sâmbătă, noiembrie 27, 2021

Noul Cod Civil are nevoie de judecatori care stiu si inteleg viata

Un cod civil este mai mult decat o lege. Este filosofie de viata pusa in litera de lege.  Este Constitutia Civila a Natiunii. Am spus ca Noul Cod Civil este un Cod al libertatii. In toate cartile codului gasim acest fir conducator. O alta idee-forta este cooperarea, negocierea, tranzactionarea. In fine, o a treia este egalitatea de sanse. Acest cod va schimba in timp mentalitatile si comportamentele oamenilor si institutiilor pe care ei le creeaza.

Vechiul Cod Cuza era o traducere incompleta a Codului civil francez de la 1805, Codul Napoleon. Codurile napoleoniene in general, si cel civil si cel comercial, erau preocupate de fixarea unei ordini din haosul legislativ si cutumiar al Evului Mediu, corespondenta haosului si fragmentarii politice. De unde si o oarecare rigiditate si formalism excesiv al acestor coduri. Vroiau sa fixeze, sa organizeze, sa tina, sa conserve. Priveau lumea mai mult static. Dealtfel, aproape 2/3 din codul napoleonian initial era consacrat proprietatii teriene, ceea ce inspira atasamentul fata de pamant. Aceste coduri au uniformizat Europa continentala. Razboaiele napoleoniene au rascolit ordinea politica europeana, codurile napoleoniene au fundat noua ordine civila europeana, pentru mai bine de 150 de ani. Nu intamplator Napoleon a spus ca cea mai mare victorie a sa este Codul civil, citez aproximativ. In vremea asta, popoarele ce strajuiau Atlanticul strabateau marile si oceanele lumii, raspandind comertul, ideile politice si ordinea lor juridica. Ele au creat in paralel un alt sistem, mai dinamic, flexibil, adaptat comertului si navigatiei. Sistemul juridic anglo-saxon.

Concentrat pe proprietatea mobiliara (marfuri), titlurile ei reprezentative, circulatia banilor (cambii, cecuri, bilete la ordine), pe imaterializare si reprezentare, mai mult decat pe posesie si conservare. Dreptul anglo-saxon era orientat pe „a face” si „a avea”,  codurile napoleoniene pe „a avea” si „a conserva”. Cand inaintasii nostri pasoptisti au adus in Romania codurile napoleoniene si le-au impus in final politic prin Cuza, au facut un mare pas inainte pentru noi. Mentalitatile, moravurile, comportamentele si performanta sociala au fost orientate atunci pe un nou fagas. Codul Cuza a fost o resetare, un soc pentru societatea romaneasca de atunci. De aceea, foarte multa vreme conservatorii au spus ca este „o haina prea mare”. Liberalii le raspundeau: „da, insa tara va creste in aceasta haina”. Adevarul este ca un cod civil este un tipar care formeaza si reformeaza in timp comportamentele, modul in care se comporta oamenii. Noul Cod Civil va schimba putin azimutul si fagasul pe care erau puse relatiile contractuale, de familie, de proprietate. Nu intamplator una din sursele de inspiratie a Noului Cod Civil a fost Codul Civil Quebec, pentru ca acesta din urma a imbinat dreptul continental de inspiratie napoleoniana cu dreptul anglo-saxon, tendintele de care vorbeam mai sus. Au lucrat 50 de ani la el, la „fata locului”, un loc in care lumea anglo-saxona interfata direct cu cea franceza. L-au pus in aplicare in 1994 si a devenit poate cel mai modern Cod civil din lume. Noul Cod Civil primeste deci aceasta sinteza fericita, si va repozitiona pe un trend mai dinamic, mai flexibil, mai patruns de libertatea de vointa relatiile civile. Este un pas inainte fata de Codul Cuza.

Pastrand libertatea ca principiu, dinamizam relatiile sociale, facem apel mai mult la initiativa si negociere. Asta aduce nou. Un alt fel de a vedea relatiile sociale, pana la urma, un alt fel de privi si aborda viata. Aceste efecte se vor vedea in timp. Este un cod pentru o noua mentalitate, care se va crea in timp, asa cum la 1865, mentalitatea noastra provinciala si rurala a fost bulversata si schimbata de Codul Cuza. Mihai Eminescu s-a pronuntat contra, pentru ca a considerat ca e prea repede, ca nu se da timp pentru evolutie. Poate ca a fost singura data cand geniul nostru national s-a inselat.

Tara nu avea timp de evolutie in pas de melc. Lumea mergea deja prea repede. Acum e momentul sa facem o noua schimbare. Catre o societate mai dinamica, mai flexibila in gandire si actiune, mai cooperanta, mai aplecata spre intreprindere, constructie si conciliere, decat spre stagnare, conservare, aparare, confruntare. E un cod orientat spre win-win, in loc de win-lose. E un cod care reclama oameni care gandesc si actioneaza liber, care are nevoie de avocati si mediatori inclinati spre contract si tranzactie, de judecatori care stiu si inteleg viata. Chiar daca nu avem toate acestea acum, le vom avea maine. Un cod se adreseaza intr-o masura generatiei prezente si intr-o si mai mare masura generatiei sau generatiilor viitoare. Iata ce aduce nou acest cod, pastrand bazele Codului cuzist, respectiv napoleonian.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Si ale cui interese le consfinteste noul cod civil ? Ale poporului roman cu toate nationalitatile cu care convietuieste pe teritoriul statului Roman, sau ale altor state care vor acest teritoriu. Si apoi, nu sunt judecatori care sa stie si sa inteleaga viata ? Cautatin in toate partidele care se fac ca conduc prostimea, alegeti-i pe cei buni, iar pe cei care nu inteleg viata, trimeteti-i la arat, la semanat, la prasit, la strans capsuni in Spania, la construit stadioane in Anglia etc.

  2. „Nu intamplator Napoleon a spus ca cea mai mare victorie a sa este Codul civil, citez aproximativ.”

    Mai precis, după cum scrie şi pe monumentul lui funerar, „Codul Civil a făcut mai mult pentru francezul de rând decât puzderia de legi şi cutume dinaintea sa” :)

    „Pastrand libertatea ca principiu, dinamizam relatiile sociale, facem apel mai mult la initiativa si negociere. Asta aduce nou. Un alt fel de a vedea relatiile sociale, pana la urma, un alt fel de privi si aborda viata”

    Codul Civil modern introduce unele instituţii juridice care nu au foarte mult sens.

    Exemplu: logodna. Din moment ce nu este supusă unei formalităţi şi produce efecte puţine sau deloc în privinţa proprietăţii şi drepturilor civile ale celor implicaţi, este cvasi-inutilă.

    ~Nautilus

  3. @ Catalin Predoiu

    Spuneti: „Mihai Eminescu s-a pronuntat contra, pentru ca a considerat ca e prea repede, ca nu se da timp pentru evolutie. Poate ca a fost singura data cand geniul nostru national s-a inselat.”

    Trecand peste ponciful cu „geniul nostru national”, domnule avocat, domnule ministru, ar fi cazul sa stiti ca nu a fost in nici un caz singura data cand Eminescu s-a inselat, din simplul motiv ca aceasta respingere a Codului Cuza de catre poet a fost in linia conservatorismului consecvent, din cauza caruia Eminescu aprecia ca importarea modelelor straine este doar o „forma fara fond” (teoria lui Maiorescu!), total inadecvata nivelului de dezvoltare al societatii romanesti de atunci, si ca modelul „corect'” de dezvoltare este dezvoltarea organica, lansand societatea sa evolueze natural.

    Ma scuzati ca s-a trezit profesoara de romana din mine, va asigur ca o lectura a articolelor politice ale lui Eminescu va va confirma cele de mai sus si va va oferi bucuria de a descoperi o minte sclipitoare si un mare suflet de roman, chiar daca pozitia poetului s-a dovedit gresita dupa trecerea timpului
    .

    • chiar s-o fi inselat Eminescu? de pilda, drepturile omului neconditionate de obligatii si votul egal si universal or fi niste chestii potrivite romanilor? sper ca nu-mi veti spune ca va place societatea asta!!!!

  4. Din pacate, domnul ministru vorbeste frumos dar gaunos, adica fara a spune esentialul! Noul Cod Civil are si elemente de progres, dar, din pacate, va crea mari, chiar extrem de mari, probleme in practica aplicarii sale! Mai ales ca vine intr-un moment total nepotrivit, in care instantele de judecata sunt extrem de aglomerate! E un cod facut pe placul avocatilor si mai ales al notarilor!
    In nici un caz nu va avea efecte pozitive pentru sistemul judiciar! Dimpotriva! Si domnul Predoiu stie asta, dar nu o spune! Dupa el potopul!

  5. Domnule ministru,
    Romanii nu credeau in posibilitatea existentei ipotezei „win-win”.
    Zicerea „Ubi emolumentum, ibi onus” consacra aceasta imposiblilitate.

  6. E clar… Dl Ministru şi echipa-i de avocaţi de mare succes au proiectat Codul Civil special pentru „judecătorii care ştiu şi înţeleg viaţa”, dar mai ales pentru colegii avocaţi, notari, experţi şi executori „negociatori”, care astfel vor fi siguri că nu vor muri de foame la Românica nici când Criza va ajunge pân’ la nori…Din contra, cei care vor fi sărăciţi – asta ca să nu zic jecmăniţi – şi mai abitir vor fi bieţii justiţiabili, nevoiţi să-şi cedeze o bună parte din drepturile şi averile lor avocaţilor, notarilor, executorilor, experţilor şi – last but not least – statului, sub formă de onorarii şi taxe judiciare, fiindcă nefericiţii se vor judeca mult şi bine pe baza noului „Cod al libertatii”, care va lăsa loc liber pentru jocul de picioare şi de oneroasă interpretare tuturor celor ce trăiesc – într-un fel sau altul – pe-a lor spinare… Căutând recent pe Google speţe în domeniul contractelor de arendă, de-un paregzamplu, am găsit la un moment dat nişte norme care obligă părţile, în cazul în care e vorba de coproprietarii în indiviziune ce vor să-şi arendeze terenul comun, să anexeze la contractul de arendă încheiat o listă cu semnăturile de acceptare ale tuturor coindivizarilor şi mi-am zis: iată o lege dreaptă, care previne din start situaţia în care un coindivizar mai lacom sau mai jmecher ar pohti să se folosească doar el de bunul comun, atunci când ceilalţi coindivizari nu sunt de acord cu ideile sau cu interesele sale personale vis-a-vis de contractul cu arendaşul român, cum ar veni, şi care normă nu-i mai aruncă pe bieţii oameni în braţele lacome ale avocaţilor, experţilor, executorilor şi judecătorilor aborigeni, ce-i vor ţine în procese de ani de zile, cu cheltuieli de judecată enorme, fiindcă trebuie să trăiască şi ei, n-aşa…? Uitându-mă însă mai cu atenţie pe norma aia, am văzut că e o normă din Republica Moldova, aloo, iar nu din Românica-mamă, unde regula era – chiar înainte de a apărea Codul dlui Predoiu – „libertatea”, recte libertatea ca jmecherii, lacomii sau neruşinaţii să facă tot ce vor muşchii lor, „libertate” perfect congruentă cu „noua mentalitate” pe care au introdus-o şi la noi „tovii şi băieţii” dintotdeauna, deveniţi peste noapte domni postmoderni şi cu aere de anglo-saxoni sadea, păi cum drea, adicătelea mentalitatea care se traduce prin adagiul „homo homini lupus” sau, mai nou, prin poanta „arunc-o pe mama din tren”, mentalitate conform căreia statul trebuie să negociază – aşa cum a vrut să ne lumineze alt ideolog al libertăţii de tip nou – chiar şi cu infractorii care fură, înjură, sperjură sau îţi trag un pumn în gură, căci atunci Românica va avea o ascensiune rapidă şi sigură spre Hiperboreea anglo-saxonă, iar nu spre Far Westu din maalaua autohtonă, unde bişniţarii, descurcăreţii, judecătorii, notarii, experţii şi executorii „care ştiu şi înţeleg viaţa” – ca să nu mai vorbim de îmbogăţiţii peste noapte şi avocaţii lor, spuma barourilor – fac regula…

    ps. Nu mă îndoiesc că judecătoarea Anişoara Ghealdîr de la Craiova, e.g., care nu ne-a acordat ieşirea din indiviziune nici după 6 anişori de când i-am cerut-o (fiindcă nenumăraţii avocaţi şi experţi ai pârâtului trebuiau să trăiască şi ei, n-aşa…?), face parte, în concepţia dlui Ministru, dintre „judecătorii care ştiu şi înţeleg viaţa” şi de aceea va avea un strălucit viitor…

  7. intrebare: cum evitam sentintele aiurea, influnetate de traume personale? in cazul, spre pilda, al unui proces de divort judecat de o doamna parasita de sot, chiar puteti crede ca femeia aceea va da o sentinta corecta? :)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Catalin Predoiu
- 1991, absolvent al Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti; - Avocat in Baroul Bucuresti din 1991; - Cadru universitar la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti intre 1994 si 2007; - Ex ministru de justitie 2008 – 2012; - Ex ministru interimar de externe 2009; - In prezent, asociat al societatii de avocati ”Stoian – Predoiu”. - Membru PNL

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro