Noul Cod Civil – un suflu liberal

Acesta este un articol care nu se adreseaza profesionistilor justitiei, mult mai preocupati sa gaseasca fisurile si stangaciile noului Cod civil, ci publicului larg, nefamiliarizat cu specificitatile tehnice ale domeniului juridic si, tocmai de aceea, putin interesat de subiect. As vrea sa transmit un mesaj de optimism si de salut pentru innoirile acestei legislatii vechi de milenii, legislatia dreptului civil.

O precizare prealabila : prin cuvantul « liberal » din titlu nu vreau sa fac apologia vreuneia dintre gruparile politice din Romania contemporana, care si-au inclus acest termen prestigios in denumire. Este responsabilitatea lor sa demonstreze, prin fapte, ca le caracterizeaza ideologia liberala si, personal, nu urmaresc sa le ofer vreun ajutor, prin articolul de fata.

Mai intai, o definitie sumara : dreptul civil este suma normelor juridice, care reglementeaza viata privata a subiectelor de drept, adica a persoanelor fizice si juridice. Notiunea de Cod juridic a aparut inca din antichitate, dar a fost reactualizata viguros dupa aparitia societatii moderne, burghezo-liberale, cand codificarea juridica a fost considerata fundamentala pentru garantarea drepturilor si libertatilor cetateanului.

Tocmai de aceea, Codul civil este un adevarat simbol juridic al gandirii liberale, pentru ca pune in centrul reglementarii sale persoana si activitatea sa. Liberalismul clasic s-a concentrat, de la bun inceput, pe apararea libertatii si drepturilor individului, pe care le-a considerat demne de o reglementare completa, care sa le protejeze de ingerintele statului, vazut indeobste ca principalul pericol la adresa acestor valori. Nu intamplator, sistemele totalitare s-au preocupat in mod deosebit de destramarea sferei juridice a drepturilor civile, pentru a le putea mai usor incalca si anula. Sistemul comunist este un foarte bun exemplu in acest sens.

Tactica aplicata de legiutorii comunisti a fost extrem de ingenioasa. Ei au mostenit un Cod civil usor arhaic, dar autentic liberal, construit in epoca post-pasoptista dupa modelul celebrului Cod civil napoleonian, un adevarat monument juridic al gandirii iluministe. Prin nenumarate legi abuzive de nationalizare, au lipsit de putere juridica exact prevederile centrale ale Codului civil, cele referitoare la dreptul de proprietate privata, acesta devenind o notiune juridica golita de sens si, aproape, inaplicabila. Fara a se multumi cu aceasta, comunistii au facut tot ce trebuia ca sa lase vechiul Cod civil fara putere si continut, creând legi paralele, care au abrogat parti intregi din el : Codul Familiei, Decretul nr.167/1954 privind prescriptia extinctiva, Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice. Practic, aceste legi au inlocuit aproape complet Codul civil, fiind centrate exclusiv pe domeniile care mai contau pentru noul regim, cu toate ca acestea erau in mod traditional reglementate de Codul civil, fiind parti ale dreptului civil.

Dupa prabusirea regimului comunist, de sorginte sovietica, Codul civil a revenit la viata, fiind din nou aplicabil multitudinii de raporturi juridice din sfera privata. Un Cod civil veritabil nu poate avea putere decat intr-o societate libera, in care subiectii de drept pot sa detina proprietati, sa lase mosteniri si sa transmita drepturi si obligatii, fara interferente din partea statului. Tocmai de aceea, dar si pentru a reda Codului civil puterea juridica, a fost nevoie de innoirea si completarea sa, prin actuala codificare.

Mai intai, trebuie precizat ca actualul Cod civil reda continut notiunii de codificare juridica, reintegrand in cuprinsul sau dispozitiile privind dreptul familiei, personalitatea juridica si prescriptia extinctiva, ba chiar numeroase texte de drept comercial. Se reface, asadar, unitatea dreptului civil intr-o singura mare lege, numita Cod, si se revine la o normalitate juridica, serios afectata in vechiul regim comunist.

In reglementarea regimului patrimonial al casatoriei, apare o noutate esentiala, de esenta liberala: vechea prezumtie legala a comunitatii bunurilor in cadrul casatoriei a fost inlocuita cu un regim diferentiat si cu dreptul sotilor de a hotari singuri cum isi vor gestiona patrimoniul. Astfel, sotii pot incheia o conventie matrimoniala, prin care sa decida un regim separat de proprietate, pentru bunurile lor. Sotii pot purta si nume diferite, nu mai este obligatoriu sa poarte acelasi nume. Acestea sunt semne de deschidere si de pluralitate a societatii, care poate avea o atitudine mai relaxata si mai nuantata fata de rigorile casatoriei.

Chiar daca, din punct de vedere practic, aceasta este o mare schimbare fata de regimul matrimonial anterior impus casatoriei, care se caracteriza prin asa-numita « comunitate obligatorie a bunurilor », cea mai importanta schimbare, in ordine simbolica, de aceasta data, pare a fi introducerea Capitolului II – Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente, o adevarata « declaratie a drepturilor omului » romaneasca. Este o premiera in dreptul roman aceasta completare, absolut necesara, a Codului civil cu drepturile civile ale omului.

Carcotasii vor spune, desigur, ca nu mai era nevoie de aceasta completare, de vreme ce drepturile cetatenesti (civile) erau, deja, reglementate de catre Constitutie. Nimic mai fals. Constitutia nu este o lege, propriu-zis, ci Legea Fundamentala, izvorul tuturor legilor, care trebuie mereu sa fie concordante cu ea. Locul drepturilor civile ale persoanei  este, dupa cum marturiseste si denumirea, Codul civil, iar expertii care au lucrat la noua lege au reusit sa aseze lucrurile, acolo unde trebuie sa stea.

Prin capitolul mentionat, parte a Titlului II – Persoana fizica, se apara urmatoarele drepturi fundamentale ale omului :

1. drepturile personalitatii :

Art. 58. – (1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private, precum şi dreptul la propria imagine.

Art. 60. – Persoana fizică are dreptul să  dispună de sine însăşi, dacă  nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică  sau bunele moravuri.

Asadar, putem spera ca vor fi mai bine aparate, in Romania, drepturi grav afectate in prezent, precum dreptul la respectarea vietii private, la reputatie, la propria imagine. Instantele sesizate cu actiuni in justitie, care cer reparatii pentru prejudiciile morale aduse reputatiei, imaginii sau vietii private ale persoanelor, nu se vor mai putea prevala de lipsa unor reglementari legale, cu suficienta forta juridica.

Interesanta si exemplara este si definitia « dreptului de a dispune de sine insusi », un adevarat nucleu al ideologiei liberale, care nu poate fi limitat decat de drepturile si libertatile altora, de ordinea publica (inteleasa in sensul larg al termenului « lege ») si de bunele moravuri, adica de morala publica. Am invatat, in anii de dupa 1990, ca putem fi liberi si ca avem dreptul sa decidem in toate cele care ne privesc, insa prea adesea uitam sa respectam aceste granite ale dreptului nostru de autodeterminare, fara de care acesta din urma nu este decat bun-plac si abuz.

1. protectia atributelor fizice ale persoanei

Art. 62. – (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.

(2) Este interzisă  orice practică eugenică, prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor.

Art. 63. – (1) Sunt interzise orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice.

(2) Este interzisă  orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare.

(3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată  medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.

Art. 64. – (1) Corpul uman este inviolabil.

(2) Orice persoană  are dreptul la integritatea sa fizică  şi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Art. 66. – Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Interzicerea eugeniei, a clonarii si a prelevarii de organe, in scop comercial, sunt interventii necesare si legitime ale autoritatii de stat, pentru a preveni orice modalitate abuziva de alterare a personalitatii umane sau a caracteristicilor sale.

Societatea moderna a dezvoltat si perfectionat tehnologii stiintifice care, folosite in mod malefic, pot duce la grave si ireversibile atingeri aduse umanitatii si diversitatii umane. Codul civil interzice aceste practici, situandu-se asadar in avangarda legislatiilor civile europene si chiar mondiale.

Este foarte instructiva aplecarea legiuitorului civil roman fata de protejarea diversitatii umane naturale. In acest sens, se poate remarca interzicerea dirijarii reproducerii umane, asistate medical, catre obtinerea unui anume sex al copilului. O astfel de interventie artificiala in minunatul « arbitrariu » natural ar fi o impietate si ar putea fi utilizata de un regim politic, de pilda, pentru articularea unei politici demografice totalitare. Sa ma explic : daca un regim politic militarist ar dori sa creeze un « popor de soldati », el ar putea vedea in metoda stiintifica de mai sus, calea potrivita catre telul sau. Pe de alta parte, alterarea caracteristicilor naturale ale descendentei ar constitui o alta interventie, artificiala si ilicita, in regulile neschimbate ale naturii.

As spune ca protejarea, cu mijloace legale, a identitatii naturale a omului este o actiune laudabila a unui legiutor modern, pentru ca prin ea se protejeaza persoana umana, asa cum a fost ea creata. Ar fi extrem de periculos si condamnabil moral, ca omul sa poata interveni in datele fixate de evolutia naturala si de legile speciei.

1. protectia atributelor morale ale persoanei

Dreptul la viaţa privată

Art. 71. – (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală  sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată  a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la demnitate

Art. 72. – (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă  onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără  consimţământul acesteia ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine

Art. 73. – (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să  interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

Atingeri aduse vieţii private

Art. 74. – Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:

a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă  în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită  prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără  acordul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană  aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Avem aici o reglementare destul de vasta si de detaliata a ansamblului drepturilor morale ale persoanei : demnitate, reputatie, imagine, viata privata. Toate sunt, nu-i asa ? elemente ale societatii burghezo-liberale, extrem de grijulie cu protectia drepturilor individuale, fizice si morale.

Cred ca o atentie speciala trebuie acordata prevederilor legate de protejarea reputatiei si a onoarei. Fara indoiala, venind dintr-o epoca in care reputatia, demnitatea si onoarea persoanei erau calcate regulat in picioare de stat, de partid sau de “majoritatea oamenilor muncii”, era neaparata nevoie ca aceste valori morale eterne sa fie restabilite si rehabilitate, in legislatie. Surprinzatoare si inexplicabila este numai intarzierea cu care ele au reaparut in legislatia secundara, dupa mai mult de 20 de ani de la schimbarea de regim din 1989! Sa credem ca reputatia, onoarea si demnitatea persoanei nu au fost importante, in tot acest timp ?! Am fi malitiosi, poate, insa nu fara o oarecare justificare…

Onoarea si reputatia au fost extrem de importante, in vechile oranduiri. Ele trebuiau aparate cu orice pret, uneori cu cel al vietii (sa nu uitam duelul, de exemplu). Cu toate ca, in epoca moderna, aceste excese au disparut, onoarea si reputatia au ramas cel putin la fel de importante in societatea burghezo-liberala. De aceea, reglementarea legala a « dreptului la demnitate » indreptateste orice persoana sa ceara respectarea acestui drept in public, la locul de munca, in relatiile cu statul si cu celelalte persoane.

Dreptul la demnitate se insoteste bine cu dreptul la imagine, aceasta fiind calea prin care reputatia, onoarea si demnitatea unui om pot fi protejate sau, dimpotriva, lezate.

Dreptul la respectarea vietii private este un castig al societatii liberale clasice, fiind aparat de asa numita « libertate negativa », ca sa folosim expresia lui Isaiah Berlin. Prin extrapolare, drepturile persoanei fizice la sfera sa privata conduc la protectia conversatiilor sale, a domiciliului si a corespondentei, a vietii personale si intime, starii de sanatate, a numelui, vocii etc. Inutil sa mai amintesc, in acest context, cat de agresate si puse la indoiala sunt, in viata cotidiana, aceste drepturi elementare. Intr-o era a informatiei si televiziunii, cand presa de scandal are maximum de audienta, viata privata si intimitatea persoanei sunt in mare pericol. Sub pretextul grijii fata de clienti, marile firme si agentiile de publicitate utilizeaza nonsalant date personale si imagini ale persoanelor fizice, fara a avea consimtamantul acestora. De cate ori primim, intr-o luna, mesaje nesolicitate pe e-mail si pe telefonul mobil, din partea unor companii cu care nu am avut vreodata contact, prin care ni se promit premii la concursuri, facilitati si gratuitati pe care nu le dorim, newsleters si cate si mai cate ?! Toate acestea sunt mici agresiuni ale intimitatii, atingeri doar aparent inocente ale vietii private, pentru ca trezesc reactii diferite, in functie de personalitatea destinatarului.

Dar cea mai mare utilitate o prezinta dispozitiile care vin sa acopere o mare lacuna a legislatiei romanesti, privitoare la secretul convorbirilor private si a corespondentei. Campania electorala din 2009 a excelat intr-un razboi al interceptarilor telefonice, fara precedent. Nenumarate conversatii private au fost inregistrate sau interceptate cu mijloace private si au fost aduse la cunostinta publicului, fara consimtamantul persoanelor implicate. Scopul era, desigur, de a compromite public acele persoane, implicate in lupta politica. Daca aplicarea dispozitiilor sus-citate ale Codului civil va fi corecta si eficienta, astfel de divulgari in presa nu vor putea ramane nesanctionate.

Tot presa este « lovita » prin prevederile de la lit.c) la i), fiindu-i practic interzise numeroase activitati care tin prima pagina, in prezent : invaziile in viata privata a vedetelor si a personalitatilor publice, folosirea unor informatii trunchiate si neverificate, pentru lansarea unor zvonuri tendentioase, surprinderea unor imagini tinand de viata privata a unor persoane si difuzarea lor in sfera publica.  Nici parodierea personalitatilor publice ale momentului, in emisiuni satirico-umoristice, nu va mai fi lipsita de riscuri legale, de vreme ce exista o reglementare a « dreptului la imagine » sau interdictia de la lit.h), de mai sus. Aceste norme intra intr-un aparent conflict cu limitele dreptului la libera exprimare si ale libertatii presei, care au fost extinse de catre mass-media pana la abuz. Pentru ca bucuria publicului este cea mai importanta, chiar daca motivul sau este umilirea unei personalitati, intr-un fel sau altul. Oricum, insa, aici trebuie ca buna masura si intelepciunea judecatorilor sa tina echilibrul corect intre dreptul la libera exprimare si la critica demnitarilor, pe de o parte, si respectarea intimitatii private, la care orice persoana umana este indreptatita.

Raman in suspensie practici precum divulgarea in presa a informatiilor din dosarele aflate la Parchet, de asemenea des utilizata pentru compromiterea adversarilor politici. Este sau nu conforma cu prevederile Codului civil, aceasta practica ? O problema la care numai jurisprudenta in materie va da un raspuns concludent.

Am dorit sa evidentiez, in acest articol, norme juridice proaspete care aduc in peisajul legislativ romanesc notiuni si elemente de tip liberal. Pentru aceasta, am dat numai cateva exemple de astfel de norme din noul Cod civil. Ele nu sunt singurele, desigur, pentru ca intregul codicil respira un aer de liberalizare a regulilor civile. Am dorit, in plus, sa subliniez diferenta intre situatia creata de noul Cod civil si cea anterioara, caracterizata de o legislatie civila risipita si insuficienta. Desigur, nu vreau sa spun ca avem, acum, o lege perfecta, pentru ca acest lucru este oricum imposibil. Multe din normele si institutiile juridice ale noului cod vor trebui imbunatatite sau eliminate, in functie de raspunsul societatii. Cred, insa, ca trebuie salutate innoirile din cod, ca fiind semnalul intarziat al unei noi epoci a dreptului civil roman.