Cartea autorilor bănățeni descrie evoluția agriculturii României după căderea comunismului. Autorii sunt specialiști recunoscuți în domeniul economiei și dezvoltării rurale din cadrul Filialei Timișoara a Academiei Române și Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara. Coordonatorul lucrării, academicianul Păun Ion Otiman, a fost, în legislatura 1992-1996, președintele comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a Senatului României. El cunoaște, deci, foarte bine subiectul și contribuie cu analize pertinente la clarificarea problemelor economice, sociale și politice ale dezvoltării rurale.
Principalele metode de cercetare utilizate în lucrare sunt analiza serilor dinamice (cronologice) lungi și comparația în timp și spațiu a indicatorilor economici, financiari, sociali și tehnici. În modul acesta, este redată cu mai multă exactitate starea agriculturii românești și se fundamentează mai bine strategiile și deciziile propuse. Interpretarea datelor este lăsată într-o anumită măsură în sarcina cititorilor, deși autorii oferă ei înșiși o serie de explicații și concluzii originale.
Autorii arată în ce măsură gravele erori politice, legislative, operaționale, financiare etc., au făcut ca agricultura României să se afle „într-o criză structurală, economică și socială profundă.” (p. 49). Ei descriu într-un mod epatant dezechilibrele profunde ale acestei ramuri și consecințele economico-sociale ale acestor distorsiuni. Nu putem decât să subscriem la teza lor că o parte însemnată a agriculturii românești este „latifundizată”, în timp ce cealaltă parte este „proletarizată” și că, aspect surprinzător, această situație este asemănătoare cu cea din 1921, inclusiv sub aspectul repartizării teritoriale a sărăciei.
Adăugăm totuși două mici remarci: 1) societatea românească nu s-a detașat complet de trecutul său comunist, ceea ce explică multe din atitudinile, politicile și evoluțiile prezentate în lucrare; și 2) situația necorespunzătoare a agriculturii, ca, de altfel, a întregii economii a României, este consecința prăbușirii sistemului comunist, nu a reformelor, chiar dacă și acestea din urmă constituie, la rândul lor, cauze ale performanțelor economice scăzute și ale dezechilibrelor descrise în lucrare.
Autorii formulează o serie de propuneri pentru remedierea situațiilor constatate și accelerarea convergenței înspre modelele agrare europene. În esență, acestea urmăresc „alocarea masivă, dar rațională, dacă se poate optimă, de capital investițional în infrastructura rurală, echiparea teritoriului agricol (…), modernizarea exploatațiilor agricole (…), precum și sporirea capitalului de exploatare..”. (p. 176).
Lucrarea este scrisă într-un stil calm și ponderat. Autorii nu apără și nici nu acuză pe nimeni, ci sugerează doar că unele lucruri ar fi putut fi făcute altfel. Ei arată că politicile greșite și ezitările și incoerențele în aplicarea lor au afectat grav dezvoltarea sectorului agricol al României postcomuniste.
Concluzia finală a autorilor este că se impune o reformă profundă „a politicii de susținere financiară a exploatațiilor agricole românești în concordanță cu starea actuală și cerințele de evoluție necesare pentru asigurarea celei importante funcții a agriculturii: garantarea securității alimentare a României.” (p. 188).
Soluția este, deci, o politică agrară adecvată, reglementări și instituții juridice și administrative care funcționează bine, în special cele care asigură exercitarea drepturilor de proprietate și reglementează atât modul de finanțare al fermelor, cât și elementele de monopol natural ale pământului și ale rețelelor de infrastructură.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O placere sa va citesc. Voi cauta cartea, in librarii.
Opinia mea este ca Romania a ratat „pariul cu agricultura”. Multe motive.
E greu sa dai acum legi impotriva latifundiilor. Nu trebuiau create!
In ce priveste „proletarizarea”, eu o numesc farimitare. Poate fi remediata prin credite gen „prima ferma”. Acordate, cu garantia statului, tuturor celor ce vor sa intemeieze sau extinda o ferma de minimum 25 ha si maximum 100. (De ce se dau credite pentru apartamente ridicate de „dezvoltatori” straini, pentru masini electrice produse in afara, dar nu si pentru cumpararea de pamint de la proprietarii romani?) . Tuturor, nu doar „tinerilor”. Tineirii n-au chef sa se infunde la tara. Vor sa se distreze, sa-si traiasca viata. Si salariile sunt mai mari la oras. Plus munca mai usoara. Privind filmele documentare, pe tema, facute in Uk, SUA etc. observ ca multi fermieri sunt oameni trecuti de 45-50 de ani, care s-au saturat de viata de la oras si s-au retras la tara. Fie pe economii, fie ridicand banii din fondurile de pensie (la noi e interzisa practica), fie pe credite etc. Noi nu mizam pe acesti oameni, sau pe pensionari. Ii blocam si blocam si capitalurile lor si cunostintele lor.
O atentie deosebita cred ca trebuie acordata arendasilor, pe care ii consider o plaga. Nu investesc nimic in pamintul altora. Nu au utilaje, nu au capital. Sunt o veriga inutila, parazitara. Si dau venituri de nimic adevaratilor stapini ai pamintului. Nu de putine ori, impreuna cu agentii din primarii, blocheaza actele de mostenire, pentru a nu fi scos pamintul la vinzare de urmasii defunctilor proprietari. Ar trebui sa se interzica arendarea pamintului fara actul de proprietate al titularului. Actul de arenda ar trebuie facut la notariat, in baza actului amintit, cu trecerea unei sume fixe numita „renta funciara”. Suma se va plati anual sau trimestrial, indiferent de profitul arendasului.
Nu sunt impotriva lor, ci a institutiei lor. Arendasii care vor sa devina simpli fermieri, sa fie ajutati cu credite.
Poate ca ar trebui ca statul sa suporte taxa de intabulare. Cadastrul sa se ocupe din oficiu de terenurile agricole, fara cererea si plata oamenilor. Multi nu au bani, altii nu locuiesc acolo si e greu sa mearga la fata locului. Etc.
Dincolo de problemele noastre organizatorice, nu trebuie sa uitam sa privim peste gard: Romania obtine cam 7-10 milioane tone cereale anual. Avem nevoie de 3-5. Restul merge la export: priviti cate zeci de milioane tone exporta Ucraina, SUA, etc. Pina si Rusia… Poate ca reprofilarea agriculturii pe productii de fructe /legume, mai rentabile si cu o cantitate de munca fizica inglobata mai mare, ar fi raspunsul necesar. (Industrializarea agriculturii -mecanizare, chimizare- duce la aparitia unor preturi foarte mici, si e nevoie de suprafete foarte mari sa faci fata.) Zic si eu…
Am urmarit problema cu atentie, pentru ca ma lupt cu morile de vint, in incercarea de a-mi face actele pe un teren -mostenire-, spre a-l vinde. Cunosc problema „din interior”… Ca victima a actualului sistem. Continuatoar al relatiilor feudalo-comuniste din agricultura noastra.
Poate ca e timpul unei reforme adevarate!
Nu in ultimul rand , observ cu uimire atitudinea ridicola a partidelor noastre politice. PSD si toata stinga, ar trebui sa ajute agricultorii marunti. („Proletatii” agricoli, ca sa preiau termenul utilizat in carte.) In loc de asta, toti politrucii preaslavesc latifundia. (Liberalii in Occident, nu agreaza latifundia… Dar la noi…) Ceva e putred in politica noastra. De acord, poate fi o reminiscenta comunista in gindirea lor. Tezele din anii ’50, cand s-a facut cooperativizarea fortata, sa se fi reactivat dupa anii ’90. Totusi, a trecut ceva timp si au aparut ceva schimbari. Ei tot acolo au ramas? TOTI?
Nu cunosc lucrarea, dar bănuiesc că este încă un eseu marca Otiman, pe tema „Ar trebui să …”, la rândul ei o variație a temei „Tovarăși, trebuie să …!”
Dacă intrați de curiozitate pe GoogleAcademics, veți vedea că mulți dintre colaboratorii lui Otiman și-au construit indicele H din citări și mai les intercitări ale unei cărți (Dezvoltarea rurală durabilă a României). În Scopus, academicianul are 3 documente citate de 5 ori! Ca element de picanterie, pe unul dintre co-autorii academicianului îl găsiți în presa locală de acum vreo 10 ani ca fiind dat afară de la universitatea de științe agricole pentru percepere de șpagă. Alta era binecunoscută studenților pentru apetitul pentru bijuterii, care se manifesta, ciudat, doar în sesiunile de examnene!). Sunt curioasă să văd bibliografia, mai precis să văd dacă în ea se regăsesc articolele autorilor străini, multe excelente!
Recenzia, de fapt semnalarea apariției cărții, este excesiv de prietenoasă („… autorii descriu EPATANT… !!! -„), ceea ce se poate explica prin faptul că autorul a fost coleg de facultate cu Otiman, cel mai probabil.
Din pacate, dupa 1990, reforma retrocedarii terenurilor si eliminarea Cap- urilor nu au fost reforme adevarate ci niste simulacre. Nu a fost definitivat nici cadastrul agricol si ale gospodariilor rurale. De 30 de ani toti ministrii din agricultura nu au avut nici un rezultat notabil. Putinii fermieri care incearca sa faca ceva nu sunt sprijiniti cum ar trebui iar subventiile statutului si ale UE sunt prea mici. Multe terenuri au ajuns in mana strainilor iar productiile sunt exportate. Romania are un mare potential agricol de care se tem multe tari din UE si care nici nu doresc sa fim foarte performanti. Politicile PAC au fost in favoarea marilor fermieri si a tarilor din vest. Raportorii nostrii nu au facut nimic pentru Ro. Dovada ca importam 80 % din produsele alimentare. Mica gospodarie taraneasca ar trebui sa detina scutire de impozit pe 10 ani pentru a si consolida exploatatia si a trece la procesare materii prime agricole. As vrea sa vad in cartierul unde locuiesc cel putin 5 magazine agricole ale unor fermieri locali. Dar avem Megaimage, Kaufland, Penny, Lindl, magazine cu legume si fructe de import, toate cu sute de produse de import. Apoi mediul rural cu mii de localitati nu a fost cu nimic sustinut, cu o fiscalitate excesiva, fapt pentru care au migrat milioane de locuitori.
„o politică agrară adecvată, reglementări și instituții juridice și administrative care funcționează bine”
Timișoara capitala culturală europeană prezintă 2023 patrimoniul cultural cetățenilor, țării, continentului și lumii întregi. Minunat. Din patrimoniul economic bănățean fac parte și „cooperativele agricole” ca cea din comuna Variaș din anul 1928. Ţăranii primeau primăvara credite ieftine de la coopertiva și plăteau cu produsele lor: carne, lapte, unt, cai, cereale, porumb etc. Cooperativa era proprietatea comună a țăranilor din coopreativa Variaș și plătea preturi „europene” bune pentru produsele livrate către cooperativă. Exportul de produse agricole în Cehoslovacia, Elvetia, Germania etc asigura preturi bune pentru agricultori. În Martie 1945 s-a făcut expropierea terenurilor agricole pe „baze etnice”, șvabii bănățeni au fost expropiați (în Ianuarie 1945 deportarea în URSS, în Iunie 1951 deportarea în Bărăgan. Documentii ale lui Johann Lippet: Biografie ein Muster din 1980 /„Biografie”- tradus și publicat 1982 în limba română/-Dorfchronik- Pop Verlag Ludwigsburg, Das Feld räumen/Roman, Die Tür zur hinteren Küche/Roman).
De ce arată satele din Banat azi așa cum sunt? Una din cauze sunt „colectivizarea forțată” și crearea de GOSTAT și CAP după modelul sovietic. De acord cu autorul.
dacă citești primele cărți ale lui Otiman, vei vedea că ele tratează optimizarea producției agricole în „unitățile agricole socliaste”! Și că după ce-a scris Dezvoltarea rurală durabilă, vine acum să constate că nu e și nici n-a fost vreodată nimic durabil în ruralul românesc în ultimii 30 de ani! Otiman nu e un tip inabil intelectual, însă are o impetuozitate care nu e mereu mânată de intelect. Cu toate astea, chiar dacă era singurul specialist în agricultură la nivel înal în PNL a fost mai ignorat decât portarul de la sediul partidului! Așa cred că va și-acum. Plus că el vede durabilitatea preponderent din punct de vedere economic (de formație, e agronom productivist și economist clasic cu ochelari de cal).
Cernoziomurile României (dar și pădurile și pajiștile ei) au reprezentat mereu ceva mult mai important pentru Europa decât diverși președinți de paie și diverse partide „istorice” românești.
Până una-alta, constatăm depopularea ruralului românesc într-o proporție care în câțiva ani s-ar putea să-ntreacă „opera” ultimului mare episod de ciump bubonică.
Cooperativa agricolă e un model cu succes în vest. Raiffeisen e numele în sectorul agricol. Modelul de cooperative agricole care cumpără produsele agricultorilor particulari și vând produsele la prețuri bune e practicabil și azi în România. În anii după 1960 s-a permis cultivarea roșiilor în grădinile de lângă case private în Banat. Prețurile mari în devize obținute la export în vest au fost plătite un timp și particularilor. Era novoie de pompe de apă, curent etc. Particularii au dus roșiile la gară și le-au dat la Fructexport, la stat. La un moment dat statul nu a mai plătit prețuri bune la particulari. CAPurile nu au livrat calitate bună și exportul a scăzut.
Raspuns la intrebarea din titlul cartii : in farfuria dumneavoastra domnule Silviu Cernea .
Farfuriile romanilor , mai cu seama ale bucurestenilor , sint pline de ,, agricultura romaneasca ” .
Daca memoria nu ma inseala Ministrul Agriculturii era Victor Surdu.
Deci ce pretentii se pot avea de la el si altii din jurul lui sa auda ceva! :))
„Nu putem decât să subscriem la teza lor că o parte însemnată a agriculturii românești este „latifundizată”, în timp ce cealaltă parte este „proletarizată” și că, aspect surprinzător, această situație este asemănătoare cu cea din 1921, inclusiv sub aspectul repartizării teritoriale a sărăciei.”
Ma intreb daca specialistii din Ministerul Agriculturii au fost trimisi la schmburi de experienta in Israel, sa vada agricultura proletarizata in Kibutzuri.
Pamanturile alocate de stat pentru kibutzuri au fost folosite in mod inteligent si exista de mult timp kibutznici milionari, mai ales generatiile de dupa cele ale intemeietorilor kibutzurilor.
Am cunoscut un cuplu de milionar de astia. Nu mai aveau nimic proletar si nici justitiar in ei!
Se transformasera in capitalisti! :))
Si la kibutzuri se produce carne de porc foarte gustoasa si de calitate si cu fabricute de mezeluri si este monopol, deci nu se importa din Europa sau din alta parte.
Lantul de magazinele Tiv-Tam al emigrantilor din fosta URSS au de de astea si alte produse care nu sunt kusher dar mai exista si bacanii mici cu produse de astea.
A citit cineva cartea? Să facă totuși un rezumat, cu ideile principale! Foarte probabil că nimeni! Atunci rugăm autorul/autorii să pună aici ideile principale.
La pământ?
Agricultura este in mare parte dirijata de la Bruxelles insa este de datoria guvernului sa asigure cadrul necesar astfel incat agricultura romaneasca sa safisfaca 90 % din necesarul de hrana al tarii iar surprusul sa fie exportat.
Este inadmisibil ca o tara cu resursele Romaniei sa nu poata hrani ca. 20 mi de cetateni, am putea hrani 100 de milioane daca agricultura romaneasca ar fi mai bine organizata incepand de la semantul culturilor si pana la prelucrarea produselor.
Avem o problema foarte mare, neincrederea fermierului roman in forme de organizare colectiva, forma practicata in toata Europa.
Ursule, fermierul român este de mai multe feluri: cel mare e prea mare să se asocieze, iar cel mic nici nu e fermier, e țăran rătăcit. Și mai e o diferență: structura agrară pe ferme de familie din Europa e una, latifundiile comuniste (CAP, IAS, CUASC) înseamnau altceva. Fermele stabile într-o matrice socială stabilă (acum nu mai e nici la ei), cu școli de agronomie adevărate (nu debarale de nereușiți în alte domenii) se pretau la asociere. Latifundiile (comuniste) pot fi cel mai ușor transformate în latifundii capitaliste. Și mai e ceva: nu există infrastructura și nici know-how-ul asocierii în agricultură. Nimeni, niciun partid, nicio instituție, niciun megaproiect european nu au tras înspre asociere. Nici Comisia Europeană nu prea s-a grăbit să taxeze marii proprietarii de pământuri. Nu se face să-l tai de la subvenții pe șeicul care exploatează Insula Mare a Brăilei, nu?
@Usrul Bruno – când o să vedeți CAP-uri în Statele Unite, atunci să le recomandați și în Europa 😀
Europa este marxistă, iar politicile agricole ale Uniunii Europene ilustrează foarte bine acest lucru. Aplicarea acestor politici în România este și mai profund marxistă. De asta e mai ușor de crescut 20 de vaci în Austria sau în Elveția, decât în România.
Neîncrederea fermierului român este cât se poate de justificată, bazată pe o vastă experiență. Faptul că în România au apărut din nou vaci neînregistrate, fără crotalii, este cea mai bună dovadă că fermierii români sunt sănătoși la cap și realizează că statul nu le vrea în niciun caz binele. Pe emisiile de metan ale vacilor neînregistrate nicăieri n-or să poată pune taxe guvernele neomarxiste. ”Ce nu e în acte, nu există” 😀