vineri, septembrie 22, 2023

“Nuntă în Basarabia”: Vor dansa Dodon și Plahotniuc dansul mirilor în prezența nașului Kozak?

Trei emisari străini vin la Chișinău în această săptămână, începând de astăzi, pentru a construi soluții politice de evitare a alegerilor anticipate (comisarul Uniunii Europene pentru politica vecinătății și extindere, Johannes Hahn, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova – vicepremierul rus Dmitri Kozak și, respectiv, Bradley A. Freden, directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu relațiile cu Ucraina, Moldova și Belarus).

Indiferent de soluțiile geopolitice diferite ale acestora pentru R. Moldova, interesul tactic al acestora pare, în momentul de față, același – evitarea alegerilor parlamentare anticipate, în urma eșecului constituirii unei coaliții de guvernare după alegerile la termen din februarie a.c.

Deși în jocul de negocieri mediat de emisari sunt implicați parțial și lideri ai opoziției democratice din zona blocului ACUM (unul dintre liderii blocului ACUM, Andrei Năstase, a confirmat că va participa la întâlnirile separate solicitate de Johannes Jahn și Bradley A. Freden), singura soluție alternativă alegerilor anticipate care se negociază cu șanse reale în prezent o reprezintă constituirea unei coaliții de guvernare între Partidul Socialist pro-rus condus de Igor Dodon și Partidul Democrat, condus de Vlad Plahotniuc, partid “oligarhic” de orientare ideologică “autohtonistă” (“pro-Moldova”).

Între alegeri anticipate și coaliție PSRM-PDM, variantele sunt interzise cardiacilor: alegerile anticipate riscă să producă un nou joc de sumă nulă în R. Moldova; totodată, în cazul evitării alegerilor, la Chișinău se va crea o coaliție fără vector european.

Este foarte posibil ca mediatorul european să testeze încă o dată soluția romantică (a se citi “utopică”) a constituirii unei coaliții cu implicarea blocului pro-european ACUM, în timp ce emisarul rus are ca scop facilitarea “soluției imorale de compromis” Dodon-Plahotniuc.

Comisarul european Johannes Hahn va desfășura o vizită-fulger la Chișinău, astăzi, 3 iunie a.c., pentru “întâlniri cu liderii politici locali”. Foarte probabil, comisarul european se va convinge personal de absența oricăror perspective privind constituirea la Chișinău a unei coaliții de guvernare de orientare pro-europeană. Liderii blocului ACUM nu par dispuși să intre la guvernare alături de oponenții politici, indiferent de numele și promisiunile lor. Deplasarea lui Hahn la Chișinău pare a fi una decorativă, întrucât șansele acestuia de a persuada liderii ACUM să participe la o coaliție de guvernare sunt modeste, chiar nule.

După plecarea lui Hahn la Bruxelles, mediatorul absolut al negocierilor va fi vice-premierul rus Kozak. Este posibil ca în prezența acestuia să se negocieze în detaliu formula coabitării Dodon-Plahotniuc.

Prezența lui Kozak în R. Moldova, decisă de către președinții Igor Dodon și Vladimir Vladimirovici Putin la 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii dintre aceștia din Federația Rusă, este în continuare învăluită în mister (vicepremierul rus Dmitri Kozak efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 3-4 iunie a.c.).

Acesta vine la Chișinău cu misiuni obscure, ezoterice. Igor Dodon enunță candid roluri pur bilaterale ale prezenței lui Kozak la Chișinău, în timp ce Kremlinul nici măcar nu se obosește să confirme public decizia comună privind sosirea lui Kozak în republica de peste Prut (în timp ce comunicatul de presă laconic al Kremlinului ulterior întâlnirii Putin-Dodon se rezumă la generalități și omite eventuale decizii comune, comunicatul de presă al Președinției R. Moldova anunță fără echivoc decizia adoptată de cei doi președinți privind sosirea în R. Moldova a lui Kozak: “șefii celor două state au convenit că la începutul săptămînii viitoare, la Chișinău va veni reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak”). Cel mai probabil, Kremlinul nu dorește să cauționeze reproșurile din ce în ce mai insistente și probate privind amestecul fățiș al Federației Ruse în treburile interne ale R. Moldova, amestec care se exercită sistemic, de facto, prioritar prin intermediul unor pioni politici precum Dodon sau deputații socialiști.

Kozak vine în R. Moldova “în calitate de reprezentant special al președintelui Rusiei pe subiectul dezvoltării relațiilor comercial-economice cu țara noastră; negocierile privind formarea guvernării le poartă deputații pe care i-a ales poporul moldovenesc”, enunță ipocrit Dodon, în timp ce emisarul rus trimite tuturor depeșe explicite pentru discuții și negocieri la Chișinău privind noua guvernare din R. Moldova.

Totodată, la Chișinău, în această săptămână (de miercuri până duminică) vor avea loc ample acțiuni publice organizate de PDM (manifestațiile se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, în fața Parlamentului și Președinției, între orele 09.00 și 24.00). Blocul ACUM apreciază că aceste manifestații au rolul de a crea o presiune publică favorabilă scenariului “coaliție PDM-PSRM, cu Vlad Plahotniuc premier”.

Singurul format actual de negociere internă formală în R. Moldova pe tema constituirii coaliției de guvernare este generat de oferta PDM adresată Partidului Socialiștilor pentru constituirea unei coaliții comune. PDM este interesat prioritar de evitarea alegerilor anticipate și de menținerea controlului asupra instituțiilor statului. Socialiștii așteaptă, cel mai probabil, un acord al țarului rus privind constituirea unei coaliții cu PDM, pe baza unor detalii de distribuire a funcțiilor care pot fi convenite între liderii PDM și PSRM în prezența (și cu avizul) lui Kozak (pur teoretic, decizia socialiștilor va fi adoptată la nivelul Consiliului Republican al Partidului).

Foarte probabil, Kozak vine la Chișinău pentru a patrona direct negocierile dintre Dodon și Plahotniuc (nu neapărat în prezența fizică a acestora), în vederea constituirii coaliției PDM-PSRM.

Kozak vine să se asigure personal că dansul mirilor (Dodon și Plahotniuc) se va produce pe muzică rusească.

În modesta mea opinie, viitorii miri nu și-au exorcizat încă potențialul demonic reciproc și nici măcar glasul îmbietor al Kremlinului nu va produce mariajul dorit.

Anticipez astfel că, la finalul vizitelor-fulger la Chișinău ale celor trei emisari, Republica Moldova va rămâne fără nunta promisă, iar președintele Igor Dodon va decide oficial dizolvarea Parlamentului și va convoca alegeri parlamentare anticipate.

Nici Kozak nu poate cânta cazaciocul la o nuntă în care mirii își ascut cuțitele sub altar…

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Daca vor face asha…
    insemana ca Pomania a pariat gresit,
    ori i-a vandut pe aia ca si in pragul Primului Razboi Mondial, rusilor, contra petrol, gaze transilvania si altele de astea – inclus comisioane consistente pentru decidenti, trimise prin intermediari cel putin ca sa pastreze APARENTELE! (celor care se plimba La shoseaua generalului rus Kisselev, au primit DOBROGEA inventata de rusi si au ridicat statuie lui Suvorov, ca sa nu vorbim de Biserica RUsa de la coda iepii lui Mihai Vitezul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro