… nu, Vasile Ernu, violenta NU e niciodata in alta parte !

Draga Vasile –

Mai intai de toate, iti multumesc inca o data pentru raspuns. Da, ai dreptate, conceptiile noastre asupra vietii sunt poate nu diametral opuse, dar suficient de indepartate pentru a merita mai multa clarificare. Mai mult dialog. Mai multa gandire. Si mai putine palme.

Da, Vasile, eu numesc o palma trasa de catre un anumit om unui alt anumit om, ca raspuns la o intrebare legitima, intr-un spatiu public construit anume pentru dialog, violenta. Asa am eu obiceiul – sa-i spun cainelui caine si ratei, rata. Palma, in aceste conditii, e violenta la mai multe niveluri : e violenta fizica ; e violenta pentru ca jigneste si dispretuieste o persoana cu chip si nume, ii desfiinteaza, cu alte cuvinte, omenitatea  – si-o face intentionat ; e violenta pentru ca jigneste si dispretuieste insasi ideea de dialog in spatiu public – si din nou o face nu din intamplare, ci cu intentie, pentru ca vrea sa distruga acest spatiu public perceput ca opresiv ; in fine, dar nu in cele din urma, e violenta pentru ca nu isi cere iertare – cu alte cuvinte, pentru ca nu-si asuma responsabilitatea.

Si cu responsabilizarea violentei ajungem la miezul problemei, adicatelea la lucrurile care ne despart radical.

Pentru mine, orice violenta e personalizata. In acest caz, o palma a fost trasa de catre un anumit om unui alt anumit om. Fiecare are un chip, un nume. Pentru tine, violenta e abstracta – n-are nici chip, nici nume. Apartine « sistemului ». Pentru mine, violenta nu e politica : unde se termina politica, incepe violenta. Pentru tine, politica e violenta si violenta are potential politic (injuraturile in spatiu public pot inlocui dialogul, rasturnatul de masini si aruncatul cu pietre sau sticle incendiare sunt doar modalitati alternative de a face politica). Pe mine nu ma intereseaza daca violenta (fondatoare, conservatoare sau revolutionara, ca sa folosesc limbajul lui Walter Benjamin) e inevitabila. Pe mine ma intereseaza ca acel cineva care o utilizeaza sa isi asume responsabilitatea. Daca vrei, din acest punct de vedere sunt de acord cu Fericitul Augustin (si cred ca in Augustin ortodoxul se poate intalni cu protestantul :)) : exista si violente justificate, inevitabile, exista si razboaie juste, dar asta nu inseamna ca nimeni nu trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru ele sau, pentru ca sunt inevitabile, sa refuze sa se caiasca sau, mai rau, sa se bata cu pumnul in piept (o alta forma de violenta) ca a facut «doar ceea ce trebuia ». Nu arunci bomba atomica la Hiroshima si mergi zambitor la culcare.

Responsabilitatea, Vasile, ca si violenta, e personala, nu a « sistemului ».  Nu in abstract.

Eu nu te-am acuzat, dupa cum sugerezi, ca i-ai adus pe cei din grupul Voina in Romania. Eu te-am acuzat ca ai facut mai mult decat « sa pui intr-o discutie-interviu ceea ce fac ei ». Le-ai luat, entuziasmat, partea – si pentru asta ma asteptam sa-ti asumi responsabilitatea. Pentru comentarii de genul « Ceea ce reuşeşte grupul Voina de o manieră cu totul nouă e să readucă în orizontul de sens, în spaţiul public şi în dezbaterea publică, ideea de politic, de sens politic. » Sau « În Rusia, imaginea acestui falus a devenit pentru milioane de oameni umiliţi şi nedreptăţiţi o adevărată icoană protectoare. Data viitoare s-ar putea ca o imagine să nu fie suficientă. Cu ce vor înlocui această icoană e greu de spus. În România, o astfel de icoană falică adresată puterii încă îşi aşteaptă creatorul. »

Asta nu mai e « punere in discutie », e imbratisare entuziasta. Si, repet, pentru asta ti-am cerut – si iti cer in continuare – sa-ti asumi responsabilitatea.

Banuiesc ca n-o faci, dupa cum nici rusul nu si-a cerut scuze, nu din lipsa de virtute (stiu, discursul despre vir-tute e falocentric, dar alt nume pentru virtute nu stiu), ci din motive principiale. Pentru tine, ca si pentru cei din grupul Voina, violenta e abstracta si politica. Violente sunt rachetele si gentile Vuiton si zambetele trimisilor FMI. Pentru mine, rachetele si gentile si zambetele nu pot, nu au cum sa fie violente – doar purtatorii sau utilizatorii lor, eventual.

Despre asta putem discuta si cu alte ocazii, dupa cum putem discuta despre diferentele noastre in felul in  care ne raportam la stat : pentru tine e dusmanul (pentru ca are – pe nedrept ? – monopolul violentei legitime – Max Weber) ; pentru mine, ca zoon politikon de moda veche, e implinirea mea ca om in aceasta lume (ceea ce nu inseamna ca nu-i critic reprezentantii si defectele). Putem discuta si despre Walter Benjamin si Carl Schmitt si Leo Strauss, si altii. Dar pentru asta cineva trebuie sa ne lase. Cineva trebuie sa nu ne mai traga palme.

Inca doua si ma duc :). I-auzi una : « Dacă-mi arăți un intelectual român care și-a riscat măcar un salariu din viața lui în ultima perioadă, mai vorbim. » Ti-l arat pe Mihnea Maruta – fostul redactor-sef al Cotidianului « pe stil vechi », daca ti-l mai amintesti, care a renuntat de buna voie la functie cand a simtit doar vor incepe sa se faca presiuni asupra lui pentru a renunta la principiile deontologice. De atunci Mihnea a refuzat mai multe oferte, din aceleasi motive, desi are trei fetite de crescut si, pana acum cateva luni, a preferat sa ramana somer. Multumit ?

In treacat fie spus, ma bucur ca mi-ai oferit ocazia acestui exemplu, daca nu de altceva, macar pentru ca da, mai vreau sa mai vorbim.

Sa vorbim, Vasile, sa ne lamurim sau nu, dar nu sa ne luam la palme. Ce sa fac ? Am defectul asta : cand sunt palmuit, nu ma pot concentra asupra discutiei. Si sunt zoon politikon numai in masura in care sunt inzestrat cu darul vorbirii – zoon logon echon. Si, precum Arendt, cred ca “action is the public disclosure of the agent in the speech deed,” nu prin trasul de palme.

Si, a propos de « statul la masa cu vamesii si pacatosii » asta nu inseamna ca le dai si dreptate. Iisus n-a stat cu ei la masa nici pentru a-i lua la palme si nici pentrua-i lua entuziast in brate si a le spune ca bine fac ceea ce fac. A stat cu ei la masa tocmai pentru a-i convinge ca NU fac bine. Si c-ar fi bine sa se caiasca.

Crede-ma, ca stiu ce spun. Nu degeaba sunt conservator :)

PS Denis de Rougemont, in Partea diavolului, zice ceva de genul : « Si de aceea, cititorule, nu te mai intreba unde este diavolul. S-ar putea sa fie chiar in fotoliul in care stai si citesti aceste randuri ». Asa si cu violenta.