joi, martie 28, 2024

Noul cod fiscal, dintr-un alt unghi

Am urmărit cu interes dezbaterea pe marginea noului cod fiscal. Privind din afara ”establishment”-ului toată tevatura ma simt nevoit să fac câteva observații.

Codul fiscal și legea finanțelor publice merg mână în mână, dar nu și de data asta

Se dezbate codul fiscal, dar nu am văzut (poate mi-a scăpat) o dezbatere pe tema legii finanțelor publice. Din punctul meu de vedere fără o viziune integratoare, orice cod fiscal ar fi in discuție este greșit. Codul fiscal are în primul rând rolul de a reglementa partea de venituri a sectorului public.Dar, dacă aceste venituri sunt colectate în baza principiilor statuate de Legea Finanțelor Publice, o reformare reală a codului fiscal nu poate exista decât ca o consecință a (sau în corelare cu) o reformă a finanțelor publice.

Dacă privim din perspectiva contribuabilului, sacrificiul făcut prin plata impozitelor trebuie răsplătit prin administrarea eficientă și în interesul său a acestora. Ori percepția generală a contribuabililor, este destul de negativă în ceea ce privește administrarea fondurilor publice. Dacă cineva deține date care să ateste altceva, vă rog să mă corectați.

Dacă privim din perspectiva administrației, și a scopului declarat de a se realiza o relaxare fiscală, fără o contrapondere semnificativă în zona cheltuielilor, este evident că se va genera un deficit perpetuu, care va accentua nevoia de creditare a statului. Codul fiscal, așa cum este conceput, impune parametrii de venituri relativ imobili, pe termen mediu, care nu pot avea contrapondere în măsuri administrative pe termen scurt. La pachet cu majorări salariale și alte surse de deficit, este evident că se aduptă masuri care vor genera dezechilibre financiare, pe baza unei creșteri economice care pare să fie mai degrabă conjuncturală.

Creșterea/diminuarea presiunii fiscale prin codul fiscal este o sursă de instabilitate legislativă

Codul fiscal este o lege care ar trebui să fie relativ dificil de schimbat, care să asigure un cadru stabil pentru colectarea impozitelor. Având în vedere volatilitatea actuală a economiei, și nevoia de a se asigura o flexibilitate a politicilor bugetare adecvată acestei volatilități, cotele de impozitare ar trebui să fie stabilite sub altă formă. În mod normal codul fiscal este o lege care ar trebui să fie revizuită la intervale largi de timp, pereferabil mai mari de o decadă. Dacă se includ cote și valori determinate (gen cota de TVA sau procentul impozitului pe profit), diverse situații pot impune amendarea frecventă a codului pentru a se soluționa situațiile concrete care decurg din volatilitatea mediului economic intern și/sau internațional. Întrucât politica monetară este relativ puțin flexibilă, și va ieși probabil din sfera instrumentelor de macrostabilizare controlate intern, datorită procesului de aderare la zona Euro, este clar că se impune o oarecare flexibilitate în politicile fiscale. Prin urmare, în opinia mea, codul fiscal trebuie să fie înafara politicilor fiscale, asigurând un cadru metodologic și conceptual pentru aplicarea acestora, fără a le declara. Codul fiscal poate cuprinde taxele și impozitele, modul de determinare al acestora, modalitățile de decontare, termene de plată, instituțiile implicate și atribuțiunile lor, dar nu și valorile sau cotele acestor impozite. Ceea ce poate stabili codul fiscal este termenul de anunțare a cotelor și valorilor impozitelor cine le determină, cine le propune, cine le aprobă și alte aspecte de acest gen. În acest fel, dacă circumstanțele economice impun majorarea sau diminuarea TVA de exemplu, aceasta se poate realiza de o manieră clară și transparentă, după un calendar previzibil, într-un cadru predictibil, dar la valorile generate de politicile fiscale.

Codul fiscal ar trebui să fie mai degrabă un cadru general, decât un document foarte specific și exagerat de detaliat, care să impună autorităților centrale și locale un anumit comportament față de contribuabil, iar contribuabilului un anumit comportament față de autoritățile statului,  anumită ritmicitate și o agendă clară de dezbatere și negociere a politicilor fiscale.

În cazul în care statul se confruntă cu un șoc macroeconomic, care impune ajustarea politicilor fiscale, codul fiscal trebuie să asigure parametrii care se ajustează la capitolul de venituri fără a fi nevoie de măsuri care să afecteze cadrul general de operare al mecanismelor de colectare.

Pentru doritorii de comparații, să ne imaginăm economia ca un lac, și statul ca o hidrocentrala, iar codul fiscal este mecanismul de reglare a debitului apei care trece prin hidrocentrala. Un cod fiscal care cuprinde cotele de impozitare este ca un sistem de conducte fără valve și robineți, incapabil să regleze debitul, el colectează exact atâta apă câtă este prevăzută prin proiectare. Un cod fiscal fără cote, este ca un sistem de conducte cu robineți și valve care permite managementul nivelului de apă din lac și al energiei generate. În cazul nostru, lacul e mic, centrala e mare, și volumul de apă care se acumulează este fluctuant, fără management rămânem și fără apă și fără electricitate.

Ciclurile economice și codul fiscal

Trebuie să încep prin a imi exprima dubii serioase în ceea ce privește aplicabilitatea unor teorii economice general acceptate în România. Mainstreamul macroeconomic se fundamentează pe articole elaborate în mare majoritate pe dovezi empririce din SUA, din țările dezvoltate în general și OECD.  Revistele relevante publică arareori cercetări axate pe dovezi empirice din țări de dimensiuni și mecanisme economice comparabile cu ale României. Neîndoielnic există cicluri economice în România, dar acestea sunt eclipsate de șocurile externe și de ciclurile din țările cu care avem legături economice semnificative.

Teoria spune că în perioadele de expansiune economică, politica fiscală și monetară trebuie să fie mai dură și în perioadele de contracție economică politica fiscală și monetară trebuie să fie mai relaxată, cu scopul de a se atenua amplitudinea și durata perioadelor de contracție.

Prin procesul de aderare la zona Euro, politica noastră monetară se subscrie unei entități mai ample cu altă frecvență și amplitudine a ciclurilor economice, Uniunea Europeană. Prin urmare, ea nu mai răspunde direct și țintit nevoilor noastre naționale ci nevoilor mai largi ale UE. De aici rezultă nevoia noastră de a avea un cod fiscal capabil să compenseze uneori politici monetare care răspund unor interese mai largi, dar contravin intereselor noastre punctuale. Prin urmare, codul fiscal, ca o bună parte a politicilor fiscale trebuie să răspundă unor imperative de flexibilitate mult mai mari decât cele ale fostului cod fiscal, adoptat unui sistem în care instrumentele monetare erau complet coordonabile cu cele fiscale.

Întrucât corsetul de reglementări și acorduri europene ne impun anumite ținte de deficit fixe, croite după nevoile și doctrinele mai largi ale economiei europene, în condițiile unei economii fluctuante, pentru a se realiza o politică conomică responsabilă, statul trebuie să-și asigure o flexibilitate internă care nu poate fi asigurată în condițiile adoptării unui cod rigid și exhaustiv.

Teoretic, ne putem aștepta la perioade în care România și Uniunea Europeană se regăsesc în faze diferite ale ciclurilor economice. În aceste condiții, politicile monetare și politicile bugetare ale Uniunii este posibil să fie contrare nevoilor României. La un nivel mai mic, este posibil ca anumite teritorii ale României să fie in faze diferite ale ciclurilor economice față de ansamblul economiei. Codul fiscal trebuie sa acomodeze ajustări la nivel de unități administrativ teritoriale și la nivel național.

Să nu uităm că inflația și rata dobânzii sunt pe o traiectorie prestabilită de obiectivul aderării la EURO, și de politicile BCE, chiar dacă acest obiectiv este momentan o Fata Morgana. Poziția BNR este subscrisă acestor imperative, deci în cazul unei crize interne, BNR are o marjă de manevră redusă semnificativ față de modelul funcțional la adoptarea vechiului cod fiscal.

Macrostabilizarea și Codul Fiscal

Criza grecească, dacă a reliefat ceva, a reliefat faptul că fără o politică monetară proprie, o țară care neglijează aspectele bugetare poate ajunge într-o situație extrem de complicată, poate fără ieșire. Este greu de spus ce s-ar fi întâmplat cu Grecia dacă era membră a UE dar nu și a Euro-Sistemului. Unii economiști ar putea să argumenteze că prin inflație s-ar fi rezolvat deficitele, alții ar putea spune că nu, adevarul este că nu știm. Ceea ce știm sigur este că solidaritatea europeană este complicată ca să folosesc un eufemism, și că vine cu un preț pe care s-ar putea să nu fim dispuși să-l plătim.

Tragedia greceasca încă nu s-a terminat, și este prematur să tragem toate concluziile. Dar putem observa un lucru, atunci când avem un focar de criză în apropiere, nu este momentul să ne relaxăm. Este o reformă fiscală oportună înainte de a se clarifica cum funcționează mecanismele europene în fața șocurilor la adresa țărilor periferice?

Este extrem de supectă discrepanța dintre majoritatea parlamentară care a votat codul fiscal, și respingerea acestuia de către Președinte și de către Guvernatorul BNR. Trebuie spus că atât președintele cât și Guvernatorul BNR au surse de informații care nu sunt la îndemâna parlamentarilor. Ce știau Klaus Iohannis și Mugur Isărescu și nu știau cei din guvern și parlament? Pe filiere diferite, sau similare, dar la un nivel înalt, cei doi opozanți cheie au primit cel mai probabil un avertisment pe care au decis să nu îl ignore.

E greu de spus ce anume informații au dus la opoziția celor doi, dacă au provenit din aceleași surse, și care a fost motivul lor, dacă a fost același motive sau au fost motive diferite. În mod cert sunt două voci care teoretic ar trebui să fie extrem de informate.

Pot specula, pe baza informațiilor extrem de limitate care au apărut recent, că e posibil să se aștepte un șoc financiar extern care ar impune implicarea FMI în România în viitorul apropiat.

Aceasta ipoteză este întărită de pozițiile ulterioare ale BNR și ale lui Mugur Isărescu. Practic peste noapte a apărut Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială,  suprastructură creeată pentru a administra șocuri financiare neprecizate cu care s-ar putea confrunta România, și care are un iz de ”comitet de criză”.

Piața internațională este instabilă, un șoc financiar ar putea genera dificultăți în finanțarea deficitelor, și un eventual acord cu FMI ar începe cu abrogarea noului cod fiscal care contravine cerințelor lor, și ar face extrem de dificilă negocierea cu FMI. E clar că miezul dur al EU este reticent în salvarea statelor periferice, și în aceste condiții relația cu FMI este critică.

E greu de spus care vor fi abordările FMI în viitorul apropiat, având în vedere că tocmai s-au confruntat cu doua defaulturi consecutive (Grecia și Sri-Lanka), dar nu cred că aceste abordări vor fi relaxate.

Concluzii

Lipsit de un substrat serios în direcția finanțelor publice, cu o concepție rigidă și într-un context internațional neprielnic noul cod fiscal pare mai degrabă o cascadorie electorală decât un demers serios care să fundamenteze veniturile de stat pe un orizont lung de timp. Poate ar fi justificat sub denumirea de ”lege fiscală” dar nu sub titulatura de ”cod fiscal”. Așa cum este conceput actualmente se subscrie mai degrabă unor imperative pe termen scurt decât unei perspective pe termen mediu și lung, unor cerințe tactice mai degrabă decât unor concepții strategice.

Analizând premisele și concepția generală de la care se pornește, și argumentația folosită pentru a-l susține, eu nu reușesc să înțeleg cum poate fi acceptat un cod fiscal care are ca obiectiv o ”relaxare fiscală” sau opusul ei. Codul fiscal trebuie să fie înafara unor politici fiscale conjuncturale.

Este adevărat că mediul economic dorește stabilitate fiscală, dar aceasta nu pleacă din legi ci din modul de administrare a fondurilor publice și competența administrativă a guvernelor succesive. Aveam un cod fiscal perfect valabil care a fost amendat ori de câte ori a fost nevoie, practic peste noapte. Nu văd ce îmbunătățire majoră aduce un alt cod fiscal care din start știm că va avea aceeași soartă. Nu văd ce am învățat din greșelile trecutului.

Probabil concluziile mele vor fi primite cu cu ostilitate, pentru că, realmente creșterea economică nu se regăsește în realitățile cu care se confruntă românii de rând, iar relaxarea fiscală sună bine pentru cetățenii striviți de taxe, impozite și prețuri care s-au desprins de realitatea veniturilor pe care le obțin. O reducere de TVA ar însemna în fond o creștere a puterii de cumpărare de care românii cu salarii mici au mare nevoie, și un balon de oxigen pentru companiile care culeg fructele acestei creșteri a puterii de cumpărare. Ceea ce trebuie înțeles este că codul fiscal și reducerea TVA ar trebui să fie două dezbateri diferite.Codul fiscal ar trebui să acomodeze ajustări ale TVA a orice valoare care se demonstrează a fi adecvată.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. interesante puncte de vedere.
    Dar de ce o moneda proprie [politica monetara proprie] e o conditie sine qua non?
    BG are Consiliu Monetar, leva ancorata pe euro [deci practic lucreaza in Euro] si nu pare a fi pe marginea prapastiei.
    Ba chiar in momentele de criza greseasca, leva devenise o moneda alternativa.

    • Cu parere de rau, nu am urmarit Bulgaria deloc.Dar supravegherea nu inseamna limitarea masurilor ci exercitarea lor sub supravegherea unei autoritati externe.
      Ca idee in literatura de specialitate sunt enumerate doua directii majore de actiune in directia macrostabilizarii, politica monetara si politica fiscala. Prima include in principal dobanda de referinta si rezervele minime obligatorii, a doua cuprinde impozitarea si cheltuielile publice.
      Deci, in cazul unor socuri care afecteaza echilibrele macroeconomice, raspunsul pe filiera monetara in Romania este limitat de politicile BCE, poate nu la fel de dur ca in Bulgaria, si in mod cert mai putin decat in Grecia.
      Deci, este importanta politica monetara? Da, este extrem de importanta. Poate economia rezista unor socuri in conditiile unei limitari a politicilor monetare la anumiti parameri? Depinde de tipul si amplitudinea socului.
      Sper ca v-am raspuns satisfacator.
      Cu stima,
      BB

  2. Eu vad altfel. Codul fiscal nu trebuie sa fie un „instrument” prin care sa „jonglam” cu impozite si taxe functie de faza ciclului economic, mi se pare un nonsens. Ar trebui sa reflecte gandirea structurala,a la longue, aia care ar trebui sa fie constanta ( sa ne gandim la deficitul structural, care nu depinde de ciclul economic, de ex) sau, macar, mai putin „volatila”. Ajustarile se fac altundeva, ma gandesc atat la stabilizatorii automati (da ei se pot defini prin codul fiscal, o cota unica are un efect mult mai mic in comparatie cu o cota progresiva, de ex,deci avem nevoie de masuri discretionare anticilcice etc) plus o serie intreaga de masuri temporare, functie de faza cilului economic. Sa luam de exemplu BNR, ca tot se vaita lume ca , vai, ce-o sa facem daca BNR nu mai stabileste rata (si asa au stabilt-o ca dracu, sa ne amintim ce rate am avut in criza si ce rate au avut Fed si ECB),nu mai poate decide rata dar poate stabili RMO, facilitatile, are posibilitatea reglarii lichiditatii din piata, a conditiilor de prudentialitate etc.
    In acest sens reducerea TVA , de durata lunga, si nu conjuncturala, procilica, cum e interpretata acum ( daca ne gandim la dinamica ei, aberanta, mai ales in criza,au dreptate) mi se pare benefica..cu conditia sa fie o”chestie” structurala, batuta in cuie pentru mai multi ani, si nu un instrument de a regla ciclul economic. Efectul este unul benfic, raman mai multi bani consumatorului, se fura mai putin („potul” e mai mic, nu? Nu o privim ca un stimulent temporar al consumului, ci ca unul :definitiv”, si in vremuri de criza, si atunci parca e altceva.
    Apoi sa ne gandim ca problema nu este la rata nominala, legala, ci la rata implicita, aici e buba..si chiar nu inteleg de ce nu putem sa-i ajungem pe bulgari din urma (ca grad de colectare= diferenta intre cat „sangeram” noi. consumatorii finali, si cat fura ei, smecherii, din ce sangeram noi, prin arhicunoscutele scheme carusel, facturi false, sub nasul si in cardasie cu ANAF-ul ) Un calcul simplu ne arata ca rata implicita (asta ne intereseaza in fond, nu aia nominala)) poate sa nu se micsoreze daca „cineva”, nu spui cine, se hotaraste sa ia taurul de coarne in privinta decontului de TVA, verificabil in timp util si avand la bza un sistemj informatic incrucisat de inregistrare a facturilor, sa zicem.
    Rezerve insemnate de eficienta sunt si la profit (preturi de transfer), la performantele companiilor de stat etc.
    Asta pe partea de venituri.
    Pe partea de cheltuieli cred ca avem intr-adevar o „buba”. Codul fiscal, dupa mine, ar trebui sa lege tot structural, cheltuielie structurale de veniturile structurale. Aici avem mai multe probleme as enumera doar doua , care mi se par mai importante
    Dezechilibrul in continua crestere al sistemului de contributii sociale. La pensii e prapad (unul structural) cauzat atat de varsata efectiva mica de pensionare cat si de nenumaratele privilegii ale unor „categorii”, incepand cu pensionari de boala inchipuiti facuti si tolerati cand sunt bani (de curiozaita vedeti dinamica nr. de pensionari de boala in comparatie cu dinamica PIB), si sfarsind cu grupe de munca acordate amboulea. Basca o lipsa de transparenta absolut halucinanta a casei nationale de pensii care nu stie cati bani, de la cine (categorii profesionale, pe caprarii, salriiati, intreprinzatori, lucratori familiali etc) varste etc. incaseaza. Cel putin acest raspuns l-am primit eu, cand am intrebat, oficial… am fost trimis la ANAF. A murit si acolo…
    Desigur aici Codul fiscal trebuie musai legat de legislatia muncii, dar tot structural, tinand caont de dinamica sperantei e viata, de raportul intre perioada cat contribui si cat beneficiezi (pe medie), aratei de inlocuire prognozate etc.
    A doua chestiune importanta este cea a calibrarii cheltuielilor tinand cont atat de faptul ca mult mai importanta este componenta ciclica a veniturilor publice dacat cea a cheltuielilor publice, aproape fiecare guvern (si asta de acum da semne ca repeta greselile din trecut) cade in capcana cresterii cheltuielilor publice atunci cand cilul economic este in faza expansionista.
    Ar mai fi si altele… sa concluzionez ideea de baza: codul fiscal trebuie sa defineasca structural si nu ciclic, sa fie o rezultanta a unei strategii care sa cuprinda si sistemele de asigurari sociale, cheltuieli bugetare calibrate pe o medie a veniturilor si nu pe maxime etc.

    • In primul rand vreau sa va multumesc pentru comentariu. Este o placere sa citesc astfel de comentarii.
      In fond, ceea ce propuneti dvs este tot un cod flexibil, dar pe pilot automat, departe de decizia de politica economica. In mod cert propunerea dvs pleaca din neincrederea in capacitatea si comptenta celor care stabilesc politicile economice ale Romaniei. Si aici, sa spun asa constatarile empirice va dau dreptate.
      Propunerea mea este ca codul fiscal sa fie rupt in doua componente, una fixa, stabilita prin codul fiscal, care priveste cadrul legal al fiscalitatii, si una flexibila, stabilita prin legea bugetului, care cuprinde valorile si cotele taxelor si impozitelor. Eu am incredere ca mecansimele de presiune ale institutillor financiare externe, ale publicului, si ale lumii afacerillor, vor reusi sa determine decidentii sa adopte un drum rational si sa se adapteze la imperative mai profunde decat propriul buzunar.
      Eu privesc lucrurile din perspectiva unui flux financiar sub influenta ciclurilor si a socurilor economice, dumneavoastra din perspectiva unui flux financiar pe termen lung relativ constant, daca am inteles eu corect.
      Cred ca un cod fiscal care prevede un TVA de 19% inseamna o abordare gresita, dar ar fi gresita si daca ar prevedea 24% sau 30% sau 19,5%. Un cod fiscal abordat corect ar trebui sa prevada in viziunea mea o regula simpla de genul: la data intrarii in vigoare TVA este de 24%. Valoarea TVA poate fi modificata anual prin legea bugetului cu maxim plus 2%.sau minus 2% fata de valoarea din anul precedent. Sau, si mai bine sa existe un tabel care sa curpinda lista tuturor impozitelor si taxelor care pot exista legal, si a valorilor maximale a ajustarilor aceestor valori care pot fi prevazute in legea bugetului.
      Un automatism in acest proces ar putea ulterior deveni posibil, pe masura ce se acumuleaza date statistice pe un sistem de taxe si impozite relativ stabil, care ar putea creea cadrul informational pentru metodele avansate necesare determinarii unor stabilizatori automati.
      Pe de alta parte, nu se pot adopta stabilizatori automati pentru venituri, fara un corespondent in zona cheltuielilor. Deci daca ar fi sa aplicam ideea cu stabilizatorii automati, locul lor ar fi in legea finantelor publice, sau si mai bine intr-un cod al finantelor publice.

      Pe tema asigurarilor sociale, ar fi justificat sa lansam o alta dezbatere.

      Cu stima
      BB

      • Multumec pentru raspuns..aveti o abordare interesanta…desi imi e cam greu sa o inteleg, sincer. Exista aplicat pe undeva un sistem flexibil de cote de impozitare si taxare, de la un an la altul?
        Daca prin flux finaciar relativ constant intelegeti componenta structurala (aia „legata” de PIB potential, teoretic, nici el constant, dar mai putin volatil in comparatie cu cel real), pe care se articuleaza o armonica (complexa, atat ca frecventa cat si ca amplitudine, de fapt o suma de armonici) atunci putem sa-i spunem si asa.
        Acest flux nu este o „chestie contabiliceasca”, punem biruri cati bani ne trebuie, la o colectare oarecare, definita de o medie (simpla asau mobila), sau si mai rau, una exagerata intentionat, asa cum se discuta exasperant de enervant acum (cati bani se pierd prin relaxare si de unde se iau, daca se mai iau, rezultand un deficit bla, bla). Codul fiscal nu poate fi analizat asa si nu cred ca flexibilitatea trebuie sa provina din posibilitate modificarii anuale(!) a birurilor. ci prin construirea bugeutlui anual tinand cont de „fundamentala”. Compactul fiscal cred ca este o constrangere suficient de buna, cu conditia sa fie si respectat. Ar produce excedente in „zilele albe”, utilizate apoi in „zilele negre”, la aceleasi niveluri de taxare.
        Cat priveste stabilizatorii automati din cate stiu eficacitatea SA fiscali este mai mica la noi ca in UE (0,4 fata de 0,5) deci ar mai fi loc de-ntors. Nu pot inlocui in totalitate masurile discretionare, „pilotul automat” are si el limitarile lui,(nici nu cred ca ar fi posibila gasirea unui model matematic acceptat si de stanga si de drepata) dar au marele avntaj ca sunt..automati, nu reactioneaza cu intraziere si nici nu sunt „populisti”.
        Asigurarile sociale? trebui musai discute in ansamblu cu codul fiscal, strategia economica, bugetara si alte „ineturi”. Marimea sumelor transferate din bugetul de stat (in special din TVA si impozitul pe venit) justifica o abordare comuna.

        • Nu stiu daca exista, dar pana acum nu era nevoie sa existe, pentru ca socurile si crizele erau prompt atacate prin instrumente monetare.

          Ceea ce am descoperit in cazul Greciei, si in cazul Ciprului, este ca pentru tarile mici de la periferia zonei Euro, cu o politica monetara ancorata in nevoile unei comunitati mai ample, este nevoie de instrumente de macrostabilizare interne care sa nu depinda de cei din grupa mare.

          Daca nu se poate umbla la inflatie, daca nu se poate umbla la rata dobanzilor, atunci ceea ce ramane este rafinarea celor doua componente bugetare, veniturile si cheltuielile.

          Pe de alta parte va impartasesc ingrijorarea. Daca lasam la discretia guvernantilor taxele si impozitele, stiind cu totii capacitatea lor nelimitata de a irosi banii publici, riscam sa ne trezim cu un sistem fiscal care fluctueaza la fiecare rectificare de buget. Dar, cu cod fiscal cu tot, sistemul fiscal fluctueaza oricum, cu mentiunea ca se amendeaza codul fiscal de fiecare data.
          http://www.zf.ro/zf-24/10-ani-de-cod-fiscal-100-de-modificari-legislative-si-un-text-de-trei-ori-mai-lung-11718563
          12 modificari pe an, in medie, de la aparitie. 25 de articole nemodificate. Prevederile codului initial au fost facute franjuri, s-a incalcat constitutia in mai multe randuri, CCR a intrat in concediu de cate ori era vorba de amendamente la codul fiscal.
          Hai sa mai eliminam o sursa de subminare a statului de drept, hai sa

        • Hai sa mai eliminam o sursa de subminare a statului de drept, hai sa recunoastem ca realitatea este ceea cea care este si sa avem un cod fiscal care poate sa supravietuiasca 10 ani nemodificat. Ca sa sa intample asta trebuie scoase din Codul Fiscal cotele de impozitare.
          Daca ar fi dupa mine codul fiscal ar cuprinde toate modelele de impozitare posibile, cu metode de calcul, toate deducerile si scutirile posibile, precum si procedurile de acordare a acestora, lasand cotele la valorile prevazute in sistemul actual, astfel incat sa poata fi activate, ajustate valoric, scutite si deduse dupa nevoile momentului.
          De exemplu, impozitul pe venit e acum unic, dar sunt voci care doresc impozit progresiv. Bun, in codul fiscal ar trebui prevazut impozitul pe venit progresiv cu cota de impozitare 0 si transele 1, 2, 3, 4, 5. In practica am avea impozit unic, ca si pana acum, dar daca se impune introducerea impozitului progresiv, metoda de calcul sa fie in maruntaiele codului fiscal. Daca vine la guvernare o coalitie care are mandat sa introduca impozit progresiv, la prima lege a bugetului mpozitul unic va avea cota 0, impozitul progreesiv va avea cotele prevazute de ei, si la transe s-ar inscrie valori rezultate din calculele lor statistice.
          Daca vine la guvernare o coaltitie care doreste sa reduca TVA, la prima lege a bugetului ar introduce ce cota considera ei ca se justifica. Daca vine troica si le da peste degete, la rectificarea de buget se majoreaza TVA.
          Oricum, asa se face, de ce sa ne mai ascundem dupa ipocrizii?
          In plus, un astfel de cod fiscal ar permite existenta de programe informatice si baze de date consistente, construite pe o structura fiscala stabila, in care prin modificarea unor parametrii cunoscuti, s-ar putea gestiona relativ simplu fiscalitatea la nivelul agentilor economici.

          Probabil e o idee ciudata, dar e singura forma functionala care adoptata sa ramana in vigoare dincolo de prima rectificare de buget.

          • Poate ca ar trebui sa începem sa ne intrebam de fapt ce vrem?

            Personal vreau sa fie cheltuielile bugetare – altele decat cele legate de investitii – cat mai mici.
            Si as mai vrea sa am legi cat mai simple si mai putine – caci atunci intelege oricine despre ce este vorba in ele si poate începem sa le respectam – poate la inceput de nevoie si mai apoi cu bucurie, ca decat sa platesti nu stiu ce amenda mai bine intrebi la fisc si primesti in timp util o explicatie care nu se bate cap in cap cu controlul care vine peste 2-3 ani si zice ca nu este bine…

            Poate este o situatie ideala – dar de aici mi-ar place sa incep:
            – stat mititel –
            – reglementari relativ putine si usor de inteles.

            Asa as vrea sa fie si Codul Fiscal – cu capitole relativ putine si fara prea multa teorie – cu 2-3 pagini per capitol.

            Stiu ca cer lucruri grele, dar cred ca merita ca ele sa fie cerute, asta pentru ca unii se lauda ca pot face mult si marunte….

      • Nu cred ca ar functiona reglementarile flexibile de la an la an – cred ca reglementarile flexibile pot sa devina operationale doar pe cicluri stabile cu orizont de timp mediu, cca. 3-4 ani.

        Un argument in favoarea punctului meu de vedere este si faptul ca economiei ii trebuie oarece timp pana isi ajusteaza mersul si nu este recomandabil sa o carmesti asa de des, adicalea de la an la an.

        Un alt argument este faptul ca pana si bugetul Ro este desenat multianual si deci ar fi buna stabilitatea fiscala pe un orizont de timp de cca 3-4 ani pentru a avea predictabilitate.

        Lumea este inca in schimbare – apar provocari de la o zi la alta, pe plan international.
        Ne coboram in haos daca aplicam modificari la modificari…

        si asa exista legi, cu norme, cu ordine care se modifica cam cum ne schimbam sosetele uneori…

        • Mai bine o ajustare de carma din cand in cand decat o carmire brusca la maximum.

          Cand TVA s-a majorat de la 19% la 24% a rezultat un soc intern care a generat probleme enorme. Reducerea TVA la cota de 19% in acelasi fel, poate destabiliza bugetul si implicit economia. Ar fi mai bine sa se poata reduce TVA intr-un cadru prestabilit si predictibil cu 1% pe an sau 0,5% pe an fara sa fie nevoie de o modificare a codului fiscal.

          Legat de statul minimal, ar fi frumos sa se poata, dar din pacate nu prea se coreleaza cu ceea ce doreste mentalul colectiv in Romania. Iar o fiscalitate simpla, din pacate nu este posibila fara un stat minimal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bradut Bolos
Bradut Bolos
Economist, Doctor în Finanţe, absolvent al UBB Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC şi SMUCR a fost Assistant Professor la Universitatea din Buraimi, Oman, în prezent cadru didactic asociat al UMFST Târgu Mureș

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro