luni, februarie 17, 2025

Noul Imperiu Rus- agresiune,intimidare, subversiune

Atunci când ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti atacă, violent şi proconsular, pe Vladimir Tismăneanu şi pe Marius Stan, vinovaţi de un delict de lez-majestate la adresa stâpânitorului absolut al Imperiului, Vladimir Putin, reflexul totalitar al diplomaţiei este exhibat, fără ezitare.

Ca şi în cazul ameninţărilor, deloc voalate, la adresa Danemarcei, miza este stabilirea unui cordon de frică paralizantă, care să facă din neutralitatea faţă de expansiunea rusă singura opţiunea posibilă. Intimidarea este arma preferată a unui regim care a perfecţionat tehnicile contemporane ale supravegherii poliţieneşti.

Ceea ce a provocat reacţia de inflamare a Federaţiei Ruse este exerciţiul de luciditate care indică una dintre sursele puterii globale a putinismului ,anume capacitatea remarcabilă de a croi o nouă alianţă globală a subversiunii anti-occidentale. Ispita fascistă, evocată de Vladimir Tismăneanu şi de Marius Stan, nu este un instinct bovaric, ci expresia unei sinteze ideologice ce corespunde barocului demonic pe care care îl întruchipează putinismul.

Există, în acest nou Imperiu Rus, o versatilitate ce contrastează cu rigiditatea leninistă a sovieticilor. Patronajul putinist acordat extremei drepte europene traduce acest potenţial de adaptare la realitatea globală a radicalismului politic. Ecumenic şi amoral, regimul putinist sprijină, cu aceeaşi energie, atât pe cei ce condamnă ordinea mondială “ americană” din unghiul mesianic al luptei de clasă, cât şi pe cei de denunţă în ea un nou complot al “Înţelepţilor Sionului”. De la “Syriza” la “Frontul Naţional”, internaţională a urii, fanatismului şi subversiunii se întinde în Europa. Oriunde edificiul occidental este vulnerabil, ofensiva rusă se face simţită.

Asemeni predecesorilor săi,atenţi la dialectica universală a terorismului şi a a mişcărilor radicale, Putin mizează pe acest plan, elaborat şi premeditat, de export al instabilităţii politice. Creşterea volatilităţii europene,iată ţinta asumată de această strategie a subversiunii iniţiate de Putin. Proclamarea Rusiei ca apărătoare a patrimoniului creştin este parte din acest deghizament grotesc, destinat să seducă pe cei ce confundă imperiul cnutului şi al cleptocraţiei cu limanul promis al tradiţiei şi mântuirii.

Atunci când ambasadorul Rusiei la Bucureşti alege să intimideze intelectuali şi să denunţe platforme de dezbatere publică , este vremea să înţelegem că acest conflict care ne opune expansionismului rus nu este o abstracţie academică. Protectoratul rusesc nu ar fi decât o vastă piatră tombală aşezată peste libertăţile noastre. O ordine de penitenciar ar domni, suverană. Exilul sau noul gulag ar fi destinaţiile legitime pentru cei care ar îndrăzni să îşi exercite dreptul la critică. Rusia de astăzi, încătuşată şi domesticită, este imaginea viitorului împotriva căruia suntem datori să ne ridicăm. Intimidările Rusiei la Bucureşti sunt un act deliberat de atac la adresa valorilor noastre. Rezistenţa, iar nu capitularea, este calea de urmat, acum.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Lipsa de reactie a unor oficiali romani, macar asa, sa stie rusul ca sintem acasa, este in contradictie totala cu :
    „Intimidările Rusiei la Bucureşti sunt un act deliberat de atac la adresa valorilor noastre. Rezistenţa, iar nu capitularea, este calea de urmat, acum.”
    Duplicitatea si nu rezistenta este cu presedintele la masa.
    Un exemplu:
    – a sesizat CCR despre existenta unui conflict juridic intre unele institutii ale statului;
    – l-a miruit pe unul dintrte cei ce au creat acel conflict juridic, Teodorovici, cu un fotoliu mai inalt;
    – dnii Tismaneanu si Stan sint printre cei ce au scris Raportul final… initiat de dictatorul Basescu;
    – el a participat activ la rasturnarea dictatorului.
    Ce reactie asteptam?
    Poate va veni, dupa ce vom obosi. La fel ca dupa votul din Senat de protejare sovista.

  2. Trebuie acordata atentie deosebita canalului strategic ortodox care in aceste zile cunoaste un reviriment in societatea romaneasca ! Si care se va dovedi cuiul slab in relatia cu Rusia !

    • Cartea frăției ortodoxe cu rușii este foarte subțire
      și asta nu deoarece rușii sunt pe stil vechi.
      Biserica rusă se consideră deasupra tuturor celorlalte
      biserici ortodoxe `surori`. Spre exemplu Patriarhul
      Tuturor Rusiilor nu partcipipă la nici un conclav
      ortodox, unde sunt prezenți ceilalți reprezentanți
      de biserici ortodoxe, începând cu Patriarhul Ecumenic
      al Constantinopolului, ceilalți patriarhi ecumenici de
      Alexandria, Ierusalim și al Antiohiei, patriarhii României,
      Serbiei, Bulgariei, Georgiei, arhiepiscopul Atenei, cel al Ciprului,
      și ceilalți.

      Realitatea este că Rusia se considera deasupra tuturor
      celorlalți ortodocși, probabil datorită numărului de credincioși
      ortodocși ruși. Să nu uităm că Rusia pretinde și tronul
      împărătesc suprem ca fiind la Moscova
      (Tzar = Cesar= Împăratul Romei) poziție susținută de
      patriarhul rus. Apoi implicarea politică gevidentă a
      bisericii ortodoxe ruse, și aproprierea patriarhului de
      Putin, noul Tzar. Această ipocrizie și aroganță intră
      însă în conflict cu învățămintele religioase.

      • mai e un lucru.

        Biserica Ortodoxă Rusă e în conflict deschis cu Biserica Ortodoxă Română, pentru Basarabia, care este teritoriu canonic românesc.

        cei care afirmă o frățietate între Biserica Rusă și cea Română ar trebui să citească întâi scrisoarea trimisă de Teoctist, patriarhul României, lui Alexei al II-lea, patriarhul Rusiei, la 19 mai 1993.

        ei ar trebui să ia în considerare faptul că Biserica Rusă a sprijinit apariția unei mitropolii pe stil vechi pe teritoriul românesc, că a încurajat întotdeauna tendințele radicale ale unor clerici ai Bisericii Ortodoxe Române și că cea mai mare problemă a BOR o reprezintă situația din Basarabia, cauzată de Biserica Rusă.

        din punctul meu de vedere, toate aceste lucruri sunt făcute cu sprijinul și în interesul statului rus.

        departe de a arăta o frățietate, aspectul religios al relațiilor româno-ruse este cel mai clar indicator al stării de conflict. și asta, fără întrerupere, din 1812.

  3. Nu cred ca intelectualii nostri sunt intimidati, intelectualii sunt intotdeauna tinta preferata a regimurilor totalitare gen Rusia, pentru ca intelectualii vad si transmit adevarul.

    Malginov trebuie trimis acasa cu bagaje cu tot, nu e loc pentru tiranie in Romania.

  4. Politica Rusiei și mai înainte a URSS-ului s-a bazat pe amenințări,
    l-a adresa altor state, percepute inferior militar, amenințări la adresa
    unor grupuri și ONG-uri, ca să nu mai vorbim de persoane. De fapt, în ciuda
    contribuțiilor la civilizația universală dinn cultură (majoritatea în
    cea de-a doua parte a jumătății sec XIX), Rusia nu are un comportament
    civilizat. Invazia unor țări vecine din ultimii ani, cum ar fi Georgia
    și Ucraina nu corespund unui comportament politic civilizat.
    Amenințările cu arme nucleare, din când în când, sunt deasemenea
    deplasate și nu corespund normelor diplomatice internaționale.
    Amenințarea adresată Danemarcii și altele au ajuns în presa din
    România, dar multe altele sunt mai puțin publicizate. Probabil
    că nici comunitatea internațională nu ar trebui să trateze Rusia
    ca pe un stat civilizat.

    Acest comportament este o dovadă clară că sancțiunile americane
    au fost necesare și ar trebui întețite. Eliminarea Rusia din sistemul
    Swift/Visa/Maestro (de folosire a cardurilor bancare și a ATM-urilor) ar fi o
    altă măsură necesară. Aceasta sancțiune este aplicată pentru băncile din
    Crimea unde are un efect devastator asupra tranzacțiilor financiare
    locale. Ceea ce spune Putin că va iniția un sistem financiar Swift paralel, cu
    alte țări (probabil cu Belarusul, Coreea de Nord și cu Venezuela – țări
    cu situații economice dezastroase) nu este deloc realist. Putin și cei
    care îl sfătuiesc nu au cunoștințe economico-financiare să înțeleagă
    că îți trebuie ceva mai mult decât rezerve de petrol și gaze pentru un
    sistem financiar de susținere a mecanismului Swift. Rezervele monetare
    ale Rusiei au scăzut cu 50% în ultimile 12 luni datorită războiului început
    în Ucraina și sunt situate la circa 350 md. USD, sumă mare comparată
    cu ceea ce are România, infimă față de China. Cel mult Rusia ar putea
    să revină la sistemul de troc în natură, un sistem economic potrivit
    politicii lor externe.

    Eliminarea exportului technologiilor de vârf către Rusia și excluderea
    completă a Rusiei de pe piețele financiare internaționale ar fi niște
    măsuri care trebuie considerate și impuse, deoarece Rusia nu se
    ridică la nivelul de civilizație necesar pentru asemenea lucruri.
    La urma urmei sunt sunt multe triburi din Papua-Noua Guinee
    sau din jungla Amazoniană care nu folosesc carduri bancare
    sau tehnologii avansate.

    Susținerea continuării sancțiunilor este cu atât mai necesară
    acum! Numai ipocrizia din anumite cercuri Europene, care sunt
    mânate de interese financiare precum și de altă natură măruntă,
    se opun la astfel de sancțiuni.

    • Prim-ministrul Medvedev a avertizat ca in cazul excluderii din SWIFT reactia Rusiei va fi „fara limite”.
      E putin probabil ca o mare putere sa astepte linistita sa fie ingenuncheata de sanctiuni economice. In 1940-1941 SUA a aplicat sanctiuni Japoniei pentru invadarea Chinei si Indochinei. Japonia nu a cedat, ci a atacat la Pearl Harbour.
      Si Rusia nu e Japonia, are ditamai arsenalul nuclear. Ceea ce inseamna ca teritoriul ei nu poate fi atacat.

      Ce te faci daca Rusia ocupa Estonia (tara NATO) ca represalii pentru excluderea din SWIFT?

      Asa ca retinerea liderilor vest-europeni – si a lui Obama – in privinta unor decizii anti-Rusia e perfect rationala. Oamenii astia sunt responsabili pentru 900 milioane de concetateni ai lor, carora trebuie sa le asigure securitatea, nu sa-i implice aiurea intr-un razboi devastator.

      Relatiile astea internationale nu sunt asa simple cum crede lumea…

      • Cand vad frenezia asta razboinica de pe aici ma ia si pe mine cu fiori. Multa lume nu intelege un lucru simplu: in toata istoria ciclurile au fost asa : 1. criza economica profunda; 2. razboi economic; 3. razboi diplomatic; 4. confruntare armata (desi azi razbaiele se pot purta si altfel si putem avea doar un razboi rece). Acum suntem intre 2 si 3. Oare chiar vrem sa mergem mai departe fara sa ne gandim la consecinte? Sigur ca trebuie invatate lectiile trecutului (ale lui Munchen 1938, in special), dar asta nu inseamna sa ne aruncam cu capul inainte intr-un razboi.

    • Da, așa este, Japonia a atacat Perl Harbour pe 7 Decembrie 1941.
      Armata imperială a Japoniei era pe deplin pregătită de război
      avea superiotate totală asupra USA în 1941. Ceea ce a urmat se știe.
      Japonia a suferit o înfrângere devastatoare și a capitulat necondiționat …
      singurul dată în istoria Japoniei!

      Nu prea văd logica răspunderii cu un atac nuclear la un embargo de
      natură financiară. După cum a spus și Putin, mai degrabă vor
      încerca să instituie un sistem paralel financiar de Swift/Visa/Maestro,
      împreună cu `aliații` lor. Însă să o să vedeți China sau alte economii
      avansate în această `gașcă ilustră` … cumva Japonia!? Vă voi povesti
      cu altă ocazie cum au preluat rușii, ilegal cele 4 insule din arhipelagul
      Kurile de la Japonia în ultimile zile de război … cu China, rușii au avut
      război în anii `70-`80!

      Și România va trebui să se obișnuiască cu această idee a punctului 5
      din NATO care implică și obligații, nu numai avantaje. Căci altfel ne vom
      trezi în situția Georgiei din 2008 când această țară a strigat după ajutor
      și nu prea s-a găsit nimeni s-o facă. Vedeți că Polonia și-a învățat
      lecțiile din istorie. Au achizitionat 40 avioane F16 care sunt noi-nouțe
      și 3 submarine electrice ce ultimă generație. Și avioanele și submarinele
      și le-au dotat cu rachete de croazieră care pot lovi la 300-400 km cu precizie.

      Totuși dacă Rusia va îndrăzni să atace un teritoriu NATO (cum ar fi Estonia),
      nu va fi altă soluție decât război și recuperarea imediată ale acestor teritorii
      conform articolului 5. Dacă nu se va proceda așa, Rușii vor continua
      cu ocuparea altor teritorii în Letonia, Lituania, Polonia … România,
      Germania … șamd! Eu unul nu cred că o națiune rațională ar permite
      așa ceva și aș zice sa nu sub-apreciem USA și capacitatea militară a
      acesteia de anihilare totală a Rusiei. Vedeți ce s-a întâmplat cu Japonia
      în 1945!

      Să sperăm că nu se va ajunge aici și că în Rusia va prevala rațiunea!
      Eu unul sunt și de părerea că sancțiunile Rusiei ar trebui ridicate progresiv,
      dacă Rusia se retrage din Donbass, Crimea și revine la sensul respectului
      internațional. Însă pe de altă parte. Estonia (și Letonia) ar trebui să găsească
      o soluție acceptabilă și pentru masele de ruși apatrizi de pe teritoriul lor!

      Mai trebuie spus ceva: dușmanii Rusiei sunt mulți și sunt răspândiți
      pretutindeni nu numai NATO. Considerați și Suedia, Australia, Japonia,
      Arabia Saudită și țările golfului. Aliații Rusiei sunt puțini și slabi.
      Au încercat anul trecut `o apropriere` de Mexic – au fost ridicoli și
      s-au întors de acolo cu noada între picioare! O alianță între Rusia și
      China sau India este de asemenea ridicolă!

      • Ti-am explicat ca Rusia e putere nucleara si din cauza asta nu poate ajunge in situatia Japoniei din 1945. Adica are o libertate de actiune mult mai mare.
        Nu am spus ca Rusia va ataca nuclear daca i se aplica sanctiuni economico-financiare drastice, ci ca va ataca terestru, probabil una din Tarile Baltice.
        Sigur ca trebuie sa aparam tarile NATO in caz de razboi. Dar inainte de asta trebuie sa facem tot posibilul sa nu se ajunga la razboi.
        Pur si simplu in Ucraina sunt implicate interese vitale ale Rusiei (asa cum le inteleg rusii). Aici nu e voba de Afganistanul exotic sau de Europa de Est, ci de ultima lor linie de aparare in fata NATO (inca o data, asa vad rusii lucrurile, nu eu). Nu se vor retrage din Crimea si Donbas, ci vor lupta.
        In timp ce pentru noi implicarea intr-un razboi pentru Ucraina e pur si simplu absurda.

      • Da, așa este, spre deosebire de Japonia, unde prin Împăratul Hirohito, a prelavat rațiunea
        în ceasul al 12lea, în Rusia aparent lipsește rațiunea. Rusia își apără sistemul propriu oligarhic,
        unde domnește corupția, minciuna și omorurile politice, care sunt rezolvate doar prin
        găsirea unor țapi ișpășitori. Acestei socități bolnave, i se opune sistemul democratic
        occidental, pe care dorește să-l adopte și Ucraina. Acolo a avut loc o schimbare în dorința
        populației de a avea o viață mai bună. De ce trebuie Rusia să se amestece întotdeauna
        în afacerile altor țări? Nu cred că acest lucru trebuie permis!

        Am auzit în perioada coministă despre pericolul `imperialismului American` și nu
        cred că cineva mai crede în aceste prostii. Poate doar Putin și oligarhia din jurul
        lui ale căror afaceri sunt tulburate de cei care vor dreptate. America nu are nici
        un interes să ocupe alte țări. Mergeți în Japonia și vedeți urmările înfrâgerii
        din 1945. Aveți cumva idee cum ar fi arătat Japonia după ocupația rusă
        (din fericire situție exclusăde către japonezi).

        Rusia ar tebui să înceteze agresiunile contra altor state, cum au făcut cu Moldova,
        Georgia sau Ucraina. Nici amenințările nu își au locul în relațiile internaționale.

        Trebuie să reamintesc că USA deține superioritate militară, inclusiv în armamentul
        nuclear, funcționalitatea și precizia acestuia. Un sistem incipient anti-rachetă
        nucleară American este deja desfășurat și în curs de desfășurare. Este adevărat
        că acest sistem nu este suficient în fața arsenalului balistic rus. Acest scut anti-balistic
        ar trebui extins cât mai repede prin incorporarea ultimilor descoperiri științifice și
        tehnologice. Mai mult, scutul anti-balistic ar trebui să acopere și Europa de Est!

        • Politica mondiala se elaboreaza tinandu-se cont de Rusia asa cum este, nu asa cum ar trebui sa fie.
          Conteaza ce face si ce poate sa faca Rusia. E irelevant ca noi ne-am dori ca Rusia sa se comporte altfel (in primul rand sa nu mai atace alte state).
          Rusia a avertizat in repetate randuri in privinta intentiilor Occidentului de a integra Georgia si Ucraina in UE/NATO. Aceste avertismente au fost ignorate. Consecintele au fost razboaiele din Georgia -2008 si Ucraina 2014-2015.
          Sper ca liderii occidentali vor fi mai receptivi la avertismentele rusesti si nu se vor implica si mai mult in razboiul din Ucraina. Consecintele ar putea fi catastrofale.
          Pana acum s-au comportat rational, in ciuda presiunilor unor „patrioti” agitati gen McCain.

  5. Din proprie initiativa sau impins de la spate, domnul ambasador rus si-a facut datoria – a reactionat, asa cum s-a priceput mai bine, la un articol ce-l defaima pe seful sau. Nu mi-e foarte clar ce inseamna, pentru domnul ambasador “publicatii centrale”, dar presupun ca, in tara pe care-o reprezinta excelenta sa, exista o centralizare a presei, ca sa fie treaba buna si organizata. Pentru mine, de exemplu, ziarul “Scanteia” era o publicatie centrala…

    Nu stiu in ce masura Romania Libera este o “publicatie centrala”, dar am senzatia ca formularea diplomatului rus implica, oarecum, chiar si statul roman. In acest context, reactia ministerului nostru de externe mi se pare binevenita. Si cred ca mi-as fi dorit reactii si din partea unor alte institutii. Dar de la domnul Zgonea n-am mai auzit nimic, de ceva timp, iar domnul Tariceanu este ocupat sa se ratoiasca la D.N.A. Nu urmaresc contul de FB al presedintelui Iohannis, asa ca nu stiu daca a reactionat, in vreun fel.
    Intr-un articol publicat pe Hotnews ( http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19782922-testul-dat-societatii-romanesti-ambasadorul-rus.htm ), autorul sustine ipoteza conform careia reactia ambasadorului rus este un test. Daca este asa, se pare ca doar domnul Aurescu a trecut testul (din punctul de vedere al Romaniei). Restul – corigenti. Sau sa mai asteptam putin, ca trecerea la ora de vara poate fi bulversanta…

  6. Cozile de topor sint sus si se afiseaza fara rusine:
    – „Site-ul CaleaEuropeana.ro a semnalat faptul ca Ministerul Apararii Nationale a publicat duminica, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu militarii Diviziei „Tudor Vladimirescu” din 29 martie 1944, pe care a sters-o dupa cateva ore.”
    Simti baietii generalului Izmana: ” Postarea a aparut dupa ce Agerpres a publicat amplul interviu cu ambasadorul rus la Bucuresti, in care acesta spune, printre altele, ca autoritatile romane evita sa mentioneze ca romanii si rusii au fost impreuna in ultima etapa a celui de-al doilea Razboi Mondial.”
    Dece ati sters-o, tovarasi, doar fratia de arme ruso-romana este atit de apreciata :P

    • Nici nu e de mirare ca agentia de presa se numeste Agerpres asa cum se numea si inainte de lovilutia din ’89.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro