joi, martie 28, 2024

Nobălul si criza actuală

Premiul Nobel din 2011 pentru economie a fost adjudecat de către doi americani: Thomas Sargent și  Christopher A. Sims. Sargent a fost premiat pentru că s-a concentrat pe ”analiza efectelor pe care le au schimbările de politici economice asupra economiei” în timp ce Sims a fost premiat pentru eforturile sale de a identifica și măsura efectele ”unor schimbări temporare și neașteptate” în plan macroeconomic (cum ar fi modificările de dobânzi sau deficitele bugetare). Dacă ar fi să cităm direct din expozeul de acordare al Premiului Nobel am găsi următoarele ”explicații”: ”How are GDP and inflation affected by a temporary increase inthe interest rate or a tax cut? What happens if a central bank makes a permanent change in its inflation target or a government modifies its objective for budgetary balance? This year’s laureates in economic sciences have developed methods for answering these and many of other questions.”

Faptul că în matematică nu se acordă Premii Nobel (chiar dacă la momentul introducerii lor exista un premiu în matematică deja celebru) a fost o problemă întotdeauna pentru știința economică. În permanență în știința economică au migrat matematicieni, ingineri, fizicieni care nu au făcut decât să transforme această știință în ceva care nu mai are legătură cu economia. Noi economiștii ne vedem pur și simplu eliminați din această știință de cercetători migrați dinspre matematică care au dat deoparte argumentul economic, au trecut muncitorește la modelat și măsurat echilibre dinamice sau statice. Au trecut la agregat prețuri și la propus metode de optimizare / eficientizare a controlului de la butoane a unei economii imposibil de modelat, formată din indivizi dotați cu liber arbitru și cu posibilitatea de a-și schimba comportamentul și preferințele de la o secundă la alta. De-a lungul vremii Premiile Nobel în economie au validat și au premiat tot felul de astfel de ”inițiative” sau ”reușite” care nu au făcut decât să încurce și mai mult tot ceea ce se cunoștea cu privire la funcționarea sistemelor economice. Piețele libere (imposibil de modelat) au fost înlocuite cu piețe reglementate al căror echilibru este nenatural dictat de la centru și având în spate modele de o complexitate din ce în ce mai mare. Politicile economice nu au fost niciodată un esec ci un permanent obiect pentru reajustare si optimizare (chiar dacă modelele care fac acest lucru sunt failibile). Premiile Nobel în economie au încurajat agresarea venită pe filiera matematicii și au ”validat” cercetători deveniți tot mai fanatici în privința puterii pe care o are modelarea cu privire la comportamentul economic al ființei umane (comportamentul de consum, comportamentul de investiție / economisire). O bună parte din criza prin care trecem astăzi se datorează acestei propagări exponențiale a unor idei periculoase care au îndepărtat știința economică de acțiunea umană spre o pseudo-știință tot mai greu de apărat cu argumente logice, devenită absolut de neînțeles prin explicațiile și soluțiile pe care le propune dezechilibrelor rezultate din aplicarea teoriei premiate în viața de zi cu zi.

Nici premiul din acest an nu face rabat de la tendințele majore din ultimele decenii cu privire la ”știința” economică. Thomas Sargent (vezi aici lista de lucrări și contribuții adusă la zi), aflați printre cei mai citați 5% economiști ai lumii s-a distins prin câteva ”contribuții” esențiale pentru domeniul economie: macroeconomia dinamică, robustețea modelelor econometrice, teoria așteptărilor raționale (pentru care și G. Lucas a primit un premiu Nobel), posibilitatea unei politici fiscale optime, relația dintre inflație și dobândă, relația dintre inflație și dinamica masei monetare (teoria cantitativă a banilor). Este autor a numeroase coduri de programare în Matlab utile pentru modelarea econometrică. Robustețea (unul dintre conceptele de bază ale contribuției lui Sargent) este definită de acesta ca ”o discrepanță statistică între modelul cel mai pesimist (worst-case model) și modelul de referință (benchmark model)” (vezi aici studiul cu pricina). Într-un studiu din 2008 (vezi aici) ajunge la concluzia că nu există o legătură relevantă între modificarea masei monetare în SUA (perioada analizată 1900 – 2005) și inflație (deși din concluziile studiului său abia se poate extrage o idee economică coerentă).  Într-un alt studiu (vezi aici) publicat în 2008 modelează comportamentul unui consumator pesimist care prin acțiunile sale induce mai mult risc în piață. Un studiu și mai ”fascinant” (vezi aici) este cel din 2000 în care demonstrează că un decident ”robust” tratează problema imperfecțiunilor modelelor cu care operează într-o manieră similară celei prin care econometricienii operează cu serii de timp.

Nici C. Sims (vezi aici profilul său academic) nu este departe de T. Sargent (aici si profilul său academic). Contribuțiile sale remarcabile la știința economică s-au concretizat într-o serie de cercetări axate pe: politica monetară și modalități de îmbunătățire a ei, modele de politică monetară, aspecte fiscale ale independenței băncilor centrale, modele macroeconomice moderne, modelarea așteptărilor raționale, econometria pentru analiza politicilor economice. Într-un studiu (vezi aici) cu privire la politica monetară, Sims remarca cu patos încă din debut ”economia monetară practicată de către specialiștii / econometricienii din băncile centrale a progresat semnificativ în ultimii ani” și mai apoi că ”Curba Philips nu este doar o relație empirică între inflație și șomaj” (și de aici din nou clasica soluție a robinetului de bani care ne rezolvă nivelul ocupării). Într-un alt studiu din 1998 (vezi aici) Sims argumenta că politica monetară nu are cum să producă recesiune (contrazicând orice argument economic). Și analiza poate continua în acest sens cu nenumărate exemple.

Concluzia este cât se poate de clară și de tristă. Asistăm la o validare în masă a ”performanței” într-un domeniu care demult operează cu concepte alterate (dobândă, inflație, prețuri, piață) și chiar cu confuzii catastrofale (cea mai la îndemână este confuzia dintre capital și bani pe care ambii ”nobelizați” o fac în lucrările lor). Economia a ieșit demult din șablonul explicabil și încetează să mai poată fi înțeleasă cu argumente logice. Haosul calculațional impus de producția de bani din nimic, de controlul unei bune părți din prețurile din economie și reglementarea dusă la extrem pentru cele mai importante piețe (piața capitalurilor, piața forței de muncă, piața bunurilor de consum) face ca nimic din ceea ce altădată forma miezul teoriei economice să nu mai aibă valoare. Totul este aruncat la gunoi cu dispreț de niște econometricieni fanatici care cred că orice se poate modela și aproxima fără consecințe prea mari pentru lumea în care trăim. Ajungem astfel să creăm relații, legături și inferențe care depășesc cu mult cele mai elementare principii și axiome din economie: testăm impactul cursului de schimb asupra inflației, căutăm legătura dintre deprecierea monedei și dobândă, analizăm legătura dintre inflație și șomaj, explicăm dinamica dobânzilor prin dinamica PIB-ului etc. Discuțiile dintre economiști nu se mai poartă demult pe tărâmul ideilor și conceptelor ci pe cel al robusteții modelului, al semnificației statistice, al intervalelor de încredere, al tipului de distribuție, al normalității sau stohasticității seriilor de date. Nimic din ce era economia odată.

_______________________

Articol aparut si pe Blogul lui Cristian Paun

Nota editorului: Acest articol este al doilea dintr-un sir de trei articole dedicat problemei identificate de autor ca „abuzul matematicii in stiinta economica”.  Primul articol este  Calitatea predictiei in stiinta economica , iar al treilea este Abuzarea economiei de catre matematica

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Domnule Paun,

    Iau comentariul dvs. ca pe un semnal in privinta abuzului de metode cantitative in analiza fenomenelor economice. Acesta este un aspect care trebuie mentionat. Dvs mergeti putin cam departe totusi, aruncand in derizoriu demersul riguros-stiintific in fenomenele social economice. Tocmai datorita complexitatii acestora, lucru pe care il semnalati si dvs. este necesar apelul al libajul formal al matematicii si la instrumente de lucru din zona statisticii sau a econometriei. Economie numai cu datul din mana nu se poate, sau probabil se poate in Romania. Inteleg faptul ca pentru cei care nu stapanesc limbajul arid al probabilitatilor si al statisticii se naste o anumita frustare, dar nu toti economistii buni trebuie sa stapaneasca abordari cantitative, dupa cum nici un matematician nu devine automat si un bun economist. Usurinta ca care exprimati pareri despre lucrarile unui titan al gandirii economice, Sargent, care nu avea nevoie de Nobel pentru confirmarea calitatii muncii sale, fiind deja consacrat, ma face sa ma gandesc la o oarecare superficialitate a abordarii dvs, superficialitate care naste confuzii, dupa cum rezulta si din ultima propozitie a comentariului dvs.

  2. Se vede treaba ca n-ati citit textul dlui Algica din 11 oct 2011. Oricum, rezultatul e: doua evocari generice ireductibil contradictorii. Personal nu inteleg cum de e posibil asa ceva, dar uite ca se poate. Aviz amatorilor :)

  3. Personal am o abordare contrara teoriei d-lui Paun. Mi se pare ca este prea putina modelare, ca sunt prea putini matematicieni excelenti care n-au facut pasul spre stiintele economice. Si ma gandesc aici de cei care se ocupa de sistemele cu instabilitate (cu oscilatii haotice sau periodice, puncete de bifurcatie, vectori si valori proprii). Paradoxal dar matematicienii care lucreaza in economie opereaza cu modele deterministe fara a aborda sistemele cu entropie inversa. Este advarat cunoscand ASE-ul din tara, ca „economistii” romani nu mai pot practic citi articolele care se publica la nivel de varf astazi. Trecerea de la economia comunista la cea de piata a creat „economistilor” de la ASE un mare handicap scotandu-i practic din intelegerea sofisticatelor instrumente de analiza. Faptul ca Romania este o tara in care atat Academia Romana cat si ASE-ul nu pot oferi guvernelor instrumente software de analiza si predictie bugetara spune cred totul despre „contributia” acestui segment social la criza continua in care vom trai si traim. In afara de BNR care evident face parte dintr-un alt spatiu unde se folosesc instrumente de modelare matematica oferite de parteneri, nici o alta institutie nu beneficiaza de astfel de instrumente. Nu contra sau excesului de modelare matematica ar trebui sa ne opunem ci impotriva acelora care nefiind capabili sa faca business analyze dau vina pe calculatoare si soft. Inteleg lupta pentru supravietuire dar nu-i inteleg pe cei care au pierdut trenul si nu vor sa recunoasca…

    • Corect, modelarea e marea problema a teoriei economice romanesti. Asta trebuie spus clar si raspicat.
      La o sustinere de doctorat in sept anul asta de la ASE, o doctoranda reprosa in concluzii parholismul aproape endemic al academismului romanesc, caracterul mult prea analitic si dogmatic al abordarilor si evident lipsa modelarii; in problematica noii economii dintr-o perspectiva microeconomica neoclasica aplicata de ex n-a putut cita niciun studiu romanesc. A spus-o clar, argumentat si apasat, dar a fost cam degeaba: cu exceptia unui profesor din afara ASE-ului, nimeni n-a sesizat provocarea tezei.

    • Poate aveti ceva dreptate in ceea ce sustineti. In Romania nu sunt suficienti specialisti care sa utilizeze instrumentele matematice pentru analize cantitative. Cu toate acestea, va pot contrazice in privinta afirmatiilor legate de specialistii din ASE sau Academia Romana (poate acad. Emilian Dobrescu sau prof. univ. Moisa Altar, spre exemplu, va spun ceva in domeniu; daca nu, mai cercetati.) Nici in privinta BNR-ului nu pot sa va dau dreptate: lucreaza cu modele create de tocmai in mediul academic pe care il blamati. De altfel, e si dificil sa te astepti din partea unui partener sa-ti puna la dispozitie un model care sa reflecte o realitate pe care o cunosti tu cel mai bine. Sigur, conteaza calitatea modelului, calitatea datelor (si aici Romania este intr-adevar, deficitara pentru ca nu dispunem de serii lungi de timp care sa caracterizeze un sistem economic stabil cel putin institutional; dar acesta este un dat pe care nu avem cum sa-l imbunatatim). Si, intr-adevar, probabil nu avem econometricieni pe toate drumurile. Daca asa ceva ar fi de dorit. Performantele prognozelor recente lasa mult de dorit din perspectiva oricarui individ cu asteptari rationale :-) Poate ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva cei care au prins trenul (care, poate, duce intr-o fundatura) nu sunt cumva prea prinsi in proiect ca sa coboare in prima gara si sa ia trenul in directia corecta.

  4. Cred ca faptul ca Alfred Nobel NU a instituit un Premiu Nobel pentru economie spune destul de multe. Economia unei tari mari sau a unor conglomerate de tari (UE) sau Economia Mondiala sunt sisteme mult prea mari si prea dinamice pentru a putea fi descrise cu niste simple „legi” empirice. Deasemenea, interventia arbitrarelor Politici economice la monente de Criza nu creaza mai multa stabilitate in Sistem. Este ca si cum ai incerca sa descrii functionare unei navete spatiale cu 3 – 4 formule matematice. Imposibil!

  5. Mie mi se pare ca, dimpotriva, economia a pierdut legatura cu substratul ei fizic si a accentuat excesiv aspectul social. In discursul actual al economistilor prevaleaza teorii cum ar fi incurajarea cresterii economice prin cresterea consumului sau reglarea economiei prin parghii strict financiare cum ar fi rata dobanzii de referinta sau impozitarea. Nu se vorbeste mai nimic de exemplu despre economisirea resurselor. Se uita ca de fapt toate se reduc la fizica, ca orice transformare (extractie, prelucrare, transport etc.) se face cu randamente subunitare. Se uita ca in sistemele termodinamice inchise (economia globala tinde din ce in ce mai mult spre asa ceva) entropia creste.

    Intr-adevar matematica nu este relevanta in economie pentru ca se bazeaza pe niste ipoteze limitative care nu functioneaza in realitate (ex. comportamentul rational) si pt. ca incearca sa modeleze niste sisteme care din cauza numarului enorm de grade de libertate nu vor da niciodata solutii deterministe.
    Modelele obtinute si obtenabile pot fi doar descriptive si nu predictive si a te lua dupa ele conduce la erori grave. Economia ca si stiinta este un fel de amestec de istorie, sociologie si psihologie sociala si daca stam sa ne gandim un pic inlocuita de ramuri din celelalte stiinte.

