miercuri, februarie 8, 2023

Noul simbol al Rusiei, un baros pătat de sânge. Interviu cu Armand Goșu (Universitatea din București)

Contributors.ro: Se poate spune că războiul din Ucraina a evoluat în parametrii așteptați, în aceste ultime luni. Până și retragerea rușilor din Herson, anunțată de ministrului Serghei Șoigu, la 9 noiembrie, era foarte previzibilă, fiind așteptată din luna septembrie, după începerea contra-ofensivei ucrainene în sud și est. Herson este cea mai mare înfrângere militară rusească din 2022, cel puțin așa afirmă comentatorii occidentali. Riposta rusească a venit și ea foarte previzibil, cu un atac masiv de rachete împotriva infrastructurii energetice care a lăsat Ucraina, dar și Republica Moldova, pe întuneric.

Aceste atacuri cu rachete sunt oare noutatea tactică pe care a adus-o generalul Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”, pus de Vladimir Putin la comanda armatei ruse din Ucraina în septembrie?

Armand Goșu: Generalul Seghei Surovikin este cunoscut pentru bombardarea populației civile și a infrastructurii critice. Dacă vă uitați la cariera lui, atât în Cecenia, cât și în Siria, Surovikin s-a remarcat prin „covoarele cu bombe” și atacurile masive cu rachete asupra localităților. Numai că situația în Ucraina e complet diferită de cea din Cecenia și Siria. Acum rușii luptă împotriva unei armate moderne, bine antrenate, perfect organizate și înarmate. Astfel că bombardarea infrastructurii civile, mai ales a celei energetice, nu influențează desfășurările de pe linia frontului. Armata ucraineană n-a încetinit ofensiva din Lugansk și nici pe cea din Herson pentru că „generalul Armaghedon” bombardează infrastructura civilă. Nu cu tactici teroriste împotriva populației civile poate câștiga Rusia războiul din Ucraina.

Loviturile cu rachete și drone împotriva populației civile și a infrastructurii critice s-ar putea dovedi o mare eroare strategică. Poate cea mai mare de până acum. Pentru că aceste atacuri forțează Occidentul să își schimbe strategia față de Rusia.

Bombardarea cu rachete și cu drone a locuințelor e răspunsul generalului Surovikin la succesele contra-ofensivei ucrainene. E un om cu o pregătire militară limitată, format în academii militare unde se predă războiul după tacticile din al Doilea Război Mondial. În plus, Surovikin e un produs de PR. Idei puține și fixe, imaginație modestă.

Dacă izbutește să oprească contra-ofensiva și să înghețe linia frontului pentru câteva luni, Surovikin va deveni un Mihail Kutuzov al zilelor noastre. Dacă vă amintiți, Kutuzov e cel care, după ce a semnat în mai 1812, la Hanul lui Manuc, Pacea de la București, a fost numit la comanda armatei ruse chemate să oprească invazia lui Napoleon. Kutuzov a decis atunci retragerea din fața Marii Armate franceze, evacuarea și incendierea Moscovei, dar în cele din urmă a câștigat războiul. Acestea sunt temele propagandei rusești. Cel puțin așa le deslușesc eu, urmărind de la București programele televiziunilor moscovite. Dacă nu va izbuti să înfrângă contra-ofensiva ucraineană, atunci Surovikin va fi făcut responsabil de înfrângerea Rusiei. Mai aproape de realitate mi se pare acest al doilea scenariu. De altfel, deși Putin a luat cele mai importante decizii strategice și tactice, începând cu 24 februarie, eșecurile le-a aruncat mereu pe spatele generalilor, care au fost schimbați cu o cadență de 2-3 luni. Deci, Surovikin ar putea figura și el în lista mai lungă a vinovaților de serviciu.

Contributors.ro: Deocamdată Putin nu plătește prețul politic pentru înfrângerea de la Herson. Poate că ei, rușii, nu o consideră o înfrângere atât de mare.

Armand Goșu: Malul drept al Niprului e foarte important din punct de vedere strategic. Rușii au ocupat Hersonul în primele zile ale lunii martie. În momentul în care, în luna aprilie, s-a formulat obiectivul ocupării estului și sudului Ucrainei cu ieșirea la Transnistria și Delta Dunării, adică revenirea la proiectul Novorossia, malul drept al Niprului a căpătat o miză excepțională. Hersonul era poarta spre Vest, spre Mikolayv și Odesa, și spre nord-est, Krivoi Rog și Zaporojie. Rușii n-au putut ține avanpostul și continua ofensiva pentru că au pierdut câteva atuuri strategice: controlul Insulei Șerpilor și crucișătorul Moscova, nava amiral a flotei militare ruse din Marea Neagră. Iar apariția HIMARS a condamnat practic corpurile rusești de armată cu un efectiv de circa 30 de mii de militari și le-au obligat să se retragă.

Faptul că această înfrângere nu este evidentă pentru publicul din Rusia și nu e asociată cu Putin se datorează atât mașinii de propagandă cât și apatiei publicului.

Contributors: Totuși, tendința unor comentatori moscoviți, atât cât am putut să-mi dau seama din presa internațională, a fost să arunce responsabilitatea înfrângerii pe umerii lui Surovikin. La un moment dat, el va fi cel care va deconta. Nu președintele Putin. Deocamdată, generalul Surovikin pare să aibă alte priorități.

Armand Goșu: Actualul comandant al operațiunii din Ucraina are de făcut față unor dificile provocări. Primul examen a fost retragerea pe malul stâng al Niprului, pe care Moscova a amânat-o aproape două luni. Generalul Surovikin a reușit să se retragă cu pierderi relativ mici de oameni și echipament militar. Evacuarea în stânga Niprului nu a semănat cu manevrele disperate de la Izium și Liman. Iar din punct de vedere propagandistic, retragerea a fost prezentată ca o victoriei, ca un mare succes militar. Rar mi-a fost dat să văd o mobilizare atât de impetuoasă a propagandiștilor Kremlinului. Însă succesul se explică nu atât prin eficiența mașinii de propagandă rusești, cât prin apatia incredibilă a populației.

Al doilea examen va fi oprirea contra-ofensivei ucrainene din Donbass. După ce armata ucraineană a eliberat în doar cinci zile aproape 10.000 km, adică toată regiunea Harkov, ea a continuat să avanseze spre Lugansk. Rușii i-au aruncat în luptă pe militarii proaspăt mobilizați, numai că aceștia nu au făcut față presiunii. Dar nici armata ucraineană nu mai continuă ofensiva din direcția Harkov spre Lugansk și nici în Zaporojie. Cel puțin după 18 noiembrie nu s-au mai înregistrat acțiuni contra-ofensive. Războiul pare să fi ajuns într-un impas.

Pe singurul segment de front pe care rușii sunt în ofensivă, la Bahmut, în regiunea Donețk, după lupte grele și pierderi mari, mercenarii Wagner avansează un kilometru pe lună.

Al treilea examen va fi mai dificil. Rușii vor să înghețe ostilitățile până la primăvară, fie sub pretextul iernii grele, fie sub cel al unor negocieri de armistițiu cu ucrainenii. Putin cumpără timp, plătește oricât pentru 4-5 luni, cât are nevoie să-și pună pe picioarele unitățile de mobilizați, să le antreneze, pentru ca la primăvară să poate relua ofensiva. Cu iluzia acestei ofensive de primăvară care ar trebuie să schimbe soarta războiului, Putin amăgește elita moscovită și-i cere încă un răgaz de câteva luni. Rolul lui Surovikin pentru însăși stabilitatea regimului, devine foarte important în următoarele câteva luni.

Contributors: Ploile și terenul moale vor încetini mișcările celor două armate? Condițiile meteo vor duce la o pauză în purtarea războiului?

Armand Goșu: Aici părerile sunt împărțite. Majoritatea comentatorilor occidentali spun că ar fi o eroare tactică majoră ca ucrainenii să oprească ofensiva, tocmai când au obținut victorii importante și au un moral de învingători. Dar pentru asta, occidentalii ar trebui să sporească livrările de armament modern și muniție către ucraineni, ca și antrenarea militarilor ca să le poată folosi. Și, mai ales, să-i ajute pe ucraineni să-și consolideze apărarea anti-aeriană, pentru a nu mai fi atât de vulnerabili în fața rachetelor trase de ruși.

Contributors.ro: Aceste atacuri cu rachete care lasă populația civilă fără curent electric și căldură slăbesc moralul ucrainenilor?

Armand Goșu: Deocamdată, nu. Tocmai asta spuneam că e un fel de terorism împotriva populației civile, fără ca evoluțiile din teatrul de operațiuni să fie influențate. E o clară escaladare a războiului din partea Rusiei. Și o expresie a neputinței acesteia. După explozia de pe podul Crimeii, are loc atacul masiv din 10 octombrie, cu 84 de rachete. După retragerea în stânga Niprului și evacuarea Hersonului, rușii se răzbună și lovesc cu rachete la 15 noiembrie. Atunci s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică și a Moldovei, Chișinăul a rămas câteva ore în întuneric. Sunt distruse mai multe apartamente în centrul Kiev-ului. Metroul este oprit la Kiev și Harkov. Milioane de locuitori de pe întregul teritoriu al Ucrainei au rămas în beznă. Traficul pe internet s-a redus la jumătate. Tot atunci, încep discuții despre evacuarea unor orașe, în pragul iernii, pe măsură ce temperaturile scad, iar rachetele rusești țin aceste orașe în întuneric și în frig.

Faptul că Ucraina este neputincioasă în fața acestor atacuri cu rachete de croazieră și cu rachete S 300, deci un model mai vechi, reprezintă și un eșec al partenerilor occidentali ai Ucrainei. După nouă luni de război se vede că Vestul n-a reușit să reducă sensibil capacitățile militare ale Rusiei, n-a reușit s-o izoleze pe arena internațională. Dimpotrivă, războiul a divizat lumea în două tabere. Iar această divizare va crește, și-i va permite Rusiei să poarte un război cu Ucraina și Occidentul încă multă vreme.

În timp ce în tabăra occidentală se observă oboseala, Ukraine fatigue, Putin pare singurul dispus să escaladeze și să-și asume costuri suplimentare pentru a obține victoria. Pentru el dacă nu victoria, în care mai speră, măcar prelungirea războiului sunt vitale. Pentru Putin, din punct de vedere politic, o înfrângere a Rusiei este o calamitate, pentru că-l va evacua de pe scena de la Kremlin. Putin a ocupat fotoliul de președinte câtă vreme a asigurat prosperitate, a obținut victorii militare reale sau iluzorii, și a pretins că reface prestigiul de odinioară al Rusiei.

Contributors: Lui Putin i-a mai rămas de jucat o carte importantă, anume arsenalul nuclear. Cu ocazia bombardamentelor din 15 noiembrie, despre care ați vorbit, și mai recent 23 noiembrie, centrala Atomo-Electrică de la Zaporojie a fost din nou bombardată. Luăm de la capăt povestea șantajului nuclear practicat de Putin?

Armand Goșu: Da, și pentru prima dată, am văzut surse credibile care confirmă faptul că bombardamentele au afectat structura de rezistență. În condițiile întreruperii curentului electric în mai multe regiuni ale Ucrainei, centralele au intrat pe avarie. Vorbim de 15 centrale nuclearo-electrice. Aceste întreruperi vor dura, probabil, până la primăvară. Chiar dacă Ucraina va primi rachete Patriot ca să-și pună la punct apărarea anti-aeriană, tot va rămâne un procent de rachete trase care-și va atinge ținta. Dacă nu mai au rachete – pentru că rușii din 24 februarie până astăzi au tras deja peste 4800 rachete – vor ataca cu drone iraniene. Deci, sistemul energetic tot va mai fi afectat, iar în jurul centralelor nucleare vor continua luptele. Asta înseamnă că șantajul nuclear practicat de ruși n-o să dispară. Deci, posibilitatea de escaladare rămâne ridicată.

Contributors.ro: La mijlocul lunii noiembrie, șefii spionajului american și rus, Burns și Narîșkin s-au întâlnit la Ankara unde au discutat despre arme nucleare. După Ankara, William Burns a mers la Varșovia, deci ar fi niște indicii că există o temere reală în Occident că Rusia ar putea recurge la arme nucleare. Tot atunci, o rachetă a lovit un sat polonez situat la 6 km de graniță, și a ucis doi oameni. Washington-ul a ținut să detensioneze situația imediat și a precizat că nu ar fi vorba de o rachetă rusească, ci de apărarea anti-aeriană ucraineană.

Armand Goșu: Cred că din perspectivă americană, întâlnirea de la Ankara a fost o nouă ocazie de a-i atenționa pe ruși să nu folosească arsenalul nuclear pentru că vor fi consecințe dramatice pentru ei. Și că Occidentul chiar nu glumește pe tema asta.

Părerea mea este că amenințarea nucleară a crescut acum. S-o iau altfel… războiul nuclear și amenințarea unui război nuclear sunt parte a acestui război hibrid. Într-un astfel de conflict nu se face diferență între mijloacele militare și cele non-militare, obiectivul fiind destabilizarea țării. În cazul nostru, statul agresor, Rusia vrea să destabilizeze Ucraina. Moscova nu face diferența între armele convenționale și cele nucleare sau între mijloacele militare și cele non-militare.

Contributors: Cum așa? Probabil că face diferența, de vreme ce n-a utilizat până acum arsenalul nuclear.

Armand Goșu: Rusia a declanșat un război total. Într-un astfel război agresorul își folosește toate resursele pentru a modela mediul operațional, deci poate apela și la arsenalul nuclear.

Contributors: În interviuri mai vechi spuneați că este puțin probabil ca Rusia să atace cu arme nucleare. V-ati schimbat părerea acum? De ce?

Armand Goșu: Doar aparent. Rusia poate să-și folosească arsenalul, n-am spus niciodată că nu poate. Am spus că e puțin probabil s-o facă pentru că la momentul respectiv existau motive temeinice ca asta să nu se producă. Și – cel puțin până acum – n-a atacat cu arsenalul nuclear. Ofensiva ucraineană din ultimele luni, mai precis succesul acesteia, schimbă datele problemei.

Pe măsură ce forțele convenționale ale Rusiei sunt înfrânte, și vedem că asta se întâmplă de câteva luni încoace, armele nucleare devin din ce în ce mai importante iar astăzi sunt dacă nu singurele, oricum printre foarte puținele instrumente care au capacitatea de a influența atitudinea actorilor din această criză. Vorbesc de câteva cancelarii occidentale care susțin din primul moment Ucraina, vorbesc de Statele Unite, de Polonia, de Marea Britanie, Canada.

Occidentul n-a reușit să împiedice transformarea acestei agresiuni într-un război pe scară largă. Suntem martorii celui mai mare război de pe continentul european, după cel de-al doilea război mondial. Deși Vestul a făcut eforturi în acest sens. Poate că strategie n-a fost cea mai bună. Amintiți-vă de președintele Biden, la câteva ore după începerea agresiunii Rusiei, a afirmat că Statele Unite nu vor interveni în război, că nici un soldat american nu va pune piciorul pe teritoriul Ucrainei, că SUA n-au nici un fel de obligație legală de a apăra Ucraina. Biden a fost criticat pentru acele declarații.

Ce încearcă acum să facă Occidentul, cum ați sesizat și dvs mai devreme, amintind despre întâlnirea lui William Burns cu Serghei Narîșkin, este o evite ca amenințările să se transforme într-un război nuclear.

Va reuși Occidentul să evite un război nuclear?

Poate că va reuși, nu știu. Un atac cu arme nucleare al Rusiei este posibil însă nu este probabil. Chiar și în cazul în care Putin l-ar ordona, nu sunt deloc convins că ordinele sale vor fi executate. Războiul nuclear e o treabă serioasă, trebuie să-ți pornească racheta balistică. Într-o țară în care mai nimic nu merge bine, chiar și ce mai funcționa a fost distrus de siloviki, oameni total incompetenți din serviciile secrete dar care vor să controleze absolut tot, ce vă face să credeți că funcționează bine arsenalul strategic și trupele care-l deservesc?!

Nu atât de război nuclear îmi este teamă cât de un dezastru nuclear. În condițiile în care Rusia poartă un război convențional și bombardează luni la rând, în jurul celor 15 centrale nucleare din Ucraina, există riscul să se întâmple o catastrofă.

Credeți că am putea fi martorii unui nou Cernobîl?

Da, de ce nu?! Poate nu de intensitatea exploziei din 1986, pentru că după Cernobîl s-au efectuat lucrările de consolidare a vechilor centrale atomice. Ar trebui ca rușii să tragă mai multe rachete ca să facă gaură în cupola de beton. Rușii au o mare problemă cu acuratețea cu care lovesc țintele aceste rachete. Teama mea nu este că rușii vor să arunce în aer o centrală atomică cât că ar putea să lovească una din eroare.

Deci, Occidentul se confruntă nu doar cu acest război hibrid purtat de Rusia în care șantajul nuclear, amenințarea cu armele nucleare tactice pe frontul din Ucraina, este o componentă importantă, ci și cu riscul unui dezastru nuclear.

Dar mai au rușii rachete, mai au cu ce să tragă?

Se pare că mai au. Însă nu foarte multe. Și modele destul de vechi. De pildă, la 10 octombrie au tras 84 rachete. A fost primul mare bombardament cu rachete. O lună și jumătate mai târziu, la 23 noiembrie, rușii au mai tras doar 70 rachete din care 51 au fost interceptate. Dar serviciile occidentale vorbesc tot mai apăsat de faptul că atât muniția cât și personalul militar calificat, sunt în tot mai mare deficit în Rusia. Însă, eu n-aș fi așa de optimist. Cred că evaluarea ministrului ucrainean al Apărării, potrivit căreia Rusia mai are 1.500 rachete moderne, cu  rază medie și acuratețe bună, la care se adaugă încă 7.000 de bucăți de S-300, poate fi corectă. Cu S-300, Rusia lovește nu doar ținte în aer, ci și la sol. Deci, Ucraina are motive să fie foarte îngrijorată. La asta adăugați dronele iraniene, care fac la rândul lor ravagii. Și care au început să fie fabricate și în Rusia. În curând o să vedem la lucru și rachetele balistice iraniene despre care s-a spus și scris că au fost livrate Rusiei.

Cele mai recente informații de intelligence indică faptul că rușii încep să scoată focoasele nucleare de pe rachetele de croazieră vechi și să le tragă spre ținte din Ucraina. Acestea au mai degrabă rolul de a funcționa ca momeală pentru apărarea anti-aeriană ucraineană, pentru a-i deturna atenția.

Reacția occidentalilor la bombardamente care afectează infrastructura civilă din Ucraina a fost nu instituirea unei zone de interdicție aeriană sau livrarea celor mai performante instalații de apărare anti-rachetă, ci declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului. Cu ce îi ajută asta pe ucraineni?

Vă referiți la hotărârea recentă a Parlamentului european?! Mi se pare o decizie importantă și curajoasă. Și care a deranjat foarte tare Moscova. Iar Rusia a reacționat violent, amintiți-vă că în ziua respectivă site-ul Parlamentului a fost atacat de hackerii ruși. Iar Prigojin, fondatorul și șeful grupului de mercenari ruși Wagner, a trimis într-o cutie de vioară un baros însângerat la Bruxelles. Mi-e teamă că simbolul heraldic al Rusiei de mâine este acest baros pătat de sânge.

Decizia Parlamentului european vine după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și apoi Adunarea Parlamentară a NATO, ca și parlamentele mai multor țări occidentale, au desemnat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul. De vreme ce Occidentul nu negociază cu teroriștii, orice sugestie de compromis cu Putin cu prețul pierderii unor teritorii sau a suveranității Ucrainei este inacceptabil. Deci, declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului ar putea scădea presiunea pusă de unele capitale pe Zelenski ca să accepte negocieri cu Putin, cu prețul unor compromisuri mai serioase.

Vreau să ne întoarcem la acel baros cu pete roșii care imitau sângele, trimis într-o cutie de vioară de către Evgheni Prigojin Parlamentului european. Este trolling la adresa euro-deputaților, după ce mercenarii Wagner au zdrobit cu un baros capul unui fost coleg care s-a predat ucrainenilor. E o istorie incredibilă, din ce-mi spuneați foarte dezbătută în Rusia dar și în Ucraina, ale cărei resorturi merită explicate.

Este teribilă povestea lui Evgheni Nujin. Cum urmăresc mai multe canale Telegram ale grupului Wagner, într-o noapte a apărut un film video cu execuția unui prizonier.  Cine este familiarizat cu canalele Telegram pe care se poate urmări LIVE războiul, știe că e o doză mare de violență acolo, înregistrări video desprinse parcă dintr-un film de groază. Acum lucrurile s-au mai îndreptat, cei care postează se auto-cenzurează, filmele erau mult mai dure în primele săptămâni de război.

Ce vedeam acum era o execuție neobișnuită. Cu barosul în cap. Cel care a filmat scena și a purtat discuția este și cel care a dat cu barosul. Prima versiune n-a fost blurată, se vedea totul foarte bine. Apoi a dispărut, apărând o nouă variantă a aceluiași film, de astă dată scena execuției fiind blurată. Filmul e mai lung, cu fragmente din interviurile lui Nujin.

Dar spuneți istoria acestui om. Cum a ajuns el în grupul Wagner, cum a căzut prizonier, cum a fost recuperat de Prigojin și executat apoi. Care e morala acestei istorii?

Nujin e un fost pușcăriaș, condamnat pentru ucidere din culpă la ani grei de închisoare, racolat de grupul Wagner, care nimerește în Donbass în septembrie.

La origine, Nujin a fost militar. Poate cu asta trebuia să încep. După armată el rămâne în trupele Ministerului de Interne, cu gradul de sublocotenent. Era o perioadă dificilă, nu se plăteau salariile, instituțiile de ordine publică erau în simbioză cu lumea criminală din Rusia. În 1995, pleacă din Ministerul de Interne și se ocupă de diverse afaceri pentru a-și întreține familia. Într-o ciocnire între bande rivale, Nujin a împușcat un om și a rănit grav pe altul. A fost judecat și condamnat la închisoare. Pentru că a încercat să fugă din închisoare, a mai primit un supliment de pedeapsă, în total având de executat 28 de ani. El ar fi fost eliberat în 2027. În Rusia, lucrătorii Ministerului de Interne condamnați sunt închiși în colonii de muncă speciale, sunt separați de pușcăriașii de rând. În lunile iulie-august, Prigojin a făcut un turneu de racolare prin aceste colonii penitenciare. Racola condamnați pentru trupele sale de mercenari Wagner, și-i trimitea pe front. În colonia lui Nujin, Prigojin a racolat 92 de bărbați. La 25 august, au fost duși la o bază de lângă Rostov, iar peste câteva zile, cu elicopterul, în regiunea Lugansk, aproape de linia frontului. La prima misiune, la 4 septembrie, Nujin a fost luat prizonier de ucraineni.

Știm toate aceste detalii din interviurile pe care le-a acordat televiziunilor ucrainene. În primul interviu, difuzat la 15 septembrie, dar care fusese luat cu o zi-două, înainte, Nujin vorbește despre grupul Wagner, despre cum se face recrutarea condamnaților din coloniile penitenciar, despre pedepsele care li se aplică acestora. Tot prin intermediul unei televiziuni ucrainene trimite mai multe mesaje fiilor săi, din prima căsătorie. Se oferă să lupte de partea ucrainenilor, într-o unitate specială, Svoboda Rossii, dar este respins. E vorba de o unitate ultra-secretă, în care luptă voluntari ruși. Ultimele imagini cu Nujin datează de la începutul lunii noiembrie. Câteva zile mai târziu, președinția ucraineană anunță un schimb de prizonieri. La schimb participă și grupul Wagner, care are proprii săi prizonieri. Mai multe surse, citate de Serviciul BBC în limba ucraineană, au declarat că reprezentanții Wagner au propus un schimb foarte bun pentru Nujin. Pentru Direcția de Spionaj a Armatei Ucrainene care poartă negocierile, prioritatea o reprezintă recuperarea propriilor militari, vii sau morți. Direcția respectivă poartă discuțiile și cu mercenarii Wagner. Prigojin este cunoscut ca un negociator dur. Acum câteva luni, pentru un cadavru a obținut cinci mercenari căzuți prizonieri la ucraineni. Acum dorea să pună mâna cu orice preț pe Nujin și să-l pedepsească pentru interviurile date televiziunilor ucrainene. O ziaristă care l-a intervievat, a spus că Nujin a fost dat la schimb cu 20 de militari ucraineni.

Chiar și așa nu e foarte clar cum a fost schimbat Nujin, pentru că procedura presupune un acord semnat al acestuia. Deci, undeva, ar trebui să existe un document. Asta în cazul în care s-a respectat procedura. În caz contrar, sfârșitul tragic al lui Nujin ar putea să-i pună pe gânduri pe militarii ruși care se gândesc să se predea Ucrainei și chiar să lupte de partea ei.

Felul în care a fost ucis, cu un baros în cap, filmarea și difuzarea acestei scene, indică o cultură a violenței în grupul Wagner. Opinia publică a fost șocată. Dar nu este prima dată, când se petrece o crimă atât de violentă. În 2019, ziariștii de la “Novaia gazeta” au primit o înregistrare video în care un bărbat era lovit peste față cu un baros, i-a fost fost apoi tăiat capul cu un cuțit, iar brațele cu o lopată militară. În cele din urmă trunchiul dezmembrat a fost spânzurat și i-au dat foc. Erau imagini din Siria, cel ucis era un dezertor din forțele pro-guvernamentele siriene. Ziariștii au identificat trei dintre participanții la crimă, cu nume și preunume, s-au adresat procurorilor, însă aceștia nu au făcut nimic.

În cazul lui Nujin a existat o bază legală a scoaterii lui din pușcărie și trimiterii pe front? Spuneați că are familie, copii, există aceste înregistrări video cu interviurile lui, era deci cineva destul de cunoscut. N-a existat nici o reacție la asasinarea lui extrem de violentă? Mă refer la instituțiile statului rus.

Mai mulți membri ai Consiliului prezidențial pentru drepturile omului au trimis o adresă procurorilor, însă toți cei care au semnat au fost destituiți a doua zi printr-o hotărâre a lui Putin. Ei cereau ceva banal: să fie evaluată autenticitatea înregistrării video și să se ancheteze unde se află Nujin. Birocrația rusească, dar nu doar ea, se pricepe să îngroape subiectele arzătoare prin comitete și comisii. Acum, pur și simplu, Kremlinul a indicat că nu mișcă în fața lui Prigojin, care pare să fie noua stea a politicii din Rusia.

Cu cinismul obișnuit, Prigojin s-a adresat și el procurorului general și i-a cerut să ancheteze condițiile uciderii lui Nujin, avansând versiunea că acesta ar fi fost racolat de CIA cu 27 de ani în urmă. Iar de răpirea și uciderea lui s-ar face vinovați tot americanii. La rândul ei, familia s-ar mulțumi să primească doar trupul schilodit al lui Nujin, ca să-l îngroape, însă nimeni nu-l dă.

Ce mai urmează? Și-a schimbat Putin planurile față de Ucraina? La ce să ne așteptăm în următoarele luni?

Putin nu și-a schimbat obiectivele în Ucraina. Doar tacticile. În continuare vrea să controleze Ucraina. A crezut în februarie că-l poate înlocui pe Zelenski, că va “denazifica” țara, că va popula elita politică doar cu pro-ruși și anti-occidentali, și că va transforma Ucraina într-un fel de Belarus 2.0. A eșuat. A încercat să ocupe și anexeze mai puțin, doar patru regiuni în sud-est. Nici pe ele nu le-a putut digera. Oricum, e prea puțin. Putin visează să-și refacă forțele, cu ajutorul sutelor de mii de mobilizați, să-i echipeze, antreneze, și să întoarcă războiul în favoarea sa, la primăvară. Dar pentru asta are nevoie disperată de o pauză tactică de câteva luni. Timp în care să-și evacueze unitățile de elită, ca ele să fie completate iar militarii să se poată odihni. Are nevoie de timp pentru a repara podul Crimeii, care nu va fi gata înainte de sfârșitul primăverii. Iar sutele de mii de mobilizați au nevoie de multe luni de antrenament.

Rusia a transmis semnale că vrea să negocieze. La ele a și răspuns președintele Zelenski, care și-a formulat propriile condiții; cele 10 puncte. Kremlinului nu i-au plăcut condițiile avansate de Kiev. Așa că Rusia continuă să bombardeze Ucraina, pentru că speră că temându-se de frig și întuneric, ucrainenii îi vor cere lui Zelenski să suspende operațiunile și să-i ofere lui Putin răgazul dorit.

Exact de asta are nevoie Putin. De un răgaz de câteva luni. El n-are nevoie de negocieri pentru a pune capăt războiului. Dacă ar vrea pace și-ar retrage trupele din Ucraina și ar suspenda atacurile, mai ales bombardamentele aeriene.

Deși spune că vrea pace, Rusia mobilizează sute de mii de oameni, bombardează sistemul energetic, blochează tranzitarea cerealelor. Evident că Rusia nu vrea pace. Din contră, Putin escaladează transformând războiul într-unul total. Sunt indicii că în curând s-ar putea forma o forță comună ruso-bielorusă. Deja a început evacuarea populației civile din apropierea granițelor unde urmează să fie dislocate mari unități și depozite de echipamente, tehnică de luptă și muniție.

Propaganda anti-occidentală continuă cu motoarele turate la maxim. Rusia consideră în continuare acțiunile SUA, Marii Britanii, Canadei, Poloniei și Țărilor Baltice ca fiind ostile, ca o amenințare la adresa valorilor tradiționale rusești.

Acum câteva săptămâni, la ultima conferință de la Valdai, Occidentul a fost demonizat și prezentat ca fiind agresorul. Mesajul repetat al lui Putin este că el luptă împotriva dominației globale a Occidentului, iar lupta sa este dreaptă. Cine nu vrea să fie înrobit de Occident, să se încoloneze în spatele lui Putin și să participe la acest război sfânt. Și la întâlnirea recentă cu acele false mame ale soldaților, Putin a găsit cu cale să vorbească tot despre războiul cultural, despre faptul că în Occident n-ar mai exista mame, ci părinte 1 și părinte 2. Și tipul acesta de discurs are mult succes, nu doar în Rusia, ci și în alte țări.

Au încercat să facă din Zelenski inamicul public numărul unu pe motiv că nu vrea să negocieze, chipurile. S-a creat impresia unor presiuni internaționale, de la Washington, dar și din alte capitale, asupra lui Zelenski, pentru a accepta negocieri în condițiile lui Putin. Iar atunci când președintele Ucrainei a spus că vrea să negocieze și a prezentat la summit-ul G20 de la Bali, din Indonezia, planul de 10 puncte de pace, Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, a respins orice discuție pornind de la el. În fond, Zelenski cere respectarea legislației internaționale, adică retragerea totală a trupelor rusești din Ucraina, refacerea integrității ei teritoriale, eliberarea tuturor persoanelor deportate și a prizonierilor de război, pedepsirea crimelor de război. Iar ca pacea să fie durabilă, Zelenski cere convocarea unei conferințe internaționale care să pună bazele arhitecturii de securitate de după război în Europa, cu garanții de securitate ferme pentru Ucraina, pentru ca astfel de agresiuni să nu se mai repete. Nu e nimic în aceste puncte în contradicție cu Carta ONU, cu legislația internațională și cu bunul simț. (Interviu realizat de Lucian Popescu)

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Emblemele Rusiei: de la secera și ciocanul comuniste la barosul putinist. Ambele pline de sânge. Rusia a redevenit un coșmar pentru Lume.

    • In bibliotecile liderilor occidentali: busturile lui lenin, daca nu chiar si tezele.
      N-as baga mana-n foc ca lupta pentru ceva.

  2. Adevarul.ro: A vrut Kremlinul să-l elimine pe Lukașenko și a căzut victimă ministrul de Externe al Belarusului? Vrea Putin să obțină controlul deplin asupra armatei belaruse ca s-o transforme in”carne de tun” si sa deschida un nou front in nordul Ucrainei ?

    Statele CSI din Asia Centrala au intrat deja direct in sfera de influenta a Chinei. Tari puternice ca si Kazahstan si Azerbaidjan isi manifesta aproape sfidator independenta fata de Putin. Ele au sprijinul Chinei si al Turciei iar Putin nu mai are curaj sa se atinga de ele. Ironic, ”geniul stabil” de la Kremlin, pe langa renumele de cea mai mare armata din lume a pierdut si jumatate din sfera de influenta.

    Presedintele Xi i-a cerut vasalului Putin sa o lase mai usor cu amenintarea nucleara iar Medvedev, portavocea amenintarilor nucleare, a disparut brusc din mass media.

    Misterioase si periculoase sunt caile razboiului. Cred ca presedintele Xi priveste uluit acum la lumea complicata care se deschide in fata lui…
    In februarie, cand Ucraina era inconjurata din 3 parti de armata rusa si gazele rusesti pt UE erau oprite deja de 4 luni, Xi Jinping a anuntat, intr-un mod sfidator fata de Occident, parteneriatul sau nelimitat cu echipa ”caligula” de la Kremlin. A fost o incurajare pt Putin sa atace? Probabil ca da. Fiori reci au cuprins lumea libera. Urmeaza Taiwanul? Urmeaza un nou razboi rece si o deglobalizare distructiva pentru toti?

    Intre timp, cresterea economica a Chinei s-a prabusit. Tinerii chinezi sunt ingroziti de politicile extrem de dure ale lui Xi. Oamenii de afaceri, chinezi si straini, incearca sa se puna la adapost. Datoriile enorme, la nivel central si in provincii, bazate pe crestere economica si pe betoane, incep sa se transforme rapid in credite neperformante…
    Cred ca realegerea lui Xi este un moment periculos dar si ”antifragil” important pentru lumea libera. Daca pana si Europa, care nu prea este renumita pt politicile sale strategice, incepe sa-si puna intrebari in legatura cu dependenta prea mare de China…
    https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/kremlinul-a-vrut-sa-l-elimine-pe-lukasenko-si-a-2223241.html

  3. Felicitari! Un interviu extrem de bun , intrebari si raspunsuri lucide. Din pacate, nu e nici o speranta de pace! Din contra, pericolul este mare , Rusia fiind condusa de kgb si mercenari. Pericolul acesta a existat tot timpul, iar leaderii occidentali nu l-au vazut, au fost orbi, desi rusii nu si-au ascuns intentiile. Ne asteapta un nou razboi rece!

      • @Lucifer,
        „…și a Europei de Vest.” Nu si daca Vest Europa gaseste o solutie viabila pentru inlocuirea hidrocarburilor rusesti. Iar inteligenta, inventivitatea si tehnologiile Europei de Vest pot rezolva aceasta ecuatie.

        • Mai ales daca gasesc zacaminte de petrol enorme sub Austria si Germania.Daca nu le gasesc sigur cu tehnologiile,inventivitatea si inteligenta UE au sa inventeze hidrocarburi sintetice.
          Ce e ciudat,cum de n-or fi realizat cu toata inteligenta asta ca-si taie singuri craca de sub picioare?

          • Cum nu? Austria a gasit destule resurse energetice in subsol, dar nu in al ei, ci la noi. Are OMV la discretie, are lemn, are banci, s.a.m.d.

  4. Termenul de „negociere” implica incercarea gasirii unui compromis. Mi se pare cumva fortat sa pui conditii drastice pt inceperea negocierilor.
    Cele 10 puncte ale Kievului implica, mai degraba, capitularea Rusiei, deci nu cred ca vor fi acceptate.
    Drept urmare razboiul va continua, cu mai multa sau mai putina intensitate, vor muri oameni in continuare.
    Pina cind? Mi-e teama ca nu exista nici o solutie pe termen scurt.
    Azi e primul Advent!

  5. Fără nicio discuție ca Putin nu vrea pace, și nu doar Putin ci sunt convins ca nimeni de la Moscova nu dorește pacea.
    La fel stau lucrure și în SUA. Nici America nu vrea pacea, dorește ca Rusia să-și epuize armata, tehnica militara și resursele.
    Ca atare războiul va continua mult și bine. Dacă e sa fim onești trebuie sa recunoaștem ca războiul nu se va termina fără ca Rusia sa obțină o bucata mare din Ucraina și multe garanții din partea SUA.
    Ucraina, Eu, China sau Turcia nu vor putea influenta cu absolut nimic cele 2 super puteri atomice.
    Speranța mea este ca in statele unite vor veni oameni cu mai multa înțelepciune și vor ști cum sa negocieze cu rusii.
    De la Rusia nu am nicio așteptare, sunt convins ca indiferent cine va fi la conducere nu vor accepta ca Ucraina sa existe sub vechea forma statala.

    • @Tudor,
      „Speranța mea este ca in statele unite vor veni oameni cu mai multa înțelepciune…”

      Nu Biden este cel care a luat hotararile privitoare la politica fata de razboiul cotropitorilor rusi ci un cabinet compus din personalitati foarte competente si intelepte. Daca nu era asa pana acum Ucraina nu mai exista ca tara. Biden are meritul ca s-a inconjurat de acestia si le-a ascultat sfatul.
      Ce poate fi imputat, nu numai US ci si EU, este grija exagerata de a nu pune la dispozitie echipamente militare super eficiente pentru a reduce, asimptotic spre zero, impactul criminal al razboiului asupra populatiei Ucrainei.
      Parerea mea personala este ca Rusia nu va indrazni sa foloseasca arme nucleare din doua motive: in primul rand teama de raspunsul nimicitor al Occidentului cu efect imediat distrugerea Rusiei si a poporului sau si in al doilea rand, chiar China – aliatul cel mai puternic al Rusiei – nu va vota pentru aceasta optiune, caci, este de la sine inteles ca Putin va fi supus Vetoului Chinei inaintea unei asemenea actiuni.

    • Cele doua singure superputeri mondiale sunt astazi, maine si peste 10 ani SUA si China. Rusia este o putere regionala in curs de disolutie. Nu trebuie sa fii cititor in stele sau superextra analist, Rusia este in pragul dezmembrarii ca o masina de spalat descentrata. Ukraina devine gardianul Europei la marginea lumii civilizate.

    • ” Dacă e sa fim onești trebuie sa recunoaștem ca războiul nu se va termina fără ca Rusia sa obțină o bucata mare din Ucraina și multe garanții din partea SUA.”

      Corect. Asta este onestitatea unui Putin care credea ca a ajuns in Ucraina ” pentru totdeauna”, dar a reusit doar performanta inimaginabila pentru el de a cadea in groapa pe care a sapat-o altora si de a-si ridica toata lumea in cap. In acest caz ” pentru totdeauna ” are un sfarsit dupa chipul si asemnarea sa.

    • Dincolo de discutiile despre teritorii, printre conditiile oricarui armistitiu se vor regasi despagubirile de razboi si predarea celor acuzati de crime de razboi. Acestea vor fi cele de neacceptat, pentru rusia. Escaladarea permanenta a conflictului iti poate aduce beneficii doar daca, in final, esti invingator. In caz contrar, orice escaladare, astazi, te ingroapa si mai adanc, maine. Razboiul total are doua taisuri.

      • Nu este RAZBOI, este OPERATIUNE MILITARA SPECIALA. Razboiul este o actiune militara a unei tari asupra alteia. Putin nu vrea sa recunoasca Ukraina ca stat, deci nu-i poate declara razboi. In urma unui razboi exista reguli specifice de pace, armistitiu…
        Dupa o astfel de „OPERATIE…”, nu stiu ce poate sa fie.

  6. ” Reacția occidentalilor la bombardamente care afectează infrastructura civilă din Ucraina a fost nu instituirea unei zone de interdicție aeriană sau livrarea celor mai performante instalații de apărare anti-rachetă ci ci declararea Rusiei drept stat sponsor al terorismului. Cu ce îi ajută asta pe ucraineni? ”

    Foarte interesanta si sugestiva eschiva domnului Armand Gosu care nu raspunde la prima parte a intrebarii care de fapt este cea mai importanta. Pentru partea a doua , dincolo de opiniile politicienilor si analistilor si pentru orice logica normala si morala , Rusia lui Putin este un stat criminal si terorist care sfideaza in direct, la lumina zilei si nepedepsit intreaga comunitate internationala si toate ei normele politice, sociale , culturale , religioase , morale si umane.

    • @Sergiu Simion – instituirea unei zone de interdicție aeriană ar fi presupus ca avioane NATO sau rachete NATO să doboare avioane rusești, ceea ce ar fi transformat conflictul într-unul NATO-Rusia.

      Federația Rusă trebuie dezmembrată, însă prin dorința popoarelor membre ale federației, nu prin implicarea militară a NATO în conflictul din Ucraina.

      • NATO este deja implicat din plin in conflictul cu Rusia, asta se vede și din spațiu. Și nu doar prin fluxul fără sfârșit de arme trimise acolo ci prin instruirea soldaților, coordonare, mercenari, etc. Daca asta nu e implicare atunci nu stiu ce e. Că NATO nu este parte din conflict e afirmație pentru prosti ca să-i liniștească, niciun om lucid la cap nu crede asta.
        E drept, armele de distrugere in masa sunt pentru descurajare, cel puțin așa au funcționat până acum dar nu inseamna ca asa va fi mereu. Atata timp cat exista există și riscul ca unii sa le foloseasca. Putin nu cred ca le va folosi, e un actor mult prea rational sa faca asta dar nu se stie cine va mai urma după el. Despre dezmembrarea Rusiei actuale cine stie, nu se vad semne ca va fi si e greu de speculat ce se va intampla atunci, în situația în care se va intampla. Acea instabilitate va afecta desigur si Europa, sa nu ne facem iluzii ca se va resimți doar la ei.

    • @Sergiu Simion,
      Sunt de acord cu dvs, dl. Armand Gosu a dovedit multa clar-viziune in acest Articol. La observatia dvs. adaug si eu acest paragraf, a carui substanta semnifica o eventuala intorsatura dramatica in cursul evenimentelor : „…Loviturile cu rachete și drone împotriva populației civile și a infrastructurii critice s-ar putea dovedi o mare eroare strategică. Poate cea mai mare de până acum. Pentru că aceste atacuri forțează Occidentul să își schimbe strategia față de Rusia.”

      • @gigix – să vezi tu cum o să vă împărțiți R36 între voi, între republicile foste componente ale federației. Cum vreți voi, așa o să vi le împărțiți. Occidentul o să vă asiste pe toți, să vă construiți state independente, dar Federația Rusă o să dispară. A fentat ea istoria în ultima sută de ani, dar istoria nu iartă pe nimeni, locul Federației Ruse e la lada de gunoi.

        • Sunteti un optimist.

          Cat despre mine, eu respect puterea. Dumneavoastra puteti sa fiti de partea oricarei morale doriti, dar ar fi tare bine sa nu ne omorati pe toti. Zic si eu asa mai mult pentru mine, caci n-as indrazni sa sfatuiesc pe cineva. Mai ales ca…
          … sunteti un curajos sadea. Respect. Nu va e frica de moarte, de nimic. Va sustineti punctul de vedere fara nicio ezitare, stiind de la bun inceput ca nu putini vor fi cei care vor privi cu invidie, in cel mai bun caz, teoria dumneavoastra despre planarea rachetelor.

          Istoria e un concept fluid; cu cea mai mare umilinta, dar folosindu-ma la maximum de patrunzatoare-mi inteligenta, asa mi-a zis mama ca o am, habar nu am avut ce ati spus. Rusia a facut istorie pt vreo 30M km2 de vreo 200 de ani. Ca se va schimba, ca nu e absoluta, asa se intampla cu toate. Ca nu va decide ea cum se va schimba, ci altii? Niciunde nu voia sa mi se aseze gandul. Pana acum.

          Opinia dumneavoastra, distribuita mai tarziu pe intreg teritoriul federatiei, a colapsat ecuatia de unda – expresia va fi sudata de istoricii de mai tarziu de forma de la care a plecat totul: Ea a fentat istoria in ultima suta de ani.

          La prima vedere asa putin, un ceva insignifiant, aproape o idiotenie, a spart federatia in bucati de dimensiuni potrivit de mici pentru a primi o educatie aleasa, europeana.

          • @gigix – în lumea civilizată, imperiile s-au destrămat la începutul secolului 20, ăsta e argumentul pentru suta de ani cu care rușii au fentat istoria. Federația Rusă este în continuare un imperiu și se comportă ca atare, invazia în Ucraina tocmai a demonstrat asta.

            Dacă primești astăzi sudul Ucrainei, ”mâine” (peste 20 de ani) ai să vrei toată Ucraina și jumătate din Polonia. Și ai să ameninți din nou cu R36, exact cum faci și acum. Așa că oamenii care au înțeles ceva din istorie și din comportamentul tău, au o ofertă mult mai bună: republicile din Caucaz independente, Bașkortostanul indepedent, Tatarstanul independent, Karelia independentă ș.a.m.d.

            Tu ai să păstrezi o Rusie mai mică, de vreo 80 sau 100 de milioane de locuitori și ai să fii destul de ocupat în următorii 30 de ani cu construirea ei, încât să nu mai ameninți lumea civilizată cu R36.

        • Tare cred ca Federația Rusă o sa mai vada vreo cateva zeci de generații de Haralzi în tomberoane înainte să intre ea insasi acolo. Unii indivizi n-au nici simțul realității dar nici al ridicolului.

  7. Distrugerea recentă în Est a numeroaselor monumente sovietice privind ultimul război mondial nu e principala contraperformanță a petersburghezului Putin în materie de receptarea istoriei și rescrierea ei. După distrugerea infrastructurii civile a ucrainenilor, ca să ierneze în ger și beznă, vor fi vizionate cu totul altfel și documentarele sau filmele artistice despre Blocada Leningradului.

  8. Nu este nimic nou in comportamentul si sistemului politic rusesc si nici in placiditatea si colaborationismul si nationalismul-extremist al intelighentsiei ruse.
    Violenta si sacrificiile umane imense glorificate – Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Lenin si Stalin, Borodino au ramas referintele cu care se mandresc si pe care le cultiva.
    Dughin nu a aparut din neant.
    Restul sunt doar detalii pe care sovietologii le diseca la infinit.

  9. De o buna bucata de vreme Rusia trimite, in eter ,semnale ce ne arata cum ea nu se lupta cu Ucraina ci cu NATO si cu tarile ce fac parte din NATO dar cu toate acestea ea nu a atacat niciuna dintre tarile membre NATO.Ceea ce face acum Rusia contine mai multe componente de reprezentare a unui joc politico – militar ce cuprinde decizii ce sunt puse in practica in interiorul Federatiei si pe cele ce contin lupta cu armata Ucraineana .In interior .Rusia„ curata terenul ” si elimina prin recentele decizii toata „suflarea ruseasca” ce nu este convenabila conducerii actuale a Rusiei si nici principiilor si cutumelor ce tin de reprezentarea populara a Ortodoxiei . In paralel noile legi elimina si ele toate aceste cutume democratice existente in Occident ce privesc , intr-un cuvint , drepturile omului si libertatea totala a acestuia fara nici o forma de discriminare .Noua lege, ce a permis mobilizarea la oaste a 300 de mii de cetateni, nu reprezinta altceva decit aducerea in fata mortii a cetatenilor ce nu corespund standardului politic si social impus de Moscova . Practic, acesti oameni, sunt fara de scapare ei fiind loviti din fata de trupele ucrainienilor si din spate (in caz ca vor a se retrage) de cele ale Rusiei (deja exista astfel de formatiuni militare ce nu permit retragerea sub nici o forma ) . In exterior Rusia , indiferent de costurile umane sau materiale , doreste doar sa distruga intreaga natiune Ucraineana daca nu fizic (Ucraina este in acest moment depopulata in zonele in care luptele continua ) macar la nivelul distrugerii tuturor vestigiilor trecute sau prezente ce amintesc de poporul ucrainean .Rusia stie foarte bine ca nu poate cuceri intreaga Ucraina (dealtfel Putin a recunoscut cui ar apartine aceste teritorii nerevendicate explicit de Moscova) si ea nu face altceva decit sa creeze un„ no mans land ” in partea de dincolo de Nipru pe care daca nu o poate stapini prin cucerire armata si prin aducerea unor cetateni rusi spre a completa cantitatea umana de cetateni ucrainieni ce vor fugi de frica bombardamentelor va folosi in final si loviturile nucleare tactice ca principiu militar si socio -administrativ de separare totala de Occident pentru cel putin 50 de ani .Nipru va deveni astfel un obstacol de netrecut de niciuna dintre partile beligerante .Daca vom observa o depopulare totala ,a zonei actuale de demarcatie ,atunci totul capata forme agravante , un imens teritoriu devenind nelocuibil . Singura solutie existenta ,ce ar rezolva situatia razboiului cu Ucraina, fara a aduce in discutie lovitura nucleara, este aparitia posibilitatii ca unele dintre statele ce inca sunt parte a Federatiei Rusiei sa inceapa a dori sa se desprinda de trecutul lor si atunci problemele Rusiei devin cu mult mai mari , moment in care si China isi va baga coada spre a-si aduce aproape pe unii dintre separatisti ca si model european .Exista o mare probabilitate sa se intimple asta daca tinem seama de cuvintele lui J.R.Biden ce ne-a spus initial cum : nici nu stie ce il asteapta si mai recent cum este un loc sub soarele pamintesc si pentru China si pentru SUA dar sa nu uitam si vorbele doamnei der
    Leyen ce ne-a zis ,cu subiect si predicat ,cum Rusia, in formula ei Federativa ,nu mai poate ramine in picioare in viitor (citate din memorie ) .Asa cum bine vedem Occidentul se desprinde total de Rusia lucru pe care si Rusia incearca in a-l face .China are in fata o oferta imposibil de refuzat oferta ce se numeste crearea unei Uniuni statale de forma Uniunii Europene fara Rusia .Practic Rusia va fi strinsa in clestele chino-european cu contributia SUA .

  10. Da..osa fie un haos ucigator..in toata Rusia..si zapaceala mare in Europa..Noi de pe aici..mare belea..Un taifun social si militar..Cum va fi dupa..si cand?
    Rusia terfelita…China ..dominanta in zona istorica a ei…de milenii..nu de la tar..incoace..
    Turcia maraind a otomanism…si poate noi vom iesi..uniti..si cu o sansa de reanviere..dupa dusul nebuniei umane..de la Kremlin!

  11. Poate eu greșesc, vad ca absolut nimeni nu are aceiași viziune ca mine deși lucrurile par logice.
    @Lukcy,Biden nu are nici un cuvânt de spus. Cei care au luat decizia de a face război sunt cei care_i protejează pe mari oligarhi americani care au cumpărat activele Ucrainei. Eu cred ca în SUA exista și oameni mai cumpătați care își dau seama ca Americii nu-i folosește un război contra Rusiei.
    @Sceptic,Dacă Rusia nu ar deține armamentul nuclear, a 8_a parte a pământului și o treime din resursele naturale ale lumii cu siguranță că ar fi un stat de mana a treia. Întrucât deține cele 3 lucruri eu cred ca Rusia e la fel de
    puternica ca cele doua, poate mai puternica întrucât nu e dependenta de nimeni și de nimic.
    @Sergiu Simion, Putin nu a căzut nici intr-o groapa. Sunt convins ca nu s-a bazat nici pe eurpeni, nici pe chinezi, nici pe americani. A pornit de la bun început o lupta împotriva tuturor, cum s-a întâmplat în al doilea raz. mond.
    Dacă nu pornea el lupta cu siguranță că atât SUA cât și China, UE sau Turcia atacau Rusia pt a obține cea mai bogata regiune a lumii: Siberia.
    @Lili,Rusia nu se luptă cu ucrainenii, sunt convins ca rusii ii iubesc pe ucraineni. Rusii se luptă cu toată lumea.

    • @Tudor,
      „…Americii nu-i folosește un război contra Rusiei”.

      Singurul razboi este cel inceput de Rusia pentru cotropirea Ukrainei. Ce fac Statele Unite si vestul democrat nu este decat sa ajute poporul ucrainean sa-si recapete libertatea. Asa cum in trecut America a ajutat Rusia sa invinga nazistii germani. Fara ajutorul american rusii ar fi disparut sub cizma germana dar Rusia a uitat. Cred ca toata lumea, cu exceptia rusilor si prietenilor lor, gaseste acest ajutor cat se poate de natural.

    • Domnule Tudor.. o monstruoasa coalitie SUA,China,UE si…Turcia..?! Pt. Siberia?d-voastra avti idee de costurile ENORME necesare pt. exploatarea comerciala a resurselor de hidrocarburi in conditiile extreme de iarna?!Tocmai acum cind SUA au ajuns in elita producatorilor si exportatorilor de hidrocarburi?
      China oricum va reusi sa colonizeze Siberia (nu au nevoie de razboi)din punct de vedere demografic cit despre UE si Turcia..lasati-o balta ca nu-i nimic logic.Si e destul ca Azerbadjanul si Kazahstanul nu mai sint in aria de influenta rusa oricum.
      „@Lili,Rusia nu se luptă cu ucrainenii, sunt convins ca rusii ii iubesc pe ucraineni. Rusii se luptă cu toată lumea”
      Teza asta am mai intilnit-o la troli pro Putin de pe adevarul.ro. Cam schiopateaza,dar ma rog si aici..ca si aiurea,fiecare crede ce vrea.Oricum are o aura asa romantica incit..M-ati „lamurit”, iar Putin e Marele Cavaler Aparator Al Marelui Imperiu Moscovit si Al Adevaratei Morale pe care mai ales Vestul Decadent o calca in picioare….Ce „frumos”.Vedeti numai ca acest Cavaler cu alura Hristica sa nu se transforme in ditamai ANTIChristul.Nu dealtfel dar deja multi(cu deosebire neoprotestanti, dar nu numai)deja bat tare apa-n piua pe tema asta si s-ar putea sa aveti o surpriza..neplacuta;si se alege prafu’ si amaru’ de frumusetze de logica!!
      Dar cred ca cel mai indreptatit sa raspunda (de ce Putin a invadat Ucrainia…one million dollars question) ar fi Serghei Beseda;dupa atita sinucigasi (cu sinucideri mai mult sau mai putin dubioase) si tragedii din spatiul rusesc, moartea mai mult sau mai putin dubioasa a unor personaje mai mult sau mai putin importante, a disparut complet din zona de atentie dupa stirea referitoare la arestarea lui,pt. delapidare de fonduri federale din martie, nu se mai stie nimic, oficial despre el….
      Si domnul Gosu a recunoscut ca Beseda a fost cel care l-a intoxicat pe tzar(deh, Wishful Thinking…) cu informatii false despre starea de spirit pro rusa si impotriva regimului Zelenski a majoritatii ucrainienilor, despre proasta organizare a armatei ucrainiene si potentialul ei rapid de dezintegrare,etc.
      Nu de alta dar am afla niste informatii informatii altfel nu am fi (atit de multi) care sa batem cimpii si sa tragem concluzii aparent logice…atit de usor!!

      „Dacă Rusia nu ar deține armamentul nuclear, a 8_a parte a pământului și o treime din resursele naturale ale lumii cu siguranță că ar fi un stat de mana a treia. Întrucât deține cele 3 lucruri eu cred ca Rusia e la fel de
      puternica ca cele doua, poate mai puternica întrucât nu e dependenta de nimeni și de nimic.”
      Da si nu;da si ba;problema e ca un colos cu picioare de lut nu va ramine multa vreme in situatia asta….vor suporta consecintele; deocamdata cu toata „iubirea” dovedita pina acum cam greu va fi sa stearga din mintile ucrainienilor de rind dovezile de „iubire” manifestate pina acum pt cel putin 3 generatii de acum incolo…si sa se astepte la reciproca….
      in rest….a naibii logica!!!!!!da’ vorba aia ( am mai repetat-o si in alt context), fiecare crede ce vrea….

  12. ..apatia de acum a poporului rus îmi aduce-aminte de apatia poporului român din decembrie ’89..
    Cine-ar fi crezut..? O iarnă blândă, ca atunci, ar ajuta..

    Visez în continuare(și poate nu sunt singurul..) că un deranj major la Moscova, Sankt Petersburg …șamd, va pune capăt dictaturii lui Putin și, pe cale de consecință, războiului din Ucraina.
    https://www.youtube.com/watch?v=bNnFFKv_NyI&t=21s

  13. Un om face atâta deranj pentru o lume întreagă și nu are leac….. Serviciile secrete nu găsesc acul potrivit cojocului lui Putin? A trecut vremea diplomației pentru un astfel de nemernic. Nu pot crede că este intangibil. Bătăușul din curtea școlii care i amenință pe toți cu arma nucleară trebuie anihilat înainte să-și pună planurile in aplicare. Chiar nu se vede de ce este in stare?

  14. In Ukraina nu este RAZBOI, este OPERATIUNE MILITARA SPECIALA. Razboiul este o actiune militara a unei tari asupra alteia. Putin nu vrea sa recunoasca Ukraina ca stat. Prin urmare nu vrea si nu-i poate declara razboi. In urma unui razboi exista reguli care stabilesc pacea, armistitiul…
    Dupa o astfel de „OPERATIE SPECIALA … :)”, nu stiu ce poate sa fie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro