joi, ianuarie 28, 2021

Noi amenințări la adresa presei

Domnul Dragnea e nervos. Se răstește la toată lumea. Anunță că pacea a luat sfârșit. Pentru el, jurnaliștii care îi investighează afacerile sunt ”mincinoși și proști”. Asta pentru că jurnaliștii de la Rise Project și de la Hotnews au oferit publicului informații interesante despre legăturile șefului PSD cu Tel Drum, cu Brazilia și alte aventuri care l-au făcut prosper și puternic. Zilele trecute domnul Dragnea se întreba, neretoric, care sunt sursele de finanțare ale rețelei Rise, calificând anchetele ca fiind”niște investigații pentru care se cheltuie mulți bani, și dacă tot sunt cinstiți să publice toate sursele de finanțare acest mare grup cinstit de investigații”. Și, deși declară de câte ori are ocazia că nu crede în coincidențe, totuși a socotit o pură coincidență descinderea imediată a ANAF la sediul Rise, pentru un control drastic. Ba chiar s-a arătat indignat. Premierul Mihai Tudose, aflat încă în perioada de garanție, zice și el că nu știe nimic și nici nu întreabă despre controlul ANAF, acum extins și la Hotnews. S-au găsit totuși cârcotași în societatea civilă care n-au înghițit variantele ”coincidență” și ”habarnam”, nu l-au crezut pe cuvânt pe șeful ANAF, Bogdan Stan, care a afirmat despre controale, un pic stânjenit, că”nu sunt îndreptate împotriva libertății presei. Noi respectăm drepturile și libertățile presei”. Au reacționat deîndată ActiveWatch, GDS, Freedom House, Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene, Asociația Ziariștilor Independenți-AZIR, secția română a Asociației Europeană a Jurnaliștilor, Societatea Timișoara, care, dealtfel, a premiat Rise Project pentru curajul investigațiilor, precum și mulți utilizatori ai rețelelor sociale. Să vedem de ce a protestat societatea civilă:

Active Watch:”condamnă acțiunea de intimidare desfășurată de ANAF în redacția RISE Project și consideră că aceasta are directă legătură cu investigațiile recente care îl vizează pe liderul PSD, Liviu Dragnea Considerăm că avem de-a face cu un efort disperat care încearcă să oprească răspândirea unor informații compromițătoare pentru vârfurile puterii politice și care nu ezită să hărțuiască presa incomodă prin asmuțirea instituțiilor publice, ducând România înapoi cu 15 ani și punând-o în rând cu regimurile autoritare din Ungaria, Polonia sau Turcia în ceea ce privește situația libertății presei”.

GDS, Freedom House, Expert Forum, CRPE:”Considerăm că descinderea inspectorilor ANAF la reputata platformă de jurnalism de investigație RISE Project a fost o tentativă de intimidare a ziariștilor.Contextul în care a avut loc această „inspecție inopinată” a ANAF… precum și explicațiile neconvingătoare de până acum ale conducerii ANAF indică exercitarea unor presiuni prin intermediul unei instituții a statului asupra ziariștilor incomozi și a presei independente. Asemenea practici se întâlnesc în spațiul ex-sovietic controlat de Vladimir Putin și în Turcia lui Erdogan, nefiind compatibile cu valorile unui stat membru al UE și NATO”.

Societatea Timișoara:denunță astfel de practici care încalcă libertatea presei, exercitând presiuni inadmisibile asupra jurnaliștilor de investigație. Remintim că democrația presupune libertăți inviolabile, dintre care libertatea de exprimare ocupă un loc central și în Constituția României”.

AZIR/AEJ:”Membrii AZIR se declară solidari cu jurnaliștii RISE PROJECT în apărarea dreptului cetățenilor de a fi informați corect în chestiuni ce privesc corupția la nivel înalt și în acelea de apărarea a libertății presei. Principiile europene ale libertății de exprimare, care ghidează organizația noastră, trebuie respectate și de liderii politici din România”.

Supărările domnului Dragnea au primit, de câteva zile încoace, un chip și un nume: George Soros. Întrebat de ziariști de unde știe ca miliardarul american ar fi în spatele investigațiilor care dau în vileag combinații deloc avantajoase pentru imaginea șefului PSD, Dragnea a zis”Vorbește lumea”. Iată un răspuns plin de acuratețe și rigoare. Așadar, Rise Project, Hotnews și alte redacții de jurnaliști ”mincinoși și proști” care nu-l pupă pe domnul Dragnea, trebuie azezate simbolic sub numele conspirativ ”Soros”. Semnalul de război dat azi de domnul Dragnea presupune pregătirea unui arsenal complex: instituții de stat împotriva mass-media independente, instituții versus instituții, presă contra presă (se pregătesc intens Antena 3, RTV, B1 TV, Evenimentul zilei, Cotidianul, unele voci de la Realitatea TV și TVR etc. pentru a-i nimici pe jurnaliștii neafiliați puterii), proiecte de lege pentru a anihila DNA, legi pentru a spori puterea corupților etc.

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.