E ceva tragic și caraghios în modul în care ne-am pitit prin case de Ziua Culturii noastre. Bocitorii de ocazie, care nu prididesc să arate cu degetul ipocrit spre autorități, subliniind că neapărat acestea dau tonul lehamitei în Țară, nu au catadicsit să aducă ei înșiși vreo floare la statuile lui Eminescu și în general la statuile poeților din orașele Țării. Cu mici excepții notabile (Iașiul, Suceava, Botoșaniul, Clujul și, de bună seamă, Cernăuțiul și Chișinăul etc), am trăit, noi, românii, Ziua Culturii Naționale ca și când nici nu am fi avut vreodată cultură. Ca și când nici nu ne-ar fi păsat vreodată de ea.
Nu, nu avem (nu mai avem) cultură. Nu mai avem cultura de a ne cinsti/respecta poeții. Câteva mii subțiri de români se vor fi gândit ieri, 15 Ianuarie, la soarta și sorții culturii române de ieri și de azi. Și mult mai puțini se vor fi înghesuit la monumentele culturale de care vorbeam pentru a pune flori la picioarele celor care trudesc întru cultură.
Nu am văzut coloane de dascăli încurcați printre picioarele elevilor lor preferați, la depuneri de flori. Nici dascălii care îl predau pe Eminescu în școli și nici elevii care îi recită poezii la serbări școlare de mare viteză n-au ghicit că ar fi avut vreo minimă responsabilitate morală în a trece prin fața statuilor din marile noastre orașe, de ziua celui despre care vorbesc cu patos mimat în săli. Nu s-au repezit poetesele de prin cenacluri să verifice dacă bruma iernii dă bine pe decolteuri. Nici oamenii de teatru, muzeografii, scriitorii de pluton, criticii, regizorii, artiștii plastici, muzicienii etc. n-au prea avut timp de flori ori de omagii.
Când poporul acesta dă semne că-l obosește cultura, prețuirea ei, sfârșitul poveștii sale este aproape.
Am trăit, ieri, 15 Ianuarie, într-o țară pitică și pitită, cu oameni mici, mici de tot. Desigur, o parte din ei, care nu au găsit ieri motive să celebreze cultura națională, vor găsi azi motive pentru a se disculpa iute și harnic, aici: că statuia era strâmbă din naștere, că iarna pare nepotrivită pentru cultură, că floarea e simbol comunist, în fine – că mâine îi scoatem sigur la o bere pe poetașii de care uitarăm astăzi…
Atâția suntem: o mie de români ne gândim la cultură pe 15 Ianuarie; o mie de români ieșim din case spre a depune flori la morminte; o sută de mii de români donăm pentru Brâncuși, o sută de mii ieșim din case, mâine, pentru Țară. Ceilalți? Vor căuta motive să tacă, să se ascundă, să cobească, să cârtească, să ne pună piedici.
În numele culturii, desigur. Și al Țării.
În ultimele zile exersasem, într-un orășel impudic de provincie, vagi revolte împotriva celor care nu mai cred în cultură. Zeci de precupețe și de târgoveți au sărit atunci, ultragiați, în sus. N-am văzut colosala iubire a acestora lovind cu batalioane de flori statuile poeților din urbe. N-am văzut pe nimeni dintre ipocriții aceștia celebrând cultura, de ziua ei.
Să fi avut ceva mai bun de făcut, ieri, 15 Ianuarie, dascălii de limbă română? Elevii de la Olimpiade? Scriitorașii din filialele obscure ale Uniunii Scriitorilor? Membrii de onoare, dezonoranți, ai Uniunilor Artiștilor Plastici? Actorii de vodeviluri, păpușile din teatre, suflătorii, maeștrii populari, managerii iuți de mână care risipesc bugete fabuloase în numele culturii?
Există oare vreo limită a nerușinării acestora?
Când autoritățile, producătorii și consumatorii culturii, toboșari neobosiți ai unei pasiuni care cică i-ar mistui, conspiră împotriva culturii române, coborând-o în dezgustul și plictisul vieții lor stricate, înțelegi cât de prăpădiți vom fi ajuns, noi, românii, într-o lume în care mereu alții (rușii, americanii, evreii, masonii etc.) ni se par de vină…
Pentru mine, e o lecție tristă. Să trăiesc într-o țară în care Ziua Culturii este boicotată la toate televiziunile naționale, în care populația ei (deopotrivă autorități, artiști, țărani, doctori, profesori, chibiți și neofiți etc) își sabotează cu sârg obligația morală de a cinsti ceea ce ne ținea mândri și vii în lume, a devenit o mirare.
În fața căreia rezist cum pot: ducându-mi copiii la statuile din fața cărora fug mereu ceilalți.
Dr. Dorin POPESCU
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ca in fiecare an, de Ziua Culturii Nationale, eu pun pe pagina mea de FB o imagine cu Hienrich Heine. Anul asta i-a venit randul nemaipomenitului „cap” al lui Arno Breker, de la Sankt Goarhausen.
Prietenii mei rad: al dracu’ esti, bai!
Morala? Ehe… :)
Errata: evident, Heinrich…
PS. Pacat ca nu exista, sau nu stiu eu, posibilitatea de a renunta sau de a interveni pe textul comentariului macar cat este in asteptare.
Ei, sunt ei destui cei pentru care cultura romana nu a pierit si nici nu va pieri vreodata.
Doar ca forma de manifestare a acestei aprecieri nu mai e cea de pe vremuri, cu vizite la cimitir si alte asemena.
Plus ca pentru multi orice este legat de scoala reprezinta ceva lipsit de calitate. Intr-o scoala a lui „mi-ti-tzi-ni-vi-li” a-l studia pe Eminescu este echivalent cu a-l considera un prolectultist.
====
O alta cauza este lehamitea generate de „cometnariile” absurd de la lilba romana, lipsa totala de flexibilitate a unora, incremenirea in aceleasi liste de autori romani de ani si ani de zile, uitand ca mai sunt si altii, cel putin la fel de buni.
Ca o turma de oi, autorii programelor si mai ales ai manualelor copiaza la nesfarsit aceleasi si aceleasi texte si autori de zeci de ani, fara a-si pune macar intrebarea daca nu ar mai trebui studiati si altii.
Spre lauda lor, programele ciclului primar s-au mai improspatat in ultimii ani, dac ce folos daca tot autorii aia capsomai de manuale isi imprasite pseudo-didactica ca pestii laptzii peste toate creirele fragede.
===
Aia e, nu ca nu ne place Eminescu sau ca am uitat de el. Dar scoala ne-a facut mai curand sa il uram decat sa il iubim. Si, cu scuzele de rigoare, mai dat-mi voie si sa nu fiu de accord cu Calinescu, mai dati-mi voie sa am si alta parere despre textile lui Eminescu decat aia pe care scoala mi-a indesat-o in cap ca pe Teorema lui Pitagora.
Pana atunci, cultura adevarata va ramane retrasa in semibioscuritatea discutiilor dintre amici si in cautarile pe Google sau Bing ale fiecaruia.
===
„Jeana nu e moarta/ Jeana se transforma!” – :-))))))
Traim intr-un ev aflat sub dominatia falsei istorii si falsei culturi.
La fel ca altii din generatia mea, am mincat pe piine Eminescu 80 % din timpul liceului.
Eminescu Eminescu pina la satietatea ingretosata a supraplinului de Eminescu.
Nu ne-am stiut dezbara in ultimii 27 de ani de istoria rescrisa in termeni national-socialisti de regimul comunist , avem aceleasi spasme identitare si auto-suficiente, mindrii inutile si puerile, asteptari nerealiste si complexe nationalist-retarde.
Cultura a fost si este in continuare pt populatia imprastiata pe teritoriul Romania „un ceva” cu Eminescu, debitat servil „dupa referat” si gol de orice sens.
Domeniul e patronat si gestionat de politruci si alte lifte imbecile, avide de ban public si de functii cu panas, gomoase si inaccesibile.
De aceea nu ma scoate din casa ziua culturii nationale…ea nu exista, e doar o logoree enervanta despre luceafar, despre cum noi rominii pasnici si cu doina in fluier suntem oprimati…o miorita eminesciana de proportii tragicomice..o butada falsa si oligofrena, creata pe baze mincinoase prin ocultarea istoriei si refuzul de a ne racorda la modernism si la realitatile zilei de azi…si mai ales de miine.
perfect spus.
Poate cei care vi l-au bagat pe gat pe Eminescu nu prea aveau talent dar mai degraba dvs nu ati depus nici un efort sa-l pricepeti. Mai incercati, desi se pare ca e prea tarziu.
Foarte bine spus, felicitari !
Felul care scrieti arata ca inteligenta nu are nimic de suferit daca ne opunem acelei „expuneri cosmetice la cultura” ca sa il citez pe Plesu. Faptul ca unii din noi nu accepta imitatia unui intreg comportament, mioritic in esenta lui, ca substitut de inteligenta, cultura, educatie si se intreaba „cu ce sunt eu mai bun daca duc flori unei statui ?” arata ca pe ici, pe colo, mai exista gandire totusi critica.
Nu geniul liric al lui Eminescu este evocat in aceste zile, ci mai degraba iesirile sale nationaliste care nu ii fac cinste, insa care fac deliciul „uniformizatilor” care da, aveti mare dreptate, se opun instinctual si orbeste oricarei abateri de la dogma cu care au fost imbuibati de cand se stiu.
Felicitari inca o data pentru idei si pentru felul in care le-ati expus !
Un articol excelent si adevarat. Pacat …. ca situatia este asa si cred ca nimic nu mai poate fi schimbat.
Sinteti in eroare. Ziua Culturii Nationale nu inseamna depunerea unui buchet de flori la statuia lui Eminescu.
Cultura romaneasca e bine mersi. Exista scriitori publicati in strainatate si recunoscuti fara „proptele” politice (ex. Dan Lungu). Exista actori, artisti plastici, cintareti de opera, interpreti de muzica clasica celebrati oriunde in lumea asta mare, mai putin in Romania.
Acestia reprezinta Cultura Romaneasca….
Eminescu e important dar cultura romaneasca nu se rezuma la Eminescu…..
Si, de fapt, cultura romaneasca nu are nevoie de o zi nationala, nu trebuie „impaiata” asa cum doresc politrucii fara imaginatie…
Asa ca nu e cazul sa-i plingeti de mila.
P.S. Calitatea textelor de pe „contributors” a scazut considerabil de la ultimile alegeri. Pacat!
Si calitatea postarilor a scazut de cind Dan Lungu este mai evidentiat decit Cartarescu.
De exemplu :P
Dan Lungu era doar un exemplu. Bineinteles ca si Mircea Cartarescu poate fi unul. Nu inteleg de ce v-ati ofuscat. Ce am spus in comentariul meu despre Eminescu este valabil si pentru Cartarescu si pentru Lungu. Cu cit mai multi autori ca ei cu atit mai mult vultura Romana va creste….
Gusturile nu se discuta, se educa!
Educatia cu forta insa, este doar dresaj! Or, la fel ca la circ, oricat ai dresa un poney, acesta nu va deveni un pur-sange arab…niciodata! Comportamentul i se va schimba in functie de dorinta dresorului, rareori totusi, pentru a declansa altceva decat rasul spectatorilor.
Educatia veritabila, aceea prin care fiecare gaseste cea mai buna modalitate de exprimare a propiului potential, este o arta…Se pare ca vocatia de artist este, si ea, rara in RO.
Nefiind de fel fatalista, imi zic ca trebuie sa existe o iesire din aceasta fundatura in care am ajuns, dar unde nu ne este locul!!!
Poate, daca tinerii ar intelege (pe bune!) ca in Occidentul care le este model, si la care aspira, probabil…, autenticitatea este o calitate, asumarea propriului bagaj cultural o dovada de demnitate, in timp ce renegarea propriei culturi sau identitati, este considerata o auto-mutilare pe care nimeni nu o aproba si nici atat nu o doreste prin preajma, acesti tineri si-ar modifica abordarea dispretuitoare a culturii romanesti.
Ar trebui adaugata si Oradea in lista oraselor in care Eminescu este omagiat, an de an, mai ales ca exista Muzeul memorial Iosif Vulcan, cel care i-a publicat prima poezie in revista Familia, cu numele Eminescu, nu Eminovici.
In 15 ianuarie, in cadrul evenimentului „12 ore cu Eminescu”, acolo au venit oameni care au citit versuri de Eminescu, în transmisie directa pe Facebook – pina la ora 12, au participat circa 100 de elevi si cadre didactice din Oradea.
Eu am compus la amiaza o piesa muzicala pe versurile poeziei Ce te legeni, codrule si m-am dus si am cintat-o inainte de 17.00, dupa care am ramas pentru 18.00, cind un grup de tinere de la Colegiul Mihai Eminescu au prezentat montajul Lumina de luna.
La aceeasi ora, era anuntat, intr-o alta cladire veche, un spectacol-recital al unui actor, cu poezii de Eminescu.
Anul trecut, in marti, tot la muzeul memorial Iosif Vulcan, cu ocazia a 150 de ani de la debutul lui Eminescu a avut loc un recital cu piese compuse pe versuri de Eminescu.
In luna mai, la tirgul de carte GAUDEAMUS Oradea 2016, cei 150 de ani de la debutul lui Eminescu în paginile revistei Familia au fost sarbatoriti printr-un lant uman, peste Cris, format de sute de elevi, simbolizind traseul primei poezii trimisa de la Cernauti la Pesta.
” Cu mici excepții notabile (Iașiul, Suceava, Botoșaniul, Clujul și, de bună seamă, Cernăuțiul și Chișinăul etc), am trăit, noi, românii, Ziua Culturii Naționale ca și când nici nu am fi avut vreodată cultură.”
Domnul Popescu, dumneavoastra exagerati prin nestiinta. Mai sunt si alte orase care n-au uitat de Ziua Culturii Romane, chiar daca dumneavoastra n-ati auzit de toate. Unul dintre ele e Craiova (ei, da!), care a sarbatorit cumsecade pe 15 ianuarie chiar la Teatrul National din oras. O sa spui ca… Lese. Ei, da, cu Lese si cu Eminescu, ce sa facem…
Uite o mostra mica (restul il poti zari prin media romaneasca):
Grigore Leșe – Spectacol Eveniment la Întâlnirile SpectActor de Ziua Culturii Române, în data de 15 ianuarie 2017. Scriitorul Nicolae Coande va fi gazda evenimentului. Bilete pentru spectacol sunt puse în vânzare la agenția Teatrului Național Craiova.
Primul invitat al „Întâlnirilor SpectActor” pe anul 2017 va fi rapsodul Grigore Leșe, unul dintre
rarisimii promotori ai folclorului tradițional românesc, pe care îl gândește și îl interpretează în marea tradiție a rapsozilor autentici români, păstrători ai comorilor acestui tezaur al spiritualității naționale.
Grigore Leșe, el însuși un om-tezaur al României, a acceptat să cânte și să vorbească în cadrul unei conferințe atipice la “Întâlnirile SpectActor”, duminică 15 ianuarie 2017, de Ziua Culturii Române, la sala „Amza Pellea” a Teatrului Național Craiova.
Imi pare rau ca-ti tulbur lista, dar nu vreau ca ea sa fie mai scurta decat ai facut-o. Docta ignorantia trebuie tratata in prezent si rapid.