vineri, august 12, 2022

«Nu e sigur că Dumnezeu nu a câştigat». Sfârşitul creştinătăţii sau noul ȋnceput al acesteia?

Incep acest text ȋntr-o notă foarte personala. De mai bine de două decenii ȋncerc să aflu răspunsul la mai multe ȋntrebări, cum ar fi: cum şi ȋn ce mai cred oamenii pe măsură ce modernitatea avansează? Ce reprezintă cu adevărat secularizarea? Cum va arăta instituţia bisericească (ortodoxă şi nu numai) ȋn viitor? Am citit zeci, poate sute de cărţi şi articole pe această temă. Iar atunci când credeam că am găsit o “lumină” explicativă la unul din autorii consacraţi ai domeniului, trebuia să o iau de la capăt, pentru că un altul, la fel de renumit şi respectat, ȋl contrazicea şi-i răsturna teoriile. Nimic neobişnuit, veţi spune, aşa funcţionează ştiinţa şi cunoaşterea, ȋn general. Şi totuşi…La târgul de carte Bookfest din acest an (mai viu şi mai animat ca niciodată, din motive post-pandemice) am obţinut cartea Dnei Chantal Delsol, Sfârşitul Creştinătăţii. Inversiunea normativă şi noul timp, Editura Spandugino, 2022, proaspătă, elegantă, publicată pe hârtie galbenă şi fină, o bucurie de carte – fostul librar care am fost ȋncă mai ştie să aprecieze la adevărata sa valoare un produs editorial bine realizat. Chiar ȋn timp ce o răsfoiam am avut impresia unei descoperiri majore – dovadă sunt şi rândurile de faţă. Pentru că alegi să citeşti o carte de la prima răsfoire, de la primele pagini, sau nu o mai faci deloc, este convingerea mea fermă.

Mărturisesc deschis că ştiam foarte puţine lucruri despre autoare, ȋn momentul ȋntâlnirii cu volumul. O carte de teorie politică apărută la Editura Polirom, ȋn cunoscuta serie “coperta galbenă”, alta la Cartier, dedicată miturilor şi simbolurilor politice şi cam atât. Plus semnătura sa pe pagina prestigiosului jurnal Le Figaro, articole din care nu pot citi, helas, decât două-trei paragrafe, ȋnainte să se tragă cortina abonamentului digital plătit şi obligatoriu, un pod prea ȋndepărtat pentru sărăcii din Est ca noi. Căutări mai aprofundate mi-au relevat faptul că este catolică practicantă, mai degrabă aripa “tradiţionalistă”, mamă a şase copii, din care unul adoptat, provine dintr-o veche şi reputată familie de intelectuali din regiunea Lyon. A fost eleva şi discipola lui Julien Freund, filosof şi sociolog, cunoscut mai ales prin faptul că a fost principalul traducător şi promotor al operei lui Max Weber, unul dintre părinţii sociologie moderne, ȋn Franţa şi nu numai – poate de aici vine aerul vag “sociologizant” al scrierilor şi analizelor sale, chiar dacă Dna Delsol nu se revendică niciun moment ȋn volumul citat mai sus ca o adeptă a “fizicii sociale” dragă magistrului său. Numărul, calitatea şi impactul articolelor şi cărţilor sale au făcut ca ȋn anul 2009 să fie aleasă membră a prestigioasei Academii de Stiinţe Morale şi Politice.  Percepţia şi imaginea sa publică, ȋn Franţa, este un foarte diversă. “ Filozof nonconformist, autoare de lamentaţii reacţionare leneşe” (ziarul Le Monde, centru-stânga). “Intello’ catho” (ziarul Le Figaro, centru-dreapta – tradus, o calificare uşor ironică şi neȋncrezătoare, dar admirativă). “Pseudo-filozof, reacţionar” (Liberation- stânga). Bănuiesc că o parte din cititorii acestor rânduri ştiu ce ȋnseamnă şi ce presupune să fii etichetat de “reac’”, ȋn mediul francofon, nu mai insist.  Adulată sau detestată, Chantal Delsol este tipul de personalitate care nu lasă pe nimeni indiferent, are un “nu-ştiu-ce” care atrage şi deranjează profund, ȋn acelaşi timp. Nu putea fi altfel, pentru că se apropie periculos de mult de ADEVAR, inclusiv acele forme care nu mai sunt bune de rostit ȋn aprigele noastre vremuri de rescriere a acestuia.

Volumul apărut ȋn Franţa, “ţara ȋn care s-a scris scenariul metafizic al (post)modernităţii”, după cum scrie ȋn prefaţa românească dl. Teodor Baconschi, care este şi traducătorul cărţii – o traducere excepţională, fluidă, cuceritoare – volumul, repet, a avut parte de o primire excepţională. Multe recenzii de calitate, emisiuni de radio şi televiziune, dezbateri publice. Cred că acest acest fapt se explică nu doar prin valoarea intrinsecă a lucrării, un rol aparte l-a jucat şi pasiunea pe care o au francezii pentru “declinologie”, acele care ȋncearcă să desluşească situaţia actuală a Franţei, prevestind, ineluctabil, prăbuşirea acesteia. Că acest lucru nu s-a ȋntâmplat şi nu se va petrece prea curând este cu totul altă poveste.

Să revenim. Nu este uşor să trasezi un rezumat preliminar, un “fir roşu” al acestei cărti. Doamna Delsol ne anunţă, cu luciditate şi fără nicio urmă de emoţie deplasată, moartea civilizaţiei creştine ȋn Occidentul (fost) catolic şi protestant, cea care a dat formă şi conţinut civilizaţiei noastre timp de 16 secole, norme de funcţionare şi reguli. Procesul de decădere şi moarte lentă a acestei forme de civilizaţie ȋncepuse ȋnsă cu multă vreme ȋn urmă, cu “vârfuri” de tipuri Revoluţia Franceză sau Mai 68; ultimele decenii au dat un impuls nemaivăzut acestui declin inexorabil către un “nou timp”. Situaţia este asemănătoare cu ceea ce s-a ȋntâmplat ȋn provincia canadiană Quebec, ȋn perioada anilor 1960-1990. Biserica catolică locală a avut până atunci o forţă remarcabilă, fiind prezentă ȋn toate domeniile vieţii sociale şi politice. Fără sprijinul acesteia (inclusiv prin politici nataliste, demografice) francofonul Quebec nu ar fi putut rezista tăvălugului anglo-saxon din jur. Noi, ca români, care ne alintăm cu imaginea insulei latine ȋn oceanul slav care ne ȋnconjoară, cred că putem ȋnţelege destul de bine situaţia. Dintr-o provincie cu practică religiosă ridicată, cu “frica lui Dumnezeu”, am putea spune mai popular, Quebec devine rapid, ȋn doar câteva decenii, una dintre cele mai secularizate şi anticlericale regiuni ale lumii. Ce s-a ȋntâmplat? Mister, ȋn ciuda multiplelor explicaţii legate de secularizare. Dar sfârşitul creştinătăţii nu va fi şi cel al creştinismului, una din ideile de bază ale volumului.

Procesul prin care creştinismul, altădată religie dominantă şi dominatoare, este chemat (şi obligat) să devină o religie supusă, umilă şi cât se poate de individuală, nu este unul oarecare. Este o dispariţie lentă, de durată. Chantal Delsol crede că “lumea creştină se bate de două secole pentru a nu muri”. Iar ȋn această “bătălie” apare citată ca un punct de reper şi utopia celor trei “fascisme corporatiste”, ale lui Mussolini, Salazar şi Franco, care au acţionat pentru a salva, restaura şi reimplanta Creştinătatea ȋn Europa, prin respingerea anarhiei democratice” (p.28). O atitudine care după terminarea războiului a discreditat durabil catolicismul, pentru că acesta nu a abandonat, citez, “veleităţile sale ȋnchizitoriale” (p. 32). Facem o mică pauză de “gândire laterală”, pentru a ne ȋntreba dacă acest raţionament nu este cumva valabil şi pentru defuncta şi neaoşa noastră Mişcare Legionară, dacă amprenta sa asupra Bisericii Ortodoxe române nu este mai puternică decât am putea crede la prima vedere – cel puţin ȋn mediile academice occidentale, dacă ţinem seama doar de numeroasele lucrări dedicate subiectului apărute ȋn ultima vreme.

Intrat ȋn faza de agonie ineluctabilă, dispariţia creştinismului nu se va traduce ȋnsă prin domnia unui ateism triumfător sau un raţionalism atotputernic. Spiritul religios al fiinţei umane nu se poate stinge odată cu progresul triumfător, ci altceva, un alt regim spiritual ȋi va lua locul – un politeism ambiguu, cu zeul numit “Ecologie” plasat centrul noului panteon. Incă odată, autoarea, filosof (la philospohe, ȋn fine, franceza acceptă parcă mai uşor femininul ȋn acest caz precis) atinge en passant şi sociologia modernităţii şi a secularizării (chiar dacă nu foloseşte acest termen ȋn cartea sa) care ne transmite cam acelaşi lucru: nu există secularizare perfectă, ateii “absoluţi” sunt la fel de rari ca şi creştinii veritabili, societăţile au oroare de vidul spiritual, aşa că mereu se vă găsi o formă de cristalizare a nevoii religioase, de la celebrul “New Age” al anilor 1990 la manifestări brutale de fundamentalism religios. Sau religiile ale “dezvoltării personale” şi mindfulness-ului corporatist din zilele noastre. Când vine vorba de delicatele afaceri ale credinţei şi spiritului uman, “să nu-i credem pe intelectualii teoreticieni, să credem popoarele”, ne ȋndeamnă Chantal Delsol (p.34).

Trăim o adevărată revoluţie a spiritului, ne avertizează autoarea, care afectează ȋn profunzime cele două domenii fundamentale ale existenţei umane: morala şi ontologia.  Suntem ȋn acest moment subiect şi actori ai unei vizibile inversiuni (răsturnarea unei ordini pe care o credeam firească) normative şi ontologice. Perceptele noastre morale, la fel ca şi viziunea noastră de ansamblu asupra lumii suferă o schimbare fără precedent. Inversiunea normativă: pasionată şi fină cunoscătoare a antichităţii greco-romane, autoarea ţine să reamintească faptul că ȋnsăşi religia creştină primară s-a stabilit printr-o inversiune normativă. Foarte interesante sunt exemplele legate de avort şi sinucidere. In lumea antică, avortul şi infanticidul (uciderea propriului copil la naştere) erau monedă curentă. Fătul, pruncul, aparţinea tatălui care decidea asupra viitorului său (p.47) şi abia odată cu victoria creştinismului, avortul realizat după 40 de zile de la concepţie este echivalat cu o crimă – o doctrină care va rămâne neschimbată până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sinuciderea era văzută ca un act de curaj şi onoare individuală; ȋncepând cu secolul al IV-lea, gândirea creştină arată faptul că nu putem dispune de bunul suprem care este viaţa și care nu ne aparţine nouă cu adevărat, ci lui Dumnezeu. Ajungând la statutul de religie dominantă (şi dominatoare!) creştinismul transformă, apoi penalizează ideea de avort şi sinucidere, condamnă şi persecută aprig homosexualitatea. Or ceea ce se ȋntâmplă astăzi este o veritabilă revoluţie, o inversiune normativă fără precedent: tot ceea ce fusese abolit ȋnainte, devine normă şi chiar este ȋncurajat. Societatea evoluează ȋn sensul unor libertăţi individuale din ce ȋn ce mai mari, morala s-a deplasat puternic către bunăstarea fiecăruia, fără nicio legătură cu viziunea asupra Omului şi antropologia creştină de altădată. Cum s-ar explica astfel uşurinţa cu care vorbim despre aparate sofisticate de sinucidere (pardon, moarte asistată, Delsol scoate ȋn evidenţă şi acest aspect, avem tendinţa de a inventa alţi termeni sau construcţii lexicale pentru a numi actele din vechime) sau banalizarea avortului? – atenţie, nu interzicere, ci banalizare. Ceea ce contează este trăirea clipei, a prezentului continuu.

Cei care caută să apere vechi principii morale nu mai cred nici măcar ei ȋn ideea că s-ar putea schimba ceva. Dar mai bine să cităm din volum: “astăzi, un păgânism tot mai pregnant strâmbă din nas dacă este nevoit să trăiască sub principiile Creştinătăţii. Intrucât nu se mai sprijină pe credinţele subiacente, vechile moravuri sunt lichidate, adică lichefiate şi suprimate”(p.61). Chantal Delsol are curajul să “fluiere” ȋn Biserica literelor din Franţa şi nu numai, spunând că toată lumea se indignează şi ia foc când vine vorba de drepturile copilului, dar nimeni nu mai pune discuţie pilula avortivă de “a doua zi”, care lichidează totuşi un copil ȋncă nenăscut.

Inversiunea (răsturnarea) normelor nu s-ar fi putut produce fără o inversiune ontologică, sau, altfel spus, a “fundamentului fundamentelor” existenţei noastre. Încrederea ȋn principiile de viaţă şi comportament creştin s-a prăbuşit, ceea ce face ca ele să pară acum desuete, ȋnvechite şi chiar ilegitime pentru omul contemporan. Dna Delsol dă ca exemplu de inversiune ontologică iudaismul. La ȋnceputurile sale, o religie “secundă”, care prin tenacitatea sa şi capacitarea unor noţiuni ca revelaţie divină, credinţă, fidelitate, ȋnţelepciune interioară şi discernământ, a reuşit să ȋnlocuiască cu succes diverse politeisme din epocă. Numai că, ne avertizează autoarea, “inversiunea de la ȋnceputurile iudaismului viza ȋnlocuirea unei religii cu alta, pe când cea de astăzi ȋşi propune cu precădere să respingă religia curentă” (p.68).  După prăbuşirea creştinătăţii,  nu vom avea o domnie a ateismului generalizat sau a materialismului extrem, ci mai degrabă o morală stoică, diverse forme de politeisme şi religiozităţi soft, cum ar fi diversele “dezvoltări personale”, dar şi renaşterea unor spiritualităti arhaice, cum ar fi cultul Mamei Pământ.

Exemplu cel mai elocvent al demostraţiei sale este ecologia, care ȋn ultimele decenii a devenit „o liturghie”, o credinţă. S-a prefăcut ȋn liturghie, este cu neputinţă să o ignorăm, ȋntr-un fel sau altul, ȋn orice discurs sau fragment discursiv, este un catehism (sau mai degrabă a luat locul vechilor exerciţii catehetice, n.m.). Copiii sunt instruiţi ȋncă de la grădiniţă să deprindă modul corect de gândire şi acţiune (p.78). Dar ideea de ecologie şi de apropiere plină de dragoste şi recunoştiinţă faţă de natură există deja ȋn creştinismul catolic, la sfinţi ca Hildegarde de Bingen sau Sf. Francisc. Doar că natura nu este divinizată, pentru că “divinul este ȋn altă parte”, ci doar respectată cu măsură. Noua religie, Ecologia, pretinde la rândul său, pe un tipar aproape religios, ritualuri şi sacrificii, de la trierea selectivă a deşeurilor la monitorizarea emisiilor de carbon (p.81) sau, adaug eu, ruloul compresor al electrificării auto, ştiind bine că acesta este ȋncă departe de a fi realizabil la scară largă şi la preţ abordabil. Pentru a vă smulge un zâmbet, sau din contră, aş dori să vă spun că am cunoscut ȋn perioada studiilor de doctorat din Elveţia o familie sofisticată, bogată şi ȋngrijorată, care făcea săptămânal cu maşina 30 de kilometri dus, 30 ȋntors până la cea mai apropiată dechetterie certificată “eco”, pentru a recicla căteva capace de bere, cutii de conserve şi pagini de hârtie. Peturi nu aveau, nu ȋncurajau plasticul. Nu este o glumă sau un exemplu răutăcios, este purul adevăr.

Cine defineşte morala, ecologică şi nu numai, ȋn zilele noastre? Elitele politice şi sociale, care legiferează ȋn conformitate cu ea şi ȋi ostracizează pe recalcitranţi (p.81). Bref, am revenit la o situaţie şi o morală asemănătoare cu cea de dinaintea triumfului creştinismului, şi anume o morală de stat. Discursurile publice ale elitelor noastre pe teme de societate (ecologie şi drepturile omului) seamănă leit cu predicile bisericeşti de altădată, punctează autoarea.  Mila, compasiunea, filantropia, preţuirea autentică a Celuilalt, toate sunt valori moştenite din Evanghelie, ȋnsă fără fundamentele sale. “ Din religie nu mai rămâne decât morala: un fel de religie a moralei” (p. 96), o grijă evanghelică faţă de om şi nevoile sale, dar lipsită de orice formă de transcendenţă. Si, mai cred şi adaug eu, memoria ȋnsăşi a Evangheliei a dispărut şi ea.

Mişcarea Woke şi derivatele sale nu avea cum să scape din analiza Dnei Delsol. Cel mai bine ar fi să redau un citat exact din carte: “ȋntrucât decretează o vinovăţie de neiertat, mişcarea Woke deschide doar calea violenţei. Păcatul ei originar seamănă cu o formă de maniheism, de vreme ce doar albii sunt vinovaţi. Mai mult, adepţii au luat pe cont propriu conceptul adevărului dogmatic, aşa că ȋşi exclud adversarii din viaţa publică, tot aşa cum, odinioară, Biserica obişunuia să excomunice” (p.96). Iarăşi, adaug eu, cei care au gustat din comunism, ȋn varianta românească sau altele, nu au cum să nu fie sensibili la astfel de afirmaţii, pentru că ştim cum era definit “adevărul dogmatic” atunci şi cum se reacţiona la ȋncălcarea acestuia.

Cartea se ȋncheie destul de abrupt, se simte că autoarea ar fi putut continua, dar a preferat mai degrabă un final deschis. Ideile concluzive ar fi următoarele: ȋn primul rând sfârşitul creştinătăţii nu va ȋnsemna şi sfârşitul creştinismului. Bisericile vor fi goale, simple obiective turistice sau săli de fitness, dar cultura creştină va dura ȋncă mult timp. In al doilea rând, creştinii ȋnşişi sunt chemaţi să devină “ostaşii unui război pierdut”, resemnaţi, dar capabili să-şi accepte soarta, pentru că nicio renaştere a Creştinătătii nu mai apare la orizont, aşa cum ȋncă mai credeau, ȋn anii 1930-1940, unii intelectuali francezi ca Jacques Maritain and comp. (p.113). Creştinii viitorului, vor reprezenta o “turmă mică”, ȋn cel mai evanghelic sens al termenului, dar capabili să trăiască esenţialul, să fie sarea pământului. E mai greu să serveşti societatea când eşti ȋn minoritate, decât să foloseşti avantajul pe care ţi-l oferă puterea, spune ea. In al treilea rând şi Biserica, percepută ca instituţie globală, va trebui  să conştientizeze pierderea puterii şi statutul minoritar. “Laicii au interiorizat corect statutul de minoritar, nu aceasta este şi cazul clericilor” (p.118).  Mergând pe linia unor sociologi consacraţi (Vattimo) ai postmodernităţii şi ai secularizării (cu toate că ea evită să folosească acest termen), afirmă că o Biserică minoritară „are vocaţia desăvârşirii, deoarece ȋn sânul ei, orice comportament greşit accelerează comportamentul deja antamat” (p.119). Vă sună cunoscut, nu-i aşa? Cred că afirmaţia se aplică foarte bine şi ȋn cazul Ortodoxiei, o greşeală a unui preot sau episcop devine, prin extensie, vina ȋntregului corp clerical.

Finalul cărţii este unul “terapeutic”- nu ştiu dacă este termenul potrivit, dar altul nu am găsit. Îl reproduc ca atare, poate că e mai nimerit aşa: ”a renunţa la Creştinătate nu comportă vreun sacrificiu dureros. Chemarea noastră nu este aceea de a produce societăţi ȋn care Evanghelia guvernează Statele, ci mai curând, cu vocea lui Saint-Exupery, aceea de a ne ȋndrepta, cu pas uşor, către o fântână” (p. 122). Este evident că un asemenea discurs realist spre cinic, şoptit la capătul unui organism muribund, nu putea lăsa indiferent o parte din teologii catolici din Franţa, care i-au reproşat autoarei, printre altele,  fie faptul că Biserica este autoritarea Verbului ȋntrupat, deci nu poate fi judecată astfel, fie că a eludat complet din ecuaţia globală a noilor raporturi religioase ascensiunea fulgerătoare a Islamului ȋn Europa. Dar nu cumva acest sfârşit al creştinătăţii este mai curând o binefacere sau o catastrofă? Emil Poulat (1920-2014), faimos istoric şi sociolog al religiilor din Franţa rezuma astfel situaţia sfârşitului: “nu e sigur că Dumnezeu nu a câştigat”. Punct şi de la capăt.

Post Scriptum: Dl. Teodor Baconschi, este, aşa cum spuneam, traducătorul acestei cărţi aparte şi autorul unor pagini de prefaţă ȋn care pledează pentru mai buna cunoaştere a operei delsoliene’ care ne poate ajuta, direct şi indirect şi pentru ȋnţelegerea faptului religios din Ortodoxia noastră. Fapt religios, care dincolo de o aparentă vitalitate se instalează pe zi ce trece ȋn “acaparantul şi alienantul ethos postomdern” (p.15). Pierderea progresivă a ruralităţii credinţei, contestarea deschisă a BOR-ului, ȋn stradă, după tragicul moment Colectiv, atracţia din ce ȋn ce mai scăzută a seminariilor şi facultăţilor de teologie, critica raporturilor dintre Biserică şi Stat, pe principiul simfoniei bizantine, religia ca obiect de consum media curent, cancanizarea’ acesteia, chiar şi ȋncordarea numită “referendum pentru familie” (care, ȋn treacăt fie spus, s-ar putea să aibă cu totul alte rezultate dacă s-ar repeta mâine), toate pot fi citite şi ȋnţelese altfel după lectura cărţii de mai sus. Pentru că dincolo de pelerinajele cu sute şi mii de oameni, mănăstirile care duminica nu mai au suficiente locuri de parcare pentru “credincioşii” motorizaţi sau ritualurile curente din zona nunţi-botezuri-ȋnmormântări se ascunde marea surpriză a unui viitor (destul de) apropiat.

Distribuie acest articol

68 COMENTARII

  1. Marturisesc ca inca nu am citit articolul in intregime, m-am blocat undeva, frapat, si remarc provizoriu cateva aspecte, pana ma mai informez : Julien Freund ( si-a luat doctoratul, despre C. Schmitt, cu R. Aron ) nu doar ca era un weberian, mai precis era un schmittian si un colaborator al Nouvelle Droite. Mi se pare ca teoremele Dnei Chantal Delsol se leaga foarte strans de acelea ale lui Pierre Manent, gurul unor conservatori romani ( unul dintre acestia si-a luat doctoratul, despre C. Schmitt, cu Manent … ) scoliti in Franta, e vorba de o tentativa de re-unire a religiei cu politica sau o versiune actualizata si mai pudica a ´teologiei politice´, de fapt, o reintroducere a traditiei reactionare prin ferestrele foarte largi si generoase ale ´Liberalismului´. Teoriile lui Manent sunt foarte intortocheate, dar el spune, in esenta, ca Crestinismul e mai ´tare´ decat procesul de secularizare si ii supravietuieste, modificat totusi, distilat, un soi de dialectica a istoriei foarte originala, tipic frantuzesc. De mentionat totusi ca Manent e eurosceptic inflexibil ( de ce sa ne mai miram atunci ca elevii lui romani, directi sau indirecti, au pozitiile pe care le au, foarte ambigue, fata de U.E. pe care, altminteri, cica ar reprezenta-o ?!) si uraste efectiv, ca orice bun conservator, Islamul ( cu unele ciudatenii si relativ la Iudaism si sionism, se resimte vana integrista ), etc. Sunt puse ´sub rampa´ unele fire ´metapolitice´ mai mult sau mai putin ´oculte´. Atat, deocamdata.

    • Inaintez putin si ma blochez din nou : intreb autorul daca e familarizat totusi cu ´reac´, sa fi fost de Maistre ( caruia Manent i-a scris prefata la una din editiile recente ale ´Consideratiilor´), Schmitt, Alain de Benoist reactionari sau sa cautam altii ? …
      – ´utopia celor trei “fascisme corporatiste”, ale lui Mussolini, Salazar şi Franco, care au acţionat pentru a salva, restaura şi reimplanta Creştinătatea ȋn Europa, prin respingerea anarhiei democratice” ´ , daca nici aceasta uluitoare afirmatie nu suna (cel putin) reactionar, chiar nu stiu ce sa mai zic … Totusi, pt. cultura generala, e bine de stiut ca primul Fascism italian, chiar abstractie facand ca iesea dintr-un socialism revizionist, avea radacini ´oculte´ in traditiile masonice ´ghibeline´ anticlericale ale Risorgimento si in neopagana ´Traditio Romana´, de unde si cultul neo-imperial, etc.

    • @L.A. Am avut, cred, ocazia să dialogăm suficient că să remarcați că nu am nici o afinitate cu o anumită dreaptă foarte plăcută cercurilor intelectuale românești. Dar despre Julien Freund cred că primul lucru care trebuie spus este că a fost rezistent. A luptat cu arma în mana împotrivă naziștilor, o perioadă chiar în FTP. Poate că alți antifasciști au avut după război poziții mai confortabile din punctul de vedere al observatorului de astăzi dar Freund și-a vărsat sângele. Contează.

      Cât despre Chantal Delsol publică desigur în Le Figaro dar și în oficine mult mai sulfuroase: Valeurs actuelles, Atlantico, L’Incorrect. Este soția lui Charles Millon, om politic fost de dreapta trecut cu arme și bagaje în barca extremei drepte în ’98. Apropiat de FN, apoi de Génération identitaire și mai nou de Éric Zemmour (desi s-a ferit să îl șuștină deschis la ultimele prezidențiale).

      Acestea fiind spuse, „La Fin de la chrétienté” e citibilă (foarte compactă!) și, din multe puncte de vedere lucidă. Există și pasaje indigeste din punctul meu de vedere (vedeți recenzia lui Matthieu Giroux).

      • Multumesc, aveti dreptate, dar nu schimba lucrurile, era un ´reactionar´ ( ceea ce nu implica neaparat vreo descalificare morala!, e o simpla constatare).
        La francezi lucrurile sunt destul de complicate cu stanga si dreapta ( sa amintim de Georges Valois, mort in lagar ? tot asa, multi comunisti au fost rezistenti, la noi multi legionari ) desi tocmai la ei aceste denominatii destul de conventionale au luat nastere, Freund era si el un ´nonconformist´, greu de incadrat. Cert e ca Freund a fost ´sedus´ de Schmitt, al carui principal apologet francez a devenit, si ca a colaborat cu Nouvelle Droite, desi nu era de acord cu multe lucruri de acolo ( de ex., neopaganismul ). Oricum, a ramas rezonabil, dar aceste lucruri trebuie mentionate. Raymond Aron si-a exprimat dezacordul cu unele dintre ideile schmittiene ale lui Freund, nu era dispus sa mearga atat de departe ( a gasit unele dintre ideile lui Schmitt utile in ´realismul´ sau politic,´paradigma´ devenita dominanta dupa Razboi, un fel de spirit al timpului ). Sincer, nu sunt foarte familiarizat cu lucrarile lui Chantal Delsol – nu prea ma intereseaza genul, mea culpa, insa e suficient pt. a sesiza directia si influentele gandirii ei, fiind constient ca fiecare scriitor poate avea o evolutie foarte personala ( mai ales cand vine vorba de francezi !, desi Freund era mai mult german) – remarcati totusi ca trimiterile,aluziile, sunt inspre epigonii de la noi. Evident ca se poate sa gresesc ! Mai cred ca si lucrarile lui C. Schmitt sunt de altfel extrem de lucide si de grave, nu mai zic de erudite!, multe dintre criticile lui la adresea Liberalismului sunt juste ( ipocrizia ´razboaielor juste´ democratice , cu demonizarea inamicilor, s-a vazut in politica ´cruciata´ a neoconservatorilor, etc. ) nu degeaba a captat interesul pasionat al atator spirite, ce sa mai vorbim de Heidegger! Comentariile – si incerc sa nuantez cat pot -, presupun asemenea simplificari si schematizari nefericite.

      • @L.A. Comentariul meu referitor la Freund intenționa să pună lucrurile în perspectivă (nu mă lansez acum într-o discuție cu privire la rezistența comunistă în Franța și cea legionară în România – nu există echivalență morală după mine). În linii mari suntem în mod clar de acord.

        Credeți-mă că nici eu nu aș fi citit Chantal Delsol dacă nu ar fi fost o prezență oarecum vizibilă în timpul președenției Hollande (reușea să o facă pe Frigide Barjot să pară moderată și rezonabilă). Surprinzător însă, „La Fin de la chrétienté” e chiar citibila (probabil pentru că e scurtă). Și, pentru mine, e mult mai cu picioarele pe pământ și mai „recentă” decât ce s-a produs în România pe tema asta.

      • Cat despre substanta textului, condensez, in graba, dar mi se pare ca trebuie spus lucrurilor pe nume si iesit din ambiguitate :
        cum bine remarca si autorul, cartea lui Delsol apartine genului ´declinist´ ( ´Marea inlocuire´, etc. ), lamentatie funebra la capataiul ´Crestinatatii´ ce nu vrea sa moara, gen hotarat reactionar si ´decadent´ ( reactionarii au iesit din dandysmul decadent, v. de ex. A. Compagnon ), mai degraba decat crestin – ce presupune intotdeauna o perspectiva pozitiva, optimista si condamna nihilismul, deznadejdea sau ´acedia´. E o desfasurare inspaimantatoare a ´semnelor vremurilor´, oarecum a la Guenon. Acesti autori, se simte, aproape ca se delecteaza in aceasta lumina a amurgului, mai ales cand se cred printre alesii unei ´Biserici invizibile´ ( de unde si rezervele firesti ale Bisericii vizibile si normale ) – uneori chiar si sunt membrii unor organizatii oculte sau sectare -, sau mostenitorii Pamantului (´ciclului´) viitor. E o febra apocaliptica si profetica, dar si foarte implicata politic si ideologic, dupa cum se vede, oamenii, altfel bine inradacinati prin ambianta, revolutionari in felul lor, posedati de idei, au o misiune …
        Se poate vorbi despre o ´religie conservatoare´ si, dupa parerea mea, aceasta tinde sa inlocuiasca, din interior sau printr-un proces de pseudomorfoza, Crestinismul traditional, mai degraba din aceasta directie vine pericolul real pt. Crestinismul pozitiv sau regulat, s-a vazut din aliantele cu Action Francaise sau cu legionarii, anume ´Fscismul clerical´, cel mai sinistru si, posibil, viitorul Fascism : o ´religie´ sincretica, pt. ca amesteca religia ( traditionala sau ´veche´) cu politica si cultura, deci metapolitica si ´culturalista´, istoricista – cu ´Istoria´ in rol traditie, un ´traditionalism´ inform si fara chip ( ´al mortilor´ : J. Pelikan ) in care sunt bagate de-a valma de toate si scoase entitati mistice precum ´identitate iudeo-crestina´, europeana, si altele, ce amintesc ingrijorator de acum demodatii arieni.
        Asocierea acestui neo-traditionalism modernist ( in sens cultural, marii modernisti erau in general reactionari), inovator-experimental ( trairist) , nihilist-existentialist si personalist-antiindividualist, nationalist-filetist, cu Fascismul, nu era nici pe departe o pura intamplare ( Freund era un mare admirator al lui Sestov, teologul nihilist radical, despre Sestov, Staniloae, Crainic si altii, Roland Clark are cateva articole iluminante, de asemenea, cele doua lucrari fundamentale ale Dnlui I. Biliuta ). Foarte particularista si exclusivista, chiar fundamentalista sau integrista – desi in moduri mai prudente, se vede din pozitiile intransigente fata de politeism, Islam sau fata de altfel inofensivele culte neo-spiritualiste, ecologism, feminism si altele, asociate cu civilizatia anglosaxona si demo-liberala – calul de bataie pt. sirenele decliniste ( ´a doua religiozitate´, spunea Spengler), in vreme ce sunt ocolite varietatile cu adevarat sinistre de ocultism si gnosticism paranoid metapolitic ( cum e neopaganismul nietzschean foarte cult al lui de Benoist ), cum sunt acelea neofasciste, din albia Noii Drepte paneuropene – un fenomen cult, de care autoarea pare destul de apropiata, cel putin stilistic. Aceasta ´religie´ provine din neo-ortodoxia ( in sens supraconfesional) interbelica, religia existentialista si ´virila´ sau musculara, in reactie la Crestinismul liberal si ´degenerat´ sau efeminat si la pozitivism, antiliberala, o religie destul de nietzscheana ( sau dionisiaca, Rausch ) si irationalista sau obscurantista ( vitalista), comuna generatiei ´non-conformistilor´, la aceasta pare sa se intoarca ´discursul´ Dnei Chantal Delsol, la care conservatorii nostri, formati cum sunt la scoala interbelicilor, vibreaza atat de intens …

        • spicuiesc la intamplare: Chantal Delsol ( numele de fata) s-a intalnit cu viitorul ei sot, C. Millon, la Cercle Charles Péguy, de inspiratie national-catolica, fondat în 1963 de tatăl lui Chantal, Michel Delsol, profesor de biologie la facultatea din Lyon, traditionalist catolic și maurrassian convins. Era vorba de renovarea unei culturi a dreptei liberale și maurrassiene ( ! ), se apara ea… Vad un articol interesant al Doamnei Delsol : Revolutia conservatoare in Europa de Est, carevasazica revolutie conservatoare. Chantal Delsol : «La réalité, ce n’est pas l’islamophobie, mais l’occidentophobie». Cred ca e foarte clar, e vorba de Dreapta traditionalista pura si dura, de extractie maurrasiana, cu toate deghizarile ei metapolitice, mai aproape de Rassemblement national, dar nu de Noua Dreapta (pro-rusa). Afinitatile elective ale conservatorilor romani sunt cristaline.

        • Se prea poate să fiu eu prea indulgent cu discipolii direcți și indirecți ai lui Aron, nu am toate instrumentele de care dispuneți dvs. desi mi-am notat titluri și autori pentru lecturi viitoare. Dar totuși Delsol, care, repet, nu face de loc parte din intelectualii pe care îi simpatizez, pare să adere la o anumită idee a universalității și să fie destul de resemnata cu situația de minoritate a creștinilor. Pentru ea bătăliile politice și societale sunt pierdute – ceea ce până la urma lasă creștinul să se întoarcă la spiritualitate. Și repet, există în cartea de față pasaje complet halucinante. În același timp Delsol îi tratează „la grămadă” pe Mussolini și Franco chestie pe care nu prea o vezi la catho tradi. Opus Dei a muncit mult și greu să cimenteze teza cum că Franco nu a fost fascist sau… nu chiar.

          Ortodoxia românească și intelectualii „conservatorii” români sunt alta mâncare de pește. Indiferent cum și în ce circumstanțe s-au radicalizat francezii conservatori post-Aron ei rămân descendenții unui gânditor anti-fascist. Conservatorii români sunt tributari unor maeștrii care au îmbrățișat la vremea lor fascismul. Diferența e colosală. Cât despre BOR, școala sa teologică, născută tardiv este, după cum bine explică Clark și Biliuță, indisociabilă de fascism. Defascizarea BOR ar reduce teologia românească la Gala Galaction și Steinhardt. Dar oricum, tendința nu este spre lectură critică ci spre radicalizare. Crainic, Spiridon Cândea, Visarion Puiu etc sunt prezentați sub o lumină pozitivă. Din câte înțeleg se pregătește canonizarea lui Stăniloae – unul din cei mai radicali și mai activi editorialiști antisemiți interbelici. În condițiile acestea nu poate exista dialog sau toleranță.

        • @Margicu. Cateva raspunsuri si incercari de clarificare – simple opinii sau impresii, cu riscul ridicolului ( asta sa fie pacatul!), caci deja m-am intins excesiv.
          Sunt de acord cu Dvs.
          Nu voiam sa stabilesc o ´simetrie´ intre rezistentii comunisti francezi si legionari, nu sunt de acord cu aceasta ´comparativistica´ impura.
          Freund nu era chiar un discipol al lui Aron, si-a sustinut teza cu acesta. Manent provenea dintr-o familie de comunisti, s-a convertit de timpuriu la Catolicism, pe care il interpreta, pana tarziu, intr-un sens foarte politic ( ai zice, maurrassian). Poate fi vorba si la el de zelul convertitului, a recuperat, pe cont propriu, traditia reactionara franceza, daca nu in litera, in spirt. Trecerea pe dreapta s-a produs in climatul Razboiului rece si al evenimentelor din 68, ca si in SUA. Traditia aroniana a Liberalismului realist si critic, inclusiv Manent, a ajuns sa se apropie mai mult de L. Strauss si de neo-conservatori, cu care avea afinitati deosebite. De acord ca nu se poate face o paralela intre Conservatorismul postbelic francez si acela pasunist de la noi, totusi, emigranti sau studiosi romani au putut regasi – cu placere, lucruri familiare, Crainic era si un imitator ortodoxist al lui Maurras, cum era Nae fata de germani ( ba chiar si Blaga fata de Spengler ), Eliade ii emula pe Guenon si Evola – si probabil de-acolo i s-a tras catastrofa morala, nationalismul nostru a fost in mare masura un import cultural. Ideologul si nasul Legiunii, A.C. Cuza , era la randu-i, epigonul lui W.S. Chamberlain.
          Nu am citit cartea lui Delsol, am aruncat cateva priviri si mi s-a parut insipida, o imitatie pretentioasa. ´Recenzia´ mea e hazardata, se refera mai mult la un ´gen´. Acum, din pasajul citat, mi se pare ca mai degraba ea il pune pe Mussolini in tabara lui Franco si deci a ultrasilor catolici, decat invers, ceea ce e, evident, agravant, caci face din Fascism aproape o miscare catolica, oricat de utopica si problematica – dar esential corecta, ceea ce e pur si simplu fals. Trebuie reamintit mereu ca ultranationalistii si fascistii francezi erau in general anti-germani si in consecinta anti-nazisti, Maurras mai pe la inceputuri, in mod absolut ridicol, il punea pe Hitler in relatie cu ´bancherii evrei´ !
          Despre ´universalism´, e dicutabil, multi reactionari erau, in felul lor, universalisti, ´perenialistii´, etc. , pana la neopaganistii si tiermondistii Noii Drepte de azi, e vorba si de un anumit gnosticism post-religios. Tocmai, ca acei crestini ce ´rezista printre ruine´ ( numele unei carti a lui J. Evola ), ca in catacombe, se simt membrii alesi ai unei ´Biserici invizibile´, un fel de pneumatici, asociatia politica catolica din care facea parte Delsol imi pare a avea asemenea trasaturi. O asemenea perspectiva anarhista e respinsa categoric de Biserica, care s-a confruntat in repetate randuri, mai ales in Franta, cu asemenea curente sectare si deviante ( incepand cam La Salette ). E o conceptie ´palingenetica´, rascumparatoare, Dreapta interbelica era ´revolutionar´-conservatoare, trebuie subliniat ( nonconformistii se foloseau de retorica nietzscheana a ´omului nou´, ideologia lor era aproape comunista, un mixt spiritualist de fascism si comunism, de aceea Mounier s-a putut alatura comunistilor ).
          Nu e vorba de legionari, lancieri, falangisti, sutasi si ce or mai fi fost, acele brute neghioabe, ci de intelectuali foarte rafinati, eleganti, rezervati si nuantati, somptuosi, care au putut fi tovarasi de drum in Asociatia ´Prietenilor legionarilor´, desi azi se numeste altfel, nu conteaza forma si numele, e vorba de un ´spirit´ , acela reactionar sau antimodern. Unii dintre noi ne mai amintim de acele asociatii studentesti conservatoare, seminaristice, de dupa Revolutie, din care au iesit Rost si alte ´fratii´… Dar, asa cum remarca Compagnon, antimodernii sunt tot moderni, daca nu chiar hipermoderni si postmoderni ( s-a scris despre post-modernismul de Dreapta, e o monografie f. interesanta – de Gerald Russello, despre imaginatia post-moderna al lui Russell Kirk ), intelectuali anti-intelectualisti, revrajiti sau ´convertiti´ cu zel profetic, zeloti, nihilisti fortand credinta si plonjand in irationalisme ( de aceea l-am mentionat pe Sestov, foarte apreciat si la noi ) si in angajamentul mistico-politic radical, tocmai pt. ca nu pot zbura la mare inaltime, raman obedienti pamantului, mistica ce sfarseste in politica, cum spunea Peguy, unul dintre ei de altfel, un fel de mistici si calugari ratati ( dintre acestia se recruteaza profetii si sfintii revolutionari). Traditia culturala reactionara, Ur-Kultur, poate fi considerata drept ´matricea fascismelor´ ( inca foarte fertila ), or, tocmai asta se straduiesc sa demonstreze intelectualii neo-reactionari, ca idolii lor nu au avut nicio treaba cu fascistii, intamplator au nimerit cateodata pe langa acestia si s-au departat dezgustati, ba chiar erau anti-fascisti pt. ca , nu-i asa?, fascismul nu e decat tot stangism, si alte sofisme caraghioase. Evident ca reactionarii se reorienteza, se adapteaza, se modernizeaza, de altfel, la noi, ei fac in mod deschis apologia marilor reactionari, pe care vor sa-i normalizeze. Personal, nici nu-i suspectez de cine stie ce ´subversiuni´ metapolitice, demonstreaza in fiece zi ca nu sunt decat dealeri de idei de mana a doua .
          Va multumesc !

    • Poate ca urm. amanunte despre contextul ´geopolitic´ al ortodoxismului interbelic romanesc ar interesa.
      In ceea ce priveste ´cultura ortodoxa romana´, ea e parte din aceea ruso-greaca, D. Staniloae se inspira masiv din teologii rusi, V. Lossky, Florovski sau Berdiaev ( desi acesta nu era propriu-zis un ´teolog´, ci un filozof religios sau chiar ´teozof´ ), dar si din Heidegger. Emigrantii rusi ( trebuie adaugat S. Bulgakov ) au ´colaborat´ cu ´omologii´ lor francezi, neotomisti etc., personalismul fiind un curent ruso-francez ( marele maestru al ordinului fiind probabil Berdiaev ) – un curent ideologic si utopic anti-individualist si antiliberal, corporatist-comunitarist, desi dupa razboi s-a mai acomodat ( ´a treia cale´, intre comunism si capitalism, foarte aproape morfologic de fascism, si care a avut influenta foarte mare asupra politicii franceze postbelice, Gaullismului, si pana azi ), efectiv versiunea spiritualizata a ´Revolutiei´, Revolutia crestina! Traditionalistii nostri sunt formati la aceasta scoala si aici e punctul nevralgic si cheia problemei.
      Teologia rusa iesea din modernismul erei de argint, un produs cultural mai degraba decat religios, ´renasterea religioasa´ inaugurata de Soloviov, care era un idealist si un ´gnostic´, un teozof utopic, in cel mai pur stil rusesc. Totusi aceasta traditie nu e ´pura´ din punct de vedere teologic, e foarte influentata de idealism, slavofilism ( echivalentul rus al volkismului ), vitalism/existentialism si irationalismul, anarhismul si nihilismul tipic ruse. Scrierile acestor teologi sunt imbibate de un spirit reactionar si furios anti-occidental, Lossky si Florovski ( acesta, alaturi o vreme de eurasianisti) sunt extrem de vitriolici, ca si Staniloae de altfel, incat e aproape un act de masochism sa ii citesti, pretutindeni numai erezii si antihristi, de aceea pot fi considerat fara probleme drept fundamentalisti – Staniloae il certa pe G. Liiceanu ca publica autori neortodocsi ! ( faceau parte din gruparea emigrantilor ´albi´, unde Mereikovski – gurul lui A. M. van der Brock, cel cu Dritte Reich -, V. Ivanov sau I. Ilyin s-au alaturat fascistilor ), mai toti indragostiti de Spengler. Teologii greci, Romanides, Yannaras ( un heideggerian, versiune stranie de ortodoxism postmodernist reactionar ), de asemenea, ei pot fi trecuti fara probleme printre teologii radicali. V. o lucrare importanta, o teza : Daniel P. Payne. The revival of political hesychasm in Greek Orthodox thought. Teologia lui Romanides ( implicat in partida coloneilor ) e o mostra rara de conspirationism paranoid. Toate aceste lucruri raman insa pana acum destul de putin explorate, din motive usor de inteles.
      ´Neo-ortodoxia´ e in buna masura o traditie inventata, asemenea ´traditionalismului´ in general, interpretarile palamismului, de pilda, sunt fanteziste, existentialiste, etc., fara nicio legatura, practic, cu traditiile teologice medievale – care aveau un spirit clasic -, reinterpretari ´moderniste´, inovatoare, asa cum Maritain il reinterpreta pe Thoma prin Bergson, adica intr-un spirit exact opus aceluia scolastic ( P. Florenski era un ´mag´ modernist, polivalent, estet, mistica lui ´platonica´ fiind in mod abia voalat homoerotica, e si motivul real pt. care nu a fost canonizat, mai era antisemit, ca si ceilalti, desi aceia si-au mai temperat discursul in Occident ). ´Ortodoxismul´ nostru interbelic era parte din aceasta miscare mai ampla a neo-ortodoxiei si ´neopatristicii´ ( despre Florovski, numit de studenti ´Marele inchizitor´, o importanta lucrare e aceea a lui P. Gavrilyuk, foarte bun cunoscator, tot el, dar si altii pe care nu ii mai mentionez, e de parere ca si V. Lossky se integra tot in curentul ´sofianic´ soloviovian, desi l-a denuntatt, purist, ca neortodox, cu Bulgakov cu tot – chiar fostul lui duhovnic – amintind parca de zelul lui Eutyphron, si facand jocurile patriarhului sovietic, ca asa se rezolva disputele intre teologi ). Filetismul sau nationalismul mistic e inerent acestei miscari revitalizante si utopice ( trebuie reamintit din nou si din nou ca multi erau fosti marxisti si revolutionari, revoltati impotriva generatiei parintilor lor materialisti si deveniti revolutionari spiritualisti ). Or, teologii nostri de azi sunt urmasii directi ai acestei ´scoli´ neo-ortodoxe interbelice care, e prea mult de discutat, dar are foarte putine legaturi reale cu ortodoxia premoderna sau traditionala, e un doar pui al vremurilor ei.

    • Am citit cartea, care un manifest al ´Noului Crestinism´. Foarte rapid, la cald, daca tot m-am apucat:
      Gandirea Doamnei Delsol e sofisticata, incurcata, paradoxala, ea manifesta o anumita ambivalenta antinomianista fata de Crestinismul istoric si pozitiv ( si aici as vrea sa insist), ceea ce ar putea fi explicat prin caracterul gnostic-anarhist al unora dintre sursele ei, nu tocmai ortodoxe. Repeta, absurd, de-a lungul cartii, ca fascismele ar fi incercat sa salveze Crestinismul, un fel de soldati tragici , fara speranta, ca Don Quijote, care lupta fara speranta, de dragul luptei eroice, tema foarte draga scriitorilor de orientare fascista. De la bun inceput arata o admiratie abia retinuta fata de reactionari si chiar fascisti ca Henri Massis, ´aparatorul Occidentului´ in fata invaziei presupuse a Orientului pagan ( culmea ipocriziei, in plina epoca a colonialismului brutal ). Si in alte interventii, C. Delsol face apologia ´holismului´ in detrimentul individualismului universalist ( cu origini in Crestinism, in pura genealogie nietzscheana ), holism pe care il crede traditional, in vreme ce e o conceptie panteista si romantica ( Gestalt) , preluata de conservatori si apoi de fascisti, ´organicismul´ ( cartea e bantuita de duhul lui Spengler ). In aceasta ambivalenta se simte o puternica influenta a etnodiferentialismului neopagan al lui Alain de Benoist ( menajat, evident ), de unde si sunetele nostalgice pt. epoca paganismului si pt. ´origini´. In paranteza, J. Evola si A. de Benoist sunt autoritati tinute la foarte mare cinste la traditionalistii nostri, desi nu pe fata, normal. Crestinismul trebuie sa renunte la forme, pt. a-si regasi esenta, tebuie sa treaca printr-o transformare sau transmutatie. E normal ca intelectuali ortodocsi sa rezoneze cu placere la aceasta deconstructie sofisticata a Catolicismului, nutriti cum sunt cu slavofilismul lui Dostoievski, Soloviov si antipapismul mai cult, ii propulseaza in campionii Crestinismului duhovnicesc. Ideea originala (si nu prea) a cartii este ´inversarea normativa´, un fel de transvaluare a tuturor valorilor, ´inversarea ciclica´ ( cum presupuneam, autoarea e familiarizata cu Guenon ), de aceea aerul apocaliptic al lucrarii sau pur si simplu revolutionar. O mana de alesi rezista, tragic, printre ruinele Crestinismului istoric, pastrand flacara spiritului si asteptand zorii unei lumi noi, ai unui Pamant nou, restul fiind menit sa se scufunde. Paradoxal, prin conversia ei de la Crestinismul formalizat, al fortei, foarte aproape de spiritualismul (neo)protestant, interiorizat, si de o gnoza universalista post-crestina si post-moderna ( referintele la S. Weil ), Chantal Delsol pare fericita sa cante lamentatia funebra Crestinismului muribund, dar tocmai ea se manifesta ca un dusman al acestuia, ceea ce sta sa cada trebuie ajutat sa se darame, spunea Nietzsche, un nihilism ´activ´, adica pur si simplu antinomianismul gbostico-anarhist, lupta impotriva ´Legii´, fie si doar ´teoretic´: inversarea ontologica, transvaluarea valorilor, o mana de alesi constienti care sa pregateasca calea omului nou, Ubermensch-ul crestin ( tema recurenta la nonconformisti), dincolo de bine si de rau, adica de Lege, un Crestinism intors la origini ce nu mai difera prea mult de un Paganism ideal si universal …
      Imi cer scuze autorului pt. acest lung lant de comentarii, m-am gandit ca e destul spatiu si unde altundeva daca nu aici, sub ochii specialistilor ? …

      • Deoarece orice lupta e de-acum deja pierduta, pozitiile compromise trebuie abandonate pastrandu-se esentialul, trebuie renuntat la confruntarea directa, fara sorti de izbanda, si trecut de la politica la ´metapolitica´, care echivaleaza pur si simplu cu subversiunea ( si adesea cu lupta de gherila, de partizani, cum zicea Schmitt, chiar cu anarhoterorismul ´mistic´, cum o demonstreaza traditia ´evolienilor´, care isi ziceau tot ´legionari´), aceasta e pozitia lui A. de Benoist, ´gramscianismul´ Noii Drepte. Cel putin in anumite aspecte Chantal Delsol propune o versiune crestinizata a traditionalismului neopagan al lui de Benoist, dar cunoscatorul e izbit de similitudinile cu lucrarile lui J. Evola, ´Oameni printre ruine´ si ´Calarind tigrul´. Delsol e mult mai aproape de de Benoist, in spirit daca nu in forma ( mai ales in criticile societatii liberale ´degenerate´, foarte selective si unilaterale, vizand doar ereziile de stanga ) decat de batranul nationalist Ch. Maurras. As zice, in concluzie, un Crestinism nietzschean ( ar fi interesanta o cercetare a receptiei lui Nietzsche in intelectualitatea conservatoare ortodoxa, ´Nietzsche ortodox inconstient´ ), Crestinismul dionisiac, ´de mana stanga´ …
        M-am intins atat de mult pt. ca sunt uimit ( si nu prea ) de lipsa de discernamant ( ´dreapta judecata´) a marilor nostri intelectuali ortodocsi, nu ar fi pt. prima oara …

      • Aș vrea la rândul meu să aduc o clarificare. Sper să nu se înțeleagă din ce am scris mai sus că aș avea vreo simpatie pentru Delsol sau vreo afinitate cu ceea ce scrie. Ce încercam să spun e că raportat la ce poate bântui prin mediul intelectual românesc „La Fin de la chrétienté” pare de-a dreptul moderat. Nu înseamnă că Delsol nu e de extremă dreaptă. E. Nu înseamnă că ceea ce scrie nu propagă teze decliniste. O face. Dar prin comparație, de exemplu, cu notoriul discurs al Anei Blandiana de la UBB, „La Fin de la chrétienté” apare suportabil.

      • @Margicu
        Imi dati ocazia sa ma intind si mai mult, dar cu unele precizari ce mi se par importante, fiind vorba de lucruri mai putin cunoscute la noi.
        Alain de Benoist e un intelectual foarte alunecos, are articole impotriva ´rasismului´, stangist, desigur, una dintre lucrarile lui se cheama ´Demonii binelui´, despre ipocrizia Liberalismului, e un sofist, un anti-american, a mobilizat in folos propriu deconstructivismul postmodernist ( i-a sucit mintile pana si lui Andre Taguieff, biograful sau´oficial´, ceea ce a provocat reactiile dure ale lui Roger Griffin ), el a reusit sa treaca drept un ´filozof´ foarte respectabil si frecventabil. Cam in acelasi timp cu panica Dnei A. Blandiana, Dnul G. Liiceanu avea niste remarci la fel de curioase iar intr-o luare de cuvant a spus, lit., ca ´A. de Benoist ( este ) unul dintre cei mai mari ganditori ai sec. 20´ (!), de Benoist e de altfel si un mare heideggerian.
        De Benoist are o teza ´diferentialista´, un relativism radical ce spune ca intre diferite culturi, civilizatii, sisteme de valori si sisteme politice, nu ar fi nimic in comun, respingand astfel universalismul iluminist, acest accent pe ´diferenta´ il apropie de discursul relativismului postmodern, normal, daca te gandesti ca se intorc la aceleasi surse, in primul rand Nietzsche , Heidegger (si Romantismul si istoricismul german). De Benoist pare deci un multiculturalist tolerant ce contesta ´monismul´ misionar al Crestinismului si Libealismului, al ´religiei drepturilor omului´, ´eurocentrismul´ , e un tiermondist anti-american. Dar aceasta conceptie era deja foarte bine precizata la Spengler iar din teoria incomunicabilitatii culturilor se poate trage cu totul alta concluzie : fiecare are dreptul la existenta ca un ´organism´ autarhic, holist, cum spune C. Delsol, dar existenta e un haos si o lupta nemiloasa pt. ´viata´ ( Leben Kampf) ce permite afirmarea celui mai puternic sau mai ´potrivit´ si dreptul sau natural asupra celui mai slab sau inferior pe scara naturii, deci popoarele si rasele puternice, ´virile´, le pot domina, cuceri si chiar extermina pe acelea mai slabe sau ´degenerate´, era ideologia pangermanismului. Acest relativism radical neaga ´adevarurile´ si normele, drepturile universale, e nihilist si are drept corolar un voluntarism sau decizionalism, unde morala crestina si/sau burgheza e inlocuita cu ´autenticitatea´ prometeica a supraomului ´pagan´.
        De Benoist are o lucrare, elogiata si premiata le vremea ei, Comment peut-on être païen ? , e un manifest al neopaganismului nietzschean, in care acuza Crestinismul ca ar fi , prin ´monismul´ sau opresiv, patriarhal, logocentric ( influenta Bachofenismului cu ´matriarhatul´ lui la irationalisti ca L. Klages ), etc., la originea ´totalitarismelor´ , vazute, in moda epocii, ca fiind de stanga, e aceeasi teza draga neoconservatorilor germani despre Iudeo-Crestinism ca ´bolsevismul Antichitatii´, reformulat ca ´totalitarismul Antichitatii´, de Benoist propunand un neo-paganism politic ŕelativist si ´pluralist´, vitalist si organicist, ceva ce suna foarte modern sau postmodern. Dar e evident ca ´diferentialismul´ este acelasi rasism cultural si biologic ( caci cele doua nu se exclud, dimpotriva ), promovand dreptul la ´diferenta´ si la ´identitatea´ culturala, etnica si, in fond si in principal, rasiala.
        Dna C. Delsol are un articol lung despre ´Declinul universalismului´ , in care ´compara´ cele doua perspective, aceea universalista-individualista liberala si aceea ´holista´ si traditionalista, dupa ea, pe care o atribuie Chinei, Rusiei si unor tari din lumea a treia, islamice, ridicate impotriva unipolarismului Occidentului. Nu ia o pozitie clara pro sau contra, articolul pare analitic, dar la sfarsit invita ´Occidentul´ sa se intoarca si sa se intrebe ´unde a gresit´, sugerand ca ar putea adopta o pozitie similara, particularista si ´holista´, asa cum ar fi fost, dupa parerea ei, civilizatia crestina preiluminista ( utopia neomedievalista draga traditionalistilor) ceea ce explica pozitia ei oarecum ostila, totusi ( la un conservator crestin ce se respecta ), fata de inamicii Occidentului, si care nu e una de principiu – si acest aspect e f. important : trebuie sa invatam de la inamicii nostri sau, altfel spus, sa devenim asemanatori lor, iliberali, pt. a lupta mai bine cu ei : e vorba de aceeasi lupta pt. existenta, ´conflictul civilizatiilor´, darwinismul ´realismului international´ atat de iubit de toti dreptacii. Distinctia dintre ´Crestinatate´ si ´Crestinism´, cred eu, ascunde un echivoc periculos, prima ar fi ´tradat´ un Crestinism ideal utopic si ar merita sa fie sacrificata, asemenea Sodomei, in numele acestuia ( dar nu mai e oare ´trupul lui Hristos´ ? ).
        La sfarsitul cartii ei, sub influenta unor autori anarhisti ca J. Ellul, Delsol schiteaza o deconstructie a Crestinismului istoric si ´oficial´, institutionalizat, ´al fortei´, dominatiei etc., schitand un Crestinism spiritualizat si interiorizat ( cu trimitere la Simone Weil, care era totusi o pasare foarte diferita si foarte rara ), foarte asemanator cu ´paganismul´ nietzschean al lui de Benoist, care probabil ii si e sursa directa. Dar acest Crestinism aminteste si de Crestinismul alternativ si milenarist al teozofului reactionar J. de Maistre, primul ´revolutionar conservator´, ´varsta a treia, a Spiritului´, din schema joacchimita. Seamana mult si cu slavofilismul si raspunde asteptarilor unor intelectuali ortodocsi, carora li se poate parea ca acest Crestinism ´intors la esente´ e doar o presimtire a Crestinismului ortodox, ce a fost intotdeauna ´aici´, la noi, deci o inoarcere a oitelor ratacite la sursa, dar care se pot dovedi a fi lupi si varcolaci arieni. Crestinismul real se dilueaza, pana la a-si pierde identitatea si ´esenta´ – daca admitem ca are as ceva , intr-un spiritualism pseudo-universalist post-religios si post-modern, cum e acela ´perenialist´, un ocultism metapolitic anti-modern.
        Iata ce declara insa Chantal Delsol, intr-un articol ´identitar´ cu titlu foarte elocvent , La révolution conservatrice en Europe de l’Est , ce doar pare critic :
        Les sociétés d’Europe centrale se rebellent contre une modernité que voudraient leur imposer l’Union européenne. Au fond, il s’agit toujours de combattre le matérialisme, la décadence des mœurs, l’universalisme excessif, pour défendre l’enracinement, la spiritualité éthique, et les identités ´.
        L’enracinement traduit l’attachement à la particularité (famille, province, patrie), aux croyances historiques de cette particularité (religion), à la culture natale. Et l’émancipation traduit l’éloignement par rapport à ces particularités, et une forme d’universalisme ou d’abstraction culturelle (l’exemple frappant est celui des billets de banque européens, qui figurent des monuments abstraits).
        La révolution conservatrice raconte un dégout de l’évolution moderne vers le capitalisme et le matérialisme. Elle hait le bourgeois, prototype du matérialiste. Elle réclame l’enracinement dans les principes éthiques et religieux, le nationalisme, le retour à la terre, le réalisme contre les utopies. Elle veut la communauté contre l’individualisme, l’élite contre l’égalitarisme. La révolution conservatrice allemande lançait une attaque en règle contre les partis et la république de Weimar, décadente et instable. Les sociétés d’Europe centrale se rebellent contre une modernité que voudraient leur imposer l’Union européenne. Au fond, il s’agit toujours de combattre le matérialisme, la décadence des mœurs, l’universalisme excessif, pour défendre l’enracinement, la spiritualité éthique, et les identités.

    • Ma indoiesc ca un abonament ar fi 25 de lei pe an, este 100% imposibil. Am verificat, dincolo de reducerile momeala, cel mai ieftin abonament este de 10 euro pe luna. Daca @Alex si @Matrix, care par a fi oameni mai cu dare de mana decat un parlit de „cercetator”, doresc sa sprijine informatia libera si democratica, va invit si va rog sa ma ajutati si pe mine cu un abonament la ORICE cotidian francez de referinta. Coordonatele mele la aveti via platfoma Contirbutors. Va multumesc anticipat pentru ajutor si lectura atenta a recenziei mele.
      PS: acum serios, Dv stiti ce spuneti? Cum sa fie un abonament la un astfel de jurnal 25 de lei pe an? Da, traim in saracia asta si am uitat ca presa de calitate, nu cancaniada’ de la noi costa bani.

      • Am.verificat chiar acum :abonamentul la le Figaro este 10 euro pe luna , adica 50 lei, iar pe un an 99 euro , sa zicem 500 lei.Daca chiar sunteti cercetator atestat, lucrati intr-o universitate, Academia Romana sau la unul din institutele.Min. Cercetarii, atunci aveti macar salariul mediu pe economie, si puteti face abonamentul.la le Figaro chiar de azi. Nu are sens sa va lamentati pentru 50 lei pe luna pe un site serios cum e Contributors. Incercati la g4 media, unde toate lamentatiile, frustarile, sunt acceptate.

        • @matrix,

          Sunteți prea nedrept cu domnul Banica. Nu e vorba de 50 de lei pe luna aici. Scrisul unui articol intr-o revista de specialitate peer-reviewed cere poate consultarea a sute de articole și zeci de publicații. Într-o vreme aveam acces la biblioteca online a unei mari universități vestice și era mai ușor de găsit bibliografia. Mai nou nu mai am acces la o bibliotecă online bună, și când dau de un articol lovesc aceeași problemă. Mă întreb dacă se merită să plătesc cei 20-30 de dolari să accesez articolul respectiv. Dacă ar fi numai unul, n-ar fi poate o problemă, însă dacă ai ce citit vreo câteva zeci și nu ai acces la ele, distracția devine scumpă și se termină repede.

          De aceea sunt înțelegător cu ideea de mai sus că un abonament la o revistă franceză pare puțin, însă dacă o folosești rar ca bibliografie, nu se merită de către un cercetător pe banii lui, fie ei și la nivel occidental. Intr-o vreme aveam un abonament la WSJ, foarte citat in literatura de administrare a afacerilor, însă devenise foarte politic câțiva ani în urmă și am renunțat la abonament.

          • Expresia ” nu se merita” nu face parte din limbajul cercetatorilor , ci al vanzatorilor din Obor, altminteri oameni extrem de onorabili. Exista burse, exista granturi, exista numeroase forme de finantare a cercetatorilor. Deci scrieti, ajungeti la excelenta si veti avrea finantare.
            Personal am fost bursier al fundatiei Alexender von Humboldt, de mai multe ori, apoi senior fellow al fundatiei, …deci se poate…Munciti, scrieti, remarcati- va, decat sa plangeti pe Contributors ca nu aveti, 50 sau 500 de lei! E rusinos, domnilor! Sau apucati-va de altceva.

            • @Matrix,

              Atitudinea nu va face cinste. În SUA, odată ce ai terminat cu un doctorat și ai ajuns să lucrezi pentru o firmă, s-a cam dus și accesul la resursele de cercetare. Marile baze de date de articole gen ProQuest nu oferă abonamente individuale și firmele nu plătesc costurile oneroase aferente. E o problemă mare în SUA. Dacă nu lucrezi pentru o instituție cu abonament la biblioteci virtuale, ai cam terminat-o cu publicarea de articole. Granturile nu îți acoperă mare lucru dacă trebuie să cumperi articolele de care ai nevoie.

              Nu sunt plătit să public, așa că tentativa DV. De a mă ridiculiza a nimerit în urechi surde. Public numai atât cât am nevoie sa stabilesc o reputație in domeniul in care lucrez, si nimic mai mult.

  2. Greu de crezut ipoteza ce ar duce la disparitia Crestinismului . Chiar daca Franta este natiunea ce s-a desprins (procentul este foarte mare ) de partea de Crestinism ce se numeste Catolicism care a aparut o data cu Marea Schismă din 1054 , tot nu putem generaliza .Biserica Catolica are puterea de a se regenera si de as modifica staticitatea functionarii ei aducind in prim planul deciziei si Femeia . Vedem cum l-a nivelul deciziei Papa Francisc numește trei femei în consiliul privind alegerea Episcopilor.Este o decizie unica si ea cuprinde in totalitate viitorul Bisericii Catolice .Primul pas a fost facut .Importanta acestui pas trece dincolo de tot ceea ce stiam despre Biserica Crestina . Biserica Ortodoxa ce isi bazeaza existenta tocmai pe numarul mare de femei atrase de mirajul Ortodoxiei (desigur motivatia este cunoscuta ) va fi nevoita sa faca la fel .Un numar foarte mare de femei se vor alatura Catolicismului, daca Ortodoxia nu va proceda la fel si isi vor incuraja familia ,copii , nepotii , etc. sa devina catolici . Deschiderea Bisericilor Crestine catre lume si apropierea Prelatilor ce vor fi nevoiti sa stea linga oameni , din postura de prieteni si nu din aceea de reprezentanti ai lui Dumnezeu pe Pamint , va decide viitorul tuturor Bisericilor indiferent de religia propovăduitoare .Biserica si reprezentantii ei vor fi nevoiti sa iasa din„ Turnul lor de fildes ”.De cite ori apare cite vreun text ce se vrea lamuritor , ca parte a viitorului Bisericii Crestine ma folosesc de moment si intreb : Credinta si credinciosul isi mai pot asuma , ca adevar , in acest moment si POVESTEA , ce sprijina baza religiilor Crestine dincolo de teoria filozofica atasata ? Poate cineva sa spuna cum ? Probabil raspunsul nu va veni .

    • „Biserica Ortodoxa ce isi bazeaza existenta tocmai pe numarul mare de femei atrase de mirajul Ortodoxiei (desigur motivatia este cunoscută)”.

      Domnule Bunul Samaritean!

      Nu intenționez nicio fracțiune de secundă să fiu ironic, sarcastic sau să „fac mișto”. Pur și simplu – iar chestiunea mă privește direct și personal – eu nu știu de ce mirajul Ortodoxiei le atrage pe femei mai mult decât pe bărbați.

      Cu tot respectul pentru această platformă de dezbatere, pentru autorul articolului și mai ales pentru dumneavoastră, care ați formulat ideea cu subiect și predicat: de ce?

      Voi fi onest până la capăt. Am pierdut două iubiri mari (și vreo patru mai mici), din cauza acestei fascinații ale femeilor pentru mirajul Ortodoxiei. Am 50 de ani, viața mi-a rămas în urmă. Sunt la vârsta asimilării răspunsurilor, nu la vârsta vânătorii de fuste. Dacă mă puteți ajuta cu un indiciu, oricât de mic, mărunt sau nesemnificativ (vi se pare dumneavoastră), puteți conta c-ați făcut un bine unui om. Nu zic că sunt un om care merită binele. Zic doar că sunt și eu un om.

      • Dacă credinta și credinciosul nu isi mai pot asuma, cum spuneți, povestea, nu doar teoria filozofica, atunci nu isi merită numele. Creștinismul și religia în general nu au fost niciodată reductibile la morala, contrar credințelor comune și miturilor contemporane îmbrățișate de inamicii religiei, pentru ca știu și ei ca acest reducționism este sfârșitul religiei. Ideea e elaborata de multe nume consacrate.

        Autorul nostru, citand-o pe autoare: „Din religie nu mai rămâne decât morala: un fel de religie a moralei” (p. 96), o grijă evanghelică faţă de om şi nevoile sale, dar lipsită de orice formă de transcendenţă.”

        CS Lewis: „Clear, lucid, transparent, simple religion (Tao plus a shadowy, ethical god in the background) is a late development, usually arising among highly educated people in great cities. What you really start with is ritual, myth, and mystery, the death & return of Balder or Osiris, the dances, the initiations, the sacrifices, the divine kings. Over against that are the Philosophers, Aristotle or Confucius, hardly religious at all. The only two systems in which the mysteries and the philosophies come together are Hinduism & Xtianity: there you get both Metaphysics and Cult (continuous with the primeval cults)… But the weakness of Hinduism is that it doesn’t really join the two strands. Unredeemably savage religion goes on in the village; the Hermit philosophises in the forest: and neither really interferes with the other. It is only Xtianity wh. compels a high brow like me to partake in a ritual blood feast, and also compels a central African convert to attempt an enlightened universal code of ethics.”

        Robert Barron, episcop de Los Angeles pana de curând:
        Who Jesus Truly Is: https://www.youtube.com/watch?v=UG77k-xLpz8
        Why Being Good Is Not Enough: https://www.youtube.com/watch?v=vXLZQUhCE3g

        Ross Douthat, autor New York Times, critic al ceea ce sociologul Christian Smith a numit Moral Therapeutic Deism: https://www.theatlantic.com/personal/archive/2009/04/theology-has-consequences/56091/

  3. Meritul pe care il vad din prezentarea cartii este acela ca autoarea cartii e constienta ca are loc o schimbare fundamentala la nivelul individual si colectiv. In opinia sa, schimbarea afecteaza masiv zona religiei, in mod specific a religiei crestine si a adeptilor ei. Dar mai departe autoarea se pierde in comentarii care nu clarifica situatia.
    Eu i-as spune ca o clarificare esentiala de la care trebuie pornita intelegerea lucrurilor, este deosebirea dintre religie si credinta. Religia este o institutie – cu dorme, reguli si patrimoniu, iar credinta este o relatie directa – intre mine si inteligenta pe care o numesc dumnezeu.
    O alta clarificare este ca oamenii au inceput sa vada ca ceva nu merge in directia buna cu ei insisi si cu intreaga omenire. Bolile, saracia, inechitatea, asuprirea, suferinte intime de tot felul, i-au impins pe oameni catre descoperirea de sine – procesul e numit in articol „dezvoltare personala” si „mindfulness”.
    In acest proces de descoperire interioara s-a deschis calea catre relatia directa cu dumnezeu, unde religia si mediatorii ei nu mai sunt necesari. Procesul acesta nu este ateism. Este un proces de schimbare spre un alt fel de lume, proces care a inceput imperceptibil de secole, s-a dezvoltat ca miscare in secolul 20, mai ales incepand cu anii ’60 si a intrat intr-o faza globala accelerata in secolul 21.
    Natura este si ea parte din acest proces de schimbare, dupa cum vedem si simtim cu totii. In acest context, „ecologia” nu trebuie privita ca o religie, fiindca natura si omul trebuie sa revina la o relatie directa, fireasca.
    Incercarile de a justifica aceste schimbari globale prin conceptele vechi esueaza, mai ales prin lipsa de raspunsuri care pot fi validate la nivel individual si colectiv. Numerosi autori deveniti celebri, au scris carti care explica, prin experientele personale, detalii ale acestui proces de schimbare. Toate converg si valideaza acelasi proces. „Conversations with God”, autor Neale Donald Walsch si „The Power of Now”, autor Eckhart Tolle sunt doua dintre cartile care explica transformarile, dar lista este lunga si devine din ce in ce mai lunga.

    • Stimata doamna, personal nu am nici o revelatie spirituala atunci cand introduc niste sticle de plastic intr-un sac colorat sau cand vad cum se chinuie unii sa ne reaminteasca constant ca vine apocalipsa climatica, evident din vina noastra! Adica nu din vina „lor”, ci doar din vina noastra, pentru ca „noi” conducem masini, „noi” calatorim cu avioane, noi mancam si bem pentru a supravietui. Poate ca ar trebui sa-i tragem la raspundere pe acesti ideologi care n-au de fapt nici o legatura cu ecologia sau cu natura. Singurele religii care au ca element central natura si invocarea naturii sunt shintoismul, o veche religie japoneza bazata pe ritualuri magice si taoismul- o religie antica chineza care se bazeaza pe cultul spiritelor naturii. Insa ecologia nu are legatura cu aceste doua religii, decat daca este prost interpretata si adaptata vremurilor moderne de catre „ideologii” nostri progresisti de prin institutiile statelor.

  4. „Facem o mică pauză de “gândire laterală”, pentru a ne ȋntreba dacă acest raţionament nu este cumva valabil şi pentru defuncta şi neaoşa noastră Mişcare Legionară, dacă amprenta sa asupra Bisericii Ortodoxe române nu este mai puternică decât am putea crede la prima vedere – cel puţin ȋn mediile academice occidentale, dacă ţinem seama doar de numeroasele lucrări dedicate subiectului apărute ȋn ultima vreme.”

    Cred că există și autori români care au produs texte excepționale despre acest subiect: Ionuț Biliuță și Ion Popa, de exemplu. Și, atenție, nu cred că putem vorbi doar despre o amprentă a legionarismului asupra teologiei BOR. Influența este în ambele sensuri. Generația Staniloae produce teologie sub influența fascismului european, influențează fascismul românesc și se lasă influențată la rândul sau de acesta din urmă.

  5. Hmm. Probabil că va trebui făcută o distincţie între Credinţă( ca stare individuală), Biserică( ca instituţie), ideologie( creştinism, liberalism, socialism, ecologism, etc) şi stat. Iar conceptul filozofic care ar trebui să facă diferenţa este cel religios( iniţial), continuat de liberalism/conservatorism şi negat de socialism/ ecologism, respectiv acest concept trebuie să fie Libertatea Individuală.

    • Crestinismul nu este ideologie .
      O ideologie este rodul unei minti umane . Crestinismul este religia ( ca forma de manifestare a credintei in Dumnezeu ) institutita de Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu .
      Continuati sa faceti ,,masuratori ” acolo unde nu este timp si spatiu , acolo unde nu este energie creata de om ci energie necreata de om .

  6. Consider ca noi oamenii, societatile occidentale in ansamblul lor, precum si drepturile si libertatile noastre sunt astazi „secularizate” fortat de catre adeptii noilor religii de stat, iar noi suntem victimele acestei schimbari fortate si ale unui discurs schizoid trambitat de niste „apostoli” derutati. Este noua religie progresista care urmareste sa distruga vechea lume crestina si s-o inlocuiasca cu una „noua”, cu un „om nou”. Aceasta idee obsesiva de „lume noua si om nou” a aparut in spatiul comunist, avand ca scop „mantuirea” lumii occidentale de „pacatele” ei si „decandenta” ei. In conceptia ideologilor comunisti aceasta este precum o misiune sfanta, mesianica, prin care lumea se „purifica” prin sacrificii. „Religia ecologica” nu va avea succes, pentru simplul fapt ca fiinta umana are nevoie sa creada in ceva divin, ceva atotputernic care s-o protejeze de-a lungul vietii si in viata de apoi, o fiinta cu puterea de a ierta toate pacatele, ori ecologia nu poate oferi astfel de lucruri si nici o viata vesnica dupa moarte intr-un loc linistit si cu verdeata, oricat ne-am stradui sa ne ecologizam, dupa cum graieste ideologia verde. Ecologia nu poate infaptui miracole si nici nu ne poate mantui de pacate, de aceea reprezinta o utopie, un scop maret catre un punct neclar in care nu vom atinge nici nemurirea si nici cunoasterea absoluta. Bisericile protestante sau catolice sunt inca pline, chiar foarte pline in zielele marilor sarbatori. Personal, am fost intr-o catedrala din Oslo, de Pastele catolic in acest an si fiecare loc era ocupat si chiar stateau oameni si in picioare. „Core-ul”, nucleul credinciosilor ramane neschimbat an de an, duminica de duminica atunci cand ii vezi venind si asezandu-se pe scaunele inscriptionate cu numele lor. Poate ca, Gabriel Liiceanu avea dreptate atunci cand afirma, (daca nu ma insel, in cartea „Despre destin”, 2020) faptul ca Dumnezeu este in fiecare dintre noi si noi insine il cream pe Dumnezeu. Replica domnului Plesu a fost: nu poti afirma ca Dumnezeu se afla in fiecare din noi, atata vreme cat este ceva divin, o instanta atotputernica aflata deasupra noastra si nu doar in anumite locuri de pe Pamant, acolo unde ne aflam noi la un moment dat. Este ceva ce nu poti cunoaste sau atinge si care se afla in afara fiiintei tale. Altfel, divinitatea n-ar mai exista si ar fi anulata.

  7. Aceasta analiză împreună cu aceasta autoare nu pot practic în nici un fel sa explice cum sa înmulțit și s- a extins o religie dintr-un om sarac din o zona foarte săracă și în plus analfabeți sa schimbe o istorie întreaga acest lucru au încercat și bogați și regi și împărați chiar faraoni, și a devenit o religie ,acest om simplu a muri că un tâlhar și între tâlhari ,istoria a dovedit că existența sa a fost reală iar Dumnezeirea Lui arata istoria după el pentru că acum numărăm anii când sa născut 2022, hai sa nu mai incercam sa din judecători și să încercăm să înțelegem că dacă El IISUS a fost Dumnezeu Dumnezeu rămâne iar daca nu mai vrem noi să înțelegem datorita mândrie noastre în care ne credem noi mici dumnezei ,asta este,și totuși ,la sfârșit să nu plângem pentru că am fost prosti,in clipa morții santem egali nu contează dacă am fost regi ,împărați sau țărani ,un sfat este sa ne uitam mai bine că evoluția vieții și viitorul sunt ceva care trebuie înțelese și nu judecate de homosexuali sau lesbiene care biologic șanț inversul evoluției biologice ceva anormal care lumea îl vede normal .Sancercam cui ceva speranța și nu cu mândrie sau pur din plictiseala sa spunem ,,DUMNEZEULE MARE DACA EXISTI ARATA-MI,, la fiecare în felul lui va arata daca există și care religie este buna ,eu personal nu ți partea niciunei părți dar credința care este buna va arata ,ea nu face rău nimănui nici propriei persoane nici celor din jur și nu se răzbună pentru că are cine să îți facă rău dacă Dumnezeul tău te-a parasit

    • Dumnezeu nu paraseste pe nimeni . Isi intoarce fata Sa de la cei ce nu fac voia Sa ( vezi poruncile , fericirile ) dar nu paraseste pe nimeni . Un parinte trupesc nu paraseste pe copilul sau ( poate numai debilii , caci si aceia pot concepe copii ) ; cu atit mai mult Parintele nostru ceresc nu isi va parasi fiii Sai . Caci Dumnezeu nu vrea moartea omului pacatos ( moartea sufleteasca ) ci sa se intoarca la El ( Lumina Adevarului ) si sa fie viu ( in Duh ) .
      Stiu ca unora nu le vine bine cuvintul ,,Duh ” . Nu a fost dovedit de savanti si cercetatrori , nu a fost cuantificat , masurat , …. Nici nu va fi posibil . Duhul este energie necreata . Numai un om credincios simte Duhul cu inima sa caci nu poate fi cuprins cu mintea .

    • Creștinismul s-a răspândit la începuturile sale predominant în zona culturii elenistice. O dovedesc chiar epistoliile apostolului Pavel/Paul. Evanghelia după Ioan este patrunsa de filozofia greaca.

  8. Fericit vine de la felicita – Felicia fiind o fericită.
    Așa, și?
    Ai citit măcar cate ceva de Young?
    ISM-ele ar fi deci irelevante și fără suport in debutul noului mileniu…

  9. Din Franta a mai fost profetita disparitia crestinismului. Voltaire (1694-1778) a fost unul dintre cei mai intransigenți critici ai lui Dumnezeu și ai Bibliei. Luând o Biblie în mână a spus că în cel mult 100 de ani creștinismul va dispărea complet, devenind istorie. La nici 50 de ani după moartea sa, Societatea Biblică Geneva i-a cumparat casa și a transformat-o intr-o tipografie pentru a tipări și distribui vrafuri de Biblii în toată lumea..

  10. I. Autorul spune: «Societatea evoluează ȋn sensul unor libertăţi individuale din ce ȋn ce mai mari, morala s-a deplasat puternic către bunăstarea fiecăruia, fără nicio legătură cu viziunea asupra Omului şi antropologia creştină de altădată.»

    Si ideologia comunista suferea de acelasi „pacat”: „viziunea asupra Omului” (crearea „Omului Nou”) era mult mai importanta decat „bunastarea fiecaruia” (psihica si materiala).

    DEX ’09 (2009):
    CREDINCIOS • 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase.
    ATEU • Persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități.

    Deci, un ateu NU „crede in existenta lui Dumnezeu”. Care dintre cei doi detine adevarul?!

    Cei care nu cred in Dumnezeu nu cred nici in „viata de apoi”. Pentru acestia, SINGURA viata pe care o au devine foarte importanta, asa ca ei nu isi permit ca o „forma de transcendenta” UTOPICA ( „viziunea asupra Omului şi antropologia creştină de altădată”) sa ii priveze de „trăirea clipei” (cu gandul ca aceasta „clipa” ar putea fi ultima de care se mai pot bucura in efemera lor existenta).

    Constituția României

    Art. 29 – Libertatea conştiinţei

    (1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.

    (2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.

    Avand in vedere faptul ca „nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa”, nimeni nu are dreptul sa se erijeze in Judecatorul Moral al semenului sau care nu ii impartaseste credintele, la fel cum, intr-un stat de drept, o majoritate NU are dreptul sa legifereze (sau sa se opuna legiferarii) cu argumente ce tin de CREDINTE religioase – privand astfel o minoritate care nu impartaseste acele credinte de dreptul de a decide asupra PROPRIULUI corp, deci asupra propriei vieti (vezi explicatiile de la punctul II).

    ***

    II. Autorul mai spune: «Cum s-ar explica astfel uşurinţa cu care vorbim despre aparate sofisticate de sinucidere (pardon, moarte asistată, Delsol scoate ȋn evidenţă şi acest aspect, avem tendinţa de a inventa alţi termeni sau construcţii lexicale pentru a numi actele din vechime) sau banalizarea avortului? – atenţie, nu interzicere, ci banalizare. Ceea ce contează este trăirea clipei, a prezentului continuu.»

    Se pare ca indoctrinarea religioasa suferita la varste fragede face imposibila privirea realitatii din perspective diferite. S-a gandit oare dna. Chantal Delsol ca (poate) femeia care recurge la avort ia aceasta decizie datorita faptului ca situatia sa materiala si psihologica din acel moment (si perspectivele pe termen scurt) o ingrijoreaza cu privire la conditiile in care va creste si se va dezvolta (fizic si mental) propriul ei copil?!

    Trecand peste aceste considerente care privesc aspectele particulate ale fiecarui caz in parte, sa analizam ARGUMENTAT (rational) motivele pentru care eutanasia voluntara (sau „moarte asistată”) si avortul efectuat in primele trei luni de sarcina NU ar constitui motive de controverse sociale si juridice DACA nu ar fi aduse in discutie „argumente” de natura religioasa (Constitutia Romaniei afirma explicit faptul ca „nimeni NU POATE FI CONSTRANS sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale” si ca „libertatea constiintei este GARANTATA; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc”).

    A. Eutanasia Voluntara (sau „moarte asistată”).

    Legalizarea eutanasiei VOLUNTARE face ca ea sa devina o OPTIUNE si nu o obligatie. Nimeni nu este obligat sa recurga la ea, dar nimeni nu poate sa o interzica celor care isi doresc sa beneficieze de aceasta, fara ca sa incalce drepturile omului.

    Eutanasia VOLUNTARA este facuta la CEREREA bolnavului incurabil care isi doreste sa moara cu demnitate, nu sa traiasca intr-o stare de degradare umilitoare, sau sa moara in chinuri insuportabile. Exista „DREPTUL LA VIATA” si NU „OBLIGATIA DE A TRAI” (cu orice pret). Nimeni nu are dreptul sa decida in locul celui care doreste sa moara cu demnitate, care doreste sa paraseasca viata cat mai putin traumatizant cu putinta – atunci cand PROPRIA VIATA devine insuportabila (din punctul lui de vedere, nu al celor care il judeca „din tribune”).

    Numai cine a vazut suferintele unui bolnav de cancer in faza terminala poate sa inteleaga de ce legalizarea eutanasiei voluntare NU ESTE UN MOFT ci ESTE O NECESITATE. Biserica se impotriveste legalizarii eutanasiei VOLUNTARE (adica MORTII CU DEMNITATE) spunand ca Dumnezeu a dat viata si doar El o poate lua. NU are insa dreptul sa o interzica si celor care nu cred in Dumnezeu si care doresc sa moara cu demnitate – si nu doresc „sa isi poarte crucea”, SUPORTAND INUTIL (din perspectiva lor, nu a Bisericii) CHINURI DEVASTATOARE:

    «Fiecare dintre noi e dator sa-si poarte crucea.

    Viata noastra – viata tuturor oamenilor – este amar, intristare si PATIMIRE, si toate aceste amaruri, intristari si PATIMIRI ale vietii noastre lumesti, sociale si familiale, ALCATUIESC CRUCEA NOASTRA. Oare putine suferinte pricinuiesc casnicia nereusita, alegerea neinspirata a profesiei, BOLILE GRAVE, injosirea, confiscarea averii, clevetirile care ne urmaresc? … Toti OAMENII poarta si SUNT DATORI sa poarte asemenea PATIMIRI, chiar daca nu ar vrea deloc.

    (Sfantul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxa, Bucuresti, 2004, pp. 103-104)»

    https://bit.ly/3BXdaVs

    Din pacate, politicienii care refuza legiferarea eutanasiei VOLUNTARE „joaca cum le canta” Biserica – ignorand astfel drepturile omului. ATENTIE !!! – ATEII SUNT TOT OAMENI, care au „dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie”.

    NU ESTE PERMIS CA LEGILE DINTR-UN STAT LAIC SA FIE INFLUENTATE DE DOGME RELIGIOASE – in caz contrar nu mai putem sa vorbim despre un „stat de drept” (vezi, mai sus, ce spune si Constitutia Romaniei). Legalizarea eutanasiei VOLUNTARE reprezinta „hartia de turnesol” pentru determinarea caracterului laic al statului roman. Deocamdata, in Romania „hartia de turnesol” are „culoare” religioasa si NU „culoare” laica.

    B. Avortul

    Avortul facut in primele 14 saptamani de sarcina este un drept al femeii, subsumat dreptului acesteia de a-si decide singura soarta, evitand evolutii pe care nu este pregatita sa le gestioneze fara consecinte negative serioase asupra calitatii vietii ei (consecinte de natura emotionala – copil nedorit – sau materiala) si/sau a calitatii vietii propriului ei copil.

    Codul Penal • Art 201 Întreruperea cursului sarcinii

    (1) c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

    (6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.

    (7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.

    https://bit.ly/3uR9tyN

    ARGUMENTATIE:

    Un ovul fecundat NU este o „FIINTA UMANA”. Acesta ia nastere in urma fecundarii ovulului de catre spermatozoid. Este un ovul nefecundat o „fiinta umana”? Evident ca nu. Daca nu va fi fecundat nu va ajunge niciodata o „fiinta umana”. Este un spermatozoid o „fiinta umana”? Evident ca nu. Deci, o „FIINTA UMANA” SE DEZVOLTA din niste celule care nu sunt „fiinte umane”. Un ovul fecundat este DOAR „un grup de celule” cu POTENTIAL de a deveni „fiinta umana”. Este nevoie de timp pentru ca acel „grup de celule” SA EVOLUEZE pana la stadiul in care dobandeste caracteristicile care definesc o „fiinta umana”.

    Deci, care este momentul in care „un grup de celule” devine o „fiinta umana”? Prima data trebuie definita notiunea de „fiinta umana” (pe baze stiintifice, fara a apela la dogme religioase) si doar dupa aceea putem sa spunem care este momentul in care vorbim despre o „fiinta umana” – moment in care avortul POATE sa fie considerat inacceptabil, DACA sarcina nu pune in pericol viata mamei.

    La 8 saptamani de la fecundare (10 SAPTAMANI DE LA ULTIMA MENSTRUATIE) embrionul are 27 – 31 mm, adica mai putin de 3 cm (in medie). Acesta NU ARE INCA UN CREIER FUNCTIONAL, fara de care nu putem sa vorbim (pe baze stiintifice) despre o „fiinta umana”.

    Sa ne imaginam un experiment: sa presupunem ca niste oameni de stiinta extrag (in primele saptamani dupa fecundare) acest „grup de celule” si il pun pe o farfurie, dupa care ii intreaba pe toti crestinii acestei planete ce reprezinta (acestia nu cunosc provenienta „entitatii” din farfurie). In mod sigur, NICI UNUL nu va spune ca vede o „fiinta umana”, deoarece entitatea din fata lor NU ARE NICI O CARACTERISTICA prin care acestia recunosc o „fiinta umana”.

    Un ovul fecundat nu devine „fiinta umana” instantaneu, doar datorita faptului ca si-a completat ADN-ul cu cel al spermatozoidului. DOAR IN POVESTILE RELIGIOASE se intampla minuni instantaneu, prin vointa divina (de exemplu, orbii vad, apa se transforma in vin, etc.). In lumea reala (biologie) este nevoie de timp, de evolutie, de dezvoltare, pentru a se trece de la o forma de existenta simpla (celula, „grup de celule”) la una superioara („fiinta umana”).

    • In opinia unei anumite categorii de oameni faptul ca ovulul este fecundat este atributul exclusiv al barbatului si femeii ( sau numai al unuia dintre ei ) . Acest lucru nu se petrece cu voia lui Dumnezeu , adica …. Pot sa inteleg un astfel de ,, rationament ” daca nu cred in existenta lui Dumnezeu in faptul ca El este stapinul lumii ( inclusiv al omului ).
      Probabil de aceea se intimpla ca un barbat si o femeie ( ambii cu gameti fecunzi si in urma unui act sexual neprotejat ) sa conceapa prunci de fiecare data …. Se va gasi vreunul pe aici sa vina cu expicatii ….stiintifice ….dovedite ….
      Ovulul fecundat este viata . Ovulul nefecundat moare in scurt timp si este eliminat impreuna cu tesutul edometrial care era pregatit sa ofere cadru propice dezvoltarii ovulului fecundat . Daca fecundarea nu are loc ( lucru care se intimpla independent de voita posesorilor celor doi gameti , dar dependent numai si numai de Dumnezeu si vointa Lui ) totul este eliminat pentru a incepe un nou …..ciclu . Oare exista oameni care sa se intrebe ( si sa caute raspuns ) la faptul ca barbatul este fertil tot timpul iar femeia nu ?! ,, Cauta si vei afla . ” E plina lumea de indivizi care bat cimpii ….

      • @Adrian Popescu

        Din tot comentariul tau, sunt de acord cu o singura idee: „e plina lumea de indivizi care bat cimpii” ;-) Sa iti explic care este problema cu restul comentariului tau.

        I. Spui ca: „In opinia unei anumite categorii de oameni…”

        Deoarece ai raspuns la comentariul meu, corect era sa te referi (CONCRET) la „opiniile” mele si nu la ce zic „anumite categorii de oameni”. In plus, se pare ca nu faci diferenta dintre o simpla „opinie” si o idee argumentata logic.

        II. Mai spui ca: „se intimpla ca un barbat si o femeie … sa conceapa prunci de fiecare data … in urma unui act sexual neprotejat”.

        Se pare ca ai niste lacune serioase si la capitolul „fiziologia reproducerii umane”:

        «O femeie este in mod normal capabila sa ramana insarcinata aproximativ 5 zile in timpul fiecarei luni, in perioada ovulatiei. In medie ovulatia apare cu 12-16 zile inainte ca perioada menstruatiei sa inceapa. Astfel ca, ovulatia va debuta in ziua 10 in cazul ciclurilor de 24 de zile, in ziua 14 in cazul ciclurilor de 28 de zile, in ziua 21 in cazul ciclurilor de 35 de zile. Secretul evitarii unei sarcini nedorite sau a planuirii unei sarcini, este de a determina momentul debutului ovulatiei.»

        https://www.sfatulmedicului.ro/Infertilitate-feminina/stabilirea-fertilitatii_1069

        III. Mai spui ca: „Ovulul fecundat este viata”.

        Şi o GÂSCĂ este tot viaţă, însă nici „ovulul fecundat” şi nici gâsca NU sunt „FIINŢE UMANE” (!), aşa cum AM ARGUMENTAT în comentariul meu anterior.

        IV. Mai spui ca: „Daca fecundarea nu are loc (lucru care se intimpla independent de voita posesorilor celor doi gameti , dar dependent numai si numai de Dumnezeu si vointa Lui)…”.

        Trebuie sa iti amintesc ca aici nu suntem la biserica, ci pe Contributors. Aici se obisnueste sa se argumenteze afirmatiile, fara a se recurge la dogme – care nu pot sa tina loc de argumente.

        V. In concluzie, comentariul tau nu are nicio legatura cu comentariul meu – pe care se presupune ca vrei sa il invalidezi. Pentru a invalida o argumentatie LOGICA este nevoie de contra-argumente LOGICE, nu de impresii sau de predici (dogme religioase).

        Din pacate, si sectiunea de comentarii de pe Contributors „e plina de indivizi care bat cimpii”.

        • Raspunsul dumneavoastra la comentariul meu invalideaza concluzia dumneavoastra . Comentariul meu are legatura cu comentariul meu .
          Faptul ca nu publicati comentarii cu numele real spune cite ceva despre dumneavoastra .
          Faptul ca va permiteti sa va adresati la persoana a doua singular iarasi spune cite ceva depsre dumneavoastra .
          Biserica nu este cladirea ci comunitatea crestinilor . Daca ar fi sa va cred pe dumneavoastra ar insemna ca pe contributors.ro scriu numai ….necrestini .
          Dumneavoastra stiti ce este o dogma ?! Daca nu acceptati dogmele probabil acceptati …. axiomele .
          Daca axioma este un devar ce nu trebuie demonstrat ce isi are originea in practica dogma este un adevar ce isi are originea in credinta . Un adevar de credinta revelata .
          Secretul evitarii unei sarcini nedorite este abstinenta . Sau infrinarea . Sau postirea . Societatea umana actuala e plina de indivizi ( din pacate inclusiv de acelasi sex ) care se unesc civil pentru satisfacerea poftelor trupesti de orice fel . Cununia civlia are un rost . Cununia religioasa are un rost . Din nefericire oamenii traiesc in afara acestora . Importanta de netagaduit o are insa cununia religioasa . Am inteles ce fel de om sinteti . Dar stiu ca in adincul sufletului sinteti altfel . Va veni vremea cind va iesi de acolo cel care sinteti cu adevarat . Acum va manifestati ca un om doborit de mizeriile societatii decadente .
          Sa va traiasca Dumnezeu !

          • @Adrian Popescu

            I. Se pare ca ai mari probleme la capitolul logica.

            Tu afirmi: „Raspunsul dumneavoastra la comentariul meu invalideaza concluzia dumneavoastra. Comentariul meu are legatura cu comentariul meu.

            Eu am afirmat: „In concluzie, comentariul tau nu are nicio legatura cu comentariul meu…”

            Din moment ce chiar tu afirmi faptul ca comentariul tau are legatura chiar cu comentariul tau, NU cu comentariul meu („comentariul meu are legatura cu comentariul meu”), concluzia mea nu poate sa fie decat corecta, deoarece afirmatia mea are aceeasi semnificatie cu afirmatia ta: DACA comentariul tau are legatura cu comentariul tau, DECI nu cu comentariul meu, ATUNCI „comentariul tau nu are nicio legatura cu comentariul meu„.

            II. Am mai spus-o si cu alte ocazii: eu consider ca nu este important CINE argumenteaza („numele/renumele” acestuia), este important CUM argumenteaza (calitatea argumentelor). Postez sub pseudonim tocmai pentru a elimina factorul subiectiv in aprecierea argumentelor mele.

            III. Spui ca: „Faptul ca va permiteti sa va adresati la persoana a doua singular iarasi spune cite ceva despre dumneavoastra”.

            De fapt, spune mai mult despre ipocrizia ta. Este cel putin ridicol ca un crestin sa acuze un Om ca se adreseaza altui Om „la persoana a doua singular”, avand in vedere faptul ca toti crestinii se adreseaza lui Dumnezeu TOT „la persoana a doua singular”. O cautare pe Google cu sintagma „Tu, Doamne” mi-a returnat peste 80.000 de rezultate, marea majoritate a acestora fiind link-uri catre site-uri crestine. Doar un exemplu, de pe prima pagina cu rezultate:

            „Numai Tu, Doamne numai Tu îmi eşti sprijin pe cărare. Numai Tu, Doamne numai Tu îmi eşti stânca de-ancorare. 2. Tu-mi dai aripi prin credinţă …”

            https://www.resursecrestine.org/cantece/vizualizeaza-resursa/6594

            IV. Mai spui ca:

            „Biserica nu este cladirea ci comunitatea crestinilor. Daca ar fi sa va cred pe dumneavoastra ar insemna ca pe contributors.ro scriu numai … necrestini.”

            Eu spuneam:

            „Trebuie sa iti amintesc ca aici nu suntem la biserica, ci pe Contributors. Aici se obisnueste sa se argumenteze afirmatiile, fara a se recurge la dogme – care nu pot sa tina loc de argumente.”

            Raspunsul tau la obiectia mea imi da de inteles faptul ca cei din „comunitatea crestinilor” nu sunt capabili sa isi sustina afirmatiile „fara a recurge la dogme”. Problema nu este aceea ca un crestin comenteaza pe Contributors (are tot dreptul), problema consta in convingerea multor crestini ca dogmele religioase pot sa fie folosite pe post de argumente, intr-o argumentatie logica.

            Repet ce am spus in comentariul meu anterior: comentariul tau nu are nicio legatura cu comentariul meu – pe care se presupune ca vrei sa il invalidezi. Pentru a invalida o argumentatie LOGICA este nevoie de contra-argumente LOGICE, nu de impresii sau de predici (dogme religioase).

            V. Mai spui ca: „Daca axioma este un adevar ce nu trebuie demonstrat ce isi are originea in practica dogma este un adevar ce isi are originea in credinta. Un adevar de credinta revelata.”

            Dupa cum spuneam mai sus, dogmele religioase NU pot sa fie folosite pe post de argumente, intr-o argumentatie logica. Pentru a imi sustine afirmatiile (in argumentatia din primul meu comentariu) eu NU am apelat la credinte sau la axiome, ci la REALITATI VERIFICABILE si la DEDUCTII LOGICE:

            • «Legalizarea eutanasiei VOLUNTARE face ca ea sa devina o OPTIUNE si nu o obligatie.»
            • «Eutanasia VOLUNTARA este facuta la CEREREA bolnavului incurabil care isi doreste sa moara cu demnitate.»
            • «Numai cine a vazut suferintele unui bolnav de cancer in faza terminala poate sa inteleaga de ce legalizarea eutanasiei voluntare NU ESTE UN MOFT ci ESTE O NECESITATE.»

            • «Un ovul fecundat NU este o „FIINTA UMANA”. Daca nu va fi fecundat nu va ajunge niciodata o „fiinta umana”.»
            • «Este un ovul nefecundat o „fiinta umana”? Evident ca nu.»
            • «Deci, o „FIINTA UMANA” SE DEZVOLTA din niste celule care nu sunt „fiinte umane”. (Rezulta ca) un ovul fecundat este DOAR (o celula) „un grup de celule” cu POTENTIAL de a deveni „fiinta umana”.»
            • «Este nevoie de timp pentru ca acel „grup de celule” SA EVOLUEZE pana la stadiul in care dobandeste caracteristicile care definesc o „fiinta umana”.»
            • «Un ovul fecundat nu devine „fiinta umana” instantaneu, doar datorita faptului ca si-a completat ADN-ul cu cel al spermatozoidului.»
            • «DOAR IN POVESTILE RELIGIOASE se intampla minuni instantaneu, prin vointa divina (de exemplu, orbii vad, apa se transforma in vin, etc.).»
            • «In lumea reala (biologie) este nevoie de timp, de evolutie, de dezvoltare, pentru a se trece de la o forma de existenta simpla (celula, „grup de celule”) la una superioara („fiinta umana”).»

            Spectacolul fascinant al vieții: imagini REALE ale unui ovul fecundat aflat în plină diviziune celulară!

            O filmare incredibilă ne arată ce se întâmplă cu o celulă-ou (ovul fecundat) care trece prin procesul de diviziune. … Ovulul fecundat (zigotul) care trece prin procesul de diviziune provine de la o broscuță obișnuită (Rana temporaria) …

            https://bit.ly/3v02vaY

            VIDEO:

            https://www.youtube.com/watch?v=Wz4igVjNGq4

            VI. Finalul comentariului tau este un ghiveci de:

            • sfaturi „practice” :-) pentru evitarea sarcinilor nedorite („abstinenta”, „infrinarea”, „postirea”),
            • condamnare a apucaturilor „decadente” ale „indivizilor care se unesc civil pentru satisfacerea poftelor trupesti de orice fel”, nesocotind astfel invatatura crestina („importanta de netagaduit o are insa cununia religioasa”),
            • incursiuni parapsihologie in strafundurile eului meu, urmate de preziceri despre viitorul luminos care mi se arata, gratie lui Dumnezeu.

  11. Nu inteleg de ce toata lumea leaga crestinismul de „norme morale”! Suntem siguri ca, in absenta crestinismului, normele morale date de ideologia crestina nu ar fi fost prezente, provenind din alte varii surse, in societatea umana post anul I e.n.? Principiile pe care noi le numim „morala crestina” ar fi putut fi generate prin cu totul alte mijloace! Daca cineva contrazice aceasta afirmatie, sa argumenteze! Aceste principii ar fi putut fi pur si simplu rodul inaintarii societatii umane in cunoastere si civilizatie si ar fi fost rodul dezvoltarii societatii umane, fara a fi necesare povesti total necredibile despre despartiri de ape ale Marii Rosii, „invieri” complet dubioase, etc

    La urma urmei, principiile moralei crestine nu au nicio legatura clara cu multimea de povestioare neadevarate propovaduite de crestinism! Crestinismul este o constructie care nu mai poate rezista cunostintelor stiintifice avansate acumulate in special in ultimii 100 de ani! Nu poti crede in Biblie, nici in Vechiul si nici in Noul testament, decat daca ai o educatie stiintifica la nivelul gainilor!

    Da, putem crede in creatie asa cum este ea expicata acum de stiinta, cu certitudini imposibil de contestat in mod stiintific, in capacitatea fantastica a materiei de a se organiza in ceea ce numim Univers, in capacitatea fantastica a norilor de particule elementare care au generat stelele, nasterea a tot ceea ce contine Universul din hidrgoren, mai apoi din hidrogen si heliu,…….

    Cei ce nu suporta afirmatiile seculariste, tot dau inainte cu morala crestina si sustinerea stiintei de catre bisericile crestine de-a lungul multor secole! Da, e adevarat! Dar de ce nu concepem ca toate acestea ar fi putut avea loc si in absenta crestinismului, poate dezvoltarea si civilizatia ar fi fost mult mai avansate azi daca nu ar fi existat crestinism, care crestinism a aruncat in multe locuri si perioade intuneric asupra dezvoltarii stiintifice, asupra incercarilor de impunere a unor idei benefice despre libertate si adevar! In multe situatii crestinismul, de-a lungul timpului, a fost o piedica in calea dezvoltarii, un tavalug care a nimicit fara motiv civilizatii( a se vedea ororile asupra aztecilor comise in numele crestinismului), oameni de valoare si idei geniale.

    • „Nu poti crede in Biblie, nici in Vechiul si nici in Noul testament, decat daca ai o educatie stiintifica la nivelul gainilor!” Deci, @Arnie, ‘Iubeste-ti semenul ca pe tine insusi’-esenta invataturii crestine – e de nivelul gainilor…Si un exemplu de gaina- savantul L.Pasteur :“Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mă minunez de creația lui Dumnezeu.”

      • Stimate domn, Pasteur a murit in 1895. Nu a avut acces la niciuna dintre teoriile stiintifice serioase privind universul, la absolut nimic din ceea ce cunoastem astazi prin intermediul sondelor spatiale Voyager 1 si 2, prin intermediul supertelescoapelor prezente azi in spatiul cosmic, telescoape care ne fac sa intelegem clar legile fizicii in Universul in care salasluim. Nici macar nu putem avea pretentia ca Louis Pasteur sa fi citit si inteles lucrarile lui B. Riemann, care au generat mare parte din aparatul matematic necesar intelegerii Universului. Amintesc de Riemann, pentru ca a fost contemporan cu Pasteur(1826-1866).

        In rest, ce pot spune? Tot ceea ce ati scris este compus din sloganuri si face parte din ceea ce numim parerologie!

      • Persoana la care faceti referire nu stie ca Biblia este alcatuita din doua parti : Vechiul Testament ( inainte de Hristos ) si Noul Testament ( dupa Hristos ) .
        Este si vina noastra ca trebuie sa traim printre astfel de indivizi ….

    • Va sugereaz sa citiți traducerea unui roman chinezesc superb, The seventh day, pentru a realiza ce fel de norme morale exista în societățile care n-au fost atinse de creștinism. Ma mir ca acesta carte a putut fi publicata în China. Este tradusa și în limba romana la Humanitas.

      • Eu va sugerez sa cititi „O scurta istorie a timpului” – Stephen Hawking(tot Humanitas). Completat cu cateva documentare stiintifice exceptionale privind Universul(unul dintre ele e difuzat chiar in aceste zile pe BBCEarth).

        Nu pot sa emit pareri privind originile religiilor, au facut-o la nivel superlativ Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, dar imi este foarte clar ca din cauza constrangerilor de natura religioasa( indiferent de religie) societatile umane au avut de suferit de-a lungul timpului, libertatea si adevarul au avut enorm de suferit. Chiar si astazi avem cu totii de suferit datorita unei multimi mari de oameni care asteapta ca problemele sa le fie rezolvate de divinitate, care inca cred cu tarie ca multe se petrec pe lumea asta pentru ca „asa vrea Dumnezeu”!

    • Pe dumneavoastra nu va poate impiedica nimeni sa considerati ca omul este in centrul Universului .
      Eu cred ca Dumnezeu este in centrul Universului .

      • Mai precis, centrul Universului nu exista! Universul este intr-o continua expansiune, care, conform cercetarilor din ultimii 10 ani, accelereaza si va continua pana cand tot ceea ce Universul contine va fi absorbit de gaurile negre din centrele galaxiilor.

        • Universul se sustine singur …. Mda .
          Probabil la fel ca omul ; multi au in cap ideea ca omul este fiinta autonoma .
          Sa va traiasca Dumnezeu !

  12. Intrun fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, toate religiile indiferent cst au fost de plantate, au rămas istorie. De fapt, cel mai important rol l-a avut sau trebuia, pentru partea spirituală. Din pacate, lăcomia, setea de putere si altele, au convertit religia pe „lături”, uimitor de paralel cu inițialul invstaturilor crestine. Implementata benevol, de prea multe ori prin forta, avansul civilizației va estompa pana la dispariție si religia crestina în câțiva zeci de ani. Poate, poate doar schimbarea atitudinii celor care o conduc, va mai putea schimba ceva, mai ales, renunțarea la lacomie, setea de putere si centrarea intereselor omului de rand care este de fapt sinteza sau rostul religiei, va mai face perpetuarea.

  13. Felicitari autorului in primul rand!Asa cum foarte bine scrie, Chantal Delsol este un filozof de prim rang in Franta , si nu numai, are numeroase carti traduse in engleza. Pentru cei care nu au bani sa le cumpere, multe se pot descarca din z library gratis.
    Imi.pare rau ca Teodor.Baconsky nu.a scris chiar el un articol pe Contributors despre autoare. Cu toate tapenilie debitate despre Basescu, Elena Udrea, ramane un intelectual de prim.rang al Romaniei. Plec la Roma de 2-3 ori pe an, si de fiecare data ii citesc cartea Roma caput mundi, o descriere unica desore un oras unic.
    Cat despre carte , pot spune doar atat : Europa va exista atata timp.cat este crestina, caci crestinismul.se afla la fundamentul.Europei. Toata istoria ei este legata de apararea si expansiunea crestinismului cu toate crimele, excesele, si eroismul unui ideal maret. Fara crestinism Europa nu.mai exista, si declinul ei este vizibil odata cu declinul crestinismului si a valorilor sale.
    Un reac…sunt si eu , cu voia Dv.

      • De fapt Malraux a zis ca : secolul urmator va fi religios, sau nu va fi deloc.
        Varianta a doua e mai degraba posibila, dupa ce in ultimile luni am fost sistematic amenintati cu declansarea unui razboi atomic. Asta nu inseamna ca daca secolul asta era, dar nu e,religios nu se ajungea tot aici. Fanaticii sunt peste tot in biserica, conducatori de state, parlamente, dar cei mai multi sunt anonimi, masa grea a mediocritatii agatata de o idee care sa ii gaseasca pe cei vinovatii, totdeauna altii si nu ei, pentru viata lor ratata.
        Nihilismul european practicat de doua secole , admirat, si promovat va distruge crestinismul si implicit Europa.

        • @Matrix,

          Postarea DV merită o discuție mai adâncă în contextul articolului. E clar unde se află creștinismul la ora asta în Vestul Europei. Însă unde se îndreaptă în SUA la ora asta? Răspunsul nu este pe placul conservatorilor americani, care vor încerca pe orice fel de mijloace să discrediteze studiile sociologice serioase făcute an de an de instituții repetabile, cum ar fi Pew. Iată aici mai jos ultimul lor report:

          https://www.pewresearch.org/religion/2021/01/14/measuring-religion-in-pew-research-centers-american-trends-panel/

          Bazat pe raportul din 2021, doar 63% din populația SUA se mai declară creștini la ora asta, în scădere cu mai bine de 20% numai 20 de ani în urmă. Cauzele pentru scăderi sunt scandalurile de pedofilie ale preoților catolici, abuzurile sexuale și financiare ale fondatorilor de mega-biserici, apariția unor secte religioase foarte nocive și unele letale, și altele ca astea. Important de văzut ce s-a întâmplat cu cei care au abandonat bisericile creștine. Numărul de atei nu a crescut, însă oamenii de declară ca ne-aparținând unei religii organizate. Unii s-au orientat către religii ne-organizate cum ar fi zoroastrismul, alții au îmbrățișat filosofii spirituale orientale cum ar fi Zen sau echivalente.

          Știu că ceea ce scriu aici nu e pe placul unora ca MCR cu care m-am mai luptat pe forumurile astea și care încearcă să mă convingă cât de creștină e America, însă științele sociale sunt destul de avansate zilele astea și tendințele sunt clare, indiferent de dorințele conservatorilor. Studiile mai recente arată că sentimentul religios la Generația Z sunt mult mai diminuate și asta nu arată deloc bine pentru viitorul inițiativelor conservatoare privind avortul și alte cele. Conservatorii înoată împotriva curentului la ora asta, deși apar ca fiind pe val.

        • Cam așa,

          Din ce se vede din studiile sociologice cei care părăsesc creștinismul nu devin atei. Doar au devenit neîncrezători într-o religie organizată și vor o relație personalizată cu divinitatea.

          • Nu despre asta e vorba. Malraux nu a scris niciunde așa ceva. Nici nu există vreo dovadă că ar fi spus așa ceva. Mai mult, omul a negat explicit că genul ăsta de misticism ieftin i-ar fi ieșit vreodată din gură. Degeaba, când e fake news e fake news pe veci, mai ales dacă e cu Domane Doamne și e la români.

  14. Intr-un fel ciudat mi-a amintit de Frici si Scarbe in Las Vegas – Hunter S. Thompson.

    Sa scrii despre sfarsitul crestinismului din postura unui catolic practicant mi se pare usor ridicol.
    Poate ar trebui sa participe o perioada la rainbow gatherings, sa ia niste LSD si DMT cu baietii aia, ca sa aiba imaginea mai completa si apoi sa mai scrie o data.
    Sau sa devina activista woke o perioada. Sau sa isi inceapa tranzitia transgender.

    Toti filozofii acestia care scriu despre tot felul de subiecte sociale din birourile lor de la Paris sunt ca proiectantii de autostrazi romani care proiecteaza din birou dar nu au fost niciodata sa faca studiul geotehnic pe teren (si apoi se mira ca s-a surpat malul).

    Fenomenele sociale nu le masori cu ruleta cotatiilor ISI. Trebuie sa stai cu viciosii ca sa o intelegi, pentru ca este lumea noastra.

    Fara sa ma pretind vreun sfant, sunt crestin practicant. Crestinismul nu cred ca a fost niciodata mai viu si mai prezent. Iti dai seama de asta cu fiecare adult care se boteaza, sau familie cu 10 copii care intra in Biserica.

  15. Dezvoltarea civilizației occidentale este strâns legata de creștinism. Se poate pune întrebarea legitima dacă renunțarea la creștinism nu pune în primejdie chiar viitorul acestei civilizații. Înainte de a fi înlocuit de religia noua a ecologiei, asa cum se sugerează mai sus, creștinismul a fost înlocuit de religia drepturilor omului, cu variantele ei extreme printre care wokismul. Și extremismele ecologice vor fi probabil aruncate curând la gunoi și ma tot întreb spre ce fel de credințe se va îndrepta omul deceniului următor.
    Vor fi creștinii o minoritate ciudata privita ca o curiozitate iar bisericile simple muzee?
    Tarile creștine nu încurajează prozelitismul religios în alte spatii geografice insa tolereaza prozelitismul islamic în Europa. Sauditii și turcii construiesc moschei de la Abidjan, la Strasbourg, sau Sarajevo pana la București sau Comrat. Tari africane care erau pana ieri animiste sau creștinate sunt azi majoritar musulmane.
    Doamna academician vine pe filiația J Freund – Max Weber și renunțarea la etica protestanta (care este totuși creștină) a capitalismului, asa cum a fost văzută de Max Weber, ar merita analiza sa.

  16. N-am citit încă cartea dar am comandat o ediție pe hârtie si mai durează până o primesc (urăsc cititul pe suport elctronic). Am citit mai multe recenzii ale cartii si ale ultimii sale carti dspre democrație și vizionat doua intervirwuri; cu Doamna Academician, dintre care îl recomand pe cel de pe Sud Radio cu Alain Berrcoff.
    M-a intrigat o fraza defensiva din carte „penser le christianisme sur le modèle des moines de Tibhirine plutôt que sur celui de Sepulveda. Probablement vaudrait-il mieux que nous demeurions seulement des témoins muets et finalement des témoins secrets de Dieu. »
    Pentru cei mai puțin familiarizați cu lumea francofona Tibhirine se refera la 7 calugari catolici care au stat intr-o mănăstire din Algeria anului 1996 așteptând apariția teroriștilor arabi care-ivvirvdecapita. Asta desi fusera avertizați despre pericolul ininent. Exista si un film remarcabil pe acesta tema: Of God and Man.
    La polul opus Sepulveda a fost un teolog si filozof medieval, promotor al crrstinarii forțate și a cuceririi lumii noi de către spanioli.
    Tare ma tem ca lumea occidentala și Europa de V in special se comporta azi precum cei 7 călugării de la Tibhirine pentru ca La grande replacement nu este doar un slogan electoral.

  17. Cred că din lene, subsemnatul nu-și bate capul cu ce va fi.
    Sau i se trage de la vîrstă, de la faptul că a văzut realitatea mergînd după cum dorește ea, și nu în ton cu predicțiile docte ale oamenilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mirel Banica
Mirel Bănică este cercetător ştiinţific. Este autorul, printre altele, al volumelor “Religia ȋn fapt. Studii, schiţe şi momente” (Eikon, 2015) şi “Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor ȋn România contemporană” (Polirom, 2014). In acest moment pregăteşte o carte dedicată sociologiei monahismului românesc de după 1990.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro