joi, martie 28, 2024

O afirmatie admirabila – egalitate vs libertate

Socialismul a murit, dar ideile, mentalitățile, percepțiile asupra lui sunt încă vii. Societatea teoretizată de Marx și Engels , pusă în operă de Lenin și urmașii lui , nu a confirmat nicăieri.  Nu vreau să invoc aici esențialismul. M-ar preocupa  devoalarea și acceptarea unor metehne incontestabile, a paradigmelor ideatice și a clivajelor care detoneaza pasiuni ireconciliabile între nostalgici și realiști.

Alexis de Tocqueville (1805-1859), filozof, scriitor, politician născut în Franța, a petrecut o perioadă  de documentare  în America și, ca urmare, a enunțat câteva caracteristici ale societății americane  aplicabile și azi.

În lucrarea sa  „Despre democrație în America” , Alexis de Tocqueville  afirma remarcabil că există o legătură organică între „cantitățile” de libertate și egalitate livrate membrilor unei entități  politico-economice, respectiv unui stat. Voi încerca să privesc evoluția ulterioară a societății omenești prin lupa descoperirii filozofului francez. Capitalismul și socialismul s-au manifestat mult mai târziu, însă raportul dintre egalitate și libertate ca factor de echilibru  este valabil în continuare.

Porțiile de libertate si egalitate  formează un întreg și sunt determinante pentru stabilirea tipului de societate sau orânduire  socială. Egalitatea exagerată generează egalitarismul specific societăților socialisto-comuniste, cu mențiunea că unii sunt mai egali decât alții! Mulți dintre noi  am trăit pe pielea noastră absurditatea limitării libertăților și oribila atitudine egalitaristă  în regimul comunist.  Călătoriile în alte țări, mai ales  în cele capitaliste, erau interzise cu desăvîrșire pentru marea masă a cetățenilor.  Libertatea de exprimare în toate mediile artistice și culturale era îngrădită în mod brutal. Și nu numai la noi ! În China , Mao  Zedong  (n. 26 dec. 1893 – d. 9 sep. 1976) a obligat populația să poarte același tip de uniformă, în Coreea de Nord, Kim Ir-sen  (n. 15 aprilie 1912 – d. 8 iulie 1994) a impus hrănirea întregii populații la cantinele populare.  Altfel spus, în societățile comuniste s-au redus drastic libertățile individului și s-au egalizat, în jos,  șansele la  posibilitățile de dezvoltare personală. Sistemul de valori a fost răsturnat. Nu se făceau deosebiri majore între proști și destepți, leneși și harnici, analfabeți și educați.  Valoarea socială a diferitelor categorii a fost egalizată.  Aveam  acces la același tip de frigider sau aspirator, aceeași marcă de autoturism, blocurile de locuințe și apartamentele erau  la fel, centrele civice ale orașelor din toată țara erau trase la indigo. Când spuneai că ți-ai cumpărat mașină,  puțini se interesau de marcă,  pentru că se subânțelegea că e vorba de Dacia. Cel mult erai întrebat de culoare ! La restaurante, ospătarii întrebau cu suficiență : „ Ce doriți, bere sau vin ?” , fără să specifice denumirea  … aveau câte un tip din fiecare. Meseriile cele mai profitabile erau de benzinar, vânzător de produse alimentare sau măcelar.  Prea puțină libertate anchilozează și sufocă inițiativa,  spiritul novator și crează mecanisme etologice inadecvate dezvoltarii economice și sociale. Prea multă egalitate elimină în primul rând capacitatea si determinarea individului de a se dezvolta personal; dacă toți eram forțați să purtăm același fel de haine, alimentele erau raționalizate, obțineam venituri similare,  de ce să mai depunem eforturi suplimentare? Meritocrația nu funcționa . În schimb tractoriști, ciobani, șoferi, lăcătuși cu origine sănătoasă (poate foarte pricepuți în meseria lor ! ) erau școlarizați sumar ( 2-3 luni ) și imediat ocupau funcții de primari, prim-secretari de județ, directori de unități economice, activiști ai partidului unic cu responsabilități în domeniile sociale, economice și mai ales administrative. În câțiva ani de la instalarea noului regim comunist, a fost exterminată elita românească. Profesori universitari, generali, oameni de știință, politicieni, scriitori, antreprenori din industrie și agricultură au zăcut și au murit  în pușcăriile noului regim. Se încerca așa-numita operațiune de formare a omului nou. Dupa 2-3 luni de pseudopregătire ( de fapt era o alfabetizare ) , oamenii noi deveneau egalii sau chiar superiorii economiștilor, inginerilor, sociologilor, medicilor, cercetătorilor cu diplome prestigioase și sute de cărți citite.  La prima vedere s-ar putea spune  că dacă era intitulată societatea muncitorilor și a țăranilor, să și-o conducă ei ! Și au îndreptat-o direct spre faliment ! Alvin Toffler relatează că,  după o vizită în URSS făcută prin anii 60 ,  le spunea ,cu mult entuziasm , compatrioților săi la întoarcere : „Am fost și am văzut viitorul !” .

Un grup de tineri la muncă pe șantierele socialiste

În primii ani de socialism a existat într-adevăr o emulație generală , un fel de naivitate colectivă.  Oamenii muncii depuneau eforturi considerabile și construiau baraje, căi ferate, șosele și primeau pentru munca lor doar  hrana zilnică,  iar  la sfârșit , carnetul  de brigadier. Dar , după cum era de așteptat, entuziasmul nu durează mult !  Cât timp a gestionat munca fizică brută,  ajutată de un nivel de mecanizare primar, țara muncitorilor și a țăranilor a obținut ceva rezultate. Însă societatea umană , inexorabil , a evoluat atât tehnologic cât și spre forme noi de organizare a muncii.  Automatizarea, cibernetizarea, tehnologiile informației, telecomunicațiile, managementul  axat spre productivitate reprezentau  lucruri prea grele pentru ciobani, tractoriști, șoferi și lăcătuși,  chiar dacă acum erau îmbrăcați la costum și cravată.  În ultima perioadă, prin anii 80, la conducerea unităților economice au fost  numiți, totuși, specialiști . Dar răul fusese deja făcut. Economia se sufoca sub presiunea domeniilor energofage și mari consumatoare de materii prime . Combinatele siderurgice dominau peisajul industrial: Galați, Iași, Călărași, Târgoviște, Cluj,  giganți economici, mari consumatori de energie și materii prime neautohtone,  importate  din URSS, Australia, Brazilia etc .

Interesant de precizat  este faptul că occidentalii au cedat intenționat și în întregime sectoare economice greoaie și neperformante țărilor socialiste, preferând să-și direcționeze  capitalul către dezvoltarea noilor tehnologii și domenii bazate pe hardware si software. Cineva trebuia, în lumea asta, să facă tablă, cuie, țevi, șine de cale ferata , fontă – mărfuri vândute în general la export, cu un randament economic infim, și ăștia eram noi, est-europenii;  în schimb importam din occident calculatoare și softuri la prețuri enorm de mari. Muncitorii noștri lucrau la furnale și topitorii, ai lor în birouri și hale cu aer condiționat.  Conducătorii, strategii economici occidentali, spre deosebire de ai noștri, au intuit din timp mutația economică de a obține profit.  Noua  modalitate de a obține profit  a fost și este  următoarea: ca să vinzi un produs industrial ( bicicletă, tractor, stilou , pahar etc ) de 10 ori  trebuie să-l fabrici de 10  ori, pe când un produs software îl faci o data și-l vinzi de n ori ! Obții profit fără să mai consumi materii prime, energie, forță de muncă  … copiezi în milioane și milioane de exemplare ce ai produs o singură dată ! Gandiți-vă de câte ori a vândut Microsoft  sistemul de operare Windows sau Google – Android  și veți avea dimensiunea colosală a fenomenului. Oracle , APPLE, IBM –  giganți informatici – au cifre de afaceri egale sau mai mari decât PIB-ul  însumat al catorva țări din estul  Europei.  Libertatea de gândire este necesară și in plan economic,  nu numai în cel artistic sau politic.  Libertate prea puțina și egalitate exagerată , caracteristică socialismului marxist -leninist, blochează societatea, elimină posibilitatea de dezvoltare armonioasă și durabilă. De aici până la sărăcie, disperare și mai departe la revoluție nu mai este decât un pas!

Situația inversă –  libertate exagerat de  multă și egalitate diminuată –  conduce, în scurt timp, la fenomene sociale și economice nefaste. Libertate nelimitată și egalitate cu porția  formează mediul propice pentru capitalismul sălbatic și inechitabil. Suntem o generație privilegiată. Am fost martorii mișcării istoriei în sens invers –  trecerea de la socialism la capitalism.  Pe fondul vidului legislativo-administrativ ne-am luat câtă libertate am vrut noi.  Libertatea de a fura, libertatea de a da șpagă, libertatea de a lua mită, libertatea de a face evaziune fiscală sunt doar câteva aspecte tragice ale libertății prost înțelese. La această atmosferă infracțională adaugați ineficiența instituțiilor și inexistența statului de drept și vom avea tabloul complet. Cum a fost posibil așa ceva ? Fiecare dintre noi  a auzit, pe această temă, o multitudine de explicații și teorii. Imediat după 1989, guvernul provizoriu și ulterior guvernele formate în urma alegerilor  nu au avut capacitatea de gestionare a noilor situații create. După o scurtă perioadă de euforie,  haosul, dezbinarea, neîncrederea  au acaparat cu o viteză incredibilă toate sferele economice, sociale,  administrative. Legăturile economice și comerciale dintre fostele republici socialiste au dispărut o dată cu dizolvarea CAER – lui , Consiliul de Ajutor Economic Reciproc creat la inițiativa URSS în 1949 . Producția planificată era corelată cu contractele încheiate între țările membre CAER. Abrogarea contractelor comerciale între membrii CAER a însemnat o lovitură mortală dată economiilor , și așa șubrede , din fostele țări socialiste. Primul efect : s-au creat stocuri imense de produse nevandabile , un prim  pas spre blocaj economic și faliment. Era nevoie de spirit de sacrificiu din partea liderilor, de decizii economice și politice nepopulare, dar necesare. Nu a fost nimeni dispus atunci să-și sacrifice cariera politică sau imaginea partidului pe care-l reprezenta . Fiecare dorea să rămană la putere cât mai mult timp. Deciziile de forță care ar fi salavat economia de la extincție nu dădeau bine la electorat. Declarațiile populiste și sforăitoare  nu deranjau pe nimeni.  Liderii politici ai acelor ani nu au avut curajul să explice poporului că nu este bine să distrugă activele  fostelor CAP-uri , clădiri administrative, ferme vegetale și animale, utilaje diverse  etc. Returnarea contravalorii acelor părți sociale , acumulate în cadrul întreprinderilor economice, către populație a declanșat în cel mai scurt timp o inflație galopantă.  Marile unități economice au fost obligate de noul guvern revoluționar să facă angajări  de personal, fără nicio logică economică.  Mai mult,  membrii partidelor  au tolerat și  participat la devalizarea băncilor, la prăduirea industriei, la tranzacționarea oneroasă a terenurilor agricole și a pădurilor. Lupta absurdă dintre partide a creat un mediu impropriu pentru dezvoltarea strategiilor economice adecvate. O falie abisală îi despărțea pe cei care trebuiau să conlucreze  în folosul națiunii. „Porumbul tău e copt astăzi ; al meu se va face mâine. Este profitabil pentru amândoi ca eu să lucrez cu tine azi, iar tu să mă ajuți mâine. Nu te simpatizez defel , iar tu pe mine  nici atât. În consecință, n-o să mă spetesc muncind pentru tine ; și, chiar dacă voi lucra cu tine din proprie inițiativă , așteptându-mă ca și tu să faci la fel, știu că aș putea fi dezamăgit și că voi aștepta în van bunăvoința ta. Așadar, o să te las să lucrezi singur, iar tu o să mă tratezi în aceeași manieră. Și anotimpul se va schimba ; și amândoi o să ne pierdem recoltele din cauza lipsei de încredere reciprocă și siguranță.” David Hume , „Tratat asupra naturii umane ”, 1739 .

În cel mai scurt timp s-a format în România o clasă pestriță de îmbogățiți.  Este corect să precizez că au fost antreprenori care au valorificat în folosul lor momentele prielnice reușind în mod cinstit să-și construiască afaceri profitabile. Competiția era și este inegală între cei care beneficiază de privilegii și ceilalți actori economici care respectă regulile. Vorbim aici, dacă-l amintim din nou pe Tocqueville, de libertatea exagerată și absența șanselor egale.

De multe ori se fac speculații prea puțin informate. Există o retorică și un folclor diversificat de interpretări și variațiuni. Cert este  că trecerea brutală  de la un sistem social bazat pe controlul total al individului la unul fundamental opus  a generat un val imens de frustrări si traumatisme comportamentale. Lipsa cronică a capacității de management , la majoritatea dintre noi, ne-a imobilizat în fața noilor realitați. Acum nu mai avea partidul sau sindicatul grijă de noi. Conaționalii noștri,  disponibilzați din fabrici, instituții,  s-au trezit buimaci într-un ocean informațional imperceptibil și ostil. Scenariile , conspirațiile , speculațiile circulau și se multiplicau cu o viteză amețitoare. De cele mai multe ori alții erau de vină , nu noi, sau cei de lîngă noi.

Lucrurile s-au mai limpezit și au început să capete sens abia prin 2007, când Romania a fost cooptată ca membră a Uniunii Europene. Noile seturi de legi și norme, adoptate de legislația noastră, noile instituții create în urma solicitării organismelor europene au creat un mediu mai adecvat pentru echilibrarea raportului libertate – egalitate. Să fac doar un comentariu: acțiunile în forță, dar legale și justificate, ale DNA-ului, determină diminuarea  nivelului crescut de libertate ( libertatea de a încălca legea ) și oferă mai multă egalitate pentru protagoniștii corecți.

Pauperizarea populației și plutocrația sunt stări comune în societățile unde acest echilibru nu există. La noi, până acum, în ambele societăți, atât socialistă cât și capitalistă,  raportul dintre libertate și egalitate nu a fost si nu este cel potrivit pentru ca mecanismele de funcționare  să genereze prosperitate și bunăstare pentru majoritatea membrilor. Să sperăm că diriguitorii noștri vor găsi un echilibru adecvat între libertate și egalitate. Politicienii ar fi bine să facă parte din elita societății , nu să se constituie într-o clasă dominantă. Prea mult timp am fost cuprinși de o senzație stranie de frig moral.

Sunt, după cum observați, un prozator de ocazie. Oricum însă, mi-era teamă, inițial, că nu aș fi avut mare lucru de spus. Am pornit, cu entuziasm temperat, de la fascinanta constatare a lui de Tocqueville : funcționarea eficientă a societății umane este determinată și de raportul corect dintre libertate si egalitate. O provocare admirabilă.

Scriitura mea nu se dorește a fi o caracterizare a epocii socialiste sau a capitalismului incipient. Dacă am făcut câteva referiri , ele nu sunt decât elemente de legătură , necesare construcțiilor logice.

Cine crede că  lumea e așa cum o vede, se înșeală amarnic. Lumea este o imagine virtuală alcătuită  cu posibilitățile  fiecăruia de înțelegere. Din această perspectivă, putem spune, fără a greși, că fiecare dintre noi are lumea lui.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Lumea e asa cum e. Realitatea e reprezentata de fapte, de motivatiile reale, de oameni si comportamentul lor, de mediul in care actioneaza.

    Motivele reale nu sunt intotdeauna nobile si orientate spre ceilalti. Multe din actiunile oamenilor sunt meschine: gratificare proprie, maximizarea placerilor, lenevie, lipsa de consideratie pentru ceilalti pe care incearca sa le ascunda prin minciuni, ipocrizie, fala lumeasca.

  2. Ideea asta de a înghesui toate sistemele politice pe o singură coordonată, fie că se numește libertate – egalitate, fie dreapta – stânga, riscă sa piardă esența discuției.

    Atât sistemele economice colectiviste, cât și cele anarhice (fie că anarhia e scopul lor politic, fie ca ia naștere de facto, ca urmare a suspendării domniei legii într-un stat slab) sunt toxice pentru libertatea individului. Degeaba ai pâine dacă nu poți vorbi, și degeaba țipi pe stomacul gol. Libertatea nu e dușmanul egalității, dimpotrivă, egalitatea de șanse e unul din obiectivele unei societăți libere și juste. Atât lipsa constrângerilor (libertăți negative) cât și accesul la resurse și șanse (libertăți pozitive) sunt necesare și se conjugă pentru a elibera un om obișnuit din condiția s-a naturală.

    • Mulțumesc pentru intervenție !
      Aveți dreptate , „egalitatea nu este dușmanul libertății „, din continut nu se poate trage
      această concluzie. Raportul dintre egalitate și libertate intuit de de Tocqueville
      poate declanșa , însă , o dezbatere . De fapt prin comentariul dv-tră relevați acest lucru .

    • „Degeaba ai pâine dacă nu poți vorbi, și degeaba țipi pe stomacul gol.”

      Cu deosebirea ca interdictia de a vorbi iti este impusa de catre altii in tomp ce stomacul gol este rezultatul (in)activitatii tale.
      Acuma, depinde de preferintele fiecaruia: unii prefera sa fie cerbi liberi – cu riscurile de rigoare – in timp ce altii prefera statutul de vita (bine) furajata. Eu unul stiu bine ce aleg, doar ca furajatii isi baga copitele in libertatea mea, pe principiul „un bou – un vot”.

      • Nu cred ca cineva iti poate interzice sa vorbesti. Ok, au fost cazuri in istorie cand era riscant sa deschizi gura si sa spui anumite lucruri, dar asta nu i-a impiedecat pe oameni sa o faca cu tot cu riscurile existente.

        Legat de partea cu stomacul sa stiti ca nu in toate cazurile este vorba de o lipsa de activitate din partea celor in cauza. Cand, fie reglementarile sunt de asa natura incat sa restranga posibilitatile de exercitare a diverselor activitati, fie practicile unui anumit grup de oameni creeaza conditii defavorizante pentru alti oameni sau cum e cazul nostru al societatii post comuniste in care multi oameni au fost adusi dintr-un mediu in altul, unul in care au putut functiona relativ ok in virtutea unei organizari centralizate dar in care, datorita faptului ca mediul lor de bastina nu le-a dezvoltat caracteristici care sa-i pregateasca pentru provocarile urbane si tehnologice, s-au regasit neadaptati.

        Nu cred ca e vina lor … ma rog poate prin aceea ca nu au luat atitudine dar conditiile mediului cred ca s-au schimbat oarecum independent de vointa lor …

        • „Nu cred ca e vina lor … ma rog poate prin aceea ca nu au luat atitudine dar conditiile mediului cred ca s-au schimbat oarecum independent de vointa lor …”

          Posibil sa nu fie vina lor dar in niciun caz nu este vina mea, deci care ar fi motivul pentru care sa le finantez „egalitatea de sanse”?

          • Organizarile umane au degenerat. Vedem asta foarte clar in cazul tiranilor care vad ca se inmultesc pe de o parte si pe de alta au si prerogativele „legale” de a-si consolida statutul in mod „corect”.

            Perdantii in astfel de cazuri nu sunt doar cei cu stomacele golite ci practic toti cei din afara gastilor care sustin tiraniile.

            Adica puterea a fost exercitata si pana acum in societatile umane nu neaparat in functie de meritul celui sau celor care o exercitau ci prin diverse mijloace mai mult sau mai putin coercitive. Cred ca ce e paradoxal este ca lumea se afla in punctul de inflexiune in care tirania poate deveni legala si deci corecta.

            Cred ca cineva care adera la o astfel de ierarhie sociala degrevandu-se de responsabilitatile pe care le are fata de semeni, aceea pe de o parte de a sanctiona comportamentele care nu sunt ok si pe de alta parte de a nu lucra in interesul oamenilor nu poate fi fundamental diferit de cei care isi consolideaza pozitia sociala abuzand de increderea oamenilor.

            Adica relativismul asta in care oamenii care nu au absolut niciun merit pe de o parte si care cred ca nu au niciun fel de responsabilitate pe de alta parte ajung sa pozeze ca merituosi nu e in regula. In mod cert ei au ajuns acolo unde au ajuns din cauza comportamentului viciat a mai multor oameni si a incapacitatii de a discerne a altora.

            Ori valoarea reala sta tocmai in capacitatea oamenilor de a fi obiectivi. Nu putem sa spunem nu ne intereseaza ce s-a intamplat, nu e treaba mea sau a noastra cu oamenii care au trecut prin ce au trecut in timpul comunismului. Pentru ca in momentul in care atitudinea unuia sau a mai multor oameni e de natura asta atunci care e rolul societatii, care e meritul obiectiv pentru care avem pretentia sa fim membri activi ai societatii ? Deci o atitudine de felul acesta in fata unor fapte si realitati obiective este descalificanta pentru individ. Adica renunti practic la dreptul pe care il ai de a fi cetatean prin aceea ca nu esti interesat de soarta celorlalti oameni. Ori exact genul asta de comportamente si atitudini duc la organizari umane care nu reprezinta meritele reale ale celor care o formeaza ci mai degraba inconstienta celor care iau parte la ea.

            Ori o astfel de structura nu este corecta. Adica trebuie sa invatam sa deosebim negrul de alb, corectul de incorect. Cei care nu au niciun merit trebuie pusi acolo unde le e locul.

            • Meritul meu este acela ca satisfac anumite cerinte ale pietei iar piata ma recompenseaza pe baza liberului schimb. Despre apartenenta la organizatii nu am de comentat: ambii bunici au facut puscarie politica iar parintii au fost admisi in facultate „fara loc”, din motiv de origine sociala nesanatoasa. Daca societatea mi-ar fi restituiit tot ceea ce mi-a confiscat (pe nedrept) as scrie acest comentariu de undeva dintr-o insula tropicala, fara a ma preocupa despre ce aduce ziua de maine.
              Deci, ce doriti? Sa plang de mila taranilor care au devenit oraseni ex abrupto iar acum se vad prinsi intre doua lumi? Pai astept ca onor statul roman sa-si achite datoriile fata de mine, „in integrum” si dupa aceea mai vorbim discutii… Pana atunci insa, sa-si gestioneze fiecare veniturile dupa posibilitati si sa le lase pe ale mele in pace, ca n-am nicio obligatie sa compensez ceea ce au facut comunistii!

    • P.S. Libertatile pozitive nu pot fi asigurate decat prin limitarea celor negative, intrucat necesita – prin definitie – un proces de redistributie.

      • Libertatea nu este pozitiva sau negativa. Libertatea e libertate. Ceea ce faci cu ea poate fi pozitiv sau negativ. Ca atare, limitarea libertatii nu are cum sa ofere un plus de libertate, indiferent cum ai privi lucrurile.

        • Drepturile negative (sau naturale) se exprima prin interdictia de a a interveni – in mod negativ – asupra actiunilor altor persoane.
          Drepturile pozitive (sau artificiale/sociale) se exprima prin obligatia de a interveni – in mod pozitiv – pentru a asigura succesul actiunilor altor persoane.

          In primul caz vorbim despre interdictia de a limita drepturile altora (ceea ce nu afecteaza exercitarea deplina a drepturilor personale), in cel de-al doilea vorbim despre obligatia de a renunta (partial) la drepturile personale pentru a facilita, tot partial, exercitarea unor drepturi de catre ceilalti.

          Sper ca acum e mai clar!

  3. Excelentă această observație ! Mi-a plăcut , și o voi reține !

    ” ca să vinzi un produs industrial ( bicicletă, tractor, stilou , pahar etc ) de 10 ori trebuie să-l fabrici de 10 ori, pe când un produs software îl faci o data și-l vinzi de n ori ! Obții profit fără să mai consumi materii prime, energie, forță de muncă … copiezi în milioane și milioane de exemplare ce ai produs o singură dată !”

  4. In cazul in care consideram ipoteza lui Alexis de Tocqueville ca fiind corecta, am putea sa ne punem problema cresterii atit a egalitatii cit si a gradului de libertate in paralel, mentinind raportul respectiv constant, la valoarea optima. Sau am putea sa ne gindim invers, sa reducem si libertatea si egalitatea la valori apropiate de zero, tot mentinind raportul respectiv constant. Nu sunt sigur insa ca societatile obtinute in cele doua cazuri sunt la fel de bune sau functionale, in ciuda raportului libertate/egalitate constant.

  5. Foatrte documentat articolul.Si puncteza multe aspecte.Am avut (ne)sansa sa traiesc in ambele epoci.Am simtit si teroarea securitatii, activistii si conducatorii proveniti din cei cu „origine sanatoasa”, si am ajuns sa traiesc avantajele democratiei.Autorul are o putere de sinteza remarcabila.Sincer, ma mira ca Alvin Toffer a privit economia URSS-uli , ca fiind viitorul.
    Dar eu cred ca noi romanii suntem „extremisti” in sensul ca trecem de la o exterma la alta. in ceia ce priveste libertatea in exprimare, libertatea sexuala, religioasa, seriozitatea muncii etc.
    Poate voi trai sa vad o societate normala!

  6. @iosiP

    Cred ca va victimizati. Pana la urma nu le plangeti de mila taranilor dar in compensatie va plangeti dumnevoastra de mila din acelasi motiv. Evenimentele care v-au afectat pe dumnevoastra i-au afectat si pe altii. Faptul ca dumnevoastra ati reusit sa depasiti aversiunea dar nu si resentimentele nu cred ca justifica proiectarea lor asupra celor care din diverse motive nu au reusit sa se adapteze.

    Problemele care au cauzat si cauzeaza neplaceri sau se regasesc in atitudini revansarde, defensive, ostile sau in nepasare, blazare se intretin si se perpetueaza prin refuzul de a le intelege si conduc la perpetuarea unei stari de fapt bazata pe nepasare, izolationism …

    • @Vlad,

      Interpretati gresit, nu imi plang de mila! Afirm doar ca atata timp cat taranii respectivi (si altii ca ei, desigur) nu sunt obligati sa repare nedreptatile suferite de mine nici eu nu ma simt obligat sa repar nedreptatile suferite de ei. Deci daca au pretentii, sa le revendice de la statul „de drept”, asa cum o fac si eu de vreo doua decenii, si nu de la mine… Asta, desigur, daca nu cumva ma acuzati ca am contribuit la urbanizarea fortata, caz in care nu cred ca este cazul sa continuam aceasta discutie.
      Sau altfel spus – na, ca ati reusit sa ma enervati de dimineata – nu-mi pasa de tarani si nu pretind ca lor sa le pese de mine! Acum e clar?

      • Pai asa se construieste „statul de drept” prin aceasta preocupare reciproca. Daca dumnevoastra nu va pasa, taranilor nu le pasa, functionarilor nu le pasa, ramane doar un cadru institutional golit de continut si pe care il populeaza niste indivizi mecanizati, pe de o parte si niste profitori pe de alta parte. Ori tocmai asta spun, daca nimanui nu-i pasa, nu mai e stat de drept, nu mai exista organizare sociala reala daca fiecare e pe cont propriu si incearca sa-si traga pe spuza lui in detrimentul celorlalti. Adica supararea sau ma rog afirmatia dumnevoastra nu are fundament. Intre toti suparatii si indignatii si toate afirmatiile se asterne o echitabilitate, adica nimeni nu e mai meritoriu decat altii si deci afirmatiile sau nemultumirile sunt pe acelasi palier nu e una in fata celeilalte sau care striga mai tare. Trebuie vazut, cine e mai indreptatit sa-si ceara drepturile. In opinia mea sigur se porneste de la cei care nu au in mod obiectiv, ajungand rand pe rand si la cei care au si, cum e cazul dumnevoastra, mai vor. Daca cererile sunt obiective se satisfac, daca nu, nu.

      • Nu va temeti dle. IosiP, in cativa ani, asa vor face. Si va trebui sa contribuiti la supravietuirea si bunastarea lor – daca doriti sa mai acoperiti segmentul de piata exploatat. Bunastarea dvs. depinde de existenta si supravietuirea lor … .
        Avem un Parlament demn de invidiat : sef – un lacatus mecanic. Dintre cei arestati – sef de garaj. Sef la servicii un TIR-ist. Dintre cei plecati – chelner … .
        O adevarata lume pestrita, straina de justete, echitate, … si alte elemente ale lumii ce va sa vie.
        Luati exemplul Greciei.Daca primul ministru nu va confisca unele averi, probabil ca acesti oameni bogati vor veni din proprie intiativa sa doneze bani statului grec, ca sa iasa din criza . Unde era moralitatera, etica si echitatea, ca doar legale erau si normele de pe vremea cand acestia faceau averi .
        Oricum, daca nu o va face p.m. grec, o vor face europenii. Banii inca nu au plecat din Elvetia, Liechtenstein si Austria .

        • @Nicolae,

          Bunastarea mea depinde strict de doua valize si doua bilete de avion catre Canada.
          Desigur, daca credeti ca taranii stramutati la oras se vor repezi sa cumpere embedded software va asigur ca voi fi capabil sa fac fata cererii ;)

  7. Sincer, si François FURET a scris Cartea – „Reflectii asupra Revolutiei…”,punand in balanta analiza lui Alexis de Tocqueville – din punct de vedere al aristocratului si analiza lui Auguste Cochin (vezi Contributors – V. Tismanenau) – din punct de vedere al aristocratului, istoricului si catolicului .
    Pentru a fi corect, as inlocui termenul de egalitate, cu cel de comuniune (a se vedea Boia despre comuniunea in evul mediu chinez, determinati de lucrarea culturii de orez).
    Forme de comuniune si de lucrare in comun a pamantului (dincolo de evul mediu), au folosite in Romania interbelica.

    PS Ce nu am inteles nicodata, este cum de un popor ce l-a dat Kant, pe Goethe, pe Schopenhauer, pe Hegel, … etc. in cativa ani, a trecut brusc la egalizare, ce nu s-a terminat decat odata cu sfarsitul razbiului .

    • Cei doi stalpi erau trei: egalitate, libertate si fratietate (cred ca in romana ‘fraternite’ a fost prima oara tradus de pasoptisti).

      • De revolutiele franceze vorbeati, nu ?(„Liberatate, Egalitate, Fraternitate-Adevărata istorie a devizei …www.loja-bacovia.com/…/liberatateegalitatefraternitate-adevarataistorieadev…
        19 oct. 2014 – Şi aşa (totuşi), formula „Libertate, Egalitate, Fraternitate” nu apare în limbajul masonic propriu zis până după ce această formulă a fost …”)

        Autorul articolului analizeaza separat egalitatea si fraternitatea. Iar nu ca principii conlucrative .

        Napoleon (imparat, iar nu prim consul) a fost I-ul care a zis imediat dupa rev. ca „egalitatea este doar in terorie”. Si trebuie sa il credem pe cuvant!
        Autorul articolului, nu face decat sa desavarseasca inaplicabilitatea scrierilor lui Marx si Engels, despre egalitate. Au mai ramas 2 „stalpi” (de fapt erau cam princpii; si mai exact finalitatea revolutiei)
        Altceva ?

      • Nu stiu, in articolul asta e neglijata fraternitatea iar dvs neglijati egalitatea. Acum vreo cateva decenii prin RO se neglija libertatea. Am citit pe vremuri si pareri despre cat de importante sunt toate trei.

        Simplistic vorbind cele trei dimensiuni si-au gasit fagasuri diferite in statul modern:

        – Libertatea: mai ales in economic si activitatea lucrativa, educatie plus copyright intelectual. Comertul nu e chiar liber, nici emigratia nu e chiar libera.

        – Egalitate: redistributie si masuri sociale, dar agentii economici nu sunt tratati egal (corporatia vs individul de pilda). S-a incercat o egalizare a sanselor prin sanatate si educatie universala, dar nu prin legi care limiteaza libertati economice de pilda..

        – Fraternitate: concerte live aid, cersetori romani si adoptie internationala. UE a incercat sa faca din comuniune un principiu fondator, si n-a prea iesit. Cam atat.

      • As vrea bunaoara sa observ cele trei principii aplicate in fiecare domeniu. Liberalism in educatie inseamna de pilda spargerea barierelor curiculare asa cum incearca Finlanda zilele astea. Inseamna si educatia permanenta, nu e nimic liberal in faptul ca la 25 de ani esti silit de imprejurari sa pui punct la invatare. Fraternitate in educatie inseamna grupe de varsta mixta pana in faculta si dupa, inseamna renuntarea la teste care grupeaza copiii de varste fragede in destepti si idioti, asa cum fac de pilda UK si Germania astazi.

        Cred ca e un exercitiu util sa imaginam efecte similare in fiece domeniu, dar pe moment ma doare mana. Oricum, intelegeti dvs..

  8. Foarte didactic, nu stiu cati copii citesc contributors. Eu am invatat despre raportul lui Toqueville foarte tarziu, prin faculta, si abia atunci am inceput sa inteleg ce este liberalismul, desi citeam „filozofie” inca din primul an de liceu. Sper ca astazi copii sunt educati mai din timp si ajung sa considere articolul asta drept curicular. Daca nu, vai de steaua lor!

    • Ati gresit articolul; si posibil, si platforma.
      Se vorbea despre libertati (si niscaiva drepturi).

      PS Unii mai grozavi (Pitagora, de ex., dar si indieni-dupa Basile Tatakis, Prefata la „Filosofia bizantina”), pretindeau ca nu exista filozofie, ci doar teme de reflectie („filozofce”, daca vreti). Probabil, din acest punct de vedere, pertinent si calificat, nu prea aveati cum sa „cititi filozofie”. Eventual (cu foarte mult efort), puteati reflecta asupra unor teme, sau mai calificat, sa meditati . Profund !
      Cu compasiune,

      • Sigur, ma refeream la cu totul altceva decat dialectica propriei mele cunoasteri. Am citit scrieri filozofice ori carti de filozofie, multumit asa? Nu stiu daca ati remarcat dar chiar am pus filozofie intre ghilimele. Intepat cum sunteti de o vorba foarte simpla sunt mai degraba de parere ca locul dvs nu e pe acest forum dar e posibil sa fie o judecata pripita, pareti oarecat cultivat, pacat de educatie..

      • Se pare ca domnii de la redactie mi-au refuzat raspunsul, nu stiu exact de ce, asa ca dati-mi voie sa imi cer scuze din nou, sunt intru totul de acord, e motivul pt care am pus filozofie intre ghilimele. Nu inteleg de ce as fi gresit platforma, sau este doar un mod elegant de a ma numi tampit?

        Lucrez in cecretare in afara tarii, efortul meu intelectual se consuma in alte directii, in care este posibil ca mintea dumneavoastra sa fie extrem de odihnita. Nu inteleg de ce comentariul meu a fost respins dar al dumneavoastra a fost acceptat. S-a mai intamplat, si asta e din pacate adevaratul motiv pt care e posibil sa fi gresit platforma.

        E intr-adevar un efort pe care il fac ca sa scriu aici, pentru ca am in fond lucruri mult mai importante de facut. Daca nu este apreciat, de forumisti sau de redactie, atunci ne despartim asa cum se despart apele, nu este prima oara cand am fost neplacut surprins de un site romanesc sau de romani in general.

  9. Mi se pare ca articolul puncteaza excelent diferenta intre nivelul de dezvoltare strategica al conducatorilor est-europeni vs. occidentali. Ei au ideile (care pot fi, in anumite cazuri, cumparate de la noi) -> noi facem munca de jos (pe care suntem si bucurosi sa o facem, pentru ca mai bine nu gasesti) -> iar cateodata le mai si cumparam tot noi la supra-pret (vezi nebunia Apple). Doua mentiuni: nu spun ca vreunul din lucrurile astea este rau si nici nu spun ca am merita altceva in acest moment. Ce vreau sa subliniez este foarte simplu. Nici nu putem si nici nu meritam sa traim mai bine in acest moment pentru ca nu avem nici mijloacele necesare si nici oamenii care sa le implementeze.
    Exista doua tabere mari, politicieni vs. populatie, ele la randul lor fiind impartite in factiuni si grupulete de diferite feluri. Ce este clar este ca majoritatea politicienilor si majoritatea populatiei nu au ca prioritate bunastarea generala, ci pe cea individuala.
    Sunt convins ca in spatele taberei, „negative” sa-i spunem, a alesilor, exista multe polite de platit, astfel incat, nici daca ar vrea sa aduca prosperitate, nu ar putea. Si sunt convins ca sunt multi in tabara „negativa” a populatiei care abia au ce manca, astfel incat nu-si permit sa se gandeasca la altii.
    Dar nu mai exista nicio farama de incredere in „aproapele tau”, astfel incat vreo masura care ar depinde de conlucrarea intre parti (adica orice fel de investitie menita sa ridice nivelurile de educatie, sanatate, infrastructura – orice altceva in afara de „pomana”) nu are niciun efect multiplicator benefic in viitor. Suntem atat de inraiti fata de aproapele nostru, incat nici macar o plimbare cu masina, autobuzul, metroul, sau tramvaiul nu poate fi facuta fara a ne simti extenuati de frustrarile si lipsa de consideratie a colegilor nostri din trafic. Si partea cea mai interesanta este ca e contagios ca naiba…
    Mi se pare ca cercul este mult prea strans si prea vicios ca sa poate exista o unica solutie, sau un singur punct de unde sa incepi, sau macar vreo speranta pentru o solutie in viitorul apropiat. „Egalitatea in sanse” a fost distrusa de conducatori pentru ca au impins pe unii in jos si au tras pe altii in sus, astfel incat ei sa poate dormi pe o scandura orizontala. Nu s-a reparat nimic pentru ca mentalitatea a fost schimbata, iar unii ne-am plafonat, unii am plecat, iar altii nu puteam oricum sa facem nimic. Ce cred totusi ca ar trebui facut de fiecare dintre noi care ocupam spatiu in tara asta sunt cateva lucruri simple, care nu costa nimic, dar care s-au pierdut in vacarmul de ura fata de conducere, ura unii fata de altii si fata de propria neputinta:
    – inainte sa te urci, lasa lumea sa coboare
    – dupa ce te-ai urcat, nu te posta in usa
    – nu arunca pe jos
    – nu taia calea
    – nu claxona de nervi
    – deschide usa si ofera locul
    – multumeste celui care ti-a oferit locul sau care ti-a tinut usa deschisa
    – stai la coada pe o singura linie si asteapta-ti randul
    – lasa numarul de telefon cand parchezi legal pe locul altuia
    – nu zgaria masina parcata legal pe locul tau
    + alte cateva care imi scapa momentan….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vasile Pintilie
Vasile Pintilie
Vasile Pintilie – Absolvent al Facultatii de Cibernetica Senator PDL 2008-2012 ,Presedinte 3 ani al Comisiei Generale Economice din cadrul Initiativei Central Europene – ICE (18 state membre). Desfasoara activitati de business in domeniul IT ,comert,dezvoltator Windows ,IOS si Android.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro