sâmbătă, iulie 2, 2022

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un cuvânt chinez: cin (îl auzim la Liturghie, când preotul se roagă ”pentru tot cinul preoțesc și călugăresc”). Cuvântul – care înseamnă ierarhie – ar fi fost purtat de mogoli către Vest, preluat de ruși (cu cinovnicii lor) și, pe filieră slavă, a ajuns și-n vocabularul nostru religios. De câte ori îmi vine în minte, acest cuvânt mă face să mă gândesc la faptul că – deși ignorăm această realitate – frontiera naturală dinspre Apus a ”imperiului stepelor” sunt Carpații. Din a doua jumătate a secolului XIX am început să ne clamăm, patetic, europenitatea deși (sau poate tocmai pentru că) – onest vorbind – până atunci fusesem foarte departe de Europa Occidentală. Știm bine, această revendicare își are formele ei radicale, care susțin că, în fapt, noi suntem sau originea întregii lumi europene (ce descinde dintr-o ”împărăție” fabuloasă situată în decorul mito-poetic al arcului carpatic), sau am rămas ultimii europeni – adică ultimii creștini adevărați – după ce Vestul a căzut în apostazia păgânismului germanic, care (de la Carol cel Mare la Greta Thunberg) a secularizat ”falnicul Apus”. Spre Est, mai ales spre marele Est, n-am avut niciodată curiozitatea de-a ne uita. Ceea ce e, totuși, ciudat, dat fiind că – vreme de o mie de ani – am coabitat cu valurile de nomazi ai stepelor care au trecut pe aici, că un Nogai și-a ridicat iurta la Isaccea, că – încă în veacul al XVII-lea – tătarii veneau peste noi și, la finele aceluiași secol, un Cantemir își revendica cu mândrie ascendența (poate mai mult închipuită) de la neamurile Hoardei de Aur.

Evident, traducând paginile de mai jos, nu vreau să sugerez legături care nu există. Citindu-le, mi-am amintit de observația pe care istoricul francez Alexandre Grandazzi o făcea teoriei ”tripartiției funcționale” a lui Georges Dumézil: e atât de bună, că funcționează pretutindeni, nu doar la indo-europeni! Vor fi fiind lucruri care doar semănă, care au la baza constante antropologice universale, care sunt determinate de factori similari (de pildă sărăcia) etc. Dar, cu toate aceastea, cred că se cuvine să medităm asupra acestor pagini. Poate distanța de la care au fost scrise ne va ajuta să înțelegem mai bine ceea ce ne e foarte, foarte aproape.

            Un cuvânt despre autor: Li Yutang e un om de litere chinez care a trăit între 1895 și 1976. Bun cunoscător al culturii țării sale, a beneficiat – precum japonezul Okakura Kakuzo, cu o generație mai înainte – și de o solidă formație occidentală. Astfel că scrierile sale sunt cele ale unui chinez capabil să povestească înțelesurile lumii lui pentru cetățenii educați ai lumii europene și americane. În 1935 a cunoscut succesul în Statele Unite cu cartea ”My Country and My People” (publicată la Reynal & Hitchcock) din a cărei variantă franceză (”La Chine et les chinois” – apărută în 1937, la Payot) sunt pasajele traduse de mine. Înainte de-a trece la texte, o ultimă precizare: lucrurile despre care va fi vorba în continuare nu sunt scrise cu un paroxism al lucidității și nu sunt (auto)acuze aduse unei ”mentalități retrograde” chineze. Nu, Li Yutang scrie cu detașarea cu care desenează pictorul chinez; uneori se simte în rândurile lui ironia, alteori empatia, niciodată culpabilitatea. Asta e China – pare să spună el – și, dacă vrem să o înțelegem, se cuvine să o cunoaștem așa cum e ea.

Tot ceea ce urmează e tradus de mine, din varianta franceză a cărții.

”Capitolul VI. Viața socială și politică. I Absența simțului/sensului social

Chinezii sunt o națiune de individualiști. Ei nu au sensul societății, ci doar pe cel al familiei, iar aceasta nu e decât o formă amplificată a egoismului.  E interesant de observat faptul că termenul ‘societate’ nu există ca idee în gândirea chineză. (…)

 ‘Dedicația față de binele public’ e o expresie la fel de nouă precum ‘conștiință civică’ sau ‘asistența socială’. (…) Bineînțeles, și chinezii cunosc plăcerea jocului, însă jocurile sunt expresia individualismului lor. Jocurile chinezești nu împart jucătorii în două tabere – precum cricket-ul – care se înfruntă una pe alta. Solidaritatea e necunoscută. În jocurile de cărți chinezești, fiecare joacă pentru sine. – Chinezilor le place poker-ul nu bridge-ul. (…)

Se poate vedea acest lucru în organizarea unui ziar chinezesc. Chinezii își înțeleg presa la fel cum joacă Mahjong. Am văzut ziare făcute de așa manieră încât redactorul șef nu face nimic altceva decât să scrie articolul de fond. (…) Toți redactorii își conduc departamentele așa cum își țin cărțile de Mahjong, fiecare căutând să ghicească atu-urile celuilalt. Fiecare își face propriul joc – așa cum știe el – și, dacă e ceva problematic, aruncă pisica în ograda celuilalt. (…) Nu e nevoie de machetare, de selecție, de coordonare și de subordonare. (…) Sistemul e însăși expresia simplicității. De altminteri, atât redactorii, cât și cititorii sunt individualiști înăscuți. (…) Redactorului îi aparține faptul de a publica noutățile, cititorului acela de-a le căuta. Nu interferează și nu se ciocnesc deloc. (…)

Dacă un redactor-șef înceracă să ia inițiativa reformelor și concediază redactorul secțiunii ‘Oraș’ pentru palgiat sau simplu colaj, își va ridica în cap sistemul familial. Ce înseamnă această manieră brutală de-a se amesteca în afacerile altuia? Are oare intenția de a-l da afară pe redactorul plagiator, adică de ‘a-i sparge bolul de orez’, înfometându-i astfel pe toți cei ce depind de el? Și dacă nevasta acestui redactor e nepoata patronului, poate fi el dat afară? Dacă redactorul-șef are un minim simț al relațiilor interumane din China, nu va face nimic; iar dacă va fi un revoluționar proaspăt întors din America, cu studii la Jurnalism din Missouri și va trece la fapte, în curând va fi dat afară el însuși. Un altul, mai avizat cu privire la subtilitățile vieții chinezești, îl va înlocui și sistemul cel vechi va funcționa mai departe, cititorii căutând ei noutățile și ziarul crescându-și beneficiile. (…)

Tineri, cuprinși de entuziasmul american pentru orice acțiune socială, au organizat o mișcare pentru ‘suprimarea analfabetismului’. La care, unul din seniorii războiului (personaj publicant marcant al epocii – n.m.) le-a obiectat, sec: ‘Poporul se ocupă de ceea ce-l privește și se hrănește cu propriul lui orez. Voi vreți să-l suprimați?!’ Argumentul, impecabil, este acesta : analfabeții nu se amestecă în treburile voastre ; voi de ce vreți să amestecați într-ale lor ? (…) Pentru un chinez, orice acțiune socială are, întotdeauna, aerul pervers al amestecului în treburile altuia. Ca atare, entuziasmul față de reformele sociale – ori față de orice altă întreprindere publică – e, întotdeauna, ușor ridicol. Bunăcredința unor asemenea inițiative ne lasă sceptici. Nu o putem înțelege. Ce urmărește cel ce are asemenea inițiative? Vrea o carieră publică? De ce nu se mulțumește să fie credincios propriei familii și să se bucure de o avansare, grație căreia să-i ajute pe ai săi? Ce putem spune despre el altceva decât că e ‘tânăr’, căci – dacă nu – înseamnă că ‘se îndepărtează’ de normalitatea umană.

Dintotdeauna au existat ‘îndepărtări’ de felul acesta, Haosieh-i sau ‘temerarii’, dar ei au fost – invariabil – bandiți sau vagabonzi, inși solitari, tineri cu sufletul emotiv și mintea în nori, gata să sară în apă pentru a salva un copil ce stă să se înece. (În China, nici un om serios nu ar face așa ceva.) Sau, uneori, erau tați de familie, ce sfârșeau în mizerie, iar soțiile și copiii lor erau meniți suferinței. Îi admirăm, îi celebrăm, dar nu dorim să avem parte de ei în familiile noastre. Când vedem un tânăr căruia nu-i dă pace pasiunea pentru binele public, spunem – pe baza unei vechi cunoașteri – că el va fi moartea pentru părinții săi. Dacă-l strunim la timp, totul va fi bine, dacă nu, va ajunge în temniță și-și va ruina și familia. Totuși, arareori lucrurile sfârșesc așa de departe. Dacă disciplinarea eșuează, e foarte probabil ca el să fugă de acasă și să se înhaite cu alți rătăciți pe care-i anime pasiunea binelui public. Cam asta e cu cei ce ‘se îndepărtează’ (…).

Cei mai instruiți dintre chinezii noștri nu pot să-nțeleagă nicicum ce anume le împinge pe femeile occidentale să organizeze o ‘Societate împotriva cruzimii fașă de animale’. De ce se ocupă de câini și nu stau acasă ca să aibă grijă de copiii lor? Concluzia e aceea că, pesemne, n-au copii și – pe cale de consecință – n-au altceva mai bun de făcut (…). Conflictul e acela dintre raportarea la familie și cea la societate. Zgâriind puțin suprafața moravurilor, dai mereu de acest conflict.

Căci regimul familial e rădăcina societății în China, cea de la care derivă toate caracteristicile societății chinezești. Familia și Satul (care nu e decât Familia la o scară mai mare) explică tot ce e dificil de înțeles în viața socială chinezească. Lucrurile ce țin de ‘față/aparență’ de favoritism, de privilegii, de politețe/ipocrizie reciprocă, de corupția funcționarilor, de instituțiile publice (…) și, la urma urmei, de întreaga guvernare a Chinei, toate se trag din regimul familiei și al satului, toate au greutatea și aspectul lui și toate își găsesc în el rațiunea de a fi și caracteristicile proprii. (…)

II. Regimul familial

Nu exista în trecut o sintagmă de tipul ‘regim familial’ în accepțiune sociologică; familia ni se înfățișa pur și simplu ca temeiul Statului sau, mai exact, ca temelia societății. (…)

Regimul familial se insinuează până și-n aspectele cele mai personale ale vieții noastre. Ne răpește dreptul de-a ne căsători după voința noastră și-l încredințează părinților; noi luăm nu soții, ci ‘nurori’ și aducem pe lume nu copii, ci ‘nepoți’. El multiplică la nesfârșit datoriile tinerei căsătorite. Face inacceptabil ca doi tineri s-și închidă, în casa familială, peste zi, ușa camerei și mai face ca cuvântul ‘intimitate’ să fie necunoscut în China. (…) Occidentalul seamănă cu adolescenta casei care, neavând a se ocupa decât de ea însăși, e proaspătă și îngrijită, în vreme ce chinezul seamănă cu nora unei case pline, având mereu pe cap sute de griji ale gospodăriei. De aceea acest sistem ne obosește și ne îmbătrânește înainte de vreme. (…)

Expresia chinezească pentru ‘cultură’ sau ‘religie’ – ‘Chiao’ – e derivată chiar din cuvântul ce numește  ‘respectul copilului față de părinte’ (…) Metoda educației sociale constă în a deprinde, de mic și de acasă, atitudinea morală corectă. (…) Din punct de vedere al sistemului social, lucrurile acestea nu sunt fără consecințe. E evident că o națiune de frați și de prieteni e, în același timp, una puternică și înțeleaptă. Numai că – ceea ce vedem acum, cu ochii noștri de oameni moderni – confucianismul a uitat să includă printre raporturile sociale și pe cele ale omului cu străinul. Iar consecințele acestei omisiuni au fost teribil de grave. (…) Familia, dimpreună cu cercul de prieteni apropiați, a ajuns – repede de tot – o fortăreață înlăuntrul căreia domnea comunismul deplin (cooperarea și întrajutorarea); dar tot restul, tot ceea ce era în afară era tratat cu o indiferență rece și cu o maximă rezervă. Astfel că, în cele din urmă, familia a ajuns o fortăreață încojurată de câmpurile unei prăzi întru totul licite.

III. Nepotism, corupție, politețe

Fiecare familie din China e, în realitate, o unitate comunistă, ale cărei activități se supun principiului: ‘Fă ce poți; ia ce-ți trebuie.’ Întrajutorarea atinge un grad avansat, încurajată de logica obligațiilor morale și a onoarei familiale. (…) Un om care a făcut cheag și ‘s-a ajuns’ contribuie – în mare măsură, sau în totalitate – la întreținerea întregii familii și un obicei, care nu e văzut ca un merit special, vrea ca unchiul să subvenționeze educația nepoților săi. Cel care a reușit, dacă e funcționar, va distribui întotdeauna locurile cele mai bune apropiaților săi și, în lipsa unor locuri existente, va crea sinecure. Astfel, sinecurismul și nepotismul nu fac decât să crească și, dublate de presiunea economică, devin o forță uriașă care subminează și blochează orice reformă politică. O forță atât de mare încât, oricâte eforturi s-ar face în vederea reformei și oricât de bune ar fi intențiile ce le animă, ele nu duc nicăieri.

Privit, neutru, fără tentația criticii, nepotismul nu e un rău mai mare decât alte forme de favoritism. Un ministru nu-și aduce doar proprii săi nepoți în minister, ci trebuie să găsescă job-uri și pentru nepoții altor potentați (cu condiția de a fi suficient de bine situați), care-i adresează scrisori de recomandare. Unde-i va așeza oare dacă nu în varii sinecuri, pe posturi de ‘consilieri’ ? Presiunea economică și cea a suprapopulației urbane e atât de mare (…) încât orice funcționar proaspăt ajuns în slujbă se vede inundat – zilnic și la propriu – de sute de scrisori de recomandare. (…) Căci, în China, regimul familial trebuie considerat a fi metoda tradițională de asigurare împotriva șomajului. Fiecare familie își întreține proprii șomeri și, luându-i în grijă, nu are nimic mai bun de făcut decât să le găsescă un loc de muncă. Această metodă e preferabilă simplei pomeni, dat fiind că ea-i deprinde cu independența pe membrii familiei și cei ajutați în felul acesta îi vor ajuta, la rândul lor, pe ceilalți, atunci când aceștia vor fi la ananghie. (…) Se poate ca ‘squeeze’-ul (‘stoarcerea’ sau, mai exact, ‘smântânirea’ – n.m.) ori corupția să fie un viciu public, dar – în mod cert – ea e o virtute familială. (…)

Iată cum, oricât de ciudat ar părea, comunismul chinez generează individualismul chinez și cum spiritul de familie – împins la extrem – duce la o cleptomanie generalizată, colorată altruit. Cleptomania poate să meargă de minune mână în mână cu cea mai mare probitate personală, ba chiar cu filantropia (…) Stâlpii societății care sunt cel mai adesea, în China, subiecții fotografiilor de pe prima pagină a ziarelor, cei care sponsorizează – din mers – o universitate sau un spital cu câteva sute de mii de dolari, nu fac decât să dea înapoi poporului ceea ce i-au furat. (…) în Orient, toate acestea sunt acceptate de societate. (…)

În China, cu toate că un om poate fi arestat pentru că a furat un portmoneu, furtul din tezaurul național nu antrenează nici o pedeapsă. Nici măcar atunci când e vorba de inestimabilele valori ale Statului din Muzeul Național de la Peiping, pe care responsabilii le pradă și le expun în public. Căci, în China, corupția publică nu e nimic altceva decât corolarul teoriei conducerii de către ‘domni’. Confucius a decretat că noi suntem conduși de ‘domni’ și, ca atare, noi îi respectăm pe conducătorii noștri ca pe niște ‘domni’ și nu le cerem nici excuții bugetare, nici liste de cheltuieli, nici asentimentul poporului față de legile promulgate, nici închisoare pentru cei condamnați. (…)

Farmecul democrației noastre zidă în faptul că banii furați sau deturnați se întorc întotdeauna la popor, dacă nu prin intermediul sponsorizării unei universități, atunci grație tuturor celor care depind de funcționarul veros și sunt în slujba lui, inclusiv proprii săi servitori. Servitorul care-și ‘squeeze’-ază stăpânul nu face decât să-l ajute să întoarcă poporului banii care (de drept) îi aparțin și, ca atare, o face cu conștiința împăcată. Servitorul acesta se află înaintea unei probleme deosebite ca importanță, însă identică în esență, cu cea a stăpânului său.

În afara nepotismului și a corupției administrative, deja menționate, diverse alte caracteristici se originează în regimul familial. Ele se adună, toate, sub semnul absenței disciplinei sociale. Această carență conduce la ruina oricărei forme de organizare, tot așa cum nepotismul distruge administrația civilă. Grație ei, ‘omul își mătură neaua din fața porții, fără a se preocupa de nămeții de pe casa vecinului’. Ba mai mult – și mai grav: ea-l încurajează să-și arunce gunoiul în fața porții vecinului.

Cea mai bună expresie (a absenței disciplinei sociale – n.m.) e așa-zisa politețe chinezească, subiect adesea neănțeles. (…) Chinezii sunt la fel de politicoși față de cei ce nu aparțin familiei lor precum englezii față de cei ce nu sunt din rasa lor. (…) Chinezii nu sunt lipsiți de curtoazie față de prieteni și cunoscuți, însă – dincolo de această limită – chinezul e în mod manifest ostil semenului său, fie el vecinul din tramvai sau cel de la  ‘coada’ intrării la teatru. (…)

Iată de ce companiile de transport sunt în pierdere, companiile miniere își închid porțile și șirul e fără capăt: de la reglementarea bibliotecilor publice, la legile țării. Marii funcționari încalcă marile legi, cei mici, legile mici și ceea ce rezultă e o absență totală de disciplină socială și o indiferență deplină fașă de orige reguli și reglementări publice. (…)

            Societatea chinezească e fărâmițată în mici unități familiale, înlăuntrul cărora domnește cea mai deplină cooperare comunistă, dar între care nu există nici o altă legătură adevărată decât presiunea Statului. În această Chină, practic izolată, (…) nici logica de stat, naționalismul, nu s-a dezvoltat îndeajuns. Logica familiei e cea care s-a substituit celei naționale și sociale din țările occidentale. (…) În adâncul nostru, noi suntem dispuși să murim pentru familie, dar nu pentru Stat. Nici unul dintre noi nu și-ar da viața pentru a salva lumea. (…) La un asemenea apel, singurul nostru răspuns ar fi: ”Ce?!” Noi n-avem intenția de-a salva lumea. (…)

            Având în vedere întregul națiunii noastre, se pare că ceea ce ne dorim e să continuăm ‘ca mai-nainte’. (…) Chinezii, vorbind de ei înșiși, își descriu mereu națiunea ca fiind ‘o tavă cu nisip’, fiecare fir reprezentând nu un individ, ci o familie. În ceea ce-o privește, națiunea japoneză (…) se vede compactă, asemeni granitului. S-ar putea, totuși, să fie un lucru bun. Viitorea explozie modială s-ar putea să spargă granitul dar, în cel mai rău caz, nu poate decât să împrăștie firele de nisip. Nisipul rămâne nisip.”

       (Fragmentele traduse de mine sunt dintre paginile 186 și 201 ale ediției franceze menționate)

            Ce e straniu, dacă judecăm un pic, e tocmai faptul că ceea ce ne apropie cel mai mult de chinezi ne desparte cel mai tare de ei. Și nu numai de ei.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Chiar si in desertul plin de nisip sunt oaze de verdeatza – ele nu dispar, un mare paradox nu este asa???

    In al doilea rand este o chestiune de abordare daca lasi nisipul la intrarea in casa ta.
    Poate ca aici Japonia are o problema – pe cine bagi in casa: nisipul sau oaza de verdeatza???
    Se poate translata si la alte spatii si deci cred ca poti decide pe cine lasi in afara casei tale si cu cine te faci prieten/aliat. Putin nisip gasesti mai peste tot dar poti cerne gramajoarele mici insa nu si dunele imense.

  2. Se pare că acest articol este un argument în sprijinul teoriri lui Daniel David potrivit căreia colectivismul este caracteristica de bază a psihologiei poporului român, asemănătoare într-o anumită măsură cu psihologia poporului chinez. Deci: Noi, chinezii.

  3. Studii la Jurnalism ar fi mai curind „studii de jurnalism” iar squeeze ala ma zgirie la ureche, macar ca iubesc engleza, insa cred ca mai ales ca avand o sursa franceza nu se cade sa folositi in romana un termen englezesc. Asa ca „isi fura” (cu vreun sinonim poate mai potrivit) e cred o traducere mai corecta.

    Altfel nu stiu ce sa zic. Ar fi nerespectuos fata de chinezii care si-au jertfit viata sau libertatea sa-i pictam pe toti cu aceeasi pensula. Am asistat odata la o discutie in aer liber despre democratie pe linga Shanghai si zau daca nu i-am invidiat pe participanti. Voiau doar sa afle cum ar putea schimba in bine societatea chinezeasca si nu era vreunul care sa incerce sa ia vreun post de conducere. Dar asta a fost mai demultisor si acum, cu ideile tovarasului K̶i̶m̶ ̶I̶l̶ ̶S̶u̶n̶g̶ Xi Jinping putini isi risca viata si libertatea. Ce v-as putea spune despre chinezi, pe baza observatiilor mele din Xizang la Dandong si din Harbin la Sanya, e ca nu pot fi bagati toti in aceeasi oala. Unii inghit propaganda, altii o inteleg si o refuza, unii il admira pe Chiang Kai-Shek si chiar pe Madame Chiang, altii emigreaza, unii din emigranti ii urasc pe comunisti, altii spioneaza pentru ei, etc. Si nici dragostea familiala nu e cum era ca am intilnit veri care si-au furat verii stiind ca toata familia afla de hotia lor. Poate aici sa semene putin cu noi?

    • @cititor critic _ ” Ce v-as putea spune despre chinezi […] e ca nu pot fi bagati toti in aceeasi oala”

      China este imensa, iar populația ei uriașă . A generaliza in felul prezentat de autor este o eroare, chiar daca o face un etnic chinez. De fapt, in China trăiesc mai multe popoare, cu istorii, culturi si limbi diferite.

      România este incomparabil mai mica si chiar autorul acestui articol vorbeste despre diferențele de „dincolo” si „dincoace” de Carpați .

      …Iar opera unui specialist real in sociologie si antropologie precum D David este considerată mult prea riscanta atunci cand generalizează caracteristicile psiho-culturale ale poporului roman.

  4. ..ca de obicei, o plăcere să vă citesc.

    Familia e și la noi pe primul plan. Ce să mai vorbim de italieni.. Dacă la noi tradițional trăiesc în aceiași casă 2 generații, în Italia vorbim deja de 3 (bunicii, părinții și copiii). Nepotismul și relațiile dintre familii, sunt ridicate la rang de artă a supraviețuirii. E drept că-și face loc, mai nou, egoismul ca model de succes preluat de la „lumea civilizată”..

    În occident, părinții bătrâni sunt de regulă plasați în cămine (cu tot confortul, de altfel), iar adolescenții își iau zborul devreme. A deveni rapid independent, e o chestiune de supraviețuire.
    Asta nu duce neapărat la uitare sau indiferență reciprocă, revederile rămânând emoționante. Dar pur și simplu nu mai pot petrece împreună prea mult timp.

    Pe de altă parte, China s-a modernizat odată cu risipirea „firelor de nisip” în lumea largă și revenirea lor acasă cu lecțiile învățate, mai ales din occident. Mai e și deschiderea porților pentru companiile străine, la care s-au adăugat și condițiile puse acestora, în privința tehnologiilor și a dezvoltării locale.
    Nu putem nega însă meritele acestui popor cu vechi tradiții, pentru că de cele de mai sus au beneficiat și Cuba, Brazilia ..etc, dar rezultatele sunt altele..

    China a-nvățat lecția zidului care i-a izolat de lume secole de-a rândul. Așa au trecut de la chinezării (ascuțitori și radiere parfumate..), la roverul lunar sau stația spațială. Cea mai vastă rețea de cale ferată cu levitație magnetică completează o infrastructură de invidiat și o arhitectură futuristă. Iar Partidul știe să nu se bage chiar în toate..

    Din păcate singura colaborare notabilă dintre popoarele noastre, este cea din care-a rezultat adorabila Emma Răducanu.. Abia aștept s-o revăd la Cluj și nu numai..

  5. Sunt complet socat de ceea ce se spune.
    Din informatiile mele, informatii desigur neordonate, de la colegi chinezi, de la scolarizarea pe care am primit-o cind am interactionat cu parteneri chinezi, cit si din calatoriile mele in China nu se potriveste mai nimic cu tabloul zugravit in articol. Ciudat mi se pare, mai ales, accentul pus pe familie, odata ce muulti ani aveau doar un copil, deci familia era extrem de redusa.

    • Nu este nimic ciudat, sa ne gandim doar la sport unde avem toti acces!
      Sportivii chinezi au excelat la individual, dar la echipe nimic pana acum…

      In privinta afacerilor nu am avut de a face cu ei, dar mi-au povestit fosti colegi de facultate ca sunt de pe alta lume; concret le dau comezi esalonate pe 12 luni, cu date clare de livrare si se trezesc cu toata marfa pe vapor intr-o singura livrare :)) Nu au nicio treaba planificarea, concepte de forecast, spatiu de depozitare, cash flow samd nu-i intereseaza si nu respecta termenele stabilite prin contracte.
      Fostii mei colegi banuiesc ca inteleg unele concepte, doar se fac ca nu inteleg si profita de situatiile de monopol sau oligopol in care se afla China zilelor noastre!

  6. As vrea sa-i multumesc de la inceput autorului pentru ca admite ca înaintașii actualului popor roman au existat.

    Zic asta pentru ca marea majoritate a celor care spun ca Civilizația europeană se sfârșește la vest de Carpați au si convingerea ca malul stâng al Dunării a fost pustiu timp de o mie de ani. Si sunt deopotriva promotori ai acestei idei atat cei care au adus in limba noastra chinezescul „Cin”, cat si verii lor din stepele mongole care s-au stabilit la vest de Carpați .

    Pentru a nu crede cineva dintre eventualii cititori ai modestului meu comentariu ca m-a lovit dacopatia, getopatia sau tracopatia, îndrăznesc sa propun lucrările istoricului Neagu Djuvara. Nu-i musai sa ne facem noi cercetători, desi domeniile nosatre de competentă sunt altele, c-au facut-o altii mai bine, deja.

    …Si – fara pretenții protocroniste – au desființat demult inepția ca dupa ce au traversat trupele romane Dunărea nimeni n-a mai avut curaj sa o traverseze spre Nord timp de o mie de ani, de teama rasilor, viezurilor si parsilor, in vreme ce pe malul drept -la fel de mănos- bulgarii au dezvoltat o înfloritoare civilizație.

    Altfel spus, mai degraba as crde ca „Cin” este un cuvânt cuman, decat chinezesc. (Sper sa nu încerce vreun filolog sa ma convingă ca de fapt este adus de la chinezi de catre huni, pe meleagurile din Nordul Dunării … Dar, mai stii?!)

  7. Buna ziua,
    Am un comentariu de facut referitor la afirmatia dvs. <>, eu as zice ca acea frontiera de care vorbiti este mai la vest de noi.
    Dupa parerea mea, imperiul stepelor s-a oprit undeva prin dreptul Vienei, Atila insusi nu a trecut de popoarele germanice, sultanii turci au fost opriti acolo in misiunea lor de a impinge „Asia” spre vest iar religia islamica s-a oprit undeva prin Boznia si Albania, exceptand sudul Iberiei, din motive evidente.
    Daca ne luam dupa prezenta cuvantului „cin”, vom vedea ca este prezent chiar dincolo de noi, romanii, este intalnit la polonezi, croati si sarbi, popoare mai vestice ca noi.
    Cultural vorbind, avem puternice influente orientale (nu chiar asiatice) dar cu toate aceastea, componenta europeana este covarsitor majoritara.

  8. In 40 de ani, cu sistemul lor odios descris de autor dintr-un text vechi, China a ajuns prima economie mondială, orice oraș din lume are in centru un grup de chinezi cu afaceri super înfloritoare, nimic tehnic nu e „made in China*, cea mai mare companie românească importa din China, umflă prețul de 4 ori și vinde romanilor. China ” produce” 4 milioane de ingineri pe an, are cei mai mulți PhD in matematică din lume, are cele mai multe patente. Orașele, aeroporturile, autostrăzile, uzinele lor sunt de secol următor. Tehnologia 6G e gata, in timp ce românii se tem de 5G. Da, sunt o familie, o corporație cu un miliard și jumătate de membrii, angajați. Ceva de luat in bașcău? Nu, de temut, mai ales într-o țară fragilă, vulnerabilă, fără cultura muncii încrâncenate și mândria națională cum e România. Textul se aplica excelent la România de azi, nu China de ieri.

    Cum a ajuns China aici? Mii de anii de cultură care a decantat naivul de adult. Vezi Yi Ching – un tratat filozofic colosal scris pe carapace de broască țestoasă acum 3500 de ani.
    Chinezii gândesc sferic nu naiv liniar, au acum o lume de cucerit economic, muncesc extrem, gândesc fulgerător. Caveat Emptor.

  9. Scuze pt. micile greșeli de ortografie sau scăpări de logică. Gândim, vorbim, scriem, tastăm la viteze diferite.

    Așa mai adauga că dacă Rusia poate provoca o criză energetică de asemenea anvergură in Europa, ce ar putea face China dacă ar bloca exporturi către anumite țări? Lista cu import -export către China poate da imaginea dintre civilizat și necivilizat. ” Dintre incult, sălbatic și chinez” Yi Ching – hexagrama Joe – délivrance.

  10. Oarecum inteleg acum de ce Partidul Comunist Chinez doreste sa-si exporte ideologiile in intreaga lume, si mai ales in Occident. Probabil ca ei gandesc ca a venit timpul pentru a schimba fundamentele pe care s-a ridicat Occidentul, capitalismul si toate libertatile cu care noi ne-am nascut. Marii ideologi ai PCC, precum Wang Huning, considera ca a venit timpul ca modelul chinez sa fie aplicat si acceptat in lumea occidentala, iar sistemul autoritar semi-capitalist este cel ideal. Foarte buna comparatia cu societatea japoneza care este foarte compacta si in care este foarte greu sa patrunzi din afara. Privind in spatiul occidental, impresia mea este ca treptat unitatea lumii occidentale se sparge, asemenea celei chineze, in fragmente mai mici de nisip, caracterizate de un individualism feroce. Atentie, sa nu ajungem doar niste mici fire de nisip purtate de vantul schimbarii!

  11. cam asa, de la pecinegii din sudul tarii nu prea ai ce invata. cum n ai nici de la hunul venit din stepele asiei (asiaticul patruns in europa s a corcit de nu l mai recunoaste nimeni). who knows, poate trebuie sa ai pielea tuciurie si sa puti ca sconcsul ca sa mai poti trai pe terra.

  12. Nu, nu suntem chinezi. Chinezii pe care i-am intalnit, din China continentală, Taiwan sau HK sunt mult mai solidari etnic si mai adaptabili.
    Chinezii au o alta dimensiune a timpului, ei nu traiesc numaidecât în prezent, au răbdare și pentru maine.
    N-am văzut încă un chinez dormind pe stradă și nici cerșind. Am văzut multi romani educați in diaspora, dar mai rar chinezi, si ei sunt mukt mai mulți.
    Nu stii niciodata ce gandesc cu adevarat chinezii, cei pe care i-am cunoscut și an lucrat cu ei zi ce zi au o singura ideologie, cum sa faca mai mulți bani, cum sa plătească mai puțin pentru un produs (ceapa, ceapa, u nu este vorba de legumă care ne face să plângem ci de cheper) și cum sa nu plateasca taxe.
    Mai toti cred in noroc si nu cred ca exista chinez care sa nu joace la cazinou sau macar bursa (ceea ce este cam acelasi lucru).
    De la ei am aflat de Interactive Brokers sau cursul acțiunilor la marile companii.
    Suntem diferiti pentru ca n-am observat la chinezii apetitul pentru cultură, pentru discuții politice sterile sau batut câmpii pe platforme de tip Contributors. Chinezii pe care i-am cunoscut sunt mai capitaliști și mai individualisti decât americanii, mai tari in finante decât evreii sau elvețieni și mai închiși decât japonezii. Sunt de pe alta planeta si singurul lucru pe care îl avem în comun cu este ca mai toti scriem pe tablete sau telefoane mobile care vin de acolo.

  13. Emmanuel Todd postule que les formes familiales complexes (souche ou communautaire) sont des développements enclenchés par l’invention du principe patrilinéaire, intervenue à Sumer probablement dans la seconde moitié du IIIe millénaire av. J.-C. et aussi indépendamment et plus tardivement en Chine. Selon lui, le durcissement du principe patrilinéaire en modèle communautaire, étant donné qu’il convenait particulièrement bien à des empires fondés sur la conquête militaire, s’est propagé par la suite dans presque toute l’Eurasie, dont la plus grande partie de la Chine, de l’Inde, du monde arabe et de la Russie. Ce succès a eu pour contrepartie un abaissement du statut de la femme, et par conséquent un moindre rôle des mères dans la transmission culturelle. Ainsi s’expliquerait le fait que le Moyen-Orient et la Chine, qui ont vu naître l’agriculture, la civilisation urbaine et l’écriture, se sont retrouvés à la traîne en comparaison de l’Europe occidentale qui a fait fructifier ces inventions venues d’Orient parce qu’elle conservait le dynamisme lié à ses structures familiales restées «archaïques».

    • https://fr.wikipedia.org/wiki/L%27Origine_des_syst%C3%A8mes_familiaux
      Bravo, multumim pentru explicatii.
      Eu n-am lucrat cu chinezi, insa am cunoscut chinezi prin diverse medii sociale. Pot spune ca toti au o trasatura comuna, un fel de ambitie de a reusi, o energie de a invata lucruri noi apropiata de fanatism. De exemplu, in universitatile din Europa, in timp ce studentii europeni freaca smartphon-urile in timpul cursurilor si isi scriu mesaje, chinezii isi iau notite si pun intrebari, iar apoi obtin note foarte bune la examene. Apoi, unii dintre ei, se intorc in tara lor comunista si aplica ce au invatat in diverse companii. Cam astfel a ajuns China pe locul doi in lume dupa SUA. Patrioti adevarati. N-am vazut nici un roman pana acum (IT-ist, medic sau inginer) care sa renunte la jobul bun din vest si sa se intoarca in tara pentru a „face Romania mareata din nou”.

      • ..să nu ne pierdem speranța, după etapa furculision a venit Le petit Paris.
        Așteptăm cu interes să vedem ce urmează după privatizeișăns..

        Of course, dacă nu care cumva, ne trântește iarăși vreun zid, careva..
        Oricum, șău mast gozon :)) Iar noi rămânem ce-am fost, Dust in the wind https://www.youtube.com/watch?v=yyDTcb2GzzY

      • @ N-am vazut nici un roman pana acum (IT-ist, medic sau inginer) care sa renunte la jobul bun din vest si sa se intoarca in tara pentru a „face Romania măreată din nou”.
        Ba există un intreg partid (de fapt doua , aka unu PLUS unu) alcatuit /alcatuite aproape exclusiv din asa ceva. Iar dacă îi iei la numărat bob cu bob constati ca mai toti provin din familii bine sudate aidoma celor chinezești.

      • Ati pus degetul pe rană. Însă nu toti studenții chinezi se întorc în țară. Am lucrat cu câțiva care și-au luat talpasita. Interesant ca unii erau din Taiwan. Pe lângă dorința de a reusi, in special financiar, am observat la toti o reținere în a-și critica țară in care s-au nascut, chiar o anumită mândrie, ceea ce arată din nou ca noi nu suntem chinezi.

    • Civilizația din Sumer este un transplant. Nimeni nu știe de unde au venit sumerienii, una din teorii este ca vin de pe valea Indusului.

  14. Proza nu trebuie să fie o scuză pentru propagarea de informații false. „Cin” este de origine slava cf. чинъ (činŭ) din slavona bisericească. E foarte bine atestat. Posibil derivat dintr-un protoslavic *činъ (reconstruit!).

    • Intr-adevar cam fantezista ipoteza referitoare la originea chineza a cuvantului „cin”. Dictionarul explicativ al limbii romane disponibil pe internet il indica de origine slava, asa cum spuneti. Surprinzator de apropiat mi se pare si cuvantul englezesc „kin” cu inteles asemanator de „rudenii”. Pana la urma membrii cinului calugaresc se numesc intre ei frati, nu-i asa?

      • (Off-topic) Și pisică seamănă cu pussy-cat. În zilele noastre se practică alte afinități, a se vedea filmulețele miniștrilor de promovare a unor teste de scuipat. Singura chestie clară acolo era marca produsului. Dar, la o adică, se va spune n-am știut. Cum nici vreo pisică de peste marea mânecii nu răspunde la pis-pis.

      • Nu cred că există dubii asupra originii indoeuropene. Probabil înrudit cu grecul antic ποιέω și sanscritul कय (káya). Nu vreau sa fiu înțeles greșit. Există împrumuturi vechi din chineză în rusa literară (eventual prin slavona bisericească) dar acesta nu e unul dintre ele. Sunt foarte puține și în general este vorba de termeni pentru ceai (a! uite unul care chiar a ajuns în română), perlă etc. În rest după secolul XIX împrumuturile apar în dialectele de frontieră.

  15. ..era pentru mike..
    ..să nu ne pierdem speranța, după etapa furculision a venit Le petit Paris.
    Așteptăm cu interes să vedem ce urmează după privatizeișăns..

    Of course, dacă nu care cumva, ne trântește iarăși vreun zid, careva..
    Oricum, șău mast gozon :)) Iar noi rămânem ce-am fost, Dust in the wind https://www.youtube.com/watch?v=yyDTcb2GzzY

  16. Cartea a fost scrisa in 1935, deci are in vedere populatia Chinei intre 1900-1935, anii de cunoastere ai autorului. In 1935 China avea in jur de 500milioane de persoane (wiki). Din cate stiu, anii 1900 se pot asimila perioadei de stagnare.
    Avantajele nisipului au condus, in timp, la aceasta „acoperire” a tuturor domeniilor si la aceasta „adaptabilitate” la mediu. Firele de nisip s-au desfacut, au fost duse de „vant/propaganda” in toate directiile (urbanizarea fortata), dar se regasesc intregi si robuste la fiecare sarbatoare nationala a lor.

    Oricum, suntem in anii 2021+, la cel putin 3 generatii dupa ce a fost scrisa cartea. China are peste 1.5miliarde, generatiile au cunoscut cel putin 2 razboaie, comunismul si-a impus doctinele, socialismul liberal din ultimii 30+ de ani a schimbat din nou viziunea, propaganda actuala „picura” si ea zilnic. Industrializarea, urbanizarea fortata, controlul biometric, punctajele sociale, retelele de socializare, marile fabrici de productie, goana dupa „parvenire”, toate acestea au mixat „nisipul”. E o perioada de schimbare si de evolutie accelerata.

    China trebuie privita asa cum este: un urias cu 1.5+miliarde de oameni, in care invatamantul incepe la 3 ani si competitivitatea este hiper-hiper-ridicata. In care, probabilistic, se nasc mai multi oameni cu IQ ridicat, mai multi oameni business oriented, mai multi oameni pragmatic-oriented. Calitati care se slefuiesc si mai mult in hiper-competitivitate. Experienta ultimilor 30+ de ani arata ca „nisipul” a reusit sa adopte, sa acopere (si sa dezvolte mai mult) absolut toate ariile tehnologice.

    Este naiv sa mai privim China ca fiind idilica si „accesibila”. Sunt 1.5miliarde de hiper-competitivi, peste 90% incadrati sau trecuti printr-un sistem de invatamant foarte dur, bombardati zilnic cu mesaje nationaliste.

    Multumesc domnule Maci pentru deschiderea discutiilor despre China, un jucator cu doctrine si viziuni pentru viitor bine stabilite. Pentru generatiile actuale, mai pragmatice, ar fi interesante si abordari/ viziuni / pareri mai moderne despre China.

    • @Stefan _ „…mai multi oameni pragmatic-oriented. Calitati care se slefuiesc…”

      Al naibii pragmatism! Am discutat cu cetățeni chinezi la mii de kilometri de patria lor (care nu era neapărat zona de limbă și cultură mandarină), iar când întâplător a venit vorba despre Tiananmen sau despre peședintele aflat în funcție parcă i-a lovit mutismul. Pur și simplu au tăcut. …Se rupea filmul. Apoi reluau dialogul pe un alt subiect, de parcă până atunci doar despre aia vorbiserăm. Toți! La mii de kilometri de China!

      Ei bine, se vede treaba că tătucul cap de familie tradițională i-a îmbrățișat pe cetățenii chinezi cu atâta dragoste de o simt și la mii de kilometri de casă.

      Pragmatismul este legat de punctul critic în care creșterea nivelului de trai relevă nevoia de libertate. Un soi de dialectică mult studiată și considerată în cazul Chinei paradoxală. Ce explică absența „Marelui Salt Înainte” către libertate? Imensele resurse!

      Resurse utilizate într-un mod extrem de ineficient (după împuținarea celor din China, sunt vizate și arvunite cele din Africa). Atât resursele naturale, cât și cele umane. Costul redus de fabricare al produselor subvenționate de Partidul Comunist Chinez permite aducerea de bogăție occidentală în China prin vânzarea la prețuri relativ mari (în raport cu costurile de produscție) pe piețele occidentale.

      De fapt, China este o imensă și odioasă dictatură. Despre ce vorbim aici?!

      • @Constantin, dap, o imensă dictatura. Dar nu uitați că dictaturile traumatizează generațiile. Le alienează, le îndoctrinează, le schimba.
        De aceea descrierea destul de „idilica” din traducerea autorului este puțin depășită.

Dă-i un răspuns lui cititor critic Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro