marți, martie 19, 2024

„Nu vrem să fim o nație de hoți!“

Când au țâșnit din mii de piepturi, umplând Piața Victoriei, sufocată de zgomotul mașinilor, cuvintele acestea m-au șocat mai mult decât orice alt slogan. Mi-am amintit de un fel de proverb pe care, cu obidă, îl spunea tatăl meu când nu mai izbutea să răzbească cu traiul în comunism: ”Hoția din România și beția din Rusia nu le va putea stârpi nimeni niciodată!” Iată că această frustă definire morală pare a fi devenit pentru noi o adevărată fatalitate.

M-am tot întrebat în ultima vreme, excedată fiind de proporțiile, de ofensiva permanentă a corupției de la noi, de senzația ireparabilului, dacă lucrurile au stat așa dintotdeauna, sau dacă sunt determinate de anumite circumstanțe istorice. Cu alte cuvinte, oare chiar ne-am născut ca nație cu acest handicap? Avem oare înscrisă în ADN-ul nostru comun această predeterminate atât de nocivă? O sumară tomografie antropologică nu pare a confirma o astfel de presupunere. Poate că cea mai netrucată imagine a sufletului românesc, în varianta lui originală, țărănească, o găsim în extraordinara relatare a Aniței Nandriș-Culdea, Douăzeci de ani în Siberia. Ființa care se dezvăluie în această carte, un adevărat model uman, te face, într-adevăr, să îndrăznești să vorbești despre mândria de a aparține aceleiași seminții cu ea.

Nu, nu ne-am născut așa! Înseamnă atunci că maladia de care suferim azi a survenit la un moment dat al istoriei. Omul a fost nevoit să se plece sub vremi și, cu cât vremurile au fost mai grele, cu atât coloana lui vertebrală s-a deformat mai mult.

Și nu e nevoie de cine știe ce cercetare pentru a constata care moment istoric a determinat în mod decisiv această malformare. Știm cu toții foarte bine că în timpul comunismului furtul devenise, pentru foarte mulți, un reflex al supraviețuirii. Trebuia să te descurci, să faci rost de hrană, în primul rând, dar nu numai. Orice produs devenea, sau putea deveni la un moment dat o raritate. De aici și furia de a achiziționa în serie și de a face provizii din orice. (Îmi amintesc de o doamnă plecată din România după 1989, care nu se putea abține să nu cumpere măcar câte două exemplare din orice produs, fie că erau alimente, sau haine. Spaima că la un moment dat ar putea dispărea de pe piață era mai puternică decât orice evidență).

În orice caz, era foarte important în acea epocă să te orientezi cât mai avantajos în asamblajul social. Dacă lucrai în comerțul cu alimente, aveai traiul asigurat. Carnea, brânza, ouăle, uleiul, zahărul erau mărfuri de lux. Cine le manevra devenea persoană importantă, cu putere și influență. Ca să faci rost de hrana zilnică trebuia să-ți faci relații, să furi, să păcălești, să minți. Dacă lucrai la fabrica de automobile, de exemplu, îți puteai face o relație bună printre răsfățații hranei, oferind în schimb un far, o oglindă retrovizoare, o roată. Toate, evident, furate. Până și noi, copiii eram stimulați să ne antrenăm pentru a deprinde această artă a supraviețuirii. Toamna, când mergeam la „practica agricolă“, ne întreceam în mici furtișaguri: câțiva cartofi, doi-trei struguri, roșii, morcovi. Ba chiar și sfecla roșie era lăudată în familie. Ni se spunea că nu furăm, ci doar luăm din „avutul obștesc“, adică din ceea ce aparține tuturor. Dar de ce o făceam pe furiș? Asta era o întrebare la care ni se răspundea vag, sau deloc.

În sfârșit, furtul din orice sector unde se producea ceva era generalizat și prea puțini se mai preocupau de dimensiunea etică a acestei practici. Am cunoscut pe cineva care devenise aproape dependent de acest obicei. Lucra la o stație de epurare a apei. De fiecare dată când pleca acasă lua ceva. Nu conta că era un cui, sau ditamai materialele de construcție. Esențial era… să nu plece cu mâna goală. Iar în anii ’90 a avut o adevărată revelație. Într-o zi a constatat că, pur și simplu, nu mai avea nimic de furat!

Dispariția conștiinței etice în societățile totalitate este poate cea mai profundă mutație pe care o suportă ființa umană privată de libertate. O analiză de mare finețe a acestui fenomen o vom regăsi transfigurată artistic de Cristian Mungiu în filmul 4 luni, 3 săptămâni și două zile. Este surprinsă aici o situație relevantă pentru viața cotidiană în comunism. O tânără studentă rămâne însărcinată și, cum avortul este interzis, ea trebuie să găsească o soluție pentru a-și rezolva problema. Locuiește la cămin și singurul ei sprijin este prietena și colega de cameră. Întregul film urmărește drama celor două fete care sunt nevoite să accepte umilințe cumplite (inclusiv violul) pentru a rezolva problema. Dar nici o clipă, în economia acestei drame, nu se discută problematica etică pe care o implică decizia în sine. A face sau a nu face avort nu reprezintă defel o dilemă în toată această poveste. Interzicerea avortului expulzează așadar dilema morală pe care, în mod normal, acesta o implică. De aceea totul se învârte în jurul căutării unei soluții practice, și nicidecum a reflectării la nivelul conștiinței a faptei ca atare.

Privată de libertățile esențiale, umilită, pândită mereu, ființa umană devine treptat amorală. Unicul ei țel rămâne supraviețuirea. Se produce astfel o ascuțire a instinctelor de conservare și o atrofiere a conștiinței morale.

Ce se întâmplă în societățile post-totalitare? O imagine cât se poate de limpede o avem zi de zi înaintea ochilor. Hoția postcomunistă, ale cărei ravagii le suportăm cu toți, își are, în mod evident, rădăcinile în trecutul recent. Nu mai este nici o taină că, după 1989, politica și economia țării au intrat pe mâinile membrilor din rangul II ai fostului regim, mai cu seamă a securiștilor reciclați în politicieni democrați sau oameni de afaceri prosperi. Ei au trecut de la bișnița cu cafea și țigări Kent la așa-numitele mari privatizări, de fapt la marele jaf postcomunist, sau, eufemistic spus, la construirea „kapitalismului“ după o rețetă originală (vezi în acest sens documentarul lui Alexandru Solomon, Kapitalism, rețeta noastră secretă).

Să dăm câteva exemple simple: ai fost șef la un OJT (organizație județeană de turism) și ți-a rămas pe mână o întreaga stațiune. Ce faci? O privatizezi, desigur, vânzând-o bucățică cu bucățică, la prețuri imposibil de refuzat, amicilor, cunoștințelor, oamenilor de bine, care vor ști și ei, la rândul lor, să te răsplătească. Sau ai pe mână terenurile unui institut de cercetări agricole. Ce faci, doar nu le lași pârloagă? Le vinzi unui om de bine pe un preț de nimic, ca să le dea o întrebuințare pe potriva timpurilor în care trăim. Ești pasionat de pescuit și mare ștab de partid? Îți faci cadou un braț al Dunării.

Iar după ce nu a mai rămas nimic de prădat, când totul a fost vândut și cumpărat, se trece la furtul de anvergură, din bani europeni, din bani pentru infrastructură, din bani pentru educație și sănătate. Vreți informatizare în administrație și în instituțiile statului? Desigur, societatea românească trebuie să se ridice la standarde europene, iar Europa are fonduri. Băieții deștepți știu cum se face treaba asta. Cât mai bine pentru toată lumea. Mai puțin, evident, pentru beneficiarii direcți care, prăduiți fără s-o știe, plătesc în neștire taxe și impozite. Vreți autostrăzi? Desigur! Da, se fac, dar avem nevoie de masterplanuri, de studii de fezabilitate, de timp și de mulți, foarte mulți bani pentru exproprieri! Deci răbdare și fonduri! Vreți spitale moderne și o educație de calitate? Desigur, înființăm fabrici de diplome și secții medicale ultramoderne dotate cu aparate de înfrumusețare. Vreți oameni de calitate în educație? Creștem productivitatea la doctorate, înființăm editura unică, manualul unic, compendiumul absolut! Vreți bunăstare? Trebuie să credeți atunci în programul de guvernare! Credeți și nu cercetați! De restul ne ocupam noi!

Toate aceste monstruozități s-au petrecut și se petrec chiar sub nasul nostru! Dar cine ar fi crezut că pot ajunge la asemenea proporții! Când ni s-au deschis ochii și ne-am confruntat cu enormitatea fenomenului ajuns, în sfârșit, înaintea justiției am fost șocați. Nu însă suficient, sau nu în proporție de masă, în așa fel încât șocul nostru moral să se regăsească în vot.

Poate că cea mai dureroasă experiență pe care am trăit-o în postcomunism a fost constatarea faptului că ființa noastră colectivă și-a păstrat, iată, în libertate acum, reflexele amorale. Sunt votați în continuare oameni politici corupți, dovediți prin condamnări definitive, unii dintre ei scoși anume din pușcării cu aceste ocazii. În schimb, sunt demonizați procurorii, sau chiar instituții ale statului (vezi teoria „binomului“ SRI-DNA) a căror menire este tocmai protejarea cetățeanului. Există, desigur, manipulare. Însă propaganda acestor grupuri media se plachează pe handicapul pe care nici măcar nu suntem dispuși să ni-l asumăm. Și astfel apare un fenomen extrem de pervers, acela al complicității. Votanții, altminteri oameni cumsecade, mulți dintre ei săraci, sau la limita sărăciei, pun umărul decisiv la această hoție de stat.

Aș evoca și aici tot un film al lui Mungiu, unul dintre cei mai fini analiști ai problematicii etice specifice societății noastre. E vorba de Bacalaureat. Un film despre oamenii cinstiți care nu-și pot crea un spațiu moral în care să viețuiască în tihnă. E suficient să intervină o problemă umană, o slăbiciune personală care să-i transforme în complici. Și atunci, inevitabil, alunecă în mocirlă. Povestea doctorului și a familiei sale poate fi a oricăruia dintre noi. Poți fi un doctor bun, care își face meseria, care nu cere șpagă, care a crezut cândva în niște idealuri, însă, atunci când intră în joc familia ta, fiica ta, când trebuie să alegi, în urgență, binele ei, aluneci ușor în mocirla pregătită de ceilalți. Și cine te mai poate opri? Mai ales că toți sunt dispuși să te ajute, cu convingerea că nu fac altceva decât binele. Căci nu doar polițistul, politicianul, directorul, profesorii, adică reprezentanții instituțiilor sunt corupți, ci și tatăl devine asemenea lor, doar fiindcă i-a atins. Și cum să nu-i atingi când vrei ce e mai bine pentru copilul tău, când el trebuie să aibă o viața mai bună decât a ta, când el trebuie să evadeze cu orice preț din lumea asta? Cu alte cuvinte, e foarte greu să scapi.

Complicitatea pare a fi inevitabilă într-o societate în care corupția este generalizată. Chiar tăcerea omului cinstit este o formă de complicitate. Absența la vot, neimplicarea civică, relativismul de tipul „toți sunt o apă și-un pământ“, egoismul de grup. Toate sunt complicități mai mari sau mai mici. Lipsită de scutul moral, societatea este condamnată să dispară treptat.

Diagnosticul pare a fi tragic. Iar tot ceea ce se întâmplă zi de zi nu face decât să întărească această sumbră concluzie. Acum suntem la un pas de prăpastie. Ciopârțirea legilor justiției nu este altceva decât o formă de a legaliza hoția, de a-i proteja pe marii corupți. Există oare vreo soluție ca să scăpăm de această fatalitate? În filmul lui Mungiu pare a se contura una: revolta. Tânăra fată refuză să joace după regulile celor mari. Riscă totul alegând dificultățile libertății.

Același lucru îl fac toți cei care, din ianuarie încoace, refuză să mai accepte această teribilă fatalitate. Va trezi oare strigătul lor disperat marea masă a celor prinși în plasa acestei rușinoase complicități?

Nu vrem să fim o nație de hoți!“

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Ati pus o intrebare legata de prezenta hotiei in DNA-ul romanilor si v-ați pripit sa dati un raspuns negativ bazandu-va pe câteva excepții remarcabile. Cand oferim exemple care sa probeze contrariul este bine sa citim cronicile medievale, despre felul în care elita Moldovei sau Valahiei fura si spolia tara, despre cooperarea acestor elite cu turcii si apoi rusii, despre marile cazuri de corupție din timpul lui Cuza sau Carol al II-lea. Sau despre observatiile amare e lui Antonescu cand obssrva ca romanii fura din bunurile destinate armatei care suferea in gerurile napjrssnice ale zrusiei. Este posibil ca pe unele văi din Bucovina sau Apuseni sa existe oameni foarte cinstiți, dar Romania de la câmpie are alta țesătură morală, și asta e probabil sa fie rezultatul unor comportamente repetate timp de secole. Este probabil sa nu existe o genă a hotiei dar oamenii copie ce vad in jurul lor, în special de la părinți. La noi modelele de moralitate su fost este și săracii români nu prea au avut ce copia. Neagu Djuvara o observă că mamele spun admirativ despre pruncii lor: nu-i asa ca-i otz? Este bineinteles o exprimare metaforica dar e tousi trist cand mamele își admira copiii pentru ca sunt hoti.

    • Biologic, fără îndoială, nu există o genă a hoției (nimeni nu a demonstrat că ar fi!), prin urmare în text este vorba despre o metaforă cu privire cultura furtului la români. “Fuziunea” culturală din acest spațiu geografic explică în bună măsură deprinderea de a-ți însuși bunurile altuia fără drept, exersată cu râvnă încă din antichitate. Doar că există pe Pământ spații geografice în care hoții au fost cel puțin la fel de performanți și în care societatea a evoluat altfel. Este o aroganță absurdă să crezi că românii, ori înaintașii lor, au inventat hoția și sunt cei competitivi răufăcători de pe planetă.

      Pe de altă parte, populațiile s-au deplasat și au făcut schimb de experiență de-a lungul secolelor, prin urmare, înevitabil hoții și-au împărtășit deprinderea meșteșugului. Să fi fost, oare, aici mai mult de furat și asta să fi concentrat în spațiul danubiano-pontic elita lichelelor? Nici vorba!

      Aflați pe meleaguri vestice, românii respectă legea, pentru că aplicarea normei NU poate fi tranzacționată, spre deosebire de țara noastră, unde acest lucru este posibil. De fapt, nu românii sunt mai hoți decât alții, ori hoții de aici mai performanți (au un ADN special), ci instituțiile sunt slabe. Statul este slab. Aplicarea legii poate fi tranzacționată. În realitate, nu este o problemă cu ADN-ul hoților, ci una de opțiune social-politică. Grupuri sociale cu hoți mai performanți decât ai românilor s-au organizat, pentru că au văzut necesitatea reducerii costului social al inexistenței ori al neaplicării normelor și le-au creat, apoi au întărit, în consecință, instituțiile care să vegheze la aplicarea lor. “O țară de hoți” nu este o problemă biologică, ci una mai degrabă culturală, și în mod sigur de opțiune politică a cetățenilor acelei țări.

  2. daca n ar fi existat coreea de sud, ce ar fi gindit cei din nord : e n adn ul nostru sa fim siluiti de nelegiuiti ! orice vietate prinsa n trapa va supravietui atit cit si cum ii va permite spatiul inchis in care a fost capturata. ce s a intimplat in romania dupa ce s a ridicat trapa ? activistii, justitiarii, militienii si securistii cu frunti inguste si cefe groase au ramas pe pozitii, si au schimat doar straiele si numele. cei capabili au emigrat, prostii si putorile se simt bine n colivie daca li se arunca regulat firimituri de nfulecat

  3. Soluția biologică cu schimbarea generațiilor e un preț prea mare. Până când tinerii de azi (nu au votat în decembrie 2016 scârbiți de politcienii din administrația publică, milioane au emigrat scârbiți de „democrația originală autohtonă”) sunt majoritari în domeniul public trece mult timp. Până când generațiile viitoare își clădesc societatea românescă după dorințele proprii trece prea mult timp?

    … „…Ce se întâmplă în societățile post-totalitare? O imagine cât se poate de limpede o avem zi de zi înaintea ochilor. Hoția postcomunistă, ale cărei ravagii le suportăm cu toți, își are, în mod evident, rădăcinile în trecutul recent. Nu mai este nici o taină că, după 1989, politica și economia țării au intrat pe mâinile membrilor din rangul II ai fostului regim, mai cu seamă a securiștilor reciclați în politicieni democrați sau oameni de afaceri prosperi. … „…

    Cred ca autoarea are dreptate. Deformarea cea mai dăunătoare sunt acei 50 de ani de dictatură autohtonă 1939- 1989 care au schimbat violent toată structura societății civice. La aniversarea 2018 e momentul pentru o privire lucidă asupra unui secol care a zguduit din temelii România și o lume întreagă. Spiritul civic dezlănțuit 1989 nu mai poate fi încătușat. Cât timp mai e la îndemână pentru tinerii din țară, pentru cei care nu doresc să emigreze?

    … „..Dispariția conștiinței etice în societățile totalitate este poate cea mai profundă mutație pe care o suportă ființa umană privată de libertate. O analiză de mare finețe a acestui fenomen o vom regăsi transfigurată artistic de Cristian Mungiu în filmul 4 luni, 3 săptămâni și două zile. Este surprinsă aici o situație relevantă pentru viața cotidiană în comunism…. „….

    Filmul românesc, literatura (traduceri pentru Buchmesse Leipzig 2018?), arta (TM2021 luminează), dezbaterile libere în spațiul românesc de azi sunt acea normalitate în sfera publică dobândită 1989, care crează încredere și speranță. Brandul României de azi e cultura, literatura, arta. In nici un caz semidocții, penalii, jecmănitorii, hoții cu carnet de partid, ticăloșii de la securitate & SRI.

    Imi plac prezentările autorilor publicației contributors care se antrenează îndrăzneț în spațiul public, nu cedează. Sperăm în mai bine.

  4. Hm, cam tarziu. Situatia la firul ierbii cam asta e: suntem o natie de hoti. Fie si numai pt ca ne furam singuri caciula, 28 de ani dupa:
    – ne batem cu caramida-n piept ca n-o sa votam PSD dupa care iese madam Firea
    – ies PSD/ALDE majoritari dupa care suntem uimiti de ordonanta 13 si alte magarii
    – continuam sa ne furam caciula si acuma („toti sunt la fel”, „las’ca e +0% mai bine”, discutii inutile si sterile despre orice numai despre ce-i important nu).

  5. Problema este mai veche. Scrie Mircea Eliade undeva ca atunci cand era in Portugalia(anii 30) in diplomatie Romanii erau considerati tot ca niste campioni ai hotiei nu stiu daca si mondiali dar sigur europeni . Si pe atunci inca cersetorii, devalizatorii de bancomate si mancatorii de lebede nu invadasera inca apusul. :)

    Dar in niciun caz nu sunt de natura genetica precum culoarrea ochilor, a parului, a pielii, forma dintilor etc, etc aceste caractere dobandite prin educatie sau lipsa ei, mimetism, oportunism etc etc

  6. Articolul este foarte frumos si nu poate sa nu te impresioneze si sa nu-ti dea si oarece sperante de vindecare. Teoretic se pate dar realitatea e trista. Ca sa ne vindecam trebuie sa ne analizam si sa avem curajul sa ne vedem asa cum suntem de fapt. Cred ca asta ar trebui sa fie primul pas. Cum sa te vinceci de o racila pe care nu recunosti ca o ai ? Din pacate foarte multi dintre noi avem hotia in singe. Si e fals sa dam vina numai pe comunism. Tot in teorie orice om cu caracter puternic ar trebui sa iasa tot mai puternic din incercarile vietii. Morala si corectitudinea ar trebui sa fie farul calauzitor pentru orice individ. Intreb si eu de ce in comunism ne comportam tot las ca si acum si preferam sa ne spaguim unii pe altii ca sa supravietuim ? Nu cred ca cei care lucrau in comertul cu alimente erau fericiti cum sugereaza autorul, ci spaguiau si ei la rindul lor ca sa-si pastreze postul. De ce oare ne-am complacut zeci de ani si ne-am injosit ca sa supravietuim. Eu care am trait cel putin jumatate din viata in comunism as aminti autorului ca filozofia romanului era tot o smecherie. Cind incercai sa lamuresti pe cineva ca ar exista si varianta protestului ti se raspundea aproape invariabil: „mie inca imi este bine”. Cam asa suntem si in ziua de astazi. Daca protestezi pentru modul mizerabil in care esti tratat i toate institutiile statului, lumea se uita la tine ca la un ciumat si te trateaza de necivilizat. In schimb sunt fericiti daca gasesc pe cineva care sa cunoasca pe cineva care sa-l ajute sa de o mica spaga si sa-si rezolve romaneste problema. Ba mai ramin si cu multumirea in suflet pentru ca li se pare ca sunt smecheri. Mai deranjeaza astazi pe cineva ca se fura ? Daca reusesti sa furi virtos esti considerat destept si idolatrizat cumva. Daca furi putin, esti prost. Problema nu se pune sa nu furi ci sa nu furi putin. Aproape ca va deveni imoral sa furi putin. Daca cei ce fura virtos sunt mai multi decit cei cinstiti cum sa ne vindecam ? Raminem cu speranta ca intotdeauna. Vindecarea ramine o promisiune de tip electoral adica ne vom vindeca si noi cindva intr-un viitor nedefinit. Asa cum vom avea si spitale si scoli cu toalete si jandarmi civilizati care sa nu ne bata pe strada cind suntem nemultumiti si politisti care-si fac datoria si nu iau spaga si judecatori corecti, etc …….

    • Revin asupra ultimelor fraze…ne vom vindeca!!!
      Cand? Nu cumva cand va fi prea tarziu?
      Nu cumva in 10 ani ar mai putea ramane 10 milioane de romani in tara sau chiar mai putin si nu cumva tara risca sa dispara, in caz de vreun cataclism politic european sau mondial…nemaiavand in tara decat hoti in majoritate si cu aproape toti oamenii cu caracter onest plecati in Occident?

  7. cititi-i pe Nicolae Filimon, Caragiale, Radulescu-Motru si Cioran; e de ajuns ca sa va lamuriti cum e cu coruptia la romani

  8. Excelent text!
    Cred ca suntem o natie suferinda, din foarte multe puncte de vedere, si mandra…Mandria ne este, cum altfel?, tot suferinda, deoarece stim foarte bine ca demnitatea ne este zilnic terfelita, stim exact si cine abuzeaza de noi, dar cu toate acestea nu reactionam coerent, nu ne razboim cu cine trebuie, ci tot noua ne facem rau! Numai noua, nu si lor…
    Nu suntem nici idioti si nici orbi : stim ca noi am platit, cash, averile fabuloase si traiul de nababi ai unora, nu avem chiar niciun dubiu despre lipsa lor, desavarsita, de aptitudini in a ne gestiona tara, si, cu toate astea ii admiram, ii ovationam, le oferim fotoliile cele mai prestigioase, ca sa…continue!??
    Am ajuns in stadiul in care, pentru foarte multi dintre noi, e mai important sa gasim justificari, decat solutii…Ne fura, ne prostesc, ne pericliteaza viitorul copiilor, ok, dar sa stim de cand, cine a inceput si cu cine s-a incarduit, de ce nu a intervenit x atunci, de ce abia acum, cine l-a pus, cu cine se sfatuieste, cine-l plateste, etc.etc.etc!!!
    Problema e ca timpul trece, viata e numai una, iar noi riscam sa murim prematur, de inima sau de nervi, saraci si neindreptatiti pentru vecie…Fatalitate? Asta meritam? Ne-a pedepsit D.umnezeu?
    Nu.
    Noi ne pedepsim si condamnam viitoarele generatii la mediocritate si bajbaiala perpetuale.

    • Total de acord cu cele spuse!!
      PS A nu se intelege ca nu siu noile reguli gramaticale. Ba le stiu, dar nu vreau sa le aplic pe cele mai multe Pentru mine sunt doar schimbari…de dragul schimbarii. Cei care le-au invatat asa, deh, sa mearga cu ele. Un alt exemplu legat de cum s-a facut educatia post ’89 in Romania: hai sa facem ceva care sa revizuiasca, dar sa nu schimbe nimica….

    • Si totusi, votul din dec 2016…
      Ok, clasa politica nu ne ofera alternative, ok, suntem scarbiti de toti…
      si atunci, totusi, daca exista un sistem de vot si coruptii stiu sa se foloseasca de el, oare nu gresim ca nu mergem la vot sa votam cu oricine e mai putin corupt?
      Repet, stiu ca sunt corupti si penali in aproape toate partidele.
      Dar noi, prin abandonul votului, permitem celor mai corupti si celor mai penali dintre toti sa castige!!!
      Sa fi mers 90% din romani la vot, la ultimele alegeri, si sa fi votat cu raul cel mai mic, cu cei mai putin corupti si cei mai putin penali dintre partide…poate ca nu eram azi aici, unde suntem, in prapastie, poate ca eram doar pe buza prapastiei, dar nu chiar in ea?!
      Zic si eu.

      • Desigur ca astazi platim consecintele votului, si mai ales ale abtinerii, din dec 2016! Indiscutabil ca, asa cum bine spuneti, astazi totul ar fi fost diferit daca am fi dat dovada de mai mult civism, si de mai putina indiferenta.
        Cred insa ca nu e sanatos sa ramanem la acest constat, nici sa continuam sa cautam vinovati, sa ne invinuim unii pe altii, dar nici sa ne autovictimazam. ci sa sesizam esentialul: ce avem de invatat? Pentru asta, fiecare poate sa raspunda la cateva intrebari:
        De ce m-am lasat pacalit, mintit si abuzat? De ce mi-a fost sila sa merg sa votez? De ce nu am cerut socoteala primarului la prima abatere de la promisiunile facute? De ce am acceptat sa votez un puscarias? ….
        Indiferent de raspuns, concluzia va fi aceeasi : pentru ca nu am niciun respect pentru viata mea!
        E socant, dar e adevarat!
        Deci, ca altii sa va respecte, trebuie sa incepeti prin a va respecta, fara concesii si fara rezerve, pana veti fi convins ca meritati o viata normala, la fel ca danezii, nemtii sau orice alt om pe care-l admirati.
        Or, va asigur ca niciun danez si niciun neamt n-ar fi la fel de intelegatori ca romanii, astazi, dupa 10 luni de dovezi, atat de evidente, de incompetenta si necinste ale guvernantilor.
        Motivul? Din respect pentru ei!

        @Decebal se preocupa, pe buna dreptate, pe cine sa punem in locul acestora?
        Eu cred ca azi, ca si peste 3 luni sau 3 ani, vom avea fix aceeasi problema…Este suficient ca sa continuam cu PSD…? Adica, stim ca nu sunt in stare de nimic bun, dar ii mai lasam, ca s-ar putea ca si altii sa fie la fel de incompetenti, sau si mai si? Pai, ce e cu adevarat, tangibil, concret : ce avem, sau ce banuim ca o sa obtinem…?
        Cred deci ca totul depinde de noi si de gradul de consideratie pe care ni-l acordam!
        Daca ne respectam, suntem fim exigenti, punem presiune pe guvernanti, le cerem socoteala, pentru ca ei sunt in serviciul nostru, nu invers!

  9. Tunelul

    La intrarea in oraş, venind la întretăiat de ziuă, şoferul înjura maşina, maşină care trosnea şi îl zguduia. Opreşte si se dă jos. De undeva, de sub maşină, trage afară cu mare caznă o canistră murdară şi cu pete de unsoare. Gâfăind, o târăşte după el şi se îndreaptă spre spatele maşinii, unde trage în jos de mânerul metalic al uşii, uşă care nu vrea să se deschidă. Cu un ciocan, rezolvă problema. Deschide uşa. Un abur şi o răceală de gheţărie îl izbeşte drept în faţa roşie, pătrunzându-i adânc în nările mari şi păroase. În întuneric se văd atârnând jumătăţi vineţii de vacă îngheţată. Cu nădejde, ia canistra şi aruncă pe fiecare jumătate apă, apă care se prelinge încet în jos, apă care nu apucă să se scurgă, pentru ca îngheaţă. Apoi, şoferul închide cu grijă uşa masivă plina de promoroacă, mestecând şi mormăind socoteli de el ştiute, câtă carne şi câţi bani va obţine in ziua aceea. În spatele cubului de beton, coada este deja prea mare, este vânzoleală, lumea se ceartă pe locuri. Scaunelele au dispărut ca prin minune. Unul strigă că sunt prea mulţi şi nu o să ajungă. Toţi se agită în aşteptarea cărnii îngheţate, carne îmbunătăţită cu apă, apă de canistră de şofer.
    S-a luminat bine. Mai încolo, altă codă, în partea din faţă a cubului de beton. La tutungerie. În încăperea mică, lumea deja se ceartă:

    – Doamnă!… Să daţi numai două pachete, să ajungă şi la noi.
    Sunt pachete de ţigări, de ţigări Carpaţi, când umede, mirosind a mucegai, când prea uscate şi scuturate, sau pline de noduri. Un domn înalt si uscăţiv ajunge în faţa tejghelei şi întreabă:
    – Doamnă, dar Snagov când aduce? Cremă de ghete şi pastă de dinţi bagă săptămâna asta?

    La spatele cozii, o femeie bondoacă se agită şi îi spune cucoanei din faţă:
    – Sunteţi amabilă, întrebaţi dacă mai are vocabulare, că la librărie s-au terminat şi îi trebuie la nepoţică, la şcoală.
    Neprimind niciun răspuns, iese afară neputicioasă şi caută să privească înăuntru prin geamul murdar. Abandonează. Cu păşi mărunţi, cu o plasă de rafie în mână, se îndepărtează încet.

    … continuare pe citapăedia …

    http://blog.citatepedia.ro/tunelul.htm

  10. “Nu mai este nici o taină că, după 1989, politica și economia țării au intrat pe mâinile membrilor din rangul II ai fostului regim, mai cu seamă a securiștilor reciclați în politicieni democrați sau oameni de afaceri prosperi.”

    Pare convenabil actualilor guvernanți (dar și altora) ca orice neputință, ori mișelie de-a lor, să fie prezentată drept o fatalitate, ca Ceva care este dat de la Dumnezeu, direct, genetic, ori metafizic, sau conjunctura astrală este nefavorabilă pentru a fi schimbat. Orice susținere a ideii acesteia este după părerea mea criminală.

    Atunci când nu funcționează pretextul divin/genetic, este încercat cel “al mentalităților”. Propagandiștii răspândesc ideea, care nu poate scăpa “specialiștilor” în psiho-sociologie, că trebuie să se schimbe mentalitățile, dar asta durează, poate 25 de ani (sic!), ori poate o generație sau două. Până atunci nu avem ce face! Trebuie să-i lăsăm pe oligarhi să fure, pentru că ei nu pot fi nicicum opriți. Iar o variațiune pe tema “mentalităților” este “mentalitatea omului nou, de tip comunist”, creată în Epoca de aur și care nu poate fi schimbată în următoarele sute de ani. Prin urmare, fatalitate(!), nu se poate face nimic. Am fost viteji și cinstiți, vom fi iarăși, nu știm când, dar deocamdată trebuie să-i acceptăm pe porcii care ne conduc (metaforă orwelliană) așa cum sunt.

    Trăim într-un stat captiv, care are un sistem economic de tip oligarhic, o kleptocrație, în care oligarhii nu sunt doar “membrii din rangul II ai fostului regim”, ci și prietenii lor din alte zări care au participat (și încă participă) la Marele jaf din economia românească. Doar că ei nu se pot menține la putere decât prin intermediul politicienilor-marionete și a javrelor (tot de la Orwell) din “instituțiile de forță” pe care-i plătesc, la fel ca pe formatorii de opinie din mass-media cu ajutorul cărora manipulează populația votantă, din averea furată [inclusiv] de la mine.

    În context, despre ce conștiință etică poate fi vorba?! Trăim într-un stat condus de persoane fără scrupule. Apartenența la NATO și UE este un pretext slab în favoarea statutului de democrație reală al țării noastre; vedem cât de mult contează presiunile externe asupra guvernanților actuali. Vax!

    Statutul de economie de piață este păstrat, ca în orice kleptocrație, pentru a avea oligarhii de unde să extragă permanent resurse, dar economia este încetinită în mod criminal de spoliatori și corupție, care generează o imensă ineficiență. Serviciile de informații, prezentate drept victime în text, sunt indispensabile în funcționarea acestui mecanism, iar implicarea lor în tot felul de afaceri mizerabile, de la traficul cu țigări și carburanți, la falsificarea dezinfectanților, ori cămătărie, reprezintă un relevant exemplu. Soluția este unică: organizarea, agregarea societății civile și îndrumarea cetățenilor, prin organizațiile astfel constituite, către adoptarea de opțiuni politice corecte din perspectiva interesului public.

  11. Una dintre marile realizari ale vestului este culpabilizarea romanilor.
    Nici o alta tara nu se ingroapa cu mai mare darzenie ,sustinut , zilnic ,gasind periodic metode mai eficiente de a se distruge.
    Nu,nu ma regasesc in pozele pe care le vad cu diaspora protestand ( hoti,coruptie,romani,hoti-coruptie-romani ,hoticoruptieromani , combinari de toate luate cate toate ,esential este sa imprimam tuturor pe vecie relatia hoti-romani-coruptie).
    Nu am auzit sarb sa se planga atat de patetic despre tara si concetatenii lui desi starea tarii este jalnica si cetatenii fac ravagii..sau croati..sau albanezi . De Ucraina – tara cu drumuri mai proaste decat Romania – nici nu mai zic. Ati auzit bulgar sa se planga despre politie? Sau ucrainean ? Am avut de-a face de mai multe ori cu ambii .Si cu cea sarba. Inclusiv coruptia din toate 3. Ca tot veni vorba de politie diferenta dintre plutonierii burtosi care acum 15 ani opreau masini straine la colt pe Splai sa le ceara diverse ( am vazut cu ochii mei cum au facut greseala sa incerce cu niste chinezi ,si-au luat 3 picioare’n gura ) si tinerii politisti absolventi de Academie este uriasa . Din pacate nu apreciati
    O diferenta ar fi ca in timp ce ei merg inainte noi avem unic scop detasarea personala de ansamblu , indicand si augmentand putreziciunea „celorlalti’ ,sperand umed ca va veni ‘le’ vestic cetatean spunand duios ‘stiu,ai dreptate,dar tu nu esti ca ei’.
    S-a reusit distrugerea completa a ideii de ‘comunitate’ ,plecand de la forma de baza -familia – inca sub atac , satul – continuu sub atac ,denigrat ,umilit,desconsiderat , acuzat , tara – acuzata ,denizata, demonizata .
    Din pacate singurul lucru pe care il pot face romanii este sa fie normali . Sa continue sa respecte legea ,sa munceasca ,sa isi creasca copii normal asa cum au fost crescuti si ei ( bag seama ca bunicii esalonului actual de intelectuali eseisti au fost in general alcoolici si parintii violenti , nu imi explic altfel cauza recentelor articole impotriva familiei) .Protestele ‘hotiromanicoruptie’ au un efect contrar : ” again le bloody roumaine hoticoruptieromani , yes we know”

      • Inteleg ironia si o apreciez in masura in care valideaza ideea textului – si o face. Politistii absolventi ai Academiei de Politie sunt unul din vectorii evolutiei Romaniei si o forta in care am incredere. O categorie sociala usor de definit , educati , integrati ,sanatosi si bineinteles sub atac , ironizati si desconsiderati.
        Educatie ,sanatate ,armata,politie – piloni ai unei tari ,cand se duc eforturi pentru a le distruge inseamna ceva ,dar esential este sa ne concentram pe fake news ,da.

        • @nitchi
          domnule, sapcaliii de care vorbiti n au nimic din „vectorii evolutiei” ! sint la fel de utili precum gunoierii. ii respect mult si pe unii si pe altii. primii sint platiti de cetatean sa ridice hotii iar ceilalti resturile menajere. dar nu astia dicteaza progresul

          • Nu i-as numi sacali , din cate am vazut sunt extrem de bine pregatiti si profesionisti ,m-a surprins evidenta dorinta de a face ceva ( dorinta pe care eu am pierdut-o acum multi ani ) . Esalonul superior este inca dirijat de fosile , FSN nu a disparut .
            In Romania viata lor este sub lupa continuu ,oricine cu un smartphone le poate distruge cariera ,sunt priviti ca dusmani si inamici ,cea mai mica greseala este scump platita .In tara unde sunt capii sunt virtual intangibili iar in orasul meu ultimele lucruri din presa din vara asta sunt ‘politist anunta din timp unde sunt razii’ , ‘politist dadea locatia culturii de canabis si gruparea dadea spargere’ , ‘politist trecut in rezerva pentru ca truca achizitia de echipament ‘ – eu stiam ca in UE se fac licitatii pentru achizitii dar deh , doar cei necivilizati au nevoie de asta.
            Imaginea ‘la noi ca la nimenea’ este atat de bine implementata incat uneori imi este greu sa acuz de rea credinta …. noi inca nu suntem pervertiti total . De exemplu noi inca pufnim in ras sau ramanem masca la fraza ‘ da, ti-am violat sotia,ti-am torturat copilul si ti-am dat foc la casa dar poti doar pentru o clipa sa te gandesti la mine si la sentimentele mele,sunt si eu fiinta umana si tu nu cunosti viata mea ca sa ma judeci ,rasistule si homofobule,huoooo’ . In alte parti asta tine loc de justificare.

            • @nitchi
              sapcaliii (de la sapca) nu sacalii ! munca fiecaruia este importanta atunci cind este onesta, bine facuta, in interesul celui care ti acorda increderea

            • Intr-adevar ‘sapcalii’ e cuvantul…burtosi ,sapca data pe ceafa cu cozorocul punctand spre Jupiter ascendent , transpiratia curgand de pe fata cautand confluenta cu cea de la subbrat , punct de cotitura in istorie a fost data disparitiei lor…

  12. Ce era al tuturor era considerat, de fapt, al nimanui. Si putea fi luat („luat”, nu „furat” – e importanta nuanta). Asta este tara ce ne vine din trecutul comunist. Si doar educatia poate face diferenta. Educatia de calitate poate intretine si dezvolta fibra morala din fiecare om. Moralitatea exclude hotia, chiar daca circumstantele sunt favorabile hotiei. Iar moralitatea nu asteapta (si nu pretinde) recompense.

    Se spune ca pestele de la cap se impute. Si este adevarat. Cata vreme cei ce ne conduc se aleg, preponderent, dintre cei oportunisti, needucati si imorali, hotia va fi vazuta ca o modalitate de „a te descurca” si nu ca o infractiune sau ca decadere morala.
    Argumentul politicienilor, atunci cand sunt prinsi cu fofarlica este, cel mai adesea „nu am facut nimic ilegal”. Niciunul nu vorbeste de pozitionarea d.p.d.v. moral a actiunilor lor. Probabil ca moralitatea nu-i preocupa nicicum sau, mai mult, o considera slabiciune.

    Conducatorii semidocti, amorali (sau imorali) si cleptocrati n-au niciun interes sa incurajeze si sa dezvolte educatia si invatamantul. Si de aceea nici n-o fac.
    De la minciuna la hotie e un singur pas, iar la minciuna se pricep prea bine onor-alesii si onor-numitii nostri. Iar daca peste se impute incepand de la cap, n-ar trebui sa ne mire atitudinea ingaduitoare a unora fata de hotie.

    In zilele noastre, natiunea romana este obligata sa reziste, d.p.d.v. moral, fara conducatori. Asta este una dintre marile incercari prin care trecem. N-are-a face cu ADN -ul, decat in masura in care in informatia din ADN exista insusirile ce se cer pentru a merge inainte.

    • Concluzia dvs, ca natiunea ar fi obligata sa reziste, este lipsita de originalitate, dar mai ales este paguboasa! Dovedit!
      Ce altceva fac romanii, de vreo 60 de ani incoace, decat sa reziste? Cu exceptia revolutiei din 1989, nimic!
      Cu ce rezultate probante? O tara si o viata, in ruina!
      Ce va permite sa credeti, deci, ca aceleasi cauze vor produce alte efecte…?
      Rezistenta unora implica, obligatoriu, PERSISTENTA altora, nu numai semantic, ci si concret.
      Pentru ca nu puteti rezista decat la ceva care continua sa vi se opuna, a vedea rezistenta ca unica varianta, inseamna a doza forta de reactie astfel incat sa se mentina „echilibrul” cu forta contrarie, adica a eterniza dependenta de obiectul caruia v-ati obisnuit sa va opuneti.
      E practic, e la indemana, suna combativ si, probabil ca, astfel conforteaza unele constiinte (…?) dar concret, este o greseala! O pierdere de energie, de nervi si de timp, nepermisa in 2017, pentru cine gandeste, o clipa, cu calm si luciditate.
      As zice, deci, ca este, mai mult ca oricand, momentul actiunii!
      Romanii care tin la viata si la demnitatea lor, sunt obligati sa puna capat, uregent si cu fermitate, domniei nocive PSD-ALDE, Mai bine un sfarsit dureros, decat o durere fara sfarsit!

      • @ Ela

        Hmmm… Doamna/domnisoara, nici n-am pretins ca sunt original. Doar am exprimat o parere, care pare diferita de a dumneavoastra. Refuz sa cad in fatalism si cred ca orice mare efort poate fi suma unor eforturi mai mici. Fiecare dintre noi este dator, cred eu, sa dea natiunii al sau efort mic. Intr-o directie buna, oricare ar fi aceasta.

        Cat despre „sa puna capat, uregent si cu fermitate, domniei nocive PSD-ALDE”, iertati-ma, dar, pe langa faptul ca nu-i deloc original ce scrieti, se naste, inevitabil, intrebarea „Cum?”. Fiindca sunt convins ca nu va ganditi la actiuni nedemocratice, ma intreb cam cum se pune capat unei „domnii” consfiintite prin vot democratic si sprijinite de un „establishment” construit si cimentat in zeci de ani?… Faceti pasul inainte, dincolo de cuvinte frumoase (dar goale) si luminati-ne: Cum? Si cu cine?… :)

        Eu imi mentin parerea: prin educatie! Probabil ca nu vom trai sa vedem schimbarile, dar fiecare dintre noi trebuie sa faca micul sau efort, astazi.

        • Aveti dreptate, nu dvs ati pretins ca propuneti ceva inedit, eu ma asteptam la asta. Mea culpa! Doresc atat de mult sa vad viata normalizata, in sfarsit, in Ro, incat „cert” pe oricine imi pare ca bate pasul pe loc, scuzati-ma. Multumesc.
          Pentru mine, deci, nu e original sa rezistam, pentru ca am tot facut asta si n-a mers, original fiind ceva ce nu s-a mai facut, ca demiterea actualei guvernari PSD-ALDE :)
          Cum?
          Trebuie obligati sa plece, prin manifestatii masive si greva generala!

          • Inteleg.
            In egala masura, imi doresc o Romanie normala, orientata catre valorile occidentale. In opinia mea, rezistenta nu e neaparat pasiva… Rezistenta franceza din al doilea razboi mondial, rezistenta partizanilor, rezistenta detinutilor politici din inchisorile comuniste – sunt exemple de rezistenta activa.
            Fara indoiala, voi iesi la vot si voi iesi in strada, ori de cate ori va fi nevoie. Dar nu pot sa nu ma intreb: Ce urmeaza?
            Sa zicem ca „dam jos” guvernul… OK. Ce facem mai departe?… Cum contrabalansam puterea paramentului, in care PSD si ALDE au majoritatea? Cum convingem sustinatorii acestor partide ca suntem condusi de incompetenti si ticalosi? Adevarata schimbare, cea durabila, atunci se va produce – cand incompetentii si ticalosii vor ramane fara sustinatori.
            Ce guvern punem in loc? Unul penelisto-pemepisto-userist, eterogen, incropit la repezeala, care n-are sustinere parlamentara? Exista cumva un guvern (tehnocrat, de exemplu) paralel, in asteptare, serios si credibil, gata sa preia responsabilitatile guvernarii? Eu nu stiu sa existe.
            Asa ca eu cred ca datoria noastra este sa nu lasam conducatorii sa faca magarii, sa rezistam, sa fim vigilenti si activi, pana in momentul in care coalitia aflata la putere va fi contestata inclusiv de votantii sai. Eu sper ca prin februarie-martie sa se poata intampla lucrul asta, in mod firesc, „organic”.
            Consider ca coalitia PSD-ALDE trebuie sa fie la conducere pe perioada iernii si trebuie sa culeaga „roadele” politicilor promovate. Nu trebuie lasati, sub nicio forma, sa se atinga de Justitie, dar eu nu cred ca e productiv sa cerem demisia guvernului astazi.

  13. Capcanele (de)formatorilor de opinie

    Din vechime se spune ca vorba este omului data ca sa-i ascunda gandul , iar daca mentinem figura de stil cea mai buna forma de manipulare nu este o propaganda rudimentara, ci aceea rafinata respectiv persuasiunea in care cititorul vine initial cu opiniile sale , dar dupa citirea textului in cauza pleaca cu opiniile autorului.
    Un astfel de articol pentru cine se lasa fermecat de talentul literar al autoarei si furat de ingeniozitatea exemplificarilor din text , dar care in realitate este construit dupa principiile clasice ale propagandei, dezinformarii si manipularii , putem citi acum in Contributors.ro. ( Catalina Cioaba – „Nu vrem să fim o nație de hoți!“”.

    Punctul de plecare al articolului este un aforism cu caracter de generalitate care ar arata amploarea unor comportamente sociale :

    ”Hoția din România și beția din Rusia nu le va putea stârpi nimeni niciodată!” .

    Strategia urmata este una clasica in care mai intai este pusa sub semnul intrebarii asertiunea privitoare la predeterminarea genetica a unui asemenea comportament :
    „ Avem oare înscrisă în ADN-ul nostru comun această predeterminate atât de nocivă? O sumară tomografie antropologică nu pare ( s.n.) a confirma o astfel de presupunere. ”

    Cauzele unui asemenea comportament sunt identificate si expediate intr-o zona foarte accesibila :

    „Hoția postcomunistă, ale cărei ravagii le suportăm cu toți, își are, în mod evident, rădăcinile în trecutul recent.”

    Dupa aceste precizari , autoarea generalizeaza fara teama si doar pe baza „evidentei empirice” :

    „Știm cu toții foarte bine că în timpul comunismului furtul devenise, pentru foarte mulți, un reflex al supraviețuirii.”
    „ Până și noi, copiii eram stimulați să ne antrenăm pentru a deprinde această artă a supraviețuirii.”

    Consecintele acestei educatii darwiniste de tip „ lagar de concentrare ” & „psihopolitica bolsevica” (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/) sunt extrapolate ad litteram in comportamentul social :

    „Privată de libertățile esențiale, umilită, pândită mereu, ființa umană devine treptat amorală. Unicul ei țel rămâne supraviețuirea. Se produce astfel o ascuțire a instinctelor de conservare și o atrofiere a conștiinței morale.”
    „Dispariția conștiinței etice în societățile totalitate este poate cea mai profundă mutație pe care o suportă ființa umană privată de libertate.”

    Diagnosticul final este unul de tip categoric , iar generalizarea este extinsa la nivelul intregii societati :
    „ Poate că cea mai dureroasă experiență pe care am trăit-o în postcomunism a fost constatarea faptului că ființa noastră colectivă și-a păstrat, iată, în libertate acum, reflexele amorale.” (?!- s.n.)

    In acest caz autoarea are dreptul desigur la propriile convingeri , dar confunda „fiinta noastra colectiva” cu unii indivizi care au condamnari penale pentru ca este evident pentru oricine ca nu toti romanii au „reflexe amorale” din moment ce unii protesteaza in strada si dupa aproape trei decenii , iar altii au ajuns tot dupa atatea , exact dupa gratii.

    In esenta este invocata in mod subliminal o intreaga mitologie de tip bolsevic exersata inca din timpul ocuparii Basarabiei de catre marele prieten de la Rasarit , care in acest caz se reduce la teza primitivismului romanilor conform careia coruptia este o tara genetica la romani . Aceasta teza este cel mai bine exprimata de formatorii de opinie mai vechi sau mai noi :

    „Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român.”
    Ion Cristoiu
    http://adevarul.ro/news/societate/eterna-smecherie-romaneasca-1_50a7b7e37c42d5a66369e3c4/index.html

    ” În România, corupția instituțională și politică nu e doar o moștenire a cleptocrației comuniste , ci și avatarul unei modernizări forțate și inadecvate .Un deficit de “civilizație” , în sensul unei ordini bazate pe auto-disciplină și respect reciproc , explică probabil eșecurile noastre de a institui o ordine instituțională modernă bazată pe competență, responsabilitate și transparență.”
    Tereza Brindusa-Palade
    http://www.contributors.ro/sinteze/totemism-%C8%99i-corup%C8%9Bie-avatarurile-unei-modernizari-anorganice/

    „Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei. Si tot romanii cauta puterea sociala, „dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…’)”
    Daniel David
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19787285-psihologia-poporului-roman-concluziile-unei-cercetari-facute-data-100-ani-cum-suntem-cum-credem-suntem-cum-vrem-fim

    „ Asta pentru că cei mai autentici români, oamenii care, cufundaţi în puritatea culturală a satului, au ştiut să păstreze cheia de aur a românismului: mănâncă mămăligă, taie porcul, înfig plugul, fierb pruna, se închină cu dichis ortodox la Dumnezeu şi put. Put, da (s.n.): România este lider absolut – spun, an de an, cercetările Eurostat – la toalete amplasate în fundul curţii, iar consumul de săpun este cel mai mic din ţările membre ale Uniunii Europene.”
    ” Avem 26 de ani de când s-au dărâmat zidurile „lagărului socialist” şi uite că aleşii poporului se chinuie să le ridice la loc, să nu cumva să se aerisească closetul naţional (s.n.).”
    Mircea Toma – Romania pute de romani
    http://adevarul.ro/news/politica/romania-pute-romani-1_5821ae655ab6550cb85064c5/index.html

    ” În tradiţia culturală romînească există o dominaţie a unui discurs elitist, conservator şi rupt de talpa ţării (s.n.). Establishmentul cultural românesc chiar dacă este încălţat de o generaţie, maxim două (s.n.), se comportă de parcă sînt toţi fii de aristocraţi, se cred aleşi şi cu sînge divin. Şi-a trădat total menirea şi lupta pentru a reprezenta interesele şi nevoile paturilor de jos în faţa puterii. Ei au devenit parte a puterii. Ţăranii, bunicii lor adică, sînt leneşi, beţivi şi put (s.n.)”
    Vasile Ernu
    http://www.criticatac.ro/27993/cuvintul-ortac-sun-aproape-ca-numele-unor-eroi-antici-care-intre-timp-au-fost-diabolizai-de-presa-mainstream-de-la-noi/

    In aceasta viziune „ tarele ancestrale” ar explica probabil de ce la noi apar comportamente irationale de genul celor reclamate de autoare in care avem pe de o parte demonizare a procurorilor si a institutiilor statului iar pe de alta parte sunt votati in continuare coruptii cu condamnari definitive ( foarte important , trebuie subliniat ca amaratii de votanti nu sunt identici cu cei care demonizeaza procurorii, etc. ) :

    „Sunt votați în continuare oameni politici corupți, dovediți prin condamnări definitive, unii dintre ei scoși anume din pușcării cu aceste ocazii. În schimb, sunt demonizați procurorii, sau chiar instituții ale statului (vezi teoria „binomului“ SRI-DNA) a căror menire este tocmai protejarea cetățeanului.”

    Ca lucrurile sa fie si mai interesante , autoarea recurge la principiul jumatatilor de masura in care este recunoscuta manipularea , dar nu este pusa sub lupa activitatea toxica a agentilor manipularii , ci „complicitatea” votantilor :

    „Există, desigur, manipulare . Însă propaganda acestor grupuri media se plachează pe handicapul pe care nici măcar nu suntem dispuși să ni-l asumăm . Și astfel apare un fenomen extrem de pervers, acela al complicității . Votanții, altminteri oameni cumsecade, mulți dintre ei săraci, sau la limita sărăciei, pun umărul decisiv (s.n.) la această hoție de stat.”

    Finalul este acela in care autoarea articolului denunta acest mecanism al coruptiei prin dependente sociale drept o fatalitate care mentine captiva marea masa a cetatenilor . Acestia devin in mod implacabil complici si cu exceptia unei minoritati care demonstreaza , raman singurii vinovati pentru starea de fapt din tara deoarece coruptia ar fi si implacabila , si generalizata :

    „Căci nu doar polițistul, politicianul, directorul, profesorii, adică reprezentanții instituțiilor sunt corupți, ci și tatăl devine asemenea lor, doar fiindcă i-a atins. Și cum să nu-i atingi când vrei ce e mai bine pentru copilul tău, când el trebuie să aibă o viața mai bună decât a ta, când el trebuie să evadeze cu orice preț din lumea asta? Cu alte cuvinte, e foarte greu să scapi.”
    „Toate aceste monstruozități s-au petrecut și se petrec chiar sub nasul nostru! Dar cine ar fi crezut că pot ajunge la asemenea proporții! Când ni s-au deschis ochii și ne-am confruntat cu enormitatea fenomenului ajuns, în sfârșit, înaintea justiției am fost șocați. Nu însă suficient, sau nu în proporție de masă, în așa fel încât șocul nostru moral să se regăsească în vot.”

    „Complicitatea pare a fi inevitabilă într-o societate în care corupția este generalizată. Chiar tăcerea omului cinstit este o formă de complicitate. Absența la vot, neimplicarea civică, relativismul de tipul „toți sunt o apă și-un pământ“, egoismul de grup. Toate sunt complicități mai mari sau mai mici. Lipsită de scutul moral, societatea este condamnată să dispară treptat.”.

    ” Același lucru îl fac toți cei care, din ianuarie încoace, refuză să mai accepte această teribilă fatalitate. Va trezi oare strigătul lor disperat marea masă a celor prinși în plasa acestei rușinoase complicități? ”.

    Ca sa nu ne ferim de cuvinte, autoarea amesteca in mod foarte abil societatea comunista, etc. cu societatea post-comunista , iar rezultatul final este unul cinic. Votantii PSD ( in realitate dependenti, santajati, saraci, manipulati, mintiti, pacaliti , furati , si cu banii luati ! ) , ar fi de fapt singurii vinovati de situatia din tara , in timp ce o minoritate responsabila si elitista incearca sa-i trezeasca dintr-un somn din care de fapt nu pot fi treziti daca nu se schimba regulile jocului !
    Ce nu ne spune nici autoarea si nici protestatarii este faptul ca aceste reguli nu s-au schimbat si situatia de acum este in linii mari identica cu cea din 1990 cand teoretic si pe hartie era democratie , deci cetatenii puteau alege intre comunistii lui Iliescu si taranistii seniorului Coposu , etc. , dar in realitate cetatenii nu-i puteau vedea decat pe primii pentru ca ultimii ori nu aveau dreptul la cuvant, ori nu aveau dreptul la imagine , ori nu aveau dreptul la existenta publica pentru ca erau blocati, denigrati insultati , retinuti sau ciomagiti ori de cate ori aparea ocazia.
    Acum nu mai sunt ciomagiti pentru ca nu mai exista, iar adevarata problema este cine sau ce a aparut in locul lor si pe cine sau ce sa mai voteze cetatenii prinsi in mecanismele infernale ale dependentei politice si sociale .
    In sfarsit , atunci cand politicienii corupti care au devalizat tara incearca din toate puterile sa scape si de bratul lung al justitiei , si de institutiile statului de drept, a socoti ca de vina pentru situatia actuala sunt nefericitii votanti ai PSD nu mai este doar cinism politic si social , ci sadism pur .

    Daca timp de trei decenii varful de lance al clasei politice a devalizat Romania, intrebarea este ce a facut in tot acest rastimp societatea civila cu corifeii ei cu tot ( si cand fondurile lui Soros au ajuns de fapt tot la eternii securisti cum a recunoscut o directoare a Fundatiei pentru o Societate Deschisa din anii `90 …) si ce solutii a oferit aceasta societate civila cetatenilor ca acestia sa nu mai voteze , in aceeasi bucla temporala , doar pentru un kilogram de ulei si un bon de pensie .

    • @Sergiu Simion
      Interesant! Apreciez calmul dumneavoastra printre altele.
      „ce a facut in tot acest rastimp societatea civila cu corifeii ei cu tot”
      O intrebare care nu prea se pune.

      Ca sa dau o pilda. Cind aduc in discutie distrugerea centrului istoric al Constantei (potential turistic, element de patrinoniu si indicator al gradului nostru de civilizatie) mi se raspunde la unison: ,,Pai, Mazare…”
      Atunci urmeaza nelamurirea mea: o populatie de 300000 si 27 de ani impotriva unui individ, Mazare! Chiar nu spune nimic lucrul asta?
      Se aduna cite 300000 sa protesteze in piata pentru ca un ministru a propus un manual de sprot si de dirigentie (toata lumea care protesteaza ,,stie” ca asa ceva e o aberatie) sau ca mai stiu eu cine are un doctorat plagiat sau ca apartine PSD. Lucruri de genul acesta produc o mobilizare deloc neglijabila, la fel cum, pe de alta parte, o amarita de vinzoare nu a vindut mici de 10 lei unui client, sau ca ,,un activist sovin” a vopsit undeva prin Muntii Rodnei o borna in culorile drapelului Ungariiei.
      Ca nu s-au inceput nici discutiile pentru digitalizarea administratiei (un fleac acolo) si alte cite lipsuri catastfale de infrastructura, mucles.
      E usor doar sa fie combatuti conducatori (daca sint femei e bonus, pentru ca se include si misoginismul) in loc de institutiile pe care le conduc cu orice argumente, atacul la persoana fiind OK daca e practicat ,,in numele binelui”.
      Nimeni nu se impacienteaza ca mai sint trei ani pina la alegeri care trebuie folositi de noile partide (sa folosesc singularul) pentru a convinge electoratul, in special cel al PSD-ului, ca ele au de gind sa le rezolve doleanta legitima: ,,bunastare”, indiferent de la cine vine.
      Repet citatul domnului Simion: ,,ce a facut in tot acest rastimp societatea civila cu corifeii ei cu tot”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro