luni, mai 23, 2022

No man’s land si dificilele litigii al internetului

Printre articolele care mi-au mai atras atenția în ultima vreme, am dat și peste  acesta. În rezumat, autoritățile americane doresc să citească mailurile unui suspect, mailuri găzduite de Microsoft, firmă de asemenea americană. După scandalurile trecute legate de dezvăluirile lui Snowden care au adus în atenție modul în care marile firme au colaborat cu autoritățile în problemele legate de interceptări ilegale ale comunicațiilor, probabil Microsoft a încercat să “dreagă busuiocul” un pic, opunându-se cererii autorităților, pe motiv că serverele se află în Irlanda, unde autoritățile americane nu au jurisdicție. Judecătoarea Loretta Preska a decis însă în favoarea autorităților iar producătorul de software a anunțat că va face recurs.

Presupun că în continuare Microsoft se vor dovedi scrupuloși în ceea ce privește confidențialitatea datelor clientului, poate vor încerca să și popularizeze cazul pentru a scoate în evidență acest lucru; biznisul lor are nevoie de asemenea semnale ( mai deunăzi citeam că structura profiturilor lor s-a schimbat, veniturile din serviciile de “cloud” depășindu-le pe cele din activitățile “tradiționale” ale companiei).

La nivel de bun simț comun judecătoarea pare a avea dreptate, pentru că nu prea e important unde se află serverul, ci unde se află parola de administrator; pe de altă parte a susține că datele se află în Irlanda e probabil doar o jumătate de adevăr: mă îndoiesc că serverele lor nu sunt incluse într-o structură de cluster cu replici pe diverse continente și că nu fac un backup periodic la ele, într-un alt datacenter. Aceasta este însă doar abordarea pragmatico-inginerească a cazului.

Ceea ce a adus în ultimii ani Internetul este o lume fără frontiere, în care granițele geografice sunt nerelevante. E acea lume virtuală despre care se tot vorbește ( nu îmi place deloc termenul “virtual”, pentru că Internetul e cât se poate de real, e construit din cabluri, servere și routere). E doar o altă formă de organizare a omenirii; nimănui nu i-a trecut prin cap să spună, de exemplu, că Biserica este o lume virtuală, deși are structuri și mai ales idei care transcend realitatea politică și geografică. Ca și în cazul Bisericii, ocupând același spațiu fizic și implicând aceeași oameni, Internetul e o realitate care uneori mai intră în conflict cu ceea ce ne-am obișnuit a numi “lumea reală”: statele și legile lor, geografia sau istoria ( a se vedea disputele din paginile Wikipedia atunci când se încearcă definirea unui termen sau eveniment controversat).

Biserica a avut ceva timp până acum (două milenii, dacă vorbim strict de creștinism, e ceva vreme) să își definească unele frontiere cu puterile laice. Dispune de unele privilegii, are o oarecare autonomie de a-și judeca (și condamna) “angajații”. La rândul lor puterea seculară caută să se poarte cu mânuși în chestiunile delicate, chiar dacă oficial se proclamă atotputernică.

Internetul încă nu și-a stabilit “frontierele”. Sigur că și noi folosim firewall-ul sau antivirusul ca să “excomunicăm” câte un membru mai zurbagiu al comunității, dar de cele mai multe ori puterea seculară și cea digitală se întâlnesc într-un fel de “no man’s land”. Să ne gândim de exemplu la chestiunea spinoasă a drepturilor de autor unde cultura Internetului, cea a liberului acces,  cam intră în conflict cu legislația aproape a fiecărui stat. Ce s-ar întâmpla dacă Poliția ar face din combaterea pirateriei o prioritate? Sau ar prelua sarcina producătorilor de antiviruși și ar deschide câte un dosar “in rem” pentru fiecare nou virus apărut?

Cazul cu care am început este un astfel de domeniu de frontieră. Presupunând că autoritățile vor primi câștig de cauză în final, cum vor putea pune în aplicare decizia în cazul în care Microsoft ar decide să o obstrucționeze? Dacă drepturile de acces pe serverul din Irlanda ar fi cunoscute, de exemplu, doar de administratorul serverului, care “întâmplător” ar locui în Rusia? Presupun că ar trebui să obțină un mandat internațional și să confiște serverul; nu imposibil, dacă vorbim de Irlanda, dar presupun că până la finalizarea procedurilor deja cazul respectiv ar fi rezolvat de mult prin mijloace tradiționale ( Chuck Norris neavând, cum se știe, nevoie de parolă de acces).

După umila mea părere, vom avea nevoie în curând de o Magna Carta în domeniul internetului, altfel, “conflictele înghețate” ca să fac referire la un subiect de actualitate se vor înmulți și vor degenera.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Eu nu cred ca exista firma americana dispusa sa coopereze cu institutiile americane, gen NSA. Problema este ca aceste firme nu numai ca nu au de ales, dar nu au nici macar voie sa-si informeze clientii despre cererile guvernamentale – citeam de un email provider ce se mandrea cu securitatea si intimitatea oferita clientilor, iar fondatorul a preferat sa inchida serviciul. Iar aceasta poveste cu Microsoft probabil a fost facuta publica tocmai din cauza ca serverele sunt in Irlanda.

    Vizavi de asta: „*Ce s-ar întâmpla dacă Poliția ar face din combaterea pirateriei o prioritate? Sau ar prelua sarcina producătorilor de antiviruși și ar deschide câte un dosar “in rem” pentru fiecare nou virus apărut?*”

    Raspunsul este simplu – in multe tari combaterea pirateriei este o prioritate, dar in acelasi timp nu are efecte. De exemplu au incercat cativa ani de zile sa inchida ThePirateBay. N-au reusit si e mai popular si mai bine aprovizionat ca niciodata.

    Problema fundamentala este ca tehnologia are talentul de a disrupe modelele de business existente. Pe vremuri existau multe firme ce produceau bice pentru birjari. Pe vremuri existau si firme ce vindeau gheata. Si din pacate Internetul intra in conflict cu conceptul de copyright. Nu-i neaparat un lucru bun, vom vedea efecte negative din aceasta cauza, gen oameni ce nu-si mai vor putea folosi talentul full-time. Pe de alta parte vedem si efecte pozitive, cum ar fi dialog si colaborare many-to-many, gen Wikipedia ce a depasit ca utilitate Encyclopedia Britannica. Ce vedem vizavi de proiecte legislative ce vizeaza drepturile de autor (SOPA, PIPA) nu este altceva decat o incercare disperata a celor in putere de control al disruperii.

    Vizavi de email-uri, exista o cale simpla disponibila pentru oameni de a se proteja – si anume criptarea mesajelor direct din clientul de email folosit. Facuta judicios, nici macar NSA n-ar putea descifra mesajele, indiferent de locatia si accesul la servere.

    Motivul pentru care criptarea mesajelor de email nu este mai populara este pentru ca presupune pasi suplimentari, plus ca serviciile de email gratuite si populare oferite de Google, Microsoft, Yahoo au ca forma de monetizare servirea de reclame contextuale, ce necesita pentru a functiona analiza textului din email-urile utilizatorilor. Dar datorita presiunii utilizatorilor, in special a firmelor ce folosesc Google Apps / Office 365, sigur vom vedea in curand facilitati de criptare in interfetele web a acestor servicii sau ca standarde web implementate de browser.

    • Nu credeti ca firmele sunt dispuse sa colaboreze cu NSA? Nici macar daca li se flutura prin fata ochilor eventualitatea unor contracte de cateva miliarde cu diverse agentii de stat care nu pun intrebari? Hmmm :)
      Banul e ochiul dracului, nu subestimati intelepciunea populara :)

  2. Apropo de problema proprietatii asupra datelor si toate celelalte asemenea: foarte interesanta cartea megaproaspata scrisa de Schmidt & Cohen de la Google: the new digital age. Se gaseste si prin aeroporturi.

  3. Până la urmă, a avea un server propriu de mail nu e chiar un capăt de țară, există multe firme micuțe care au așa ceva și e realizabil și pentru utilizatori individuali. Acum guvernul american întinde coarda tocmai pentru că e simplu să tratezi de pe poziții de forță cu 3-4 firme mari care procesează miliarde de mail-uri. Dar când vor fi zeci de mii de servere mici de mail, fiecare cu câteva mii de mail-uri pe an, deja nu mai e fezabilă abordarea actuală folosită de guverne. Se vor întoarce la spionajul clasic și posesorii serverelor de mail vor avea ocazia să se războiască zilnic cu atacuri informatice din partea guvernului :P

    • De fapt fenomenul e oarecum invers. Una din ocupatiile mele principale este legata de serverele de mail cu facilitati „enterprise”. In general folosesc o solutie bazata pe tehnologia de la Kolab ( se pot gasi pe net informatii despre). Insa „misiunea” serviciilor „cloud” este (direct sau indirect) eliminarea acestui tip de servicii, respectiv „hypermarketizarea” serviciilor. As putea sa va spun pe nerasuflate vreo zece avantaje de a avea un server de mail propriu, insa pentru multi avantajul de a avea „intretinere zero” este covarsitor, cu toate riscurile. Asta duce la concentrarea datelor catre cativa mari provideri ( pentru ca desi aproape oricine poate oferi servicii de mail clasic la calitate buna, doar cativa pot rivaliza cu Microsoft si Gmail la nivel de facilitati suplimentare) . Ori asta simplifica viata „serviciilor”

      • Sau altfel spus, oricum o dai de servicii nu scapi. Ramane sa alegi daca le preferi pe cele de mentenanta sau pe cele ale guvernului :)

  4. Interesati-va de cazul in care o mare firma americana a fost pusa sa plateasca miliarde pt poluarea Amazonului. Ulterior, prin actiuni in SUA, firma a „convins” un judecator ca e victima unei conspiratii (adica ecologistii si avocatii din proces care dorea dreptate) si judecatorul a decis sa le fie verificate toate emailurile acestora, pe principiul ca daca nu sunt cetateni americani nu au dreptul sa se apere in instanta de afectarea dreptului la privacy , etc. O magarie ordinara! Vor ajunge sa-i condamne in SUA la inchisoare pt ca s-au opus multinationalei si intereselor oneroase ale unor criminali economici. Justitie americana!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro