marți, martie 19, 2024

Despre nobletea spiritului: H.-R. Patapievici si problema Raului

Exista oameni care, orice ar face, devin subiect de controversa. Asa a fost Vaclav Havel, asa este Adam Michnik. Asa este, nu mai este nevoie sa o spun, Horia Patapievici. Cand vine vorba de Horia, se trezesc tot felul de patimi. Unii parca vad rosu, precum taurul. Se nascocesc povesti aiuritoare, i se scormoneste obscen in biografia familiei. Se inventeaza citate. Dar, iata, cum bine observa Cristian Ghinea, nu toata lumea este orbita de propaganda. Exista o masa critica, in Romania si in afara tarii, pentru care conteaza ce-a facut si ce face echipa condusa de Horia la ICR, nu ce spun variile oficine felixiote. Daca Horia nu ar fi un ganditor extraordinar, cu o viziune comprehensiva despre viata spiritului si despre modernitate, n-ar fi putut prinde fiinta proiectul institutional al ICR. Daca nu ar fi un spirit pluralist, n-ar fi rasunat in aceste zile o polifonica miscare de protest impotriva unei rusinoase Ordonante semnata de un premier care va intra in istoria Romaniei sub numele de Caliban.

Am mai spus-o, o repet aici: Horia Patapievici a fost omul care m-a sprijinit cel mai mult in timpul furtunii neintrerupte care a fost scrierea Raportului Final. Impreuna am scris „Introducerea”, un text care i-a scos pe multi din minti. Fara Horia, n-as fi rezistat. Am trecut prin multe impreuna, trecem, vom mai trece. Este unul dintre cei mai curati oameni pe care am avut sansa sa-i cunosc. Nu discut aici fenomenala sa eruditie, inteligenta sa scaparatoare. Ma refer strict la faptul ca Horia nu poate suporta minciuna, ipocrizia, fariseismul. Le detesta organic. Public mai jos un dialog cu Horia Patapievici aparut mai demult aici pe „Contributors”. Il consider cat se poate de actual si de elocvent.

Exista carti menite sa schimbe perspective mult-timp sedimentate, sa ne scoata din confortul conventiilor istoriografice. Cartea lui Timothy Snyder „Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin” ( Basic Books, 2010) propune o noua viziune asupra regimurilor genocidare din Europa intre 1930 si 1945. In acei ani au fost ucisi 14 milioane de oameni ca efect al unor programe ideologice maniacale, urmarite cu diabolica perseverenta de catre dictatorii totalitari, Djugasvili si Schickelgruber. Pregatesc o recenzie-eseu despre lucrarea profesorului Tim Snyder (care va fi tradusa la Humanitas). Intr-un schimb de mesaje cu H-R. Patapievici ii semnalam un pasaj extraordinar (il sintetizez aici):

“Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea. Amintesc ca armata poloneza era multinationala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi. Asadar: ‘They (NKVD-istii) represented a Soviet answer to that question: only the death of God allowed for the liberation of humanity. Unconsciously, many of the Polish officers provided a different answer: that in a place where everything is permitted, God is a refuge. They saw their camps as churches, and prayed in them. Many of them attended Easter services before they were dispatched to their deaths.’ (p. 138) Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”

Iata raspunsul lui H.-R. Patapievici pe care il public cu acordul sau. Il consider un remarcabil document intelectual si moral:

Intr-adevar, Volo, tulburator….. Insa istoria asta imi sugereaza, in mod nelinistitor, si altceva: faptul ca si popoarele (colectivitatile, adica) asuma decizii morale in mod la fel de net precum indivizii: cu acea ocazie, polonezii s-au comportat in bloc potrivit premisei “Dumnezeu exista”, in timp ce rusii, la fel de compact, potrivit premisei ca “Dumnezeu nu exista”. Ce ma nelinisteste este acest aspect de “logica a colectivelor”, prin care un Nae Ionescu (de pilda – nu era insa singurul, in epoca) incerca sa inlocuiasca logica indivizilor. Daca logica colectivelor e falsa, cum cred ca este, atunci cum poate fi explicata “coerenta” de individ a colectivitatilor?

Raspunsul ar putea fi acesta. El se bazeaza pe distinctia dintre colectivitati normale si colectivitati totalitare, pe care o introduce raportarea diferita la rau. In bine, coerenta e data de universalitatea limitarii, care determina pentru toti oamenii conditiile a ceea ce se cade si nu se cade (silogismul moral ia forma: “Daca Dumnezeu exista, atunci numai lucrurile decente sunt permise”). In rau, coerenta e data tot de un soi de universalitate a limitarii, care e insa acum determinata ca obligativitate a limitarii: iar aceasta obligativitate nu mai fixeaza universalitatea unui comportament, ca in morala normala, ci impune, simultan, doua lucruri, ambele tipice regimurilor totalitare: absolutul supunerii colective la ordin si relativismul constiintei morale executante (silogismul moral ia forma: “Daca Dumnezeu nu exista, atunci mi se poate impune orice, iar adevarul rezulta din participarea la executie”).

Ceea ce mi se pare de retinut in gindul pe care mi l-a sugerat pasajul din Snyder adus in atentie de tine este ca din premisa “Dumnezeu nu exista” nu decurge maxima “Totul e permis” decit in regimurile politice normale (cum era cel in care traia Dostoievski); in regimurile totalitare, din premisa “Dumnezeu nu exista” decurge maxima “Orice ordin poate fi executat”.

Si cred ca mai poate fi adaugat ceva, referitor la raul totalitar: raul „normal” este intrinsec limitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime); raul totalitar este in principiu nelimitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime): raul totalitar contine in el necesitatea esaladarii indefinite a raului.

Nu cred ca Dostoievski ar fi putut imagina uciderea om cu om a 21.000 de suflete, la rind, de dimineata pina seara, de catre semenii sai rusi. In conceptia lui, totul i-ar fi impiedicat sa faca asta (duhul ortodox, spiritul slav, omenia omului simplu, frica de Dumnezeu etc.). De aceea, in ciuda demoniei sale simbolice, Verhovenski e inca in logica crimei individuale si a puterii limitate. Dostoievski traia intr-o vreme in care oamenii inca nu puteau intelege ca ”totul este permis” nu inseamna chiar ca totul este cu adevarat permis. Totul inseamna totalitatea posibilitatii, or caracterul la propriu ilimitat al raului totalitar nu poate fi imaginat intr-o societate normala. Iti dai seama de ilimitarea cu adevarat ametitoare din raul totalitar numai angajindu-te in faptuirea lui, care implica intotdeauna trecerea de la „in proportie individuala” la „in proportie de masa”.

De ce nu functioneaza, in totalitarism, mecanismele moralitatii normale? Pentru ca societatile totalitare isi anesteziaza faptuitorii impotriva constiintei ca faptuiesc raul prin pervertirea simtului lor privind raul „normal”: iar aceasta se face prin deschiderea mintii individuale spre ceea ce poate cu adevarat insemna „totul e permis”, la scara colectiva. Principalul continut al transgresarii moralitatii normale, pe care il face cu putinta deprinderea oamenilor oblisnuiti cu practicile totalitare, consta in faptul ca “totul este permis” devine un indemn indefinit la ilimitare, potrivit principiului „Daca ceva poate fi profanat, atunci el trebuie cu necesitate profanat”.

Care e mecanismul care permite o astfel de escaladare ilimitata a raului? Cred ca raspunsul nu poate ocoli angajarea teologicului (in definitiv, toate ideologiile totalitare sunt religii seculare atee). Sentimentul meu este ca noutatea pervertirii totalitare a simtului normal al raului consta in faptul ca prin „exterminarea nelimitata” e cautata nu doar uciderea unui numar de oameni, ci batjocorirea in toti cei care ramin inca in viata a ideii insesi de om; iar in ideea de om nu e urmarita doar batjocorirea omului, ca persoana fizica, ci batjocorirea chipului lui Dumnezeu sadit in conditia umana. Ceea ce face raul totalitar un rau intrinsec ilimitat tine de faptul ca la originea sa se afla setea de a nimici fizic chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana. Este ceea ce face din desfasurarea efectiva a raului totalitar o intilnire istorica cu Diavolul in carne si oase.

PS Trebuie sa recunosc ca am fost surprins sa citesc o opinie de bun-simt venita de unde ma asteptam mai putin. Ma refer la aceasta formulare dintr-un editorial semnat de Ovidiu Simonca in „Observator Cultural”:

Dacă, prin această Ordonanţă de Urgenţă, se vrea doar schimbarea cît mai grabnică a conducerii actuale a ICR, situaţia nu este decît o răfuială politică, o revanşă faţă de poziţiile publice exprimate în textele de opinie de Horia-Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş.

Deci, pour une fois, renuntam la „cine seamana vant culege furtuna” si ne ocupam de miezul chestiunii. Care este efortul de a distruge un proiect institutional de o admirabila modernitate, eficienta si inventivitate, in numele unor razbunari politice care nu au absolut nimic de-a face cu ceea ce-a realizat ICR, vreme de sapte ani, sub conducerea echipei Horia Patapievici-Mircea Mihaies-Tania Radu. Textele de opinie sunt texte de opinie si, intr-o democratie, orice om are dreptul la opinie. Premierul polonez Donald Tusk are blog personal, ca si ministrul de externe Radek Sikorski. Ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, are blog personal unde a postat texte care i-au infuriat teribil pe putinisti.

Daca aceste texte de opinie au afectat activitatea unei institutii (ICR), au impins-o intr-o directie partizana, au deturnat-o de la obiectivele stabilite prin lege, este o probema. Daca nu, cum este neindoios cazul aici, sa nu ne pierdem vremea cu calomnii, insinuari, defulari egocentrice, sofisme ieftine si procese de intentie. Nu este adevarat ca vina pentru situatia actuala o poarta, in egala masura, Caliban, acest „Che” Guevara din Balcani, si conducerea ICR. A spune acest lucru este un penibil si auto-injositor exercitiu in perversa retorica de genul „blame the victim”.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nu stiu daca raspunsul formulat de HRP este suficient si pentru faptul ca nazistii dupa isi terminau slujbele zilnice in lagarele mortii acasa reveneau ca niste oameni credinciosi, excelenti membrii de familie, ca mai apoi, a doua zi, sa isi continue munca zilnica….

    Ce ii faceau sa execute acele ordine? Indoctrinarea – urau si dispretuiau oamenii, se lucrase la mentalul lor, acceptau anormalul ca normal.

    Aveau alternative? Da, dar nu le vedeau, stapanii interzisesera alternativele!!!

    Exista probabil in fiecare dintre noi un punct in care spunem pana aici si de aici mai departe nu se poate – dar fiecare decide unde este acel punct, cand face click si mai ales ce face mai departe ca om si nu ca animal.

    Click-ul se produce in fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu, cu vrerea noastra sau fara…

    Probabil ca tine de mentalul si spiritualul omului – acestea sunt cele doua elemente care deosebesc omul de animal si l-au ajutat sa progreseze mereu, sa isi depaseasca conditia fizica de biped.

    Intoarcerea la totalitarism este ridicol de usoara pentru ca inseamna intoarcerea la o stare de confort animalica – nu faci mai nimic, nu gandesti mai nimic, executi ordinele si astepti sa ti se dea – ceea ce te duce la starea de „animal societar” cu toate consecintele ei.

  2. Oare nu credet ca disputa nu este intai si intai intre puterea politica actuala si conducerea ICR? Nu credti ca o tabara lume culturala este in disputa cu cealalta tabara care a fost favorizata discretionar de ICR pana acum? Actul cultural necesita resurse iar accesul la ele distorsioneaza atitudineasi menirea omului de cultura, mergand pana la ploconeli si compromisuri chiar greu de digerat cu politicul. Simtagma „intelectualii lui Basescu” nu e deloc lipsita de continut, sa fim sinceri, amintind de vremuri traite. Atitudinile publice particulare ale domnilor Patapievici si Mihaies, ca si ale altor oameni de cultura sunt absolut in regula, dar cu o conditie: sa reflecte doar convingerile dumnealor si nu interesele pecuniare personale sau de grup. Ceea ce nu rezulta cu nici un chip!

    • Pai, stimata Doamna, n-ar trebui sa fiti mai concreta? Nu sint in problema. As vrea sa stiu cum a favorizat ICR in formula Patapievici pe cineva. O fi asa. Dar, numai pe baza de vorbe nu va cred. Vreau deci niscaiva probe: marturii credibile, linkuri etc. Din cite vad, artistii din toate partidele par sa-l sustina pe dl. Patapievici. Sincer, parca ii cred pe ei!

    • Cred ca va referiti la presupusa alocare de fonduri doar „intelectualilor lui Basescu”. Lista cu sponzorizatii din „tabara cealalta” cred ca dovedeste cu prisosinta ca nu e cazul si ca de fapt nu exista nici un fel de tabere, acestea fiind pure inventii politice care sa justifice apucaturile totalitare ale guvernului Ponta:

      Criticii lui Băsescu – sponsorizaţi de Institutul Cultural Român

      – Mircea Diaconu, senator PNL, ministru al Culturii
      – Varujan Vosganian, senator PNL
      – Stelian Tănase, scriitor,realizator TV
      – Mircea Dinescu, scriitor
      – Neagu Djuvara, istoric, membru al PNL
      – Alina Mungiu-Pippidi, profesor de ştiinţe politice
      – Paul Goma, scriitor
      – Vasile Ernu, scriitor
      – Lucian-Dan Teodorovici, scriitor
      – Stefan Agopian, scriitor
      – Bogdan Suceavă, scriitor
      – Ion Vianu, medic, scriitor

    • Ca sa stim despre ce vorbim, cred ca ar trebui sa definim cele doua tabere la care faceti referire. Daca va referiti la tabara artistilor care au ceva de spus vizavi de tabara celor care cauta o sponsorizare, va dau dreptate.

    • Cred ca e o intelegere eronata a definitiei „omului de cultura”. Omul de cultura este – citându-l pe autor – cel ce detesa in mod organic minciuna, ipocrizia si fariseismul. Asta exclude automat ploconismul si compromisul, indiferent de motivatie. Faptul ca spui ca-i fi „om de cultura” nu inseamna ca esti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro