miercuri, decembrie 11, 2024

Noul mal du siècle 21 și consecințele lui la urne

Peisajul de după referendumuri, de după alegeri pare un cîmp de bătaie însîngerat, bucăți de corpuri, capete rostogolindu-se, confuzie, mizerie. Intestine amestecate cu noroi. Și încă n-au venit alegerile din Franța… Referendumul din Columbia, cel din Italia, primăria Romei pe mîna lui Beppe Grillo, Brexit, Trump, Republica Moldova cu Dodon, Bulgaria cu președintele rusofil, Austria și Olanda, la limită… PSD, în România, scor istoric.

În ultimii ani am senzația că ne întoarcem din vacanță, cu forțe proaspete, doar ca să constatăm încă un dezastru, să ne uităm la el neputincioși și să ne simțim încă o dată inutili. Ce poți să faci în fața celor 51% care, în toate referendumurile ultimilor ani, par deciși să-și distrugă propria viață și, în mers, și pe cea a celor 49% de concetățeni cu scaun la cap? Nu prea multe… Eventual, ca bun nomad, ca om care nu te-ai băgat la rate, ipoteci și alte sclavii, să te uiți pe hartă și să mai elimini o țară. Ca posibilă rezidență sau ca destinație turistică. S-a dus deci și Turcia… Dus e Istanbulul cu pescarii lui liniștiți, impasibili de pe podul Galata, cu terasele lui cu mese joase și orez mîncat cu mîna, cu bazarul, cu cozile de la Sfînta Sofia, dusă e marea, Bodrum și ale lui all-inclusive pe unde n-ai apucat să calci, fiind rezervate mai pentru bătrînețe, dusă e vizita la Troia mereu amînată. Toate, duse, pentru că 51% dintre cetățenii turci care au votat au hotărît că cel mai bine pentru țara lor e să aibă un nou sultan. Toate, duse, pentru că îți repugnă turismul de rezervație, de tip Cuba. Nu-ți trebuie inteligența lui Einstein ca să știi cu precizie că, în cel mai bun caz, în Turcia lui Erdogan cel cu puteri nelimitate, turismul va mai fi posibil doar sub pază armată și se va adresa doar celor insensibili la mizeria băștinașilor, doar celor care se simt caritabili oferindu-i săpunul din hotel bietei fete care face curat. Pentru toți cei care ne simțim jenați în situații din astea și nu le considerăm ”vacanță”, Turcia a dispărut de pe hartă.

Dacă te uiți bine la Erdogan, aduce puțin cu Dragnea. Au amîndoi un zîmbet sub mustața incertă care ți-l poate face simpatic pe Trump, măcar ăsta hăhăie cu toată gura și nu-și îmbrobodește nevasta, cel puțin nu la propriu. Între un dictator țeapăn, cu aer de provincial fricos, care-și rezolvă frustările pe întuneric, cu implacabilul sadism al reprimatului, al băiețelului slăbuț de care și-au bătut joc la școală colegii mai norocoși și un grandoman narcisist, cu voce tunătoare, prost ca noaptea, dar măcar bine-dispus, parcă mai degrabă e de trăit cu ultimul. Măcar te omoară cu veselie, blitzkrieg, te șterge de pe fața pămîntului scurt, într-un impuls nuclear de moment, așa, pentru că i s-a pus lui pata, dar măcar nu te deprimă lung și încet înainte, nu-ți face viața imposibilă secundă după secundă, cum obișnuiesc satrapii din Orient. Noi, românii, știm cîte ceva despre asta, despre agoniile politice interminabile, despre picătura chinezească (românească?) a dictaturii cîte unui pitic nevolnic, dar care pare etern. Poate că n-ar fi rău să le împărtășim din experiența noastră seculară și votanților occidentali, cît mai avem timp. Pentru că e din ce în ce mai limpede că aceștia sînt deja în linia dreaptă, pe finish-ul care duce spre dezastru. De ce o fac? În general, din plictiseală.

Dintre cei 51% de cetățeni care au votat pentru a-i oferi putere nemărginită lui Erdogan, un procent însemnat e format din cetățeni occidentali. De origine turcă, dar trăitori în Occident sau chiar născuți în Occident. În cazul turc, diaspora nu funcționează ca agent modernizator pentru țara lăsată în urmă, ci dimpotrivă. Explicații posibile? Cea mai frecventă pare să fie aceea a ”neadaptării”. Adică turcii care trăiesc în Germania, de pildă, nu se simt integrați în societatea occidentală în care nu i-a dus nimeni cu forța și se răzbună făcîndu-le cadou turcilor de acasă un dictator. Eu, dacă aș fi un cetățean turc luminat și bon viveur din Istanbul, să zicem, aș pune mîna pe un topor și nu vreau să detaliez ce i-aș face unui diasporean din ăsta ”neadaptat”.

Sigur, în general omul plecat trezește suspiciune, dacă nu furie în omul rămas acasă, e un sentiment firesc, eu, cel puțin, m-am obișnuit cu el.  Aud mereu mesaje de tipul ”și asta dacă tot a plecat, ce mai vrea?” sau ”să nu ne spună ei de acolo cum să trăim noi aici acasă”. Încă e palpabilă furia pesediștilor din 2009 cînd ”Mihaela, dragostea mea” a pierdut alegerile din cauza votului din afară, consecințele acestei furii s-au văzut în 2014 la cozile dramatice organizate minuțios de Ponta la toate punctele de votare din străinătate. Toate sînt de înțeles, din perspectiva micilor dictatori în devenire rămași mofluzi. De data asta, în Turcia, furia e de partea cealaltă a baricadei. Turcii neadpatați din țări ca Germania, turcii plictisiți și frustrați din societățile occidentale, tocmai au întors istoria țării lor de origine la epoca de dinainte de Kemal Ataturk. De ce? Risc și eu o explicație, de data asta împrumutată din istoria literară: pentru că suferă de un nou mal du siècle. Nu le e bine, dar n-ar ști să spună de ce. Se plîng, deși nu au lipsuri esențiale. Se simt marginalizați, deși au pașapoarte UE. Sînt un fel de Baudelaire, sau de Alfred de Musset, dar își varsă spleen-ul pe buletine de vot, nu pe foi albe de hîrtie, plictiseala lor are consecințe asupra vieții concrete a celorlalți, nu asupra istoriei literaturii.

Înțeleg că guvernul turc a dus și o campanie susținută și eficientă întru politizarea diasporei, a se vedea avionul întors din drum din Olanda, plin ochi cu propagandiști pro-Erdogan sau interzicerea adunărilor de aceeași compoziție în Germania, care a dus la indignări multiculturaliste. Cu alte cuvinte, Erdogan a știut să instrumentalizeze acest spleen, acest ennui difuz. O plictiseală care se manifestă de altfel plenar în toată lumea civilizată, în acei cetățeni care și-au rezolvat necesitățile de bază și au nevoie de un thrill suplimentar ca să mai simtă gustul vieții și al adrenalinei, nu e ceva rezervat celor care au schimbat țara. Lovește și în rîndurile cetățenilor care n-au ieșit în viața lor din comunitatea în care s-au născut, a se vedea multele rezultate catastrofale la diverse alegeri, în diverse țări. Oameni plictisiți, care ”încearcă și altceva”, în deplină orbire, împotriva propriilor interese și fără să aibă habar că uneori acest ”altceva” devine ireversibil, sau oricum foarte greu de dislocat, ca fostul șofer de autobuz Nicolas Maduro în Venezuela. Ca toți demenții care o dată ce au apucat puterea, nu se mai dau duși sau cînd se lasă, în sfîrșit, dislocați, se duc cu tot cu piele, ca un plasture prost lipit pe o rană. Și desigur, dacă dislocarea nu se produce de bună-voie (iar acest tip de politicieni cam niciodată nu renunță la putere de bună-voie), dacă au loc revolte, manifestații, dacă intervine străinătatea, fie și cu un articol de opinie, urlă că sînt nedreptățiți, că nu se respectă democrația sau ”votul popular”. Caruselul ăsta sinistru nu se oprește niciodată, iar exemplele istorice nu servesc la mai nimic. Oamenii sînt polictisiți și încearcă, cu voioșie, ”altceva”.

Deocamdată diaspora românească, atîta cîtă s-a putut manifesta prin vot, e un factor de modernizare doar pentru că propaganda pesedistă încă nu a știut să instrumentalizeze această plictiseală, acest ennui. Dar lucrează din greu, mai ales prin agenții BOR. Să fim atenți la acest fenomen.

De curînd am auzit povestea unei foste colege de școală, o fată eminentă, care trăiește de mulți ani în Londra. Am aflat cu consternare că a luat-o pe drumul bisericii, al bisericii otrodoxe. Participă la adunări, excursii și alte picnicuri organizate de rețeaua preoților români din străinătate. Și-a găsit acolo, în mirosul de tămîie, neamul pierdut, sensul existenței. Se simțea, probabil, ”marginalizată”, se simțea, probabil, lipsită de identitate, cine știe… Și și-a regăsit-o așa, în ecumenismul ortodox plin de lumină și de adevăr. Poate că în 2019, la sfatul plin de har al duhovnicului român ortodox din Londra, îl va vota pe Dragnea și va aprinde apoi o lumînare. V-ați mira? Eu nu. Uitați-vă la frații turci, la fel de plini de bune intenții au votat și ei pentru Erdogan. Și-au regăsit identitatea. Au avut parte de o ”roire” (Haydt) plină de satisfacții, cu daune colaterale, dar nu mai contează. Roirea e în sine o experiență de neuitat, rezultatele ei… Să fie acolo, în România. Sau în Turcia.

După ultimul curs înainte de vacanță, am ieșit la o cafea cu cîțiva studenți, printre ei și o fată timidă, politicoasă, de origine română. Intrînd în amănunte, cum se întîmplă în afara sălii de curs, aflu că a venit în Spania cînd avea 3 (trei!) ani. Accent perfect spaniol, vorbește bine românește, dar nu știe să scrie cu cratimă și are probleme de lexic, cunosc genul, am deja o programă diferită de gramatică a limbii române pentru acest tip de student. Sînt un milion de români în Spania, chiar dacă în Salamanca sînt puțini în comparație cu Madrid, aproape în fiecare an apar cel puțin unul, doi de acest fel. Și aproape cu toți dialogul din afara cursului curge asemănător:

– Și, cum e, cum te simți?

–     Păi nu mă simt bine, nu-mi găsesc locul, parcă nu știu ce sînt, româncă sau spaniolă.

–     Păi ești ambele, nu? E un mare avantaj…

–     Da, dar… cînd mă întreabă cineva, tu ce ești? Parcă nu știu să zic…

–     Dar unde te simți mai bine, în Spania sau în România?

–     Cel mai bine mă simt în vacanță, în satul bunicii din Maramureș.

–     Te cred, dar satul bunicii din Maramureș nu e o țară, e o stare. O stare de bine. Cum e șoseaua pînă la satul bunicii?

–     Proastă, plină de hîrtoape, nu ca aici, în Spania. Asta e clar. Și oricum în România nu e de trăit, nu au de nici unele și la pașapoarte am stat vara trecută patru ore la coadă și mătușa mea pînă la urmă a trebuit să dea și ceva acolo, la o femeie de la poliție.

–     Șpagă?

–     Da.

–     În Spania ai dat vreodată șpagă?

–     Aici, nu, nu, aici nu s-a pomenit așa ceva. Dar totuși…

–     Dar de ce n-ai cerut cetățenie spaniolă, ca să scapi de povestea cu pașaportul românesc? Pînă la urmă e o chestie administrativă, ce ești tu nu e definit de culoarea pașaportului, zic eu.

–     Păi nu știu… dacă nici ai mei nu au, sîntem români, și ei vor să se întoarcă într-o bună zi acasă.

–     Dar tu vrei să te întorci?

–     Acum nu, dar poate într-o zi, dacă se îmbunătățesc lucrurile, da.

–     Eu cred că tu trebuie să te gîndești bine ce vrei tu și cît din ce ți se pare că vrei tu e de fapt ce vor ei, părinții tăi. Chestia asta e uneori înșelătoare.

Cam în punctul ăsta al dialogului eu încep să mă retrag căci deja mi se pare că am intrat prea mult în sufletul ei, al studentei, și asta nu e deontologic. Trebuie păstrată o distanță, chiar și la o cafea, chiar și în afara cursului. Nu mi-au plăcut niciodată profesorii care intră în intimități, care o fac pe psihologii și pe terapeuții și vor să le rezolve studenilor și viețile, nu doar dilemele de gramatică română. I-aș spune, dacă aș fi mai puțin prudentă, că problema ei e personală, că identitatea nu e neapărat legată de o țară, de un neam, de o apartenență etnică sau religioasă, dar că aceste apartenențe, bine exploatate de inși abili, pot deveni arme, stindarde periculoase, sub care se vor strînge matematic indivizi nesiguri, incapabili să-și asume identități fără etichetă. Fericiți că cineva îi îmbracă într-o uniformă și-i scutește de efortul de a-și căuta singuri, în fiecare zi, haine. Cetățeni care nu știu ce să facă cu ei înșiși, cu timpul lor, cu abilitățile lor, pe care nimeni nu i-a învățat dureroasa disciplină de a face ceva productiv făcă ca un șef să ți-o ceară, oameni, pînă la urmă, care nu pot sta liniștiți cu ei înșiși. Ba chiar se tem de asta rău de tot.

În satul în care mergem în vacanță, avem un prieten bun, un om minunat, un fel de Virgiliu care ne-a introdus în misterele paradisului care e sudul Spaniei. Acest om, cu douăzeci de ani în urmă, a renunțat la o slujbă bine plătită de funcționar de bancă în Madrid și s-a mutat în sud. Și-a construit, mai mult cu mîna lui, cîteva căsuțe, nu mai mari decît niște cabane de lemn și trăiește din turism eco. Trăiește frumos, minimalist, ideal. Așa ni s-a părut pînă mai acum doi ani, doi ani și jumătate, cînd nu știm exact ce i s-a întîmplat și s-a convertit. Nu la catolicism, pentru că e un anti-clerical convins, ca mulți din generația lui, ci la un fel de religie politică despre care nu vreau să vorbesc acum. Pentru mine rămne un mister psihologic, dar probabil sînt încă prea crudă, prea lipsită de experiență ca să înțeleg ce s-a petrecut cu el. Cineva apropiat zice că e vorba de plictiseală. Pentru că și în paradis te poți plictisi. Deși a rămas prietenul nostru, deși ne bucurăm la fel de mult de cîte ori ne vedem, evităm discuțile politice. Zilele trecute am vorbit însă despre justiție, fiind eu, cu exemple, cu bibliografie, o admiratoare a sistemului spaniol. El, om deștept, trebuie să mă credeți pe cuvînt, zice:

– Una justicia de mierda que tenemos aqui en Espana…

Cred că a înțeles toată lumea ce crede prietenul nostru despre justiția spaniolă. Ciudat e că el tocmai a cîștigat un proces, un proces complicat, împotriva fostei soții, care pretindea, cu destule argumente, de altfel, o recunoaște chiar el, anumite despăgubiri din partea lui. Filmul procesului îl știm de la el, a fost sinuos, a implicat o mulțime de martori, pînă la urmă justiția spaniolă, în ultima instanță, i-a dat dreptate lui. N-a avut nici avocați faimoși, nici n-a corupt vreun judecător, pur și simplu a cîștigat, reușind să dovedească ce era de dovedit. Și atunci?

Îmi explică că da, el a avut noroc. Cum noroc cînd ai trecut prin patru tribunale diferite? Noroc, zice convins. Da, eu unul nu mă pot plînge, dar avem, în Spania, o justiție de mierda. Dixit. Știind cam ce cred eu despre Spania și cum, după opt ani de trăit aici, o apăr mai ceva ca un cristiano viejo de pura cepa, nu mai continuă cu vaietele și catastrofismul. Dar cam știu ce ar urma. Spania e iadul pe pămînt, sărăcie, inegalitate, justiție de mierda, casta etc. În jurul nostru fîlfîie palmierii, sînt 30 de grade, iar cerul are o culoare indescriptibilă. Din perspectiva mea, prietenul nostru are toate, dar absolut toate condițiile obiective pentru a fi pe deplin fericit. Și totuși…

Toate astea nu înseamnă că nu există probleme reale. Că inegalitatea, sărăcia și în general imperfecțiunea sistemelor socio-politice în care viețuim nu e o treabă cît se poate de adevărată. Probabil unii turci se simt marginalizați în Germania, iar pentru unii dintre românii care trăiesc în Spania de la trei ani identitatea proprie reprezintă o provocare, mai ales cînd e greu de dibuit nu doar între două limbi, două culturi, două țări, ci și printre aburii unei adolescențe prelungite. Dar, în ciuda oricăror probleme reale, plictiseala face ravagii. Obișnuința cu binele, cu libertatea, cu starea de confort, fie el și minimal, lovește năpraznic. Se cere un efort uriaș de voință, o disciplină de fier, pentru a putea trăi mult timp, fără s-o iei razna, în cea mai bună și în cea mai frumoasă dintre lumi.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. „Referendumul din Columbia, cel din Italia, primăria Romei pe mîna lui Peppe Grillo, Brexit, Trump, Republica Moldova cu Dodon, Bulgaria cu președintele rusofil, Austria și Olanda, la limită… PSD, în România, scor istoric….Ce poți să faci în fața celor 51% care, în toate referendumurile ultimilor ani, par deciși să-și distrugă propria viață și, în mers, și pe cea a celor 49% de concetățeni cu scaun la cap?” – dvs. amestecaţi lucrurile.

    Evident că acordarea de puteri absolute lui Erdogan sau victoria lui Maduro în Venezuela sunt catastrofale pentru ţările respective.
    Dar nici vorbă de aşa ceva în cazurile Brexit şi Trump. Ar trebui să aveţi puterea să priviţi obiectiv lucrurile. Dacă dvs. nu vă plac rezultatele unor alegeri, asta nu înseamnă că ele reprezintă un dezastru, că aceia care au votat au fost inconştienţi, că şi-au distrus viaţa etc..

    • Se poate discuta dacă Brexit-ul sau alegerea lui Trump au fost alegeri bune sau nu. Există argumente pro şi contra. Iar consecinţele acestor alegeri vor fi probabil amestecate, unele pozitive, altele negative. Şi, în această discuţie, la acest nivel, intervine inevitabil şi subiectivitatea.

      Dar să pui Brexit-ul şi alegerea lui Trump în aceeaşi oală cu referendumul lui Erdogan şi cu alegerea lui Maduro, să spui că aceia care au votat Brexit şi Trump şi-au distrus viaţa lor şi pe a concetăţenilor lor, asta nu mai e subiectivitate, e pur şi simplu fals.

  2. Pe scurt, „li s-a urat cu binele”, asa spune romanul. Căci de fapt, privind în urma doar cu câțiva ani, te întrebi: ce le lipsea?

  3. Multe imi plac din articol si sint alaturi de dvoastra, Luminita Marcu
    Dar, caci un „dar” exista intotdeauna, exista si „aspecte” dezamagitoare.
    Trump, pentru ca nu place biologic, asezat pe acelasi taler cu Erdogan ori Dragnea, este descris total nefericit, ca sa nu folosesc alta rima „te șterge de pe fața pămîntului scurt, într-un impuls nuclear de moment”. A devenit si America asta o sperietoare, cu un presedinte „prost ca noaptea”.
    Articolul pare o rabufnire de nemultumire impotriva intregii lumi care nu rezoneaza cu dvoastra.
    Pornind de la dialogul:
    „- Dar tu vrei să te întorci?

    – Acum nu, dar poate într-o zi, dacă se îmbunătățesc lucrurile, da.”
    Am auzit si eu strigatul „vrem o tara ca afara”, subinteles „sa ni se dea o tara ca afara”
    Cine sa o dea? Dragnea, Vintu, Voiculescu, Basescu („dujmanul Justitiei”), Ciolos sau presedintele „maiestate”… Nicule?
    Vorba lui JFK, carora ne place multora, spune sa nu te intrebi ce poate face Romania pentru tine, intreaba-te ce potri face tu pentru Romania.
    Cit despre situatia de azi din lume (prezentata la inceput de articol) oare doar „stirbii” care l-au ingrozit pe dl Liiceanu poarta vina?

    • „exact asta este articolul meu, o rabufnire de nemultumire la adresa celor 51%”. Realitatea (existenta si optiunile celor 51%) nu poate fi modificata, ceea ce trebuie modificat sunt asteptarile dvs. la realitate. Altfel va prelungiti nefericirea.

  4. In privinta electoratului PSD, am dubii ca a votat cum a votat “din plictiseala”, ca a vrut sa incerce „altceva”. De fapt, a votat „acelasi ceva” :) 
    Iar pe termen lung, diaspora romaneasca va fi tot mai putin implicata si interesata de procesul electoral din Romania, si in general de politica romaneasca. Sper sa ma insel.

  5. Dupa mine cei plecati de multi ani sau chiar nascuti pe alte meleaguri nu ar trebui sa aiba drept de vot. Eu, de ex. nu am votat niciodata din momentul in care am plecat din Ro. Nu mi se pare drept ca eu sa influentez viitorul celor care traiesc in Ro.

    Nu sunt adeptul statului cu curu-n doua luntre, trebuie sa te decizi, ori esti roman ori din ala. Citeva sfaturi http://la-neamtu-tiganu.blogspot.de/search?q=sfaturi+pt.+emigranti

    Pe de alta parte sigur ca-i ingrijorator ca cei traiti in occident de generatii, uneori, au ramas cu o conceptie cumva nasoala. In articol se-ncearca niste explicatii pt. niste lucruri inexplicabile.

    Poate ca ar merita studiat poporul evreu, popor aflat in emigratie de mii se ani care totusi se regaseste cumva, se reinventeaza.

    • @neamtu tiganu 20/04/2017 la 10:50

      „Dupa mine cei plecati de multi ani sau chiar nascuti pe alte meleaguri nu ar trebui sa aiba drept de vot. ”

      De acord cu dvs.; cu ceva timp in urma mi-am exprimat aceeasi opinie chiar pe acest site si au fost reactii nu prea prietenoase.

      Canada, de exemplu, dupa sase luni de rezidenta in afara tarii iti suspenda „Healt Card”-ul iar dupa cinci ani iti ridica dreptul de vot. SUA nu-ti acorda protectie (chair daca ai pasaport american) daca lucrezi in strainatate (si desigur platesti taxe in acea tara) dar nu platesti taxe (mai reduse) statului american.

      In ambele state nu exista parlamentari de „diaspora”; daca vrei sa votezi, o faci exact acolo unde ai domiciliul fie in ziua votului fie in avans (este optiunea ta in caz in care stii ca in ziua votului nu vei fi acasa) in anumite locuri.

      M-am chinuit sa gasesc un raspuns ce poate face un parlamentar roman pentru un „diasporean” din America de Nord (sau alta tara) si n-am gasit vreun raspuns inca.

      Prin exceptie, persoanele trimise in misiune in strainatate de stat (nu de firme private) pot vota la misiunile diplomatice (amabasade, consulate).

  6. Textul surprinde foarte bine o stare de spirit generalizată în lumea aceasta globalizată, dar aflată într-o fierbere irațională, pe măsura iraționalității definitorii a omului. În românește există o formulare înțeleaptă, ,,a i se urî (cuiva) cu binele”. Exemplele din text sunt concludente, convingătoare și chiar și autoarea are un asemenea derapaj, explicabil parțial prin exasperarea produsă de realitatea prezentată, atunci când evocă, imaginar desigur, utilizarea unui topor. Dacă ne întoarcem la fenomenologia acelui ,,mal du siècle” din secolul al XIX-lea, inspirat pomenit ca posibilă hermeneutică a degringoladei contemporane, ar trebui să ne reamintim și să medităm la faptul că secularizarea, apostazia cvasi-generalizată, caracteristici esențiale pentru modernitate declanșează și asemenea ,,reacții adverse”. Ceea ce în premodernitate se rezolva, fie și parțial, prin credință și practicile sale, acum, în lumea raționalizată, confortabilă, tehnicizată, a relativismului, poate răbufni în asemenea deraieri iraționale, ale discursului, ale mentalităților, ale comportamentelor private și publice etc. Există un neastâmpăr în om, o nemulțumire – și aici îmi amintesc mereu zisa excepțională a mamei lui Cioran, ,,orice-ar face omul în viață, tot nemulțumit va fi” – care pot duce, așa cum se întâmplă și în zilele noastre, la catastrofe. De la Căderea din Rai/Paradis a lui Adam și a Evei, se pare că omul a căpătat o vocație a dezastrului, iar istoria, din păcate, nu face decât să confirme această amară constatare.

  7. Hmmm… in prima parte a articolului apare zugravit un peisaj apocaliptic… si nu neaparat exagerat… Daca ne mentinem in abordarea biblica, „apocalipsa” se poate traduce prin „revelatie, descoperire, dezvaluire, destainuire”. Poate ca unele dintre evenimentele ce se precipita au rolul de a revela unor cetateni (amortiti de liniste si confort) cine sunt cei ce le vor raul (chiar daca striga ca le vor doar binele). Sigur, vor fi convulsii si, probabil, chiar tragedii, dar ceva bun poate sa iasa, de aici: o revelatie. In plus, evenimente exceptionale pot face acceptabile niste masuri exceptionale care, din cauza de „political corectness”, n-au putut fi luate pana acum (desi ar fi trebuit luate). Dupa „cutremure”, societatea are sansa de a se aseza pe temelii innoite, adaptate realitatilor zilei si, poate, mai trainice.

    Cei 51%, indiferent pentru ce ar vota si in ce tzara, considera ca le va fi mai bine si doar realitatea pe care o vor trai le va confirma sau infirma convingerea. Cei 49% n-au de ales decat sa „make the best of it” („it” fiind mediul generat de alegerea celor 51%). Atat cei 51% cat si cei 49% sunt convinsi ca stiu ce e mai bine pentru ei si pentru patria lor si nu se pot convinge unii pe altii ca ar putea fi altminteri. Oricare dintre ei poate gresi si trebuie sa traiasca realitatea pentru a-si da seama daca a gresit sau nu. Adica ajungem la „a doua lege a lui Om” [sic!]: Om trai si om vedea!
    Ca si evenimentele exceptionale si dramatice din natura, evenimentele exceptionale si dramatice din societatea umana pot avea ca finalitate echilibrul, echilibrarea.

  8. „În satul în care mergem în vacanță, avem un prieten bun, un om minunat […]. Acest om, cu douăzeci de ani în urmă […]. Trăiește frumos, minimalist, ideal. Așa ni s-a părut pînă mai acum doi ani, doi ani și jumătate, cînd nu știm exact ce i s-a întîmplat și s-a convertit[…]. Deși a rămas prietenul nostru, deși ne bucurăm la fel de mult de cîte ori ne vedem, evităm discuțile politice.”

    Corect! cum răspundeți mai sus altui comentator, subiectivism din plin.

    Veți admite atunci și „subiectivismul brut”, sau îl veți repudia ca „oriental, satrapic”: dacă nu cumva apropierea de (anturajul) dumneavoastră l-a „convertit”? Omul, totuși fără să vrea, a devenit unul dintre profesorii dumneavoastră de „faire bon vivre” și ați procedat ca studenta dumneavoastră.

  9. victoria lui trump e datorata dezastrului economic al presedintiei obama: crestere economica minuscula, imigratie masiva care duce la somaj printre americanii nativi. armata slaba, procese politizate impotriva opozitiei republicane si multe altele. dar daca cititi doar new york times, nu aveti cum sa stiti.

  10. Am prea sarace cuvinte (neavand harul Dv) sa exprim cat m-a bucurat sa citesc aceasta „rabufnire subiectiva” – desi daca suntem mai multi „subiectivi” in rezonanta poate redefinim „obiectivul”… Ciudat cat de reconfortant este sa citesti un text in fond negativ si mai mult de speriat… probabil faptul ca cineva extrage si expune cu atata claritate hibele momentului ne mai lasa o speranta.

    PS sper ca referirea ironica la CTP este facuta cu afectiune, este un la fel de admirabil ‘subiectiv’ :)

  11. Libertate sunet înălțător…. textul de față e ca un imn solemn….

    Preamblul UE28 și articolul unu: uniune în diversitate (nimic asemănător cu stat național UNITAR centralizat … 1923 … pîna azi …). Asocierea liberă a 28 de state într-o uniune SUI GENERIS, care e în permanentă transformare de la început 1957 pînă azi, e o binefacere pentru continentul nostru. La Roma 2017 s-a sărbătorit 60 de ani tratatul celor șase EWG (Europäische Wirtschaftsgemeinschaft) cu prezența celor 27 șefi de state. Occidentul cunoaște pacea din 1945 (Franța a purtat războaie coloniale în Vietnam după 1945 și pînă ca. 1960 în Algeria).
    Frații din fostul pact de la Varșovia s-au eliberat 1989 din dubla dictatură (autohtonă și sovietică) și sunt din 2004/2007 parteneri în UE28. Războaie pe continentul nostru, devastat în secolul 20, au izbucnit în Yugoslavia (Srebrenița) anilor 1990 și în Ucraina (Krimea) de est în secolul 21.

    Nu bucurăm de pace, libertate și „unitate în diversitate” în UE28. E o plăcere sa trăiești….

    ….. „ … Obișnuința cu binele, cu libertatea, cu starea de confort, fie el și minimal, lovește năpraznic. Se cere un efort uriaș de voință, o disciplină de fier, pentru a putea trăi mult timp, fără s-o iei razna, în cea mai bună și în cea mai frumoasă dintre lumi. …. „…..

    Sondajele după criteriul „sentimentului de fericire” (Glücksgefühl) au de mult timp aceleași societăți / democrații/ state, cu cetățeni mulțumiți de viața /soarta și țara lor, în frunte: Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia (sărbătoresc 1517- 2017 cinci sute de ani Reformation / Martin Luther …nici un stat ortodox- bizantin nu e o democrație prosperă …. Serbia, Rusia, Grecia, Bulgaria, România, Montenegro, etc…).

    Piramida psihologului american Abraham Maslow (… Die Maslowsche Bedürfnishierarchie, bekannt als Bedürfnispyramide, ist eine sozialpsychologische Theorie des US-amerikanischen Psychologen Abraham Maslow (1908–1970). Sie beschreibt menschliche Bedürfnisse und Motivationen (in einer hierarchischen Struktur) und versucht, diese zu erklären./ … Maslow e întemeitorul psihologiei umane. …. sănătatea sufletească și realizarea proprie e incadrată într-un concept structurat concludent….
    https://de.wikipedia.org/wiki/Maslowsche_Bed%C3%BCrfnishierarchie/ ….),
    descrie necesitățile & motivațiile umane și prioritățile lor.

    1) Necesități fizilogice (Physiologische Bedürfnisse)
    2) Securitate (Sicherheitsbedürfnisse
    3) Condiții sociale (Soziale Bedürfnisse)
    4) Preferințe personale individuale (Individualbedürfnisse)
    5) Realizarea talentului /aptitudinilor proprii (Selbstverwirklichung)

    Piramida a fost extinsă 1970 (Father Reaches of Human Nature, New York 1971, publicația).

    1) Necesități fizilogice (Physiologische Bedürfnisse)
    2) Securitate (Sicherheitsbedürfnisse
    3) Condiții sociale (Soziale Bedürfnisse)
    4) Preferințe personale individuale (Individualbedürfnisse)
    5) Necesități cognitive (Kognitive Bedürfnisse / … patrimoniul universal…)
    6) Necesități estetice (atenție teoreticienii țării, criticii literari / Ästhetische Bedürfnisse)
    7) Realizarea talentului /aptitudinilor proprii (Selbstverwirklichung)
    8) Transcendența (Transzendenz, deci credința la sfîrșit… statul islamic agresiv, violent, terorist…. răstoarna piramida / Codreanu legionar ortodox terorist……!..).

    De ce luteranii sunt prosperi& mai fericiți în viața individuală, în societate ( sentimentul apartenenței scrie A. Pleșu de la Dinkelsbühl Siebenbürger Sachsentreffen 2015-2016) și în democrațiile lor?

    Ce deosebește luteranii de ortodoxia-bizantină?
    Atîta timp cît BOR nu clarifică colaborationismul preoților (trimiși în occident 1939 – 1989) cu regimul dictatorial de la București, BOR nu va reusi nici azi să satisfacă necesitatea de „securitate” (locul doi după alimentația, locuință, etc) a cetățenilor români din daspora. BOR nu va obține încrederea diasporei!

    … „….. Deocamdată diaspora românească, atîta cîtă s-a putut manifesta prin vot, e un factor de modernizare doar pentru că propaganda pesedistă încă nu a știut să instrumentalizeze această plictiseală, acest ennui. Dar lucrează din greu, mai ales prin agenții BOR. Să fim atenți la acest fenomen…. „ …..

    Prezentarea autoarei e binevenită din moment ce (1990- 2007 – 2017) peste 3 milioane de cetățeni români sunt în occident ca sezonoieri, ca residenți (UK). Imi place această uniune în diversitate UE27 cu libertatea/ circulația liberă a persoanelor, nu numai a mărfurilor și a capitalului (Common Market, modelul britanic, uniunea vamală).

    Schengenland e suspendat după 2015. Ne lipsește ceva fără libera circulație a cetățenilor (înainte de 1912- războaiele balcanice-1914-1916- 1918 WW1, circulația persoanelor pe continent, de la Atlantic la Ural, era mai simplă, fără multe hîrtii .. mult mai simplu decît … după 1939- 1945)?

    Tinerii de azi au dubla cetățenie, cea din regiunea natală și din UE27. Weltbürger?
    … Alle Menschen werden Brüder .. imnul UE27 /Friedrich Schiller- Ludwig van Beethoven…. renunțăm?.. la imn?… la ….

    La Paris (Au nom du peuple / Front National … o republică franceză VI socialistă după J.L. Melenchon.. ) se decide în Mai 2017 soarta UE27 în bine sau….
    Eu cu cine votez?…..

  12. Frumos articol.
    Din pacate se vorbeste foarte putin despre. Sau accesoriu. Aceasta nemultumire (mal de siècle) cum o numiti, cuprinde incet dar sigur, oamenii de pe tot globul. Daca pana acum se intampla ca intr-un moment „de cotitura” cum s-ar spune, cum a fost referendumul din Turcia sau cel pt Brexit, sau alegerile din SUA, eram obisnuiti ca pana la urma lumea sa aleaga continuitatea si ceea ce parea evident „raul cel mai mic”, se pare ca acest mers a lucrurilor s-a schimbat.

    Nu stiu la ce vor duce exact toate acestea, cert este ca aceaste nemultumiri profunde, despre care bine ati mentionat – nici macar „purtatorii” lor nu sunt constienti de ce le au sau ce se intampla cu ei, se pare ca sunt menite sa schimbe mult lumea asa cum o cunoastem sau vedem azi.

    Mai sunt cateva zile si vor veni si alegerile dintr-o alta mare tara occidentala, Franta. Din cate am putut observa, nici macar acum pe ultima suta de metri, nimeni nu este sigur cine va ajunge in turul 2. Asta in conditiile in care o mare majoritate de potentiali alegatori (peste 30%!) sunt indecisi cu cine vor vota. Probabil pana la urma va fi un impuls de moment cand intr-adevar se vor prezenta la urne, dar asta este cu adevarat de speriat.
    Istoria totusi ne-a demonstrat in multe momente (intentionat nu spun ca ne-a „invatat”), ca aceste falii si dezbinari nu aduc nimic bun. Eventual la razboi.

  13. cateva sugestii:
    – un referendum ar trebui validat doar daca exprima alegerea a cel putin 2/3 (67%) din votanti SAU daca voteaza 4/5 (80%) din totalul alegatorilor, altfel se produc situatii precum Brexit, modificari cataclismice decise la mustata (sunt informatii ca au fost neregularitati la numararea voturilor in Turcia), etc. a caror implementare duce la crearea unor tensiuni sociale insurmontabile (exista si un referendum valid ignorat -2009-, dar asta e alta discutie)
    – votul diasporei turcesti este o confirmare a terminarii politicii egalizatoare (political correctness) a multiculturalismului (multiculti) si un semn ca politicile de integrare trebuie facute realist, pornind de la resurse materiale disponibile si in etape bine definite si nu de la dorinta de a egaliza resurse umane trecand cu buldozerul nivelator/omogenizator peste traditii, credinte, realitati economice si sociale, pregatire profesionala, E usor insa de vorbit…
    – prietenos va zic sa aplicati aceleasi standarde; cu siguranta v-ati simti jignita daca cel pe care-l etichetati „prost ca….” (desi nu ati stat de vorba si nici nu ati trait in SUA ca sa intelegeti diferentele culturale) vi s-ar adresa public cu „duduia Lumi, scarta scarta” (inainte sa auda ca il laudati ca este un american si un familist bun). A judeca un presedinte dupa informatiile vehiculate in alegeri e similar cu etichetarea unui iceberg bazata pe o fotografie retusata a partii flotante . Nu uitati ca proaspatul presedinte Obama declara public si literal la doar 3 saptamani de la inaugurare „I screwed up” (se referea probabil la politica de personal)
    Cu apreciere pentru talentul dumneavoastra
    Felician

  14. Buna ziua. Nu obisnuiesc sa comentez la articolele pe care le citesc. Trec peste asta pentru ca mi se pare a fi cel mai bun articol citit in ultima vreme.
    Ma minunez in fiecare dimineata in care deschid cateva site-uri de stiri (nu am facebook, nu am tv) si ma intreb incotro se indreapta toate lucrurile astea care se tot intampla: lideri cu viziuni nu tocmai sanatoase (sa nu uitam ca Hitler a fost ales prin vot liber :D), lideri instabili din punct de vedere psihic, atentate, starea de nesiguranta pe care o simti oriunde te-ai duce, diverse anxietati voit insuflate individului de catre societate, etc.
    Am adesea senzatia ca lumea e o oala care e pe punctul sa dea in fiert…
    Si da, numarul tarilor in care as putea fugi daca se impute treaba e din ce in ce mai mic…

  15. Eu cred ca PSD a fost votat din lipsa de alternativa viabila. Este o realitate: membrii PNL au fost atat de apropiati de PSD-ul lui Ponta (sincronizare perfecta in Parlament nu mai departe de 2015) incat este pur si simplu penibil sa consideram PNL ca fiind opozitie. Este o logica simpla care ma face se trag aceasta concluzie. Nu se poate ca niste oameni cu principii de dreapta sa comita atatea fapte antidemocratice cate au comis alaturi de PSD. Si nu este posibil ca aceiasi oameni sa devina peste noapte iar de dreapta si sa sustina democratia. Pe langa votantul PSD spalat pe creier exista un 15-20% oameni care au vazut aceasta realitate. Din cate tin eu minte PNL a ratat momentul de a-si pune o oglinda in fata si de a scoate in afara parlamentului pe „manjiti”. PNL-istii baltati sunt tot acolo. Bafta la urmatoarele alegeri cu turma asta de cornute.
    PS. Eu am votat ultima data USR – desi sunt constient ca 1. nu sunt un partid 2. nu pot sa conduca o tara 3. nu au o platforma politica. Nu voi mai vota niciodata PNL daca nu se curata de coruptia morala in care se balacesc.

    Noul mal du siecle este de fapt acelasi ca secolul trecut – avansarea planurilor unei globalizari brutale, desi este din ce in ce mai evident ca promisiunile initiale ale globalizarii nu functioneaza. Promisiunea principala era raspandirea baneficiilor capitalismului si in tarile sarace, cetatenii din tarile capitaliste dezvoltate nefiind afectati negativ de aceasta globalizare. Ceea ce se intampla de fapt in tarile capitaliste dezvoltate este ca cetatenii raman pe drumuri, joburile lor sunt trimise spre tari cu mana de lucru ieftina, profiturile celor ce detin mijloace de productie cresc. Nemultumirii perdantilor din tarile dezvoltate i se raspunde cu amenintarea miscarilor politically correctness, de extrema stanga si cu aducerea a milioane de emigranti saraci, bucurosi sa primeasca ajutoare si cetatenie contra voturi si sprijin. Este un fascism de tip nou, in care sustinatorii comunismului de ieri au acaparat discursul public „moderat” si numesc pe toti cei ce nu sunt de acord cu ei „extremisti”, „nazisti”, „elemente declasate”, „nationalisti”, „rasisti”, „islamofobi”, „homofobi” etc.

    Doamna Luminita Marcu, Brexit, Donald Trump si Beppe Grillo nu au aparut pentru ca jumate dintre votanti sunt niste ticalosi – cos de deplorabili cum ii numea Hillary Clinton intr-un discurs infam. Au aparut pentru ca de prea mult timp democratia a cam disparut, iar vointa majoritatii este reprimata. Brexit este exact in spiritul democratiei autentice – si chiar si asa au fost numeroase voci de indivizi care stiau ei mai bine si care cereau ca Brexit sa nu aiba loc. O majoritate de peste 50% dintre englezi a hotarat ceva – si o minoritate cauta sa numeasca acea majoritate ilegitima. La fel se intampla in cazul lui Donald Trump – unde s-a cerut ca votul electorilor (conform regulilor din State) sa nu conteze si doar votul unei numaratori globale sa conteze (conform dorintei celor ce au pierdut). Este numit Trump nelegitim si i se refuza transferul pasnic de putere (ii sunt atacati toti membrii cabinetului la numire) de catre cei care clameaza superioritatea morala. Beppe Grillo a aparut pentru ca a explicat fraierilor din Italia cum Goldman Sachs a ajutat niste guverne anterioare sa-si ascunda situatia financiara dezastruoasa a Italiei, iar la explozia crizei acelasi Goldman Sachs a castigat pariurile pe care le-a facut contra Italiei si a jefuit aceasta tara de zeci de miliarde $. Iar liderii care au condus Italia in ultimii 10 ani provin de la Goldman Sachs sau au legaturi cu aceasta banca de „investitii”.

    Noi din Romania am fost de data asta de partea „buna” a globalizarii. Adica am avut de castigat. Dar roata se invarte si sunt inca vreo cateva zone vaste in lumea asta locuite de oameni ce o duc foarte rau si vor fi cat se poate de fericiti sa primeasca joburile unor romani. Africa, Asia si o buna parte din America. Dpv demografic populatia din Romania este imbatranita si in scadere. Sistemul de pensii de la noi este in stare de faliment (adica ne imprumutam ca sa platim pensiile). Deci vom pierde joburi – si contributori la fondul de pensii. Peste niste ani vom fi nevoiti si noi sa lasam coada in jos si sa aducem cateva milioane de negri sau arabi tineri care sa se stabileasca aici si sa contribuie la fondul de pensii. Doar ca probabil vom descoperi si noi ca problemele nu se rezolva asa, din pix, si ca realitatea este complexa si are multe aspecte.

    Si vom descoperi ca am renuntat treptat la democratie pentru bunastare si securitate. Apoi vom pierde si bunastarea. Si apoi vom pierde si securitatea.

  16. Sunt, pur si simplu, incantat dupa lectura articolului, de dimineata la cafea si parcurgerea comentariilor de acum : reusiti, prin stilul inconfundabil scarta-scarta subiectiv, sa surprindeti ratiunea si afectiunea cititorului intr-un mod foarte placut. Parca sunteti prezenta intr-o zona apropiata ecranului dupa care citesc, iar eu, respectiv cativa dintre noi, suntem la fel de prezenti si surprinsi de rabufnirea „subiectiva” a dvs, atat in fata ecranului cat si in spatele lui.
    Acest rau de prezent pe care-l imbracati atent in hainele impersonale ale plictiselii mondene ascunde, cred eu, un mare sentiment de neincredere fata de valorile culturale ale momentului imbacsit de conformismul letargic al conceptului „politically correct”( si teribil de comod). Pare ca ne-am pierdut vointa de a fi si a trai dupa cum ne dicteaza propria inima si apelam, fortati de dialectica prezentului, la ratiunea de a fi, trai la fel precum majoritatea reprezentativa noua.
    In acest sens imi este mult mai usor sa-mi explic victoria RO pesediste impotriva RO nepesediste, a turcilor multumiti sa traiasca in arealul cuminte si cunoscut al Coranului, a multimii, in general, care refuza, tematoare, provocarea noului si imbratiseaza, comod, traditia.
    Sau poate ma insel eu si plicitseala enuntata in articol face parte cu adevarat din viata noastra fara a fi mentionata explicit istoriceste. Oricum ar fi, placerea de a va citi rezoneaza ciudat de acordata cu acea componenta a personalitatii care diseca subiectivul de obiectiv fara a pacatui impotriva realitatii. Imi da impresia ca sunt viu chiar daca nu ma simt asa, nu ma deosebesc cu mai nimic palpabil fata de majoritatea care ma inconjoara fara a ma reprezenta. O parere pur subiectiva, inca, care sper sa reziste erodarii impusa de traditie sau generata de plicitseala.

  17. Primul text care nu-mi place, al acestui autor: parcă vine de la o Mungiu Pippidi mai deșteaptă, aflată încă într-un stadiu preclinic. Să sperăm că e doar vreo pasă proastă.

    • Stimate domnule Lalu,

      Va scriu pentru ca sunt contrariat: de regula ma simt in sintonie cu comentariile Dvs. Puteti
      detalia ceea ce nu v-a placut in articolul de fata ? Sintonia evocata mai sus include parerea Dvs.
      asupra doamnei Mungiu, DAR….

      • Stilistic, publicistica mungiupippidescă este neglijentă, incoerentă, umorală, marcată de un ego hiperinflaţionar, toate într-o asemenea măsură, încât ajunge a se asemăna foarte mult cu producţiile pacienţilor psihiatrici.

        Textul de acum conţine în proporţii incipiente cam aceleaşi trăsături: uşor neglijent, coerenţă diminuată, exces de persoana I-a, pare puţin scăpat de sub control. Nu-i bai, se mai întâmplă.

        Critica mea vizează exclusiv stilul, scriitura, în rest, idei şi intenţii bune are multă lume.

        • Multumesc, m-am linistit. Fiind matematician, ma preocupa mai tare cei care au idei si intentii rele, sigur mai multi decat cei cu talent literar.

        • Poate că ar trebui să vă ofer o explicaţie pentru faptul că cel puţin o duzină de articole cu totul remarcabile nu m-au împins la nici un elogiu, în schimb, a fost suficient un text ceva mai … relaxat pentru a ma grabi să vă aduc în prejma dnei MP. Explicaţia tehnică este că nu practic standarde egale de apreciere, dimpotrivă, aşez standardele acolo unde autorul o merită, iar când textul alunecă cumva sub aşteptări, reacţia va fi dezamăgită. De altfel, toţi facem aşa: pielea imperceptibil încreţită a unui pantof de lux de la o mare casă deranjează mult mai mult decât talpa desprinsă a unui pantof din bazar. O explicaţie mai folclorică este că … aşa e publicul: ingrat, nedrept şi răutăcios.
          „Kafka ingenuu” este genial. Sunt atât de vehement împotriva unei astfel de prezenţe publice nu din cine ştie ce purism stilistic, ci din cauza nenorocitei, profund pernicioasei pedagogii publice implicite pe care o asemenea mahalagioaică agresivă o poate avea într-un mediu fragil şi rău structurat, ca cel românesc. Aşadar, nu în primul rând textul, ci mai cu seamă personajul public. În privat, o asemenea mémère affreuse nici nu mă mai deranjează prea tare.

          @unu’
          Cu cei cu idei şi intenţii rele ducem o altă luptă, mult mai amplă. Iar dacă îmi veţi obiecta că este singura care contează, în timp ce este mai sănătos să nu le mai căutăm nod în papură celor cu idei şi intenţii bune, atunci da, desigur, aşa este, dar doar în situaţii extreme, când se sună goarna solidarităţii necondiţionate. Pe timp de pace, cred că ne mai putem permite şi ceva critică internă.

          • @Răsvan Lalu

            Vă reveniți puțin în simțuri și vreți să, cum se zice, dregeți busuicul, oferindu-i autoarei metafora cu pantofii. Foarte gentil, dar the damage is done.
            Din păcate, tonul dumneavoastră rămîne în continuare tutelar și agresiv, pus alături de socoteala cu critica înaintea aprecierilor suprotiv-empatice (atunci cînd e cazul) vă aduce alături de MP, în fauna pe care o reclamați. Cusurgiul de servici, trolul tutelar care nu simte să se explice decît cînd e somat. Reiese că la fel ca MP, sînteți un om educat și trăit în străinătate suficient de mult cît să vi se șteargă năravurile toxice ale spațiului public românesc. Cu toate astea, acest lucru, evident, nu se întîmplă.
            Data viitoare cînd vă place un articol, semnat indiferent de cine, faceți un efort și arătați-vă aprecierea. Cred că puteți să înțelegeți cît de mult contribuie această solidarizare, emulație în sens pozitiv, la structurarea în sensul bun al acestui spațiu viciat, mult mai sănătos decît să te dai, ritos, deștept… chair dacă ai dreptate.
            Din păcate, în cazul de față, nici măcar nu aveți dreptate… avînd o bănuială că nu coaja, ci miezul v-a produs o asemenea ieșire.

          • Eram doar sincer, nu si ironic :-)
            Perfect de acord cu TOT comentariul Dvs de mai sus
            (nu doar cu partea ce-mi era destinata).

  18. Asta e, traim in epoca lui „cri de coeur”, in care viziuni apocaliptice bazate pe „simt enorm si vaz monstrous” sint propuse de o explozie de milioane de autori unic de talentati si de neinlocuit.

    Aproape ca regretam nostalgic vremurile mai sobre ale filozoafei Mafalda si ale, pardon, futuroloagei Adevarata Mama Omida. (-:

    Mai serios, voi oferi un exemplu socant si documentat de cit de incredibil de distorsionante si manipulatoare au devenit pseudo-elitele anti-trumpiste. (Altfel, numai o ignoranta colosala sau o isterie colectiva poate sa ii plaseze pe Dragnea si Erdogan in aceeasi categorie cu presedintele SUA.)

    Am mai mentionat ca sursele „mainstream” de media de astazi din SUA (inclusiv „prestigioasele” CNN, Washington Post si NY Times, ce sa mai vorbim de Slate, Politico, etc.) sint la nivelul de minciuna deliberata si manipulare de Antena 3, NU exagerez. Din pacate multa lume nu asculta/citeste decit sursele „echo chamber” care denigreaza, denigreaza, denigreaza, dupa principiul-cliseu „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose”. Daca o minciuna este demontata, move on to the next one.

    Exemplele sint nenumarate. Il voi mentiona pe asta in mod specific, pentru ca este de o gogomanie, de o nesimtire si de o neonestitate cu adevarat iesite din comun. Dar sa mergem la cestiune.

    Un articol in influentul (intrucit citit de multa lume) Slate il acuza pe consilierul lui Trump de origine ungureasca, Sebastian Gorka, de antisemitism si NAZISM. Totul e insinuare securista, detalii izolate, otravire de minti.

    http://www.slate.com/articles/news_and_politics/politics/2017/03/a_top_trump_aide_has_been_strongly_linked_to_a_nazi_group.html

    Oricum, cititi si singuri. Sa zicem ca nu ati citi nimic altceva pe tema. Nu stiu cit e de convingator in sine, dar tema Trump – antisemitism – o echipa „beneath contempt”, cu inclinatii naziste, este creata emotional/isteric in mintea cititorului cu o singura sursa.

    Cita lume va citi the „debunking”, opinia contrara si cu adevarat documentata? Tiparita in JERUSALEM POST, acel, nu-i asa, notoriu cuib legionar de nazisti si antisemiti (-:

    http://www.jpost.com/Opinion/The-Forward-is-dead-wrong-Sebastian-Gorka-is-a-defender-of-Israel-and-Jews-484471

    Comparati-le. Vedeti unde exista insinuari si unde sint prezentate dovezi.

    A propos, ca anti-antisemit fervent eu insumi, aceste acuze CONSTIENT mincinoase la adresa unor oameni remarcabili si decenti, poate nu perfecti dar care nu au aratat niciodata altceva decit respect evreilor, mi se par dublu de ticaloase, pentru ca in timp pot eroda credibilitatea demascarii adevaratelor manifestari de ura antisemita.

    Acesta este nivelul coalitiei anti-Trump din media corupta. Micile reflectii din lumea dimboviteana sint inocente prin comparatie. Ne bagam si noi in seama si regurgitam ce se scrie la acele case mai mari.

    In cuvintele nemuritorului si talentatului Farfuridi: „Atunci, iata ce zic eu, si impreuna cu mine (incepe sa se inece) trebuie sa zica asemenea Toti aceia care nu vor sa caza la extremitate (se ineaca mereu), adica vreau sa zic, da, ca sa fie moderati… adica nu exageratiuni!… intr-o chestiune politica… si care, de la care atarna viitorul, prezentul si trecutul tarii… sa fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se incurca, asuda si inghite) incat vine aci ocazia sa intrebam pentru ce?… da… pentru ce?… Daca Europa… sa fie cu ochii atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor… si… idei subversive… (asuda si se rataceste din ce in ce) […]”

    .

    • @absurdistan
      Oare chiar ai nevoie de CNN, Washington Post sau Antena 14 ca să îți dai seama ce fel de personaj e Trump? N-ajunge omul cu faptele și gura lui?
      La ce mama dracului îți mai folosește cultura dacă rațiunea nu te mai ajută să distingi un mincinos narcisist patologic (vrei să intrăm în detalii… obiective?) de un om onest. La cum își înțelege responsabilitatea, da, scenariile apocaliptice îți vin în minte. Ce să facem, că doar nu eu sau tu stăm stăm cu Coreea de Nord în dinți toată ziua. Probabil, zic și eu, să nu se vadă rahatul rusesc din izmenele proprii.

      Și cu cîtă vrajba și scorn îl aperi… Curtat Absurdistan, coane Rinocerule. A se scuti de tramputisme, pînă la urmă pari hotărît să confirmi opinia din articolul autoarei.

    • Nu e mai bine sa discutam direct autorul si textul original? Nu de alta, dar conspiratiile consipratoare din presa corupta sunt un straw man cu care se poate bate si un elev de clasa a 5-a. Pana si Dragnea al nostru prefera sa caute conspriatii prin multinationalele care obliga oamenii sa iasa in strada decat sa discute continutul ordonantei 13. Eu zic ca ar fi mult mai convingator daca ne-ati explica-o de exemplu pe aia cu “great healthcare for a fraction of the price” pe intelesul nostru, de oameni mai tineri si mai naivi, care n-au vazut si n-au inteles atat de multe. Dar sa nu explicati metaforic, ca data trecuta, cand spuneati ca Trump nu gandeste liniar, gandeste 3D. Ca asta e o parte din problema si cu domnul salesman – metafore si adjective multe peste idei putine, prost articulate si contradictorii.

      • @ Pu tin tin

        Pai aici e problema, coane Vladimire – daca crezi tot ce citesti, crezi si fantasmagoriile cu rusii si cu Trump…. de ce, pentru ca s-a scris la gazeta, la Racnetul Uashingtonului. „Omul, bunaoară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”

        @ R2

        Nu sint straw men aceste campanii de presa, sint lucruri grave, urite, coordonate si care demonstreaza ca presedintele se poarta oricum mult prea respectuos cu „cinstitii” trombonisti din media.

        Cred ca la asta va referiti, cind vine vorba de vindut gogosi nerusinate legate de healthcare:

        https://www.youtube.com/watch?v=iGAdrQ2RpdM

        https://www.youtube.com/watch?v=_lT4VzH5xY8

        .

        • Comey nu e gazetă. Nici comisia congresului.
          Si… deci nu gazeta (ca e vindute), ci youtube (ca e cool).

          Absurdistan, nu te mai izmani atit, sper ca esti foarte tinar, altfel nu se justifica.

          • Cind voi avea nevoie de un certificat justificator, va contactez negresit.

            Cit despre a fi eu tinar, ba inca si foarte, va rog comunicati-i sotiei mele, poate va crede.

            Multumesc pentru comentariul plin de…. aaa, seva.

            • Nu domnule, nu dorim a-ți cunoaște nevasta, păstrează-ți-o. Se face vorbire de Trump, iar tu îi dai cu Obama. Mai bine cu Băsescu. Și vezi că te-ai luat cu vorba și am trecut de Tecuci.

            • Pu Tin Tin/Manole, va felicit: in timpuri mai bune (pentru Dv.) ati fi facut o cariera mai ceva decit cea a lui Alexandru Visinescu.

              Exhibati aceleasi maniere, precum si aceeasi autoritate naturala, izvorita din duiosia unui suflet sarutat de muze.

            • gluma cu nevasta este in stilul lui Trump, din pacate. desi Absurdistan insista ca asta este genul de umor pe care il apreciaza, eu as zice totusi ca nu e bine.

            • Da, domnu’ r2, mai trebuie sa ma rafinez ca sa fac glume cu trenul de Tecuci.

              De la Manole luam certificatele de justificare, de la dv. ne trebuie confirmarea umoristica. Diviziunea muncii.

            • La gluma lui Manole ma refeream, daca nu a fost clar. Si ca sa nu raman dator cu “confirmarea”, dvs sunteti surprinzator de politicos aici, pe forum, pentru un simpatizant declarat al unui alt stil de comunicare.

  19. Turcii din diaspora au votat per ansamblu intr-adevar pentru Erdogan. In majoritatea tarilor au votat insa impotriva lui. Comunitatea turca din Germania este insa foarte numeroasa si votul ei pro Erdogan a influentat decisiv votul diasporei in ansamblu.

    Cred ca turcilor din Germania le merge mai bine decat in Turcia. De plictiseala nu cred ca e vorba la ei, mai degraba de marginalizare. Pasaport EU nu au, pentru ca spre deosebire de cetatenii EU, lor nu li se permite dubla cetatenie. Sunt insa de exemplu luati la ochi de nazisti, care primesc sprijin inclusiv din interiorul institutiilor de stat (a se vedea cazul criminalilor in serie ajutati de oameni din serviciile secrete https://www.theguardian.com/world/2016/dec/15/neo-nazi-murders-revealing-germanys-darkest-secrets). Apare insa Erdogan care le ofera un sentiment de apartenenta si care este victimizat de refuzul autoritatilor germane de a permite mitinguri electorale (care dupa legea turceasca sunt ilegale, dar asta este alta poveste). Alegerile, mai ales cele politice, sunt emotionale, nu rationale, asa ca e de inteles cum Erdogan a castigat voturile turcilor din Germania.

  20. Trump, prost ca noaptea? Iertati-ma, dar sunteti intr-o lume a fantasmelor. Va sugerez sa nu lasati oroarea pe care probabil o simtiti fata de misoginismul sau abominabil sa va afecteze dreapta judecata. Defectele lui Trump sunt uriase, dar nu au legatura cu inteligenta.

    Despre „fata eminenta” care „se simțea, probabil, lipsită de identitate, cine știe… Și și-a regăsit-o așa, în ecumenismul ortodox plin de lumină și de adevăr.”. Dvs. ati gasit probabil mecanisme superioare care va permit sa va protejati de dezradacinarea emigratiei. Nu toti sunt la fel de puternici, fata respectiva nu a avut norocul dvs., se refugiaza si ea in credinta ortodoxa. „Whatever works”, spunea Woody Allen.

    Studenta de origine romana venita la 3 ani in Spania e dovada vie a esecului parintilor sai de a se integra. E vina parintilor ei ca i-au prezervat fetei o identitate (cea romaneasca) (virgula) care nu exista in mod natural. Un copil venit la 3 ani are toate sansele sa se integreze perfect si sa nu aiba nici o problema identitara, DACA parintii sunt oameni normali. Cel putin in Canada asa se intampla. Nici macar tinerii romani veniti cand aveau 10 ani nu au absolut nici o problema de integrare.

  21. Frumos articol ! Cu totul si cu totul FRUMOS, daca ma gandesc la categoria de frumos din Estetica. De cand însă mi s-a nazarit si mie pe lumea asta sa trag cu ochiul la ”Fiinta si Nimicul”,la ”Cetatea lui Dumnezeu ”, ”Ideea unei istorii universale,,,”, ”Scrisoare despre umanism”,”Reguli pentru parcul uman ” sau alte nazbatii iscoditoare, nu mai pot crede mai mult decat cred in ”Viitorul si trecutul/Sunt a filei două fețe,Vede-n capăt inceputul / Cine stie sa le-nvete ”…
    In anii domnului din secolul al XXI-lea, țara numita Romania va trai din plin sub cu totul alte auspicii si va trebui sa ne supunem acestei realitati ineluctabile,altele decat ale secolelor trecute. Vulnerabilitatile lumii vor fi tot mai mult si mai mult vulnerabilitatile noastre subiectiv/obiectiv , determinist sau universalist exprimate.Antagonismul este implicit lumii si libertății de la inceputuri si asa va fi si de acum incolo. Nicio tiranie n-a durat vesnic, nicio democratie nu a fost/ nu va fi eterna.
    ”AMAGIT ATÂT DE-ADESE / NU SPERA SI NU AI TEAMA. NU SPERA CÂND VEZI MIȘEII / LA IZBÂNDĂ FACÂND PUNTE, TE-OR ÎNTRECE NĂTĂRĂII, / DE AI FI CU STEA ÎN FRUNTE…”

  22. Aveti vreo cercetare sociologica referitoare la legatura dintre participarea la Sfânta Liturghie Ortodoxă si votul acordat PSD-ului la ultimele alegeri?

  23. Nu cred atat ca problema e plictiseala, cat dezinformarea.
    Da, din pacate, nu tot ce alege multimea este intotdeauna bun.
    Dar este un risc al democratiei.
    Prefer anumite alegeri nefericite luate de o majoritate a cetatenilor interesati de mersul lucrurilor decat o dictatura a unei super-elite care ia toate hotararile pentru ca oamenii sunt incapabili sa vada binele.

  24. Eu cred ca fiecare generatie a suferit a suferit de propriul „mal du siecle”. Intotdeauna au existat premise catastrofale si convulsii atat la nivel individual, cat si colectiv. De exemplu,ca tot vorbim de Spania, cunosc foarte bine cazuri de nemti,scandinavi sau englezi carora li s-a urat cu binele de prosperitatea capitalista din Germania,Danemarca sau Uk si au luat calea exodului spre Sudul Spaniei. Unii si-au construit grote sub pamant in desertul Granadei si traiesc din ulei de masline si cannabis. Altii si-au amplasat corturi in paduri si rontaie lafrunze de eucalipt, sau si-au intemeiat micro secte marxist-holist-ecologiste. Imi amintesc cred acum vreo 12 ani eram la un restaurant (indian) undeva in Nerja si ospatarita care era si coproprietara localului, o englezoaica tanara casatorita cu un pakistanez exubera de fericire si ne spunea umplandu-ne halbele cu bere: sa ne bucuram cu nu traim in deprimanta Anglie cu inechitatile ei, nici in capitalista Germanie sau in nordul intunecat. Am stat si m-am gandit, ea si-a gasit fericirea departe de plictisitoarea ei tara natala, sub soarele Spaniei gatind chicken tika cu orez basmati „de cea mai buna calitate, adus direct de la Londra”- remarca sotului. Banuiesc ca acum deja poarta hijab.
    A fost doar un mic exemplu, mai am multe altele.

  25. Eu încerc o altă perspectivă: e o criză legată de schimbarea generațiilor.
    Sigur, generațiile s-au schimbat mereu, dar niciodată distanța dintre două generații succesive nu a fost mai mare ca acum. E vorba despre o „accelerare” a istoriei, în care tehnologia a avut un rol determinant, dar au intervenit și unele aspecte istorice (în cazul României a fost căderea comunismului, care a agravat ruptura dintre generații, în cazul occidentului căderea cortinei de fier a avut un impact oarecum similar, în orient treaba e mai încurcată).
    Cert este că peste tot conviețuiesc două generații cu viziuni diferite, cu istorii diferite și, în consecință, cu opțiuni politice diferite. Sunt, într-un fel, culturi diferite. Generația tânără este mai degrabă „globalistă”, bine echipată tehnologic și comunicațional, orientată spre viitor. Generația precedentă a fost zdruncinată de toate aceste schimbări rapide și încearcă să păstreze cât mai mult din stilul de viață al anilor 60-70, să recupereze într-un fel sau altul ceea ce ei consideră că au pierdut. Și peste toate astea vine demografia: populația îmbătrânește peste tot în lumea occidentală.
    Statisticile alegerilor din UK și US (sau chiar România) sunt destul de limpezi: rezultatele au fost decise de electoratul vârstnic, din zone mai puțin dinamice. În general, generația mai tânără și mai dinamică din zona urbană a votat altfel (împotriva Brexit, împotriva lui Trump, împotriva PSD, împotriva lui Erdogan). Dar, demografia a decis: vârstnicii sunt mai mulți. Desigur, vorbesc în termeni statistici.
    Sigur că se pot găsi multe puncte slabe în argumentația mea. Dar asta mă ajută să înțeleg cum (de exemplu) votul a fost masiv pro Brexit în zone largi din Anglia în care aproape că nu există imigranți, deși argumentația principală a Brexitului a fost imigrația. La fel în US, statele agricole tradiționaliste din nord-vest au fost pro-Trump. În Turcia marile orașe, cu multă populație tânără și activă au fost împotriva lui Erdogan).
    În România, confruntarea generațională a fost flagrantă și spectaculoasă (cele două demonstrații), iar anii următori cred că acest gen de conflicte vor continua. Teoretic, undeva în viitor, tinerii de azi vor deveni majoritari… dar mai bătrâni :-)
    Într-un fel, s-ar putea spune și că repetăm un scenariu de la sfârșitul evului mediu: tiparnița lui Gutenberg a schimbat cu totul paradigma. Acum internetul liberalizează și celălalt capăt al comunicării, facilitează globabizarea și schimbă din nou paradigma.

  26. Eu nu inteleg de ce atatia oameni inteligenti nu pricep ca sistemul parlamentar reprezentativ (ma feresc sa folosesc cuvantul democratie pentru ca democratia n-a fost practicata mai nicaieri, ea este doar un vis frumos) nu este potrivit tuturor popoarelor. In unele functioneaza binisor, in altele (cele mai multe) este doar o fatada in spatele careia se ascund cleptocratii, sau chiar dictaturi cu manusi de catifea. Mexicul a avut incepand din anii 20 un sistem parlamentar cu alegeri la fiecare 4 ani, la fel si India dupa 1948 si numeroase alte tari din America de sud, Asia sau Africa. Asta n-a eradicat nici coruptia si nici saracia. Sunt tari din Asia de S si SE care au aplicat un sistem mai autoritar si care au iesit din saracie si unde coruptia este mai scazuta chiar decat in tari cu “democratii” vechi.
    Turcia n-a fost niciodata o democratie functionala, la fel cum nici India, Rusia, Grecia, Romania si multe alte tari. Referendumul lui Erdogan nu face decat sa aduca la suprafata o realitate ascunsa pana acum, mai tot timpul tara a fost condusa din umbra de militari. Cel putin acum va fi condusa de un civil care raspunde aspiratiilor turcilor, care au votat pentru un sistem bazat pe autoritate, un sultan. Propagandistii de ocazie uita ca Ataturk a fost un dictator care a stat la putere 15 ani si care a scris doua constitututii ale Turciei intr-un sistem de partid unic.
    In 1948 India avea toate premizele sa devanseze majoritatea tarilor din Asia, inclusiv China. Mostenise o administratie moderna, avea un sistem feroviar destul de extins, personal calificat si cu cunoasterea limbii engleze. S-a intamplat asa? Un mare scriitor indian, Vikram Seth spunea, dupa o vizita in China anilor 70, ca daca ar fi sa se reincarneze, ar prefera sa se reincarneze in democratia parlamentara indiana numai daca i s-ar garanta ca se va naste intr-o clasa privilegiata. Daca nu, prefera sa se reincarneze in dictatura din China anilor 70.
    Parafrazand o butada a lui Deng Tsiao Ping, pisica unei unei democratii care nu prinde soareci nu este mai buna decat cea a unei societati bazata pe conducerea be baza de autoritate in care pisica ii prinde. Batranul Deng l-a catalogat pe Gorbachev drept idiot, spunand ca ultimul esuat pentru ca a incercat sa reformeze mai intai politicul si mai apoi economia. Spre surpriza mea peste cativa ani Bill Clinton il va copia pe Deng spunand : it is the economy stupid!
    Este posibil ca Turcia sa progreseze mai repede sub un regim autoritar decat sub o falsa democratie. Cand tara va fi gata pentru un sistem mai avansat va ajunge la el. Deocamdata majoritatea turcilor sunt inca asiatici si vor un sultan.
    Democratia l-a produs pe Mohamed Morsi si dintr-o data s-a vazut ca nu e buna pentru Egypt (sau asta au decis cei din afara ?). Acum toate tarile democratice il sustin pe Abdel Fattah el-Sisi, un dictator veritabil, pe langa care Erdogan este un invatacel.
    Democratia este un mit, o iluzie oferita celor ignoranti sau putin informati. Nu pot spune ca prefer o dictatura, dar dictatura pe fata are un minim avantaj, oamenii nu pot fi pacaliti usor, ei stiu ca sistemul e minciunos. Democratia parlamentara este mai perfida, iti trebuie mai multa minte sa te descurci. Este un sistem inventat de elite pentru a controla populatia imbinand zaharelul cu bastonul, in timp ce regimurile totalitare folosesc cu predominanta bastonul.
    Tarile sarace au progresat intotdeanuna mai bine cu regimuri totalitare, practic nu se cunoaste nici un singur caz de tara care sa fi iesit din saracie prin democratii parlamentare. Cum spuneam mai sus tigrii Asiei au iestit din saracie prin regimuri totalitare sau autoritare. Daca China ar fi imbratisat democratia parlamentara n-ar fi ajuns astazi a doua putere economica a lumii.
    Democratia parlamentara este buna doar cand o tara ajunge la un minima bunastare, mai precis cand tortul national este destul de mare astfel ca ajunge cate o felie fiecaruia, chiar daca elitele isi iau o felie mai mare. Si in Turcia si in Romania mai e mult pana acolo!

    • Genial, domnule, cit ne-ai lipsit: „(ma feresc sa folosesc cuvantul democratie pentru ca democratia n-a fost practicata mai nicaieri, ea este doar un vis frumos)”.
      Ar trebui sa le spunem si americanilor, britanicilor, nemtilor ca ne mint de la obraz vorbind despre democratie. Sa-si tina visele pentru ei si sa nu ne otraveasca.

      • Daca dadeati ca exemplu Norvegia sau Suedia mai intelegeam.
        Aveti dreptate, fiecare este liber sa ignore realitatea si sa traiasca in lumea iluziilor.

        • Asta-i si mai buna!
          Dar nu inteleg ce intelegeai din moment ce democratia e doar un vis frumos!?
          Un fel de vis ca al nostalgicilor comunismului, pavat cu intentii bune, dar prost aplicat :P

  27. Stimata Doamna Marcu,

    Am gustat din plin articolul Dvs., fara sa ma irit la cele cateva exprimari voit exagerate, caci si oamenii rationali
    au suflet si momente de exasperare ! Calitatea articolului a generat si comentarii pe masura, mult peste ceea ce citesc
    de obicei. Sunteti un „contraexemplu pozitiv” fata de alti colegi de breasla, care m-au enervat cumplit prin parerile politice irationale (cand nu erau de-a dreptul JEGOASE) in ultimii ani. Am avut si SATISFACTIA, mergand la articole mai vechi pe care le-ati scris aici, sa descopar modul ADMIRABIL in care i-ati „plesnit” pe „colegii de la „faimoasa revista CULTURALA”, unde si-au dat frau liber cativa „intelectuali-comunisti-liberali” de cea mai sinistra calitate umana.
    Adaug la randu-mi cateva consideratii personale care imi revin, recurent, in minte ca urmare a seriei de evenimente politice ingrijoratoare cu care suntem confruntati recent.

    Cred ca e bine ca puterea sa ajunga la cei care o merita, dar nu si-o doresc (cu orice pret). Un regim dinastic are (teoretic) o sansa de a produce asta. Democratia occidentala de astazi se pare ca a pierdut-o.Cu cat in Occident se traieste mai democratic, cu atat vedem mai multe specimene de presedinti, prim ministri, parlamentari sau puzderie de candidati la aceste functii care ne uimesc prin contra performante.
    Asa cum am parafrazat o celebra vorba a lui Moisil: clasa politica este formata din oameni
    inteligenti si onesti. Din pacate, cei onesti nu sunt inteligenti si invers. Clasica dihotomie
    stanga vs. dreapta pare a se reduce acum la alternativa din fraza precedenta :-) Este suficient sa
    privim (a, nu, nu in Ro!) la campioane ale democratiei precum SUA, Franta, Marea Britanie…. Unde
    le putem admira pe doamnele Clinton sau Le Pen, ca si pe domnii Trump, Hollande, Fillon, Macron,
    Melenchon, Cameron sau Farage… Aveti, fiecare dintre Dvs., posibilitatea de a completa lista :-)

    Ce anume blocheaza accesul unor oameni de calitate in marea politica ? Ce ii tine deoparte pe cei
    care ar putea fi altfel ? Poti fi ales, astazi, si fara sa minti (inainte sa furi sau sa faci tampenii) ?
    Este acest lucru inevitabil, sau programat ? Cum se face, totusi, ca sistemul merge inainte, iar
    imaginea de prosperitate si progres persista ? E o iluzie ? Este, oare, educatia un factor crucial
    in acest context ? Se poate reduce totul doar la aspectul economic ? Este globalizarea un complot
    interesat sau o necesitate indispensabila supravietuirii ? Mi-ar placea sa citesc analize
    lucide si dezinteresate asupra raspunsurilor posibile la aceste intrebari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Luminita Marcu
Luminita Marcu
Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colaborator din 2001, titular în departamentul de Studii literare, din 2005). A publicat cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol în 2006 la Editura Polirom, traduceri din engleză şi spaniolă şi numeroase articole în presa din România. În curs de apariție la Editura Cartea românească, lucrarea ”Gazeta literară 1954-1968. O revistă culturală în comunism”. Aprilie 2010 - aprilie 2014, director adjunct al ICR Madrid. 2007-2010, consilier de presă al Institutului Cervantes din București. Din septembrie 2014, lector, prin concurs, la Universitatea din Salamanca (titular al cursurilor de Literatură română în cadrul Literaturilor romanice și de Limbă și civilizație românească).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro