens de o larga majoritate.Cand aud de valori absolute, mi-aduc aminte de Robespierre, Loyola, Calvin.

    • Am vorbit despre comandamente morale cu valoare absoluta, nu despre valori absolute. Cand se ajunge la absolutizarea unui ideal (politic, religios etc) se deschide calea spre toate abuzurile imaginabile. Imperativul moral kantian este unul cu valoare absoluta, dar nu duce spre masacre. Chiar dimpotriva. Tocmai de aceea isi ingaduia Trotki sa-l ironizeze.

    • @ Alexandru Jecu

      Vă recomand o cărticică minunată, care v-ar putea introduce, mai abitir decât un schimb de replici pe forum, în tematica ce vă interesează:

      Umberto Eco (with Carlo Maria Martini) – Belief or Nonbelief?: A Dialogue, 2000.
      (titlu original în italiană: In cosa crede chi non crede?)

      A apărut și în limba română, în urmă cu câțiva ani:

      Umberto Eco, Carlo Maria Martini – In ce cred cei care nu cred?, POLIROM, 2001.

      Există în acest comerț epistolar de idei un capitol despre fundamentele metafizice și antropologice ale eticii. Merită citit.

      Numai bine.

    • Tocmai aceasta relativizare morala, democratica, este cea care provoaca toate nenorocirile societatii moderne (economice, sociale, de alta natura). Pai si o comunitate de hoti se ghideaza dupa niste „legi” si un „cod de valori” al lor, ca sa le fie bine; si nazistii germani au avut un „cod moral” al lor imbratisat democratic de populatia germana care a dus la crime abominabile tocmai datorita relativizarii moralei si supunerii acesteia democratiei.
      Sintagma „Mai bine moare un om decat sa piara un popor intreg”, veche de peste 2000 de ani, a fost sintetizata de Stalin in varianta moderna „mai bine sacrific putini pentru ca cei multi sa traiasca bine”. Istoria a demonstrat ca asemenea cauze „nobile” pentru „binele comun” au cauzat cele mai multe victime, chiar daca au pornit de la „intentii bune” (vorba proverbului romanesc, drumul spre iad e pavat de intentii bune).
      Relativizarea moralei duce mereu si oriunde la crime abominabile, nevisate nici macar de apologetii relativismului moral. Asta pentru ca nihilistii nu recunosc decat „crimele cu cadavru”, si nici macar pe alea, cu atat mai putin crimele ideologice (comunismul, nazismul, socialismul si alte sisteme utopice) cu rezultate dezastruoase in economie, in plan social, cultural si general uman.

  7. Nihilism sau negationism? Negationism sau dubitativism? Dubitativism sau necredinciosie tomista? Nihilism moral sau nihilism politic? Sunt mult prea multe nuante, asociate cu tot atatea filosofii, pentru a le putea reduce la clasicul cliseu alb-negru. Cred ca trageti prea brusc si in sens invers de timona axiologica, pentru a mai ramane ceva in picioare, si asta dupa ce umanitatea si-a platit cu atatea sacrificii libertatea de a se indoi si dreptul de a spune NU! Cine ar vrea sa-i trimita pe oameni inapoi in evul mediu si, eventual, sa-i arda pe rug pentru ca nu vor sa creada fara a cerceta?! Cine si-ar asuma rolul de Inchizitie a lui „Crede si nu cerceta”?! Desi, mai stii… Ca si comportament de cumparare, cel politic, pentru ca inteleg ca aici bateti, tine de preferinte si nevoi, si este dreptul fiecaruia de a alege, in cunostinta de cauza si perfect democratic, ceea ce crede ca i se potriveste si-l reprezinta, fara riscul de a fi pedepsi ca „nihilist”…

    • In functie de resurse, cumparam ceea ce ne atrage, dar unele „marfuri” sunt potential distructive pentru binele public. N-am cerut niciodata pedepsirea cuiva pentru opinii, ar fi absurd si ma opun categoric unor asermenea practici. Dar cuvintele si ideile au consecinte.

  8. Da, acest tip de articole imi plac! Sunt mult mai interesante decat acelea in care prezentam „pacatele politice” ale lui Iliescu dar nu zicem nimic de prostiile si magariile lui Basescu si a guvernului lui.
    Sper din toata inima sa citesc numai articole de acest gen pentru ca m-am intoxicat de articole propagandistice in care sunt invinuiti unii si altii.
    Va multumesc pentru satisfactia intelectuala (daca pot zice asa?!) pe care am avut-o dupa citirea acestui articol.

  9. Daca quote <> atunci sa ma scuzati <> sau mai bine zis <>:
    -De la DSK la Kavaliere si de la Comisarii ( Comisionerii ) Europeni dati afara cu un deceniu in urma pentru greseli in administrarea banilor si pina la morala si cruzimea unor conducatori lumea civilizata experimenteaza cibernetica nihilista sau altfel spus oamenii fara capatii, fara morala si fara scrupule aplica politici periculoare care aduc numai daune contribuabililor.
    Imi aduc aminte discursului Doamnei De Fier care sovietici in care prezenta proiectul unei Europe Libere a Colaborarii si prospera cu oamenii care gusta liberatea si se inteleg dar obsev ca suntem intr-o <> o alta Europa in care fiecare uraste pe celalat si incearca sa-l prinda in corzi pentru al face KO.
    Consider ca in ciuda incercarilor disperate si exagerate de integrare si incercarea Germaniei de a se apropia de partenerul istoric Rusia, in Europa persista schisma intre est si vest pe care tocmai occidentul o reinvie.Un exemplu este Ungaria care desi este nucleul unei civilizatii care a stat la baza constructiei europei, a deraiat in directie periculoasa tocmai din lisa de viziune a marilor genii de la conducerea europei.
    De obicei cei mai absoluti neo-liberali doritori ai unei integrari brutale sunt fosti comunisti, stingisti si anarhisti renegati si indulciti de functii europeene.
    Cu siguranta ca ei sunt nihilisti dar nu au nevoie de pistoale explozive si alte arme intrucit au ceea mai puternica arma aceea de a taia in carne vie cu masuri economice si restructurari ale societatii.

    • Daca „nihilismul este negarea simtului moral” atunci am putea spune nihilismul este negarea totala sau un totalitarism.
      Cei care neaga valorile umane sunt nihilisti.
      In prezent aproape toate valorile sunt arucnate la gunoi si nu apare nimic nou in loc.
      Succes la Europvision expresia degenerarii nihiliste.

  10. O intrebare cu privire la Profesorul Stephen F. Cohen de la NYU, stiinte politice. Mai nou il aud pe la radio argumentand asa: „Putin nu e tip democrat, dar e incomparabil cu opozitia rusa formata din comunisti” In continuare argumenteaza Cohen, „daca Obama ar renunta la politica scutului antiracheta din tarisoarele acelea din Est care oricum sunt parte din NATO si fara importanta, totul ar fi asa de frumos pe plan international intre SUA si Rusia.” Evident pe Obama il doare in cot de Estul Europei care nu face altceva istoric decat sa-i aduca aminte de aberatiile politice cu care desfigureaza Statele Unite, insa ma intreb ce credeti despre stimabilul NYU Prof si argumentul sau?
    Multumesc

    • Profesorul Cohen s-a remarcat prin biografia lui Nikolai Buharin, prin lucrarea „Rethinking the Soviet Experience”, prin scrierile despre glasnost si, in ultimii ani, prin critica adeseori amara a experimentului quasi-democratic rus de dupa prabusirea URSS. Nu ca nu ar avea motive pentru amaraciunea sa, chestiunea este ca Stephen Cohen pare sa regrete vremurile perestroikai. In ce ma priveste, ma situez pe pozitia lui Havel care spunea ca prefera o Rusie bolnava unei Uniuni Sovietice sanatoase. Las de-o parte faptul ca URSS n-a fost niciodata sanatoasa :) Simplu spus, cand e vorba de Rusia zilelor noastre, prefer sa-l citesc pe Michael McFaul, politolog de prim rang, autorul cartii „Russia’s Unfinished Revolution” si actualmente ambasador la Moscova.

      • Multumesc pentru raspuns. Va marturisesc ca sunt socat de nonsalanta cu care vorbeste Cohen despre Europa Centrala si de Est. Mai ca nu spunea direct „f. them, who cares”. In orice caz, politica interna si externa pe care SUA o practica in acest moment este cu totul halucinanta. Nici macar socialistii francezi nu ar indrazni se fie atat de expliciti cu privire la simpatia pentru regimuri totalitare. Intelegem bine cu totii dimensiunea pragmatica a politicii internationale dar in cazul de fata este aberant. Nu mai departe ma gandesc la Elisabeth Warren, comunista in zodia Anei Pauker, atat doar ca Warren preda la Harvard.. Ma intreb care este pasul urmator: SUA devine o dictatura comunista intr-o lume in care comunismul se clatina din temelie?? Harvard Gov school e practic un soi de Stefan Gheorgiu…

  11. Sintagma de „Eră Postmodernă” este definită de către Arnold Toynbee (A Study of History) şi se referă la un stadiu istoric care ar fi început cam de la 1875… Într-o atare abordare, atât Dostoievski cât şi Nietzsche ar aprţine „postmodenităţii”… „Postmoderinismul” se referă la o cu totul altă perioadă din istoria culturală – aceea care i-ar îngloba pe cei ca Derrida şi ca urmaşii săi… Am semnalat o atare distincţie de prin 1983… Aşadar, aş opina că nihilismul (postromantic) ar fi deja „postmodern”, în timp ce nihilismul ulterior „modenismului” este, evident, postmodernist… Sper că observaţia de aici nu ar fi într-atât de specioasă încât să „nu facă sens”…

  12. Pericolul fundamental la nihilism este ca, prin contestarea axiologiei morale, el nu face decat sa impuna un adevar absolut, pe care, chipurile, il contesta. Friederich Nietzsche decreta ca „Nu exista nici un adevar absolut, nu exista stare a lucrurilor in sine; totul este relativ”, fara a constientiza ca el isi impunea propria afirmatie ca si adevar absolut.
    Relativizarea morala are efecte cat se poate de reale la nivel economic, social, cultural, artistic, uman si nu poate fi tratata fara importanta, sau ca ceva ce tine de „optiunea personala”, intrucat tine de insasi viata omului in mai mare masura decat, de pilda, medicina. Si aici aduc ca argument relativismul moral in masurile economice urmate, in legislatia promulgata, in educatie si in alte chestiuni care tin de viata omului (inclusiv domeniul medicinei este afectat de axiologia morala sau lipsa ei). Nu orice masura economica vei urma, te duce la prosperitate, nu orice lege promovezi va duce la justitie in societate, nu orice tehnica de invatare aplici va rezulta intr-o educatie de calitate a elevului/studentului, si in fine, nu orice metoda de concepere a unui sistem medical va duce la functionabilitatea si sustenabilitatea lui, la performanta lui.
    Din pacate aceste lucruri nu se inteleg si oamenii prefera sa continue pe panta nihilista a contestarii oricarui principiu moral, dupa care de regula plaseaza vina in carca altora ca „lucrurile nu merg”. Pai cum sa mearga daca tu nu ai baze sanatoase? Daca vrei sa faci dintr-o broasca, file de somon de pilda :)? Nu se poate.
    Nihilismul este totusi indreptatit ca lupta impotriva superstitiilor si exagerarilor teologice/mistice ale diverselor religii ce au rupt legatura cu lumea reala si si-au creat o lume a lor rupta de Pamant, insa din acest motiv sa contesti axiologia morala este cel putin asemanator blamarii stiintei medicale pentru greselile unor medici. Ideile au consecinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro