joi, august 13, 2020

Noua monstruoasă coaliție și ambulanța Iohannis-Orban

Nu e ușor să scrii despre un accident aflat în plină desfășurare. Poți observa că principalul conducător, președintele Iohannis, nu și-a asumat eșecul primei sale inițiative politice de anvergură. Sau poți vedea cum falimentul blatului PNL-PSD a pregătit culcușul unui mic blat USR-PSD. Dar toate acestea nu sunt decât detalii ale unui tablou de infern dantesc ce se desenează plecând de la harta cinismelor elitei politice ce conduce România în 2020.

Ca orice accident de proporții, eșuarea proiectului prezidențial al alegerilor anticipate e rezultatul unei multitudini de cauze. Un proiect necesar, dar care inițial părea mai mult decât improbabil și care devenise totuși posibil, ca apoi situația să se răstoarne sub loviturile succesive ale CCR, ale conștientizării iminenței unei crize sanitare legate de COVID-19 și, nu în ultimul rând, a coalizării de facto a tuturor partidelor parlamentare în afară de PNL împotriva oricărui risc de organizare a alegerilor anticipate.

În acest context pare straniu că majoritatea analiștilor și comentatorilor invitați de posturile de radio și TV după anunțarea deciziei depunerii mandatului de câtre Florin Cîțu au considerat acest gest “ireponsabil”. Acuzația de iresponsabilitate privea evident amânarea ieșirii din guvernarea interimară. Sigur că șeful statului și președintele PNL trebuie să-și asume această situație. Dar dincolo de vini politice, se impune o evidență: partidele parlamentare ele însele anunțaseră formal sau informal că vor trece un guvern care nu era al lor și care fusese gândit de liberaliă să cadă. Iar o parte din aceste partide fie clamaseră necesitatea anticipatelor, cazul USR, fie anunțaseră ferm că nu vor contribui la trecerea noului guvern, cum este cazul PSD-ului. Sigur că situația se schimbase radical, sigur că Iohannis-PNL trebuiau să-i ceară mai repede prim-ministrului desemnat să se retragă, totuși nenorocirea unei epidemii, echivalente cu un dezastru natural, ar fi trebuit să interzică partidelor parlamentare să speculeze eșecul majorității prezidențiale. Dacă vina puterii e în primul rând politică, vina opoziției e una morală.

Invocând contextul crizei de la orizont, opoziția dorea să voteze un prim-ministru fără autoritate politică în PNL la conducerea unui guvern monocor PNL. Adică votau cu voluptate o victimă sigură. Dar, culmea ipocriziei, o făceau în numele gestionării cât mai bine a crizei, deși această gestionare devenea mai dificilă tocmai pentru că acest fals-viitor guvern nu fusese alcătuit pentru a gestiona o criză, ci cu speranța că alegerile anticipate mai pot fi organizate. Din acest punct de vedere gravitatea vinii morale e mult mai mare la USR, acesta asumase public sprijinul pentru tentativa prezidențială de organizare a anticipatelor. Asta nu diminuează cu nimic vina PNL de a fi încercat în această perioadă să-și maximizeze interesul imediat, ignorând interesul partenerilor politici. Dar contextul făcea ca USR-ul să trebuiască să aleagă între a cânta cu lupii PSD sau a rămâne în logica atât de mult clamată anul trecut a necesității diminuării puterii PSD. Fie și numai pentru un moment a ales, prin poziționare politică și retorică, PSD-ul.

De altfel aceasta este singura veste bună pentru liberali și Iohannis: trufia i-a dus la un eșec politic, dar electoratul a văzut că au încercat să scurteze viața acestui parlament-redută a PSD, a populismului și a corupților. Pe când principalul adversar pentru cucerirea electoratului non-PSD, USR, și-a dovedit incorența instituționalizată: inițial a refuzat intrarea la guvernare, apoi aparent au vrut să intre, prin propunerea Cioloș, pretinzând practic în mod nerealist postul de prim-ministru, apoi s-au jucat cu sprijinirea ipoteticului guvern Cîțu cu argumentul nu numai că anticipatele trebuiau abandonate, ci și că localele trebuie amânate.

Ce este mai lamentabil decât eșecul Iohannis-PNL de a domina viața politică? Simplu: fuga de electorat. Și nu e vorba numai de parlamentari luați individual, ci și de partide care riscă să dispară din parlament: ALDE, PRO-România, PMP – sau de partide ce riscă să iasă foarte slăbite, ca PSD și UDMR. Mai lipsea numai ca USR-ul să completeze o nouă monstruoasă coaliție, iar acesta nu a ratat nici această ocazie să dovedească cât de repede a fost asimilat de sistem.

Arogantul regim Iohannis-Orban, căruia în mod miraculos îi ieșise totul în 2019, e acum îngenunchiat și demn de milă. Principalele cauze ale epicului lor eșec (de la CCR, la COVID-19), combinate cu comportamentul adversarilor politici și contextul mediatic, le dau demnitatea ambulanței în care nu merită să tragi și tu. Pe când cinismul adversarilor e fără scuză, deci fără orizont și, până la urmă, perdant politic. Căci puține lucruri sunt mai triste și mai respingătoare decât instrumentalizarea politică a unui dezastru natural și a victimelor acestuia. Noua monstruoasă coaliție până la urmă va fi prinsă de electoratul de care fuge cu atâta sârg (local și național). Cei care-i susțin au contribuit la o psihoză făcută nu să salveze vieți, ci să salveze un mod de funcționare a elitei politice în care idealul e non-guvernarea și inventarea de țapi ispășitori.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. O analiză aproape obiectivă. Cu un singur amendament: „epicul lor eşec”( al PNL) este din cauza nu a PNL ci din cauza CCR, COVID-19 şi a restului clasei politice care s-a coalizat în contra PNL. Mai ales progresiştii USR+PLUS consideraţi speranţele politice care vor schimba România. Eşecul lor este mult mai mare, măcar PNL deocamdată îşi face treaba cu epidemia asta ciudată.
    NB: îmi place sintagma „noua monstruoasa coaliţie” PSD+A2020, de fapt o alianţă între socialiştii internaţionalişti şi progresiştii globalişti…..aceeaşi Mărie cu altă pălărie…..

    • Dacă a-ți face treaba înseamnă circul de ieri din parlament care arăta ca o țigăneală la care bulibașa fură mireasa înaintea nunții, urmată azi de conferința de presă pe care a ținut-o urmașul Brătienilor înainte să se bage în carantină, înseamnă că avem idei diferite despre ce înseamnă call of duty. De remarcat că gheneralul care nu părăsește linia frontului le-a explicat ziariștilor că acu’ nu mai poate merge la Cotroceni ca să nu-i dea rîie lu’ boss, iar pe cei din sală i-a sfătuit sa-și facă iute analizele și să se închidă în case. La cîtă minte are, n-ar fi de-a mirările ca de mîine să-i puie pe toți ziariștii d-acolo sub supraveghere și să sesizeze procororii să le facă dosar penal fiindcă au stat în sală cu el. Nu te joci cu Șică de-a guvernarea, bre, ăsta taie-n carne vie și e mai rău decît Băsescu dimineața pe trezie!

    • Deci ce se intampla acum e vina sortii, a usr, a psd a oricarui altcuiva in afara de PNL. Autorul ne zice ca e vorba „de un accident” dar accidentul e ala in care o chestie neprevazuta se intampla , nu cand conduci masina intentionat spre o prapastie si cand toti iti zic nu: nu intra la guvernare ( aka nu mergi pe drumul asta ca e minat de psd-ist si se termina cu prapastia) tu faci pe desteptul si o dai inainte. Apoi in loc sa incetinesti cand ai vzut prapastia tu accelerezi si mai tare ai vazut in nu stiu ce sondaj ca poti sa sari peste daca faci alegeri anticipate. La un moment dat iti cade un copac in fata(corona virusu) si tu in loc sa il ocolesti , ii dai un sut soferului afara din masina si o lasi sa se conduca singura direct in pom, sau cu sica in dreapta care trage de volan, da sa ocoleasca pomul si hop direct in hau. Apoi vii tu si autorull si ziceti , nu e asa mare vina lor, ci de fapt a USR+ ca nu s-au urcat cu ei in masina ca poate apasau frana si a PSD ca a pus catapulte si bombe ici colo sa ii impinga mai repede in prapastie. Mama ei de logica!!!

    • Va invit sa va aduceti aminte de siguranța declaratiilor de la sfarsitul anului prin care presedintele si primul-ministru se aratau convinsi de solutiile pe care le aveau pentru a ajunge la anticipate. Faptul că au incercat ceva este laudabil, faptul că aratau o superioritate nejustificata fata de posibili aliati, mai ales fata de USR, a fost o eroare politica care s-a combinat cu subestimarea dorintei CCR de a intra in arena politica. Astept cu interes un discurs politic de asumare a acestui esec si a acestor erori, incluisv recunoastere faptului ca a existat o forma de intelegere macar cu o parte a PSD. O astfel de intelegere era inevitabila pentru cine chiar dorea anticipatele, dar faptul ca au fost pacaliti de PSD era in acelasi timp previzibil si spune ceva despre dificultatile pe care le va avea guvernul Orban 2 incepand de maine.

      • Ce o să se întîmple de mîine încolo cu ei deja nu mai prezintă interes pe moment, probabil va fi un haos demonstrativ-electoral în care prostia harnică a guvernului va face șpagatul pe două scaune ca Van Damme și flic-flacuri la scenă deschisă, un balamuc pe care Iohannis, după obiceiul său îl va urmări cu multă atenție și îngrijorare de la vreo cabană din munți. Important e că o hîrjoană semi-clandestină cu trînte și ocheade între PNL și PSD s-a finalizat cu un orbanis captivus și cu un guvern rămas blocat. Singura soluție este să-i iei pe amîndoi într-o pătură și să-i duci la Urgențe, poate se găsește vreun medic milos care să le curme suferința.

        • Excelent spus! Trante si ocheade intre PNL si PSD! Eu as fi adaugat atributul „dragastoase”! USL, nu? Mai dureaza o vreme pana cand romanii se vindeca de comunism. Boala grea.

          • E dragoste d-aia țărănească, cu ghionturi și șolticării, vor să și-o pună pe bune și cu acte în regulă dar le este rușine ca să nu crează el că ea e curvă, iar ea, că el este în limbă după nurii ei, deși tot satul știe că se coțăiesc. Pînă la urmă au recurs la clasicele înghesuieli pe după șură iar la prașila de azi din parlament, peneleaua a fost surprinsă mai aplecată decît trebuia și s-a întîmplat (sau împlîntat, dracu’ știe!) nenorocirea! S-a născut guvernu’ care a înviat a treia oară din morți și l-a făcut de căcat pe Lazăr, care n-a reușit să învieze decît o singură dată și imediat a fost nevoit să presteze conform, poruncii (ordonanță de urgență ?) ”Ia-ți patul tău și umblă!”. Mai departe se complică situațiunea și dacă venim la cele sfinte, facem ca în scripturi, adică ”Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?
            13. Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.” de aici http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=5.
            Cam nașpa, e o trebușoară cam complicată, ar trebui întrebat preafericitul Ciobotea dacă poate organiza o slujbă care să rezolve toate astea, că la români cam asta este ultima soluție.

            • Sorry, am făcut o ”eroare materială”, cum se zice la DNA cînd se dau NUP-uri! Am dat link la vindecarea bolnavului care stătea la ”scăldătoarea Vitezda unde zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.,” în loc de învierea lui Lazăr. Oricum nu contează, e aceeași zmekerie, adică o adunătură de handicapați și un mort (Lazăr), care sînt supuși lucrării dumnezeiești și continuă să mișune doar ca să demonstreze că minunea prin care Iohannis a ajuns președinte merge și rulează în continuare.

      • Mai trebuie sa adaug ca imi aduc aminte cum Presedintele ne intarea prin afirmatiile sale ca PNL-ul are o mare pepiniera de cadre, ca nu duce lipsa de oameni capabili…. si ca la alegeri se vor prezenta fiecare cu partidul – cu …, intelegeti Dvs, a sa.

        Nu cred ca exista prostie mai mare decat modul in care a procedat presedintele si implici PNL- un partid remorcat la morga lui JK – au riscat politic niste afirmatii atat de definitive care a doua zi s-au dus impreuna cu apa de la closet, direct in dambovitza…

        daca ar durea prostia…

    • Romanii s-au lasat condusi prin padurile germanicilor de un general roman de origene germanica, cunoscator foarte bun al acelor paduri . Care general, a dezertat normal la rudele sale si apoi a atacat legiunile romane pe care le-a facut zob. Romanii nu aveau nici o strategie de lupta in padure, nu erau obisnuiti. Au scapat foarte putini. Asa si PNL. Fara nici o strategie coerenta s-a aruncat in lupta cu harsaitii psdisti. Cunoscatori ai manevrelor ca la carte. Nascuti de tata si mama comunista, obisnuiti sa stea capra pina rtrece valul. Apoi ca pasarea Phoenix. renaste. Nici daca ii lovea PSD din toate pozitiile nu putea Orban si Johannis sa faca atitea si atitea tampenii si sa sufere atatea si atitea infrangeri. E o vorba la romani. Sia dat cu tesla-n coaie. Cam asa si PNJL, care a reusit sa piarda fara sa faca PSD nici un efort, tot capitalul de simpatie. Deja cand il vad pe Orban ma apuca tremuriciul. Orban interimar, demis , propus si dracu mai stie ce e. Si cand ma gandesc ca asta e reprezentativ, ca altii nu sant sau nu se vad

    • PNL greseste a doua sau a treia oara in mai putin de 6 luni.

      ESte imposibil sa nu remarci ca JK sustinut de PNL a eschuvat ceea ce a trebuia sa fie o discutie cu presa in ultima faza a campaniei electorale. Sa aduni jurnalistii sa ii intructezi ce si cum sa intrebe este ceva ce l-ar face pe Trump sa fie un pic mai optimist asupra viitorului autoratismului de dreapta in USA – uite cum JK si PNL-ul au luat-o inainte Americii…

      In al doilea rand este absolut imposibil sa nu te uiti stupefiat la jocul imbecil de a pune un PM – si daca unul de la PNL – speta Citu era in stare say nu sa formeze un guvern, dar parea sa aiba sanse mari de a fi votat – atunci lasa jocurile sa curga mai departe si NU CERE SA FIE BLOCATA procedura… Este de un penibil remarcabil…Era mai bine acum sa avem un guvern sau un guvern picat??? DA, intarea credibilitatea PNL-ului.Joaca de a baba -oarba in care insisti la nesfarsit cu PM Orban este ceva ce incepe sa imi faca greata si cred ca distruge credibilitatea PNL-ului.

      A treia oara este cand imi reduce mie LIBERTATEA sustinut o masura absolut dementa – STAREA DE URGENTA. Poti sa imi explici orice numai asta NU> Adica sustinerea unui Plavan Prostovan la Cotroceni in orice chip face ca credibilitatea sa fie zero, cel putin pentru mine.

      Asadar si prin urmare cum pot sa sustin un partid PNL – LIberal – care vasa zica – care imi interzice in MOD ABURD LIBERTATEA MEA???

      Cred ca este limita maxima atinsa de o prostie grandioasa care domneste la varful acelui partid, adica a PNL-ului, si la conducerea tarii.

      Asta nu inseamna ca #ciumarosie este scutita de prostia maxima.
      Numai ca cu voie sau fara voie, din prostie – cred io, PNL-ul a intrat in logica prostiei aruncata in piata de catre P$D in care a marsat cu maxim succes si Presedintele RO.

      SIncer nu cred ca prostia din Italia trebuia sa se extinda in RO>
      Acolo italienii, mai distepti decat noi, nu au respectat minime masuri de protectie si uite unde au ajuns. Imi pare rau – prostia costa vieti si raneste destine.

      Nu cred ca intereseaza pe cineva de prostia din USA unde dupe ce s-a plimbat liber in India Presedintele de acolo si-a adus aminte ca sunt necesare niste masuri intr-o tara care este enorm expusa riscurilor de infectie venite pe o ruta directa chiar din China… Cat poti sa fii de dobitoc ca dupa 2 luni de la prima infectie detectata in USA sa ceri acum masuri de securitate???

      Iar evropenii – niste persoane care nu cerd ca pot gandi cu capul lor si nu pot respira fara sa primeasca niste minime indicatii de undeva…

      Capat – o lume proasta – iar PNLU-ul va deconta ultimile masuri pentru ca au actionat dupa capul unui Presedinte Imbecil – asta este sa primeasca ceea ce merita.

  2. Premise false, concluzie evident falsa, d-le Gussi !
    Iar chestia ca in 2019 i-a iesit totul tandemului Iohannis, Orban ( in mod miraculos) dovedeste o orbire analitica demna de o cauza mai buna, in ceea ce va priveste !
    Nimic nu a iesit bine in 2019 cata vreme se stia ca majoritatea parlamentara va ramane neschimbata, deci ostila unor forte „de dreapta” ce ar ajunge la guvernare !
    Ciolacu nu s-a putut abtine (Ciolacu a fost sau Ponta ?) si a declarat in urma cu 12-14 zile ca pot da jos saptamanal guvernele liberale ! Facea evident referire la faptul ca nimic nu poate trece prin Parlament fara acordul lor sau ca nimeni nu li se poate opune daca vor sa dea o lege sau alta (populista dar, ATENTIE !) constitutionala iar nu l-a imposibilitatea legala de a introduce saptamanal cate o motiune de cenzura !
    Chiar si principiala, mustrarea pe care o adresati USR este gresita !

    • Acum urmeaza sa se instaureze un guvern (probabil PNL, daca nu de stransura) condus de PSD care va da in toate gropile prin care PSD va voi sa-l dea.
      S-ar putea sa ne trezim cu un nou USL in care liberalii vor fi a cincea roata, dar numai asa vor mai avea si ei acces la putere – atat cat va voi PSD bineinteles.
      PNL nu va mai putea incheia alte aliante dupa pirueta de aseara, decat cu PSD care n-are mirosul asa de fin…

      • @donquijote:
        Bine punctat in ceea ce priveste mirosul !
        Si, da, sunt toate sansele sa vedem pana in noiembrie un remake dupa filmul „guvernul Tariceanu 2007-2008” dar cu personaje mult mai sulfuroase ! :))

    • E o formula utilizata in perioadele de coabitare intre un Parlament de o culoare si un Presedinte de alta culoare politica care desemneaza asumarea de catre o parte minoritara a partidelor parlamentare a reprezentarii majoritatii care l-a ales prin vot direct pe seful statului. In regimurile parlamentare singura reprezentativitate populara o are Parlamentul, in cele prezidentiale si semiprezidentiale, daca e situatie de coabitare, exista o majoritate concurenta care poarta numele de majoritate prezidentiala plecand de la o formula utilizata in Franta prima data intre 1986-1988.

  3. Din pacate nu avem clasa politica. PNL confirma ca este un partid blestemat care din ’90 bifeaza un sir fara sfarsit de gafe politice : propunerea facuta de Campeanu ca Regele Mihai sa participe la alegeri prezidentiale; participare la prezidentiale ale lui Cerveni, separat de PNL; dovedirea lui Quintus ca si colaborator al Secutitatii; asocierea contra firii PNL – PSD facuta de catre Crin Antonescu; acum binomul Chitu – Orban au torpilat tota increderea de care se bucura PNL din partea electoratului . Sa fi fost oare un trinom? Sau totul este coodonat dintr-un singur bioru?

    • Din 1990 și pînă acum, principalii actori din PNL (nu există entități colective, există doar oameni care își unesc eforturile, iar această unire este întotdeauna temporară la români) s-au mulțumit să fie scutecul curat pentru cei care s-au strîns sub steagul înălțat de Ion Iliescu.

      Dacă Dinu Patriciu sau D. A. Lăzărescu aveau o anumită deschidere intelectuală și o afinitate de salon pentru liberalism, primarul de Power Puff de la Cotroceni și Călin Popescu-Tăriceanu sînt doar niște costume goale, nici măcar manechine în serviciul unor politicieni cu inteligența și nivelul de înțelegere al culegătorilor-vînători din paleolitic.

      Singura șansă pentru alegeri parlamentare ar fi fost declanșarea procesului cu Dăncilă premier. Dar, din nou, exact ca în 2014, Iohannis a pus interesele birocraților de la Bruxelles, lăsați în ofsaid de girul acordat PSD, și ale flămînzilor din propriul partid, intereselor împărtășite cu majoritatea cetățenilor României. S-a scos pe el, și a scos din situație Comisia Europeană și chiar dacă înseamnă replierea PSD și descurajarea schimbărilor politice pe fond. Ne îndreptăm rapid, identic ca în 2014, spre o revenire la putere a unui PSD reșapat dar nereformat și ne necăzut în istorie din bezna neoliticului. În acest moment, doar electoratul ar mai putea face ceva și dacă se hotărăște că merită.

      Prin comparație cu Iohannis, Emil Constantinescu face figură luminoasă de lider de anvergură regională.

  4. In momentul de fata ar fi fost buna si Viorica Dancila decat fara premier. PNL avea sansa sa aiba ca premier pe Ministrul de finante deci nu ultimul prost (desi la cum a reactionat PNL nu as baga mana in foc) dar a refuzat din cauza unor jocuri murdare

  5. PNL a gresit pentru ca trebuia sa abandoneze planul alegerilor anticipate mai din timp, cand a devenit foarte clar ca situatia cu COVID-19 este grava. Insa PNL a pus interesul politic peste interesul siguratei cetatenilor. In cazul de fata, USR are dreptate sa ceara un guvern cu puteri depline.

  6. Adica decat un guvern plin PNL condus de Catu, e mai bun unul identic dar interimar condus de Orban? Inainte sa cada guvenul Orban, nu aveam acelasi parlament cu aceeasi configuratie politica

    Viata ne loveste din nou, plina de ironie: PNL nu a vrut un guvern plin propus de ei, apoi un senator PNL a bagat in autoizolare guvernul interimar PNL care urma sa fie propunerea PNL pentru noul guvern plin PNL.

    Articolul dumneavoastra ignora contextul in care ne aflam.

  7. Jocul politic al PNL, incepand cu motiunea de cenzura anti-PSD, continuand cu un guvern minoritar pus in situatia conlucrarii cu un parlament ostil, apoi incercarea sortita esecului de a organiza alegeri anticipate, toate astea pentru ca Johannis sa nu aiba nici o emotie la re-alegerea sa. O fi meritat? S-au trezit intr-o situatie fara iesire, la guvernare cu toate ca nu vor sa guverneze dar nici nu au cui ceda locul, pentru ca nimeni nu-l doreste. Au cazut, inca o data, in capcana PSD: „guvernati ca sa aiba lumea pe cine da vina pentru vremurile grele la care noi am contribuit din plin”. Evident, vinovati sunt cei de la USR!

  8. Imi permit sa va contrazic in ceea ce priveste atitudinea USR. Aceasta a fost cea corecta ieri, pentru ca situatia tarii s-a schimbat dramatic in ultimele doua saptamani. Criza sanitara a depasit demult nivelul de gluma. Trebuia investit un guvern plin, iar KWJ si-a dat masura mediocritatii ca om de stat. Sper ca pana diseara sa inteleaga ca e timpul instituirii starii de urgenta.

  9. „Nu e ușor să scrii despre un accident aflat în plină desfășurare.”

    Accidentul s-a petrecut în 2016 prin umplerea parlamentului României de reprezentanți-marionete ale guvernării cleptocratice.

    Majoritatea PSD-ALDE-UDMR trebuie urgent înlocuită spre salvarea națiunii de la dezastru.
    Încercarea alegerilor parlamentare anticipate a fost o posibilă, dar improbabilă soluție.

    …Improbabilă tocmai din cauză că România este un stat captiv, aflat în stăpânirea grupului infracțional securisto-comunist care din 1990 extrage resurse din averea publică și la transferă fraudulos în prorietatea privată a câtorva oligarhi și a a propiaților lor.

    • Cateodata trebuie sa accepti ca asta este soarta dar sa eviti dezastrul pe viitor.

      Schimbarea nu se face dintr-o data.
      credeti Dvs. ca daca o sa fie alti oameni in Parlament o sa curga mierea in RO???

      Mai mult, trebuie inteles ca schimbarea se face in pasi si ca trebuie sa ai planuri alternative B, C, D la orice obstacol – PNL nu are alternative credibile si nici Presu de serviciu la Cotroceni. Tocmai Presu zicea ca pas cu pas – dar pasii trebuie facuti in directia buna nu calcand in picioare economia – si asa fragila – sau electoratul

      Doua greseli maxime facute de PNL+ Presu:
      1. fortarea retragerii lui FC
      2. masurile de urgenta…

      Si toate aceste nu vor duce la accelerarea procesului de generarea unor alegeri anticipare, nu vor intari economia care sa poate sa reziste asediului generat de stat asupra economiei private, ba as spune ca din contra.

      PNL+ Presu au jucat o cacialma – nu prea le-a iesit – si in viitor se vor frige tare…Succes!
      parerea mea este ca PNL are in interior puternice legaturi/lepadaturi P$D-iste care il boicoteaza din interior… Ce poate sa fie mai frumos???

      Am doua argumente:
      – Monta stia ca FC – PM desemnat- nu este sustinut de membrii partidului sau – de la cine???
      – recentul exercitiu militar NATO s-a desfasurat in gubernia lui Ciolacu – adica nu se putea desfasura la Cincu??? ci in mica suburbie Boboc??? bre, ma lasi – pute a imbarlibagutura cu #ciumarosie…

  10. Citu a fost desemnat premier (cu scopul anticipate) pe 26 februarie. Veneto si Lombardia erau deja in carantina, la noi erau 26 de carantinati si vreo 2000 izolati la domiciliu. Iar Iohannis si Orban inca se gandeau la anticipate? Noaptea mintii. Si sa planifice cinic sa lase tara fara guvern cu puteri depline si cu parlament dizolvat in asemenea vremuri.Sa traversam perioada asta cu guvern interimar si parlament dizolvat ar fi fost catastrofal. Fara rectificare bugetara, cu buget la sanatate mai mic cu 2 miliarde fata de executia 2019. Au ratat momentul cu anticipatele in noiembrie, tot din calcule politicianiste. Cat despre guvernarea sub papucul psd+ccr, i-au atentionat multi. Da’ na, treaba lor in perioada aia era sa-l faca presedinte pe Iohannis cu 99,99%. Vom vedea rezultatele strategiei pnl la urmatoarele alegeri, adica vom vedea ce se va intampla cu psd&friends.

    • Puteti sa-mi spuneti care e diferenta intre guvern PNL cu puteri depline cuplat cu parlament condus de PSD si guvern interimar PNL cuplat cu acelasi parlament avand ca interes direct doar cresterea cotei PSD la alegerile generale din toamna (dupa reteta 2016) in ceea ce priveste campania contra coronavirus?
      Miza ramanea schimbarea parlamentului. Obiectiv ratat!
      Restul e gargara, ca sa creada poporul ca partidului socialist ii pasa de sanatatea poporului ai mult decat de prezervarea puterii cu tot ce inseamna asta.
      La toamna, daca nu intervine vreo minune, vom avea PSD 60% si PNL – KO!
      PNL a obosit, a aratat tot ce putea.
      Adio si n-am cuvinte!

      • Da, dar cine pupa tandru pe frunte si isi spune ca ieste cel mai distept Presedinte???

        Numai PNL-ul – sa ii traiasca Presedintele Plavan, dar cam constipat!

      • Salut. Bun articol. Nu imi sta in fire sa comentez prea mult pe net.
        Observ ca toata lumea este prinsa in jocul asta facut de PNL si estimeaza ca partidul va fi facut KO la urmatoarele alegeri. E irelevant (nu cred ca vor avea soarte PNTCD si nici nu vreau sa fac pronosticuri pentru urmatoarele alegeri). Adevaratele probleme sunt si vor fi:
        – Covid-19
        – Deficit bugetar mare si in crestere (in Ro si Europa)
        – EURO la maxim istoric (sa speram ca nu o sa fie 5 RON pana la finalul anului)
        – Inghetarea sau mai rau disparitia business-urilor (probabil 5-10% din afaceri nu vor rezista pana la finalul anului)
        – Sistarea investitiilor
        – Mare atentie pe legea pensiilor, care e o bomba cu ceas (evident ca nu vor mai fi bani pentru o marire de 40%, chiar daca banii au fost „prevazuti” in buget)
        – Caderea cu 5-10% a tuturor burselor importante
        – Lipsa Cash-flow-ului
        – Stagnarea pietei imobiliare si lista poate continua
        Eu cred ca indiferent ce partid va veni la guvernare in toamna, va avea mari probleme, indiferent ca se va numi PNL, PSD sau USR.
        Numai bine!

  11. De atitudinea PSD nu se mira nimeni. Simpatizantii USR (care nu sunt deloc prosti!) au avut ocazia sa vada cum politicienii lor fac o (…presupusa) „altfel de…politica”…atat de des invocata… ;)

  12. Da, da, toată țara conspiră împotriva PNL împreună cu pandemia. Toți suntem cretini, numai voi jucați StarCraft pe brutal.

    Certurile voastre politice și problemele de imagine sunt eminamente irelevante în această perioadă. De parcă nu exista opțiunea ca Orban să fie al doilea om din Guvern, în SGG sau vice sau orice formulă instituțională okay.

    Ajungea Câțu prim-ministru și exploda PNL pare să fie teza din spatele argumentelor dumneavoastră. Dacă din atâta lucru PNL exploda, atunci cei care fac echivalarea cu PSD prin formula „aceeași mizerie” nu greșesc.

  13. Analiza dvs. îmi aduce aminte de bancul ăla cu Bulă care tot fura piese de bicicletă de la Zărnești și când le asambla îi ieșea mitralieră.
    Deci tot USR e de vină oricum am dat-o, chit că ei au spus – corect – că nu se poate guverna altfel cu parlament majoritar PSD.

    Și așa s-a întâmplat. Degeaba: USR e de vină!

    Au sub 10 la sută în parlament, n-au călcat pe la guvernare, n-au primari, prefecți și nici baroni județeni, dar ei sunt vinovați de tot ce mișcă!
    Fantastică spaimă au băgat în oamenii sistemului niște amatori intr-ale „politicii românești”!

    • V-am recitit cu atentie articolul si imi e tot mai clar d-le Gussi ! Faceti parte din categoria autorilor de pe Contributors care au menirea sa ne faca sa nu uitam nicio clipa ca USR e partidul care chiar daca are in permanenta basca asupra sa, niciodata nu o are pe cap la momentul la care „trebuie” ! Ingrata menire ! :)))

    • @Explicit:
      Nu că aș fi mare simpatizant al USR, dar comentariul dumneavoastră (ultimul citit, la ora scrierii acestui mesaj) m-a făcut să renunț la a salva la „favorite” acest articol!!… Pre mulți i-a „speriat” USR-ul aista, domnule!…

    • Culmea tupeului: „Dacă vina puterii e în primul rând politică, vina opoziției e una morală”. Cum ar veni, cand masina intra in pom, vina soferului e in primul rand rutiera, dar vina pasagerului e una morala, pentru ca in ultima secunda a urlat panicat „frana, baa!” vazand pomul.

      Acu’, noi stim ca Citu era destinat de la bun inceput unui sacrificiu, si lui Orban nu-i convenea sa treaca guvernul ca ramanea fara slujba, dar tb sa intelegi ca pe noi spectatorii acestei povesti, y compris USR si PSD, ne doare in cot de orgoliul lui Orban si de cine e cocos in PNL. Astea sunt daravelile voastre interne. Pe noi ne intereseaza rezultatul, si economia, si masurile luate, iar rezultatul pe care l-ati livrat voi e jalnic.

    • Nu am dat deloc in primul rand vina USR, va rog sa cititi atent, cu atat mai mult nu vreau sa apar/scuz PNL, daca poate o face si singur. Am spus doar ca in acest moment comportamentul USR a fost relevant si va avea consecinte electorale. Momentele de criza sunt un test bun pentru oameni, partide, state. USR nu e deloc singurul care raspunde prost la conjunctia de crize (politica, sanitara, psihologica), dar in analiza mea electoratul anti-PSD va vedea prost alaturarea cu PSD-ul in votarea cu forta a unui guvern numit ca sa pice. In ociii multor analisti acum e inceputul sfarsitului PNL, Iohannis etc, nu e analiza pe care o propun eu. Proba timpului va arata cine are dreptate aici.

      • Imi permit sa rad desi poate este mai bine sa ma gandesc sa plang la cata prostie domneste…

        Va spun sincer ca nu ma intereseaza daca este un guvern numai format din PNL sau impreuan cu alte prtide aflate in opozitie in parlament – nu ma intereseaza decat sa functioneze…

        Acum cu PM bagat la izolare – poate funciona nomal???
        Cui ia delegat puterea izolatul nostru???

        Si pentru ca alegerile locale bat la usa noastra cred inca o data ca este cu mult mai bine ca sa existe o coalitie a partidelor PNL+USR+PLUS pentru a se sustine in aceste alegeri locale organizate intr-un singur tur…

        SI sa nu uitam ca miracolul cu un singur tur a fost imbratisat si de PNL, iar Ciolos – PM independent a anulat, la presiunea #ciumeirosii modificare legislatiei atunci…

        Daca NU AI O VIZIUNE CLARA si mergi numai pe jocuri de culise sa nu ne miram ca inca baltim intr-o mizerie controlata de #ciumarosie si statul maretz, prezent in toate cele…

        Greselile se platesc scump si se deconteaza la vot,
        Si acum a gresit din nou PNL-ul asa cum a gresit JK cand a nominalizat-o pe proasta satului Dancila in pozitia de PM. Nu poti sa fii naiv cu privire la intentiile P$D-ului.

  14. Din ce inteleg eu.

    1. Iohannis si PNL doreau anticipate odata cu localele din 2020 Dar de ce voiau asta? Pentru ca sarisera pe la 45% in sondaje si acum era momentul sa fructifice situatia

    2 Incercarea cu Citu si provocarea de anticipate nu a iesit, dar Citu trebuia musai retras, ar fi creat al doilea pol de putere in PNL si era rau. Catu ar fi fost victima sigura si un premier slab. Intrebare? de ce a asteptat atunci PNL pana cu 10 minute inainte de vot sa il retraga? Hai, ca stim cu totii. Ciolacu a informat PNL in acea dimineata ca nu mai poate onora intelegerea, parlamentarii PSD au luat-o razna si vor vota guvernul.

    3. Trebuie nominalizat imediat iarasi Orban cat mai rapid, chiar daca o sa stea 14 zile in carantina, cine stie, chiar cu sanse de a fi chiar confirmat ca infectat cu Covid19. De ce? Pentru ca vezi 2, e obligatoriui ca presedintele PNL sa fie si premier.

    Deja concluzia mi se pare destul de clara: Daca o sa ii fie bine PNL-ului, atunci o sa ii fie bine si Romaniei. Alta cale nu avem.

    Nu e cumva prea mult? Pare o analiza partizana pana la Dumnezeu, parca discut cu un fan Barcelona, incercand sa il conving ca Ronaldo e mai bun decat Messi.

    Exemplu despre cum sunt tratati „ceilalti”:

    „puține lucruri sunt mai triste și mai respingătoare decât instrumentalizarea politică a unui dezastru natural și a victimelor acestuia.”

    Eu as vrea sa va aduc aminte ca in dimineata zilei de de 12 martie 2020, partidul numit PNL isi cam baga picioarele in ea de criza, dezastru natural si victime, sperand in continuare ca o sa fie Catu respins de parlament si ca o sa mergem mai departe cu scenariul „anticipate odata cu localele” Adica am mai fi stat inca vreo 4 luni cu un guvern interimar intr-o situatie extrem de complicata.

    Cat de complicata? Pai vedeti ce avem astazi: parlamentarii sunt deja cu morcovul bine infipt din cauza de coronavirus, nu prea mai au curaj sa vina in plen, ca sa legifereze. Guvernul nu poate emite OUG-ur. Iar premierul sta izolat la vila lac 14 zile, pana ii ies rezultatele la analize.

    Imaginati situatia asta inca 4 luni. Puteti? PNL putea sa si-o imagineze chiar ieri. Asta apropo de „instrumentalizarea politică a unui dezastru natural și a victimelor acestuia”

  15. Nu e nici ingenuchiat nici demn de mila ci cred ca raspunde la : Felicitari dle P.M. Ludovic Orban .Asadar de maine veti redeveni prim minisru cu puteri depline si veti guverna Romania pana la viitoarele alegeri parlamentare. Sper ca pana acum mai toti sa fi inteles sensul mutarii de ieri a dlui Catu in formatia celor trei care au stiut-o(s-a observat ca Rares Bogdan nu a stiut-o si nefiind el dat afara de inteligenta dintr-o casa poate prea spatioasa pentru el si-a dat in petec) .Daca sunt multi care s-au dat deja in stamba de ieri pana azi este o chestiune personala legata tot de datul afara mai sus referit si este problema lor :)

  16. Trantirea guvernului PSD, fara a fi avut perspectiva unei majoritati, este o dovada de PROSTIE, atat din partea lui Iohannis, cat mai ales a lui Orban.
    Faptul ca au venit cu o echipa demna de Divertis, este a doua mare dovada de PROSTIE.
    PNL, nu inseamna numai „chibitii” care alcatuiesc conducerea partidului, si guvernul. In PNL sunt si oameni cu capul pe umeri, cumpatati, seriosi, competenti.
    E adevarat ca sunt blocati sa ajunga prea sus, dar, asta e…
    Renominalizarea lui Orban pentru a face guvernul este un mare pas spre desfiintarea PNL.
    Incompetenta ramane la butoane…
    PNL va pieri sub bagheta lui johannis, iar pnl-isti vor fi mandrii ca au pierit sub conducerea unui habarnist plin de ifose, la dreapta PNTCD…

    Hai Divertis!

  17. Stimate domnule administrator, am rugămintea să-mi spuneți dacă postarea @ion adrian mi-a fost cenzurată pentru folosirea unor cuvinte vulgare pe care mi le asum ( securiști, doctori snpsa, procurori, milițieni, căcat, mînjeală, stropi, etc.), sau din cauză că lovește corectitudinea politică, bunele maniere, sau politica editorială și termenii și condițiile de utilizare ale site-ului (am căutat și n-am găsit nimic despre chestia asta). Menționez că termenii folosiți în caracterizările și metaforele pe care le-am utilizat au o largă circulație în discuțiile colocviale din bobor și nimeni nu mai este oripilat atunci cînd aude epitetele și metaforele porcoase legate de profesiile mai sus pomenite.

  18. PNL-ului i-a fost frică de faptul că, după ce pierdea alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă și-ar fi dat demisia și ajungea premier un om care ar ar fi stopat compromiterea PSD începută de Dragnea, compromitere care era esența strategiei PNL de ajungere la guvernare „prin ei înșiși”.

    În consecința acestei frici PNL a ajuns să se compromită pentru a readuce PSD la guvernare.

  19. Este acum si mai clara rautatea si ticalosia PSD , care s-a pozitionat in permanenta in asa fel incit sa incurce lucrurile . Si perceptia asta este prezenta si in electorat , cu toata isteria asta impinsa la ridicol de catre tot felul de analisti politici si politicieni . Criza politica este mai mult in mintea obosita si perimata a unor fiinte politice care nu vor sa isi piarda privilegiile . Iohannis l-a numit pe Orban, Orban va fi prim-ministru, criza coronavirusului va mai dura si rezultatul va fi o constientizare a cetateanului . Trebuia sa fie el rational mai de mult, ca sa nu fie nevoit sa transfere miliarde de euro din bugetul tarii in buzunarele si conturile unor hiene politice, insa asta e . PNL va trebuiesa dea dovada de ratiune si pricepere, fiindca tara are nevoie de lideri si trebuie sa se comporte ca atare. Ticalosia perpetua a socialistilor – cind ii vad imi aduc mereu aminte, nu stiu cum de comportamentul Rusiei in arena internationala – – nu va fi uitata niciodata . Romania are doua posibilitati : sa opreasca furtul, coruptia, sifonarea capitalurilor si bugetului national, sau sa se incurce in rationamente de duzina, sa capoteze si sa dispara .

    • Teoria weberiana ne spune ca exista o etica a responsabilitatii care nu se confunda cu moralitatea individuala, spre exemplu un om politic catolic poate accepta o lege care contrazice dogma catolica, dar pe care o considera necesara pentru binele public. Asta nu inseamna ca cele doua etici se contrazic sistematic, nici ca responsabilitatea politica e independenta de morala. In cazul abordat in articolul de fata nu cred ca se aplica aceasta problematica, am subliniat masura in care analiza politica realista ne spune ca guvernul initial nu era gandit sa fie functional, deci era mai putin capabil sa faca fata crizei decat un alt tip de guvern, oricare ar fi el, dar care e asumat de principalii actori ca unul care trebuie sa guverneze efectiv. Nu am abordat deloc masura in care nominalizarea unui guvern de forma este morala sau nu.

  20. Domnule Gussi cred ca este evident ca cei trei au asteptat pana in ultima clipa cu retragerea ca cele sustinute la inceputu articolului dvs sa fie perfect dovedite prin actiunile PSD care astfel ramane definitiv in cartea recordurilor privind prostia si ticalosia politica ca partidul care si-a demolat doua guverne ale sale unul al opzitiei pe care apoi in structura nemodificata cu doar primil ministru schimbat cu unul din ministrii acestuia sa-lrevoteze cu doua maini.

    • PS.Completare : asta in varianta ca era votat dl Catu iar in vaianta finala sa-l voteze din nou pe cel dat jos tot cu doua maini. :)

  21. Trebuie sa privim lucid faptele si nu vorbele . Realitatea imediata ne arata atit de clar situatia la zi . O majoritate PSD si aliatii lui au votat guvernul PNL- Orban . Din acest unic moment al politicii romanesti evidenta ne arata doar un singur competitor pe scena politica romaneasca . Singurul partid ,ce in aceste grele momente pentru tara , care si-a asumat raspunderea guvernarii , cu tot ceea ce implica ea (si riscul politic )este PNL sustinut de noi toti (cei care dorim schimbarea ) si de presedintele Romaniei . Acum cind Romania se afla la – o rascruce de vinturi – un moment de mare responsabilitate politica , vedem doar un singur partid ce si-a asumat totul (numit PNL) si cum toate celalalte forte politice sau autoizolat ,nedorind nici sa participe nici sa isi asume vreo anume responsabilitate . Nu vedem absolut nici o contributie a partidelor (cu exceptia guvernului Orban ) la minimizarea efectelor crizei . Ne intrebam cu totii ,unde sunt partidele si ce fac ele concret in sprijinul cetatenilor ? Nici macar la nivel declarativ nimic nu se intimpla nimic ,intreaga scena politica (atit cit mai este )are in prim planul ei doar citeva nume si le si citez : Ludovic Orban – premier – Marcel Vela – ministru de interne , Violeta Alexandru -ministru muncii , Monica Anisie -ministrul educatiei si Raed Arafat . In rest o liniste – asurzitoare- .Masurile luate pina in prezent si surprinzator intelegerea si determinarea intregii populatii de a accepta masurile prezidentiale si guvernamenale , ne arata tuturor un numar foarte mic de cetateni ce ar putea avea sau au o forma de coronavirus si in acelasi timp inexistenta unor pagube majore la nivel uman (nu avem persoane decedate pe teritoriul Romaniei din cauza acestui virus ) . Daca lucrurile nu evolueaza -_NEGATIV- putem spune ca premierul Orban ,care deja ocupa de unul singur scena politica , este marele cistigator .

  22. Pana la un punct sunt de acord cu Dvs. – numai pana la un punct.
    Nu au dat vina pe trista gubernare anterioara dar prin unii lideri nu au reusit sa depaseasca cmplexul #ciumarosie. AU guvernat relativ in forta in primele 3 luini si imi pare ca au facut bine si trebuie sa continue – interimar sau nu…

    Deci numai partial de acord cu formularea:
    „Cei care-i susțin au contribuit la o psihoză făcută nu să salveze vieți, ci să salveze un mod de funcționare a elitei politice în care idealul e non-guvernarea și inventarea de țapi ispășitori.”

    Eroarea maxima este generata de Presedintele RO care se crede, desi nu este, destept tare.

    Dupa ce a trebuit sa afle de afara ca treaba cu COVID -19 este serioasa, si desi nu a inteles nimic despre ce fel de masuri trebuie sa ia – desi are experti extrem de buni si pe faza in tara – a ales o varianta care ii convine domniei sale DAR DISTRUGE ECONOMIA si in special SECTORUL PRIVAT.

    Ma doare fix in cot de plata salariilor celor de la stat si de plata pensionarilor, intr-o oarecare masura, DAR SA NU ITI PESE de ceea ce se petrece in sectorul PRIVAT care iarasi se va contracta desi incepuse sa se contracte inainte de a intra virusul in tara arata ca Presedintele RO NU INTELEGE NIMIC din ECONOMIA RO si nici nu isi asculta expertii romani si nici macar – parerea mea – nu ii intreaba desi dansii s-au cam bagat in seama pe langa Presu de serviciu…

    Asta este!
    Lideri de mare rahat – incep cu Presu, continui cu actualul PM izolat, si evident cu #ciumarosie.

    Acum este un moment de maxima revolta in PNL -sau ar trebui sa fie – ei cu cine vor sa fie???
    Daca se va scutura PNL atunci mai vin acasa – altfel…

  23. Dragii mei co-comentatori ! (iubesc pe aproapele ca pe mine insumi )Pentru că tot s-a ajuns să ”dezbatem opinii ”, ceea ce spun că e f bine , d-lui GUSSI îi dau cea mai mare dreptate. O spune/le spune mai bine, mai articulat, mai detașat,mai la obiect , mai etc etc decît noi toți. ESTE O ANALIZĂ DE ETAPĂ (… proba timpului functionează excelent ca întotdeauna !),este necesară,este competentă și cu argumente evidente luate direct din procesul fenomenologic aflat în derulare. Cu bătaie lungă .Poate și mai mult decît : se observă o structură a continuității si a mijloacelor, ceea ce nu e puțin lucru și merită a fi luat in seamă cu toată atenția,răbdarea și …RIGOAREA .Oricum am lua-o, beneficiul ne aparține fiecăruia în parte și tuturor dimpreună.

  24. Azi, 19.03.2020, ideile din scrierile dlui Gussi sunt deja depasite. Se refera la istorie (recenta). Paradoxal, pandemia de SARS-2 va salva PNL. Trebuie sa recunoasteti ca in ciuda tuturor carcotasilor, situatia din Romania este gestionata bine. Meritul dlui Orban si ale Presedintelui este ca au ascultat de specialisti. Ceea ce gasca PSD nu ar fi facut niciodata. Pentru ca nu au inteligenta necesara. Vedeti cumva pe Teodorovici, pe Manda, Olguta, Fifor, etc. facand altceva decat ii taie capul? Ar fi falsificat date si statistici, ar fi impus omerta. La sfarsit Presedintele ar fi fost de vina.
    Daca nu erau niste cretini care sa infecteze cu zecile, eram la nivelul Ungariei, la o populatie dubla si cu zeci de mii veniti din zone rosii.

Lasă un răspuns la Lucifer Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

Gaslighting și puterea manipulării

But I saw you with my own eyes! Well, who you gonna believe?

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.