  6. Felicitari pentru articol. Din pacate aveti dreptate. Majoritatea publicatiilor din revistele de categorie A sint modele matematice robuste care analizeaza fenomene la nivel macro. Toate manifestarile care nu „incap” in model sint considerate „noise” si eliminate. Din fericire exista cercetarea calitativa (qualitative research), care se concentreaza exact pe aceste exceptii, explicind fenomene altfel ignorate. Am participat la un curs al Profesorului Allan Afuah despre dezvoltarea teoriei. In acest curs a trebuit sa analizam articole celebre din management fara sa ne uitam peste modelul matematic. E surprinzator cit de putine articole „bune” de fapt explica un fenomen. Din acest motive au existat si vor exista mereu doua scoli de gindire, una bazata pe cercetarea cantitativa si una bazata pe cercetarea calitativa. Din pacate scoala cantitativa are inca o influenta mai mare.

    In alta ordine de idei, ar fi interesant daca cineva ar face un studiu asupra sociologiei articolelor stiintifice publicate in revistele de categorie A (din care se selectioneaza si cei ce iau premii Nobel). Multi profesori povestesc cum s-au asociat din diverse motive pentru a scrie un anumit articol, cum au migrat de la o universitate la alta din motive care nu au nimic de a face cu linia lor de gindire, samd. Teoriile se construiesc unele peste altele si, lucrind intr-o anumita universitate si publicind intr-o anume revista, cercetatorii sint obligati sa respecte regulilor casei… Rezulta astfel o propagare a ideilor incrementale, care, prin igorarea „noise”-ului, nu sint capabile sa explice fenomene prezente si nici sa anticipeze efectele lor.

    Sa speram ca acum, in ceasul al doisprezecelea, cele doua scoli de gindire se vor aseza la aceeasi masa si vor dialoga… :)

  7. Recomand tuturor sa faceti ce am facut si eu. Am cititi cateva dintre ultimele articole ale autorilor premiati si m-am luat cu mainile de cap.

    Din acest motiv am si pus linkuri la articolele pe care le-am parcurs. Va recomand sa intrati pe ele si sa cititi cel putin concluziile lor. Daca extrageti de acolo vreo idee economica sa mi-o spuneti si mie.

    Mai mult, recomand citirea acestui articol in combinatie (la pachet) cu celelalte doua mentionate aici pentru a intelege de ce sustin limitele pe care le are matematica in economie:

    http://cristianpaun.finantare.ro/2011/10/15/abuzarea-economiei-de-catre-matematica/

    http://cristianpaun.finantare.ro/2011/09/17/calitatea-predictiei-in-stiinta-economica/

    A nu se interpreta demersul meu ca o ura pe matematica sau ca o insuficienta a mea de a intelege ce se scrie prin paper-urile „economice” ale celor doi „nobelizati”. Supararea mea pleaca de la o tot mai multa lipsa de economie in tot ceea ce se cerceteaza in aceasta stiinta. Plus virtutiile nemeritate (oricand se poate valida empiric acest lucru printr-o simpla scanare a situatiei actuale) asociate aparatului econometric si matematic care opereaza cu predictii (mai ales pe agregate irelevante).

  8. Mi-ar fi placut ca autorul sa abordeze subiecte precum: confluenta dintre o economie bazata pe controlul politic al cursului de schimb (China, cel mai mare producator mondial de bunuri) si economiile bazate pe cursul de piata al monezilor, valoarea pietii serviciilor (Europa+USA+Japonia) vs de valoarea bunurilor la nivel mondial (China), achizitiile publice de bunuri si servicii (se estimeaza ca cca 3000 de miliarde dolari au disparut sub forma de spagi de la caderea URSS si a Europei de Est), raportul dintre consum si nevoi, costurile inovarii vs de legea copy right-ul nerespectata de China si Rusia. Daca este sa ne referim la Romania, aici lipseste total o strategie macro-economica si de risc. Cel mai bun exemplu este modul cum „economistii” produsi de ASE au pregatit politica economica pe fondurile structurale. In loc sa pledeze pentru a impune o politica bazata pe credit-furnizor cu garantii de stat, au adoptat sistemul creditarii de stat prin imprumuturi. Se va ajunge astfel sa cheltuim echivalentul a 32 miliarde euro si sa incasam de la CE undeva sub 3 miliarde euro. Adica ne imprumutam ca sa bagam banii in buzunarele unor privati care fac lucrari acceptate calitativ de statul roman dar incadrate de CE ca fiind lucrari raportate si neexecutate calitativ. Cand risti sa ajungi la undeficit de 30-40 miliarde euro nu-ti mai trebuie nici modelare nici cine ce stiinta macro-economica. Iti trebuie (in Romania) o justitie si confiscarea averilor inclusiv a conturilor. Ce „stiinta economica” ar putea opera in acest haos? Nu vi se pare ca mai intai ar trebui sa ne ocupam de noi si abia apoi de globalizare si modelare?

  9. Dupa un numar de ani in care economia creste si in care, evident, modelarile dau deviatii standard mici, parand ca totul e clar si limpede, vine un an (2008, dupa care 2011) in care totul se da peste cap. Nimic nu mai e valabil, deviatiile standard se largesc necontrolat, regresiile devin inutile. Cu alte cuvinte, vine o mare lebada neagra. Nassim Taleb n-a facut decat sa defineasca pitoresc non-matematicul, non-modelabilul, imprevizibilul. Evident ca toate modelarile astea sunt haioase, in cel mai bun caz pot fi folosite la impresionarea clientilor de consultanta financiara. Sau pot fi folosite ca hobby de catre cei super-dotati intelectual. Stiinta economica are de-a face cu omul, cu ale sale temeri si lacomii. Iar omul nu e modelabil (inca). Har Domnului!

    • Un argument mai concret în sprijinul acestei idei ar fi de dorit. De ce?

      Să dau un exemplu mai clar:

      Să zicem că aveeţi o afacere cu produsul X. Vindeţi produsul X la un client cu plata la termen (să zicem 6 luni). Nu ştiţi dacă clientul dumneavoastră vă va plăti. Aveţi de ales între:
      1. Chemaţi un econometrician de primă clasă, nobelizat, cu articole ISI în econometrie care începe să culeagă date cu privire la istoricul de plată al clientului dumneavoastră, face un model complex din care rezultă că cu probabilitate de 99% va plăti la termen factura şi cu probabilitate de 1% că nu va plăti factura (deja econometricianul vă minte cu ce vă poate spune pentru că el nu vă spune dacă la scadenţă clientul plăteşte sau nu, lucrează cu terţ inclus adică şi cu A şi cu non-A). Credeţi în econometrician şi totuşi la scadenţă clientul dumneavoastră nu plăteşte pentru că MOARE (sau nu vrea, sau fuge cu banii sau se răzgândeşte). Nimeni nu poate prezice cu acurateţe ce va fi în mintea acelui om la scadenţă. Nimeni nu poate prezice improbabilul.
      2. Chemaţi un specialist în contracte care vă propune un contract de tip garanţie de plată sau o asigurare de plată cu clauze clare. O incertitudine o insurmontaţi astfel printr-un contract şi nu printr-o predicţie îndoielnică.

      E poate exemplul cel mai simplu pe care îl pot da în privinţa NEPUTINŢEI matematicii în economie.

      Dacă discutăm acum despre variabile macroeconomice (inflaţia, PIB) lucrurile se complică şi mai mult. De exemplu, BNR acţionează şi tipăreşte bani ţintind inflaţia. Inflaţia pe care însă o ţinteşte BNR (şi pe care nu a reuşit să o ţintească corect de vreo 5 ani încoace) nu e inflaţia nimănui. Deci econometricienii macro utilizează variabile agregate care nu sunt relevante pentru nimeni. De ce inflaţia nu e relevantă? Simplu: pentru că ea ia în calcul simultan un procent dintr-o maşină de spălat manuală şi un procent dintr-o maşină de spălat automată. Orice consumator din piaţă nu are un astfel de comportament de consum (nu merge la magazin ca să cumpere cuva maşinii de spălat manuale şi motorul celei automate). Deci inflaţia nu e a nimănui. E imperfectă şi e doar un indice care nu are nici o valoare. Nu vreau acum să spun ce valoare are politica monetară a BNR bazată pe un astfel de indice. Sau modelele de creştere economică bazată pe astfel de indici.

      Nu mai continui că nu vreau să devin prea tehnic.

      Ideea este că aveţi nevoie de mai multe argumente pentru a spune o părere.

  10. Domnule Paun, am citit articolul dumneavoastra si m-am intristat. Atitudinea pe care o adoptati este din pacate cea care pastreaza stiinta economica romaneasca (si economia in consecinta) intr-un stadiu larvar. Haideti sa exercitam putina umilinta si sa acceptam ca, apartinand unei tari in care economia de piata nu functioneaza nici in prezent corespunzator, nu se cuvine sa facem aprecieri despre Sargent si Sims, produse ale unei economii de piata functionale de mai bine de doua secole si, nu intamplator, ale celei mai mari economii din lume. A spune ca modelele macroeconomice sunt inutile din cauza ca exista probleme nesolutionate in economia mondiala actuala este ca si cum am spune ca medicina este inutila pentru ca inca mai mor oameni. Nimic nu este cert si perfect in lume, oamenii descopera permanent lucruri noi despre lumea in care traiesc. Iata, acum teoria relativitatii este pusa la indoiala. Sa ii retragem premiul Nobel lui Einstein?
    Avem nevoie de modele macroeconomice acum mai mult decat oricand. Puneti va in locul unui decident de politica economica (banca centrala, guvern) care trebuie sa ia masuri nu doar calitative ci si cantitative. Fara prognoze bazate pe modele (fie ele si imperfecte), o decizie cantitativa este imposibila sau este haotica.
    Critica dumneavoastra este nascuta, spuneti, nu din neintelegere ci din dezaprobare. Va rog sa ma scuzati, dar nu va cred. Dupa ani de studiat modele macroeconomice inca sunt departe de a le stapani iar din lucrarile dumneavoastra (pe care mi-am permis sa le analizez pe ideas) si dumneavoastra sunteti la fel. In plus, mi se pare ciudat ca va plasati contra curentului modelelor si abordarilor cantitative si totusi aveti o publicatie recenta in care incercati o evaluare empirica a efectului Balassa Samuelson (bazat pe un model!).
    Sa nu ma intind mai mult. Va rog pentru binele studentilor dumneavoastra si al economiei romanesti sa incercati totusi sa va aplicati cu atentie asupra abordarilor cantitative din economie sau cel putin sa nu le mai criticati fara sa la intelegeti mai bine. Va recomand un articol dintr-un jurnal bazat exclusiv pe intelegerea fenomenului economic, asa cum va place dumneavoastra: The Economist. Aceasta publicatie intelege si sintetizeaza excelent continutul economic important si revolutionar al lucrarilor lui Sargent si Sims:
    http://www.economist.com/node/21532266
    Cu stima.

    • Avem nevoie de modele macroeconomice acum mai mult decat oricand. Puneti va in locul unui decident de politica economica (banca centrala, guvern) care trebuie sa ia masuri nu doar calitative ci si cantitative. Fara prognoze bazate pe modele (fie ele si imperfecte), o decizie cantitativa este imposibila sau este haotica.

      Orice decident politic va invoca nevoia de modele pentru a justifica politicile sale. Atunci când decidentul vrea să ne agreseze cu un TVA mai mare de la 18% la 24% va apela la un model care va demonstra că e optim 24% şi nu 18%. Orice bancher central va motiva că e nevoie de o şarjă de bani proaspeţi pentru ca inflaţia să fie mai bine ţintită. Orice guvernant ne va modela deficitul optim şi ne va justifica empiric acest deficit.

      Haosul de care vorbiţi este tocmai rezultatul acestor modele aplicate absolut stupid şi care ne demonstrează ipoteze care nu au nici o legătură cu economia autentică. Majoritatea paper-urilor cantitative din lume (mainstream) fac confuzii majore între bani şi capital de exemplu. Nici măcar nu mai insistă pe această diferenţă subtilă. Foarte multe teste empirice la ora actuală nu caută să demonstreze răul pe care îl face banca centrală prin tipărire succesivă de bani. Ci, dimpotrivă, ne demonstrează că întotdeauna între inflaţie şi şomaj va exista o relaţie de inversă proporţionalitate (creşte inflaţia, scade şomajul) deşi relaţia, economic vorbind, demonstrează contrariul. Astfel de demonstraţii empirice ridicate la rang de teorii aruncă la gunoi teorii şi argumente economice pe care nimeni nu mai are răbdarea să le asculte. În loc să discutăm principii economice încălcate de modelele actuale discutăm de faptul că ele ar fi dat rezultate dar calitatea datelor e îndoielnică.

      În absenţa unor preţuri de piaţă calitatea datelor cu care operează planificatorul central va fi întotdeauna viciată. Ori modelele planificatorilor centrali tocmai aceste preţuri le ignoră şi le denaturează (preţurile sunt în majoritatea acestor modele considerate rigide, salariile la fel şi nu ştiu cum se face că numai dobânda nu e rigidă dintre toate, doar ea scade pentru a creşte investiţiile şi pentru a asigura ocuparea totală a forţei de muncă).

      Economia este o ştiinţă mult mai complexă decât lasă să se înţeleagă un studiu empiric.

  11. Noi economistii… Autorul articolului nu intelege ca economia = statistica+politica.

    Ceea ce eu nu am inteles este de ce ministrul actual al educatiei a pus criterii de avansare asa de usoare la Panelul P4 al economistilor. Cu numai o singura lucrare ISI in revista cu factor de impact ajungi profesor, chiar daca restul lucrarilor sunt publicate in asa zise (c)anale, reviste din Iasi, Cluj, Oradea, Zalau etc., fara nici un impact niciunde pe lume.

    Mai nou am aflat ce fac baietii de la ASE, se roaga de matematicieni sa-i puna coautori la lucrarile lor ISI, ca sa poata avansa si ei…. Si nu numai la ASE e asta, si la Cluj si la Timisoara se intampla. Trist dar adevarat, reformarea economistilor e imposibila. Economia merge rau si sunt de vina matematicienii? Sau economistii? Sau politicienii? Sau populatia care se lasa condusa de toti astia.

    Oricum, aversiunea pentru matematica si statistica a economistilor a devenit celebra deja, culminand cu scoaterea matematicii din planul de invatamant la FEAA de la Universitatea de Vest din Timisoara, asta vara, in consiliul profesoral, am aflat recent.

    Inseamna ca John Nash a luat si el degeaba Nobelul pentru teoria jocurilor. Ca toti ceilalti. traiasca Goldman Sachs!!

    • Închinarea aceasta la zeul scientometriei este cea mai mare greşeală pe care o poate face un cercetător. Prin obligarea noastră să publicăm în reviste ISI, majoritatea mainstream şi majoritatea pline de analize cantitative, vom fi obligaţi să lăsăm deoparte tratatele de economie care contează (şi pe care mulţi nu le-au citit aşa cum trebuie) şi să ne apucăm de VAR, GARCH, lanţuri Markov, modelare bayesiană şi alte lucruri de genul acesta. Adică să ne spălăm pe creier şi să devenim toţi mainstream cu forţa. În acest fel nu vom avea timp să citim adevăratele teorii economice (pe care mulţi din România nici măcar nu le ştiu ca titlu şi autori).

      Nu e adevărat ce aţi auzit. Nu ne rugăm de nici un matematician iar cel care o face nu este economist cu adevărat şi un cercetător. Există şi reviste economice ISI care nu publică neapărat analize cantitative (e drept însă că destul de puţine). În plus, chiar nu contează atât de mult un articol ISI sau numărul de citări. De anul trecut Anglia a renunţat să mai evalueze prestigiul unui profesor după numărul de citări ale unei reviste (deci nu ale articolului său). La fel şi Germania de anul acesta. Numai noi facem pasul înapoi la „solicitarea” acelor ingineri (chimişti) care ne conduc destinele. Pot fi publicate articole bune şi în alte baze de date mai libere cum ar fi RePeC / Inderscience / Cabel / Routlege / Econhost ca ele să fie citite şi citate fără a fi afectată calitatea de cercetător al celor care publică. Doar noi am ales drept criteriu de performanţă ISI care este o bază de date ca oricare alta. Sunt oameni care nu au publicat ISI şi au avut idei geniale. Astfel de oameni riscăm să îi pierdem pentru că nu se încadrează în sistem. Mai mult, poţi să publici ISI nenumărate articole şi să fi un profesor mediocru care nu ştie să explice nimic studenţilor săi (decât table întregi de ecuaţii matematice care nu au legătură cu economia). Mai mult, prin efortul pe care îl facem să publicăm ISI vom neglija alte aspecte didactice fundamentale (cărţi publicate, manuale pentru studenţi, studii de caz rezultate din cercetare). Şi, mai mult, dacă cineva din România va publica un ISI într-o revistă cu factor de influenţă mare (atenţie nu de impact, aici fiind o mare problemă pentru că nu contează doar impactul revistei dat de numărul de citări ci şi impactul domeniului) va pleca din România instantaneu la o universitate din afară pentru că aici salariul de profesor universitar e undeva pe la 600 de Euro şi în Anglia de exemplu ajunge şi la 5000 de lire sterline pe lună. Şi, mai mult, un profesor care scrie multe ISI şi îl aduci în faţa unor studenţi tot mai oligofreni e o pierdere de resurse în primul rând pentru un astfel de profesor. Şi, mai mult, numărul de citări e cel mai prost indicator de performanţă al unui profesor: pot să spun o prostie imensă (cum a făcut Keynes de nenumărate ori) şi apoi alţii să mă citeze ca să îmi spună ce dobitoc sunt (adun astfel citări care numai onorante nu sunt).

      Mai multă libertate de mişcare în domeniul academic poate fi benefică. Închistarea sistemului în anumite criterii scientometrice îndreaptă / forţează economiştii să fie de acelaşi tip. Cantitativişti în marea lor majoritate. Iar pentru economie acest lucru este fatal, având în vedere că TOATE MODELELE ELABORATE DE MATEMATICIENI AU DAT ŞI VOR DA CHIX ÎN ECONOMIE. ECONOMIA NU ESTE ŞTIINŢA MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII. ECONOMIA NU ESTE CA FIZICA SAU CHIMIA. Are alte metode de cercetare. Matematica are limite semnificative în domeniul economic cu bine încearcă autorul articolului să sugereze cu argumente, zic eu, destul de bune. E printre primele reacţii mai consistente împotriva a tot ceea ce înseamnă agresarea unei ştiinţe de către analiza cantitativă aliniată căreia i se atribuie virtuţi mult prea mari.

    • Dacă sunt aşa de buni matematicienii la reglat economia de ce nu angajăm doar matematicieni pe post de manageri / miniştri? Să facem toate facultăţile de economie facultăţi de matematică. Să reglăm economia cu teorema lui Pitagora. Să fim serioşi dna Elvira: matematica / econometria îmi spune mie că cu probabilitate de 95% anul viitor va creşte economia şi cu probabilitate de 5% că nu va creşte. Eu întreb atunci matematicianul: anul viitor economia va creşte sau nu? Iar el obsesiv reia răspunsul cu probabilităţile. Vedeţi acum de ce autorul observă corect (şi nu e singurul – daţi un ochi pe praxeologie) problema care nu e una nouă. A îndrăznit dl. Păun să facă un mic pas înainte prezentând, ce-i drept cam dur şi direct, problema cu matematica în economie. Se vede însă că îl preocupă destul de tare ceea ce nu e rău pentru o comunitate de economişti care nu au curajul să spună lucrurilor pe şleau sau să vadă mai departe de ecuaţiile lor simultane. Autorul nici nu a intrat în probleme grele (probabil a evitat să fie tehnic): continuitatea funcţiilor asociate comportamentului uman care operează cu cantităţi discrete sau la momente diferite de timp (nu continuu), liniaritatea modelelor, normalitatea distribuţiilor seriilor de date ca ipoteză implicită în modelarea econometrică şi alte astfel de „aproximări” ale realităţii care discută despre un ROBOT şi nu despre UN ACTOR DIN PIAŢĂ, despre UN JOC ARTIFICIAL SAU TEORETIC şi nu despre ECONOMIA UNEI ŢĂRI etc.

      PS:
      Am citit şi eu 2 – 3 articole de Sargent de curiozitate. Are unul cu politica fiscală optimă – un model teoretic plin de matematică şi fără nici o concluzie economică. Îi dau dreptate autorului aici că Sargent stă destul de prost la acest capitol (şi dl. Păun nu e singurul care a remarcat acest lucru, mulţi au zis că acest Nobel a fost acordat exclusiv politic).

  12. Nu am inteles niciodata la ce sint buni economistii, la ce folosesc, ce produc si ce motiv ar putea avea un intreprinzator sa angajeze unul si sa il plateasca. Tare as fi curios sa aflu citi economisti sint angajati la Apple, Microsoft sau la Mercedes (ca prin guverne se calca pe picioare) si cum se face ca Apple, Microsoft, Mercedes si toti ceilati care produc brinza pot sa o faca foarte bine fara economisti si, in plus, nimeni nu ii suspecteaza ca ne-au aruncat in haosul economic din anii astia, dar politicienii, asistati de marii specialisti in economie si minuitorii de bani de prin banci, o dau mereu de gard si sint principalii responsabili pentru criza actuala (mina in mina – sa nu ii uitam! – cu Soros si alti madoffi aparent solitari, mari economisti si finantisti de felul lor, care fac miliarde de dolari cind miliarde de oameni saracesc; asta fiindca sint foarte inteligenti, desigur).

    Imi amintesc ca ASE-ul producea in fiecare an cite o sarja consistenta de absolventi cu diploma in regula pe vremea comunismului. Am cunoscut zeci si zeci, dar nici unul singur care sa fi facut ceva ca sa-si merite banii. Frecau menta, taiau frunze la ciini, tricotau, birfeau, se plictiseau, citeau romane si din 3 in 3 ani li se marea leafa. In citiva ani, daca aveau pile si erau membri de partid, ajungeau directori. Unii dintre ei sint acum cadre didactice la ASE unde, mai nou, inteleg ca se imprima pe banda rulanta diplome de master si PhD. Normal. De la acumulari cantitative, iaca si salturile calitative. Exista macar un singur economist roman care sa nu lucreze la stat sau la smecherirea rapoartelor oficiale ale minuitorilor de bani?

    Economistii imi par la fel de utili ca poetii de curte, filozofii de cafenea sau istoricii oficiali ai puterilor invingatoare in razboaie, iar cind aud de „stiinte economice” imi amintesc de Cioran care zicea despre psihanaliza ca e pornografie stiintifica.

    Deci, ce ziceati ca produce un economist (nu contabilul ala cu minecute, mare expert in adunari pe orizontala si pe verticala), la ce foloseste marfa produsa de el si cine o cumpara? (Nu ma intereseaza articolele peer-reviwed ISI sau discursurile docte de pe la simpozioane, pe astea le stim si le apreciem.)

    P.S. Chiar daca Keynes, la fel ca si autorul de mai sus (uimitoare coincidenta), era de alta parere, there is as much science in a subject as there is mathematics in it, or as much as there is measurement or “precision” in it. Restul e gargara.

    • Economistii imi par la fel de utili ca poetii de curte, filozofii de cafenea sau istoricii oficiali ai puterilor invingatoare in razboaie, iar cind aud de “stiinte economice” imi amintesc de Cioran care zicea despre psihanaliza ca e pornografie stiintifica.

      Nu ştiu ce pregătire economică aveţi sau ce aţi citit în ultima perioadă în materie de economie. Economia este şi rămâne o ştiinţă complexă şi foarte greu de priceput şi înţeles de către mulţi (inclusiv economişti). Tocmai de aceea nu se mai studiază atât de mult teoriile economice şi nu mai sunt puse în discuţie. E mult mai uşor să faci o regresie pe nişte date pe care apoi dacă le extinzi sau le restrângi obţii rezultate contradictorii. E mai uşor să creezi teorii corelând inflaţia cu şomajul (Curba Philips) şi apoi să nu se mai verifice aceste teorii empiric niciodată (fiind contrazise de teoria economică). E mai uşor să decretezi „a la Keynes” că preţurile sunt rigide şi salariile la fel, dar dobânda (care e tot un preţ) nu e rigidă atunci când tipăreşti bani. E mai uşor să foloseşti termenul de inflaţie, de ban, de capital fără să te întrebi dacă nu sunt probleme conceptuale cu aceşti termeni. E mai uşor să nu citeşti şi să nu acumulezi teorii economice care acaparează mii de pagini de dezbateri şi conceptualizări. E mai uşor să decretezi că economia nu e ştiinţă decât să cauţi să găseşti tainele şi misterele ei. Unul din mistere e că matematica nu se potriveşte cu acţiunea umană viitoare de nici o culoare (vezi comentariul făcut dl. Gogu.

      E foarte simplu să vii fără argumente să spui ba e bună matematica. Arătaţi-mi atunci cu argumente de ce a eşuat BNR în ţintirea inflaţiei? De ce eşuează FMI (de vreo 4 ori la rând) în estimarea creşterii economice viitoare pentru România? Am menţionat aici 2 instituţii care se presupune că are econometricieni de valoare (nu ASE-ul). Eu sincer să fiu anul trecut am previzionat mai bine decât FMI-ul „creşterea” economică şi am avut o eroare foarte mică în predicţie (există predicţia filmată la TV în ianuarie 2010). Am făcut una şi pentru 2011 aici fără econometrie prea multă:

      http://cristianpaun.finantare.ro/2011/01/01/cum-va-arata-anul-2011/

      Probabil nu va fi departe nici ea de adevăr însă e clar că e vorba de pură întâmplare sau coincidenţă. Sau realism.

    • Şi încă ceva…

      Vă recomand să vorbiţi despre economie după ce îmi dovediţi cu citate că aţi citit un minim de literatură pe care eu personal îl recomand studenţilor mei de la ASE:

      http://www.finint.ase.ro/index_files/Page683.htm

      Abia după ce citiţi aceste cărţi puteţi să spuneţi ceva despre complexitatea economiei ca ştiinţă. Şi evident că mai sunt şi alte tratate fundamentale pe care nu le-am inclus în listă şi sunt şi ele obligatorii (Avuţia Naţiunilor a lui Smith, Capitalul lui Marx, The General Theory of Employment, Interest and Money a lui Keynes, Economics: An Introductory Analysis a lui Samuelson etc.). Şi eu recunosc că mai am multe de citit şi aprofundat şi nu ştiu dacă îmi ajunge viaţa pe care o am la dispoziţie pentru a parcurge tot acest mister de care vorbeam mai sus. Economia rămâne, în ciuda limitelor pe care le are matematica în cazul ei, o ştiinţă profundă şi foarte dificilă.

      E clar că aţi înţeles demersul meu ca un atac la adresa matematicii şi nu ca pe o apărare a propriei mele ştiinţe pe care o studiez şi pe care o absorb prin toţi porii cu fiecare secundă de studiu, descoperind cu plăcere cât de complexe sunt problemele dezbătute în adevăratele tratate de economie. Eu nu am nimic cu alte ştiinţe şi nici nu mi-am propus să demonstrez superioritatea sau inferioritatea altor ştiinţe prin comparaţie cu economia. Nu vreau să ierarhizez ştiinţele. Vreau însă să atrag atenţia asupra unui abuz care se face pe nedrept în momentul de faţă în ştiinţa economică: atribuirea unor virtuţi nemeritate unui instrument de cercetare care este ECONOMETRIA.

      PS:
      Cioran nu este relevant pentru a-şi exprima opinii pertinente cu privire la economie. Nu mi-a dovedit că a citit clasicii în materie de economie ca să poată spună ceva relevant în acest sens. Iar în ceea ce priveşte econometria poate nici atât. Putem cita pe oricine ne convine însă acesta nu e un argument pentru discuţie.

  13. Eu zic ca nu e cazul sa devenim paranoici. Fiindca e clar ca nu matematica sau matematicienii sint de vina ca economia merge azi prost.
    Daca totusi cautati vini si vinovati, ar cazul sa uitati de premiantii Nobel si sa va intoarceti la NOUA ALIANTA intre politic si economic, caci aici e marea problema: economistii s-au inhaitat cu politicienii si au dat-o pe ideologie. Vorbim deja de o inflatie de idei privitoare la ceea ce numim economie-politica. Cind un economist uita de cifre si modele migrind spre ideologie se alege praful de ideile si rezultatele sale.
    Nu matematica, ci ideologicul – i.e. tocanita economiei politice – a adus economia mondiala in starea precara de azi.
    Nici un model economic bun nu te indeamna sa sustii banci falimentare, ci chiar tocanita amintita. Interesant mi se pare procesul rapid de ideologizare a economiei pe ruta economie-politica, politica-economica.
    Altfel, intocmai ca in fizica, in economie, matematica este cea mai eficienta cale de a elimina ideologia.

    In fine, e de o mie de ori mai bine sa incerci sa faci o tocanita de cartofi decit una de idei economice si politice.

  14. Nimeni nu zice ca modelarile matematice/statistice in economie sunt rele. Din contra, fara ele economia nu ar fi decat o poveste. Doar ca ele nu functioneaza decat intr-un mediu linistit, aproape liniar. In ultimii ani au dat un chix rasunator. Sa nu-mi spuneti ca analistii de la FMI nu se pricep la modelari. Si atunci de ce au dat gres de fiecare data cu anticiparile de crestere PIB real in Romania? Cititi doar primele paragrafe de aici: http://www.zf.ro/opinii/opinie-dan-armeanu-cine-mai-crede-in-estimarile-fondului-monetar-international-8853555

  15. Mai nou am aflat ce fac baietii de la ASE, se roaga de matematicieni sa-i puna coautori la lucrarile lor ISI, ca sa poata avansa si ei….

    Aberaţie mare nici că se putea spune. Nu căutăm matematicieni, iar cei care o fac, fie nu înţeleg prea multă economie, fie sunt prea scârbiţi să mai lupte împotriva acestor abuzuri de impunere cu forţa a unor metode de cercetare într-o ştiinţă cu care nu au nimic de a face şi încearcă să se descurce cum pot cu asemenea aberaţii (a se vedea comentariul de mai sus făcut dl. Gogu pentru a înţelege de ce matematica nu are relevanţă în economie).

    Legat de ISI acum şi de închinarea la ZEUL SCIENTOMETRIEI:

    1. ISI este o bază de date ca oricare alta. La fel de bine putea ministerul să aleagă şi EBSCO, RePeC, ScienceDirect, Springelink, Inderscience etc. A făcut această distincţie ISI vs. celelalte pentru că ISI este fieful cantitativiştilor şi a celor care scriu întru apărarea intervenţiilor statului în economie (mainstream).

    2. Cei care nu publică ISI nu au neapărat o problemă de pregătire economică sau nu sunt lipsiţi de valoare (este cunoscut cazul lui Walter Block care a aşteptat 15 ani şi 29 de încercări să publice un astfel de articol). Prin aderarea la astfel de sisteme de validare nu facem decât să excludem din sistem oameni care nu convin sau care au alte păreri cu privire la econometrie şi rolul ei în economie.

    3. ISI nu înseamnă neapărat valoare şi vizibilitate internaţională iar evaluarea pe baza factorului de influenţă (care ia în considerare NUMĂRUL DE CITĂRI ale revistei şi NUMĂRUL DE CITĂRI ale domeniului nu ale AUTORULUI articolului). Mai mult, numărul de citări ale autorului poate fi irelevant dacă el a scris o tâmpenie (cu a făcut Keynes) şi apoi o grămadă îl citează pentru aceasta criticându-l. Un exemplu: cineva a scris o carte foarte bună care apoi a fost recenzată într-un articol ISI de altcineva; cel care a recenzat cartea a primit mai multe puncte şi e mai bine cotat ca profesor decât cel care a scris cartea cu pricina. Anglia a renunţat anul trecut la acest sistem de evaluare al profesorilor din universităţi şi Germania a făcut-o anul acesta.

    4. Dacă scriem ISI acest lucru înseamnă un efort mult prea mare având în vedere că se cere un FACTOR de INFLUENŢĂ de 0,25 care pentru economie e IMENS având în vedere că domeniul economie e mai slab cotat decât alte ştiinţe (fiind ştiinţă socială). Vom scrie mai puţine manuale, vom citi mai puţin pentru studenţii noştri, nu vom mai face ppt-uri la fel de interesante pentru cursuri, alocând un efort substanţial pentru a publica articole în reviste care au procent de succes de 1% (din 100 de articole trimise se publică 1 singur articol).

    5. Un cercetător cu multe ISI de prestigiu nu înseamnă că e şi bun profesor şi educator pentru studenţii săi.

    6. E o totală irosire de resurse o concentrare pe ISI cu studenţii pe care îi avem în România care provin din familii tot mai sărăcite de stat şi care trebuie să lucreze pentru a se întreţine.

    7. Dacă tot publici un ISI într-o revistă cu factor de influenţă mare (ceea ce înseamnă factor de impact şi mai mare) nu are sens să stai în România pe un salariu de 600 de Euro maxim pe lună (salariu de profesor universitar), după ce îţi pierzi cam 30 de ani din viaţă cu salarii semnificativ mai mici şi după ce ai depins tot timpul de un sistem de educaţie foarte ostil.

    Vă spun toate acestea în calitate de autor de articole ISI, autor de cercetări cantitative.

    • De acord cu afirmatiile despre ISI si bazele de date. Au fost oameni geniali care nu au avut lucrari ISI si unii nici nu au terminat vreo universitate. Penultima medalie Fields pentru matematica a fost obtinuta de Grigore Perellman, un rus care a refuzat medalia, si premiul de 1 milion de dolari si posturi la amri universitati. Iar articolele principale le-a publicat in arxiv.org, un site public unde oricine poate publica orice. Nu mai vorbim de steve Jobs etc.

      Dar, nu vad nici utilitatea economistilor. Poate a contabililor. Desi cred ca banul e ceva rau, ar trebui desfiintat sistemul financiar actual si inlocuit cu altul bazat pe statistica. Contabilii ar deveni statisticieni. Sunt de acord ca economistii sunt ca poetii etc., adica inutili pentru viata reala.

      Iar despre matematicienii care le fac lucrari ISI, imi pare rau. Personal cunosc 4 astfel de cazuri. 2 au avansat deja profesori iar ceilalti 2 se pregatesc, au dosarul gata. Unul este in comisia CNATDCU de la panelul P4. El va spune cine avanseaza si cine nu, dar el este un impostor. Dar nu e singurul de acolo….

      • Așa nici eu ni văd utilitatea inginerilor care cercetează cum o să ajungem pe Pluto (eu clar nu voi trăi acele clipe și poate nici generații multe de acum încolo).

        Este impostură în universități dar nu o rezolvă articolele ISI. O rezolvă alt tip de măsuri. Una dintre ele ar putea fi PRIVATIZAREA TOTALĂ A UNIVERSITĂȚILOR DIN ROMÂNIA. Cine nu e de succes și nu atrage studenți să dea faliment. Ca să fii de succes trebuie să livrezi ceva de calitate. Ce ziceți de asta?

        O să îmi spuneți că există multă impostură și în universitățile private din România. De acord. Însă marile universități din SUA sunt private și în nici un caz de stat.

        Așa că de ce acolo se poate și la noi nu.

        • Foarte bine, sa le privatizeze total.

          Si apropo de ingineri, nu-mi sunt nici ei simpatici, dupa ce am vazut ca fac la Politehnica din Timisoara cu o ruda de a mea. Calitatea educatiei acolo este execrabila. Cursuri si seminarii facaute in scarba si fusereala. Nimeni nu explica nimanui nimic. Laboratoarele, daca se tin, le face asistentul si studentii se uita. Practica in fabrici nu exista decat daca ai pile si platesti o spaga grasa, te ia Flextronics sau Alcatel. Majoritatea fac pseudo-practica la facultate. Mai nou i-au bagat pe facultatea ETC in program de categoria B, pe buna dreptate, dar cine stie care sunt criteriile.

          Le-a scos matematica M1 la admitere si i-a lasat numai cu M2 ca sa-si faca numarul de studenti. Pe care-i pica si-i repica, la examene, dar nu-i ajuta cu nimic ca sa inteleaga ce invata. Poate nici inginerii nu stiu, au copiat de prin carti straine. Au cate 7!!! materii saptamanal, o gramada de ore, nu au timp de studiu sa aprofundeze. Programa e facuta ca sa aiba toti profesorii norma. Se lauda ca au curs ca la MIT, dar in SUA un student are mult mai mult timp liber. Si poate aia de acolo inteleg ce predau la studenti.

          Asa ca sa-i privatizeze pe toti, si mai bine ar fi sa vina universitati straine aici, dar de ingineri nu vor veni ca sa ne invete pe noi electronica. Vor veni economisti poate. Oricum, educatia este foarte ineficienta, si la feaa din Timisoara e la fel, au materii ca Etica Afacerilor dar au scos matematica din planul de invatamant. Practica nu le asigura nici ei studentilor asa ca intri bou si iesi vaca, astea-s toate facultatile din tara asta.

  16. Dezamagirea dumneavoastra nu este nicidecum generata de migratia matematicienilor, inginerilor si fizicienilor in economie, o stiinta despre care spuneti ca s-ar fi indepartat de actiunea umana. Sunteti, e evident, suparat pentru escecul eforturilor interdisciplinare de propune un nou set de metafore, un nou cadru conceptual pentru explicarea dinamicilor contemporane, inclusiv ale celor din economie. Continuam sa gandim newtonian, controlul ramanand idealul social la care aspiram. Exista insa si modele care tin de sensibilitatea postmoderna si care vad cauzalitatea economica si sociala ca pe o interactiune complexa si variabila a reactiilor pe care acestea le genereaza. Desigur ca ati studiat cele mai multe dintre aceste modele, fie ca au avut la baza stiinta lui Newton, teoria cuantica, teoria relativitatii sau teoria haosului. Fiecare a deschis, istoric vorbind, noi perspective de abordare a stiintei economice. Nu putem sa ne descurcam unii fara altii, nici noi, fizicienii, fara voi, economistii, si nici economistii fara fizicieni. La final, trebuie sa va spun ca sunt un fizician care a migrat pe taramul stiintelor sociale si ca incerc si eu un sentiment de dezamagire fata de modelele de lucru pe care mi le propun sociologi sau economisti. Pe nedrept. Trebuie sa gandim impreuna si altfel. Modelele pe care le avem azi nu ne rezolva durerile de cap.

  17. Domnule Păun,

    premiul Nobel a fost stabilit în 1895 şi acordat prima oară în 1901. Echivalentul în matematică al premiilor Nobel este Medalia Fields, acordată prima oară în 1936. Aceasta contrazice ca inexactă afirmaţia dvs. cum că „la momentul introducerii lor [al premiilor Nobel – A.] exista un premiu în matematică deja celebru”. Ar fi firesc şi politicos mai degrabă să vă corectaţi articolul decât să nu aprobaţi acest comentariu (cum aţi făcut cu cel pe care l-am trimis ieri).

    • Nu am treabă cu aprobarea sau dezaprobarea articolelor…. Nici aici şi nici pe blog.

      Legat de faptul că am spus că erau alte premii pentru matematică atunci (ca posibilă explicaţie a lipsei Nobelului pentru matematică) ar fi cea de mai jos (am preluat-o exact fiind menţionată în mai multe surse):

      One other possible reason was that there was already a well-known Scandinavian prize for mathematicians. The existing mathematical awards at the time were mainly due to the work of Gösta Mittag-Leffler, who founded the Acta Mathematica, a century later still one of the world’s leading mathematical journals. Through his influence in Stockholm, he persuaded King Oscar II to endow prize competitions and honor distinguished mathematicians all over Europe, including Hermite, Joseph Louis François Bertrand, Karl Theodor Wilhelm Weierstrass, and Henri Poincaré.

      Nu era clar vorba de Field Prize care clar a apărut mai târziu cu de premiile date deja în matematică. De fapt, există bănuiala că Nobel s-ar fi inspirat din acest lucru şi ar fi considerat că e cazul ca şi alte ştiinţe să beneficieze de un astfel de tratament.

  18. Din articol înțeleg că autorul nu știe matematică și face afirmația (falsă) că matematica nu-și are rostul si nu ar trebui să fie aplicată în economie. Matematica poate fi aplicată la orice de la studiul limbii române și până la biologie moleculară.

    Economia ca orice știință, evoluează. Și are nevoie de instrumente matematice din ce în ce mai performante. La fel ca fizica, chimia, informatica și ingineria.

    Vreu să cred că autorul nu dorește să ne întoarce la teoriile economice de acum 200 de ani.

    • Matematica poate fi aplicată la orice. Asta este clar. Nimeni nu contestă libertatea fiecăruia de a face declarații de dragoste în formule matematice sau de a scrie teoreme în versuri. Problema este cu ce succes sau cu ce finalitate se aplică matematica într-un domeniu sau altul.

      Dacă tot se aplică cu succes matematica vă invit să faceți o predicție pentru ceva ce are legătură cu acțiunea umană, de exemplu cu privire la ceea ce o să fac eu fix în 48 de ore începând de acum (fără a mă cunoaște, a avea posibilitatea să știți unde mă găsiți). Sunt ca un simplu consumator care întâmplător intră sau nu în magazinul dumneavoastră.

      Și vreau și argumente clare pentru care credeți că veți reuși predicția.

      Restul e zgomot de fond și atac nu la idei ci la persoană dintr-o încăpățânare de a nu vedea ce am vrut să spun prin articol… Am fost olimpic la matematică în liceu și școala generală. Se poate verifica. Și la fizică. Cred că dacă vă uitați atent prin Colecția Gazeta Matematică găsiți și probleme propuse de mine ca autor. Evident că poate nu mai știu matematică cât Sargent dar sigur știu suficientă economie să îmi dau seama că el nu excelează în așa ceva (aloc timp mai mult nu cărților de matematică ci tratatelor de economie așa cum ar trebui să facă toți cei care au pretenția că știu economie).

      Și legea gravitației are vechime și mai mare însă se aplică în continuare cu succes. Dacă nu credeți nu aveți decât să vă aruncați de la mare înălțime ca test empiric. Nu e un argument să clamați ”vechimea” unor teorii. Tocmai alea s-au uitat. Așa cum am spus în articol: diferența dintre bani și capital care e complet necunoscută lui Sargent. Și lui Sims (și e doar una dintre probleme, poate nu chiar cea mai complicată).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Paun
Cristian Paunhttp://cristianpaun.finantare.ro/
Este doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societății Române de Economie (SOREC).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro