”Nu minți! Puterea urăște concurența”

Sunt multe de reproșat presei din România, ceea ce am și intenționat scriind cel puțin săptămânal despre derapajele ei. De la senzaționalismul josnic și mizeriile propagandistice, la lenea jurnaliștilor de a alerga după subiecte majore, până la abandonarea eticii și a ortografiei, multe dintre păcatele recente au fost relevate, cu gândul la remedii. Și totuși, trebuie recunoscut că în zilele asaltului cinic asupra instituțiilor statului de drept a USL și a complicilor, presa a fost la post și a dezvăluit ce se întâmplă, a explicat ce înseamnă aceste lovituri și ce consecințe pot avea asupra României. Divizată pe timp de pace, subordonată intereselor mogulilor și mogulașilor, umilită și sastisită de criză, de întârzierea salariilor și de perspectiva șomajului,  mass-media s-a mobilizat altfel în aceste zile, a scormonit mai mult și a reușit să aducă la vedere ceea ce n-ar fi fost de nasul publicului, dacă ar fi rămas după intențiile politicienilor. Efervescența pleacă de la momentele penibile ale condamnării și arestării lui Adrian Năstase, o telenovelă prost regizată și prost jucată, care a reînviat curiozitatea jurnaliștilor, le-a reascuțit spiritul de observație și le-a stimulat mândria. ”Nu ne luați de proști!”, par să fi gândit deopotrivă tinerii reporteri de teren, cât și vulpile bătrâne, publiciștii-comentatori consacrați.

Doar așa a putut publicul să afle, de la televizor, din ziare sau de pe Internet, ce este un plagiat și cum arată el în versiunea Ponta, cum se încearcă mușamalizarea, cum s-a politizat de tot televiziunea publică, de ce nu se pot legal modifica anumite legi prin ordonanță de urgență, cum se încalcă în premieră deciziile Curții Constituționale și de ce e asta grav ș.a. Măria sa, Internetul a făcut posibil ca jurnaliștii străini să transmită peste mări și țări alertele despre România, iar opiniile lor să revină la publicul român aproape instantaneu. Cu excepția  Antenelor și a OTV, situate în afara regulilor jurnalismului de vreme ce funcționează în regim de propagandă,  celelalte televiziuni – de la Realitatea TV, la TVR, ProTV, B1 TV sau Digi TV și până la televiziunile locale – mai toate au relatat corect despre împingerea democrației în fața plutonului de execuție al USL. La minciunile debitate cu zâmbetul pe buze cu care demnitarii au îndopat zilnic presa, jurnaliștii au fost mai intransigenți decât de obicei, au pus întrebări insistente și nu s-au lăsat intimidați. Scena de comedie mută, cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, fost prezentator la trustul Voiculescu, care dă în bâlbâială, oferind jurnalistei care l-a hărțuit cu întrebări justificate despre ”urgența” ordonanțelor de urgență, o față perplexă și explicații la fel, e un indiciu al dificultății de a escamota tot timpul.

Jurnaliștii au de înfruntat nu numai fierbințeala verii și a încleștărilor politice, ci și ofensiva  minciunilor sfruntate și a manipulărilor cu care actuala putere îi întâmpină. ”Nu fura! Guvernul urăște concurența”, citatul celebru venit de la americani, s-ar parafraza la noi ”Nu minți! Puterea urăște concurența”. Vin vremuri complicate pentru presa românească, semnalele date de puternicii zilei nu sunt din cele mai bune: ”Mai apăreți?”, îi ataca mai vdeunăzi Crin Antonescu pe reporterii Evenimentului zilei, iar pesedistul Dan Șova acuza de trădare,  fără a aduce și dovezi, o jurnalistă de la Radio România că ar fi influențat reacțiile comisarului european pe justiție. Avertismentele ministrului justiției în legătură cu scurgerile de informații din dosare conțineau și o amenințare voalată la adresa jurnaliștilor. Mai agresivă și mai arogantă decât orice altă forță politică manifestată la noi după 1989, mai cinică prin ignorarea legii și a instituțiilor, mai disprețuitoare față de oameni și competențe, actuala putere uselistă, ca adversar al adevărului, se situează pe poziții opuse presei, apărătoare din principiu adevărului. Plecăciunile oportuniste să le rămână propagandiștilor deghizați în ziariști, care îl pun pe infactorul Năstase în rând cu Maniu, demni de ironiile revistelor de satiră și a jurnaliștilor cu umor. O mostră de haz amar sub semnătura lui Andrei Crăciun de la Adevărul:

”Vreau să fiu şi eu ziarist de casă! …Vreau să mănânc bani publici. Mi-e foame! Vreau să fac trei rânduri de guşi şi două burţi…Vreau să mănânc rahat un cincinal întreg şi apoi să urlu că sunt neprihănit!”. E important ca mass-media să își regăsească reflexele și spiritul justițiar în vremuri de risc. Presa să nu doarmă acum.