O bucurie tristă

Marea majoritate a site-urile de știri, principalele Televiziuni și posturi de radio au publicat vineri dimineață o știre referitoare la un fapt pe care doamna Germina Nagâț, membră a Consiliului Național al CNSAS, îl consideră motiv de sărbătoare.
Un anume domn pe nume Bivolaru Ștefan, până mai zilele trecute consilier local și membru al PMP, a socotit inutile pierderea de timp pe care o presupune un proces, așa cum ar fi fost cel ce i-a fost intentat de CNSAS, și a recunoscut că a făcut poliție politică din poziția de cadru activ al Securității, avută până în decembrie 1989. Nu știu dacă dl. Bivolaru a făcut parte, începând din martie 1990, și dintre cadrele mai mult sau mai puțin spălate sau scoase la vopsea, ale nou creatului SRI. Informația nu mi s-ar părea chiar nelipsită de importanță.
Doamna Germina Nagât este perfect îndreptățită să se bucure. Este totuși, după părerea mea, o bucurie tristă. O bucurie doar pe jumătate. Vreme de 30 de ani, câți au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989, am tot auzit că X sau Y, cei mai mulți persoane publice, a fost dovedit de CNSAS că a fost colaborator, informator plătit sau voluntar, al Securității. E adevărat, foarte puțini dintre aceștia au pățit ceva de pe urma verdictelor în cauză. Două-trei luni de retragere strategică – nimic mai fragil și mai lipsit de importanță în cazul românilor decât memoria- urmate de o revenire în trombă. Aceasta în pofida faptului că, atunci când au candidat pentru o funcție publică, foștii colaboratori ai Secu au semnat o declarație pe proprie răspundere, asumându-și răspunderea penală pentru ceea ce înseamnă falsul în declarații.
Alții nu au făcut nici măcar asta. Iată, de pildă, academicianul Bălăceanu-Stolnici, desenator de mare finețe, în beneficiul Securității, al planurilor casei fostului director al Europei Libere, Vlad Georgescu, este pe mai departe membru al Academiei Române. Dl. Stolnici încasează bani buni pentru asta, dar este și membru al așa-numitei Academii a Oamenilor de Știință și, asemenea celorlaltor membri, dintre care mulți tot foști colaboratori ai odioasei instituții, vrea să ia și de aici niscaiva parale. Bani plătiți din fonduri publice. Jurnalistul Ion Cristoiu, dovedit și el informator al Secu, cu numele de cod Coroiu, e membru de onoare al aceleiași Academii. Apare inflaționist pe ecranele mai multor televiziuni, chiar și pe acela al TVR, iar acum propovăduiește singur sau în duet cu noul expert în teatru Marius Tucă, cam tot aceleași lucruri, care ies pe gurița noii Scufițe roșii, gazeta putinistă Sputnik. Aceea care îl elogiază și pe el, și pe insa care semnează Avocat al Poporului.
De-a lungul celor 30 de ani, trecuți de la numita Revoluție, nimeni nu i-a deranjat pe cei care au făcut parte dintre cadrele active ale Securității. În schimb, acestea ne-au tot servit povești cu Securitatea bună, omenoasă, cea care ar fi luat locul celei torționare din 1965 încoace, despre legile din acea vreme, legi care trebuiau respectate și apărate, despre patriotismul instituției în cauză, chiar despre rolul ei benefic în decembrie 1989. Fostului ei șef, generalul Iulian Vlad, i-au fost înălțate adevărate ode, și nu doar de generalul Aurel Rogojan, autorul unei cărți cu caracter hagiografic, o încropeală de tipul corb la corb nu-și scoate ochii, ci și de oameni sau chiar moguli de presă. De la Dan Andronic și Mirel Curea, stâlpii fițuicii de doi bani Evenimentul zilei, la Octavian Hoandră și Cozmin Gușă. Ca să nu mai vorbim despre versatilul Rareș Bogdan azi, ce să vezi?, mare prim-vicepreședinte al PNL. Asta după ce, cu câțiva ani înainte, era omul de casă al generalului Gabriel Oprea. Alt mizerabil.
În 2006, fostul președinte al României, a condamnat de la tribuna Parlamentului, comunismul. Nu cred că a făcut-o din proprie convingere. A înțeles într-un târziu că dă bine să o facă. Că îi întărește puterea. Condamnarea cu pricina nu a avut nici cea mai mică urmă palpabilă. Vechii activiști de partid și fostele cadre ale Securității și-au încasat pe mai departe pensiile în cuantumurile lor considerabile. Asta după ce mai înainte au făcut parte- precum odioșii Ristea Priboi și Ilie Merce- dintre parlamentarii României.
Tare mă tem că nici după mărturisirea d-lui Bivolaru nu se va întâmpla, de fapt, nimic. De aceea, scriam mai sus că e vorba despre o bucurie tristă. Ca o coincidență. Tot vineri, presa a publicat o știre referitoare la probele ignorate de judecătorul care a pronunțat nerușinatul verdict în cazul inginerului Gheorghe Ursu. Judecător care nu am nici o îndoială că își va molfăi, fără nici o mustrare de conștiință, pensia specială.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro