Noile realități ale geopoliticii energetice mondiale. Partea II – Conflictele înghețate din regiunea extinsă a Mării Negre

Federația Rusă a amorsat câteva conflicte în imediata apropriere a resurselor sau a traseelor energetice alternative non-rusești către Europa. Următorul pas a fost “înghețarea” acestora.

Primul astfel de experiment s-a petrecut la începutul anilor ’90 în Transnistria, urmat imediat de reîncălzirea zonei Nagorno – Karabach cu conflictul început în anii ‘80, în perioada sovietică. Pe atunci traseele energetice non-rusești nu existau, motivația de atunci a fost doar menținerea sub influența Kremlinului a Moldovei, Armeniei și Azerbaijanului. Experimentele s-au dovedit profitabile, deoarece prin Transnistria trecea o conductă importantă care aproviziona sudul Europei prin Ucraina, Transnistria – ce aparține Republicii Moldova și România (prin Dobrogea) către Bulgaria și cu posibilitatea de bifurcare către Serbia și Grecia, iar pe lânga Nogorno – Karabach erau proiectate cele mai mari amenințări energetice: un traseu terestru de alimentare alternativă (Nabucco) din Azerbaijan, prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, Germania și unul, parte terestru, parte pe Marea Neagră (AGRI), ce pleca din Azerbaijan, prin Georgia, unde gazul natural se lichefia, era transbordat în tancuri LNG și adus la Constanța, de unde exista posibilitatea construirii instalațiilor de delichefiere și injectare în sistemele de transport ale țărilor din sudul și centrul UE. Niciunul din aceste proiecte nu s-a realizat din cauza tensiunilor din zona caucaziano – caspică și a activității agenților de influență ai Moscovei, în special din Austria, de unde OMV-ul a fost retras din Nabucco, urmând imediat și MOL-ul magiar. În 2008 Federația Rusă a aprins și mai apoi a înghețat două conflicte în Georgia: Osetia de Nord și Abhazia. Cu aceste acțiuni, Federația Rusă și-a păstrat cota de piață în furnizarea de gaze în Europa, mărindu-și-o odată cu proiectarea, construcția și punerea în funcțiune a coridorului sudic, South Stream – transformat ulterior în Turk Stream.

Figura 1 – Conflictele înghețate din jurul Mării Negre (Cosmin Păcuraru)

În zona extinsă a Mării Negre intră și conflictele din Iraq, țară cu potențial energetic mare, unde după retragerea Statelor Unite, golul a fost umplut de companiile energetice rusești și conflictul din Siria, care are la rândul său rolul de a stopa trei trasee energetice cu punct de plecare din țările din Peninsula Arabiei, plus Iran și Iraq și punct terminus Europa la care putem adăuga potențiala blocare a resurselor de gaze naturale din estul Mării Mediterane, numit generic Zăcământul Leviatan.

În 2014 a urmat ocuparea Crimeii și Donbasului care au blocat multe rezerve din estul Ucrainei și  rezervele de gaze ale Ucrainei aflate pe platoul continental al Mării Negre (revedeți prima parte a analizei aici).

Figura 2 – Noul traseu de sud Turk Stream și noua împărțire a platoului continental din Marea Neagră (prelucrare după rumaniamilitary.ro)

Trebuie să repetăm de câte ori este nevoie: până la începerea războiului din Ucraina, „patternul agresiunii Federației Ruse, pe lângă șantajul energetic, mai cuprinde: dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin, impunerea unui sistem autocratic, intruziunea în alegeri, crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului, achiziția de active în industriile strategice, în special cea energetică, ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” – începând de la rețelele de socializare și până la presa quality generat de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești și, dacă este cazul, apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia.”

După aproape doi ani de război în Ucraina, putem trage următoarele concluzii: șantajul energetic la adresa Europei a reușit în parte, deoarece a destabilizat puternic piața europeană de energie care încă nu și-a revenit și încă importă prin Ucraina și Turk Stream gaze rusești iar sisteme statale corupte sunt prezente în mai multe țări decât s-a crezut, începând cu Austria, trecând prin Ungaria, România plus Moldova și Bulgaria – acestea se pare că încă mai sunt contaminate de agenții de influență infiltrați de Moscova. Sistemul autocratic s-a făcut remarcat  în Ungaria iar dacă partidele care se autodenumesc „suveraniste” sau „naționaliste” în țările UE câștigă teren la alegerile viitoare, este posibil să ne trezim cu mai multe regimuri autocratice în Europa. Activele din industriile strategice din țările UE au fost blocate dar fake-news-urile sunt prezente din ce în ce mai des, uneori spuse de personaje îmbrăcate în pseudo uniforme militare verzi (Dombas fasion 2014) ce apar pe micile ecrane. (Experimentul „omuleților verzi” din media a început în campania electorală în care candidații partidului lui Iurie Roșca, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD) au apărut îmbrăcați în uniforme militare și continuă, în România, cu prezentatoarea Alexandra Păcuraru de pe postul TV Realitatea Plus.)

Important este că Azerbaijanul și Turcia, reușind să pună în funcțiune traseul alternativ sudic de alimentare a Europei, cu alimentare din zăcământul caspic Shah Deniz, au salvat o parte din alimentarea cu gaze a sudului Europei după februarie 2022. Capacitatea TANAP Pipeline este de 31 miliarde mc / an, o parte din acestea rămânând în Turcia iar restul ajungând în Grecia și Italia (prin TAP) și Bulgaria, România și Moldova (prin BRUA).

Un subiect aparte îl constituie Republica Moldova și Transnistria. După războiul din 1992 dintre forțele separatiste și puterea de la Chișinău, în Transnistria s-a format o enclavă pro-rusă în care trupele de „pacificatori” ale Armatei a 14-a (și urmașa GOTR) au apărat de facto pseudo-guvernul de la Tiraspol. Primul pas a fost făcut de cetățenii simpli care pe lângă o cetățenie nerecunoscută de nimeni, cea a „statului Transnistrean” la care se adaugă automat cetățeania rusă, și-au luat cetățenia moldovenească pentru a beneficia de acordurile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și mai trebuie specificat că sunt destul de mulți transnistreni care și-au luat și cetățenia română pentru a putea ieși în occident. Apoi au urmat companiile transnistrene care s-au înregistrat la Chișinău, tot pentru beneficiile acordurilor cu UE. Cum exporturile către Federația Rusă au scăzut dramatic, producția transnistreană s-a orientat către Uniunea Europeană. Dupa 2014, adică anexarea Crimeii, comerțul cu vestul a crescut peste cel cu Rusia, ceea ce a făcut ca între cei aflați la conducerea de la Tiraspol să apară disensiuni iar după perioada pandemiei și după februarie 2022 a făcut ca „partida pro-occidentală” să câștige teren, făcând imposibilă implicarea trupelor rusești din regiune în Ucraina.

Relația energetică Tiraspol – Chișinău este una prin care Chișinăul este încă dependent de termocentrala de la Cuciurgan (2500 MW) care aparține concernului rusesc Inter RAO și care înainte de începerea conflictului din Ucraina furniza 85% din necesarul de energie electrică a Republicii Moldova. Dar această termocentrală a funcționat cu gaz rusesc vândut transnistrenilor la prețuri mult mai mici decât cele din piața europeană. Declanșarea războiului face ca Tiraspolul să ia o oarecare distanță față de Moscova iar atacarea sistemului energetic ucrainian de către trupele rusești a dus la scumpirea gazelor și la decuplarea parțială a termocentralei, ceea ce a dus în iarna 2022 – 2023 la întreruperea totală alimentarii cu energie electrică a Republicii Moldova. De asemenea a fost întreruptă și furnizarea de gaz rusesc către consumatorii casnici din Moldova, de aici rezultând o mare criză energetică și umanitară.

Astazi, Transgazul românesc, prin subsidiara Vestmoldtransgaz, a scos monopolul de transport Moldovatransgaz care are acționariat 50% Gazprom și 13,4% administrația transnistreană, preluând operarea, expoatarea, dispecerizarea și transportul de gaze din sistemul moldovenesc, inteconectând-ul în sistemul european, începând cu septembrie 2023. Trebuie să specificăm că necesarul de consum al moldovenilor a fost de 1 miliard de metri cubi / an, incluzând termocentrala de la Cuciurgan. Cum în septembrie 2023 această termocentrală aprovizionează R Moldova cam cu 30%, este clar că necesarul de gaz a scăzut. 

Pe partea de energie electrică, România a demonstrat că poate aproviziona cu 80% necesarul de consum al Republicii Moldova în perioada crizei din iarna 2022 – 2023. (Aici găsiti o analiză facută acum trei ani asupra situației energetice din Republica Moldova iar aici o alta, publicată anul trecut.) Consumul maxim de dincolo de Prut este de 1000 MW. Cererea de peste Prut România o poate suplini cu mare greutate chiar și în situația în care producția autohtonă din solar și eolian e mare. Interconexiunile dintre cele două maluri ale Prutului nu sunt dintre cele mai bune, dar Transelectrica și Moldelectrica fac eforturi de a le dezvolta și de a interconecta și Ucraina. Un alt pas important care se va face în următoarele luni este unificarea piețelor de energie, Energocom (companie de furnizare a statului moldovenesc) cumpără deja energie din România (info gaze aici, aici și info energie electrică aici și aici) , OPCOM urmând să-și deschidă o filiala în următoarele luni în Moldova. Rezultă că astăzi Chișinăul nu mai este sub monopolul energetic al Federației Ruse și are posibilitatea de a controla transportul și distribuția de energie electrică (și gaze) către separatiștii de la Tiraspol. Problema cu Tiraspolul este că nu se pot face mari schimbări atât timp cât forțele armatei rusești nu se retrag și cât problema datoriilor istorice către Gazprom nu este rezolvată.

O concluzie intermediară: strategia hibridă a Kremlinului s-a arătat câștigătoare până în februarie 2023, Europa din 2023 nereușind să iasă în totalitate de sub presiunile energetice rusești

Urmează: Partea III – Turcia un hub energetic al oligarhilor