sâmbătă, iulie 20, 2024

Nimic nou pe frontul de vest. Sau cum statul devine inamicul propriului popor

Im Western nichts Neues (Nimic nou pe frontul de vest, 2022), in regia lui Edward Berger, a fost marele câștigător al Premiilor BAFTA din acest an, cu șapte premii obținute, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Și cât de bine meritate sunt aceste trofee.

Cea mai recentă ecranizare a romanului omonim al scriitorului german Erich Maria Remarque este un adevărat tour de force care ne aruncă in cel de-al treilea an al Primului Război Mondial, in mijlocul bătăliei dintre germani și francezi pe frontul de vest. Primele cadre conturează rapid și brutal tema războiului din perspectiva soldaților de pe front și a dezumanizării totale cauzate de acesta: comandanți care strigă cât ii țin plămânii Raus! Raus! Raus! („Afară! Afară! Afară!”), împingând soldații din tranșee in fața gloanțelor, camioane pline cu cadavre, câmpuri înghețate pe care soldații morți stau împrăștiați ca niște păpuși stricate, drumul uniformelor militare de pe trupurile celor uciși pe front către spălătorie și, in final, către alți soldați.

            Cartea este experiența imaginarului și este limitată de ceea ce putem sau vrem să ne închipuim, însă filmul este experiența vizualului și auditivului, ceea ce înseamnă că ne obligăm să acceptăm stimuli complet străini minții noastre. Dacă romanul lui Remarque ne oferă șansa unui respiro intre pagini, scene și chiar cuvinte, filmul vine peste noi cu toată greutatea unei avalanșe care ne lasă in căutarea disperată a unui răgaz, a unei guri de aer.

            Însă răgazul nu vine pentru că, dincolo de arta cinematografică și de viziunile politice asupra conflictelor inter-statele, se conturează imaginea războiului ca tensiune intre Stat și propriul popor, o imagine care pune spectatorul in fața unor întrebări precum: Are Statul dreptul de a-și sacrifica cetățenii in scop ofensiv sau chiar defensiv? Face războiul (și sacrificiul presupus de acesta) parte din contractul social pe care cetățeanul îl are cu Statul? Ce parte a sa dorește Statul să protejeze dacă nu partea care ii oferă legitimitate, și anume poporul?

Nimic nou pe front. Nimic nou in război

Experiența vizuală se menține constantă pe toată durata filmului, nimic nu sparge griul peisajelor de pe front, nimic nu străpunge frigul paralizant. Noroiul – un amestec de pământ, ploaie și sânge – este omniprezent, la fel ca moartea: pe câmpuri, pe uniforme, pe fețele tinerilor, până și in gura soldatului francez pe care Paul Bäumer încearcă să îl sufoce. Fie că mor in tranșee sau pe câmp, toți își găsesc sfârșitul intr-un noroi al morții. De multe ori, filmul se scufundă într-o liniște mormântală ce dă răgaz minții să absoarbă vizualul. Natura însăși este căzută într-o tăcere mormântală in care singura formă de existență acceptată pare să fie așteptarea – așteptarea următorului atac, al următorului glonț, al următorului camarad căzut, al următoarei întâlniri cu moartea.

Stagnarea și amorțeala imagistică și auditivă reflectă, asemenea titlului, stagnarea de pe front. Nu este nimic nou deoarece pe durata celor patru ani de război linia frontului de vest abia s-a mișcat. Nu este nimic nou deoarece bătăliile crâncene care au dus la moartea a peste trei milioane de soldați s-au purtat adesea pentru câteva sute sau doar zeci de metri. Nu este nimic nou deoarece frontul de vest a văzut chintesența războiului purtat ca armă politică și conceptuală: sacrificarea propriilor oameni pentru nimic. Însă nici măcar acest aspect nu este o noutate in istoria războaielor care este strâns și inevitabil legată de istoria omenirii.   

Asemenea unui organism viu, Statul va face tot posibilul pentru propria supraviețuire, pentru conservare și pentru avansarea intereselor proprii. Deși este mai mult decât suma elementelor sale constitutive – popor, teritoriu și guvern – Statul este predominat de elementul uman. Prin urmare, deși Statul poate fi văzut ca entitate politică cu existență și voință proprii, el este in final o creație și o reflecție a omului și, implicit, a naturii umane cu slăbiciunile și calitățile sale. Însă omul și natura sa rămân, in mare parte, nedeslușite, iar tot ce avem la îndemână pentru a încerca să le înțelegem sunt speculațiile. Putem, spre exemplu, să speculăm asemenea lui Rousseau că omul este bun de la natură, iar războiul este simplul rezultat al circumstanțelor nefericite sau, asemenea lui Hobbes, să presupunem că omul este rău prin natura sa, iar războiul este inevitabil. Însă in ambele cazuri războiul pare să fie acceptat aproape ca o necesitate și chiar o normalitate. Nimic nou, deci, in faptul că populația este trimisă într-o luptă neinstigată și nedorită, sau că soldații mor ca urmare a deciziilor câtorva indivizi, sau că existenta individului este mai prejos de existența Statului. Cum ar spune Vonnegut in romanul său Abatorul cinci: „Așa merg lucrurile.”    

Orice război, dincolo de ambițiile personale ale liderilor politici, este de natură utilitaristă sau este prezentat că având un scop utilitarist. Fie că se merge la război pentru resurse, teritorii sau idealuri, argumentul este mereu că, pe termen lung și cu condiția victoriei, majorității ii va fi mai bine (in cazul ofensivei) sau cel puțin la fel de bine ca in acest moment (in cazul defensivei). „Binele” este prezentat ca scopul suprem, deviza sub care Statul și armata sa trebuie să facă ceea ce trebuie. Totuși, realismul politic susține că ceea ce ține de sfera politicului, deci inclusiv războiul, nu trebuie și nu poate fi evaluat din punct de vedere moral. Prin politic, Statul își asigură existența, își promovează interesele și își manifestă puterea, iar a impune o perspectivă morală asupra unei entități politice este ca și cum am evalua moral un virus al cărui unic scop este supraviețuirea, chiar dacă ea presupune colonizarea altor organisme.      

Cine luptă cu cine?

Filmul ne pune in fața unei dezumanizări graduale și inevitabile. Îl urmărim pe Paul Bäumer in toată inocența sa, cu tot entuziasmul de a-și proteja țara și cu altruismul de a-și ajuta camaradul cu masca de gaze in situații critice. Dar situația degenerează rapid. „Omul este o bestie”, ii spune un soldat lui Paul in prima sa zi pe front și ii oferă de băut, ca o premoniție a ceea ce urmează să se întâmple. Într-adevăr, cele două ore de film care urmează ne arată cum omul este redus la natura sa animalică, controlată de instinctul de supraviețuire. Războiul nu este doar francezi versus germani, ci și rațiune versus instinct de supraviețuire, umanitate versus bestialitate. Lupta interioară a soldatului este cel puțin la fel de aprigă ca lupta exterioară de pe front și totul este magistral surprins in scena in care Paul înjunghie un soldat francez și încearcă să îl sufoce îndesându-i noroi in gură, doar ca să realizeze intr-un moment de luciditate enormitatea actului comis și să încerce să îl salveze.   

Soldatul Paul Bäumer, simbol al umanității păstrate in ciuda tuturor circumstanțelor dezumanizante, moare cu câteva momente înainte de armistițiu de la o baionetă care ii sfâșie pieptul la fel de indiferent și rapid cum tinerii intrați pe front devin din oameni bestii. Sfârșitul lui Paul vine ca rezultat al ambiției comandanților de a obține o victorie pe ultima sută de metri, in ciuda unui armistițiu deja negociat și semnat. „Nu contează individul, ci întregul”, strigă comandantul militar către soldați, reamintindu-ne de cinismul situației și valoarea individului doar ca parte a unui întreg. Or, in această situație, care este inamicul soldatului? Care sunt părțile implicate in război?

Charles Tilly ne amintește prin aforismul său că war made the state, and the state made war („războiul a creat statul și statul a creat războiul”). Afirmația se încadrează in viziunea mai largă a lui Tilly conform căreia Statul are dreptul și obligația să își apere teritoriul și populația in situația unei amenințări. Această îndeletnicire a Statului este in același timp o justificare a propriei existențe, ceea ce poate duce la situații in care Statul inventează pericolul pentru a-și demonstra utilitatea și puterea in fața poporului. Multitudinea de exemple din lumea reală par să vină in sprijinul teoriei lui Tilly și să contureze imaginea Statului ca entitate cu o puternică inclinație spre auto-conservare, chiar cu riscul expunerii propriului popor la pericol.    

Statul, ne spune Max Weber in prelegerea sa Politics as a Vocation, este singura entitate care deține monopolul asupra folosirii legitime a violenței și coerciției fizice. In alte cuvinte, Statul are puterea și legitimitatea de a folosi coerciția fizică, precum închisoare sau chiar pedeapsa cu moartea, pentru a obliga individul să îndeplinească anumite sarcini, ca de exemplu achitarea taxelor, respectarea legilor sau înrolarea in armată. Un contra-argument la viziunea lui Weber rezultă tocmai din elementul de legitimitate conferit Statului de către popor. Limitele violenței și coerciției pot fi stabilite chiar de cetățenii Statului respectiv sau de alte ramuri ale puterii in stat, conform principiului de checks and balances. Prin urmare, am putea concluziona că poporul are, cel puțin teoretic, puterea nu doar de a rezista coerciției de înrolare, dar de a lipsi Statul de puterea de a obliga populația să participe la război sau de a pedepsi dezertarea. In mare parte, asta se încearcă prin protestele anti-război ale societății civile, însă fără rezultate notabile. Chiar și protestele masive împotriva războiului din Vietnam, despre care se susține că ar fi pus presiune pe Nixon să pună capăt incursiunii in 1973, nu au influențat strategia militară a SUA in Asia de Sud-Est și nici nu produs modificări legislative. Poporul, elementul cheie in legitimizarea Statului, își pierde propria putere și nu putem decât să presupunem că individul își poate găsi o oarecare libertate in limitele impuse de Stat.     

Putem, spre exemplu, să cădem in capcana existențialistă și să afirmăm, asemenea lui Sartre, că individul este mereu liber (chiar condamnat la libertate) și, prin urmare, la alegeri. Teoretic, un soldat poate să aleagă dacă merge la luptă, dacă își ucide inamicul sau se lasă ucis de acesta, dacă respectă ordinele superiorilor și așa mai departe. Chiar și inacțiunea este o alegere, iar singura cale de scăpare este moartea. Însă in ce măsură se poate vorbi de libertate și de autonomie decizională in cazul unui război, atât timp cât mijloacele prin care Statul reușește să își construiască o armată sunt coerciția, propaganda și manipularea? Libertatea și autonomia decizională presupun existența unei rațiuni care să le conștientizeze, care să filtreze opțiunile și să recunoască limitele. Dar mai rămâne ceva din libertate sau din rațiune pe front, in situația in care fiecare minut este o luptă pentru propria viață și totul este redus la instinctul biologic de supraviețuire și conservare? Sau când mințile tinerilor sunt manipulate de propaganda de război?  

            Asistăm cu neputință la o întreagă șaradă pusă la cale de Stat pentru a convinge tinerii pe care ar trebui să ii protejeze, să se înroleze. Narațiunile și discursurile persuasive ale liderilor militari și politici sunt construite in jurul conceptului de onoare – un concept vag, cel mai probabil lipsit de înțeles pentru o minte abia ieșită din copilărie, dar vandabil prin greutatea conotației sale. Onoarea este cea care ii împinge pe Paul și amicii săi să mintă in privința vârstei și să falsifice semnătura părinților și tot onoarea este cea care ii trimite la moarte cu câteva clipe înainte de armistițiu. Ce ne arată însă filmul este doar opusul onoarei – lașitatea și disprețul liderilor politici, frica și starea de sălbăticie a soldaților. Tranșeele, frontul și războiul sunt ultimele locuri unde am putea găsi onoare.

            Povestea care este vândută soldaților despre teribilul inamic care trebuie învins cu orice preț, fie pe parte ofensivă sau pe parte defensivă, se diluează rapid pe măsură ce filmul progresează. Toți protagoniștii devin simultan victime și călăi, inocenți și vinovați. Inamicul nu mai este doar partea adversă, ci și proprii superiori care ii împing fără logică sau sorți de izbândă in fața gloanțelor. Războiul nu mai este germani versus francezi, ci Stat versus cetățeni.

Nimic nou pe frontul de vest nu romantizează războiul așa cum o face, spre exemplu, Imperiul soarelui răsare (Steven Spielberg, 1987) și nici nu lasă loc pentru umanitate așa cum se întâmplă in Salvați Soldatul Ryan (Steven Spielberg, 1998) sau pentru onoare, ca in Dunkirk (Christopher Nolan, 2017). Mai degrabă, filmul lui Edward Berger amintește de romanul lui Stephen Crane, Semnul roșu al curajului, unde personaj principal este frica sau de romanele Un om in întuneric (Paul Auster) și In labirint (Alain Robbe-Grillet), in care războiul nu este nimic altceva decât un labirint infinit al groazei care, odată finalizat pe front, pune stăpânire pe mințile oamenilor.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Stau sa ma intreb daca la Facultatea de Filozofie din Bucuresti unde inca exista multe carti redactate de mama mea sunt oare ceva prelegeri pe teme cum ar fi:
    1. De la Bayreuth la Beirut
    2. De la pacifism la antisemitism – Cazul Roger Waters – https://www.msn.com/en-us/music/news/roger-waters-frankfurt-concert-canceled-after-city-council-calls-him-one-of-world-s-most-well-known-antisemites/ar-AA182Dcz
    3. Pactul faustian germano-kgb-ist de dupa 1989-1990

  2. Pentru mine statul reprezinta cetatenii truditori care produc valoare adaugata si implicit PIB .
    Nu voi confunda vreodata statul cu institutiile statului . Acestea din urma sint aglomerari de tilhari si mincinosi care isi impart discretionar PIB jecmanind prin legi emise in interes propriu rodul trudei mediului privat . Bugetarii = capuse .

    • Cadeti in pacatul generalizarii. Doctorita dvs. de familie e o capusa? Profesorii care va educa copiii sunt capuse? Parerea mea e ca cel putin in Invatamant si in Sanatate majoritatea angajatilor sunt onesti, cinstiti si devotati meseriei lor, in ciuda lipsurilor. Problema lor e ca sunt majoritatea tacuta. Presa face cunoscute uscaturile din padure si le trambiteaza zgomotos, insa a afirma ca toti sunt o apa si un pamant denota lipsuri mari de cunoastere si intelegere.

      • @Ibi – de ce ar trebui să fie bugetari medicii și profesorii? Pentru că așa a stabilit modelul economic marxist? În urmă cu 40 de ani, statul era singurul care se ocupa de construcția de locuințe. Realitatea de după 1990 a demonstrat că se pot construi locuințe și fără să le construiască statul.

        Cât despre ”majoritatea angajaților onești din învățământ”, realitatea unui copil de 5 ani arată cam la modul următor:
        – A zis doamna să spunem acasă la părinți să nu-i cumpere cadou de 8 martie. Să adune numai banii și să-i dea, că și-a luat singură un taior care-i plăcea.

      • Sint multe alte pacate in care cad dar asta de care vorbiti imi e strain .
        Nu am ,,medic de familie ” de 15 ani . Nu detin card de sanatate . Nu figurez pe lista nici unei astfel de capuse . Pentru mine ,,medicul de familie ” este capusa atita timp cit este platit per capita ( adica incaseaza bani de la FNUASS pentru simplul fapt ca are inscrisi niste indivizi pe listele lui ). Medicul trebuie sa incaseze bani exclusiv pentru serviciul prestat ( nu pentru numar de ,,inscrisi ”. )
        Nu am copii . Chiar si in aceasta situatie , pentru mine , profesorii din invatamintul public sint capuse . Pentru ca din tot sistemul ei sint cei cistigati nu elevii . Profesorii din sistemul public produc loaze , scursuri sociale si analfabeti pe bani din taxele si impozitele platite de mine si de dumneavoastra . Profesorii din sistemul public cind vor salarii marite sa imi ceara mie si dumneavoastra nu guvernului .
        Sistemul public de sanatate este asemenea celui de invatamint numai obiectul muncii e altul . Astept cu nerabdare ziua in care platitorul roman de asigurari de sanatate in sistemul public va primi de la medicul de ,,familie ,, sau de la cel din spitalul public un bon cu acelasi regim ca bonul fiscal . Utilizarea cardului de sanatate e la discretia celor care fura FNUASS cu PIN-ul detinatorului de card e sanatate . Nici un cetatean detinator de card de sanatate nu stie ce sume a decontat medicul din FNUASS . O tilharie legala . Daca bugetarii nu sint o apa si un pamint vreau sa ii vad cum demisioneaza din sistemul bugetar si merg exclusiv in privat . Dar nu o sa vedem asta pentru ca bugetarii sint morti in sistem concurential . Au legislatie specifica sistemului care ii avantajeaza si financiar si pe aspecte de parvenire . Sistemul bugetar nu este construit pe meritocratie si selectie a valorilor .

      • Sa il administreze cine il produce . Nu ati vrea sa va administrez eu salariul dumneavoastra muncit ?! Sau daca sinteti bugetar , nu ati vrea sa va administrez eu salariul dumneavoastra tilharit ?
        Nu as avea nimic impotriva sa il administreze bugetarii dar sa ii poata trage la raspundere de modul cum administreaza cei care produc PIB . In Romania bugetarii se comporta mirsav , de parca ei produc PIB . Il impart discretionar lorusi . Iar cetatenii care platesc sume imense , chipurile se conformeaza , nu pot trage la raspundere pe bugetarii capuse pentru modul cum administreaza . Sa inteleg ca sinteti bugetar ?!

    • Absolut corect !
      Tragic este faptul ca noi , creatorii de plusvaloare , le suntem necesari acestor paraziti , bugetarimea nefolositoare si supradimensionata , Deci noi ii platim regeste pentru ,, serviciul public ,, pe care ,, il presteaza ,, … Uitati-va la clasa politica : grasi si gusati , needucati , grobieni . Asemenea , Admini9stratia publica . Ei sunt stapanii nostri si noi le suntem necesari .
      Si atunci , imi pun des o intrebare – in lumina Tragediei de la Est – oare in caz de napasta nationala , un razboi , ar trebui oare sa fiu loial acestui Stat si sa particip cu toata fiinta mea la acest razboi sau sa ,, ma fofilez ,, pe cat as putea si implicit , sa ma salvez ? Frate intru gandire , jur ca nu am gasit raspunsul , nici la aceasta ora , cand va scriu . Sa mor pentru ciolaci , ciuci , johannesi , gorghii , isaresti ,basesti , sau alte sute de mii de ipochimeni , asemeni lor ?
      Cred ca orice om cat de cat lucid si avand capul pe umeri , trece prin dilema asta .
      Daca aveti vreo faclie mai luminoasa in a-mi lumina calea , trimiteti-mi-o si mie …
      Sanatate .

      • Titutlatura ,, frate intru gindire ” mi-a placut , ce sa zic ….
        Pentru mine faclia luminoasa este Sfinta Scriptura . Acolo sint legile esentiale pentru fiecare om de pe fata pamintului . Cele 10 porunci si Fericirile . Eu unul nu am ce sa adaug .
        Cit priveste bugetarimea ….In Romania este foarte multa , foarte scumpa si foarte inutila . In localitatea unde traiesc administratia locala numara vreo 155 de salariati . Un angajat din interior , care recent a iesit la pensie , a spus intr-o imprejurare ca la momentul in care a fost angajat in primarie localitatea avea mai multi locuitori ca acum iar primaria avea 51 de angajati . Bugetarii sint utili numai si numai lor . Ei au comportament de celula canceroasa . Dar exista si pentru ei o cale ; anume sa isi vina in fire , sa realizeze ca au o menire si sa si-o indeplineasca . Caci nu va avea nimeni nimic cu vereunul dintre ei atita timp cit isi fac treaba cum trebuie . Iar treaba lor este sa serveasca interesului celor care produc PIB si nu sa pupe dosurile sefilor de orice fel si sa voteze politic pe cei care le maresc beneficiile din japca legala asupra rodului trudei mediului privat . Eu ma conformez platilor catre bugetele publice ; vreau ca bugetarul sa trudeasca in interesul mei si al comunitatii care ii plateste salariul . De ce nu am posibilitatea sa il concediez pe acela de a carui activitate nu sint multumit ? De ce nu pot sa nu ii platesc salariul ? Ca doar bugetarilor nu le plateste salariul mamica lor ….

  3. Deși foarte realist filmul este un film, la fel ca și romanul, este o ficțiune. Nu putem extrage principii dintr-o ficțiune, nici măcar dintr-una bazată pe fapte reale. A face asta este tot un fel de propagandă, după cum filmul este o contra-propagandă.

    Chiar dacă războiul – orice război – este o nenorocire, în ultimă instanță cineva apără o familie, existența altcuiva drag. Bunicul meu a participat la Primul război mondial fără să tragă un foc, fără să omoare pe cineva. Mi-a transmis că războiul este de neconceput când copil fiind mi-a pus pe foc pistolul de lemn cu care mă jucam. Am aflat de la mama mea că a fost împușcat de ruși pe când trecea printr-o livadă împreună cu un alt camarad. Fusese împușcat în inimă. Doar că glontele s-a oprit în cele două monede puse cu forța în buzunarul de la piept de una dintre doamnele de la statul major unde se dusese după niște ordine. Avea acasă copii. I s-au născut în total trei fete și un băiat. Fetei mai mari i-a murit soțul în cel De-al doilea război mondial. Așa și-a pierdut ea mințile. Apoi a venit colectivizarea… un alt război dus de stat împotriva propriilor cetățeni. Ce a durat mai mult și a fost la fel dacă nu mai nemilos. Din care nu ne-am revenit nici azi.

    • Ba da, putem extrage principii;Remarque strecoara subtil in paginile sale citeva remarci la adresa absurditatii razboiului respectiv.

      „Chiar dacă războiul – orice război – este o nenorocire, în ultimă instanță cineva apără o familie, existența altcuiva drag.’ frumos scris, aveti dreptate dar NU cazul de fata:e vorba in primul rind si in esentza de razboiul de transeee care ajunsese atunci cind Baumer si colegii sai inrolati in atmosfera de entuziasm si patriotism demagocic la fazele tipice primului razboi mondial adica o masina de tocat carne umana fara modificari prea mari in geostrategia de ansamblu.Pt. citiva km de teren ba cistigati ba pierduti mii si zeci de mii secerati fara nici un rezultat remarcabil intr-o zi sau in citeva zile, asedii sub tirul artileriei -ofensiva de la Verdun- iarasi fara alte rezultate decit citiva km pierduti sau cistigati si tot asa.
      De fapt pt un cititor atent al acestei capodopere literare (tocmai asta subliniaza autorul) NICI MACAR NU e vorba de apararea familiei decit ipotetic,(teribila spaima psihologica reciproca de a fi invadati,ocupati si infrinti) totul se desfasoara in conditiile unui umilitor si teribil razboi de transee.
      Pe de alta parte filmul (oricum pe ansamblu nu straluceste, nu se ridica la nivelul cartii) nu evidentiaza personalitatea dascalului (si umilintele la care e supus odata inrolat) sau ma rog al dirigintelui(nu mai retin numele) clasei lui Baumer care devine arhetipul patriotului demagog care spala creierele, al limbajului de lemn tipic demagogiei patriotarde (atit de abil,de cinic si de grosolan folosit si in ziua de astazi intr-o Rusie cu un regim bolnav, dovada ca istoria se repeta, din pacate) dupa cum nici portretul lui Himmelstoss-iarasi arhetipul militarului obedient,stupid, crud,inuman,produs tipic al unui regim militarist si militarizat( vezi Rusia de astazi)- iarasi nu convinge in film, spre deosebire de carte.
      Filmul pt. mine a cam esuat in abordare l-am vazut e drept o singura data si nu mai simt nevoia de a-l revedea, e oricum prea lung.Pt. cinefili un film de razboi cu adevarat interesant si provocator este cel al lui Terrence Malick „The Thin Red Line”(care a marcat si revenirea dupa o absentza de cca 2 decenii a marelui si controversatului cineast) subtil,profund,introspectiv, cu superstaruri hollywoodiene aduse doar pt. a juca in roluri secundare sau episodice.Film de subtantza care din cite imi aduc aminte a pierdut Oscarul in favoarea filmului propagandistic al lui Spielberg(il consider unul dintre cele mai proaste filme ale lui) „Save Private Ryan”.Dar nu conteaza, conteaza filmul in esentza, iar noua ecranizare a acestei carti remarcabile chiar nu aduce nimic nou, din pacate.Un film mediocru, daca nu chiar slab.

  4. O recenzie foarte buna, felicitări. N-am văzut filmul din 2022, l-am văzut pe cel din 1979, al lui
    Delbert Mann, care este deja destul de brutal.
    Cea mai bina parte mi s-a părut întoarcerea in permisie a lui Paul, vizita la liceu si la berăria din oraș, socul in care realizează ca nimeni nu înțelege, nici măcar părintii sai, oroarea numita Razboi.

    • tin si eu minte scena – poate cea mai puternica din film. si cartea e foarte bine scrisa. mai aproape de casa, am un strabunic care a murit in primul razboi mondial. tot ce stim despre el este anul in care a murit, locul, si faptul ca a nu a suferit deloc, din cate a povestit familiei un martor din acelasi sat. a fost impuscat in cap, a fost totul foarte rapid, nu a suferit deloc… tarziu am citit cartea si mi-am dat seama cat de mult seamana povestea asta cu ce povestea paul baumer intors acasa.

    • Foarte misto recenzia, intr-adevar.
      Eu sunt usor intristat ca n-a pomenit, avand ocazia perfecta, de romanele scriitorului absolut: Sven Hassel. N-are importanta ca nimeni nu stie exact cine le-a scris sau cine a fost Hassel.
      Batranul e Katczinsky (fara abilitatea de-a gasi mancare oriunde ar fi, atribut preluat de Porta), Sven e chiar Paul (vocile autorilor sunt identice si, mai putin relevant, fusesera amandoi ceva mai studiosi inainte de razboi), Porta e Leer (era bun la lipeli) si ceva Giger; Heide e Muller cu fixismul lui etc. Mai exact, atributele esentiale sunt aceleasi, cele minore fiind impartite diferit.

      Si unele situatiile particulare coincid in buna masura: caii muribunzi, dorul de casa de la tara, frica (si ura) de aruncatoarele de flacari, cizmele perfecte, imposibilitatea conversatiei cu cei de acasa etc. Cred ca dezumanizarea mentionata in recenzie incepea extrem de clar din momentul inrolarii, nu prea bine evidentiata in film. Nimeni nu se arunca in fata gloantelor daca nu e transformat inainte in vita obedienta, probabil, prin mijloace extrem de brutale.

      Ce nu mi-a placut in film e accentuarea fastului celor din spatele frontului. Prea mult invartit cu lingura prin bolul de caviar, urmat de niste ordine scrantite. E o tusa prea groasa, totusi generalii aia au capitulat fara sa calce bocanc strain pe teritoriul german.

      Dintre toate opiniile filosofice din articol cel mai tare ma frapeaza cea a lui Sartre, candva si a mea. Acum o vad profund sonata, similara cu cea a comandantilor din razboi. E la fel de caraghioasa ca povestea cu onoarea. Ai libertatea sa te sinucizi – profund, n-am ce sa zic.

      Iar partea cu „Binele” care nu poate cenzura deciziile politice, pur si simplu nu am inteles-o. Ce e binele, e totuna cu binele individului?! Chiar daca ar fi asa, cred ca raspunsul e nesatisfacator.

      Ma opresc, mi-au placut f mult si filmul, si cartea, si recenzia.

      • Chiar ma intrebam cand Secu o sa faca apel si la Sven Hassel cu al sau Monte Cassino.
        Sven Hassel a fost in Danish Waffen SS si/sau colaborator cu serviciiile secrete naziste.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Sven_Hassel
        Asta e. Criminalii nazisti si aparatorii si complicili lor din Romania defazata cultural si acum in conditii de CENZURA timp de 60 de ani de la scandalul Hassel din Danemarca.

    • diferenta intre propaganda/manipulare si realitate (Paul vs cei de acasa)…
      e interesant de remarcat si faptul ca statul din Vechiul Testament avea doar trei componente: religia, justitia, si armata; apoi a venit, ultimul pe lista cu voia dumneavoastra, monarhia
      azi avem in plus spital de stat, scoli de stat, etc…oare nu e e mai simplu sa platesti un privat pentru servicii catre populatia defavorizata decat sa faci institutii speciale pentru defavorizati…

      iar despre monarhie, reprezentanti gloriosi precum David si Solomon au avut invariabili continuatori dezastruosi (Cronica Regilor)

      • @CS
        Nu este adevarat cu „religia, justitia, si armata”.
        In Vechiul Testament Ithro (Jethro de unde vine si numele mult apreciatului grup Jetro Tull) socrul lui Moishislica face primul AUDIT de guvernanta ii spune sa mai delegheze responsabilitati altora sa nu conduca intr-un mod absolutist, prin edicte ca in Europa Medievala, Directive ca in UE si ucazuri ca in Rusia ca sa intelegeti despre ce e vorba. Jethro este primul AUDITOR din istorie.
        Se pun si bazele unui servciu de spionaj extern inaintea cuceririi pamantului fagaduit.
        Si cand gaseste evreii facand paranghelii, Moishilica, NU D-zeu da ordin unei noi infiintate „garzi pretoriene” interne sa ii omoare o parte din petrecareti.
        Asta ultima plus cum se cearta Moishilca ci D-zeu pe muntele Sinai il fac pe D-zeu sa il lase sa conduca poporul pana la granita, DAR nu mai intra in Canaan.
        Plan si pedeapsa divina adica.
        Dar si organizare de localitate / tabara de refugiati adica sunt in Vechiul Testament cand oamenii trebuie sa isi faca nevoile la DEPARTARE de tabara.
        Aspectul asta nu a fost auzit sau inteles nici in Evul Mediu cu dejectiile pe strada si nici macar de O-NU! cu taberele de refugiati din razboiele moderne.
        Analfabetismul religios mai ales cuplat cu ateismul agresiv este in detrimentul oamenilor.

        • Sint total de acord cu ultima dumneavoastra fraza .
          V-am citit de-a lungul timpului o parte din comentarii pe contributors.ro si trebuie sa va spun ca va vad tare ,,insurubat ” in Vechiul Testament . Sa nu uitati ca Iisus Hristos a venit sa ne aduca Lege Noua , Noul Testament . Acesta este indreptarul de viata pentru un crestin .
          Delegheze sau delege ?!

          • Eu propun sa asteptam urmatoarea venire a lui Mesiah in liniste.
            Si o sa ne spuna daca este prima venire sau nu. :))

            Intr-o lume de oameni liberi aveti dreptul sa urmati ce indreptar de viata vreti, sau chiar nici unul. Alegerea este a d-voastra.

            Ma deranjeaza insa ca mult prea multi nu stiu nici unul din indreptarele astea dar sunt parerologi si fac afirmatii neconforme cu realitatea. Fake news adica.

  5. Ati uitat sa-l citati pe Clausewitz(continuarea diplomatiei cu alte mijloace); si sa amintiti ce scria pe tunurile franceze din sec. XVII-XVIII:”Le dernier argument des rois.”
    Un material foarte bun.
    Dar nu sut de acord cu dvs. in privinta razboiului de aparare. (Bine, nu „apararea” Rusiei in Ucraina…)
    Dar aceasta idee mi-a adus aminte ca URSS a facut o alta politica, initial. A militat pe plan extern pentru definirea agresorului si luarea de masuri ferme impotriva agresorului, de catre toata comunitatea internationala. A fost un pion de sprijin pentru Titulescu si ideile sale revolutionare in domeniu.
    Pina la venirea lui Molotov la externe, cand URSS a devenit un imperiu agresiv. Si a ramas.
    Poate va mai indulciti pozitia fata de razboiul de aparare si prevenirea agresiunii. Cred eu…

    • Cred că greșiți.

      URSS s-a născut ca stat agresiv. URSS a dus un război agresiv de exterminare între 1919 și 1921 împotriva Poloniei. În aceeași perioadă a încercat (la o scară mult mai modestă desigur) să invadeze de mai multe ori estul României. Lenin vedea Polonia ca poarta de intrarea a Rusiei spre Germania și Europa și de aceea a „neglijat” România. În 1921 Rusia sovietică a în invadat și înghițit Georgia socialistă și aliată iar apoi nou născutul stat armean. A încercat de asemenea cucerirea Finlandei, dar a eșuat. Asta după ce promisese solemn să le respecte tuturor popoarelor din fosta Rusie țaristă dreptul la autodeterminare.

      În prima sa decadă de existență URSS a dus continuu războaie mai mici sau mai mari în Asia și a susținut pe toate căile posibile războiul civil din China.

      În același interval URSS a zidit în mare secret cea mai mare forță de invazie a lumii. A construit zeci de mii de tancuri rapide BT (bîstrohodnîi tank) ce erau aproape inutile în noroaiele Rusiei (așa cum se va vedea cu ocazia invaziei lui Hitler) dar erau deosebit de eficiente pe drumurile bune ale Europei ce urma a fi „eliberată”. Aceeași URSS a construit între 1930 și 1936 o forță de bombardament strategic fără egal în lume – peste 1000 de bombardiere strategice. Mai mult decât avea atunci tot restul lumii la un loc.

      Influența lui Molotov asupra politicii externe a URSS era exact 0. El era doar un curier ce exprima dorințele stăpânului său. L-a înlocuit pe Litvinov doar pentru că Litvinov era evreu. Stalin dorea să bată palma cu Hitler și nu voia să-l ofenseze trimițăndu-i un evreu la tocmeli.

      Șarada cu „definirea agresorului” și activismul URSS la Liga Națiunilor avea ca rol principal doar anestezierea victimei. „Pacifismul” sovietic (și o știm azi cu certitudine din arhivele sovietice deschise în anii 90) a avut exclusiv scopul dezarmării adversarului înaintea „marelui război de eliberare”.

      În acest sens Titulescu și restul diplomaților ce-și puneau toate speranțele în Liga Națiunilor, dezarmare și negocieri, au jucat doar dolul de idioți utili ai agresorilor. Ăsta e adevărul brutal.

      • „Uelcam in auer uarld”, distinse Svejk. Nu mai stiam nimic de tine (parapanta ,ioc pe gerurile din USA; Cohibe – nexam). Cum ai cantat linistea p’acile, indraznesc eu sa sparg gheata, nu peste tot, … asa , p’alocuri . Dragul meu (da-mi voie sa iti scriu asa), sta in legea firii, ca cei care ating niste parametri sa fie agresivi. Si Polonia a fost candva mare si agresiva (si cu noi, si cu rusii, ba chiar si cu ungurii, … hat pe la 16XY). Si Cehia, desfacea si impacheta lumea pe vremea lu’ Rudolf, ba chiar si „Portocalia” (vorba lui Nenea Iancu, saracu’), emitea pretentii . Amu, vreme ceva (fo 2000 de ani), daca poti sa iti inchipui, si Tunisia era cam „obraznica”, si inca rau de tot, ca se .. pe ei in pantaloni romanii (bine, fara Cato). Unde mai pui ca acu’ fo’ 2XYZ-3000 ani, armenii, la fiecare descindere prin Persia, semana groaza (N.B. armenii, sunt tot persi, da’, mai de pe la munte, asa..; niste taranoi, cum am zice noi de momarlani ardeleni).
        Cum scriam, sta in legea firii, ca cel care simte ca a devenit leu, sa o si demonstreze . „URSS s-a născut ca stat agresiv), dintr-o compozitie de natiuni / popoare agresive, supuse in permanenta agresiunii. E aidoma unui caine de lupta ce sa bate’n fiecare zi; nu poate fi cocker.Altfel,esti OK ?
        PS Germanii (notiune pe care romanii o dadeau doar popoareleor vorbitoare de dialecte germanice, ce ii atacau granitele), pe vremea cand erau goti, nu erau asa de obraznici si de cutezatori. Facand faomea pe la granita Imp Bizantin, mancau cainii si sobolanii, ba chiar se vindeau intre ei, (sotii, fete, … etc.) Eeeee! Dupe ce au schimbat foaia si au inceput marea unire, terminata cu saxonii, cuceriti de Carol c. M. (Sarelman, cum i se mai zice) au schimbat foaia . Da cand erau mici, ii cam vantura lumea, si nici nu prea ii bagau in seama . Cum ii ‘cea un sef de serviciu , unui fost sef DNA, acu ceva vreme :”bre, te crezi caine, pana o veni un dulau si s-o pisa pe tine …” sau cum se scrie stiintific :”sic transit …”.PPS Statu’ e ce vrem noi, si de fo 200-300 ani vrem toti cam la fel, ca ne inspiram toti, unii, de la altii. Am fost insa atent la titlu :”Sau cum statul devine inamicul propriului popor” Geniala, dar si de tinut minte. Tu ai schimbat statul (si, buine ai facut, ubi bene, ibi patriae). Ma cam pregatesc si eu sa renunt la cetatenie, da’ nu prea ma lasa astia’n pace . Ma gandesc la o vigeliatura mai prelungita ca cu un dusman asa de prost si increzut, nu cred ca o voi duce bine. Ahh! si bine servit de slugoi si populatie .

      • @Josef Svejk
        D-le, ce se intampla cu dvs?!? Suferiti niste transformari notabile. Zau!

        „Lenin vedea Polonia ca poarta de intrarea a Rusiei spre Germania și Europa și de aceea a „neglijat” România.” 100% de acord.
        „Influența lui Molotov asupra politicii externe a URSS era exact 0. El era doar un curier ce exprima dorințele stăpânului său. L-a înlocuit pe Litvinov doar pentru că Litvinov era evreu. Stalin dorea să bată palma cu Hitler și nu voia să-l ofenseze trimițăndu-i un evreu la tocmeli.” Asa e! Recunosc si apreciez influenta evidenta a lui Suvorov in coment.dvs.
        O mica nuanta, totusi. Molotov nu avea chiar 0 influenta. Se cunosteau bine, fusese seful lui Stalin la Pravda in zilele rev.la Petrograd si in general erau f.apropiati in idei despre politica internationala. Tocmai de aceea Stalin avea incredere in el.
        Dar sigur ca Litvinov, dupa 22.06.’41 atunci cand era din nou nevoie de el, s-a intors in politica externa in calitate de ambasador in cel mai important post: US.
        „[…]Titulescu și restul diplomaților ce-și puneau toate speranțele în Liga Națiunilor, dezarmare și negocieri, au jucat doar dolul de idioți utili ai agresorilor. Ăsta e adevărul brutal.”
        Mda, not quite true dar pe fond asa e. Totusi trebuie sa mentionez ca diplomatia trebuie sa joace si acest joc: acela de a incerca toate/majoritatea posibilitatilor de solutionare a diferendelor.
        Titulescu…..a fost vazut bine de comunisti pe ideea „negocieri cu Litvinov, etc”. Acum se pedaleaza pe faptul, real, ca i-a bestelit pe germani si italieni la Liga Nat.Geneva.
        Sunt voci, nu lipsite de argumente, care sustin ca Titulescu a facut mai mult o politica personala decat politica externa a Ro. Complicate chestiuni.

        „Șarada cu „definirea agresorului” era, aproape sigur, doar o sarada. Dupa cate imi amintesc, in negocierile cu FR&UK privind o eventuala coalitie impotriva Germaniei (’36-’39 parca) URSS insista ca si un act/actiune indirect(a) sa poata fi definita ca agresiune. Termenul de „indirect(a)” ramanand la libera interpretare…..

  6. Omul este în esență un animal, dotat cu ceva rațiune, norme moral/sociale, cultură și credințe. Statul este o formă de organizare a acestor animale zise și cetățeni. Cu cât un stat este mai mare și mai puternic cu atât este mai agresiv și mai ticălos. Iar lupta pentru existență este legea de bază a existenței omenirii. Istoria umanității este o lungă poveste de ticăloșii și crime. Ne place sau nu, ăștia suntem, încă suntem niște biete animale agresive…
    NB. Statul este ca oamenii și oamenii ca statul…

    • NB2. Unii progresiști/anarhiști susțin ideea inutilității statelor naționale. Păi, dacă nu există stat, nu există nici poporul respectiv. Asta vrem?

  7. „Cartea este experiența imaginarului și este limitată de ceea ce putem sau vrem să ne închipuim […]”
    Aux contraire. Cartea e ca mâncarea organică, intră în organism și mintea o întoarce pe toate fețele și o asimilează încet. Devine a ei și e baza pe care se construiesc alte chestii bune (oase, mușchi, gânduri, idei).
    Filmul e ca mâncarea deja mestecată de vreun regizor. E hrănitoare, dar vine la pachet cu enzimele, scuipatul și gândurile ăluia. Filmul vine cu lucruri concrete: soldatul în uniforma verde trage cu pușca. Cartea te face să te întrebi oare ce nuanță de verde are uniforma soldatului? Filmul nu are miros și nu poți să-ți ridici ochii și să cazi pe gânduri. Nu poți să pui pauză să-ți ștergi lacrimile.
    Când termini un film nu poți să îl pui în raft cu drag și să-ți spui „‘ai, să-ți f*ți una, bine că n-am murit înainte de a fi citit chestia asta, respect domnu’ Remarque, sunteți dat dracului!”.

      • poate vor crea vreodata imaginea unui orb pe care o fata il strange gingas si iubitor de mana. Cred ca ar lua Nobelul … Si totusi se poate , dar doar cu ajutorul sunetului si a imaginilor in ceata – ce dau impresia de vise . Toate cele bune !

    • Faceti o comparatie nepotrivita .
      O minte educata ( moral ) poate citi orice carte cu orice subiect , oricit de SF sau de imoral / amoral . O minte educata regurgiteaza mizeriile . O minte needucata insa va inghiti mizerii , va construi scenarii si chiar o viata pe seama mizeriilor . Mintea nu poate fi comparata cu sistemul digestiv . Sistemul digestiv face ceea ce Dumnezeu a lasat sa faca . Nu mintea ii spune sistemului digestiv cum sa proceseze . Dar mintea poate sa ii spuna bipedului ce sa introduca pe gura si ce nu . In opinia mea a citi imbecilitati ( de a cap la coada ) e ca si cum am da stomacului cuie sa digere . Omul trebuie sa invete moralitatea inainte de toate . Apoi liber sa decida . Un om intreg la cap nu maninca cuie . Un om intreg la cap ( educat moral ) nu citeste imbecilitati . E plina societatea umana de imbecilitati si toti cei care le inghit fac asta din inconstienta , iresponsabilitate , fudulie , …. Adica din motive cae nu au nici o legatura cu firescul , cu ceea ce este moral .

  8. Mulțumesc doamnă Badea pentru această fereastră spre ”o gândire fără țărmuri”. Foarte rar am citit o prezentare atât de adâncă și înaltă, despre relația: stat – cetățean. Reveniți, aveți garantat un cititor. Cu considerație, Bătrânul.

  9. O recenzie frumoasa cu multa consistenta si bine argumentata. Felicitari autoarei!
    Faptul ca acest eseu a generat atatea discutii (unele clar elevate) denota ca prezentarea este bine elaborata iar cei care au citit-o si au inteles-o, au adus comentarii pertinente, consistente…
    E interesant ca tanara generatie mai face astfel de studii filozofice pline de substanta. Inseamna ca inca exista sansa pentru tara asta.
    Asteptam si alte teme la fel de profunde Ruxandra Badea!

  10. Statul va deveni dusmanul poporului datorita noilor technologii, Orwell si securitatea „mici copiii” pe langa ce o sa vina.

    • Există și la capitolul ăsta un mecanism de auto-reglare: pe măsură ce statul devine din ce în ce mai autoritar, inteligența umană se mai regăsește doar în tabăra adversă. Oamenii inteligenți preferă libertatea, astfel încât statele autoritare se prăbușesc, inevitabil.

      Tocmai noile tehnologii restaurează libertatea cetățeanului: statele cu veleități autoritare de astăzi nici măcar nu mai pot să viseze la monopolul asupra informației pe care îl aveau Brejnev, Honecker sau Ceaușescu.

  11. Bun art.! Trimiteri instructive si rationamente interesante.
    Art. m-a facut sa ma gandesc la un aspect ciudat si tragic din zilele noastre. Pacifistii, militantii anti-razboi, oponentii razboiului din UKR au parte de acelasi tratament si in RUS si in UKR…. Argumentele sunt similare pana la identitate.
    Dar chiar si la noi, in occident, pacifistii, miltantii anti-razboi, cei care indeamna la negocieri diplomatice sunt etichetati drept: unelte ale lui Putin, propagandisti, orbeți politic, etc.
    Chiar si majoritatea art./autori de pe contributors.ro procedeaza in acelasi mod. Desi ponderat si argumentat, nu la modul mainstream media.

    • @Durak
      dar vedeti dvs. „Pacifistii, militantii anti-razboi, oponentii razboiului din UKR au parte de acelasi tratament atat in RUS cat si in UKR…. Argumentele sunt similare pana la identitate.” Nu va pune pe ganduri ?
      Pe mine unul Da ! Cei care vor continuarea conflictului si care resping negocierile in numele unor victorii tragice si iluzorii, cei care prefera razboiul cu final absolut deschis si imprevizibil ne dau tuturor lectii despre ce e bine si ce e rau. Distrugerea de vieti omenesti, de bunuri materiale enorme sunt nerelavante ptr.ei. Ok, au dreptul asta. Dar eu nu iau lectii de la asemenea persoane.
      Merkel, pe care o injura toti ipocritii viteji de televizor si sufragerie, merita toata stima ptr.ca, cel putin, a incercat sa mentina un echilibru, sa pondereze apucatii de fervori belicoase.

      • Merkel a facut un deservciu profund daunator Europei.
        Toata lumea cu foarte putine exceptii vede si intelege asta acum.
        Poate ca si ea incepuse sa inteleaga cand cu crizele ei de tremurat pentru care NU a dat explicatii pe care AR FI TREBUIT sa le dea.

        Presupun ca daca cineva ar vrea sa va ocupe locuinta nu o sa va opuneti, ca sunteti un pacifist.
        Sunteti liber sa credeti in negocieri cu Rusia putinista.
        Poate credeti si in ruleta ruseasca.

        In Israel de exemplu cei care nu sunt apti pentru armata din orice motiv au ceea ce se numeste „profil 21”. De exemplu cantaretul extraordinar de talentat Aviv Geffen avea profilul asta.

      • @Durak
        „Presupun ca daca cineva ar vrea sa va ocupe locuinta nu o sa va opuneti, ca sunteti un pacifist.” Dvs.chiar sunteti serios?!? Chiar reflectati la ce spuneti?
        Situatiile sunt absolut incomparabile deoarece in viata de toate zilele, in societatile europene/occidentale in care traim, exista HIGHER AUTHORITY. In relatiile internationale domneste haosul (poate cu exceptia UE pe care o tot injurati gratuit dvs.). Aceasta insemnand ca ratiunile de putere, securitate si mai ales de interese fac legea. Nu exista higher authority care sa impuna manu-military legea decat in foarte, foarte, rare cazuri. Iar acelea sunt tot o confirmare a regulii inexistentei regulilor. Ptr.aceleasi fapte/acte marile puteri beneficiaza de impunitate. Spre deosebire de viata obsinuita din societatile noastre, cei mai slabi nu pot sa apeleze la higher authority decat in situatii punctuale, adevarate exceptii.
        Exemple ptr.info dvs:
        – Sunt tari democratice, liberale unde regulile de drept sunt respectate si care nu sunt membre ale Curtea Penala Internationala si chiar nu recunosc decizii ale acesteia decat in functie de propriile criterii/de la caz la caz: US, Israel. De mentionat (nu ca state de drept) si beligerantii de astazi: RUS&UKR care nu sunt membri.
        Deci ptr.ca CPI sa aiba competenta legala sa judece trebuie aranjamente/acceptare prealabila….. Cu alte cuvinte norma NU li se aplica decat celor care isi exprima acordul (vorbim despre state). Go figure!!
        Vi se pare ca ar exista vreo comparatie cu situatia din viata civila a unei societati?!?
        De ce nu va informati dvs.inainte de a afirma, atat de ritos, astfel de lucruri?!? Ce va retine?

        „Merkel a facut un deservciu profund daunator Europei.” Argumente serioase? Comparatii relevante?
        Vad ca sunteti inclinat catre aspecte ce tin de faptul divers cotidian, de afectiuni trecatoare ale sanatatii, etc. Sa am pardon daca astfel chestiuni mi se par oarecum derizorii.

        • Incerc sa imi imaginez cam cum ar fi fost pe vremea cind oamenii traiau in pesteri , in gauri de munte .
          Probabil unii aveau o piatra la intrare pe care o mutau cind doreau sa intre si sa iasa . Altii nu si-o permiteau . In general nu cred ca era o problema faptul ca unora le era ,,ocupata ” pestera sau gaura lor din munte . Pentru ca pacifist fiind cel care raminea pe afara isi gasea o alta gaura in munte . Si astfel evitau o confruntare . Bunuri in interior nu cred ca erau prea multe .
          Astazi insa e cu totul altceva pentru ca , nu-i asa , avem ,,pesteri ” personalizate, luate pe credit , umplute cu tot felul de lucruri ,, importante ” , cu parcare platita la preamarie , …..
          Viata simpla si simplista e un mare cistig pentru sufletul omului . Cindva o sa ne dam seama …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ruxandra Badea
Ruxandra Badea
Ana Ruxandra Badea este doctorandă in bioetică in cadrul Facultății de Filosofie UNIBUC și fost referent pe neproliferare nucleară in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A studiat arte liberale la University College Utrecht, filosofie și literatură la Warwick University și drept internațional la Universitatea București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro