joi, martie 28, 2024

Noua „cortină de fier” în Europa: Relaţia nucleu-periferie şi caraghioasa isterie a unor mici politicieni britanici

Până în 1989, Cortina de Fier a separat ideologic Estul comunist de Vestul democraţiilor liberale. Zidul Berlinului nu era doar convenţionala linie de sciziune a Germaniei, rezultată după victoria aliaţilor asupra naziştilor ci şi cortina între două lumi diferite politic, economic, cultural, social, educaţional şi probabil în toate modurile posibile, care crescuseră pe traiectorii divergente timp de aproape o jumătate de secol. Practic, două generaţii de europeni s-au format în spirit Est-Vest, iar amprenta acelor mutaţii mentale persistă încă, de o parte şi de cealaltă, luând uneori formele (neo)populismului.

Falimentul Uniunii Sovietice şi al regimurilor socialiste din Europa central-răsăriteană a ridicat brusc şi oarecum neaşteptat cortina între cele două jumătăţi ale continentului. Pe imensul val al speranţei, libertăţii regăsite şi al paradigmei integrării din anii ’90 şi 2000, zece ţări din fostul bloc satelit al URSS au devenit membre ale Uniunii Europene. Părea triumful definitiv al unităţii, libertăţii şi bunăstării europenilor după bulversantul secol XX, un fel de sfârşit al istoriei la care visase Francis Fukuyama în faimosul său eseu din mai 1989, publicat in The National Interest.

Criza financiară globală din 2008 şi extensia ei actuală (declinul moderat dar constant al standardului de viaţă al clasei mijlocii occidentale în raport cu anii ’80 sau 90, criza datoriilor suverane, şomajul în creştere) au spulberat iluziile bunei şi generoasei Europe. Campionii discursului globalist de până mai ieri au devenit promotorii protecţionismului şi dezintegrării. Fondatorii liberalismului şi ai gândirii universale ne explică acum avantajele de a sta acasă, că la ei plouă mult. „S-or mai fi săturat şi oamenii ăştia de atâta integrare cu Estul, le-o fi ajuns…” spun, pe un ton înţelegător, doi pensionari cumsecade din Cluj în staţia de autobuz, cu un ziar în mână. Prin alte părţi, romii sunt culeşi din ghetouri şi urcaţi în avioane cu un bacşiş de 300 de euro în buzunar şi speranţa de adieu. Parcă nu asta era soluţia predată prin anii ’90 de lectorii occidentali care vizitau universităţile româneşti înainte de ridicarea vizelor, vorbind despre cum ar trebui făcute politicile de integrare socială cu păstrarea identităţii culturale minoritare. O tempora!… Spaimele şi frustrările de tot felul iau treptat locul discursului integraţionist şi al programelor lucide. Ipocrizia populismelor redeşteptate în Europa aspiră la statutul de vedetă a discursului politic actual. Lipsa soluţiilor economice (din păcate, reală pentru moment) epuizează până şi ultimele resurse de inteligenţă ale celor care mai cred că pot avea succes politic de durată prin excludere, prin secesiune, prin ridicarea unor noi ziduri, prin popularizarea unor caraghioase platforme de alungare a străinilor şi de culpabilizare a alogenilor. Europa se schimbă din nou şi nu neapărat în bine. Trebuie să fii teribil de naiv să nu observi asta sau să conteşti semnalele de ameninţare care apar, doar pentru motivul că traversăm o lungă perioadă istorică fără conflicte militare pe continent (ceea ce este fără îndoială remarcabil).

Europa cu două viteze a devenit inevitabilă. Fără să fie asumată oficial o asemenea paradigmă, pare totuşi de neoprit şi va dobândi probabil forme instituţionalizate în următorii cinci-zece ani. Nu neapărat pe vechile aliniamente Vest-Est ci pe cele „la modă” în discursul occidental de astăzi: nucleu-periferie. Nu e greu să observi că economiile periferice la care se referă conceptul sunt în general cele ale ţărilor mai sărace din estul şi sudul Uniunii Europene, faţă de nucleul economiilor puternice din nord-vestul continentului. Zona Euro însăşi a fost de la început un proiect de integrare avansată în cadrul unui proiect de integrare mai general. „Intruşii” necompetitivi de la periferie au fost însă demascaţi recent şi puşi cu faţa la zid.

Deşi „vitezele” diferite au existat dintotdeauna în istoria Europei, acum pare că a venit momentul confruntării cruciale între adepţii integrării avansate (ziceţi-i cum vreţi: „more Europe”, uniune fiscală şi bancară, federaţie de state) şi curentul populist-protecţionist, care încearcă (deocamdată fie prin politicieni marginali, cazul Olandei şi al Franţei, fie prin media, cazul Germaniei, fie prin ameninţarea cu referendumul sau deplorabile campanii anti-imigraţie, cazul Marii Britanii) să dezangajeze Bruxelles-ul, să iniţieze un fel de devolution european şi să întărească măsurile naţionale în defavoarea celor comunitare.

Europa nu va mai fi la fel la capătul acestei ultime „dezbateri”. Vom avea guvernanţă supranaţională pe marile capitole fiscal-bugetare şi control bancar, deci opţiunea franco-germană sau vom avea două (ori mai multe) Europe şi „perifericii periculoşi” ţinuţi la distanţă de nobilii civilizaţi, opţiunea anglo-saxonă. Cum vă place.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Iata un articol despre o carte aparuta in Germania in 2012, in care se promoveaza teorii de genul ca popoarele din „sud’, mai ales din Balcani sunt genetic determinat mai putin inteligenti decat cei din „nord”. A fost bine primita de presa germana… Imediat te duci cu gandul la rasism sau nazism. Dar, acum vorbim de UE, de integrare avansata, de Europa cu doua viteze, de competitivitate, de periferiii. Sau sunt unul si acelasi lucru?
    http://www.cotidianul.ro/caruta-cu-prostii-europei-teoretizata-in-presa-germana-205441/

  2. care nobili civilizati anglo-saxoni-ei au devenit o minoritate la ei acasa si fata de hoardele indiano-arabo-africane care vor schimba in curand afta natiunii nobile anglo-saxone,ai nostri par pasnici si..foarte albi….in orice caz,mult mai usor de integrat si absorbit decat
    cei cu care convietuiesc deja

  3. sa speram ca noua Europa, care are meritul de a fi mentinut pacea vreme de mai bine de jumatate de secol (e drept, in urma atrocitatilor a 2 razboaie majore) se va ridica peste discursul auto-limitant si pagubos (asa cum a fost demonstrat in repetate randuri) al artificialei paradigme „globalism vs nationalism” si va promova meritocratia si transparenta, singurele cai sigure de progres sustenabil.
    „Globalizarea” bazata pe constrangerea/strivirea financiara a competitiei in loc de recunoasterea si sprijinirea inovatiei meritorii este la fel de toxica precum discursul „patriotic” care promoveaza ura ca solutie economica.
    Tiparirea de moneda si distributia acesteia bazata in primul rand pe criterii „politice” (in lipsa meritului) este la fel de paguboasa….sunt lucruri destul de clare si stiute de multi, insa prin diverse mijloace, interese meschine au mentinut opacitatea si ineficienta deciziilor „economice”, iar consecintele nu pot fi ascunse pentru mult timp. (…”minciuna are picioare scurte” spuneau oameni carora ne place sa le zicem stramosi)

  4. Probabil in anii ’90 nu a-ti fost asa ironic cu lectorii occidentali in politici de integrare unde diferentele culturale nu au solutii imediate. Unitatea Europei presupune o personalitate puternica care va impune si politici nepopulare. Poate va veni poate nu. Pericolul regrupari exista (axa, antanta!!) dar dezavantajele sint foarte mari. La timpuri grele trebuiesc caractere puternice si nu politicieni de opereta.

  5. Ziceam că pe aceia care îi retrogradează Europa de Vest într-o ligă inferioară îi vor prelua chinezii și va fi vai și amar de Europa de Vest. Și mai ziceam că electoratul imigrat din Africa și Asia nu are viziune europeană, de aceea el este în favoarea acestei retrogradări. Acest mesaj va ajunge și al autorul articolului.

  6. Problema actuala este ca majoritatea europenilor (oameni politici, comentatori si simplii cetateni) au ajuns sa priveasca doar ‘in ograda’ Europei si a statelor proprii, uitand sau lasand cu o criminala (sau inconstienta) intentie sa vada intregul, adica intreaga LUME. Crede cineva, sincer ca o tara europeana oricat de dezvoltata (fie ea Germania, Anglia sau Franta) va reusi de una singura sa tina pasul cu China, SUA, Japonia sau chiar Brazilia in competitia care se inteteste pe zi ce trece si nu doar in domeniul economic?Ma indoiesc…
    Cine nu-si intelege istoria risca sa o retraiasca, dar ar fi pacat ptr. vechiul continent sa ne afundam iarasi intr-un semi-medievalism al competitiilor regionale intr-un moment in care altii deja tintesc spre mai mult decat al nostru vechi Pamant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro