luni, martie 8, 2021

Noua „cortină de fier” în Europa: Relaţia nucleu-periferie şi caraghioasa isterie a unor mici politicieni britanici

Până în 1989, Cortina de Fier a separat ideologic Estul comunist de Vestul democraţiilor liberale. Zidul Berlinului nu era doar convenţionala linie de sciziune a Germaniei, rezultată după victoria aliaţilor asupra naziştilor ci şi cortina între două lumi diferite politic, economic, cultural, social, educaţional şi probabil în toate modurile posibile, care crescuseră pe traiectorii divergente timp de aproape o jumătate de secol. Practic, două generaţii de europeni s-au format în spirit Est-Vest, iar amprenta acelor mutaţii mentale persistă încă, de o parte şi de cealaltă, luând uneori formele (neo)populismului.

Falimentul Uniunii Sovietice şi al regimurilor socialiste din Europa central-răsăriteană a ridicat brusc şi oarecum neaşteptat cortina între cele două jumătăţi ale continentului. Pe imensul val al speranţei, libertăţii regăsite şi al paradigmei integrării din anii ’90 şi 2000, zece ţări din fostul bloc satelit al URSS au devenit membre ale Uniunii Europene. Părea triumful definitiv al unităţii, libertăţii şi bunăstării europenilor după bulversantul secol XX, un fel de sfârşit al istoriei la care visase Francis Fukuyama în faimosul său eseu din mai 1989, publicat in The National Interest.

Criza financiară globală din 2008 şi extensia ei actuală (declinul moderat dar constant al standardului de viaţă al clasei mijlocii occidentale în raport cu anii ’80 sau 90, criza datoriilor suverane, şomajul în creştere) au spulberat iluziile bunei şi generoasei Europe. Campionii discursului globalist de până mai ieri au devenit promotorii protecţionismului şi dezintegrării. Fondatorii liberalismului şi ai gândirii universale ne explică acum avantajele de a sta acasă, că la ei plouă mult. „S-or mai fi săturat şi oamenii ăştia de atâta integrare cu Estul, le-o fi ajuns…” spun, pe un ton înţelegător, doi pensionari cumsecade din Cluj în staţia de autobuz, cu un ziar în mână. Prin alte părţi, romii sunt culeşi din ghetouri şi urcaţi în avioane cu un bacşiş de 300 de euro în buzunar şi speranţa de adieu. Parcă nu asta era soluţia predată prin anii ’90 de lectorii occidentali care vizitau universităţile româneşti înainte de ridicarea vizelor, vorbind despre cum ar trebui făcute politicile de integrare socială cu păstrarea identităţii culturale minoritare. O tempora!… Spaimele şi frustrările de tot felul iau treptat locul discursului integraţionist şi al programelor lucide. Ipocrizia populismelor redeşteptate în Europa aspiră la statutul de vedetă a discursului politic actual. Lipsa soluţiilor economice (din păcate, reală pentru moment) epuizează până şi ultimele resurse de inteligenţă ale celor care mai cred că pot avea succes politic de durată prin excludere, prin secesiune, prin ridicarea unor noi ziduri, prin popularizarea unor caraghioase platforme de alungare a străinilor şi de culpabilizare a alogenilor. Europa se schimbă din nou şi nu neapărat în bine. Trebuie să fii teribil de naiv să nu observi asta sau să conteşti semnalele de ameninţare care apar, doar pentru motivul că traversăm o lungă perioadă istorică fără conflicte militare pe continent (ceea ce este fără îndoială remarcabil).

Europa cu două viteze a devenit inevitabilă. Fără să fie asumată oficial o asemenea paradigmă, pare totuşi de neoprit şi va dobândi probabil forme instituţionalizate în următorii cinci-zece ani. Nu neapărat pe vechile aliniamente Vest-Est ci pe cele „la modă” în discursul occidental de astăzi: nucleu-periferie. Nu e greu să observi că economiile periferice la care se referă conceptul sunt în general cele ale ţărilor mai sărace din estul şi sudul Uniunii Europene, faţă de nucleul economiilor puternice din nord-vestul continentului. Zona Euro însăşi a fost de la început un proiect de integrare avansată în cadrul unui proiect de integrare mai general. „Intruşii” necompetitivi de la periferie au fost însă demascaţi recent şi puşi cu faţa la zid.

Deşi „vitezele” diferite au existat dintotdeauna în istoria Europei, acum pare că a venit momentul confruntării cruciale între adepţii integrării avansate (ziceţi-i cum vreţi: „more Europe”, uniune fiscală şi bancară, federaţie de state) şi curentul populist-protecţionist, care încearcă (deocamdată fie prin politicieni marginali, cazul Olandei şi al Franţei, fie prin media, cazul Germaniei, fie prin ameninţarea cu referendumul sau deplorabile campanii anti-imigraţie, cazul Marii Britanii) să dezangajeze Bruxelles-ul, să iniţieze un fel de devolution european şi să întărească măsurile naţionale în defavoarea celor comunitare.

Europa nu va mai fi la fel la capătul acestei ultime „dezbateri”. Vom avea guvernanţă supranaţională pe marile capitole fiscal-bugetare şi control bancar, deci opţiunea franco-germană sau vom avea două (ori mai multe) Europe şi „perifericii periculoşi” ţinuţi la distanţă de nobilii civilizaţi, opţiunea anglo-saxonă. Cum vă place.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Iata un articol despre o carte aparuta in Germania in 2012, in care se promoveaza teorii de genul ca popoarele din „sud’, mai ales din Balcani sunt genetic determinat mai putin inteligenti decat cei din „nord”. A fost bine primita de presa germana… Imediat te duci cu gandul la rasism sau nazism. Dar, acum vorbim de UE, de integrare avansata, de Europa cu doua viteze, de competitivitate, de periferiii. Sau sunt unul si acelasi lucru?
    http://www.cotidianul.ro/caruta-cu-prostii-europei-teoretizata-in-presa-germana-205441/

  2. care nobili civilizati anglo-saxoni-ei au devenit o minoritate la ei acasa si fata de hoardele indiano-arabo-africane care vor schimba in curand afta natiunii nobile anglo-saxone,ai nostri par pasnici si..foarte albi….in orice caz,mult mai usor de integrat si absorbit decat
    cei cu care convietuiesc deja

  3. sa speram ca noua Europa, care are meritul de a fi mentinut pacea vreme de mai bine de jumatate de secol (e drept, in urma atrocitatilor a 2 razboaie majore) se va ridica peste discursul auto-limitant si pagubos (asa cum a fost demonstrat in repetate randuri) al artificialei paradigme „globalism vs nationalism” si va promova meritocratia si transparenta, singurele cai sigure de progres sustenabil.
    „Globalizarea” bazata pe constrangerea/strivirea financiara a competitiei in loc de recunoasterea si sprijinirea inovatiei meritorii este la fel de toxica precum discursul „patriotic” care promoveaza ura ca solutie economica.
    Tiparirea de moneda si distributia acesteia bazata in primul rand pe criterii „politice” (in lipsa meritului) este la fel de paguboasa….sunt lucruri destul de clare si stiute de multi, insa prin diverse mijloace, interese meschine au mentinut opacitatea si ineficienta deciziilor „economice”, iar consecintele nu pot fi ascunse pentru mult timp. (…”minciuna are picioare scurte” spuneau oameni carora ne place sa le zicem stramosi)

  4. Probabil in anii ’90 nu a-ti fost asa ironic cu lectorii occidentali in politici de integrare unde diferentele culturale nu au solutii imediate. Unitatea Europei presupune o personalitate puternica care va impune si politici nepopulare. Poate va veni poate nu. Pericolul regrupari exista (axa, antanta!!) dar dezavantajele sint foarte mari. La timpuri grele trebuiesc caractere puternice si nu politicieni de opereta.

  5. Ziceam că pe aceia care îi retrogradează Europa de Vest într-o ligă inferioară îi vor prelua chinezii și va fi vai și amar de Europa de Vest. Și mai ziceam că electoratul imigrat din Africa și Asia nu are viziune europeană, de aceea el este în favoarea acestei retrogradări. Acest mesaj va ajunge și al autorul articolului.

  6. Problema actuala este ca majoritatea europenilor (oameni politici, comentatori si simplii cetateni) au ajuns sa priveasca doar ‘in ograda’ Europei si a statelor proprii, uitand sau lasand cu o criminala (sau inconstienta) intentie sa vada intregul, adica intreaga LUME. Crede cineva, sincer ca o tara europeana oricat de dezvoltata (fie ea Germania, Anglia sau Franta) va reusi de una singura sa tina pasul cu China, SUA, Japonia sau chiar Brazilia in competitia care se inteteste pe zi ce trece si nu doar in domeniul economic?Ma indoiesc…
    Cine nu-si intelege istoria risca sa o retraiasca, dar ar fi pacat ptr. vechiul continent sa ne afundam iarasi intr-un semi-medievalism al competitiilor regionale intr-un moment in care altii deja tintesc spre mai mult decat al nostru vechi Pamant.

Lasă un răspuns la speranta in Europa Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cu (relativă) onestitate despre educație: Despre reguli și rațiunea lor

Motto: „Love means never having to say you’re sorry.”Love Story (1970) Am ezitat până acum...

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu - cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar...

Cum măsurăm egalitatea de gen și de șanse?

Cum este început de martie inevitabil observăm afluxul de evenimente, statistici și știri care au în centru femeia. Excepțional, în ultimul an...

În căutarea unui nou echilibru

Autori: Aurelian Crăiuțu și Constantine Vassiliou „Suntem cu toții făcuți doar din frânturi, cu o alcătuire atât de neîmplinită...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.