Căderea comunismului a produs, printre altele, schimbări importante în învățământul superior românesc – în general, economic – în particular. Nu toate aceste transformări au fost însă benefice, iar unele au constituit regrese chiar și față de situația de dinainte de 1989.
În perioada 1967-1989, când autorul a urmat facultatea și a parcurs primele trepte ale carierei sale academice, bazele teoretice și aplicative ale formării în profesia de economist nu erau reprezentate de știința economică (economics), studiată la marile universități occidentale, ci de un ansamblu de teze și dogme rigide, preluate din documentele oficiale ale partidului comunist. Conform acestora, proprietatea statului asupra mijloacelor de producție și planificarea centralizată sunt singurii factori care asigură dezvoltarea economică și bunăstarea tuturor membrilor societății. Aceste lozinci, ilustrate copios cu citate din cuvântările secretarului general al partidului, erau preluate în manualele unice editate la nivel de țară și în cursurile și caietele de lucrări litografiate de universități. Materialele respective erau citite inexpresiv sau rezumate de către cadrele didactice de predare (profesori – foarte puțini; conferențiari și lectori – mai mulți, dar blocați la promovare), care își permiteau rareori „să iasă din anumite canoane, mai degrabă nescrise și rezultate din experiență și cutume producătoare de teamă și supunere.” (p. 15).
După căderea comunismului, facultățile de economie au încercat, la fel ca celelalte, să se adapteze la noile împrejurări, prin ajustări „mai mult sau mai puțin importante în structurile de formare (specializări de licență, de masterat sau doctorale), …cifrele de școlarizare, planurile curiculare, proceduri de finanțare etc.” (p. 115). În general, aceste modificări au fost spontane, fără să aibă la bază vreo viziune pe termen lung și nu fără rezistență din partea corpului didactic.
În aceste condiții, trecerea rapidă la formarea de economiști profesioniști pentru economia de piață s-a dovedit dificilă, iar în anumite privințe, imposibilă. Cauzele și consecințele, intenționate sau nu, sunt analizate pe larg în cartea profesorului emerit Dumitru Zaiț, care le ilustrează cu exemple luate mai ales de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a servit-o cu dăruire aproape o jumătate de secol. Astfel, autorul evidențiază dezideratele, acțiunile, obstacolele și implicațiile transformărilor care au avut loc în perioada postcomunistă în facultățile economice și, în general, în universitățile din România și sugerează o serie de posibilități de depășire a dificultăților. Soluțiile avansate de el sunt mult mai clare și mai convingător argumentate și justificate în planul opțiunilor decât numeroasele proiecte oficiale de reformă a învățământului superior sau discuțiile publice, vizibil politicianiste, despre acest subiect. De aceea, cartea sa este utilă nu doar cadrelor didactice și studenților, ci și factorilor decidenți de la nivelul universităților și al ministerului de resort.
Acestea fiind spuse, trebuie precizat că lucrarea profesorului Dumitru Zaiț are un accentuat caracter memorialistic. El nu evaluează însă prin prismă personală oamenii, faptele și evenimentele relatate, deoarece nu se consideră „nici personaj principal și nici referință a acestor evocări subiective.” (p. 15). Această abordare sugerează o anumită detașare de aspectele pozitive sau negativ învederate, ceea ce permite relevarea semnificațiilor lor mai generale.
Ampla lucrare a profesorului Zaiț (538 pagini) urmărește, în esență, clarificarea rolului Universității în realizarea unei educații de calitate, prin care individul să fie nu doar pregătit pentru performanță profesională, ci și disponibil cultural în acest sens. Concluzia sa finală este că: „Prin resursele de materie cenușie, prin autonomia și libertatea de acțiune, Universitatea este capabilă să-și propună și să-și asume rolul de reformator și potențator al mentalului individual și colectiv în etape succesive, dar într-o perioadă relativ scurtă de timp… Cu o mare condiție: să fie ea însăși disponibilă și pregătită pentru a face acest lucru!” (p. 536-537). Dimensiunea memorialistică a cărții provine din nenumăratele exemple de inițiative, opțiuni, comportamente etc., la nivel individual sau instituțional, precum și din prezentarea, cu serenitate, a satisfacțiilor și decepțiilor trăite de autor în cei aproape 50 de ani de carieră academică.
Faptele, oamenii și principiile prezentate în carte sunt expuse în manieră cronologică și sistematică. Ocazional, profesorul Zaiț menționează propriile contribuții la rezolvarea problemelor în care a fost implicat, însă fără să vadă în aceasta vreun merit, ci în scopul nuanțării interpretărilor și argumentării concluziilor. Structura pe capitole a lucrării este o ilustrare reușită a modului de prezentare a unor principii fundamentale unui cititor care are experiență de cadru didactic universitar, dar nu este neapărat economist ca formație științifică și profesională. Primele capitole prezintă o serie de momente și fapte definitorii pentru devenirea sa și a corpului didactic din care a făcut parte formal până la pensionare, iar capitolele următoare relevă cauzele, conexiunile posibile și remediile veritabile sau leacurile surogat. Organizarea expunerii permite înțelegerea modului în care Universitatea poate îndeplini misiunea și rolul de „adevărată biserică a rațiunii”. (p. 538). Atașamentul autorului la acest ideal este mobilizator.
Timișoara, 14 martie 2023
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multumiri, pentru prezentare!
(Mici amanunte traite, pe care puteti sa le dezvoltati, daca considerati necesar, in lucrari viitoare.
Teoria economica marxista era extrem de greoaie si nedigerabila. Eu am facut economie („politica”) din liceu, in locul istoriei antice si medievale. Pe cat de usor si logic era discursul la capitalism, pe atit de greu la socialism. Imposibil. Turuiam ca papagalii. Partea amuzanta era ca la scoala ni se preda ca CAP-urile erau proprietatea oamenilor, colectivistilor. Dar cand mergeam in sat, la bunici, toti faceau ochii mari cand le ziceam asa ceva. Si ma sfatuiau sa nu repet asa ceva prin sat.?!!! Nu era nimeni din sat la liceu? In promotiile alea.
Dupa intilnirile cu Tito, Ceausescu a introdus „mandatarii”. Proprietate privata pe unitatile mici. In scurt timp, proiectul a esuat si am devenit dictatura personala.
Totusi, la conditiile puse de SUA pentru clauza natiunii celeli mai favorizate, in 1980, Decretul 1 stipula clar, posibilitatea deschiderii de unitati economice private, doar cu membrii familiei. Decret de care nimeni nu zicea nimic, desi presa a publicat pe larg. Toti profesorii taceau. Si cei de economie.
Deci se mintea mult. Intre teorie si practica era o prapastie. Nu mai spun ca dupa plenara din ’72(iunie parca) toate citatele clasicilor au fost scoase. Au ramas doar citate din tovarasul. Era circ. In ’89-’90, oameni care combateau sau sustineau comunismul, nu stiau decat de Ceausescu… -Pe linga faptu ca dusmanul cel mai feroce al lui Ceausescu de la tinerete, era Ceausescu de la batrinete…-
Nu stiu in ce masura va vor ajuta aceste amintiri, sper sa va fie de folos. Respect!)
Daca este sa imi aduc aminte de invatamantul economic din RO, dupa 1989, in perioada in care am fost student la ASE pot sa spun clar ca am fost mahnit peste margini ca Kotler nici macar nu era amintit la Marketing. Cred ca inca mai exista niste dinozauri acolo care nu se misca, nu avanseaza.. IMi aduc aminte ca am cumparat trei carti de langa ASE si doua dintre ele m-au marcat pe parcursul vietii dar despre nici una dintre aceste nu se amintea la ASE.
Totusi, de exemplu, imi aduc aminte ca dreptul economic a fost predat mult mai bine si mai aplicat – cumparasem Codul Comercial cel vechi si il citeam cu mare placere.
Ce s-a putut schimba dupa 1989 a fost faptul ca accesul la cartile si publicatiile economice a fost deschis – deci fiecare, student sau economist in profesie, a putut alege sa se informeze si sa formeze altfel decat inainte de 1989.
Pana la urma, intr-o lume libera, fiecare isi alege calea chiar daca, spre regretul multora dintre noi, scoala a ramas cam in urma pentru ca, trebuie sa spun lucrurilor pe nume, profesorii nu au dorit sa progreseze si asta ne costa cam mult.
Chiar si asa florile pot sa creasca dar de cele mai multe ori aleg alt pamant care este mai fertil si ofera mai mult soare si aer mai curat.
„De ce nu lăsăm florile să rodească?”
De aia ! – https://en.wikipedia.org/wiki/Hundred_Flowers_Campaign#Works_cited